Pe strada Dublin de Samantha Young

Titlul original: On Dublin Street.

Romanul a fost tradus în llimba română în anul 2013. A durat ceva timp ca să descoper aşa o serie de cărţi. Şi încă una interesantă.  Deşi am citit Pe strada Londra, se simte că nu am făcut corect citind mai întîi acest roman şi nu Pe strada Dublin. Acuma simt necesar să recitesc Pe strada Londra.

Romanul îi are ca personaje principale pe Jocelzn Butler şi Braden Carmichael.

Jocelyn Butler e o tînără care şi-a pierdut părinţii şi sora la o vîrstă fragedă (14 ani). Pînă a atinge vîrsta majoratului a locuit la diferite familii adoptive, situaţia financiară a acestora fiind diferită. La cei 18 ani împliniţi, fiind cu drepturi depline în ceea ce priveşte finanţele familiei, a fost abordată de diferiţi oameni de afaceri. Jocelyn i-a refuzat pe toţi. 

Jocelyn Butler şi-a lăsat în urmă trecutul dureros şi a plecat din Statele Unite în Scoţia, pentru a lua totul de la capăt. S-a hotărât să-şi îngroape suferinţa şi să meargă înainte fără a se mai implica în nicio relaţie. Pare mulţumită să ducă o viaţă retrasă până în clipa în care se mută într-un apartament superb pe Dublin Street. Asta pînă în momentul în care cunoaşte un bărbat care zguduie din temelii lumea ei păzită cu grijă. Şi coincidenţă, tipul nu e altcineva decît fratele colegei de apartament, Braden Carmichael, un tip bine merci.
Braden Carmichael obţine întotdeauna ce vrea. Ştiind cât de sceptică este Joss privind orice fel de relaţie, Braden îi propune un aranjament sexual care să satisfacă atracţia intensă dintre ei şi care să le ofere în acelaşi timp libertate totală. Pînă la urmă, acest aranjament sexual se transformă într-o frumoasă poveste de dragoste. 

O carte foarte interesantă cu mult mister, romantism, erotism şi final fericit în final.  Romanul a apărut la Editura Trei şi e din colecţia Erotism.

Referinţe critice:

«O carte plină de senzualitate... Jocelyn Butler luptă să se regăsească pe sine şi să creadă din nou în forţele sale.» USA Today

«Admirabil scrisă, Pe strada Dublin are exact amestecul potrivit de erotism, senzualitate şi romantism.» Once Upon a Twilight

Sursa imaginii: www.edituratrei.ro

Mă sinucid altădată de Kerstin Gier

Dacă eşti pasionat de literatura germană, nu ai decît să citeşti romanul Mă sinucid altădată de Kerstin Gier. Este un roman tradus în peste 20 de ţări şi vîndut în peste 500 000 de exemplare. Geri are aproape 30 de ani şi vede viitorul în negru: e nemăritată, nu are copii, locuieşte cu chirie în apartamentul unei mătuşi şi rămîne brusc fără serviciu. Dezamăgită, hotărăşte să-şi încheie încheielile cu viaţa. Dezamăgită, hotărăşte să îşi încheie socotelile cu viaţa. Compune scrisori de adio tuturor cunoscuţilor, în care le spune pe şleau ce crede despre ei, apoi le expediază. 

Îşi închiriază o caperă într-un hotel scump, pentru că doreşte să sfîrşească într-un stil mare. Însă, planul ei de a se sinucide eşuează. La barul hotelului se întîlneşte cu un prieten de al ei care i se confesează că soţia lui îl înşeală şi culmea e că o vede pe nevastă-sa cu amantul la o masă, o întreabă, totodată pe Gerri care e scopul aflării ei la hotel, mai ales că era înbrăcată într-o rochie roşie foarte frumoasă. 

Din păcate pentru Gerri planurile ei sunt date peste cap. În primul rînd datorită acestui prieten care l-a întîlnit la barul hotelului şi care, pînă la urmă, a urcat în camera ei de hotel, dar şi faptul că vodca şi pastilele băute nu şi-au făcut efectul.
Ce se întîmplă după ce evenimentele au revenit pe drumul cel bun, destinatarii scrisorilor privesc lucrurile altfel. Chiar dacă era vorba de rude sau prieteni mai apropiaţi.
Cititorii din Chişinău pot împrumuta cartea de la bibliotecile Ovidius şi Centrul Academic Mihai Eminescu din Chişinău.
Cei care ştiu limba germană pot împrumuta cărţile lui Kerstin Gier de la Sala Germană de Lectură a bibliotecii Hasdeu din Chişinău.

Lectură plăcută!

La cumpărături pentru vedete de Sophie Kinsella

Iată că am citit şi această carte. Stilul autoarei Sophie Kinsella este evident. Dintr-o răsuflare. Aşa că, dacă doriţi să vă relaxaţi după o zi de muncă, neapărat să citiţi această carte. 

M-a amuzat şi de această dată cartea La cumpărături pentru vedete. Cei care nu au citit încă seria La cumpărturi... să citească.

În acest roman, Rebeca şi Luke, soţul ei sunt în spaţiul fabulos al Hollywoodului. De data această, Luke are o chestie de serviciu cu o actriţă, Sage Seymour. Rebeca,  îşi doreşte să facă cunoştinţă cu ea, rugîndu-l, astfel, pe Luke să o invite acasă ori undeva în oraş. Totodată, Rebeca îşi doreşte să devină stilistă pentru vedete, pentru că în acest oraş, e crema Hollywood-ului. Totodată, fiica ei, Minnie trebuia înscrisă la o grădiniţă. Prietena ei cea mai bună, Suze, a venit şi ea în Las Vegas. Deşi, iniţial erau ambele entuziasmate că sunt în acelaşi oraş, apar situaţii neaşteptate: Suze se împrieteneşte cu Alicia, apar probleme atît în familia Rebecăi cît şi a lui Suze, tatăl Rebecăi apare şi el în oraş pentru a-şi găsi un fost prieten, să fii stilistă pentru o vedetă se pare că nu e chiar aşa simplu cum părea, Eleonor, mama lui Luke, încearcă să reia legătura atît cu Rebeca cît şi cu Luke. În fine!

O serie de evenimente legate unul de altul şi bine scris. 

Sunt şi cîteva momente care mi-au plăcut:

Stau pur şi simplu acolo, pierzînd noţiunea timpului şi lăsîndu-mi gîndurile să se învîrtă încet în cerc

şi, treptat, să se aşeze. Apoi, hotărîtă, iau o foaie din carnetul pentru notiţe din bucătărie şi scriu un titlu:

Hotărîri.

