Sfaturi și lucruri pe care nu vreau să le aud

Lumea îmi tot felul de sfaturi pe care nu vreau să le aud. De ce? Pentru că știu și eu ce am de făcut, ce să cumpăr, ce alegeri să fac și tot așa mai departe. 

• Faptul că tu ai făcut ceva și eu nu, asta nu înseamnă că nu știu ce am de făcut.
• Dacă eu nu am făcut ceva anume în comparație cu tine, asta nu înseamnă că nu gîndesc. 
• Dacă nu îmi place un fel de mîncare, asta nu înseamnă că sunt alintată la mîncare.
• Dacă nu vreau să vorbesc cu tine la o anumită temă, asta nu înseamnă că sunt secretoasă.
• Dacă am lăsat impresia că m-am supărat, asta nu înseamnă că m-am supărat pe tine. Chiar și dacă m-am supărat, înseamnă că mi-ai dat motive de supărare. Chiar și dacă m-am supărat – îmi va trece.
• Dacă nu m-am măritat odată cu tine la 20-25 de ani cu un prost și un bețiv asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu mine. Eu decid cînd și cu cine să mă căsătoresc, nu tu. Să înțeleg că tu de asta ai divorțat ori ai probleme în familie, de bine ce te-ai măritat, da?Mai ales că te-ai măritat cu un bețiv.
• Dacă nu știi unde îți este capul, e problema ta. Nu mă compara cu tine.
• Dacă nu știi ce vrei de la viață, asta nu înseamnă că nu știu nici eu ce vreau de la viață.
• Dacă am pretenții, e problema mea. Fiecare cu pretențiile lui. Deși nu sunt mai pretențioasă și nici mai puțin pretențioasă decît tine. Poate din cauza asta ai eșuat, pentru că nu ai pretenții.
• Dacă nu îți place ceva la mine – zi-mi direct în față, nu pe la spate. Dacă alegi să mă bîrfești, ai grijă să nu ajungă la urechile mele ce ai spus. Deși asta mai devreme sau mai tîrziu oricum se va auzi. Și multe lucruri spuse le-am auzit, totuși.
• Înainte de a-mi da vre-un sfat, gîndește-te dacă viața ta e perfectă. Dacă tu ai dat-o în bară, asta nu înseamnă că și eu voi face la fel.
• Faptul că îmi dai sfaturi, asta nu înseamnă că îmi dai un sfat bun cu adevărat.

E viața mea și fac ce vreau cu ea.

Fiecare om e individual în felul său și înainte de a-ți permite să-mi dai sfaturi ce să fac și cum să fac, uită-te la tine ce viață ai, respectiv dacă ești un exemplu demn de a fi urmat.

Sursa imaginii: groups.yahoo.com

Vacanța lui Rachel de Marian Keyes

Nu e o vacanță obișnuită. Este, de fapt, o „vacanță” la o clinică de dezintoxicare. Este vorba despre Rachel Walsh, care, la cei 27 de ani, e internată de părinți la o clinica de dezintoxicare Cloisters.

Este o mare fană a distracțiilor și... drogurilor. Deși este din Dublin, locuiește în New York, într-un apartament închiriat cu cea mai bună prietenă a ei, Brigit, irlandeză și ea.

consumul de droguri este un rău necesar pentru Rachel, de multe ori mințea și fura de la prieteni și colegi pentru a putea să-și cumpere droguri. Permanent, mințea și șeful, pretinzînd că e bolnavă, deși în realitate, nu era chiar așa. Asta pînă într-o zi cînd a luat mai multe pastile, somnifere, pentru că nu putea adormi. 

