Se afișează postările cu eticheta cultură spaniolă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cultură spaniolă. Afișați toate postările

luni, 28 septembrie 2015

Șoselele din America Latină și Spania.

Ceea ce impresionează mai întîi este diversitatea lor. O întreagă lume desparte o șosea în serpentine dintr-o țară andină ca Peru, Ecuator sau Colombia, de banda lungă, care sepierde la orizont, a unei șosele naționale din Argentina sau Mexic. Apoi, impresionează distanțele. Puteți merge zeci de kilometri fără să întîlniți nici un cătun. 
Șoselele de munte oferă peisaje admirabile, prăpăstii abrupte și senzații tari, mai ales cînd plouă. Din loc în loc, sunt cruci sau mici capele, multe dintre ele cu flori, care marchează locul unor accidente mortale. În Mexic și în țările andine, schimbările de climă și, în consecință, și de vegetație, de-a lungul șoselelor, sunt spectaculoase: plecați de la Bogota, dimineața, cu un pulover și fular și trebuie să le dați jos după o jumate de oră, dacă mergeți în vale spre Magdalena. Aceasta este atracția pe care o oferă clima de altitudine la tropice sau la Ecuator.

Traficul rutier spaniol, în special cel de mărfuri, este foarte important (superior celui francez, spre exemplu). Pe șoselele naționale se află numeroase puncte de service, multe din ele avînd și un mic complex hotelier (cafenea, restaurant, camere). Vînzarea de benzină este monopol de stat, deținut din 1927 de CAMPSA. M30 este șoseaua de centură a Madridului. 
SEAT: construiește în Spania mai multe modele de mașini, sub patent FIAT; cel mai popular model al anilor 60 a fost FIAT 600. Industria constructoare de automobile, ca fabricile: SEAT (Madrid, Barcelona), FORD (Valencia), FASA-Renault (Valladolid), Citroën (Galicia), și General Motor (Zaragoza) este astăzi un sector primordial al exporturilor. 
La Mancha este situată în inima podișului din provincia Castilla la Nueva, între Toledo și Andaluzia. Aici se practică monocultura cerealelor  și a viței-de-vie. Cervantes a făcut din La Mancha scena aventurilor lui Don Quijote. Celebră pentru podgoriile sale și pentru terenurile de vînătoare și zonele de pescuit, este astăzi un punct de atracție turistică.  

Șosele din America Latină. În: GARAVITO, Julian. Spaniola practică. București, Niculescu, 2003, p. 15, 16.
Sursa imaginii: cienciageografica.carpetapedagogica.com

duminică, 27 septembrie 2015

Despre limbile străine și utilitatea lor

O altă limbă înseamnă o viziune diferită asupra vieții. 
Federico Fellini

Poate altă viziune nu, dar cunoștințe mai bogate cu siguranță da. Dacă știi o limbă străină, ai acces la cultura țării respective, poți citi articole la o anumită temă, comunica cu alți vorbitori ai limbii respective, îți oferă posibilitatea de a cunoaște mai multe lucruri, de lecturare a cărților autorilor din țara aia și tot așa mai departe.
Deși o limbă străină se studiază încă din școală, din păcate nu  profităm la maxim de această posibilitate. Deși, aici depinde și de profesor, cum reușește să cîștige încrederea și dorința pentru învățarea limbii străine pe care o predă.


Atunci când vorbești cu un om într-o limbă pe care o înțelege, atunci vorbele tale ajung la mintea lui. Dacă, însă, îi vorbești în limba lui natală, atunci cuvintele tale ajung la inima lui. 
Nelson Mandela

Deși am studiat limba franceză din clasa a doua, din păcate nu o știu la perfecție. În clase primare nu îmi plăcea, între timp am reușit să o îndrăgesc, iar în clasele VIII-IX, am avut norocul de a avea un profesor foarte bun. Din păcate doar doi ani de zile. Și asta, încă, la o limbă străină. Nu că la alte materii nu am avut parte de profesori buni. 
Filmele englezești incluse în grila de emisie a posturilor de televiziune m-au făcut să îndrăgesc limba engleză. Deși nu o știu la perfecție, e „ok” și așa. Și mă ajută în multe lucruri.  Deși, îmi pare rău că nu o știu mai bine. Nu știu de ce, consider cunoașterea unei limbi străine un atu în viața noastră. Ai nevoie să știi o limbă străină, cel puțin, la nivel de comunicare.