Am să-mi schimb viaţa şi am s-o fac să meargă cum trebuie. N-am s-o las să se mai învîrtă

aiurea ca un caleidoscop. E viaţa mea, ceea ce înseamnă că eu hotărăsc cum merge. Chiar dacă asta înseamnă să dau cu ea de pămînt, să-i trag pumni în cap şi să-i spun „Ia de-aici, viaţă!“.

Viaţa nu înseamnă să te agăţi de lucrurile rele. Ci trebuie să însemne să prinzi din mers toate lucrurile

bune şi să dai uitării lucrurile rele.

O discuţie într-un local unde se serveşte ceai, la întîlnirea dintre Rebeca şi mama lui Luke, Eleonor:

— Pot să vă ofer nişte ceai?

O fată cu aer nepăsător, şorţ de olandă şi pantaloni albi cu turul lăsat s-a apropiat de noi fără

zgomot, aşa că prezenţa ei bruscă mă face să tresar.

— O, da, vă rog, spun. Minunat. Pentru mine un ceai obişnuit, mulţumesc. Iar pentru fiica mea, lapte.

— „Ceai obişnuit“? repetă fata, de parcă aş vorbi în swahili. V-aţi uitat la meniul nostru de ceai?

Arată din cap spre o broşură din poala lui Elinor, care pare să aibă cam patruzeci de pagini.

— Am renunţat, spune Elinor înţepată. Aş dori apă caldă şi lămîie, vă rog.

— Hai să ne uităm un pic...

Mă apuc să frunzăresc broşura, dar nu trece mult şi mi se înceţoşează privirea de la atîtea rînduri

scrise mic. Cum pot să existe atîtea feluri de ceai? E stupid. În Anglia ţi se dă pur şi simplu

ceai.

— Avem ceaiuri pentru diverse necesităţi, spune fata săritoare. Cu fenicul şi mentă pentru digestie

sau cu trifoi roşu şi urzică pentru probleme de ten...

Probleme de ten? Mă uit la ea bănuitoare. Oare încearcă să sugereze ceva?

Probleme de ten? Mă uit la ea bănuitoare. Oare încearcă să sugereze ceva?

— Ceaiurile albe sînt foarte populare...

Pe bune, acum, ceaiul n-ar trebui să fie alb. Nu ştiu ce i-ar spune mama fetei ăsteia. Probabil ar

scoate un pliculeţ de Typhoo şi i-ar zice: „Ăsta  e ceai, draga mea“.

— Aveţi vreun ceai care să-ţi facă viaţa splendidă din toate punctele de vedere? zic, doar aşa, ca s-

o zgîndăresc puţin.

— Da, răspunde ea fără să clipească. Ceaiul nostru de hibiscus, portocală şi sunătoare induce o

stare de bine generată prin stimularea dispoziţiei. Noi îi spunem ceaiul fericirii.

— Aha, zic surprinsă. Păi, atunci eu unul din ăsta aş dori. Vrei şi tu unul, Elinor?

— Nu doresc să-mi stimulez dispoziţia, mulţumesc.

Referinţe critice:

„E imposibil sa nu te indragostesti de Becky si de nazbitiile ei, iar ultima dintre ele nu dezamageste. Dimpotriva, ii va cuceri pe fanii mai vechi ai romanelor din aceasta serie si va atrage, cu siguranta, altii noi. Fiindca La cumparaturi pentru vedete e o carte care te face sa rizi in hohote.” (Publishers Weekly)

„Poate ca Becky este egoista, dependenta de cumparaturi si putin frivola, insa e buna la suflet si nostima. E o bucurie sa o insotesti in calatoria ei, oricit de incurcata ar parea uneori. La cumparaturi pentru vedete este o lectura usoara si placuta, pur si simplu o evadare.” (Kirkus Reviews)

Sursa imaginii: cartepedia.ro

Pe strada Londra de Samantha Young

Titlul original este Down London Road

După multă publicitate făcută scriitoarei britanice Samantha Young iată am ajuns să citesc şi eu ceva de ea - Pe strada Londra. Deşi romanul Pe strada Dublin e prima din Seria Străzilor...  Romanul Pe strada Londra a apărut la editura Trei din Bucureşti şi face parte din colecţia Eroscop.

Este un roman interesant, subiectul romanului te ţine cu sufletul la gură. Am citit cartea în 3-4 zile. Subiectul romanului este despre Jo Walker, o tînără de 24 de ani, care are grijă de fratele mai mic şi de mama sa, care se trasformă într-o alcoolică. În copilărie, cînd trăiau încă cu tatăl, acesta era destul de abuziv cu ea. Îi vorbea urît, o bătea. Norocul ei e că un unchi de al ei, Mick îi fusese de ajutor, inclusiv moral. Nimerise într-o zi la familia lui Jo cînd tatăl ei o bătea. Mick, văzînd acest lucru, l-a bătut băgîndul în sperieţi. O perioadă a stat în preajma lui Jo, mamei şi lui Cole, după care plecase în Statele Unite ale Americii. 
Din considerentul abuzurilor prin care trecuse Jo în adolescenţă era foarte grijulie cu fratele mai mic, Cole ca să nu treacă prin ceea ce trecuse ea, mai ales luînd în considerare starea în care era mama lor. Avea două servicii pentru a putea plăti întreţinerea, dar şi pentru a putea să-i asigure lui Cole ceea de ce nu a avut ea parte. A fost nevoită să renunţe la studii, fapt pentru care se complexa în faţa prietenelor săi.

În ceea ce priveşte viaţa amoroasă, se întîlnea cu Malcolm, un om bogat stilat şi educat. Totul era bine între ei cu excepţia situaţiei mamei ei, deşi Malcolm îi spusese că mai devreme sau mai tîrziu oricum va trebui să îi prezinte familia. La o galerie de artă la care merseseră cu Malcolm, făcuse cunoştinţă cu un tip, Cameron Maccabe. S-a simţit atrasă de el imediat. Culmea, e că era barman la localul unde lucra şi ea, iar la scurt timp se mutase la un etaj mai sus în blocul care locuia ea.
Se desparte de Malcolm pentru că ăşi dăduse seama că se întîmplă ceva între Jo şi Cameron, îşi schimbă un serviciu, apare unchiul său Mick în viaţa ei şi asta pentru că iubitul ei, Cam reuşise să-l găsească, apare tatăl ei în viaţa lor şi... este cerută în căsătorie de iubit.
Un roman cu multă intrigă, suspans, erotism. Scurt, clar şi cuprinzător. 