Și de aici începe povestea. Brigit, văzînd flaconul de pastile lîngă pat și că Rachel nu se trezește, a sunat la spital. Iar cînd i s-a zis că e dependentă de droguri, a deranjat-o, pentru că după cum afirmase și ea, „era o fată din pătura de mijloc a societății, fusese educată la mănăstire, iar droguri nu luam decît în scop recreativ. Și, cu siguranță, oamenii dependenți de droguri erau mult mai slabi.” Poate așa și este. Dar chiar și așa, nu iei droguri în... scop recreativ. :)
A fost internată la o clinică de dezintoxicare, unde, Rachel credea că e o „fermă de sănătate” cu jacuzi, masaje, vedete.  Citise o „grămadă despre Cloisters și părea un loc minunat. Mă și vedeam petrecînd ore întregi înfășurată într-un prosop din alea mari. Visam la camere pline de abur, la o saună, la masaje, la tratamente cu iarbă de mare, la alge și alte chestii din astea. Mi-am jurat că o să mănînc o mulțime de fructe. Și o să beau găleți de apă. Cel puțin opt pahare pe zi. Ca să se ducă totul din mine, să mă purific. Ar fi fost bine să trăiesc o lună și ceva fără să beau nimic fără droguri.”

Dar pînă la urmă s-a dovedit o dezamăgire pentru ea. Acolo fusese internați oameni simpli: unii dependenți de alcool, alții dependenți de mîncare, alții de droguri ca și ea. Și toți au acceptat să fie internați la clinică doar ca să le facă pe plac cuiva.
Prima ei reacție cînd i-a văzut pe ceilalți alcoolici și dependenți de diverse alte substanțe a fost „bieții nenorociți”.
Dar, a acceptat situația în care s-a aflat și a tratat-o ca atare. S-a obișnuit cu regimul de la clinică, a făcut parte dintr-o echipă în care trebuia să facă micul dejun la toți, participa la ședințele de terapie și... a reușit pînă la urmă să facă față cerințelor. Ședințele de grup la care participa și Rachel au speriat-o la început. Deși ele făceau parte din tratamentul de recuperare a dependenților de droguri și chiar alcool. Josephine, era terapeutul. Deși era dură în ceea ce privește clientul, totuși, reușea să-l aducă pe drumul cel bun.
Autoare, Marian Keyes, reușește de minune să trateze problema drogurilor. E o carte ce conține mult adevăr. E o carte ce merită a fi citită. O recomand. Chiar dacă are aproape 700 de pagini. Nu o să vă plictisiți de ea.

Sursa imaginii: www.elefant.ro

Liniștea dinaintea furtunii sau dramele unora

Gîndirea pozitivă are beneficii asupra deciziilor pe care le vom face sau, mă rog, ne-ar ajuta să trăim bine, sau... relativ bine. Mă rog, nu că aș fi eu acuma mare psiholog, dar după anumite experiențe trăite aș zice că modul cum privim o anumită problemă ne ajută să o soluționăm. 

Citisem undeva că problema nu e o problemă; problema e atitudinea ta asupra problemei. Și cred că are dreptate. Deși această afirmație conține un pic de umor negru, totuși consider că e plină de adevăr. 

În viața de zi cu zi, am trecem cu toții prin diferite situații și circumstanțe care ne lasă răni. Chiar dacă trecem peste ele, sau dacă vedem cît de urît se vede dintr-o parte un lucru, ne străduim noi să nu facem acel lucru, aceeași greșeală. Dar, din păcate, avem prostul obicei să învățăm din greșeli doar dacă dăm noi cu nasul.

Petrecem o mare parte a timpului la școală ori la serviciu. Și avem parte de „norocul” de a vedea multe și mărunte... O situație ar atunci cînd vezi pe cineva căruia îi place să dramatizeze... Și dramatizează la orice pas, fapt pe care nu îl înțeleg deloc.
 impresia că unii, dacă ar putea să dramatizeze 24 din 24 ar face-o, mai ales dacă l-ai lăsa-o să turuie. De fapt, dacă stau să mă gîndesc bine, ar dramatiza 25 din 24. Dacă nu și mai mult. Și în final să se plîngă că nu reușește, nu se încadrează în timp. Păi, vorbește mai puțin, dramatizează mai puțin și o să reușești.
Așa o situație e telenovelă curată, fără a mai nevoie să urmărești telenovele mexicane sau de altă origine. Faptul că nu reușești să te încadrezi în termenii necesari e problema ta și nu trebuie să transformi asta iarși, în dramă.  Liniștește-te! Pînă la urmă, asta e problema ta, nu a celor din jur.

