marți, 16 ianuarie 2018

Ce facem cînd avem dureri de urechi, de gît şi nu numai?

Citat: Ia masa cu prietenii, dar nu iniția afaceri cu ei (proverb popular arab)
Sursa informaţiei este cartea Enciclopedia casei: sfaturi practice


O dată pe săptămînă, periați-vă dinții cu zeamă de lămîie. Fără a vă umezi dinții odată pe săptămînă frecați-i de-a lungul și de-a latul cu o periuță pe care a-ți înmuiat-o în prealabil în bicarbonat de sodiu. Periați dinții mai ales pe suprafețele pe care se formează cel mai adesea piatra dentară. Este util ca din cînd în cînd să vă frecați dinții cu frunze de salvie, iar pentru întărirea gingiilor clătiți gura cu ceai de ienupăr.

Bolnavii care suferă de o afecțiune cronică (ulcer gastric sau altă boală) trebuie să-și țină medicamentele într-o cutie specială.
Frunza de varză-creață fiartă într-un pahar cu lapte, răcită și îndulcită este un adevărat remediu împotriva durerilor de gît. Dacă vă chinuie tusea, faceți un sirop din frunze de oregon: turnați un pahar de apă fiartă peste 3-5 grame de frunze de oregano. Lăsați infuzia să se răcească și strecurați siropul. Luați căteva lingurițe de sirop cînd aveți accese de tuse. Luptați împotriva răcelii cu ceai de cimbru. Într-un litru de apă fiartă puneți 30-40 grame de cimbru. După răcire, strecurați infuzia obținută, îndulciți-o cu miere și beți zilnic 3 cești.

Aveți dureri de cap
Fierbeți o ceașcă de cafea tare, fără zahăr, lăsați să se așeze zațul, apoi strecurați cu atenție și adăugați puțin suc de lămîie. După cîteva minute migrena va dispărea. Durerea de cap mai poate fi tratată cu un pahar de apă rece mult îndulcită.
Dureri de urechi
Încălziți la aburi 2 linguri de ulei de mușețel, în care adăugați cîteva flori de mușețel. Înmuiați puțină vată și băgați-o în urechi.
Dureri de gît
În 100 ml de vin fiert puneți cîteva frunze de oregano și strecurați dectocul. Înmuiați puțin tifon în apa fierbinte, puneți compresul pe gît în zona dureroasă. Dacă nu vă trece, cel puțin va atenua durerea.
Într-un vas încălziți mălai. Puneți-l pe un tifon și apoi așezați-l pe gît. Cînd se răcește mălaiul, repetați operațiunea pînă cînd dispare durerea sau cel puțin se atenuează durerea.
Dureri de stomac: puneți într-un pahar de apă o lingură de orez și lăsați-l peste noapte. Dimineața strecurați lichidul obținut și beți. Sau beți ceai de mușețel neîndulcit, coniac sau o linguriță de Coca-cola ori altă băutură răcoritoare similară.

Împotriva durerilor:
V-ați stropit cu ulei încins? Încercați să atenuați durerea încercînd să treceți degetele prin păr. Nu se știe de ce, dar se pare că ajută. La fel procedați și cînd vă urzicați. Dacă nu aveți în casă nici un remediu împotriva durerilor provocate de lovituri sau luxație, înmuiați o bucată de vată în ulei de măsline și puneți-o pe locul traumat. Pentru atenuarea durerii provocate de lovituri sunt excelente compresele de rădăcină de pătrunjel sau ceapă roșie, tăiate felii mărunte și zdrobite anterior.
V-ați tăiat sau zgîrîiat în timp ce lucrați în bucătărie? Durerea va dispărea complet, dacă pe locul vătămat presărați puțină făină. Această „rețetă” e valabilă pentru răni ușoare. Dacă aveți febră musculară în urma unui efort, ungeți zona dureroasă cu săpun de rufe, masați bine, apoi spălați și o ștergeți. Repetați în același mod și cu pudră de talc, iar durerile vor dispărea cu o simplă aspirină. Durerea provocată de entorsă/luxație va fi atenuată prin aplicarea de comprese de oțet.
Pentru atenuarea durerii de urechi luați o batistă și puneți în ea căteva flori de mușețel. Împăturiți batista și puneți peste ea fierul de călcat încins. Apoi o puneți pe ureche și vă oblojiți cu o basma sau vă culcați capul pe o pernă. Durerea lombară, inflamația urechilor sau a orbitei ochiului: înfășurați un cartof fiert fierbinte într-un servețel, zdrobiți-l puțin, puneți pe locul dureros și acoperiți cu ceva cald.
Împotriva migrenei vă poate ajuta inhalarea de hrean proaspăt ras. Puneți în ambele urechi cite o bucățică de camorf. În lipsa altor remedii, înmuiați o batistă în oțet de vin rece, stoarceți-o și puneți-o pe frunte ca să acopere și tîmplele. Atenție la ochi. Întindeți-vă și stat culcat cu această compresă cel puțin 5 minute.

NEGII
Înlăturarea negilor
Lipiți un plasture care trebuie să stea 7 zile. Înlătura-țl apoi și lipiți-l altul încă 7 zile. E foarte important ca timp de 7 zile să nu dați jos plasturele. Cel puțin 4 săptămîni ungeți negii cu alifie sau cu suc de urechelniță, sare de lămîie, nitrat de argint. Ungeți negii cu suc proaspăt de ceapă uscată. Tăiați un castravete felii și puneți-l pe negi. Fixați cu un plasture.