Am găsit cîteva gînduri care mi-au plăcut foarte mult:

 Cînd te bizui pe oamenii la care ţii, îţi pui încrederea în ei în legătură cu ceva aşa de important şi, inevitabil, ei te vor dezamăgi.

Trecutul mă învăţase că speranţele erau lucruri prea fragile de care să te poţi agăţa.

 Îmi place ca lucrurile personale să rămână exact aşa. Personale.

— Ce mică e lumea!

Mai curând oraşul e mic.

O cheie: calea spre inima unei femei.

Există momente în viaţă când se întâmplă atâtea, încâtse poate să ai impresia că n-ai nici măcar timp să respiri.

Sursa imaginii: elefant.ro

Babyville de Jane Green

Titlu original: Babyville

Anul apariţiei: 2008

Editura: Polirom, Iaşi

Iată că am citit şi romanul ăsta. Jane Green m-a surprins plăcut. E al doilea roman citit de autoarea Jane Green, prima fiind Eu şi soacra mea. 

Romanul Babyville e ceva mai deosebit în comparaţie cu alte romane citite de mine. Are ca subiect impactul maternităţii din zilele noastre. Are stări în care îţi doreşti să plîngi, dar şi plăcute încît te bucuri pentru succesul protagonistelor. 

Este vorba de viaţa de familie a trei femei: Julia, Maeve şi Sam. Deşi toate trei se cunosc, povestea lor de familie şi de serviciu e povestită separat. Din acest motiv şi menţionasem că e un romna ceva mai diferit de alte romane citite. 

Vorba e că cele trei femei sunt diferite în ceea ce priveşte ideea conceperii unui copil şi prezintă o schimbare totală de perspectivă.

Fragment: 

Julia fusese dintotdeauna o femeie de succes. În facultate, apoi la primul ei loc de muncă într-un program de instruire a absolvenţilor la televiziunea londoneză. Norocul i-a surîs şi a fost promovată repede, iar acum e producătoarea unui chat-show de seară, de mare audienţă. De obicei ia masa cu şeful departamentului de divertisment. El ciuguleşte din friptura ei de pui într-un mod care sugerează că sunt egali şi apropiaţi. Şi poate chiar şi mai mult, deşi pe ea n-o interesează. Şefa de la ştiri
- care nu încetează să o uimească -  o cheamă pe Julia să i se plîngă de viaţa amoroasă. Stau la bar  după program, în timp ce documentariştii încearcă să le intre în graţii făcîndu-le cinste cu băutură şi punîndu-lela curent cu bîrfele de la birou. 

Bîneînţeles, Julia nu are de ce să se plîngă. Iată ce se spune despre ea: "Aş vrea să fiu în locul ei".

A avut întotdeauna ceea ce alţii doar au visat să aibă. De la părul negru, lucios - de departe punctul ei forte -, la  picioarele mici, încălţate în balerini cu mărgele sau pantofi sexz cu vîrful ascuţit şi baretă la spate; de la cariera în lumina reflectoarelor - apare periodic în reviste la rubrica "Exemple de urmat" - la casa imensă, în stil victorian, din Hampstead (de fapt din Gospel Oak, dar pentru că toţi agenţii imobiliari îi spun Hampstead, Julia zice şi ea la fel). Şi, mai presus de toate, Mark.

Julia şi Mark s-au cunoscut cu patru ani în urmă. Era avocatul companiei, lucra acolo de vreo şase luni şi devenise idolul femeilor de la birou. 

Povestea începe cu Julia, care e într-o relaţie cu Mark de ani buni şi e obsedată de ideea conceperii unui copil, fapt pentru care îi face pe ambii nefericiţi în cuplu. Sam, grafician de meserie, era una din cele mai bune prietene a Juliei, vorbeau îndelung despre cum va fi cînd vor avea ele copii.

Ziceau ce grozav ar fi dacă ar avea copii de aceeaşi vîrstă, dar Sam nu s-a aşteptat să se întîmple atît de repede, iar Julia, normal, nu s-a aşteptat să se întîmple atît de greu. 

Mai aveau o prietenă comună, Bella. Se spune că un trio nu funcţionează întotdeauna. Poate a contribuit şi faptul că mai întîi Sam şi Julia au devenit prietene, înainte ca Bella să intre în ecuaţie, dar ele nu s-au confruntat cu acele gelozii meschine care apar deseori în astfel de triunghiuri. 

Încercarea lui Mark şi Julia s-a soldat cu despărţirea lor, problemele Juliei de serviciu erau deja inevitabile pînă în momentul în care şi şeful îi spusese să ia o pauză. Julia a lăsat jobul şi s-a mutat în New York, ducînd acolo a viaţă bine merci. Ce face acolo mai exact, detaliile apar în povestea lui Sam.
Ce-a de a doua protagonistă este Maeve. Jurnalistă şi ea. Paşii pe care i-a parcurs ea în radio şi TV sunt. Pentru ea a fost simplu să treacă de la radio la televiziune, deşi trebuise să pornească iarăşi de jos, deşi avea ceva experienţă. E genul de persoană care crede că beneficiile merită efortul. În timp ce unii mîncau pizza, ea era într-un bar fiţos cu şefii de departament. În timp ce unii serveau bere şi vin alb ieftin, ea se afla printre alţi oameni de televiziune, sorbind şampanie şi conversînd. Fiecare slujbă pe care a avut-o, fiecare emisiune la care a lucrat, fiecare promovare pe care a obţinut-o a fost, direct sau indirect, pentru că s-a amestecat printre cei de sus.
Asta pînă i s-a propus să lucreze la London Daytime Television pe post de producător. Exact locul de unde plecase Julia. Pe lîngă faptul că acceptase oferta, se cuplează cu Mark, lăsînd comentariile colegilor la o parte. Şi asta pentru că după o noapte petrecă împreună, Maeve rămîne însărcinată. Deşi nu îşi dorise acest copil pentru că cariera e pe primul loc, ajunge la un consens cu Mark şi mama ei. Şi de aici poveste mergea mai departe fără să mai intru eu în detalii.
În final, intră povestea lui Sam, cea mai bună prietenă a Juliei. Este o mamă obsedată de pruncul său, îşi neglijează soţul şi e îngrozită de îndatoririle sale de soţie. Face cunoştinţă cu Maeve, împrietenindu-se pe loc (după o vreme îndelugată fără prietene), plimbîndu-se şi vizitîndu-se. Se simţea prost faţă de Julia că s-a împrietenit Maeve. Deşi problemele de familie ale lui Sam şi soţul ei se reglase într-un mod cam straniu, află de la Julia că făcuse cunoştinţă cu cineva acolo în New York şi că e ... însărcinată.