Mai ales de cei tineri. Care au la moment mai multe posibilități decît cei trecuți de o anumită vîrstă.

Nu știu de ce, dar așa mi-e straniu lipsa de cunoștințe a unei limbi străine a unei limbi de circulație internaționale. Recent fusese o situație în care un vorbitor de limbitor de limbă italiană avea nevoie de o informație; văzînd că persoana nu înțelege ce și cum încearcă altfel - întreabă în engleză. În încercarea de a oferi o informație relevantă, tipa a murmurat ceva sub nas, încît am impresia că nici ea nu a înțeles ce vroia să zică. :) :/
Am intervenit. I-am dat informația de care avea nevoie.

Soarta!

Dar e ironia sorții că așa exemplare, care nu știu o limbă străină, au un sentiment de invidie pură față de persoanele care știu. Deși nu ți-o zic direct în față, printre cuvinte înțelegi frustrarea lor că tu știi și ele nu. La fel, că ești un pic mai bună decît ea sau el. Iar dacă mai ai și un avantaj în sensul ăsta... cu atît mai mult.


Sursa imaginii: costel.info


luni, 24 august 2015

Taurii, sau corrida de toros

În ciuda previziunilor privind dispariția luptelor cu taurii, pătimașii aficionados afirmă că ele vor exista atîta timp cît va exista și Spania.
Ziarele spaniole cataloghează corrida de toros drept spectacol; înflăcărații susținători ai coridei îi apără cu îndîrjire, iar luptele cu taurii a influențat pictura, sculptura, muzica, dansul și literatura.
Taurul de luptă spaniol este un animal violent și neîmblînzit, moștenirile de sînge și pedigree au fost conservate de-a lungul secolelor pentru a păstra puritatea și caracteristicile rasei, care sunt condiții fundamentale pentru a-i permite participarea într-o corrida de toros. Taurul de luptă nu este învățat să se supună; se naște cu instinctul de a ataca orice mișcă sau îi amenință supremația. Se cunoaște cazul unui taur care a atac un tren expres pentru că îi tăiase calea. Răsfățat, toro bravo se bucură o perioadă cuprinsă între 4 și 5 ani de o viață frumoasă înainte de a fi pus în fața probei finale, apariția sa în arenă. 
În timpul celei mai glorioase perioade din istoria Spaniei, lupta cu taurii a reprezentat o parte importantă a vieții publice. Timp de 600 de ani, aristocrația a fost responsabilă de creșterea taurilor, iar apoi de înfruntarea lor înaintea regelui și a curții. Primul om care a transformat această luptă într-o meserie a fost Francisco Romero, un dulgher din Ronda, însă cel care este cu adevărat părintele luptelor moderne cu taurii este nepotul său, Pedro Romero. Cu muleta (un băț avînd o lungime de două picioare, acoperit cu un material roșu ținînd în mîna stîngă și cu sabia în mîna dreaptă. Pedro Romero își manevra animalul pînă cînd acesta ajungea în poziția potrivită pentru introducerea sabiei. El a omorît între anii 1771 și 1799 peste 5600 de tauri fără a avea parte nici măcar de o zgîrîietură. De atunci, nici un matador nu a reușit să-i egaleze performanța în ceea ce privește integritatea fizică.
Atunci acesta reprezenta toreo în forma sa rudiemetnare; scopul spectacolului era uciderea taurului. Astăzi au fost create o serie de mișcări complicate și astisitic realizate cu multera, iar cel ce se luptă cu taurul nu mai este un simplu matador; el este un torero, care își arată talentul artistic prin arta provocării și a dominării unei fiare sălbatice.

