Se afișează postările cu eticheta istoria orașului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta istoria orașului. Afișați toate postările

luni, 2 decembrie 2019

Municipiul Soroca: ce poți vedea în orașul de la marginea de nord-est a țării

„Câmpia Sorocii... Pâmănt tocmit să poarte sute de ani, din sămânţă în sămânţă, gustul pâinii de secară. Grai mustos, ce se pricepe deopotrivă de bine a râde şi a plânge, a mulţumi şi a blestema...  Ion Druţă

Până a vorbi de obiectivele turistice ale orașului Soroca, vă invit să citiți câteva informații.
Oraşul Soroca, apărut pe harta Europei medievale la marginea de nord-est a Ţării Moldovei, a mijlocit secole la rând diverse contacte politice, comerciale şi culturale cu lumea statului Polono-Lituanian, care îşi întindea posesiunile sale sudice peste regiunea transnistreană a podişului Podoliei. Soroca se mai afla în calea negustorilor şi pelerinilor din Moscovia (apoi Imperiul Rus), care călătoreau spre Imperiul Otoman şi „Locurile sfinte. Poate că această poziţie geografică i-ar fi permis Sorocii să devină un renumit centru economic, militar şi cultural, dacă nu era plasată în zona de contact şi cu o altă lume - cea turco- tătară situată în spaţiul de sud-vest al Câmpiei Nord-Pontice. Pe parcursul secolelor, tătarii din Bugeac şi Crimeea, dar şi turcii din raialele Tighinei şi Cetăţii Albe, nu o dată au devastat plaiu­rile sorocene. Anume ca un scut de apărare împotriva acestor invazii a fost ridicată cetatea de pe malul Nistrului. La 1512 ea este numită de fiul lui Ştefan cel Mare - Bogdan II, „storoj ot poganstva (strajă dinspre păgânime).
Trecutul acestui faimos monument medieval a creat multe legende şi mituri, a provocat curiozitatea călătorilor, apoi a încurajat diferiţi cercetători să depisteze în sursele documen­tare şi narative informaţii privind istoria cetăţii. În secolul al XX-lea au fost efectuate şi săpături arheologice, care au depistat prezenţa unei cetăţi din lemn şi valuri de pământ, ce a precedat celei construite din piatră. Totuşi, până în prezent istoricii n-au elaborat o sinteză ştiinţifică consacrată Sorocii medievale. O asemenea lucrare este deosebit de necesară în contextul creş­terii interesului cercurilor largi de cititori faţă de istoria naţio­nală, inclusiv faţă de trecutul localităţilor de baştină şi de rădăci­nile neamului căruia îi aparţin.
În monografie se disting câteva direcţii de bază ale investiga­ţiei. Prima este consacrată prezentării diverselor ipoteze privind etimologia denumirii oraşului Soroca, precum şi a timpului apari­ţiei cetăţii. Autoarea înclină spre ipoteza că la baza denumirii localităţii s-ar afla un toponim slav. în ceea ce priveşte timpul apariţiei cetăţii, în lucrare se propune o ipoteză originală privind etapele edificării fortăreţei: construirea cetăţii din lemn şi pământ spre sfârşitul domniei lui Petru Muşatinul (1375-1391), anume în perioada când Ţara Moldovei şi-a stabilit hotarul pe Nistru; apoi a doua etapă - după biruinţa lui Ştefan cel Mare asupra tătarilor la Lipnic (1470), când au fost edificate zidurile din piatră; a treia etapă - repararea şi reconstrucţia parţială a cetăţii în timpul celei de-a doua domnii a lui Petru Rareş (1543- 1546) şi, în sfârşit, modificarea cetăţii de către polonezi, când aceştia au ocupat fortăreaţa la sfârşitul secolului al XVIII-lea. 
Acestea au fost câteva gânduri scrise de dr. habilitat Demir Drag nev, profesor universitar, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Cetăţean de onoare al oraşului Soroca în cuvântul introductiv al cărții Soroca. Viață urbană și adminsitrație (sf. sec. al XV-lea  începutul sec. al XIX-lea) scris de Alina Fetea.