O carte interesantă. Şi mai deosibită. Sper să îmi placă şi alte cărţi marca Jane Green.

Referinţă critică

Odată cu Babyville, fenomenul chick lit a făcut un pas înainte. Este un roman plin de viaţă şi de căldură, inteligent şi, mai presus de orice, imposibil de lăsat din mînă ddespre impactul maternităţii asupra femeii din zilele noastre. Purtînd amprenta sincerităţii şi umorului caracteristice lui Jane Green, poveştile celor trei femei îi vor face pe cititori să rîdă, să plîngă şi poate chiar să se recunoască pe ei însăşi."

Hello!

Adevărata viaţă de gheişă de Mineko Iwasaki

E un roman scris în colaborare cu Rande Brown. Romanul a apărut la editura Humanitas din Bucureşti în anul 2009. Iar dacă eşti pasionat de cultura japoneză, esti obligat să citesti acest roman.

"Mulți afirmă, scrie cu modestie Mineco Iwasaki, că  am fost cea mai bună gheișă din generația mea;

  am fost cu siguranță gheișa care s-a bucurat de cel mai mare succes." Instruită de la vîrsta de cinci ani pentru această dificilă profesie, Mineko născută în 1949), a trăit printre alte geiko (femei ale artei) într-o okiya din faimosul karyukai Gion Kobu al Kyoto-ului și a practicat străvechile ritualuri nipone ale primirii oaspeților. Voluntară, perseverentă, iubind cu patimă dansul, a devenit una dintre cele mai prețuite gheișe din istoria profesiei, fiind considertă comoară națională, un titlu rezervat în Japonia doar marilor artiști. I-a avut ca oaspeți pe prințul Charles al Marii Britanii, președintele american Gerald Ford, secretarul de stat Henry Kissinger. 

La 29 de ani s-a retras, s-a măritat, a devenit mamă și azi duce o viață liniștită, dar împlinită într-o suburbie a Kyoto-ului. 

Mineko Iwasaki nu vrea să fie evocat acest episod, pe care-l socotește stînjenitor.

În roman o să aflați mulți termeni specific, care ar putea să vă deruteze un pic, dar cu un pic de concentrare... veți înțelege sensul. Sunt incluse cîteva poze color cu autoarea cărții și costumele de gheișă.

După cum afirma ea în roman, esențialul profesiei de gheișă este perfecțiunea, iar sarcina costumierulului este s-o asigure. Dacă ceva lipsește sau nu e la locul lui, sau nu e potrivit cu anotimupl, el este cel blamat în final.

Majoritatea costumierilor sunt bărbați, ei fiind singura excepției de la regula fără bărbați în apartamentele private din okiya. Sunt admiși și pînă la etajul doi, în camerele de îmbrăcat. Meseria de costumier cere multă pricepere și ani de zile pentru a fi deprinsă. Un bun costumier este esențial pentru succesul unei geiko. Echilibrul e fudnamental.

- Cum trebuie să privesc o operă de artă? l-am întrebat.

- Trebuie doar să vezi ceea ce vezi și să simți ceea ce simț, a venit răspunsul lui onest și succint.

- Frumosul există numai în ochii celui care-l contemplă?

- Nu, Mineko, frumosul este universal. Există un principiu absolut în această lume, care stă la baza apariției și dispariției tuturor fenomenelor. Este ceea ce numim karma. 

- Chiar mai aveți îndoieli la peste nouăzeci de ani? l-am întrebat.

- De unele lucruri nu poți fi sigur niciodată, chiar dacă trăiești pînă la o sută de ani, mi-a răspuns. Asta arată că suntem oameni.

Sursa imaginii: Filme-Carti

   

Anumite fete de Jennifer Weiner

Anumite fete este continuarea romanului Super-tare la pat, două bestselleruri internaţionale semnate de Jennifer Weiner, una dintre cele mai celebre autoare ale colectiei CHIC.

Anumite fete (Certain Girls, 2008) este continuarea romanului Super‑tare la pat, avînd‑o ca eroina pe Super‑tare la pat, protago­nista este acum mama, preocuparile sale sînt fiica adolescentă şi rebelă, pe nume Joy, cariera scriitori­ceasca, relaţia cu soţul ei, medicul Peter Krushelevansky, mîncarea organică şi, mai nou, cursurile de yoga. Viaţa ei pare să se fi înscris într‑un circuit minunat de previzibil, cu toata liniştea la care rîvnise şi, de asemenea, tandreţea şi iubirea unei familii. Dar, din clipa în care Joy devine interesată de secretele de mult îngropate ale familiei, trecutul revine cu putere in viata lor de familie, supunînd‑o pe Cannie la noi încercări şi pe fiica ei la efortul de a înţelege viata cu mai multa maturitate şi umor decît pînă atunci. Peste toate, Jennifer Weiner îşi pune amprenta ei inconfunda­bila: frumuseţea te ajută să scapi basma curată din orice situaşie, natura umană e dificilă şi capricioasă, se cere în permanenţă studiată şi criticată.

Cannie Shapiro, jurnalista de succes. La treisprezece ani de la întîmpările din

Nu e un roman care să te ţină cu sufletul la gură, dar poţi vedea ce înseamă să fii mamă de adolescentă. Cum să te comporţi, cum să reacţionezi, ce înseamnă organizarea unei petreceri bar mitzvah.

Pe final de lectură, am găsit cîteva afirmaţii care mi-au plăcut foarte mult:

Unul dintre marile adevăruri despre tragedii: poți să visezi că dispari, îți poți dori să nu mai știi de nimic, să te pierzi într-un vis nesfîrșit sau într-un roman SF sau să te cufunzi într-un rîu cu buzunarele pline cu bolovani, lăsînd apa întunecată să te înghită.

Ce-ai primit e bun primit, așa că nu mai sta necăjit.

Nimic nu e doar în alb și negru. Nimeni nu e doar rău sau bun.

Se vor întîmpla mereu lucruri rele și multe nu vor merge cum ar trebui.

Cînd nu obții ce-ți dorești, iei ce-a mai rămas și te străduiești să faci ceva bun.