Vocea, gîtul
Dacă ați rămas fără voce, inhalați ceai cald de mușețel în care ați adăugat o lingură de sodium. Fierbeți timp de o oră o cantitate egală de morcovi și miere. Mîncați acest amestec cît e cald.

Durerea de gît: dizolvați într-o lingură de suc de lămîie puțină sare și beți. Faceți un ceai de salvie și lăsați să se răcească. Beți de mai multe ori pe zi cîte o ceașcă din acest ceai îndulcit cu miere.

Dacă simțiți că o să vă apară pe buze herpesul, ungeți zona respectivă cu o soluție de bicarbonate de sodium cu cîteva picături de suc de lămîie.

Dacă simțiți arsuri la stomac, procedați în felul următor: puneți într-un pahar de 200 ml 1-2 tablete de bicarbonate de sodium, o lingură de oțet de vin și turnați apă peste ele. Amestecați bine și beți.

Sforăitul. Atingei ușor laringele și va înceta imediat să sforăie. Pentru a nu sforăi, dizolvați în apă puțină sare și faceți gargară înainte de culcare.

Înțepătura de insecte
Dacă pe locul unde v-a ciupit un țînțar/alte insecte picurați cîțiva stropi de suc proaspăt de roșii, va dispărea rapid și durerea și umflătura. Înțepătura de țănțar poate provoca mîncărimi. Ungeți locul cu pricina cu următoarele remedii: alifie chinezească de la farmacie; săpun, oțet cu sare; drojdie amestecată cu apă; argilă roșie umedă; frunze de pătlagină; zahăr umezit; suc de ceapă uscată; bicarbonate de sodium umezit; clorură de amoniu lichid; iod. Nu vă scărpinați. Aceste remedii sunt folosesc și pentru înțepătura de albine/viespe.
Înțepăturile de albină/viespe pot fi foarte dureroase. Veți atenua durerea dacă locul înțepat îl frecați cu o felie de ceapă uscată. Pentru ca înțepătura de albină/viespe să nu producă umflături de îndată ce scoateți acul și ați supt locul înțepăturii, frecați cu bucăți de ceapă sau cu o soluție de apă cu sare. E bine dacă aveți la îndemînă clorură de amoniu pentru a unge acea zonă. Puneți pe locul unde v-a înțepat albina/viespea un cub umezit de zahăr. Acesta va extrage otrava din rană și va diminua mîncărimea. Dacă apare însă o îmflătură mare și aveți friguri, cereți ajutorul medicului.



Uleiuri și alifii protectoare împotriva țînțarilor
Ungeți gîtul, umerii, mîinile și picoarele cu un strat subțire de ulei de dafin (procurat din farmacii).
Protecție împotriva înțepăturilor de țînțar: dacă vă ungeți cu ulei de eucalipt sau de garofiță, nu vă vor ataca țănțarii. Pentru a proteja bebelușii, turnați puțin ulei pe o farfurie pe care o veți amplasa pe fereastră. Dacă vă aflați în mediul naturii și nu aveți bicarbonat de sodiu, este suficient să rupeți trei ierburi diferite și să frecați cu ele locul dureros. Apa de colonie cu care ați frecționat pielea vă poate proteja de insecte.
Vi s-a anchilozat gîtul? Fierbeți în puțin vin cîteva frunze de oregano. După ce se răcește vinul, înmuiați puțin tifon și înfășurați-vă gîtul. Ceapa uscată este un remediu excelent pentru bolile renale și reumatice. Trebuie să consumați ceapă în cantități mai mari, în stare crudă sau fiartă.


REUMATISMUL
Castanele sălbatice împotriva reumatismului. Se iau 20 de bucăți de castanet sălbatice, se toacă mărunt și se depozitează într-o sticlă fumurie. Turnați peste ele o mătate de listru de spirt medicinal. A se lăsa la măcerat 10 zile. Cu această soluție se ung locurile dureroase. Zonele dureroase ungeți-le cu propolis încălzit. Puteți încerca și cu ceară de albine încălzită, amestecată cu ulei de măsline. Articulațiile dureroase ungeți-le cu petrosin și înfășurați-le cu un bandaj cald de flanelă. Locurile dureroase masați-le cu vin alb încălzit la 70 grade Celsius. Înfășurați apoi articulațiile cu o pătură din flanelă încălzită prealabil. Durerile reumatice pot fi attenuate dace frecați zonele dureroase cu frunze de cimbrișor.

Pe pielea sensibilă a copiilor apar adeseori puncte roșii. Pentru a stopa răspîndirea acestora și a împiedica o nouă apariție, fierbeți doi pumni de tărîțe, strecurți fiertura, iar cînd s-a răcit turnați în baia copilului. Pentru a îndepărta licheul (dermatoză) de pe pielea capului și de pe măini, înfășurați-l cu comprese de morcov ras. După curătațul cu ammoniac că pot ustura mîinile. Țineți-le în apă în care ați adăugat puțin oțet de vin. Împotriva oboselii și a unui ten pătat vă poate ajuta mușețelul. Puneți la fiert 500 grame de mușețel în 2 litri de apă, ștrecurați și adăugați în apa de baie. Același efect îl veți obține și cu 500 g de flori de tei. Baia va avea un effect de prospețime, dacă puneți în apă cîțiva pumni de sare gunjoasă de bucătărie.

