Se afișează postările cu eticheta interviuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta interviuri. Afișați toate postările

marți, 3 aprilie 2018

Josh Charles ne-a explicat plecarea din „Soţia perfectă”

Recomand un interviu cu un actor tare drag mie, Josh Charles. A avut rol principal în serialul The good wife.


De ce nu ţi-ai mai prelungit contractul şi ai decis să pleci din serial?
Josh Charles: A fost un proces personal. Acest serial şi această experienţă au fost unele dintre cele mai frumoase din cariera mea. Nu a fost o decizie luată uşor. Dar după patru ani şi jumătate, patru sezoane întregi, filmări de 9 luni şi ceva anual la acelaşi rol… Am simţit că am explorat tot ce doream şi că sunt gata de experienţe creative noi. Mi-a expirat contractul şi am ales să nu îl reînnoiesc, ba chiar am rămas în serial multă vreme după ce expirase. Am făcut asta pentru că iubesc serialul şi am vrut să-i ofer personajului meu un rămas-bun cum se cuvine. Asta a fost mereu dorinţa mea, indiferent de câte episoade ar mai fi vrut ei să fac, 5 , 15… Am vrut să le fac pentru a-i ajuta cât de mult am putut.

Când ai aflat cum va ieşi Will din serial?
În sezonul patru, am vorbit cu Robert King, unul dintre creatorii serialului, despre cum vom trata plecarea mea. Am vrut să părăsesc personajul şi serialul într-o manieră corectă. Am discutat mult despre revenirea mea anul acesta, după expirarea contractului, pentru mai multe episoade, pentru a-mi lua rămas-bun cum trebuie de la personaj şi pentru a face parte din povestea acestui sezon. Mi s-a părut interesant. Aşa că pe la mijlocul sezonului 4, când am decis că nu-mi voi prelungi contractul, am aflat cum vor să-i încheie povestea lui Will. Şi i-am sprijinit. Plecarea mea le-a oferit câteva opţiuni şi cred că au ales-o pe cea mai dramatică, iar asta duce serialul într-o direcţie nouă. Au ales calea cea grea şi am apreciat asta, mi s-a părut mai interesant aşa.

Ce ţi-a spus Julianna Margulies pentru a te convinge să rămâi?
Jules a avut un rol important în a mă convinge să mai stau. Dar a glumit când a spus că poate voi avea un copil şi voi avea nevoie de bani pentru a-l da la şcoală… Nu banii au contat pentru mine. Julianna m-a convins să mai rămân, pentru ca echipa să poată crea un rămas-bun potrivit personajului, pentru a le dat timp să pună la punct ceva – şi cred că am reuşit asta. Mi-e prietenă bună şi mi-a înţeles şi respectat punctul de vedere – ea însăşi trece prin ceva similar, e într-un serial de multă vreme, şi îşi dă seama ce înseamnă să vrei să faci altceva. Mi-a spus: „Cum ar fi dacă am face asta? Dacă am explora asta?”, am avut o discuţie fructuoasă şi m-a făcut să mă gândesc să fac mai multe episoade decât îmi imaginasem. Dar nu a fost o chestiune de bani, e important să se înţeleagă asta. A fost doar o glumă.

 Ce planuri de viitor ai?
O să fac actorie în continuare, filme, seriale, teatru… Lucrez la un proiect pe care vreau să-l regizez. Voi face o mulţime de lucruri diferite. Tocmai am terminat un film independent („Bird People” – n.r.)… Proiecte noi vor apărea, nu am ceva clar săptămâna asta, dar abia aştept să explorez şi alte proiecte. Am primit o mulţime de scenarii deja, sunt foarte norocos. Mi-e greu să spun care va fi următorul rol mare pentru mine, dar când îl voi vedea voi şti, fie că va fi într-un serial, într-un film sau într-o piesă de teatru. Depinde de scenariu şi de rol, nu-mi pasă unde va fi atâta timp cât voi avea timp de alte lucruri în cursul anului – pentru călătorii, familia mea sau muncă la un proiect micuţ pe lângă. Lucruri pe care nu le prea poţi face dacă filmezi nouă luni şi ceva pe an.

Câte persoane au ştiut la filmări despre moartea lui Will şi cât de greu a fost să ţii secretul?
Chiar am spus multor oameni. Nu trebuia să o fac, dar am spus unor persoane care ştiau să ţină un secret. Vorba aia, pereţii au urechi şi ferestrele ochi. Aşa că nu le-am spus decât celor care ştiau să ţină informaţia doar pentru ei. Anul trecut, am căzut de acord în legătură cu câte episoade voi mia filma şi Robert (King) mi-a spus despre finalul acesta dramatic la care se gândeau. Dar la filmări, pe platouri, ştiau doar câteva persoane şi, pe măsură ce se apropia momentul am luat deoparte tot mai mulţi oameni şi le-am spus, în privat, ce şi cum. Şi restul oamenilor care nu au ştiut nimic au aflat când au citit scenariul şi au avut un şoc. Am încercat să ţinem secretul cât mai bine şi a funcţionat. În zilele noastre e greu să poţi ţine aşa un secret, dar cred că am făcut treabă bună.

 Care crezi că a fost, de-a lungul serialului, cel mai bun şi cel mai prost moment al lui Will?
E o întrebare foarte bună şi habar nu am. M-ai blocat, pentru că trebuie să-ţi spun un secret: am o memorie îngrozitoare. Nu pe termen scurt, pentru că învăţ replicile foarte rapid, dar pentru a-ţi răspunde la întrebare ar trebui să-mi aduc aminte fiecare episod. Şi nu pot face asta, sincer. Dar cred că Will s-a comportat cel mai rău când dorea să facă ceva pentru a câştiga cu orice preţ un caz şi asta l-a forţat să mergă pe o linie foarte fină din punct de vedere etic şi moral. Nu cred că era un om rău, dar cred că a făcut uneori lucruri discutabile. Cel mai bun moment al lui… iar, nu ştiu care a fost. Cel mai mult îmi plac la serial aceste extreme de care întrebi. Îmi place că personajele nu sunt nici bune, nici rele, nu există extreme de genul ăsta. Oamenii fac lucruri dubioase şi fac şi lucruri onorabile şi nu ştii niciodată ce crezi despre ei. Am admirat mult asta la scenariu şi am încercat să îmbrăţişez ambiguitatea asta: uneori îţi plac, alteori nu. Şi e în regulă să fie aşa. Nu e un concurs de popularitate, să ştii. Will e avocat, ce naiba! Nu m-am gândit niciodată „Asta o să-l facă să pară un nemernic?”. Nu-mi pasă! Să pară oricum o părea. Unele dintre cele mai distractive momente în pielea acestui personaj au fost momente de genul acesta, care au părut organice şi ancorate în realitatea meseriei de avocat.

Interviul integral îl puteţi citi aici.

miercuri, 28 octombrie 2015

Diana Guja: Pentru Chișinău e tîrziu să faci vreo recomandare în acest sens

Recomand spre lectură un interviu cu Diana Guja, CEO & Founder la Alo Bebe. Diana a fost în Mexic. Ce părere are despre această țară, aflați citind interviul.

Cum ai reușit să ajungi în Mexic A fost un vis al tău ori…?
Ca să ajung în Mexic mi-au trebuit cîțiva ani pentru a mă decide. Nu am ajuns întîmplător, acolo locuiește fratele meu și într-o zi era inevitabil să mă pornesc la drum.

