marți, 3 aprilie 2018

Josh Charles ne-a explicat plecarea din „Soţia perfectă”

Recomand un interviu cu un actor tare drag mie, Josh Charles. A avut rol principal în serialul The good wife.


De ce nu ţi-ai mai prelungit contractul şi ai decis să pleci din serial?
Josh Charles: A fost un proces personal. Acest serial şi această experienţă au fost unele dintre cele mai frumoase din cariera mea. Nu a fost o decizie luată uşor. Dar după patru ani şi jumătate, patru sezoane întregi, filmări de 9 luni şi ceva anual la acelaşi rol… Am simţit că am explorat tot ce doream şi că sunt gata de experienţe creative noi. Mi-a expirat contractul şi am ales să nu îl reînnoiesc, ba chiar am rămas în serial multă vreme după ce expirase. Am făcut asta pentru că iubesc serialul şi am vrut să-i ofer personajului meu un rămas-bun cum se cuvine. Asta a fost mereu dorinţa mea, indiferent de câte episoade ar mai fi vrut ei să fac, 5 , 15… Am vrut să le fac pentru a-i ajuta cât de mult am putut.

Când ai aflat cum va ieşi Will din serial?
În sezonul patru, am vorbit cu Robert King, unul dintre creatorii serialului, despre cum vom trata plecarea mea. Am vrut să părăsesc personajul şi serialul într-o manieră corectă. Am discutat mult despre revenirea mea anul acesta, după expirarea contractului, pentru mai multe episoade, pentru a-mi lua rămas-bun cum trebuie de la personaj şi pentru a face parte din povestea acestui sezon. Mi s-a părut interesant. Aşa că pe la mijlocul sezonului 4, când am decis că nu-mi voi prelungi contractul, am aflat cum vor să-i încheie povestea lui Will. Şi i-am sprijinit. Plecarea mea le-a oferit câteva opţiuni şi cred că au ales-o pe cea mai dramatică, iar asta duce serialul într-o direcţie nouă. Au ales calea cea grea şi am apreciat asta, mi s-a părut mai interesant aşa.

Ce ţi-a spus Julianna Margulies pentru a te convinge să rămâi?
Jules a avut un rol important în a mă convinge să mai stau. Dar a glumit când a spus că poate voi avea un copil şi voi avea nevoie de bani pentru a-l da la şcoală… Nu banii au contat pentru mine. Julianna m-a convins să mai rămân, pentru ca echipa să poată crea un rămas-bun potrivit personajului, pentru a le dat timp să pună la punct ceva – şi cred că am reuşit asta. Mi-e prietenă bună şi mi-a înţeles şi respectat punctul de vedere – ea însăşi trece prin ceva similar, e într-un serial de multă vreme, şi îşi dă seama ce înseamnă să vrei să faci altceva. Mi-a spus: „Cum ar fi dacă am face asta? Dacă am explora asta?”, am avut o discuţie fructuoasă şi m-a făcut să mă gândesc să fac mai multe episoade decât îmi imaginasem. Dar nu a fost o chestiune de bani, e important să se înţeleagă asta. A fost doar o glumă.

 Ce planuri de viitor ai?
O să fac actorie în continuare, filme, seriale, teatru… Lucrez la un proiect pe care vreau să-l regizez. Voi face o mulţime de lucruri diferite. Tocmai am terminat un film independent („Bird People” – n.r.)… Proiecte noi vor apărea, nu am ceva clar săptămâna asta, dar abia aştept să explorez şi alte proiecte. Am primit o mulţime de scenarii deja, sunt foarte norocos. Mi-e greu să spun care va fi următorul rol mare pentru mine, dar când îl voi vedea voi şti, fie că va fi într-un serial, într-un film sau într-o piesă de teatru. Depinde de scenariu şi de rol, nu-mi pasă unde va fi atâta timp cât voi avea timp de alte lucruri în cursul anului – pentru călătorii, familia mea sau muncă la un proiect micuţ pe lângă. Lucruri pe care nu le prea poţi face dacă filmezi nouă luni şi ceva pe an.