Vă chinuie tusea cînd e soare și cald? Pregătiți o soluție dintr-o lămîie mai mare și o lingură de miere. Beți în fiecare dimineață din acest sirop. La fel, turnați într-o ceașcă cu apă fierbinte 3-5 grame de oregano. După ce s-a răcit lichidul, strecurați și îndulciți cu miere. De fiecare dată cînd aveți acces de tuse, luați căteva lingurițe de sirop.
Spălați bine un morcov crud, tăiați-l rondele subțiri, puneți-l într-un vas adînc și presărați peste el zahăr. Lăsați să se topească zahărul apoi beți sucul. A se repeta de mai multe ori.

Greața: sfaturi pentru viitoarele mămici și nu numai: în vasul pentru cuburi de gheață picurați cîțiva stropi de lămîie, turnați apă și puneți-l la frigider. Cînd vi se face greață, scoateți cîte un cub și sugeți-l. Crampele abdominare le puteți trata cu cafea în care ați pus cîteva picături de suc de lămăie.

Nasul: pentru o mai bună circulație a aerului, curățați-vă nările regulat cu ser fiziologic sau apă sărată. Cînd vă sîngerează nasul, puneți sub nas o jumătate de ceapă tăiată.

Extragerea unui spin din deget: umpleți o sticluță cu apă fierbinte și puneți degetul rănit în loc de copăcel. Aburii din sticluță vor înmuia pielea degetului și veți putea extrage spinul cu ușurință. Picurați cu tinctură deiod locul unde a intrat spinul. Fragmentul de așchie va absorbi iodul și se va colora, oferindu-vă un bun indiciu visual pentru a-l putea vedea și pentru a-l extrage mai repede. Înainte de a-l extrage, încearcă să pui pe deget un cub de gheață.
Nu încerca niciodată să elimini un corp străin pe care l-ați înghițit, folosind substanțe de curățat. Vei proceda correct dacă vei ingurgita succesiv cartofi care vor permite acelui corp străin să alunece mai ușor. Poate fi de folos și varza acră. Dacă vă loviți din întîmplare la cap, apariția cucuiului poate fi evitată, dacă pe locul accidentului aplici o compresă de lapte rece sau un cub de gheață. Dacă te tai, aplicați pe tăietură o felie de cartof curățat de coajă și spălat. O plagă mică, sîngerîndă, acoper-o cu o foiță de țigară și sîngerarea se va opri. Dacă v-ați tăiat, așteptați să se oprească sîngerarea, iar durerea se va calma ținînd locul tăieturii în apă caldă. În cazul unei tăieturi superficiale, presărați făină fină.

Răgușeala, gîtul
Bateți bine spumă un albuș de ou, adăugați suc de la o lămîie, apoi îndulciți cu miere sau zahăr. Luați regulat cîte o linguriță. Mîncați mere coapte. Beți lapte fierbinte cu miere.
Vă arde gîtul? Luați o lingură de suc de lămîie, în care ați dizolvat puțină sare de bucătărie. Înghițiți soluția și la scurt timp veți simți o ameliorare. Sucul concentrat de lămîie vindecă începutul durerii de gît. Dacă v-ați adus aminte cu întîrziere, beți suc de lămîie dar adăugați de data asta obligatoriu o linguriță.
Dacă sunteți răgușit o să vă ajute morcovii și mierea călite pe foc scăzut cca o oră. Împotriva durerilor de laringe ajută gargara cu apă ușor sărată. Pentru cei ce suferă de amigdalită, de îndată ce simțiți durerea de gît, faceți gargară cu ceai călduț de mușețel. Repetă procedura de cîteva ori pe zi. Dacă ați răgușit, inhalați aburii de la ceaiul de mușețel fierbinte în care ați adăugat bicarbonat de sodiu.
Laringe sensibil? – puneți într-un castron de apă fiartă și o lingură de bicarbonat de sodiu. Țineți capul deasupra și inhalați aburii. Eficiența sporește dacă acoperiți capul cu un prosop.

Digestia
În fiecare dimineață în ceașca de ceai sau de lapte puneți o linguriță de tărîțe. Alt remediu e terciul de ovăz amestecat cu o lingură de ulei de măsline. Consumați terciul în fiecare seară, 14 zile. Cînd pregătiți ceaiul de mușețel, adăugați și 2 frunzulițe de salvie (stimulează digestia).