Ce activități te-au impresionat acolo?
Mexicul e o țară prea mare, prea diversă, prea controversată ca să poți răspunde simplu. M-au impresionat oamenii, care sunt diferiți de la un stat la altul, m-au impresionat contrastele, de la cele între păturile sociale, pînă la cele care există la nivel de climă, de la o zonă la alta.

Cum e Oceanul Pacific în realitate?
Tulburator. Întunecat. Magnetic.

Ce poți să ne spui despre plajele și oamenii care se odihnesc acolo?
Eu nu am vizitat plajele mari și nu pot da un răspuns obiectiv. Din ceea ce am văzut, pot afirma că nu se deosebesc de nimic de plajele stațiunilor din Turcia sau alte țări cu turismul dezvoltat. Doar ca în Mexic, plajele sunt invadate de americani, care nu se poartă foarte deosebit de rușii sau moldovenii de care mulți dintre noi vor să se ascundă cînd ajung in Turcia, Grecia sau Bulgaria.

Cum ai caracteriza satele mexicane? Mai ales dacă sunt pe coasta Pacificului.
Satele mexicane sunt sărace. Indiferent de unde se află. Oamenii de acolo par să se mulțumească cu ceea ce au și nu îsi construiesc vise materialiste.

Ți-a plăcut mîncarea mexicană? Este vreun specific anume?
Cît de straniu n-ar părea, dar mîncarea mexicană are multe tangențe cu mîncarea noastră și mă gîndeam că am avea ce lua de la ei, mai ales că folosim aceleași produse. Mexicanii sunt foarte inventivi în bucătărie. Ei fac mîncare, practic, din orice. Din pănuși de porumb, bunăoară. Sau desert din făină de porumb. La ei se mănîncă multă carne de porc, jumere. Altceva ce m-a impresionat este că atunci cînd fac ciorbele lor tradiționale, din carne de porc, vită sau pui, ei nu fierb legumele, ci le adaugă la urma, crude. Ah, și mîncatul pe stradă! De la tacos pînă la ciorbe, oamenii mănîncă pe stradă, la tarabe, începînd cu micul dejun și terminînd cu cina seara tîrziu.

Ce părere ai despre portul popular mexican?
Portul mexican e divers și, iarăși, are unele tangențe cu portul nostru. Mexicancele tot poartă ii și brîie. Apropo, acestea acum intră în modă, așa cum se întîmplă și la noi. Dar, din cauza că țara este imensă, fiecare popor își are portul său, de la o zonă la alta, care poate să difere destul de mult.

Care e arhitectura orașelor vizitate? Poți face o recomandare și pentru Chișinău?
Cred că pentru Chișinău e tîrziu să faci vreo recomandare în acest sens. :) În Guadalajara, unde am stat cel mai mult, orașul de 6 milioane de locuitori, are doar cîteva clădiri cu multe etaje, în rest, sunt vile, ceea ce crează impresia unui oraș mic și pitoresc. În Mexic, cel puțin în orașele mari, s-a construit mult în anii ‛50 și grație acestui boom, sunt zone întregi cu case în stil minimalist, unele în culori aprinse, care se potrivesc perfect cactușilor care cresc cît copacii noștri. Dar, iarăși, țara e foarte mare și foarte diversă. Mexico City, capitala, are cartiere atît de diferite, încît e greu să spui ce anume caracterizează acest oraș. Eclectismul, asta probabil e cuvîntul.

Care sunt obiectele ce te-au inspirat din casa Fridei Kahlo?
Totul. Nu-mi venea să cred că am în fața mea lucurile pe care a pus mîna Frida Kahlo. Brățările ei. Creioanele. Pensulele. Farfuriile. Cearșafurile în care ea s-a învelit. Am intrat în casa ei ca într-un templu.

Comparativ cu Chișinău, cum te simțeai în transportul public de acolo?
Mexic e o țară periculoasă. Și nu, nu mă simțeam în siguranță, nici în autobuz, nici în metrou, nici în taxi. Mai ales că la timpul cela eram blonda și nu puteam trece neobservată. Deși nu mi s-a întîmplat nimic ieșit din comun, am fost foarte precaută, uneori pînă la exagerare.

Ce trebuie să ai neapărat în valiză pentru o călătorie spre Mexic?
Nimic deosebit. E o țară dezvoltată, în care găsești tot ce-ti trebuie.

Sursă foto: facebook.com


miercuri, 22 iulie 2015

Nicolae Balan: „Mă simțeam un adevărat fotograf”



L-am „cunoscut” pe Nicolae din discuțiile pe care le-am avut cu soră-sa, Ana. Îmi spusese că la absolvirea facultății la rugat pe Nicolae să vină să le face niște poze. Vezi tu, e fotograf. Îmbină pasiunea fotografică cu meseria de fotograf. Și din pozele văzute pe o anumită rețea de socializare aș zice că sunt reușite. Produsele sale le puteți vedea pe profilul de facebook al lui Nicolae.

De unde vine pasiunea pentru arta fotografică?
A început totul  dintr-o propunere a unui prieten să încerc să fac cîteva poze. Mi-a  plăcut foarte mult. Ținînd un aparat de cîteva mii de lei în mînă, mă simțeam un adevarat fotograf, chiar daca nu aveam idee despre arta fotografică.
Ai fotografiat direct cu aparat digital sau și cu cel clasic?
De la început  mi-a dat un prieten  niște lecții da  nu a fost de ajuns pentru mine si de aceea am facut școala.
Spune ceva despre primele tale experiențe cu paratul de fotografiat?
Este nu numai o pasiune dar si un job.
Arta fotografică este o pasiune sau mai pozezi și pentru evenimente?
Îmi place foarte mult sa  pozez  diverse evenimente dar  mai mult mă atrag evenimentele cum ar fi nunțile.
Faci fotografii pentru evenimente gen fashion, beauty, aniversări?
Da, fac, dar prefer evenimentele cum ar fi nunțile.
Cum te faci cunoscut? Sau cum află lumea de tine?
Pe site-urile de socializare, dar și de la lucrările care le fac la nunți, cumetrii.
Ce aparat de fotografiat folosești?
Contează  mult  aparatura, dar fără parametri  nu ai face o poza bună chiar daca ai tehnică bună.
Care este secretul unei fotografii reușite?
Să  fie redate emoțiile personajului care îl pozezi.
Ai participat la vre-un concurs de artă fotografică?
Pînă la momentul de față nu am participat  pentru că nu mi-am dat interesul dar  nici nu am avut timp pentru asta, deoarece fac și o facultate.
Ce planuri fotografice pe viitor?
Pe  viitor plănuiesc să deschid un salon foto.

Grupul cu fotografiile pe care le face, vedeţi aici.

marți, 9 iunie 2015

Sabina Brândușe: „Mă bucur de ceea ce mi se întîmplă”

Actriță și om minunat. Pe Sabina Brîndușe o poți vedea în distribuțiile telenovelelor românești, Iubire ca în filme, Băieți buni și Războiul sexelor. S-a născut la Braşov, Romînia, pe 12 aprilie 1983. Suntem într-o zodie şi, probabil nu în zadar, îmi place de ea ca actriţă. Dacă ne-am cunoaşte în viaţa reală, cu siguranţă că impresia mea în ceea ce o priveşte ar fi una la fel de bună. A absolvit facultatea si masteratul, sectia actorie, in cadrul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale", Bucuresti.
Mi-a plăcut cum joacă și a devenit una din actrițele preferate.  Am decis să o iau la întrebări în ceea ce privește activitatea ei, respectiv ce planuri are.