Referinţă critică:

„Plin de căldură şi umor, romanul Anumite fete este o examinare impresionantă a momentelor tragice şi comice, totodată, care marcheaza relaţia dintre mame şi fiice, observînd în profunzime dinamica unei familii aflate într-o permanenţă nevoie de a afla şi a spune adevărul.” (Kirkus Review)

sursa imaginii: bestseller.md

Fata din tren de Paula Hawkins

Pentru prima dată citesc o carte pentru în rolul principal al filmului e o actriţă relativ preferată, Emily Blunt. Şi eu cum nu privesc filmul înainte de a citi cartea, iată că am lecturat Fata din tren dintr-o răsuflare, în 2-3 zile.

Deşi e scris în forma unui jurnal, e un jurnal scris scurt, clar şi cuprinzător, vorba aia. Chiar dacă are la 400 de pagini. Cine nu a citit cartea asta, vă recomand cu încredere să-l citiţi. La fel, îl recomand celor care stau la dubii, să citească romanul ori nu. 

Divorţată de soţ, concediată din cauza consumului de alcool, Rachel merge în fiecare zi cu trenul pînă în Londra. Trece pe lîngă casa unde trăia şi îl vede permanet pe fostul soţ împreună cu noua soţie şi copilul pe c are îl au împreună. Îşi surprinde într-o zi vecina sărutîndu-se un un alt bărbat. Ea dispare şi devine subiect de ştire în mass-media. Asta duce la implicarea ei în caz. În încercarea de a-i ajuta soţul, de fapt, este implicată mai mult încurcînd decît ajutînd. 

Trailer-ul filmului în puteţi vedea aici. Dar nu uitaţi, înainte de a privi filmul, citiţi cartea.

Paula Hawkins a lucrat ca jurnalist timp de cincisprezece ani înainte să se dedice literaturii. Născută şi crescută în Zimbabwe, Paula s-a mutat la Londra în 1989, unde locuieşte şi acum. Fata din tren este primul său thriller. A cunoscut un mare succes internaţional, iar DreamWorks a cumpărat drepturile de ecranizare.

Sursa imaginii: edituratrei.ro

Elefantul a dispărut de Haruki Murakami

Elefantul a dispărut iarăși e un volum de nuvele care a fost un adevărat salt. Conține 16 nuvele: Al doilea atac la brutărie, Comunicatul cangurilor, Somnul, Arderea hambarelor, Treburi de familie,

Oameni TV etc. Subiectul nuvelelor sunt: un cuplu de tineri căsătoriți suferă atacuri de bulimie care îi determină să jefuiască un McDonal's în mijlocul nopții, o tînără descoperă că un mic monstru verde care și-a găsit adăpost în curtea din spatele casei a făcut o pasiune devastatoare pentru ea, un bărbat vede cum elefantul său preferat se volatizează pur și simplu, insomnia unei femei și lipsa spiritului de observație a familiei în ceea ce o privește etc. Din toate nuvelele, Somnul a fost cea care mi-a pălcut cel mai mult.

Autorul relateaza viața unei familii din perspectiva femeii, care de 17 zile nu mai doarme și a ținut-o o lună întreagă. După cum afirma și ea „pur și simplu nu pot să dorm. Nu reușesc să închis un ochi. Făcînd abstracție de asta, totul e extrem de normal. Nu sunt deloc somnoroasă și am mintea perfect limpede. Ba chiar aș putea spune că e mai limpede decît de obicei. Corpul meu n-a suferit nici o schimbare. Am poftă de mîncare. Nu mă simp epuizată. Practic vorbind, n-am nici o problemă. Doar că nu pot să dorm, atît.

...

Împlinesc treizeci de ani. De-abia la vîrsta asta înțelegi că nu e sfîrșitul lumii dacă faci treizeci de ani. Nu pot să spun că trecerea anilor mă bucură, dar sunt și cîteva lucruri care se îmbunătățesc în timp. E daor o chestiune care ține de modul în care gîndești. Un lucru e clar însă, dacă o femeie de treizeci de ani își iubește corpul și speră să și-l mețină în formă, trebuie să depună un efort pe măsură. Am învățat asta de la mama. Pe vremuri mama era o femeie suplă și frumoasă, dar din păcate, acum nu mai e așa. Nu vreau să ajung ca ea.”

Referință critică:

Povestirile din Elefantul a dispărut se desfășoară în lumi paralele, nu foarte îndepărtate de a noastră, ci ascunse sub suprafața ei. Sunt povestiri pline de viață, disperate, superbe în neliniștea lor.”

The New York Times Book Review

Sursa imaginii: elefant.ro

Fetele lui Faraday de Monica McInerney

Citesc pentru a treia oară romanul Fetele lui Faraday de Monica McInerney. De ce? Pentru că e un conţinut cu un subiect emoţionant în care relatează istoria unui familiei Faraday şi anume a unui văduv, tată a 5 fete şi bunic a unei fetiţe frumoase, Maggie care se dovedeşte a fi lumina ochilor atît a bunicului cît şi a celor 4 mătuşi. Citind această carte, poți să înțelegi și cultura australiană.

Maggie Faraday, protagonista romanului Fetele lui Faraday, îşi petrece copilaria într-o casă neconvenţională, plină de viaţă, din Tasmania, cu tînăra ei mama (de numai şaptesprezece ani), patru matuşi fascinante şi un bunic excentric. Copilul primeşte educaţia necesară şi se bucură din plin de liniştea şi confortul unei familii, însă, cu numai cîteva săptămîni înainte ca Maggie să împlinească fragila vîrstă de şase ani, are loc un eveniment şocant care le schimba tuturor vieţile. Trec douăzeci de ani şi Maggie, acum la New York, primeşte o vizita surpriză a bunicului ei, care aduce cu sine o revelaţie neaşteptată şi o propunere de a reuni familia. Este momentul în care Maggie începe să-şi dea seama că persoanele pe care credea că le cunoaşte atît de bine au secrete adînc îngropate. Povestea fetelor Faraday este o saga de familie, plină de căldura şi umor, un roman impresionant, cu secrete şi minciuni, cu amintiri puternice care leagă inevitabil membrii oricarei familii, dar, din păcate pot să ducă şi la despărţiri dureroase. Ce se întîmplă cu fiecare fată Faraday, aflaţi citind deja romanul.