Moatea unei după-amieze
Corrida începe cu procesiunea numită paseillo sau parada intrării, în care alguacilillos, polițiști călări îmbrăcați în costume din secolul XVI, conduc marșul luptătorilor cu tauri în arenă, în ritmul pasodoble-ului. Alguacilillos sunt urmați în arenă sau ruedo de trei matadori, care precedă trei șiruri de cuadrillas, reprezentînd echipele fiecăruia dintre ei. Fiecare matador are în serviciul său trei banderilleros, sulițe care au o lungime de 60 cm și sunt decorate cu hîrtie creponată. Acești banderillos au fost matadori în devenire, deși prea puțini au progresat trecînd de la stadiul de novice la cel de alternativa. Aceasta este ceremonia în care un matador veteran cedează în mod simbolic instrumentele meseriei - muleta și sabia - neofitului, împuternicindu-l cu dreptul de a ucide taurii adulți și de a purta rîvnitul titlu de Matador de Toros.
Cele trei rînduri de banderilleros sunt urmate de picadori călare. Fiecare matador va avea cîte doi în
subordinea sa, unul pentru fiecare din cei doi tauri pe care îi va ucide. Odată ce fiecare este la psotul său, președintele corridei va ridica batista albă pentru a da semnalul intrării în ring a primului taur. Aceasta marchează începerea primei tercio (treimi) a acestei drame. Taurul va intra în arenă nervos prin poarta toril, care comunică direct cu chiqueros, țarcurile inviduale în care în fiecare taur a fost închis de la sorteo-ul de dimineață. Vafi salutat de un banderillero avînd în mînă un capote (capă) roșu auriu sau de un matador nerăbdător.
Urmează o adevărată luptă cu acești tauri și în orice oraș, indiferent cît este de mic, își celebrează fiestele locale în numele patronului său local sau spiritual. Madridul îl celebrează pe San Isidor Fermierul, la 15 mai. Alte ferias importante sunt încîntătoarele fallas din Valencia în martie, Bîlciul din Sevilla de o incomparabilă veselie și coloristică în aprilie, sărbătorile Corpus Christi ale Granadei în iunie etc.

Sursa: Taurii. În: Spania: ghid complet. Oradea, Editura Aquila ’93, 2012, pp. 78-83.
Sursa imaginii: www.globe-trotter.ro


joi, 30 iulie 2015

Spania: o istorie (II)

Pămîntul pe care se întinde astăzi Spania și Portugalia constituie o părticică din fostul continent Hercinic, care s-a frînt în două pe linia Strîmtorii Gibraltar, cu puțin timp înaintea ultimei glaciațiuni. Dintre țările occidentale, Spania este depășită ca întindere doar de Franța, și este după Elveția cea mai muntoasă țară europeană: altitudinea medie a peninsulei este de aproximativ 600 de metri.
Spaniolii întotdeauna au avut tendința de a vorbi despre Europa ca și cum aceasta s-ar afla în altă parte.
Peninsula a fost numită Iberia – Țara Rîurilor – de triburile care au traversat-o mergînd dinspre nord spre Africa. Daor rîurile Ebro și Guadalquivir au un volum suficient de apă pentru a putea fi întrebuințate în navigație și irigații.
Peste 4000 de cuvinte de origine arabă sunt folosite în spaniola modernă. mîncărurile introduse de mauri sunt – azúcar (zahăr), berenjena (vinete), naranjas (portocale) și sandias (pepeni verzi) – alcătuiesc meniul multor spanioli. Cuvinte din administrație, irigație, matematică, arhitectură și medicină îți au etimologia în arabă. În Evul Mediu, Córdoba fusese capitala științifică a Europei. Introducerea numerelor arabe în Spania a determinat realizarea unor progrese în matematică. Fabrica de covoare era renumită, iar țesătorii de mătăsuri din Córdoba au dus faima mai departe. Au fost construite fabrici de sticlă și ceramică, iar vechile vase grele au fost înlocuite cu sticlă sau ceramică smălțuită.
Maurii au influențat Spania prin arhitectura lor. Bisericile romanești din primele secole au fost întrecute de construcțiile maurere, care erau mai simple, mai aerisite și mai luminoase. Cupola, arcadele în formă de potcoavă și cele mai suple  coloane au fost aduse de mauri și pot fi apreciate vizitînd Moscheea din Córdoba (sau Mezquita).