De unde vine pasiunea pentru cinematografie?
Pasiunea pentru cinematografie s-a născut subit, odată
cu primul meu rol într-un film (serial), “Băieți buni” (Pro Tv). Am avut norocul de a întâlni un regizor, pe Bogdan Bărbulescu, care-și făcea timp pentru a lucra cu actorii și care m-a făcut să prind încredere. Până în acel moment, filmul era un vis pe care nu îndrăzneam nici măcar să mi-l formulez.

Ai jucat în telenovelele „Iubire ca în filme” și „Războiul sexelor”. Ce ne poți spune despre industria telenovelelor din România?
Nu mă pot pronunța, este un subiect cu care nu mai sunt în contact. Dar, ca actriță care s-a regăsit în distribuția acestor seriale, pot spune că ele reprezintă un bun prilej de exersare a talentului, un antrenament de care am avut nevoie la început de drum.

Cu ce impresii ai rămas de la prima telenovelă la care ai filmat?
Am rămas cu impresia că făceam parte dintr-un proiect de proporții, un proiect în care se investea mult timp – 6 zile de filmare pe săptămână, 14 ore pe zi, multă muncă, foarte mulți bani, un proiect
în care fiecare minut de întârziere costa. Am înțeles rolul și importanța fiecărui om care alcătuia echipa, în jur de 150, dintre care: peste 100 actori, 2 regizori, asistenți de regie, producători,
scenariști, operatori, scenografi, mașiniști, sunetiști, costumiere, stiliști, catering. Am lucrat cu profesioniști în domeniu, cu actori mari și am rămas cu o rigoare și cu o disciplină indispensabile
unui actor.

Cum crezi, care e viitorul telenovelelor în România?
Nu sunt la curent cu producțiile din ultima lungă perioadă, însă, senzația este că și-au trăit punctul culminant și pică într-un con de umbra.

Ai accepta să joci în vre-un film/telenovelă?
Depinde de genul filmului și de alte aspecte: regizor, scenariu, distribuție, numărul de proiecte în care sunt implicată…

Mai faci teatru? Cu ce te lauzi în acest sens?
Da, în ultima perioadă numai asta am făcut: am jucat în spectacolul “Dom Juan” (direcția de scenă - Victor Ioan Frunză, scenografia- Adriana Grand), am făcut împreună cu doi colegi (Rareș Lucaci și Alex Unguru) un spectacol de teatru independent, “Declick”, pe care l-am jucat atât în București, cât și prin țară, iar de trei săptămâni lucrez la spectacolul “Revanșa”, în regia lui Vlad Cristache, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

Ce îți este mai aproape de suflet: teatrul ori cinematografia?
Nu pot să fac un clasament pentru că pendulez între ele, în funcție de proiectul la care lucrez.

Veți mai juca în telenovele?
Eu știu ce-mi rezervă viitorul? :)

Ai jucat în „Ghost Rider 2-Spirit of Vegeance”. Ce ne poți spune despre această experiență?
Da, am jucat în două producții americane și am avut ocazia să le fiu parteneră lui Nicolas Cage, în “Ghost Rider- Spirit of Vengeance” și lui Steven Seagal, în “Absolution”. M-am bucurat să
descopăr doi profesioniști, nu niște “staruri”; mi-am satisfăcut curiozitatea referitoare la felul în care decurge o zi de filmare la o astfel de producție cinematografică, dar și asupra modului în care
se derulează castingul. Pe lângă asta, am simțit mai mult respect și mai multă considerație pentru munca și pregătirea mea.

Filmul „California Dreamin” a fost premiat la Cannes. Ce emoții ai avut?
Emoțiile și bucuria au fost amestecate cu părerile de rău legate de dispariția lui Cristi Nemescu
(regizorul si co-scenaristul filmului) și de faptul că după ani de zile în care a pregătit turnarea lung-metrajului, n-a apucat nici măcar să-l vadă în variantă finală.

Cu ce proiect te mîndrești cel mai mult din cariera ta la moment?
Cu proiectul la care lucrez acum (spectacolul „Revanșa”, în regia lui Vlad Cristache, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț), pentru că mă găsește mai pregătită și mai încrezătoare ca oricând. Fiecare rol, fiecare atelier, workshop și master-class, fiecare experiență, relație și întâlnire a contribuit la dezvoltarea mea profesională și toate astea mă fac astăzi să fiu mai stăpână pe meseria mea.

Ce ne poți spune despre proiectul Ideo Ideis?
Ideo Ideis este cel mai mare festival național de teatru tânăr, se întâmplă în Alexandria- singura reședință de județ care nu are nici teatru, nici cinematograf. Ideo Ideis este o tabăra de teatru, un loc de
întâlnire al liceenilor din toate colțurile țării, o revelație pentru toți cei care ajung acolo, o sursă de
autocunoaștere (prin intermediul masteclass-urilor, a atelierelor de actorie, dramaturgie, coregrafie, muzică și ritm, scenografie, educație vizuală- toate susținute de nume mari în domeniu), dar și o „platformă” de mentorat.

Mass-media obișnuiește să facă referință la viața personală a actorilor, care de multe ori, poate fi și un fals. Tu cum reaționezi la știri… mai puțin plăcute la adresa ta?
Până acum nu am fost subiectul unor astfel de știri. Dar, cu siguranță, n-ar fi o bucurie.

Ce planuri ai în viitor?
Nu am planuri, m-am educat să nu-mi mai fac. Alegând o meserie liberală, am ales și un stil de viață aflat sub semnul întâmplării, al schimbărilor de ultimă oră. Nu susțin că este liniștitor, căci îmi lipsește stabilitatea, dar mă bucur de ce mi se întâmplă.


Mulțumesc pentru interviu și mult success în viitor.


Să fie! Mulțumesc și eu!



Surse foto: www.facebook.com, http://ideoideis.ro

luni, 8 iunie 2015

Adriana Feraru: „Concurența naște uneori conflicte”

În ultimii ani, produsele hand-made au revenit în modă. Iile mai că erau uitate, prosoapele cu motive tradiționale sunt la fel, aproape uitate. Dacă unii mai croșetează… este privit sceptic. Promovarea tradițiilor naționale, transmise din moși-strămoși, par să reînvie și lumea se uite altfel la acest fapt.
La fel, un subiect aparte sunt bijuteriile și produsele făcute din mărgelușe. Putem vedea multe doamne și domnișoare purtînd tot felul de bijuterii frumoase, și cel mai important – făcute manual de diferiți creatori hand-made. Personal, am cîteva bijuterii hand-made. 
Am decis să stau la o discuție cu Adriana Feraru, o tînără creatoare de bijuterii hand-made.