Răceala, strănutul
Într-ul litru de apă fierbeți o lingură de oregano și busuioc. Acoperiți capul cu un prosop mare și inhalați aburii rezultați cît timp puteți rezista. Dacă simțiți că aveți frisoane, intrați în cada cu apă cît mai fierbinte, în care ați adăugat o lingură de sare de mareși o lingură de bicarbonat de sodiu. Rămîneți în cadă 5 minute, beți un ceai si culcați-vă în pat. Într-o ceașcă de ceai cald de mușețel stoarceți o lămîie întreagă. Beți acest ceai în fiecare dimineața. Într-un vas puneți albuș de ou și suc de la o lămîie. Folosiți mixerul ca să obțineți o spumă tare. La fiecare 30 minute mîncați din acest amestec.
Vă chinuie o răceală de toamnă? Bea în fiecare dimineață o cană de ceai cald de mușețel în care ați stors o lămîie întreagă. Pentru prevenirea răcelii în zilele de iarnă deschideți sticluța de iod și inspirați adînc, mai întîi cu o nară, apoi cu cealaltă, de cîteva ori alternativ. Repetați procedeul înainte de culcare. Împotriva răcelii e eficientă o băutură preparată din ceai în care ați adăugat un păhărel de coniac, o linguriță de miere și puțină scorțișoară.
Fierbeți apă cu puțin oțet într-un vas. Puneți un prosop peste cap, aplecați-vă deasupra vasului și inhalați aburii. Chiar dacă această inhalare nu vă va vindeca de tot de răceală, vă va produce ușurare. De îndată ce simțiți primele simptome de guturai, beți căteva picături de tinctură de iod dizolvate într-un pahar cu lapte sau apă. Soluția obținută din apă ci sare este un remediu bun împotriva răcelii. Clătind laringele cu această soluție, veți deveni mai rezistenți.
Băutură gustoasă în anotimpul răcelilor: luați 1/5 kg de mere, spălați-le, tăiați-le în cîte 8 felii. Așezați merele feliate într-un vas de email și turnați peste ele apă clocotită. După o oră, strecurați apa și adăugați sucul a trei lămîi și 100 gr de miere.

Dacă ați vomitat și vi se face sete, nu beți nimic cald, pentru că va amplifica senzația de vomă; beți doar băuturi reci.
Remediu garantat care provoacă vomarea – beți apă călduță în care s-a topit puțin unt, apoi închideți gura. După vomare face minuni un pahar de Coca-Cola sau o altă băutură carbogazoasă.
Dacă vă chinuie diareea încercați să vă calmați intestinele cu o banană și un ceai concentrat. Ajută în cazul adulților și copiilor. Sau puneți într-un pahar de apă o linguriță de zahăr, amestecați și beți. Ceaiul concentrat ajută contra diareii. Puteți consuma mere rase, lăsate puțin la aer să se oxideze. Dacă călătoriți în țări asiatice ori sud-americane și beți înainte de fiecare masă suc natural de lămîie veți evita diareea. În caz de diaree, prin golirea intestinelor se elimină și cauza care provoacă boala.
Pentru prevenirea degerăturilor sau calmarea durerilor, folosiți tinctura de iod sau ungeți locurile dureroase cu ulei de măsline sau migdale.
Starea de slăbiciune: spălați o lămîie și tăiați-o cu tot cu coajă, în bucățele mici. Fierbeți-le în puțină apă, strecurați și beți cîte 1-2 lingure, de cîte ori resimțiți moleșeala. Lăsați la măcerat timp de 2 zile într-ul litru de apă cîteva frunze de busuioc. Strecurați conținutul și cînd nu vă simțiți bine, beți cîte o ceașcă din această băutură. Amestecați suc de lămîie cu apă, puneți la congelator în formele de cuburi de apă. De fiecare dată cînd nu vă simțiți bine, sugeți căte un cub de gheață.
Împotriva sughițului: într-o linguriță de zahăr picurați cîțiva stropi de oțet și beți. Sau faceți acest exercițiu: ridicați-vă pe vîrfuri și coborîți cu mînile ridicate lateral, respiră adînc. După cîteva momente de exercițiu, sughițul va dispărea.
Durerea de dinți
Dacă vă doare măseaua, umeziți un bețișor înfășurat în vată de anason și ungeți măseaua bolnavă. Sau curățați de coajă un cartof crud, tăiați-l felii și puneți-l pe o pînză sau batistă curată, împăturiți, aplicați pe locul dureros și legați compresa cu o fașă în jurul capului. Seara, înainte de culcare, pregătiți un amestec dintr-o jumătate de pahar din oțet și făină. Înfășurați o linguriță cu tifon curat și ungeți cu acest amestec locul dureros. Dacă vă sîngerează gingiile sau pulpa dintelui, frecați locul odată pe zi cu o felie de lămîie. Ceaiul de salvie calmează toate infecțiile, mai ales infecțiile dentare și laringita.
În loc de pasta de dinți:
-          aplicați uneori cîteva picaturi de lămîie. Nu clătiți gura;
-          puteți spăla dinții și cu ceai de salvie;
-          puteți curăța dinții și un măr ori alt fruct proaspăt. Achidul din fructe dizolvă și tartrul;

Întărirea pulpei dentare - faceți de mai multe ori pe zi gargară cu sare de apă de mare dizolvată în apă. Gingiile inflamate ori infectate masați-le dimineața și seara cu ulei de măsline. Clătiți de mai multe ori pe zi gura cu apă călduță în care ați adăugat 3 lingurițe de oțet. Fumătorii își pot reda albul strălucitor al dinților, dacă de 2 ori pe săptămînă îl freacă cu un amestec din suc de lămîie și bicarbonat de sodiu. Pentru frecat se folosește periuța de dinți. Pentru înlăturarea culorii galbene a danturii se pot folosi cățeii de ustorui. Se taie longitudinal și se freacă dinții.