Unde se află Tasmania?
Autoarea făcuse referință la Tasmania și este cel mai mic stat al Australiei, fiind localizat pe insula cu același nume din sudul Australiei. În componența statului Tasmania, pe lângă insula omonimă, care reprezintă aproximativ 94% din teritoriul statului, mai intră și alte insule mici (King, Flinders, Bruny) și foarte mici din Strâmtoarea Bass, din jurul Tasmaniei, precum și Insula Macquarie, situată în sudul Oceanului Indian. Capitala acestui stat este orașul Hobart.

Referinţe critice: 

„O poveste cu surori care se iubesc şi se luptă în felul acela în care numai surorile o pot face – o saga de familie impresionantă, uneori tristă şi amară... Cu siguranţă un roman care se cere ecranizat.” (Irish Independent)

„Scrisă cu mult umor şi înţelegere, Fetele lui Faraday este o carte de neuitat, imposibil de lăsat din mînă... subtilă, cu personaje complexe şi o poveste impresionantă despre legături de familie şi secrete insondabile.” (Manly Daily)

„Întotdeauna e o plăcere, poate chiar păcătoasa uneori, să te scufunzi într-un roman de Monica McInerney, cu intrigile ei ingenioase, captivante, şi dialogurile pline de viaţă.” (Irish American Post)

Sursa imaginii: elefant.ro

Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac

Dacă simți nevoia să plîngi, păi iată, n-ai decît să citești romanul ăsta, Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac. Dar mai bine e să nu-l citești că e un roman trist, gen O femeie la doctor. Dar dacă vrei, să citești cartea, nici o problemă. Părerea mea poate că e una subiectivă, pentru că nu prea îmi plac așa subiecte de romane, dar am citit cartea la cîte laude i se aduc plus cineva de încredere mi-a recomandat-o. Respectiv, asta nu înseamnă că romanul în cauză e unul rău.

Autorii ăștia de romane, nu știu la ce se gîndesc cînd abordează un astfel de subiect - un om drag, membru al familiei bolnav, cu diagonaza de cancer, respectiv decesul persoanei. Așa că, dragă Tatiana Țîbuleac, să nu mai scrii așa romane. Și mai mult, nici eu nu voi mai citi așa gen de romane.

E vorba despre o vară petrecută undeva parcă în Franța dintre Alecksy și mama lui. Acest Alecksy e în faza adelescenței, știți voi, faza aia critică din viața oricărui om care își urăște părinții. Și nu numai părinții. Iar cînd ai părinți divorțați, în genere, criza psihologică a vîrstei, e mult mai profundă. 

Cartea e scrisă în forma unui jurnal, prin ochii adolescentului. Își urăște mama, pentru că „era mică și grasă, proastă și urîtă. Era cea mai inutilă mamă din cîte au existat vreodată”. Și tot așa comentariile urîte la adresa mamei continuă. Doar ochii mamei, verzi la culoare,  e unicul lucru bun la ea. 

Asta pînă în momentul în care află că e bolnavă de cancer. Și... brusc atitudinea lui i se schimbă. Și se comportă altfel. Și tot restul. Și să își aducă aminte de acei ochi verzi care „erau o greșeală”, „erau dorința unei oarbe împlinită de soare”, „erau muguri în așteptare”.

O afirmație care mi-a plăcut a fost și „la moarte te gîndești doar cînd mori, abia cînd mori, și este o prostie, o mare prostie. Pentru că moartea este cel mai probabil lucrul care i se întîmplă unui om în locul tuturor visurilor”.

Un mic fragment din roman ar fi ăsta: 

Îmi tîram picioarele ca o slugă, gîndindu-mă la prostia mamei, dar mai ales la ipocrizia oamenilor. De ce să cumperi patru pahare, dacă bei doar din unul? De ce să-ți cioplești opt scaune dacă mănînci mereu singur la masă? Pentru ce să aduci un lucru în casa ta, să-i primiți o viață, o poveste, iar apoi să îl lași neatins și netrebuit zile, ani, decenii? Să-l muți dintr-o cameră în altă, dintr-un gînd în altul să-l învechești și să-l ieftinești fără a te fi bucurat de el, iar la sfîrșit să îl împingi în coșul unei muribunde care este o mincinoasă și mai mare decît tine, pentru că știe că moare, dar, iată, face achiziții.

La moarte te gîndești doar cînd mori, abia cînd mori, și este o prostie, o mare prostie. Pentru că moartea este cel mai probabil lucrul care i se întîmplă unui om în locul tuturor visurilor.

Sursa imaginii: perfecte.md

Cine m-a făcut femeie? de Cristian Andrei

„Tu, femeie, eşti o bijuterie, o cetate şi un mister. Eşti o bijuterie pentru că ai o sensibilitate aparte şi o

alcătuire deosebit de complexă. Cu toate că este atît de sensibil, corpul tău este rezistent ca o cetate. De ce eşti un mister? Pentru că nimeni nu ştie cum de ghiceşti atîtea lucruri şi unde găseşti atîta putere să lupţi cînd eşti disperată... Pentru că forma ta de femeie poate fi desenată cu mîinile în aer de către acela care te-a mîngîiat măcar odată” afirmă doctorul român în psihologei Cristian Andrei. Iată aşa o carte despre psihologia feminină, Cine m-a făcut femeie. 

Tu ai auzit de aşa o carte? Te-ai întrebat vreodată dacă „te mulţumeşte faptul că eşti femeie? Simţi feminitatea ta? Unde simţi asta şi cînd?” Dacă ţi-ai pus vreodată aceste întrebări, pai iată, trebuie să citeşti cartea. Dacă nu ţi-ai pus aceste întrebări - să ţi le pui. Şi, deja, o să afli răspunsul cititnd cartea. 

O să afli răspunsuri la cum arăţi, pornirti de femeie, mentorul femeii, oamenii din jur, naşterea copilului tău, influenţe morale, situaţii-limită etc. 

E o carte uşoară şi sinceră. Prezintă psihologia feminină un pic altfel şi aflăm lcururi de care nu ne-amdat seama. Poate.

Sursa iamginii: elefant.ro

Fetele din Shanghai de Lisa See

Dacă ești pasionat de cultura chineză, îți recomand să citești această carte, Fetele din Shanghai.

În anul 1937, Shanghaiul este Parisul Asiei: oraşul milionarilor şi al cerşetorilor, al gangsterilor şi al

cartoforilor, al artiştilor şi al revoluţionarilor. Oscilînd între universul familiei tradiţionale şi lumea cluburilor de noapte, frumoasele Pearl şi May sunt modele pentru artişti şi duc o viaţă lipsită de griji. Însă cînd bombele japoneze să cadă peste oraşul lor iubit, lumea se face ţăndări. După un periplu peste satele cotropite de soldaţi din sudul Chinei, pînă la Hong Kong şi apoi în America, la Muntele de Aur, cele două surori învaţă să trăiască din nou.