Daniela Gorincioi: De unde vine pasiunea de hand-made?
Adriana Feraru: Presupun că pasiunea în sine vine din copilărie, însă primii pași în domeniu i-am făcut pentru că nu aveam acces la unele bijuterii (fie că erau prea scumpe, fie că nu erau în țară) și am hotărât că le pot face singură. A fost un gând poate chiar puțin naiv și încrezut, pentru că la un moment am înțeles că nu e totul atât de simplu. A luat timp și forțe, dar tot am obținut ce mi-am dorit, ba chiar ceva mai mult. Cu toate acestea, cred că ideea de a completa mereu o ținută cu accesoriul ideal, creat după propria dorință, m-a pus pe treabă. Domeniul este extrem de incitant, îți solicită întregul potențial, atât cel creativ cât și logica, dar mai ales te provoacă să te descoperi și să-ți lărgești orizonturile. Este concomitent ceva care te consumă (uneori obosesc în proces mai mult decât aș fi crezut vreodată) și ceva care te relaxează (bucuria pe care mi-o oferă un proiect terminat cu succes este enormă).

DG: De cît timp ești creator de hand-made?
AF: Dacă estimez corect, de cîțiva ani. Sincer, nu țin minte concret, a fost un proces interesant, pentru că la început am căutat mult timp informații despre ceea ce vroiam să fac și abia mai târziu am trecut la practică. A durat ceva timp, pentru că nu știam de unde să iau materiale necesare, iar pentru partea teoretică m-am bazat mai mult pe internet și chiar dacă informație în zilele noastre este multă, cel mai greu este să o sistematizezi și să începi cu adevărat să faci ceva. În plus, materialele cu care lucrez sînt vechi pe piața internațională, însă la noi au ajuns relativ recent, mai ales cînd este vorba de instrumente.

DG: Care a fost prima ta creație?
AF: Oh, presupun că prima cu o formă acceptabilă?! A fost și prima lucrare pe care am vândut-o, unei colege și prietene, care m-a susținut enorm când am început. Era o pereche de cercei-buburuze. Țin minte că mi-a luat o veșnicie și am avut mari emoții cînd i-am prezentat-o Doinei. Faptul că i-a apreciat sincer și faptul că era mulțumită m-a convins să mai lucrez pentru oameni, să fac ceva pentru mine mi se părea, acum, net inferior față de a oferi cuiva ceea ce și-a dorit.

DG: De ce este nevoie ca să practici această meserie?
AF: Probabil, de inspirație. Asta o spun acum, când am deja materialele de bază-o cutie plină cu lut polimeric. Instrumentele le-am improvizat, la propriu. Nu puteam să îmi permit o pasta-machine
specială, așa că am folosit un analog improvizat, care de fapt era construit pentru a face tăiței și a fost straniu la început, dar e instrumentul meu preferat și astăzi. Nu știam de unde sa găsesc forme pentru tăiat, așa ca am folosit toate capacele din casă, formele pentru biscuiți, am ajuns chiar să le confecționez singură din plastic, tablă subțire. Aveam nevoie de inspirație mai mult pentru a găsi instrumente decât pentru lucrările în sine și încă mai este o provocare să fac ceva nou, pentru că povestea reîncepe. Totuși, nu pot să spun că un începător nu poate găsi cele necesare pe piață, cel puțin astăzi. Se vinde și lutul polimeric, și instrumente pentru modelare, și o gamă întreagă de vopseli și lacuri, dar presupun că nu ar fi la fel de distractiv cum a fost în cazul meu și, în plus, mai și costă.

DG: Cine te încurajează și te motivează?
Adriana Feraru: Clienții și lucrările. Clienții, pentru că văd în ochii lor satisfacția de a primi exact ceea ce și-au dorit, complet adaptat cerințelor lor și, totodată, unic. Ador să știu că se poartă creațiile mele, mai ales cînd primesc poze de la cliente. Și mai sunt și o fire romantică care speră, de fiecare dată, că dorința clientelor mele de a avea ceva hand-made nu a fost un moft care apoi va fi uitat într-o cutie cu amintiri. Lucrările mă motivează pentru că sînt de fiecare dată o provocare, și mereu trec prin câteva faze, de la enervare când nu îmi reușește ceva (mereu se întâmplă) până la fericirea de a găsi soluția și de a vedea rezultatul final.
 
DG: Ce ne poți spune despre produsele tale? Cît de mulțumiți sunt clienții tăi?
AF: Produsele diferă. La fel ca și clienții. Unele sînt mai simple, de obicei modelele des solicitate, îmi iau mai puțin timp și mai puține materiale și, respectiv, costă puțin. Altele îmi solicită toată dexteritatea, imaginația și uneori jumătate din rezervele de materiale pentru ceva micuț de tot, ele sunt cele care mă obosesc fizic, dar îmi dau o satisfacție enormă la sfârșit. De obicei, acestea din urmă sînt făcute la
cererea unor clienți cu o imaginație bogată, care, chiar, vor ceva deosebit, sau pur și simplu au standarde înalte. De obicei, clienții sînt mulțumiți. Am mereu emoții cînd înmînez cuiva o lucrare, dar de cele mai multe ori, reacția lor îmi întrece așteptările. Au fost cazuri când mi s-au solicitat schimbări minore, nu m-a deranjat deloc, de obicei le explic din start oamenilor că anume acesta e avantajul lucrărilor hand-made -pot fi ajustate după dorințele lor. Am avut un singur caz când mi-a fost întoarsă o lucrare, care s-a deteriorat, practic imediat după achiziționare, din cauza unor probleme tehnice când a fost modelată, întîmplarea m-a învățat doar să fiu mai atentă. Pentru cîțiva ani în domeniu, îmi pare un randament minunat.

DG: Ai clienți permanenți?
AF: Da și îi ador. Îmi place cînd pot propune singură ceva unei cliente, pentru că deja îi cunosc gusturile și preferințele. Nu pot spune că pentru un client nou nu depun tot efortul de care sînt capabilă, dar în lucrările pentru clienții permanenți pun mai multă dragoste. Este o provocare să îi uimești din nou și din nou, și anume ei îmi observă evoluția în timp. Mai sînt și prietenele, ele nu se încadrează în categoria clienți, dar sînt cât se poate de „permanente”, nu le las mult timp fără ceva nou.

DG: Munca ta se rezumă în raza municipiului Chișinău sau ai cumpărători și chiar comenzi și din țară ori alte țări?
AF: Sigur că nu se rezumă la Chișinău. Am clienți și în orașul de baștină, am avut clienți din suburbii sau chiar din alte orașe ale țării. E puțin cam dificil pentru mine să mă descurc cu transportul în așa situații, dar e un motiv de bucurie. Din alte țări am avut câțiva doritori, dar cred că pentru așa provocări am nevoie de vreun ajutor uman, care să se decurce cu poșta. Eu încă nu sânt pregătită pentru așa ceva.

DG: A fost vre-un moment în care ai vrut să renunți?
AF: O, da, de multe ori. De obicei, asta se întîmplă după câteva ore de lucru la un proiect dificil sau când distrug din greșeală ceva, dar îmi trece repede. Am avut pauze de câteva luni, pentru că e un hobby până la urmă și activitățile de bază mă absorbeau, sau descopeream că mă interesează alt domeniu din hand-made și uitam pe o vreme de lutul polimeric, dar m-am întors mereu la el. Nu mă lăsa să renunț cutia cu materiale, care nu se mai termină niciodată dat fiind faptului că mereu fac cumpărături peste necesitățile reale.

DG: Cum te faci cunoscut?
AF: Mmm, de obicei nu o faci tu, o fac clienții. Creez în special accesorii pentru femei, preponderent bijuterii, iar femeile se laudă. Cel mai des clientele noi se adresau la mine după recomandările celor vechi. Desigur, rețelele de socializare joacă și ele un rol important, presupun ca pagina de pe facebook mi-a adus destul de multe cliente noi, sau cel puțin a arătat lumii ce pot face (inclusiv celor din afara hotarelor țării). Tot pagina de pe facebook mi-a dat șansa să organizez periodic cîte un give-away, iar asta a răspândit puțin vestea că exist. Mai sînt, desigur, și tîrgurile, care se organizează periodic în oraș și unde vin cei care adoră hand-made-ul.