Câte persoane au ştiut la filmări despre moartea lui Will şi cât de greu a fost să ţii secretul?
Chiar am spus multor oameni. Nu trebuia să o fac, dar am spus unor persoane care ştiau să ţină un secret. Vorba aia, pereţii au urechi şi ferestrele ochi. Aşa că nu le-am spus decât celor care ştiau să ţină informaţia doar pentru ei. Anul trecut, am căzut de acord în legătură cu câte episoade voi mia filma şi Robert (King) mi-a spus despre finalul acesta dramatic la care se gândeau. Dar la filmări, pe platouri, ştiau doar câteva persoane şi, pe măsură ce se apropia momentul am luat deoparte tot mai mulţi oameni şi le-am spus, în privat, ce şi cum. Şi restul oamenilor care nu au ştiut nimic au aflat când au citit scenariul şi au avut un şoc. Am încercat să ţinem secretul cât mai bine şi a funcţionat. În zilele noastre e greu să poţi ţine aşa un secret, dar cred că am făcut treabă bună.

 Care crezi că a fost, de-a lungul serialului, cel mai bun şi cel mai prost moment al lui Will?
E o întrebare foarte bună şi habar nu am. M-ai blocat, pentru că trebuie să-ţi spun un secret: am o memorie îngrozitoare. Nu pe termen scurt, pentru că învăţ replicile foarte rapid, dar pentru a-ţi răspunde la întrebare ar trebui să-mi aduc aminte fiecare episod. Şi nu pot face asta, sincer. Dar cred că Will s-a comportat cel mai rău când dorea să facă ceva pentru a câştiga cu orice preţ un caz şi asta l-a forţat să mergă pe o linie foarte fină din punct de vedere etic şi moral. Nu cred că era un om rău, dar cred că a făcut uneori lucruri discutabile. Cel mai bun moment al lui… iar, nu ştiu care a fost. Cel mai mult îmi plac la serial aceste extreme de care întrebi. Îmi place că personajele nu sunt nici bune, nici rele, nu există extreme de genul ăsta. Oamenii fac lucruri dubioase şi fac şi lucruri onorabile şi nu ştii niciodată ce crezi despre ei. Am admirat mult asta la scenariu şi am încercat să îmbrăţişez ambiguitatea asta: uneori îţi plac, alteori nu. Şi e în regulă să fie aşa. Nu e un concurs de popularitate, să ştii. Will e avocat, ce naiba! Nu m-am gândit niciodată „Asta o să-l facă să pară un nemernic?”. Nu-mi pasă! Să pară oricum o părea. Unele dintre cele mai distractive momente în pielea acestui personaj au fost momente de genul acesta, care au părut organice şi ancorate în realitatea meseriei de avocat.

Interviul integral îl puteţi citi aici.

duminică, 18 martie 2018

Manual complet al vieții în natură

Nickens, T. Edward. Manual complet al vieții în natură / Edward T. Nickens; contribuții speciale: Phil Bourjaily, Kirk Deeter, Anthony Licata [et al.].  – Chișinău : Litera, 2012.  – 382 p.

Dacă îți imaginezi cele mai frumoase momente la pescuit sau la vînătoare, atunci această carte este pentru tine. 
Manual complet al vieții în natură de Edward T. Nickens

Dacă vine luna aprilie, poți să începi a te gîndi la o dimineață petrecută prin păduri, să mergi printre copaci, în întunericul adînc, în cripitul monoton al caprimulgului. Luna mai e luna în care poți sta în apa rece a unui rîu.
Manualul oferă 374 de sfaturi practice în camping, pescuit, vînătoare și supraviețuire.

duminică, 4 martie 2018

Tehnici și secrete pentru a vinde mai mult, mai repede, mai scump

Aguilar, Michaël. Tehnici și secrete pentru a vinde mai mult, mai repede, mai scump / Michaël Aguilar, Philippe Lafaix; trad.: Cezar Petrilă.  Iași : Polirom, 2009.  252 p.

Adăugați o legendă
Cum să transformi un client potențial în client, o mică vânzare într-o vânzare importantă...