Dar, uneori mă bucur de insuccesele istericilor și nesimțiților. Nu vreau să par insensibilă dar asta e.

Cînd ai în jurul tău o isterică care dramatizează fiecare fleac și fiecare lucru care nu-i reușește ori nu i se întîmplă în favoarea ei/lui... e culmea.
O perioadă de timp dacă nu ai de a face cu astfel de persoane e foarte bine. Mai mult decît bine. Chiar e ideal. Ca și cum ar fi liniștea dinaintea furtunii.

Sursa imaginii: oanakovacs.com

Cartea El e cu minciunea, ea vorbește într-una de Allan și Barbara Pease

Ne naștem goi, uzi și flămînzi. Pe urmă lucrurile încep să se înrăutățească.

Proverb chinezesc

Deși proverbul reflectă adevărul adevărat iată așa începe cartea El e cu minciunea, ea vorbește într-una. E o carte interesantă, pentru că autorii, soții Allan și Barbara Pease care au reunit 40 dintre cele mai frecvente întrebări primite de la cititori și public. Cartea este editată de Editura Curtea Veche, iar în anul 2012 a ajuns la cea de a treia ediție. În carte sunt oferite tot felul de soluții viabile în ceea ce privește comunicarea cu sexul opus. 

O femeie își faci griji în privința viitorului pînă își găsește un soț. Un bărbat nu își face 

niciodată griji în privința viitorului pînă cînd nu-și ia o soție. 

Autorii abordează 14 subiecte ce ține de psihologia relațiilor dintre femei și bărbați, cum gîndesc bărbații și femeile, chestii de comportament, dar și sfaturi. De exemplu, este un subiect ce face referință la șapte lucruri pe care le fac bărbații scoțîndu-le din sărite pe femei. O afirmație care mi-a plăcut „astăzi, circa 50% dintre femeile din lumea occidentală lucrează, indiferent dacă doresc sau nu acest lucru”. Deși cred că femeile lucrează de nevoie, pentru întreținere. 

Fiecare capitol include un set de întrebări parvenite la redacția celor doi autori, respectiv sunt oferite și niște soluții a îtrebării, a problemei. La fel, sunt incluse diferite studii de caz care scot la iveală anumite întrebări și situații de cuplu.
Cred că primul capitol, Cicăleala ar fi pe interesul și curiozitatea tuturor, pentru că acest termen este „folosit aproape de bărbați pentru a descrie femeile” deși majoritea femeilor „neagă faptul că i-ar cicăli pe bărbați”.
În cel de-al doilea capitol, Șapte lucruri pe care le fac bărbații, scoțîndu-le din sărite pe femei veți afla cele mai frecvente nelămurii pe care femeile le au în legătură cu bărbații. Care sunt ele - citiți cartea ;)

Tăcerea unui bărbat nu denotă că nu-și iubește partenera, ci faptul că are nevoie de liniște.

Ce se poate spune despre un bărbat bine îmbrăcat? Că soția lui știe să-i aleagă hainele.

Dar... pentru a judeca de ce un bărbat insistă să ofere soluții pentru orice fleac, trebuie să înțelegi cîteva lucruri despre felul despre cum le funcționează creierul.
E o carte utilă ce vă va ajută să înțelegeți psihologia masculină și feminină și de ce nu să vă îmbunătățiți relația de comunicare în cuplu.