DG: Produsele handmade au cunoscut o apreciere considerabilă în ultimul timp. Care este cerere și oferta?
AF: Când am început, cererea era mai mare, sau cel puțin așa îmi pare mie. Astăzi, știu cu mult mai mulți creatori de hand-made decît cu cîțiva ani în urmă, cel puțin dintre cei care se merită apreciați. Poate au mai evoluat începătorii, la fel ca mine, poate a devenit lucrul manual mai la modă, nu sânt sigură. Dar astăzi purtătorii de hand-made chiar au de unde alege. E un lucru bun, crește și calitatea, concomitent cu decalajul dintre ofertă și cerere.

DG: Sunt mulți creatori de handmade. Colaborați între voi sau există, totuși, concurență?
AF: Cîte puțin din ambele. Cel mai des colaborează oamenii din domenii diferite, de exemplu eu am făcut cîteva flori folosite de altcineva în combinații cu textile și mai cunosc cazuri asemănătoare. Există și echipe din cîțiva artiști care lucrează împreună, de obicei pentru ei aceasta este ocupația de bază, cu asta își cîștigă existența. Eu privesc ceea ce fac ca pe un hobby, asta scade puțin din competivitate, dar îți lasă mai multă liberate. Concurența naște uneori conflicte, de multe ori s-a discutat problema plagiatului, cunosc cazuri în care prieteni buni s-au certat din cauza acesta. Pe mine așa ceva mă inhibă, prefer să mă țin de motto-ul „Singura persoană cu care ai dreptul să te compari ești tu, cel de ieri”.

DG: La ce tîrguri de specialitate ai participat?
AF: La câteva ediții Yard-sale, la a 17 ediție a Winter Charity Bazaar. Am participat la pregătirile pentru Velohora, cu năsturei care au fost împărțiți participanților. Au mai fost târguri la care nu am reușit să particip, dar pe care le-am vizitat. Târgurile sunt minunate, dar de obicei participarea la ele e cam obositoare pentru mine și destul de rar am multe lucrări gata, pe care să le pot scoate la târg, deși atunci când pot, particip cu drag.

DG: Ce planuri de viitor ai?
AF: Să fac ce îmi place și să evolez. Există multe tehnici pe care nu le-am încercat încă și este o continuă provocare să creez. Aș vrea să trec la lucrări mai complexe, admir lucrările pe care le privești și înțelegi că au luat zile, poate saptămîni de lucru, sper să găsesc timp pentru așa ceva. De fiecare dată cînd îmi reușește ceva, găsesc un lucru nou pe care vreau să-l încerc. Așa că planurile mele de viitor sînt să învăț mai departe și să fac lucruri frumoase.


Sursa foto: facebook.com

duminică, 7 iunie 2015

Francesco Brusa: „Este foarte simplul faptul că ei nu au putut înțelege complexitatea umană”

Să vorbim un pic despre Italia. Ce prezintă ea ca țară, cultură, cinema și tot așa. L-am luat la întrebări pe Francesco Brusa, voluntar în Moldova. Iată ce spune el.

Ce poți să ne spui despre Italia în cîteva cuvinte?
Italia a cu siguranță o țară aparte. După căderea Imperiului Roman, s-a divizat în regiuni mici, limbi și culturi spre deosebire de alte țări care au devenit regate puternice. Asta a fost interesant deoarce a fost simil Greciei Antice unde democrația s-a născut mulțumită dificultății de centralizare a puterii.  După cel de Al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii permanent era cu un ochi pe Italia, asta atîta cît era la frontieră cu „spațiul sovietic”. Am avut multe istorii de spionaj, teroriști, încercări de control al politicii din exterior. De asemenea, în anii '60 protestele au fost destul de puternice și au permis schimbarea mentalității în țară și a înfloririi unei culturi variate și interesante.

Din ce zonă a țării ești? Ce părere ai despre reforma în învățămîntul universitar semnată în Bolonia?
De fapt, sunt din regiunea Cremona, în nord. Am studiat, respectiv am stat în Bolonia șapte ani și am îndrăgit acest oraș datorită atmosferei și mediu dinamic. Dar, uneori, dacă tragi o linie asupra mentalității unor oameni, aceștia pot fi destul de înguști la minte. Procesul de la Bolognia, după părerea mea, este ceva ce trebuia să se întîmple. Structura unui sistem educațional european este importantă și necesară dar, desigur, riști să pierzi unele particularități.

Ce poți să zici despre Italia de azi?
Am impresia că Italia a cam renunțat din procesele internaționale importante. Societatea nu mai este atît de dinamică și comunitatea inconștientă este medie (mai ales datorită guvernului și televiziunii lui Berlusconi). Dar sper că angajarea în cîmpul muncii temporară și condițiile de lucru generale pot schimba paradoxal situația. Mulți oameni înțeleg că singura opțiune de îmbunătăți condițiile de lucru este de a întruni și crea noi oportunități. Aceasta ar putea fi modernizare rapidă de la individualismul care există și va putea să ne permită să recăpătăm o abilitate colectivă să acționam ca societate.

Care este mîncarea tradițională a Italiei?
Sunt sigur că străinii știu mai bine mîncarea tradițională din Italia. Pot să adaug că este o varietate mare de la regiune la regiune în funcție de ceea ce cultivi acolo.

Care sunt atracțiile turistice ale Italiei?
Aș zice că avînd un „grand tour” nu e cea mai bună opțiune. Cu siguranță este recomandat să te axezi pe o zonă specifică și să încerci să sapi adînc pe cît e posibil, poate conform sărbătorilor folcloristice care au loc. Poți descoperi diferite lumi în Italia și detaliile mici sunt cele mai importante.

Ce ar trebui să știe un turist despre Italia?
Păi, destul de multe. Ceea ce îmi place mie la Italia e că poți găsi diferite atracții turistice (orașe, munți, mare, peisaje, sate istorice mici). Plus la asta, dominațiile diferite au lăsat diferite moșteniri artistice și arhitectonice.

Ce ar trebui să aibă un turist cu el în Italia?
Nu pot să vorbesc în numele italienilor, dar pot să afirm că e un subiect pe care niciodată nu am auzit să-l fi auzit, așa că presupun că sunt foarte puțini oameni care să se simtă „mîndri” de asta. Este mai probabil să vorbești cu oamenii care se plîng că nu sunt cei mai buni muzicieni pe care îi avem (și eu personal sunt de acord cu asta).

Ce poți spune despre cinematografia italiană?
După cum se știe, cinematografia italiană a anilor 50-60-70 a fost extrem de bună din moment ce a revoluționat și inspirat mulți regizori americani. În prezent, alte țări au alte procese similare de renovare (cazul Turciei ori României) în timp ce cinematografia italiană e cam blocată (cu mici excepții). Aș zice că arta se dezvoltă din momentul în care nu poți să zici că cinematografia nu se dezvoltă ceea ce obișnuia odată să fie.