Aşezată pe malurile bătrânului Nistru, Soroca, unul dintre cele mai vechi oraşe de pe teritoriul Ţării Moldovei, a avut o istorie plină de glorie, evenimente tulburătoare şi demnitari de vază. Graţie poziţiei sale geopolitice, oraşul Soroca ocupa un loc deosebit în sistemul defensiv al Ţării Moldovei. Oraşele de pe teritoriul pruto-nistrean, fiind la intersecţia intereselor statelor vecine, au fost deseori supuse ravagiilor din afară. Din această cauză cele situate pe Nistru (Hotin, Soroca, Cetatea Albă) se afirmă mai întâi ca centre strategice şi apoi ca centre ale meşteşugăritului şi comerţului. Soroca, Hotinul şi Tighina s-au impus ca propulsoare importante de viaţă socială prin însăşi importanţa lor geografică. Apariţia fortăreţei Soroca în partea de răsărit a statului a fost legată de necesitatea apărării graniţei de est de incursiunile permanente ale tătarilor. Fiind situat în calea invazi­ilor, oraşul Soroca a fost antrenat permanent în acţiuni militare. Conflictele militare dintre Rzeczpospolita şi Imperiul Otoman au plasat cetatea Sorocii pe unul din primele locuri, fiind adesea ocupată de una dintre părţile beligerante. Retrocedată conform păcii de la Karlowitz (1699), ea este reîncorporată în trupul ţării. La încheierea campaniei de la Prut (1711), s-au făcut încercări de a rupe cetatea Soroca din cadrul Ţării Moldovei, însă datorită sumelor enorme de bani plătite, domnitorii moldoveni au reuşit s-o menţină. Situaţia materială grea n-a permis restabilirea şi reînnoirea fortăreţei, deşi inginerii francezi au făcut eforturi în această direcţie. Din cauza războaielor ruso-turce şi ruso-austro- turce desfăşurate pe teritoriul Ţării Moldovei, spre sfârşitul seco­lului al XVIII-lea cetatea era distrusă, populaţia se refugia des şi, prin urmare, s-a destabilizat ritmul unei evoluţii decente.
Istoria târgurilor sau oraşelor din Moldova a constituit, în linii mari, obiectul unor cercetări la nivel de culegeri de documente, articole şi monografii. Constatăm însă că până la momentul actual nu a fost acordată atenţia cuve­nită istoriei târgurilor şi a oraşelor situate între Prut şi Nistru, dintre care un rol deosebit l-a avut târgul şi cetatea Soroca. Câteva studii cu caracter general sunt cele scrise de N. Iorga N. Istoria comerţului românesc. Epoca mai veche, în Opere economice, (Bucureşti, 1982), Idem. Istoria comerţului românesc. Epoca mai nouă, în Opere econo­mice, (Bucureşti, 1982); Idem. Negoţul şi meşteşugurile în trecutul românesc; Istoria comerţului cu Orientul; Istoria industriilor la Românim aceeaşi sursă; Panaitescu P. Interpretări româneşti, Bucureşti, 1994; Giurescu C.C. Târguri sau oraşe şi cetăţi moldoveneşti (din sec. al Vll-lea până la mijlocul sec. XVI), Bucureşti, 1967. În anii '60 ai secolului trecut, istoriografia sovietică moldovenească încearcă să studieze mai detaliat trăsăturile caracteristice ale dezvoltării oraşelor, primele rezultate fiind adunate de N.Mohov şi P.Sovetov în Istoria R.S.S. Moldoveneşti, Chişinău, 1964. Printre subiectele istoriei oraşului, unul dintre cele mai importante, este cel referitor la vatra, hotarul şi ocolul târgurilor medievale, chestiunea privind începutului daniilor, cărora li s-au consacrat un studiu special: I. Toderaşcu. Unele precizări în legătură cu hotarul şi vatra târgurilor din Moldova (sec. XV-XVIII) în „Analele ştiinţifice ale Universităţii „A.I.Cuza"", laşi, 1966; P. Cocârlă Târgurile sau oraşele Moldovei în epoca feudală, sec. XV-XVIII, Chişinău, 1992); Lilia Zabolotnaia (vezi Zabolotnaia L. Formarea şi stabilirea pieţei orăşeneşti în Moldova la sf. sec. al XVI-lea - începutul sec. al XVIII-lea. Teză de doctor în ştiinţe istorice, Chişinău, 1997).
În majoritatea cazurilor acestea sunt articole referitoare la unele subiecte ce ţin de domeniul economic și politic şi la arhitectura cetăţii Soroca... Unul dintre primele studii consacrate cetăţii Soroca este cel al lui Alexandru Lapedatu, apărut în 1914 (Lapedatu A. Cetatea Sorocii, în „Cetatea Moldovei", laşi, XII, 1914).