El Dorado
Talentul ibericilor în prelucrarea metalelor a atras atenția popoarelor comerciante din întregul bazin estic al Mediteranei. Se crede că vechea prelucrare a metalelor în Spania a deschis ochii întregii lumi asupra adevăratei valori a aurului. În anul 1100  î.Hr., comercianții fenicieni au descoperit resursele minerale ale Spaniei și au întemeiat porturi de-a lungul țărmului, mai ales la Gadir (Cádiz), care a devenit în scurt timp cel mai cunoscut oraș prosper. Tot fenicienii au adus cu ei în Spania din Tir arta murării peștelui în sare, alfabetului punic și muzica specifică.
Grecii au fost alt popor dornici de a face comerț, în momentul în care un vas grecesc a fost mînat spre Tartessos, un oraș aflat în apropierea Málagăi. Ei au început colonizarea Iberiei în secolul VII î. Hr. la Empúries (Girona) și Mainake în sud. Contribuția grecilor la cultura spaniolă include măslinele, vinul, pasiunea pentru tauri, precum și influența asupra artei.

Romanii și vizigoții
Spania devine cea mai dezvoltată dintre provinciile Imperiului Roman. După 300 de ani de dominație vizigotă ca națiune creștină, aceasta este cucerită de mauri. Cartagina a invadat Spania sub conducerea lui Hamilcar Barca. Cu o armată superioară numeric, Hamilcar a preluat conducerea Andaluziei. A pornit spre nord, de-a lungul coastei Valenciei, nimicind așezările iberice care au i-au stat în cale. Hamilcar a început fortificarea așezărilor cartagineze de pe țărmul peninsulei: Barcelona și-a luat numele de la Hamilcar Barca. Carthago Novo a devenit al doilea oraș cartaginez, Cartagina de azi.
După moartea lui Hamiclar, fiul său Hannibal și-a scos armata formată din 60000 de soldați din Carthago novo și s-a îndepărtat spre nord către Pirinei. În drumul său spre nord, el a încheiat alianțe cu grupuri de celți și de iberici, care au contribuit cu bani și s-au înrolat în armata sa. Cu grupul său de elefanți de război de-acum celebri, Hannibal a trecut în Franța, și s-a năpustit asupra Romei dinspre nord. În anul 216 î. hr., la Cannae, el a înfruntat și a pus pe fugă o armată romană mult mai numeroasă. Victoria decisivă însă avea să-l ocolească pe Hannibal; pentru următorii 13 ani, trupele sale aveau să străbată Italia în sus și în jos, fără a putea să-i învingă pe romani în mod definitiv. În această perioadă, roma a trebuit să țină piept și bazei cartagineze din Peninsula Iberică. În 218 î. Hr., Publius Scipio s-a așezat la Empúries cu o forță gata de luptă. De-a lungul timpului s-a luptat cu cartaginezii, iar în 209 î.Hr., cucerește Carthago Novo. Au urmat mai multe bătălii sîngeroase înainte ca armata lui Scipio să invadeze Gadirul (Cádiz) în 206 î.Hr., învingînd Cartagina definitiv.

Victoria romană
Romanilor le-a trebuit șapte ani pentru a supune Galia, dar cucerirea Hispaniei (Spania s-a prelungit de-a lungul a aproape două secole. Războaiele cu Spania au sărăcit tezaurul roman și au forțat armata să recurgă la recrutări, deoarece nimeni nu dorea să lupte în Spania.Sursa imaginii: www.ricardocosta.com