Ce poți spune despre Leonardo da Vinci și Dante Aligieri, două figuri importante în cultura italiană și universală?
Ei sunt o expresie a unui perioadei specifice și am încercat să descriu în primul răspuns. Ceea ce ma surprinde la ei (în special la Dante) este că au găsit un mijoc simplu de a înțelege complexitatea ființei umane. E destul de complicat să privești lumea, ceea ce presupune o societate diferită și o diferență de cunoștințe pe care le avem. Unele descrieri pe care ei le-au făcut (din domeniul literaturii și al picturii) în comportamentul uman și mintal sunt, încă, nespuse.




This is English version of the interview with Francesco Brusa, volunteer in Republic of Moldova.

What can you say something about Italy?
Italy has certainly been a peculiar country. After Roman Empire, it was divided into little reigns, languages and cultures unlike other countries that had strong kingdom. That was interesting because was similar to ancient Greek where a sort democracy born thanks to the difficulty to centralise power. After Second World War USA always kept an eye on Italy, since it was at the border with ‘Soviet territories’. We had many stories of spies, terrorists, foreign attempt to control politics. As well, ‘the long sixties’ protests were particularly strong and they allow the country’s mentality to grow up and a manifold and interesting counterculture to flourish.

Where are you from? What do you yhink about the reform of education signed in Bolonia?
Actually, I’m from Cremona area, in the north. I’ve been studying and living in Bologna for seven years and I loved that city because of atmosphere and dynamic environment. But, sometimes, if you scratch the surface mentality of some people there can be really narrow-minded. Bologna Process in my opinion is something that had to happen. Having a European organization system of education is important and needed but, of course, you can risk to lose some peculiarities.

What can you say about Italy of nowadays?
I feel like Italy is today cut off from important international process. Society is not dynamic anymore and the collective unconscious (thanks mainly to Berlusconi’s televisions and governments) is mean. But I hope temporary employment and generally bad work conditions can paradoxically change the situation. Many people are understanding that the only way to face nowadays work conditions is to gather and create new opportunities. That could be a massive upgrade from individualism we are used to and it maybe will allow us to regain a collective ability to act as a society.

What is traditional food of Italy?
I’m sure a foreign knows better typical dishes from Italy. I can add that there is a lot of variety from region to region according to what you can grow there.


Which are tourist attractions of Italy?
I would say that having a ‘grand tour’ is not the best option. It is surely recommended to focus on a specific area and try to dig as deep as possible into it, maybe according also to folkloristic celebrations that are taking place. You can really discover many different worlds trough Italy and small details are the most important.

What should know a tourist about Italy?
Well, too many. What I like about Italy is that you can find really diverse touristic attractions (cities, mountains, sea, flat landscapes, small historic villages). Plus, different historical dominations left different artistic and architectonical legacies.

What should have a tourist with him in Italy?
I cannot speak on behalf of ‘Italians’ but I can say that it is a topic I never listening speaking about so I assume very few people feel really ‘proud’ about that. It is more probable to talk with people who complain about since they’re not the best musicians we have (and I personally agree).

What can you say about cinema of Italy?
As everybody knows, Italian cinema in 50-60-70 was extremely good at the point that it was revolutionary and it inspired lots of famous American directors. Nowadays, other countries are having a similar process of renovation (like Turkey or Romania) while Italian cinema is kind of stuck (except for some authors). But I would say that art is developing at the point that you cannot consider cinema as you used to do before. There are lots of good artists who are experimenting with hybrid video forms that deal with painting or theatre or music and that should be considered in the same way we use to consider classical movie directors.

What can you say about Leonardo da Vinci and Dante Aligieri? Two public figures in italian culture.
They are an expression of the peculiar environment I tried to depict in the first answer. What it astonishes me (especially for Dante) is the simple way they could understand human complexity. It is a totally different way of staring at the world, which entails a different society and a different form of knowledge from the one we now have. Some descriptions they made (trough literature and trough painting) of human behaviours and mental processes are still unsurpassed.

marți, 19 mai 2015

José Francisco Vaquero García: "México es exitante, hermoso, peligroso"

Cine nu a auzit de Mexic? Sau de telenovelele mexicane care le urmăream cu interes. Dar ce presupune această țară? este o țară situată în America de Nord, mărginită de Statele Unite ale Americii la nord și Belize și Guatemala la sud. Este cea mai nordică țară hispanică din America Latină și cea mai populată țară vorbitoare de spaniolă din lume. Întrucât Mexic este de fapt o republică federală, numele oficial complet este Statele Unite Mexicane (Estados Unidos Mexicanos). Țara este frecvent numită Republica Mexicană (República Mexicana) deși acesta nu este titlul recunoscut oficial. Etnonimul mexican a fost folosit în limba spaniolă de la contactul dintre europeni și americani în moduri diferite. În mîncarea tradițională sunt incluse burrito și chesadilla. 
La moment, internetul ne ajută să găsim tot felul de informații referitor la ceea ce ne interesează. Dar cum este văzut Mexicul de un simplu locuitor al acestui stat? José Francisco Vaquero García este un prieten virtual, de pe facebook, cu care vorbim multe și mărunte. Într-o zi am decis să-l iau la întrebări referitor la țara sa. Vroiam să cunosc Mexicul altfel. Ce a ieșit, citiți mai jos.


Ce poți să spui despre istoria Mexicului?
Despre Mexic în cîteva cuvinte nu-ți pot spune nimic. Mexic este excitant, frumos, periculos, este oceanul, pajiști, munți, deșerturi, jungle, păduri, oameni buni, liniștiți și nobili, oameni răi, asasini și cruzi, dar oameni buni suntem mai mulți, cultura noastră este foarte variată, moștenitor ai aztecilor, olmece, toltece și a multor altora. De exemplu, știai că civilizația mayașă au inventat numerele cu zero și că au construit o piramidă atît de perfectă încît se reglează exact cu variabilele mexicane, în special cu echinocțiul de primăvară?

Ce poți să ne spui de Ciudad de Mexico? Cum e să trăiești în capitala Mexicului? Cum stau lucrurile la capitolul arhitectură, transport public, teatre, restaurante?
Să trăiești în Ciudad de Mexic poate fi foarte streant, este un oraș ce nu are obstacole, este de lucru, afaceri care sunt disponibile 24/24, arhitectura este doarte variată, în centrul orașului predomină palatele coloniale, în alte zone ale orașului sunt case destul de moderne de un amre stil arhitectonic, la fel, sunt cele mai mari din regiuna latino-americană. Aproape în tot centrul orașului există un bloc de locuit unde este inclusă și o piață, unde au fost ucise sute de oameni: bărbați, femei și copii, numit și Masacrul din Tlatelolco din anul 1968; este o piață numită Trei Culturi, unde sunt rune arheologice, o biserică mare colonială și edificii moderne. Transpotul public este foarte prost, pînă acum 5 ani era cel rău din țară, cu unități de transport puse în circulație cu mai mult de 35 de ani; dar acest lucru se schimbă; aceste microbuze și taxiuri se schimbă cu noi autobuze ecologice, cu taxiuri nu mai vechi de 3 ani, subteranele sunt considerate cele mai curate și eficiente din lume. În mai mult de 45 de ani a fost doar un accident fatal în teatrele mexicane, iar Ciudad de Mexico este considerat orașul cu cele mai multe orașe și varietate de spectacole.

Care sunt atracțiile turistice ale Mexicului?
Atracțiile turistice, repet, sunt aceleași plaje, pajiști, păduri, orașe coloniale, sate magice și sunt o varietate infintă de atracții, cum ar fi Acapulco, Cancún, Los Cabos și capitala deja. Mexic este mai mult decît atît.