Transpirația
Dimineața, înainte de a vă spăla, ștergeți-vă subsuorile, tălpile și podul palmelor cu vată umedă în oțet. Vă transpiră picioarele? Răcoriți-le cu o baie de apă caldă în care ați adăugat un pumn de sare și doi pumni de bicarbonat de sodiu. Sau cumpărați de la farmacie praf de borax, spălați-vă picioarele și presărați praf de borax, apoi încălțați șosete. Repetați zilnic.

Mirosul greu din gură poate fi îndepărtat dacă fierbeți într-o jumătate de litru de apă un pumn de cimbrișor. Strecurați ceaiul și clătiți-vă gura de cîteva ori.
Dacă se formează depuneri pe limbă, trebuie să clătiți gura de cîteva ori cu un amestec preparat din 2 linguri de miere și jumătate litru de oțet. Pătrunjelul proaspăt, ciocolata, un pahar de lapte sau o cană de cacao vor înlătura mirosul neplăcut din gură.
Apa de gură: dizolvați 2 grame de sare de lămîie într-un sfert de litru de apă și clătiți bine gura după fiecare masă. Sau dizolvați 5 grame de hipermanganat de potasiu într-un sfert de litru de apă și clătiți cavitatea bucală.

Constipația
-          dimineața, pe stomacul gol, bea un pahar de apă filtrată;
-          beți de mai multe ori pe zi cite un păhărel de vin de mere;
-          mîncați mere coapte;
-          fierbeți mere în coajă și mîncați acel compot;
-          pe stomacul gol mîncați o linguriță de gem de coacăze

Sursa: Enciclopedia casei : 7500 de sfaturi practice / coord.: Mile Radičevič; trad. din sîrbă: Octavia Nedelcu. - Ed. a 2-a, rev. şi adăug. - Chişinău : ARC, 2010. - 503 p. : il.


Alimente din programul de dezintoxificare

Cum funcționează corpul?

Ficatul preia substanțele otrăvitoare sau toxice care pătrund în organism prin intermediul mîcării și le prelucrează astfel încît corpul să le poată folosi, depozita în siguranță sau elimina.
Rinichii sunt implicați în numeroase procese esențiale, inclusive filtrarea reziduurilor toxice din singe și eliminarea lor din corp prin urină. Ei sunt responsabili pentru menținerea cantității corecte de lichid în organism și relgarea echilibrului potasiului și sodium (vitale pentru o circulație corectă a lichidelor în organism).
Sistemul limfatic acționează ca un system de elimnare a deșeurilor din organism. Limfa, un lichid produs de glande limfatice din diferite părți ale corpurilor, absoarbe celulele moarte, excesul de lichide și alte produse reziduale din alimente și le transmite la ganglionii limfatici. Aici, reziduurile sunt filtrate și pînă la urmă vărsate în sînge, apoi către unul dintre organele prin care sunt eliminate – piele, ficat sau rinichi – sub formă de transpirație, fecale sau urină.
Pielea îndeplinește numeroase funcții vitale. Dacă ficatul și rinichii sunt suprasolicitați sau nu lucrează eficient, pot rezulta tulburări ale pielii cum ar fi eczemele, din cauza faptului că trebuie să se ocupe de mai multe reziduuri decît este normal.

Alimente din programul de dezintoxificare

Cînd începeți programul de dezintoxificare, din ziua 1 pînă în ziua a 30-a, trebuie:
1.      să beți o cană de apă fierbinte cu suc de lămîie în fiecare dimineață, imediat după sculare;
2.      să beți în timpul zilei 1,7 litri de apă;
3.      să luați concetrate de vareh în fiecare zi;
4.      să luați suplimentare de multivitamine în fiecare zi în primele 15 zile;
5.      să mîncați în fiecare zi două porții fie de legumicoase, nuci, plante, ulei de măsline sau de orice fel de sîmburi, sau pește;
6.      să mîncați cel puțin 3 porții de salată; o porție de orez în fiecare zi, de preferință orez cafeniu cu bobul scurt; 3 porții crude sau uscate; o por ție de iaurt sau lapte nelactat în fiecare zi (nelactat înseamnă produs de capră sau de oaie, produs de orez (de exemplu, lapte de orez) sau din soia (de exemplu, lapte de soia).

De ce avem nevoie de aceste alimente?
Apa fierbinte cu lămîie – vă va împrospăta și înviora, vă va curăța cerul gurii și va da imbold ficatului. Lămîia este alcalină, ceea ce va ajuta la echilibrarea pH-ului din organism în timpul dezintoxicării. În culturile est-europene, se obișnuiește ca dimineața să se perie suprafața limbii din convingerea că aceasta reduce în mare măsură cantitatea de germeni și infecții pe care o transportă.  Poate doriți să încercați asta, dar dacă nu, clătiți-vă cu prima înghițitură de apa cu lămîie și scuipați-o înainte de a bea restul în mod normal. Oțetul de mere poate fi un bun înlocuitor, deși poate fi acru la gust.

Tonice pentru ficat:
1.      mîncați un ciorchine de struguri negri potrivit de mare;
2.      mîncați un cățel de usturoi proaspăt (în alimente, nu separat), sau luați o tabletă de usturoi inodor, de preferință cu concentrație mare;
3.      beți un pahar de suc mediu de morcovi curat sau de sfeclă;
4.      beți 2 căni de ceai de chimen sau de păpădie.