Ce veți găsi în această carte?
Tehnici, metode, secrete, trucuri pentru a vinde mai mult și mai repede.

Cartea are opt capitole:  

  1. Stabilirea întrevederii prin telefon;
  2. Debutul întrevederii;
  3. Descoperirea clientului;
  4. Argumentația;
  5. Răspuns la obiecții;
  6. Negocierea și apărarea prețului;
  7. Încheierea contractului;
  8. Fidelizarea și monitorizarea coemrcială


La final găsiți două anexe (Întrebări-răspuns; Soluția exercițiului de la p. 242) și o bibliografie.

The Post: Secretele Pentagonului, filmul care îți arată munca dintr-o redacție de ziar

Dacă vrei să vezi cum se lucrează într-o redacție de ziar, ce decizii se iau cînd vine vorba de articole ce vizează un subiect de ordin top secret și mai ales unul de război precum SUA-Vietnam, protejarea surselor, decizii grele la miez de noapte (chiar înainte de a da ziarul la tipar) dar și riscul de a fi închis ziarul păi, ești invitat să urmărești filmul The Post: Secretele Pentagonului.


Filmul a apărut în anul 2017 în regia lui Steven Spielberg cu Meryl Streep, Tom Hanks, Sarah Paulson, Bob Odenkirk în rolurile principale. 

Steven Spielberg revine pe marile ecrane alături de Meryl Streep şi Tom Hanks cu „The Post: Secretele Pentagonului” , un film care aduce în prim plan subiectul controversat al unuia dintre cele mai mari scandaluri care au vizat vreodată Pentagonul.
În rol principal îl regăsim pe Tom Hanks, care îl interpretează pe editorul Ben Bradley, cel care alături de Katharine Graham (Meryl Streep), prima femeie editor al unui ziar american important, se aruncă într-o cursă contra-timp împotriva publicaţiei The New York Times. Miza este deconspirarea unei mari muşamalizari guvernamentale, care implică informaţii referitoare la trei decenii de activitate a patru preşedinţi de stat.
Pentru a reuşi, Ben Bradley şi Katharine Graham trebuie să-si depăşească propriile neînţelegeri, în timp ce carierele lor sunt pe cale să fie distruse, iar libertatea lor este mai fragilă ca oricând. În discuțiile lor se vorbește despre necesitatea unor reporteri buni pentru că „calitatea... şi rentabilitatea merg mână în mână”.
Din moment ce cotidianul Washington Post a decis să publice (în 1971) o serie de documente clasificate, secretele guvernamentale aflate au aruncat în aer scena politica din SUA. Ca să nu mai zic de implicarea altor organe de stat cu rugămintea de a nu mai face public anumite documente de stat. Deși cele două cotidiane au fost chemate în judecată, alte ziare au publicat aceste documente care presupuneau a fi secret de stat. 
Tot de aici vine și încurajarea unei prese libere și democratice. 

Sursa pozei: cinemagia.ro

luni, 19 februarie 2018

Aripi de pui în sos de mandarină

Ingrediente:
Aripi de găină (1,5-2 kg);
Mandarine - 3 bucăţi;
1 crenguţă de rozmarin;
Mierre - 1 lingură;
Ulei de măsline - 1 lingură;
Sare după gust.

Mod de preparare:
1. Lîngă aripi de pui punem o mandarină tăiată în jumătăţi şi o crenguţă de rozmarin;
2. Din sucul a două mandarine, miere şi ulei de măsline facem mandarina. Ungem bine aripile cu această marinadă;
3. Punem la copt într-un cuptor preîncălzit la 200 de grade timp de 50 de minute.