Ce trebuie să știe un turist despre Mexic și cu ce ar trebui să se echipeze pentru a vizita această țară?
Ceea ce trebuie să știe un turist despre Mexic e faptul că există multă violență, dar asta se întîmplă între delincvenți și nu afectează străinii, oamenii sunt amabili și cordiali, dar ca și în toată lumea sunt persoane care vor profita de vizitatori și nu ar trebui să ai mare încredere, iar echiparea depinde de ce zone vei vizita. 

Sunt multe telenovele mexicane care sunt foarte cunoscute în toată lumea, cred cel puțin. Ce ne poți spune despre acest fapt și de cinematografia mexicană?
Despre telenovele îți pot spune că sunt cele mai rele pe care Mexicul le exportă, sunt istorii fără sens, cu doze mari de agresivitate, răutate și desigur eroism, este alb și negru; bine și rău, nu există puncte intermediare ca în viața reală, nu se ridică nici la valori, nici la tradiții cum se face în Brazilia și Japonia.

Alejandro Gonzalez a cîștigat premiul Oscar pentru filmul Birdman. Mexicanii se m îndresc cu acest premiu? Ce părere ai despre cinematografia mexicană?
Despre cinematografia își pot spune că nu există. Alejuandro Gonzalez este un director excelent, dar nu este unicul. Mai sunt Luis Mandoki, Alfonso Cuarón Guillermo del Toro și cîțiva fotografi, cum ar fi Civo Luzbeski și Alejandro Prieto, actori precum Demián Bichir, Kuno Beker și alții trei; dar toți lucrează cu script-uri, producători și locații străine. Adevărata cinematografie mexicană a fost în perioada anilor '40-'50; erau actori, fotografi și producători mexicani ce erau aclamați în toată lumea, deja nu mai există. Premiul cel mai renumit al cinematografiei este Oscar, dar se pune la îndoială calitatea acestuia. Adevărata calitate a cinematografiei pare să fie în Cannes (Franța), Berlin (Germania) și San Sebastian (Spania), aici este adevărata calitate a cinematografiei mondială, nu în Statele Unite.

Care este mîncarea tradițională a Mexicului?
Mîncarea tradițională este foarte variată și după cum am menționat anterior, avem 5000 de kilometri de păduri, jungle, agricultură, îți pot spune că trei feluri de mîncare sunt în lista patrimoniului cultural UNESCO: mole (un fel de sos chilli) , chili în Nogada și enchilade, la fel și tequila și rachiu (mezcal).

¿Que puedes decir de historia de Mexic?
Sobre México no te puedo decir nada en algunas palabras, México es exitante, hermoso, peligroso, es mar, arena, praderas, montañas, desierto, selva, bosques, cultura, gente buena, pacífica y noble, gente mala, asesina y cruel, pero los buenos somos más, nuestra cultura es muy variada, herdamos de los aztecas, teotihuacanos, techcas, olmecas, tarascos, mayas y muchos otros, por ejemplo, ¿sabías que los mayas inventaron el número cero? ¿que construyeron una pirámide tan perfecta que se ajusta exactamente con las variables climaticas, especialmente con el equinoccio de primavera?


Que puedes decir de Ciudad de Mexico. ¿Como es de vivir en la capital de Ciudad de Mexico? ¿Que tal la arquitectura, el transporte público, teatros, restaurantes?
Vivir en la Ciudad de México puede ser muy estresante, es una ciudad que no se detiene, hay trabajos y negocios que laboran las 24 horas del día  la arquitectura es muy variada, en el centro de la ciudad predominan los palacios coloniales, en otras zonas existen casas sumamente modernas, de gran estilo arquitectonico, están tambien los edificios más altos de latinoamerica, casi en el centro de la ciudad existe una Unidad Habitacional la cual Tiene una plaza, en la que mataron a cientos de personas, hombres, mujeres y niños, en la llamada Masacre de Tlatelolco en 1968, este lugar se llama la plaza de las Tres Culturas, ya que hay ruinas arqueológicas, una gran iglesia colonial y los edificios modernos. el transporte público es muy malo, hasta hace 5 anos era de los peores del país, con unidades obsoletas de más de 35 años de servicio, eso está cambiando, están renovando esos microbuses y taxis por nuevos autobuses ecológicos, y taxis conmenos de 3 años de antihuedad, el subterraneo está considerado uno de los más limpios y efcientes del mundo, en más de 45 años solo ha tenido un accidente fatal y de los teatros, la Ciudad de México está considerada como la ciudad en el mundo conmás teatros y variedad de espectaculos.

Son muchas telenovelas mexicanas que son bien conocido en todo el  mundo, creo, ¿Que puedes decir de esto y de cine mexicana?
De las telenovelas te puedo decir que es lo peor que exporta México, son historias sin sentido con altas dosis de agresividad, maldad y supuesto heroísmo, son blanco y negro, buenos y malos, no hay puntos intermedios como en la vida real, no se exaltan lo valores ni las tradiciones como hacen en Brasil y Japón.

Alejandro Gonzalez gano el premio Oscar para su pelicula Birdman. ¿Son los mexicons orgulloso de este premio? ¿Que opinas de cine mexicana?
Del cine mexicano te puedo decir que no existe, Gonzalez Iñarritu es un excelente director, pero no es
el único, están Luis Mandoki, Alfonso Cuarón Guillermo del Toro y algunos más directores de fotografía como el Civo Luzbeski, y Alejandro Prieto, actores como Demián Bichir, Kuno Beker, y tres o cuatro más, pero todos trabajan con guiones, producciones y locaciones extranjeros. El verdadero cine mexicano se dio en la década de los años 40's y 50's eran actores, directores, fotógrafos y productores mexicanos y eran aclamados en todo el mundo, ya no existe eso, El premio más famoso en cine es el Oscar, pero es muy dudosa su calidad, La verdaera calidad en cine se ve en Cannes, Francia, Berlin, Alemania y San sebastián, España, ahí está la verdadera calidad del cine mundial, no estadounidense.

¿Cual es la comida traditional de Mexic?
La comida tradicional es muy variada y compleja por lo mismo que mencioné antes, tenemos más de 5 mil kilometros de costas, selvas, bosques, agricultura, solo te puedo decir que tres platillos están en la lista de patrimonio cultural de la Unesco, son el Mole, Los Chiles en Nogada y las Enchiladas, así como el Tequila y el Mezcal

¿Cuales son los atractiones turisticas de Mexic?
Las atracciones turísticas, volvemos a lo mismo, playas, selvas, bosques, ciudades coloniales, pueblos mágicos, hay una variedad infinita de atracciones, en el extranjero piensan en México como Acapulco, Cancún, Los Cabos y la Capital, México es mucho más que eso.