Tonice pentru rinichi:
1.      o linguriță de miere proaspătă, dizolvată într-un pahar cu apă, sorbit încet;
2.      un pahar mediu de suc de afine proaspăt stors (în care ați adăugat eventual puțină miere ca să-l îndulciți), sau cîte un concentrat de afine. Afinele proaspete se găsesc în general iarna, deși fructele de pădure congelate se găsesc tot anul;
3.      o jumătate de pepene verde de mărime medie, dar nu-l combinați cu alte alimente timp de o jumătate de oră înainte și după aceea, poate produce indigestie.

Concentrate de vareh.
Varehul, un fel de algă, oferă organismului cantități apreciabile de iod,  ceea  ce menține echilibrul ritmului metabolic. Cînd facem schimbări în obiceiurile noastre alimentare, ne modificăm adesea ritmul metabolismului, și dacă nu mîncăm suficient sau nu facem destulă mișcare, acesta începe să încetinească.

Despre periajul propriu-zis + diverse exerciții – de la pag. 61.
Tratamente: exfoliere, săruri de baie – pag. 79
Rețete și sugestii alimentare – pag. 93

 (Sursa: Dezintoxificați-vă singuri de Jane Scrivner (Chișinău: Arc, 2002))
Dezintoxificarea totală de Jane Scrivner (Chișinău: Arc, 2002)

Beți o ceașcă de apă fierbinte cu suc de lămîie dimineața la prima oră
Cel mai mare organ care trebuie dezintoxicat este ficatul. Începeți ziua cu o porție de suc de lămîie proaspăt stors într-o ceașcă de apă fierbinte. Vă va ajuta să vă purificați cerul gurii și vă va ajuta să vă purificați ficatul. Aveți grijă ca apa să dea în clocot. Lăsați-o să se răcească puțin înainte de a adăuga puțin suc de lămîie. Lămîie  formează subtanțe alcaline, care va ajuta la echilibrarea nivelului ph-ului pe durata dezintoxificării. Acest amestec băut în fiecare dimneața va ajuta să îndepliniți și sarcina consumului zilnic de apă și va împiedica să apelezi la ceaiul/cafeaua obișnuită.
La fel, trebuie de mîncat, zilnic, un strugure roșu de mărime medie;
- mîncați un cățel de usturoi proaspăt (pus în m]ncare, nu separat). Sau luați o tabletă de usturoi inodor în fiecare zi – o tabletă cu doză mare este cea mai bună;
- beți un pahat de suc pur de morcovi sau de sfeclă roșie (sau combinație de ambele).

Stimulenți pentru rinichi:
1. pune o linguriță de miere într-o ceașcă de apă fierbinte. Beți-o cu înghițituri mici;
2. beți un pahar mediu de suc de afine proaspăt stoarse sau luați o tabletă de afine ca supliment;
3. mîncați o mînă mare de coacăze negre proaspete sau beți un pahar de suc proaspăt de coacăze negre;
4. mănîncă a mănă de caise uscate.

Dezintoxicarea pentru eliminarea rapidă a efectelor mahmurelii

Sfaturi pentru refacere
  1. Beți apă cînd vă treziți; aceasta vă va rehidrata. Este mai bine să sorbiți apa cu înghițituri mici decît să beți o sticlă de apă dintr-o răsuflare. Beți cîte 250 ml la fiecare jumătate de oră.
  2. Beți apă fierbinte cu suc de lămîie și un strop de miere în loc de cafeină. Aceasta reduce aciditatea din stomac și echilibrează nivelul glicemiei din sînge.
  3. Pregătiți-vă un mic dejun cu muesli, iaurt, fructe proaspete, alune și semințe. Mîncați mai mult muesli dacă simțiți nevoia să ciuguliți ceva, dar nu mîncați gras. Acesta va echilibra aciditatea stomacului și glicemia în sînge și vă oferă energie nutritivă solidă de bună calitate, fără o scădere bruscă a glicemiei după aceea.
  4. Beți ceai de mentă piperată și multă apă pe parcursul zilei. Aceasta vă rehidratează și mai mult și vă echilibrează digestia.
  5. Beți puțină apă carbogazoasă. Apa carbogazoasă ajută la oxigenarea sîngelui.
  6. Mîncați multe legume și fructe proaspete, salate, orez brun, brînzeturi și iaurturi dietetice, pește la grătar, semințe, alune și boabe de leguminoase.
  7. Faceți o baie relaxantă cu levănțică înainte de culcare și încercați să vă culcați devreme. Baia de levănțică relaxează și trupul și mintea - și de asemenea unul din elementele-cheie în dezintoxicarea de sfîrșit de săptămînă, însă poate fi de mare ajutor și în acest caz. Uleiul de levănțică este excelent pentru dezintoxicarea pentru eliminarea rapidă a efectelor mahmurelii. Totodată vă va ajuta să scăpați de tensiunea musculară și va stimula dezvoltarea celulelor.

vineri, 5 ianuarie 2018

Ţi-a rămas şampanie de Revelion? Iată ce poţi face cu ea!