(Sursa: Catalog reţea de supermarket Nr. 1)

joi, 15 februarie 2018

Viaţa mea nu chiar perfectă de Sophie Kinsella

Cînd am văzut că a apărut romanul ăsta, mi-am zis că trebuie neapărat să mi-l cumpăr. Aşa că, mi l-am cumpărat, citit şi impresiile nu au încetat să apară încă de la primele pagini ale lecturii.
Viaţa mea nu chiar perfectă
de Sophie Kinsella

Viaţa mea nu chiar perfectă este povestea lui Katie Brenner, o tînără promiţătoare, care locuieşte în Londra, aflată la primul ei job important. Cînd Katie crede că lucrurile merg din ce în ce mai bine, se trezeşte concediată de Demeter, şefa arogantă. Neştiind încotro s-o apuce, Katie se întoarce la ţară, în Somerset, unde locuiesc părinţii ei, cu visurile spulberate şi îşi face o profesiune de credinţă din încercarea de a-şi ajuta tatăl cu mica lui afacere, o fermă aproape falimentară. Asta fără să le spună care e situaţia ei precum că ar fi şomeră. În timp ce îşi ajuta tatăl şi mama vitregă în organizarea activităţilor şi adminstrarea afacerii, îşi căuta de lucru, expediind CV-uri la diverse organizaţii.
În timp ce administra cu succes afacerea, respectiv, aprecierile nu au întîrziat să apară. Pentru că o administrare bună presupune activităţi pe măsură, mîncare bună, clienţi mulţumiţi şi... recenzii bune pe TripAdvisor.
Într-o bună zi, la fermă îşi face apariţia Demeter, prilej pentru Katie să-şi pună întrebări cu adevărat importante: Ar trebui să lupte ca să-şi recapete viaţa din Londra? Ar trebui să se răzbune pe fosta ei şefă? Sau să aibă încredere în Alex, tînărul care intră în viaţa ei cînd totul pare că se prăbuşeşte?


Reflecţii din carte:
Deci ai de ales între inimă şi raţiune.

E amuzant cum seamănă viaţa asta cu un balansoar: unele lucruri se ridică, în timp ce altele se prăbuşesc.

Ştii ce vrei şi faci să se întâmple, fără să distrugi nimic. E o artă şi asta.

E în firea omului să spere imposibilul.

- Ba nu, nu e deloc în regulă, e greu să găseşti echilibrul între două cariere solicitante, şi doi copii... Expiră, ridicîndu-se iar în fund. James a încercat cu disperare să nu îşi dorească slujba asta care îl tenta, din cauza presiunii pe care ar fi pus-o asupra mea. În vremea asta, eu eram atît de concentrată la jobul meu, că nici nu am remarcat. Dar ieşim noi la liman. Poate o să regîndim complet totul... Tace. Oricum. Ce tot zic? Asta n-o să mai fie acum o problemă, nu-i aşa? De acum o să fiu mereu acasă. Îmi zîmbeşte trist. E avantajul faptului de a fi şomeră.

Pot să fac orice, să mă duc oriunde, să fiu orice.

Critică:
„Katie este o eroină învingătoare, una dintre concurentele de succes ale lui Becky Bloomwood.” (Kirkus Reviews)

 „Un roman strălucitor, inteligent despre social media şi despre poveştile pe care ni le spunem unii altora.” (People)

 „Sufletul acestei cărţi e prietenia femeilor… O carte plină de înţelepciune adevărată atît pentru fanii lui Sophie Kinsella, cît şi pentru noii ei cititori.” (The Washington Post)

joi, 1 februarie 2018

Conjugare verbelor spaniole la toate modurile și timpurile

Kendris, Christopher. 501 verbe spaniole: ordonate alfabetic. Conjugate la tote modurile și timpurile / Ch. Kendris, Th. Kendris. - Iași : Polirom, 2009. - 713 p.


501 verbe spaniole


În carte găsiți

  • 501 verbe fundamentale ale limbii spaniole, ordonate alfabetic, conjugate la toate modurile și timpurile; 
  • expresii și propoziții cu cele 501 verbe; 
  • 55 de verbe esențiale ale limbii spaniole, expresii și propoziții cu aceste verbe;
  • peste 2 000 de verbe care se conjugă după modelul celor 501;
  • verbele ser și estar și utilizarea lor;
  • un index al verbelor;
  • un compendiu de gramatică.
Cartea e un instrument de lucru util pentru elevi, studenți, profesori și autodidacți.