Vă mai recomand o părere despre această carte, scrisă de Doina Sîrbu, ceea ce trebuie să faceți e să accesați linkul https://doinasirbu.wordpress.com/2011/07/22/el-e-cu-minciuna-ea-vorbeste-ntruna-allan-barbara-pease/

Sursa imaginii: www.elefant.ro

Miss-ul moldovenesc și inteligența masculină

De cînd am un blog personal parcă altfel privesc deja cei ce au un blog personal, respectiv am devenit așa, mai curioasă și atentă la ce postează lumea. Nu neapărat pentru statistici, dar pentru subiectul în sine. Deși, unii scriu ceva dor de dragul postărilor. În fine.

Miss-ul moldovenesc e un subiect foarte interesant. Pentru unii. Asta luînd în considerare felul cum abordezi subiectul, organizarea, candidatele, jurizarea și tot așa mai departe. Cel mai interesant e criteriul în care cîștigă cine cîștigă. Citisem articole la temă cine a cîștigat dar mare atenție nu i-am acordat evenimentului respectiv.

Azi un blogger comentează modul în care a fost jurizat concursul și hai să zicem „meritele” după care fata a cîștigat. Cică a fost aleasă după „țâțe, cur și picioare lungi”. Bine că fata e dotată și are ceea ce are. Oare nu asta contează la un model, la o fată care participă la un astfel de concurs? Chiar dacă e siliconată, nu înțeleg care e problema lui Vitalie Cojocaru? Hai să ne uităm la frumusețea bărbaților!

Unde e? Oare cîți bărbați de la noi știu a se îngriji, a se spăla și a fi niște domni? În Moldova predomină bețivii, needucații și nespălații. Ca să vezi un bărbat ca lumea trebuie să-l cauți cu lumînarea ziua în amiaza mare. 

Mult contează și bunele maniere la un bărbat, ce educație a primit de la părinți, inclusiv limba pe care o vorbești. Nu mai cred în părinți cărora le spun fetelor sale că doar frumusețea contează și că bunele maniere nu ar conta. Probabil că autorul n-are femeie la casă, nici cu țîțe, nici cu cur, nici cu picioare lungi, de materie cenușie nu mai spun și deja e invidios că altele au ceea ce el nu are.
Tare bine ar fi dacă bărbații ar avea un pic de cultură, vocabular, igienă personală și tot așa mai departe. Cînd ești prin transportul public și stă lîngă tine un bărbat de la care pute, chiar pute a țigară și transpirație... mori. Pur și simplu mori. Dar altcineva ne vorbește despre inteligența feminină. Care inteligență dacă voi bărbații sunteți de cîteva ori mai proști decît femei. Mai uitați-vă în oglindă și analizați-vă.

Banii (nu) aduc fericirea

... mult mai de preț e iubirea.

Iar cînd n-ai bani nici de strictul necesar... iți trece și de iubire și de tot. Banii e un subiect foarte delicat. E un băț cu două capete. Avem nevoie de ei pentru a... supraviețui, totuși. Indiferent cîtă multă iubire nu ar fi.

Deși putem citi tot felul de sfaturi de administrare a banilor, fiecare din noi decide cum îi cheltuim. Dacă mai stai prin chirie... cu atît mai mult. Într-o familie, cheltuielile pot fi mai multe, mai ales dacă e și un copil pe acolo.  

Nu știu pe cit e de valabila aceasta afirmație precum ca banii n-aduc fericirea și mult mai de preț e iubirea. Cind ești la limita cu banii respectiv traiești la limita... Iar cînd ți se mai reduce din salariu, cu atît mai mult. De obicei, salariile pe care le primim, ne ajunge doar să trăim de la un salariu la altul. Doar pentru strictul necesar. Să mai vrei sa pui bani de o parte... de unde? Poți pune deoparte doar zerourile. :)

E adevarat că, virgula, cu bani poți cumpăra ceas dar nu și timp. Dacă nu ai bani de ceas, pierzi noțiunea timpului și nu te încadrezi în timp pentru a face față cerințelor, pentru a ajunge la timp la serviciu, pentru a-ți organiza timpul bine. Personal nu sunt dependentă de ceas dar evident că mă bazez pe el.