Dacă sticlele cu şampanie nu s-au golit la petrecerea de Revelion, vă propunem câteva sugestii pentru a folosi băutura care a rămas în alte scopuri. Este ideal ca şampania să fie băută imediat ce sticla este deschisă, iar băutura este rece. Dacă însă v-a rămas băutură de la petrecerea dintre ani, jurnaliştii de la CNN vă sugerează cum o puteţi folosi:

puneţi şampania în cadă atunci când faceţi baie
Se zvoneşte că Marilyn Monroe făcea baie în 350 de sticle de şampanie, pentru a profita de
antioxidanţii naturali din băutură.

tonic pentru faţă
Şampania este un tonic excelent pentru faţă. Puneţi şampanie pe un şerveţel pentru demachiere şi ştergeţi toată faţa.

strălucire pentru pantofi

Creatoarea pariziană de pantofi Ola Berluti spune că finisează încălţămintea lustruind-o cu şampanie şi îşi îndeamnă clienţii să facă acelaşi lucru. Băutura îndepărtează grăsimea din crema pentru pantofi, permiţând culorii naturale a pielii să lucească.

şampania folosită la gătit

Băutura poate fi adăugată la omletă, în locul laptelui, pentru ca aceasta să fie pufoasă. De asemenea, şampania poate fi adăugată la sosuri, dressinguri pentru salate sau deserturi.

Sursa textului: internet
Sursa pozei: stirileprotv.ro

joi, 4 ianuarie 2018

Marius Albert Neguț: „Revoluția română m-a impresionat prin jertfa tinerilor”

Scriitorul Marius Albert Neguț a debutat în anul 2016 cu romanul „Îngeri rătăciţi”. Romanul a apărut la editura Libris Editorial și are ca subiect revoluția română din decembrie 1989. Impresiile nu au întârziat să apară, fapt pentru care am devenit intrigată și am decis să-l iau la întrebări pe Marius Albert Neguț. Între timp, mi-am promis să-mi cumpăr și eu cartea, mai ales că evenimentele istorice din epoca contemporană sunt pe interesul meu.
Totodată, țin să menționez că mai multe detalii legat de romanul „Îngeri rătăciţi” puteți citi pe pagina de facebook.

Daniela Gorincioi: Romanul „Îngeri rătăciţi romanul DVS! de debut. De unde a venit inspiraţia de a scrie un roman?
Marius Albert Neguț: Inspirația vine scriind. Pur și simplu, m-am apucat de scris și cuvintele au prins să umple foile albe.
DG: Şi de ce aţi scris un roman şi nu versuri? 
MAN: Scriu și versuri, dar le țin pentru mine...
DG: Să ne așteptăm și la o carte de versuri?
MAN: Da, dar nu în viitorul apropiat.
DG: Romanul „Îngeri rătăciţi” are ca subiect istoria contemporană. De ce? V-a marcat cumva această perioadă?
MAN: Categoric, da! Revoluția română m-a impresionat prin jertfa tinerilor, iar la mineriade am participat personal deși eram încă un copil.
DG: Romanul are un titlu care intrigă – Îngeri rătăciţi. Ce vreţi să spuneţi, de fapt, prin acest titlu?
MAN: Este vorba despre copiii instituționalizați ce își caută drumul prin viață, Îngeri Rătăciți, pe care societatea ar trebui să-i ajute, deoarece de fapt, astfel, se ajută pe ea însăși.
DG: Am citit precum că aţi donat drepturile de autor la acest roman unor copii defavorizaţi. Ce v-a motivat să faceţi aşa un gest şi de ce?
MAN: E o imensă ipocrizie să ne referim la societate de parcă ea ar fi ceva abstract de la care așteptăm ajutor, dar din care noi personal nu facem parte...
DG: Trebuie să recunosc că nu am citit încă cartea „Îngeri rătăciţi” deşi am citit multe referinţe bune în grupurile de lectură din România de pe o reţea de socializare (dar mi-am promis cât mai curând să mi-o cumpăr). Cum aţi reacţionat la aceste recenzii?
MAN: Cu recunoștință... Recenziile pozitive îți dau încredere, în timp ce cele critice te ajută să evoluezi. Atât unele, cât și celelalte, sunt binevenite.
DG: La finalul anului 2017 aţi lansat a doua carte, „Inocenţa păcatului”. De ce ar trebui să fie
citită?
MAN: De ce citiți orice carte? Pentru destindere și evoluție spirituală.
DG: Personal citesc cărți fie la recomandarea cuiva, fie în funcție de recenzii. Ori deja interesul ar fi?
MAN: Este vorba despre scopul suprem pentru care citiți cartea. Chiar dacã o citiți la recomandarea cuiva, tot pentru destindere și evoluție spiritualã o citiți, nu?
DG: Urmărindu-vă activitatea în mediul online, aţi promovat romanul „Îngeri rătăciţi” la diferite evenimente din România? În Chişinău v-aţi propus să veniţi?
MAN: Din principiu nu refuz nicio invitație. La primul eveniment serios, organizat cum se cuvine, la care voi fi invitat, voi răspunde prezent.
DG: Ce aşteptări aveţi în anii următori?
MAN: Liniște sufletească... Fără ea, nu există nimic...

DG: Mulțumesc pentru interviul acordat.
MAN: Eu vă mulțumesc.

Dacă v-am intrigat, câteva recenzii la romanul „Îngeri rătăciţi” citiți aiciaici și aici.
În ceea ce privește romanul „Inocenţa păcatului”, două recenzii puteți citi, aici și aici.