ENUMIREA ORAŞULUI Şl CETĂŢII
Multe denumiri ale localităţilor româneşti de la est de Prut iu cunoscut numeroase încercări de etimologizare. Lipsa izvoareflor a generat însă, după cum era de aşteptat, multiple ipoteze. Ilustrativă în acest sens este şi originea numelui oraşului Soroca, asupra căreia au fost expuse mai multe versiuni, dar nici una nu a fost acceptată unanim în istoriografie.
Conform uneia din variantele propuse, oraşul a fost construit pn temelia vechii cetăţi Olhionia, zidită cu 500 de ani î.e.n. de către greci şi daci, şi că i s-ar fi schimbat numele în Serghidava, zisă şi Sergus, mai apoi Crahicava. Pe harta lui Veaceslav Gradski, dutată cu sec. al XVI-lea, apare cetatea cu denumirea Sroka. Dimitrie Cantemir a emis părerea că Soroca „aşezată în câmp lângă coline, pe Nistru” s-ar fi numit anterior Alchionia (Cantemir D., Descrierea Moldovei, Chișinău, 1992, p. 26). Părerea .iceasta este împărtăşită şi de Zamfir Arbore (Arbore Z., Basarabia în secolul XIX, București, 1898, p. 293). Gheorghe Ghibănescu este de părerea că denumirea orașului provine „de la paserea numită Сорока”, adică coțofană (Ghibănescu G. Ispisoace și zapise, vol. VI., Iași, 1932, p. 132). Astfel, în viziunea autorului, Soroca face parte din categoria numeroaselor așezări care poartă nume de păsări, precum Corbu, Vrabia, Socola (Șoimii).
Sursa informației: Alina Felea, Viață urbamă și administrație (sf. sec. al XV-lea – începutul sec. al XIX-lea), Chișinău, Pontos, 2009.


Raionul Soroca a fost (re)creat în 2003 şi este doar o parte din vechiul şi măreţul Ţinut al Sorocii de odinioară, care se învecina cu localităţile Hotin, Dorohoi, laşi şi Orhei, ba mai includea şi târgul Bălţi. Despre faptul că oamenii s-au stabilit aici de mii de ani vorbesc vestigiile istorice descoperite de arheologi în această regiune, iar altele abia aşteaptă să fie cercetate. Dar cea mai veche atestare documentară cunoscută nouă datează din 12 iulie 1499, de pe vremea când Coste, pârcălab de Soroca, participa la semnarea Tratatului de pace dintre Moldova de pe timpul lui Ştefan cel Mare şi Polonia. Apoi numele ţinutului şi al cetăţii este pomenit din ce în ce mai des prin diverse izvoare.„Ţinutul cel mai de preţ ce iaste pre malul Nistrului o bună bucată de cale iaste Ţinutul Sorocii. Scaunul lui iaste Soroca...”, menţiona Dimitrie Cantemir acum vreo trei secole. Capitală de ţinut şi centru administrativ judeţean, Soroca a avut prin sorocenii săi un cuvânt important de spus în mai toate domeniile, inclusiv (sau în special) în domeniul culturii.
Raionul Soroca include un oraş şi 67 de sate, cu 56 de case şi cămine culturale, 58 de biblioteci publice, 6 şcoli de artă plastică şi muzică, 2 muzeeș= aici activează 28 de colective artistice„model”şi patru centre de meşteşuguri populare. Toponimul oraşului este şi astăzi un mister: unii înclină spre soroc, ca termen când oamenii din satele din împrejurimi îşi făceau datoria la Cetate, sau spre un alt sens al aceluiaşi soroc - margine. Mai sunt şi alte versiuni, mai puţin verosimile, cum că ar proveni de la săraci, ba chiar şi de la cuvintele ruseşti sorok (patruzeci) sau soroko (coţofană), deşi Soroca este şi a fost mai degrabă raiul privighetorilor decât al coţofenelor.
SOROCA - uimeşte şi cucereşte: astfel sună sloganul turistic al raionului Soroca, ce uimeşte prin diversitatea atracţiilor turistice şi cucereşte prin cultura ce s-a tot plămădit în acest capăt de Ţară. în vara anului 2018 la Soroca s-a desfăşurat concursul pentru slogan şi logoul turisticș astfel, din circa optzeci de propuneri, au fost alese sloganul scris de poetul Petre Popa şi logoul prezentat de Alexandru Ursu. (Revista Moldova, martie-aprilie 2019).