Cu bani poți cumpăra medicamente dar nu și sănătatea. Sănătatea trebuie păstrată, astfel nu vei ajunge în situația de a cheltui banii pe medicamente. Modul sănătos de viață face minuni.

Cică cu bani poți cumpăra paturi noi, nu și somn. Pai, depinde ce paturi cauți. Unul mic și confortabil face minuni.

Banii nu ne poate face fericiți, dar ne pot consola atunci cînd nu suntem spunea Jacinto Benavente. Și cred ca are dreptate. Ce fericita aș fi eu acuma dacă aș avea undeva vreo 30 000 de euro. Mi-aș lua o locuință și vacanță... prin Maldive. Cum adică banii nu aduc fericirea? Nu că n-ar fi loc de iubire.
Consider că are importanță foarte mare felul cum administrezi banii. Atîta timp cît sunt cheltuiți „cu cap”, reușești astfel să îmbini utilul cu plăcutul.

Depinde cum administrezi banii.

Da, banii nu aduc fericirea, dar poți sa-ți cumperi strictul necesar, respectiv îți permiți să îți îndeplinești micile plăceri ale vieții.

Prima impresie contează

Conform unui studiu condus de psihologul Alex Todorov de la Universitatea Princeton, (Statele Unite), creierul nostru își face o opinie asupra unui nou venit în circa o zecime de secundă, prin observarea de noi trăsături. Ceea ce mi se pare firesc. Dar, deși nu haina te face om ori ale chestii de genul ăsta, totuși, mai cred că foarte mult contează cum ne prezentăm în public: felul cum și ce vorbim, hainele alese cu gust, igiena personală, educația și tot așa mai departe.

Reacția noastră e în funcție de cum reacționăm cînd vedem o persoană. Respectiv ne împrietenim și putem sta la vorbă cu această persoană la infinit. Deși suntem unici și diferiți  ne împrietenim în funcție de impresia pe care ne-o lasă persoana, dar și...

Deși se spune că prima impresie nu întotdeauna e corectă, totuși, cred că aici depinde de caracter și cum spunea cineva, „psiholog trebuie să fii, nu să devii”. Deci, un pic de psihologie nu încurcă, mai ales psihologia emoțiilor, a sentimentelor, a limbajului corpului.

Mi se întîmplă mai mereu să-mi dau seama după cîteva minute că voi fi în relații bune cu o persoană anume. Pentru că lasă o impresie bună. Sau din contra - pare o ființă răutăcioasă și... devine o persoană pe care dorești să o eviți în mod conștient mai tot timpul. Mai grav, în așa o situație, e atunci cînd astfel de persoană îți este coleg de facultate ori serviciu și ești nevoit să o vezi zilnic.

Nu vreau să mă laud, dar de obicei, ce părere îmi fac de o persoană, așa și rămîne. Rareori mi s-a întîmplat să îmi schimb o părere în alta, iar unii nu mă înțeleg cînd zic că părerea pe care mi-o fac despre o persoană așa și rămîne, respectiv comentează „cum poți să-ți faci o impresie așa, în cîteva secunde/minute și tot așa și să rămînă?” Iată așa. Se întîmplă.

Nu înțeleg ce așa multă minte îți trebuie ca să înțelegi ce prezintă un om? Mai ales dacă ai deja o experiență, un caracter format, niște gusturi etc.

Recunosc că mi s-a întîmplat cîteva situații cînd o persoană mi-a lăsat  o impresie, ca ulterior să mi-o schimb în bine, și acuma recunosc că mă înțeleg destul de bine. Dar și invers, mi s-a părut ok, așa la distanță, ca mai tîrziu să îmi schimb părerea din una bună, sau, mă rog, relativ bună într-o impresie rea. Asta e. Se mai întîmplă și din astea. 

Sursa imaginii: http://madalinaantohe.com/tag/prima-impresie/