joi, 23 iulie 2015

Caracteristicile poporului spaniol

Și iarăși despre Spania. De data această, vă ofer niște informații ce fac referință la caracteristicile poporului spaniol.
Un spaniol se simte cel mai bine într-o mulțime, pentru că acolo unde nu e gălăgie nu este nici viață. În Spania a te distra înseamnă a te afla într-o mulțime gălăgioasă. Din multe motive, cel mai important fiind vremea însorită, ceea ce îi ține pe oameni afară. Dacă grupul e mare, auditoriul crește și posibilitatea de a te da în spectacol. Pilonul „joie de vivre” al spaniolilor este o mîndrie și nu necesită nici un sprijin auxiliar, asta fiind demonstrată prin inteligență, înfățișare, politețe, generozitate și mîndrie. 
Cel mai bun loc de a exersa arta adorației de sine este barul. Acel „ambiente” adică gălăgia și oamenii din jur este de o importanță majoră. Acolo unde nu e gălăgie, nu este viață, iar spaniolii fug de liniște. Este greu de spus cine face mai multă gălăgie într-un bar; clienții care îți strigă unul la altul sau chelnerii care trîntesc paharele pe masă. Zgomotul e asurzitor, încît ai putea auzi cu greu televizorul, deși volumul e dat la maxim. Orice subiect poate deveni o conversație, iar pentru spanioli asta nu e o problemă. Deși numărul de cititori a scăzut, conform standartelor europene și americane, cei care preferă cititul fac alegeri bune. 
Ampudia (restaurant madrilean)
O treime din cîștigul spaniolilor este cheltuită pe mîncare, băutură și țigări. Cînd vine vorba de mîncare, fast-food-urile și pizzeriile sunt apreciate de motocicliștii adolescenți și funcționarii grăbiți. La nivel general, spaniolii preferă mîncarea tradițională. Ideea națională de masă copioasă include șunca serrano rece, cîrnații și moluștele stropite cu vin de Xeres sec, rece și cu bere. Generozitatea spaniolului îi uimește pe vizitatori aflați pentru prima dată în Spania. Dacă un localnic și un străin încep o conversație, ea se va termina cu cel puțin o invitație la cafea sau o bere. În sud, barmanii oferă atîtea băuturi din parte casei, încît e de mirare că mai au vreun profit. Dacă un străin se interesează de o adresă, adeseori va fi însoțit pînă la adresă. Un spaniol nu vrea să dezamăgească și mai degrabă ar indica un frum greșit, decît să admită că nu cunoaște adresa. 
O parte din salariul lunar al spaniolului este cheltuit pe haine. În zonele rurale, obiceiul de a te îmbrăca în negru mai mulți ani după moartea unei rude se menține la generațiile vîrstnice, care se văd nevoite să petreacă toată viața îmbrăcate așa din cauza numărului mare de membri de familie. Se termină o perioadă de doliu, începe altul. În orașe acest obicei a dispărut.
Familia spaniolă este un clan numeros în care toleranța reciprocă și sprijinul necondiționat sunt lege. E suficient să te plimbi după-amiaza prin parc pentru a-ți da seama că spaniolul este un om fericit și integrat. 

Sursa: Poporul spaniol. În: Spania: ghid complet. Oradea: Editura Aquila '93, 2002, pp. 71-74.
Sursa imaginii: www.eltenedor.es

joi, 9 iulie 2015

Spania, un pic de istorie (I)

Pentru vechii greci, reprezenta tărîmul unde creșteau merele de aur ale lui Hercule; pentru arabi, erau întruchiparea Raiului pe pămînt; pentru scriitorii George Orwell și Ernest Hemingway era o arenă în care oscila între fapte eroice și tragedie, cînd toreadorii flirtau cu moarte pe parcursul unei după-amieze. În ciuda traficului susținut spre stațiunile de pe țărm, Spania a rămas în ochii necunoscuților,  o țară misterioasă. Cei mai cunoscuți spanioli în lumea întreagă sunt personaje e roman: Don Juan, Don Quijote și Carmen. Fiestele și flamenco sunt seducătoare pentru exotismul lor cu influențe din afara Europei.
Izolarea Spaniei de restul Europei a început prin așezarea ei peninsulară: celor 700 de ani de ocupație maură le-a urmat un puternic imperiu care a colonizat Lumea Nouă și a cărui cădere a dus prin intermediul Războiului Civil la instaurarea regimului opresiv al generalului Franco. În mod obișnuit spaniolii vorbeau despre țara lor numind-o Las Espanas - o idee de pluralitate, însumînd patru limbi și șapte dialecte, precum și zone climatice variate. 
În secolele XI-V î.Hr. fenicienii și grecii debarcă de-a lungul coastei peninsulei deja ocupate de iberici; ei întemeiază centre comerciale și colonii. Celții invadatori se amestecă cu ibericii. În secolele III și I î. Hr. cartaginezii cuceresc Spania de sud-est. Luarea ca ostatic a lui Santugo va duce la Al Doilea Război Punic (218-201 î. Hr.). Roma iese învingătoare și își începe campania de cucerire a Spaniei care va dura 200 de ani. Tot în secolul I are loc răspîndirea creștinismului în Spania.