În context, când vine vorba de vizitarea municipiului Soroca, nu se rezumă doar la cetate. Este nevoie să îți planifici o zi plină. Citiți aici și aici ce puteți vedea în oraș. 
Mănăstirile sunt un alt punct de reper când vine vorba de viața spiritual-culturală a Republicii Moldova. Nu pot să nu menționez Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, s. Cosăuţi, r. Soroca și Mănăstirea Rudi din satul cu același nume.

O biserică unică în R. Moldova, construită din lemn, a ajuns să fie mândria orașului Soroca
De doi ani, orașul Soroca mai are o atracție turistică pe lângă cetatea înălțată de Ștefan cel Mare în secolul al XV-lea. Biserică făcută din lemn, în stil maramureșean, așezată pe malul Nistrului, este gata să primească oricând vizitatori. Drapelele R. Moldova și României, observate din depărtare la poarta și pe turla bisericii, le amintesc localnicilor că „bijuteria” le-a fost dăruită de președintele Traian Băsescu în semn de respect pentru cetățenii celor două state care „sunt frați prin istorie și credință”.Biserica din Soroca, care poartă hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, a fost ridicată de cei mai iscusiți meșteri din Maramureș, care au muncit timp de trei luni. Lemnul a fost adus tot de peste Prut. Construcția, care a costat 70 de mii de euro, are o înălțime de 25 de metri și un stil arhitectural deosebit, fiind acoperită cu șindrilă – material care poate fi văzut doar pe casele bătrânești din România. Lăcașul sfânt este și încăpător. Poate găzdui peste o sută de enoriași.


Sursa imaginilor: Revista Moldova, martie-aprilie 2019

duminică, 22 iulie 2018

Vizitatorii oraşului Buenos Aires pot asimila o gamă largă de experienţe ale Argentinei urbane, de la clădirile istorice de lângă Piaza de Mayo până la cimitirul de VIP-uri din Recoleta, locul de odihnă al Evitei Peron

Buenos Aires este o metropolă cu milioane de locuitori şi o capitală de talie mondială, dar şi un oraş format din cartiere primitoare. Denumit „Parisul sudului”, Buenos Aires este un oraş al imigranţilor din Lumea Notă, cu o diversitate plină de viaţă şi o energie continuă care îl aseamănă mai degrabă cu New Yorkul.
Fiind cel mai mare şi mai important oraş din Argentina, Buenos Aires este, ca şi New York, ţinta batjocurii şi antipatiei celor din provincii. Chiar şi aşa, ale sale barrios (cartiere) păstrează aspectul „marelui sat” din secolul al XlX-lea, până ca imigranţii să inunde oraşul înainte de Primul Război Mondial, şi mulţi oameni din provincie vin să îşi încerce norocul printre nativii portenos.
 