¿Que tiene que saber un turistico sobre Mexic? y ¿Con qué debería equipaje un turistico Mexic?
Lo que un turista dbería de saber de México es que hay mucha violencia, pero se da entre los delincuentes, no afectan al extranjero, que la gente es amable y cordial, pero como entodo el mundo, hay quienes quieren sacar provecho del visitante, no deben confiar mucho, y el equipaje depende de las zonas que vayan a visitar.

vineri, 8 mai 2015

Rubén Pulido: „Es siempre recomendable encontrar a algún local para charlar un rato”

Spania, o destinație perfectă pentru vacanțe, o tară frumoasă, o țară cu… de toate. Este o țară monarhică din Sud-Vestul Europei. 
Orașele Barcelona,  Malorca, Valencia, Costa Brava, insulele Baleare sunt renumite pentru frumusețea și arhitectura pe care o au, iar la capitolul cultură se poate mîndri, cu Salvador Dalí, Oscar Domínguez, El Greco, Pablo Picasso, Antoni Gaudí, interpetul Julio Iglesias, frumoasa actriță Penelope Cruz și tot așa. Știm de renumita paella, care poate fi vegetariană, cu carne și cu fructe de mare. Festivaluri sunt multe, din care menționăm Tîrgul de aprilie din Sevilla, Festivalul artificiilor din Las Fallas, Valencia, fiestele de Moros y Cristianos. Coridele, la fel sunt bine-cunoscute.
Lăsînd toate astea la o parte, vă propunem un interviu cu un spaniol, Rubén Pulido, voluntar la Centrul pentru Jurnalism Independent din Moldova. Cum vede el Spania și ne poate spune, aflați citind articolul.

Ce poți să ne spui despre Spania în cîteva cuvinte?
Spania e o țară a contrastelor; poți găsi peisaje și climă diferită, plus un patrimoniu istoric și cultural bogat. În Spania poți vizita unele din cele mai bune muzee din lume, primul restaurant din lume, cele mai buen plaje și te poți bucura de mîncare gustoasă și soare.

Ești din Madrid. Te mîndrești cu faptul că ești locuitor al acestui oraș sau asta nu contează?
De fapt, m-am născut în El Arenal, un sat din Sierra de Gredos, aproape de Madrid, mai tîrziu m-am mutat în Madrid pentru a-mi face studiile universitare. Madrid este capitala și din acest motiv are mai multe alternative ce ține de timpul liber și activități culturale, dar și în alte orașe, de asemenea, poți găsi lucruri interesante.

Ce ne poți spune, însă, de istoria Spaniei?
Istoria Spaniei este foarte bogată și variată, cu multe influențe și diferențe de stiluri arhitectonice, din această cauză, la moment se poate de vizitat cea mai multe clădiri și de înțeles importanța ei din trecut.

Julio Iglesias este un interpret foarte apreciat în lume. Ce părere ai despre el? Te mîndrești cu el?
Mie personal nu-mi place Julio Iglesias, este de modă veche și mult prea romantic. E adevărat că e unul din cei mai populari interpreți din afara granițelor Spaniei. Cred că la noi în Spania avem interpreți mai buni, dar e foarte dificil să te impui pe piața din afară.

Ce interpeți ori formații muzicale din Spania ne poți recomanda?
Adevărul e că depinde de genul de muzică care îți place ca să pot să-ți recomand ceva anume. Eu prefer cantautorii și muzica ușoară, Joaquín Sabina, Concha Buika, Manolo García, Vetusta Morla…

Care e mîncarea tradițională a Spaniei?
E greu de răspuns la o astfel de întrebare. Fiecare regine a Spaniei are un fel de mîncare specific. Fără îndoială, mîncarea tradițională rămîne a fi omleta paella și șunca.

Care sunt atracțiile turistice ale Spaniei?
Depinde de ce cauți atunci cînd îți planifici vacanța. Soarele și plaja sunt principalele atracții turistice ale Spaniei. Cultura și limba, la fel, are un impact puternic pentru a atrage turiști. În plus, Spania dispune de o cultură bogată, în anul acesta, de exemplu s-a deschis Museul Pompidou în Málaga.

Ce ar trebui să știe un turist cînd vine în Spania?
Cred că tot ce e necesar pentru a călători este nevoie de dorința de a cunoaște o nouă destinație, de aceea eu prefer să utilizez termenul de „călător” față de călător. Plus la asta, în prezent se găsește toată informația necesară în internet.
  
Ce ar trebui să aibă un turist în bagajele sale atunci cînd vizitează Spania?
Păi, depinde de destinație și periaoda anului. Pentru plajă – cremă de protecție solară, pentru regiunea nordică a Spaniei un set de haine pentru vremea mai rece. Se recomandă găsirea unui local, cu un ghid-turistic pentru a cunoațșe mai bine destinația turisitică aleasă.




 Statisticile arată că blogul este vizitat și de persoane din alte țări. Am decis să postez interviul în original, pentru că voluntarul cu care am realizat acest interviu, Rubén Pulido, a fost, de fapt, în limba spaniolă.

¿Qué puedes decir sobre España en algunas palabras?
España es un país de contrastes; puedes encontrar diferentes paisajes y climas, además de un rico patrimonio histórico y cultural. En España puedes visitar algunos de los mejores museos del mundo, el primer restaurante del mundo, las mejores playas y disfrutar de la sabrosa gastronomía y el sol.

Eres de Madrid. ¿Estás orgolluoso de ser de Madrid, la capital de España, o esto no es algo importante?
La verdad es que yo nací en El Arenal, un pueblo de la Sierra de Gredos, cerca de Madrid, y después me mudé a Madrid para estudiar en la universidad. Madrid es la capital  y por eso tiene más alternativas de ocio y culturales, pero en otras ciudades también puedes encontrar cosas interesantes.

¿Qué puedes decir de historia de España?
La historia de España es muy rica y variada, con muchas influencias y diferentes estilos arquitectónicos, por eso hoy en día aún se pueden visitar la mayoría de edificios y comprender su importancia en el pasado.

Julio Iglesias es un canante muy apreciado en todo el mundo. ¿Qué te parece esto? ¿Te sientes orgulloso de él?
Personalmente no me gusta la música de Julio Iglesias, es un poco antiquada y demasiado romántica. Es cierto que es uno de los cantantes más populares fuera de España. Creo que en España tenemos mejores cantantes pero es muy difícil encontrar mercado en el extranjero.

¿Cuál cantantes or bandas de España son conocidos or puedes recomendar?
La verdad es que depende del tipo de música que te guste recomendaría un tipo de musica u otro. Yo prefiero los cantautores y la música ligera, Joaquín Sabina, Concha Buika, Manolo García, Vetusta Morla…

¿Cuál es la comida traditional de España?
Es difícil contestar esta pregunta, en cada region de España, tenemos un plato típico. Sin embargo, los platos más internacionales son la tortilla de patata, la paella y el jamón serrano.

¿Cuáles son las atracciones turísticas de España?
Depende de lo que busques en tus vacaciones. El sol y la playa son los principales atractivos de España. La cultura y el idioma también tienen mucha fuerza para atraer turistas. Además España ofrece una gran oferta cultural, este año por ejemplo se ha abierto una sede del Museo Pompidou en Málaga.

¿Qué tiene que saber un turista sobre España?
Creo que todo lo que necesitas para viajar son las ganas de conocer un nuevo destino, por eso yo prefiero usar el termino „viajero” frente a turista. Además ahora se puede encontrar toda la información necesaria en internet buscando en Blogs.

¿Qué debería llevar un turista en el equipaje para viajar a España?
Pues depende del destino y la época del año. Para la playa, crema solar para viajar al Norte de España un chuvasquero o ropa de abrigo. Igual que en todos los destinos. Es siempre recomendable encontrar a algún local para charlar un rato o llevar una guía para conocer mejor el destino. 



Surse foto:  foto 1 - facebook.com
foto 2 - arhiva personală