Ca să vedeți cum se trăiește într-o familie chineză, cum se gîndește, am selectat cîteva momente din carte:
„Atunci cînd sunt două surori sau fraţi, indiferent de numărul lor sau de sex, se fac mereu comparaţii. Şi eu, şi May ne-am născut în satul Yin Bo, la mai puţin de o jumătate de zi de mers pe jos de Canton. Diferenţa dintre noi este de numai trei ani, însă suntem cum nu se poate mai diferite, Ea e amuzantă. Eu sunt criticată pentru seriozitatea mea. Ea este micuţă de statură şi adorabil de durdulie. Eu sunt înaltă şi slabă. Pe May, care de-abia a terminat liceul, nu o interesează cititul, în afară de cronicile mondene din ziare. Eu am terminat facultatea acum cinci ani”. Iată aşa o caracterizare a surorilor. Deşi, în continuarea acestui fragment, continuă descrierea acestor fete: ce le place, ce nu le place, cît sunt de organizate şi tot restul. De asemenea, aflăm detalii ce ţin de vestimentaţia chineză, şi anum ce este cheongsam-ul, care dau impresia de armonie şi stil, transmiţînd un mesaj proaspăt şi natural, care le promite fericire celor care folosesc produsul pe care îl promovăm. 

În această carte, aflaţi cîte ceva despre oraşul Shanghai, influenţa britanicilor, americanilor sua japonezilor.

„Iubesc Shanghaiul. Nu se aseamănă nici pe de parte cu vreun alt loc din China. În locul acoperişurilor în stil „coadă de rîndunică” şi al caselor de cahle, noi avem mo t'ien tablou - clădiri înalte şi magice - care ţintesc spre cer. În locul porţilor cu arcade rotunde, al paravanelor de alungare a spiritelor, al ferestrelor de lemn delicat şi minuţios ornamentate şi al stîlpilor vopsiţi în roşu, noi avem edificii în stil neoclasic, din granit, decorate cu fier forjat în stil art déco, cu modele geometrice şi sticlă gravată. În locul păduricilor de bambus, al frumoaselor ape curgătoare sau al sălciilor aplecate peste iazuri, noi avem case în stil european, cu faţade splendide şi balcoane elegante, cu pîlcuri de chiparoşi şi peluze îngrijite, pline cu răzoare bine îngrijite de flori. În Vechiul Oraş Chinezesc încă mai există temple şi grădini, însă restul Shanghaiului se închină în în faţa zeilor comerţului, ai bunăstării, ai industriei şi ai păcatului. În oraş sunt depozite unde se încarcă şi se descară mărfuri, piste pentru curse de cai şi ogari, nenumărate cinematografe şi cluburi unde se dansează, se bea şi se face sex. Shanghaiul e „acasă” pentru milionari şi cerşetori, pentru gangsteri şi cartofori, pentru patrioţi şi revoluţionari, pentru artişti şi dictatori şi pentru familia Chin.”

„Care ar fi mama perfectă pentru copiii Chinei? Răspunsul: o femeie care joacă tenis, ştie să conducă o maşină, fumează şi,cu toate acestea, e adorabilă, sofisticată şi cum nu se poate mai dornică să-ţi ajungă în pat”.

În capitolul Bărbaţii de la Muntele de Aur citiţi cum se fac căsătoriile aranjate. Tatăl, capul familiei afirmă precum că: „nimeni nu se căsătoreşte din iubire. Nici eu n-am făcut-o”. Afirmaţia are loc în contextul în care le spune fiicelor sale că le-a aranjat căsătoria.

Capitolul Aerul din lumea aceasta începe foarte frumos:
„Ni se spune mereu că poveștile femeilor sunt lipsite de importanță. În definitiv, ce contează ce se-ntîmplă în sufragerie, în bucătărie sau în dormitor? Cui îi pasă de relația dintre mame, fiice și surori? Boala unui copil, chinurile și durerile facerii, a-ți ține familia unită pe timp de război, sărăcia, chiar și în zilele cele mai bune bune, sunt considerate a fi insignificante pe lîgă poveștile bărbaților, care se luptă cu stihiile pentru a-și crește recoltele, care pleacă la război pentru a-și apăra patria, care se străduiesc să privească înlăuntrul lor și să găsească perfecțiunea. Ni se spune că bărbații sunt puternici și viteji, dar eu cred că femeile sunt cele care știu mult mai bine să rabde, să accepte înfrîngerea și să suporte agonia fizică și mentală. Bărbații din viața mea - tata, Z.G., soțul meu, socrul meu, cumnatul meu și fiul meu - au dat piept, într-un fel sau altul, cu aceste mari încercări ale bărbaților, dar sufeltele lor - atît de fragile - au tremurat, s-au încovoiat, s-au deformat, au fost mutilates-au frînt și s-au zdruncinat în fața pierderilor pe care le suferă femeile în fiecare zi. Pentru că sunt bărbați, trebuie să dea impresia că primesc neclintiți necazurile și obstacolele vieții, dar sunt la fel de ușor de rănit ca petalele unor flori.
Se spune că poveștile femeilor sunt lipsite de importanță, dar se mai spune și că lucrurile bune bin perechi-perechi iar necazurile, cîte treo odată. Dacă se prăbușesc două avioane, așteptăm să vedem cum pică și al treilea. Dacă moare o vedetă de cinema, știm că încă două vor trece în lumea celor drepți. Dacă ne lovim la deget și pierdem cheile de la mașină, știm că încă un lucrur rău e pe cale să se întîmple, ca ciclul să fie complet. Nu putem decît să ne rugăm să nu fie decît o aripă îndoită, un acoperiș prin care-a început să pătrundă apa, o slujbă pierdută în locul unei morți, unui divorț sau unui război.

Războiul chinez-japonez au lăsat amprentă asupra Chinei și locuitorilor țării: femei violate și ucise, oameni decedați în urma bombardamentelor japoneze, copii practic vînduți în familiile chineze stabilite în Statele Unite ale Americii, integrarea tinerilor în această țară, dar și minciunile care se spun pentru a păstra familia chineză pe teritoriul american.
Odată ajunse în America, cele două surori întîmpină o serie de dificultăți. Căsătoriile aranjate, sarcina lui May, copil născut dar dat în grija lui Pearl, lipsa banilor, viața din Cartierul Chinezesc etc.