Făcând legătura între Congreso și Palatul prezidențial, Avenida de 
În trecut
În 1536, când Pedro de Mendoza a fondat Buenos Aires la marginea pampasului umed, acolo erau doar tabere răsfirate unde indienii Querandi vânau guanaco şi nandu şi căutau mâncare în sălbăticie. Reconstruit de Juan de Garay în 1580, timp de două secole, oraşul a fost o aşezare izolată, dar crearea Coloniei Rio de la Plata a reprezentat un prim pas spre transformarea lui într-unul dintre cele mai mari oraşe-port din lume.
De la proclamarea independenţei din 1816, oraşul s-a extins dincolo de malul râului, spre pampas, absorbind aşezările mai mia şi devenind un centru urban care găzduieşte astăzi o treime din populaţia Argentinei. în zona Buenos Aires locuiesc mai mult de treisprezece milioane de oameni, dar oraşul în sine – un district federal asemănător cu Washington D.C. – este un teritoriu compact cu aproximativ trei milioane de locuitori.

Experienţa barrios
Buenos Aires are patruzeci şi şapte de barrios (cartiere), însă doar câteva sunt uşor accesibile şi au obiective turistice pe care călătorii trebuie să le viziteze. Puterea politică îşi are tabăra în Monserrat, în Piaza de Mayo, unde îşi au reşedinţa preşedintele şi cabinetul său. Spre nord, „Microcentro” din San Nicolás este centrul financiar şi comercial al oraşului. În linie dreaptă spre est, Puerto Madero este o replică însufleţită şi sofisticată a lui Inner Harbor din Baltimore.
La sud de Monserrat, străzile coloniale pietruite din San Telmo devin din ce în ce mai elitiste, dar tradiţia tangoului şi târgul de duminică din Plaza Dorrego nu au dispărut. Mai la sud, La Boca este încă un cartier al clasei muncitoare care atrage turiști prin multicolora sa galerie de magazine Caminito şi prin popularul şi bătăiosul club de fotbal Boca Juniors.
La nord de Microcentro, Piaza San Martín din Retiro este locul unde oligarhia argentiniană a construit conace imense, dând oraşului pretenţiile sale pariziene. În continuare, spre nord, moda s-a răspândit spre Recoleta şi al său rezidenţial „Barrio Norte” şi chiar şi cei trecuţi în nefiinţă o „experimentează” în renumitul Cemeterio de la Recoleta Odată o mahala de evitat, Palermo este acum centrul nervos al gastronomiei, designului şi agrementului argentinian, în timp ce Belgrano este un barrio rezidenţial mai liniştit, cu o mulţime de muzee frumoase.

Dincolo de şoseaua de centură Avenida General Paz, oraşul riveran Tigre este o destinaţie ispititoare, mai ales datorită accesului său la luxurianta deltă Pârană şi la insula istorică Martin García.
Piaza de Mayo şi împrejurimile
Monserrat, cel mai vechi barrio din Buenos Aires, este locul unde Juan de Garay a refondat oraşul la aproape patruzeci de ani după ce coloniştii înfometaţi ai lui Pedro de Mendoza – dintre care unii au ajuns chiar la canibalism – l-au părăsit în 1542. Aşezarea mai trainică a lui Garay este acum centrul vieţii publice din Argentina, cu toate instituţiile-cheie în sau lângă Piaza de Mayo. Toate drumurile către provincii încep din apropiere, din Piaza Mariano Moreno. Mulţi vizitatori şi chiar portenos alipesc San Telmo, care, de fapt, începe cu şase străzi mai la sud de Monserrat.
Piaza de Mayo este faimoasă şi ca fiind locul unde Madres de Piaza de Mayo au înfruntat pentru prima oară junta care le-a răpit şi ucis mulţi dintre copii. Grupul s-a divizat de atunci, însă demonstrează încă în tăcere joia la ora 1530, în jurul obeliscului din piaţă.
Punctul de referinţă al pieţei este palatul preşedintelui, Casa Rosada (vopsită în roz), al cărui balcon este locul de unde Peron îşi striga deseori discursurile către adepţi săi. Sprijinit de coloane din cărămidă roşie, palatul includea odinioară o fortăreaţă colonială şi un birou vamal la subsol. Acum există aici Museo de la Casa Rosada, unde poţi vedea obiecte ce amintesc de preşedinţi ţării, indusiv obiecte personale, caricaturi, caleşţi, tablouri şi sculpturi. Muzeul compensează lipsa de materiale contemporane prin organizarea în weekend de tururi ale palatului în sine (tururile încep din strada Bakarce nr. 50).
Vizavi de muzeu, marmura ciobită a pereţilor clădirii Ministerio de Economía y Finanzas Públias este o mărturie vie a istoriei tulburi a pieţei. Aceste ciobituri sunt urme lăsate de gloanţele avioanelor marinei, care au tras în Casa Rosada în timpul unei incercări de lovitură de stat din 1955.