Sursă foto: facebook.com, libris.ro


miercuri, 27 decembrie 2017

Zeii tangoului de Carolina De Robertis

De la ruşine socială tangoul argentinian a ajuns la mândrie naţională. Iar celebra dansatoare, Mata Hari afirma că tangoul este dansul este un poem în care fiecare mişcare este un cuvânt.
Dacă îţi place acest dans, respectiv dacă eşti interesat de cultura argentiniană, îţi recomand să citeşti romanul Zeii tangoului. Nu ştiu dacă mai e vreo carte în care să descrie atât de bine oraşul Buenos Aires. E un roman care îţi oferă informaţii despre tango, istoria argentiniană între anii 1913-1950 şi de ce italienii migrau în această ţară. Dacă o să ascultaţi cum vorbesc argentinienii probabil veţi simţi accentul italian.

Subiectul romanului începe în anul 1913 când un grup de emigranţi ajung în Argentina. Printre care şi Leda, o – surpriză. Află că soţul ei a fost omorât. Aflând poveste morţii soţului ei, Leda îşi pusese întrebarea – ce să facă?
tânără de 17 ani. A făcut acest drum ca să ajungă la soţul ei. Odată ajunsă
Deşi avusese posibilitatea să se întoarcă în Italia, la familia ei, Leda a decis să rămână în Argentina. Plus la asta, a descoperit tangoul şi a rămas fasciantă de acest stil de dans. Chiar dacă se dansa în bordeluri. Iar femeile care dansau tangoul... erau considerate de târfe. Şi cum unei femei îi era interzis să cânte într-o formaţie, a decis să se deghizeze ea în bărbat. Este luat/ă într-un grup de intrumentişti, numit El Sexteto Torres, iar lider fiind Santiago. Concertează în localuri şi cabarete.
Cum ajunge ea să facă faţă tuturor provocărilor aflaţi citind romanul. Autoarea oferă informaţii cu un lux de amănunte. Deşi enervante pe alocuri, subiectul romanului este intrigant.
Totodată, se face referinţă şi la Carlos Gardel, interpertul care este cunoscut pentru interpretarea multor tangouri.

Fragment:
Trei zile mai târziu, o nouă senzaţie a zguduit lumea tangoului. Tânărul acela, Carlos Gardel, despre care Amato le vorbise cu atâta căldură şi admiraţie, interpretase în cadrul unui spectacol la Teatrul Esmeralda un nou fenomen intitulat un canción – un tangou interpretat mai degrabă vocal decât instrumental, în care versurile nu doar că însoţeau o melodie, ci spuneau o poveste; în acest caz, cântecul Mi noche triste era povestea unui bărbat a cărui femeie îi frânsese inima, lăsându-l să înfrunte singur tristeţea nopţii. La final, publicul izbucnise în aplauze, încântat, entuziasmat, extaziat chiar. Un critic se referise la acel eveniment ca la începutul unei revoluţii muzicale:  sufletul tangoului se poate cânta în versuri.

Odată cu schimbarea vremurilor şi apariţia interpreţilor de tango, se punea întrebarea dacă tangoul original ar putea dispărea. Dar, după cum afirma un unchi al lui Santiago, liderul instrumetniştilor El Sexteto Torre tangoul e al nostru, ţine minte, ţine minte de udne a apărut. Pentru fiecare persoană care cunoaşte rădăcinile tangoului există o sută de oameni care nu le cunosc şi poate că într-o zi cei care ştiu vor dispărea cu toţii. Dar secretul dăinuieşte în fiecare sunet al tobei şi în aceste pauze, atunci când toba a amuţit, va trăi prin paşii dansatorilor care nu vor şti niciodată că imită paşii dintr-o religie străveche, care a poposit aici după călătoria în pântecele putred al corăbiilor cu sclavi, unică relicvă strălucitoare supravieţuitoare în infern: un zeu şi o zeiţă dansând unul lângă altul aşa cum dansau înainte ca tangoul să-i forţeze să se privească şi să se înlănţuie.

Reflecții:
Nu te gândi la nimic. Gândul să-ţi zboare doar spre casă.

Necunoscute. Necunoaştere. Două lucruri care îi dominase voiajul peste ocean până în America.

Ne credem atât de puternici, ne credem atât de reali, dar sunt lucruri mult mai reale decât noi şi mai puternice, însă ni le amintim doar atunci când este prea târziu şi când ne acoperă cu cenuşa lor.

Lasă pe mâine ce-i al zilei de mâine, căci va fi tot acolo, aşteptându-te.

- Îmi place cum cânţi.
- Iar mie îmi place să fiu ascultat.
- Am o întrebare.
- Spune-o!
- Aţi vrea să mă învăţaţi să cânt?

Dezaprobarea ei era palpabilă, emană o aură sumbră, fiindcă, desigur, dacă tangoul era un infern în care femeilor le era interzis să păşească, Francesca era prima care să păzească poarta.

Disperarea nu poate merge decât într-una dintre cele două direcţii: fie te face docil ca un căţelul, fie te transformă într-o armă de luptă.

Iată aşa. Dacă te-am intrigat - nu ai decât să citeşti acest roman. Dacă ştii să dansezi tangoul, mă bucur.

Sursa imaginii: editura Nemira

Rață cu orez și portocale

Recomand atenției Dvs! rețeta raței cu orez și portocale.


Rețeta este preluată din revsita Femeia de azi, nr. 50 (610), 21-27.12.2017