Monarhii catolici (1474-1516)
În anul 1474 Isabel, soția lui Fernando de Aragón, îi urmează lui Henry al IV-lea al Castililei. 
În anul 1478 are lor înființarea Închiziției prin Bula Papală. 
În anul 1479 Fernando devine rege de Aragón; Spania este unită sun o singură coroană. 
În anul 1496 Juana, fiica Isabelei și a lui Fernando, se căsătorește cu Philip, fiul Împăratului Maximilian al Austriei. În 1504 Isabela moare iar Fernando domnește în numele Juanei La Loca, iar apoi ca regent al nepotului Carlos. După moartea lui Fernando din anul 1516, nepotul său devine Charles I al Spaniei, iar în 1519 este numit Charles al V-lea, împărat Sfânt al romanilor. 
Secolul XVII este epoca de aur a artei și a literaturii spaniole care continuă și în timpul domniei lui Felipe al II-lea, Felipe al IV-lea și Charles al II-lea, dar Spania va intra în declin economic și politic.

Sursa: Spania: ghid complet. Oradea, Editura Aquila '93, 2001., pp. 15-19.
sursa imaginii: www.portalturism.com



duminică, 8 martie 2015

Transportul feroviar în Spania și America Latină

În multe țări latino-americane nu se mai circulă cu trenul (de exemplu, în Columbia), sau nu se s-a mai circulat aproape de loc, niciodată (în Venezuela). În altele, se călătorește mult mai puțin cu trenul decît cu avionul sau autobuzul (în Maxic, țările andine). În Argentina continuă să circule trenuri. Cea mai mare atracție pentru turiști o reprexintă probabil, trenul de pe ruta Arequipa-Cuzco, în Peru. Îl urmează îndeaproape trenul Cuzco-Machupicchu. Primul este cumplit pentru cei bolnavi de inimă, pentru că urcă pînă la patru mii de metri: pe culoar nu se vinde coca-cola, ci „aer, aer”, pentru cazul în care vreun călător simte că se sufocă. Al doilea tren este special pentru turiști și, dacă aceștia nu vor să îl ia, trebuie să se trezească foarte devreme, ca să prindă trenul de navetiști. Cînd un tren de pe traseu andin se oprește într-o gară, femei și copii se grăbesc să vîndă fructe, „empanadas” (un fel de gogoși umplute), prăjituri cu fructe sau bucăți de pui. Uneori, vînd poncho-uri, căciuli sau obiecte din piele.
Gara Atocha din Madrid, Spania

Rețeaua națională de Căi Ferate Spaniole este compania care deține monopolul transportului feroviar în Spania. Rețeaua de Căi Ferate este total insuficientă pentru nevoile interne, fapt care a dus la dezvoltarea trasportului rutier, Dacă în ultima vreme se modernizează multe linii, mai există încă multe trasee cu linie unică, fapt care îngreunează mult traficul. Cele trei gări principale din Madrid sunt Gara de Nord, Chamartín  și Atocha. Prima asigură legătura cu nordul, prin Avilla și Valladolid. Gara Chamartín este foarte modernă; de aici pleacă trenuri mai rapide, tot spre nord, dar care merge direct la Burgos, scurtînd peste 100 de km. Din gara Atocha pleacă trenul spre sud.

Sursa: În tren. În: Garavito, Julian. Spaniola practică. București, Niculescu, 2003, p. 37, 38.
Sursa imaginii: www.feroviarul.md