Referință critică:
„Un roman excelent, despre sacrificii teribile și alegeri imposibile... Tragic și plin de speranță, în același timp.”

Publishers Weekly

Sursa imaginii: scream and go

Soţia tăcută de Susan Harrison

Susan Harrison a fost o scriitoare canadiană, care s-a făcut cunoscută sub numele A. S. A. Harison. A locuit la Toronto. A publicat romane de nonficţiune. Primul ei roman, Soţia tăcută a fost publicat în anul 2013 şi a fost primit cu mult entuziasm atît de critici, cît şi de marele public. La puţin timp de la apariţia romanul, Susan Harrison a murit de cancer, la vîrsta de 65 de ani.

Romanul îi are pe Jodi şi Todd ca personaje principale. E un cuplu şi autoare relatează povestea într-un

moment de cumpănă al relaţiei lor. Totul e în pericol, inclusiv viaţa prosperă pe care o duc în locuinţa lor din Chicago. Chiar dacă nu sunt căsătoriţi, sunt împreună de peste douăzeci de ani. El este un antreprenor bogat, iar ea, psihoterapeută. Romanul este un thriller psihologic despre căsnicie şi crimă, rutină şi nevoia de nou, despre disoluţia unei relaţii, relatat alternativ din perspectiva celor două personaje principale. E o carte şi psihologică.
O să citiţi evoluţia unei familii care, în aparenţă pare să nu le lipsească nimic. Au un serviciu bun, casă frumoasă. Dar, ceva intervine în relaţia lor şi se îndepărtează unul de altă. E o relatare a avenimentelor atît din perspectiva ei cît şi a lui. Puţine momente sunt descrise că le-ar face împreună. Această tăcere dintre cei doi, devine tăcere la propriu. În principiu, cei doi nu se apreciază reciproc. Todd se îndepărtează, şi lasă însărcinată fiica celui mai bun prieten, Natasha.
Nu prea mi-a plăcut romanul. Cam prea multe explicaţii şi prea multe detalii. Sau paote eu am citit romanul pe bucăţele şi asta m-a făcut să am o părere aşa, cam imparţială.

Recomand cîteva fragmente din carte:

S-­a făcut aproape ora de culcare când ea strânge masa  şi începe să spele vasele. El se oferă în treacăt s­o ajute, dar amândoi ştiu că e cel mai bine să lase gospodăria în seama ei şi să iasă la o plimbare cu câinele. Nu că ea ar fi exagerat de exigentă. Nu are standarde nerezonabile, dar dacă speli o tigaie de friptură, e de preferat să nu mai fie unsuroasă când termini şi nici nu e cazul să ştergi grăsimea cu prosopul de vase, pe care o să­l  foloseşti   pe  urmă  la  pahare.  E  o  chestiune  de  bun­simţ.

E un lucru cunoscut că, în anumite contexte, cele mai mari atuuri ale cuiva pot deveni defecte catastrofale.

E un lucru cunoscut că, în anumite contexte, cele mai mari atuuri ale cuiva pot deveni defecte catastrofale. Îşi sfătuia clienţii să pretindă mai mult de la ei înşişi şi să se implice în asigurarea propriei lor stări de bine, iar ea le oferea încurajări şi un feedback pozitiv. În primul an de practică învăţase să fie răbdătoare şi să le permită celorlalţi să avanseze în ritmul lor propriu. Principalul ei atu era firea prietenoasă – îşi îndrăgea clienţii şi le acorda prezumţia de nevinovăţie, lucru care îi ajuta să se relaxeze. Ei o recomandau altora şi astfel portofoliul ei crescuse.

 Cei pe care îi acceptă după procesul de selecţie sunt în general persoane blocate, confuze sau nesigure pe sine, genul de oameni cărora le este greu să­şi dea seama ce vor şi să ia decizii pe baza a ceea ce se aşteaptă din partea lor sau a ceea ce cred ei că se aşteaptă din partea lor. Sunt duri cu ei înşişi – fiindcă au internalizat criticile unor părinţi insensibili – şi în acelaşi timp se comportă iresponsabil sau inadecvat.

Împăcarea şi liniştea mentală vin atunci când îi accepţi pe oameni aşa cum sunt ei şi când accentuezi părţile pozitive.

Trăsăturile fundamentale ale personalităţii se conturează la o vârstă tânără şi cu timpul devin imuabile. Majoritatea oamenilor învaţă prea puţin din experienţă, rareori gândindu­se să­şi ajusteze comportamentul,

consideră că problemele sunt cauzate de cei din jur şi continuă să facă ceea ce fac orice ar fi, la bine şi la rău. Un infidel rămâne un infidel aşa cum un optimist va rămâne totdeauna optimist. Optimistul e cel care, după   ce   a   fost   călcat   de   o   maşină   condusă   de   un   şofer   beat   şi   se pomeneşte cu ambele picioare rupte şi cu casa ipotecată ca să plătească spitalizarea, declară că „Am avut noroc. Puteam să fiu mort”. Pentru un optimist, o asemenea atitudine e firească. Pentru un infidel, firesc e să

ducă o viaţă dublă şi să mintă şi­n stânga, şi­n dreapta în acelaşi timp.

Soarele răsare, soarele apune şi între aceste două momente nu se întâmplă mai nimic.

Fiecare dintre noi trăieşte singur sinele său înghesuit, posedat de convingeri adânc înrădăcinate, dorinţe prosteşti şi contradicţii nesfârşite – şi fie că ne place sau nu, trebuie să le acceptăm   la   celălalt.   Vrei   ca bărbatul tău să fie bărbat, sau vrei să-­l transformi într­-un fătălău? Să nu-ţi închipui că le poţi avea pe ambele. Ea n­a făcut greşeala asta cu Todd. I­-a oferit spaţiu suficient, iar el n­a avut nicio nemulţumire în privinţa asta. Nu e vina ei.

Acceptarea este considerată un lucru bun – Dă­mi   înţelepciunea   să   accept   lucrurile   pe   care   nu
le   pot   schimba.

În această analogie, groapa de gunoi e inconştientul. Nu inconştientul colectiv,   ci   inconştientul   personal – inconştientul acela propriu, particular, idiosincrazic, în care fiece articol e inscripţionat cu numele tău şi ştampilat cu numărul tău, inconştientul din care articolele pot năvăli asupra ta pe neaşteptate – ca acela care s­a repezit la ea în ziua în care aştepta liftul după ce i­a povestit lui Gerard visul cu Darrell.

Sursa imaginii: elefant.ro