În partea de nord a pieţei, fațada în stil neodasic a Catedral Metropolitana este o înfăţişare amăgitoare a unei biserici în stil târziu colonial. Susţnută de coloane masive, aceasta are o linie de cupole prin care lumina se aşază timid pe pardoseală. Catedrala reprezintă pentru religie ceea ce Casa Rosada este pentru politică, dar nu cu mult timp în urmă ea influenţa amândouă domeniile: înainte să fie adoptat un amendament constituţional în 1994, apartenenţa la religia romano-catolică era obligatorie pentru a deveni preşedinte. Drapat cu steagul Argentinei, Mausoleo del General José de San Martin, eroul independenţei, ocupă o capelă exterioară în care arde o flacără eternă.
În partea vestică se află Cabildo de Buenos Aires (consiliul orăşenesc), singura clădire colonială care mai există astăzi aici, în are se intră printr-un portic ascuns. Este o versiune mai mică a originalului, deoarece în secolul al XlX-lea maiorul Torcuato de Alvear a dărâmat o mare parte din ea pentru a face loc pentru Avenida de Mayo. Clădirea în sine este mai interesantă decât Museo Histórico National del Cabildo y de la Révolution de Mayo, cu ale sale câteva hărţi, picturi, portrete şi fotografii.

Proiectul controversat al lui Alvear a demolat străzile coloniale înguste pentru a construi un bulevard larg ce duce astăzi spre vest la Congreso de la Nation. Pe drum, el trece pe lângă binecunoscutele Café Tortoni (Avenida de A/lqyo nr. 825, tel. 011/4342-4328, www.cajetortoni.corn. ar), deschisă încă din 1858, Teatro Avenida (Avenida de Mayo nr. 1222, tel. 0114384-5680, www.balirica.oig.ar), o clădire ce deserveşte Teatro Colon mai ales în ţmpul uhimelor lucrări de restaurare ale acestuia, şi Palado Barolo (Avenida de Mayo 1370, tel. 011/4383-1065, wwwpbarolo.com.ar), o clădire de birouri cu ornamente detaliate, inspirate din „Divina comedie” a lui Dante. în faţa clădirii Congreso, Piaza de! Congreso găzduieşte un monument înalt cu statui ale foştilor membri ai congresului.

Monserrat
Două străzi la sud de Piaza de Mayo, Monserrat are mai multe clădiri importante din vechiul cartier colonial, care se întinde an Ignacio de loyola (1722), bazată pe planurile bisericii II Gesu din Roma, care fusese terminată în anul 1584. Lângă ea, Colegio Nacional de Buenos Aires este o şcoală publică de elită patronată de Universidad de Buenos Aires.
Iezuiţii preţuiau intelectul, dar a lor Procuraduria de las Misiones (depozitul), cu faţa spre Atena, arată că preţuiau şi banul. Împreună cu perspicacitatea lor comercială produsele din fermele proprii au făcut din iezuiţi cel mar bogat şi mai puternic ordin monastic din Imperiul Spaniol. Tunelurile defensive restaurate ale clădirii (folosite odinioară pentru contrabandă, împreună cu restul dependinţelor iezuite), sunt deschise publicului prin tururi organizate.
Situată cu un cvartal mai spre est şi decorată cu lemn lăcuit şi podele faianţate, Farmacia de la Estrella (Bulevardul Defensa nr. 201, tel. 011/43434040, farmadadelaes-trella.com) are aerul unei spiţerii homeopatice din secolul al XlX-lea şi chiar asta şi este Detaliile decorative indud şi fresca de pe tavan intitulată „El triunfo de la Farmacopea ante la Enfermedad" („Triumful farmaceuticii asupra bolii”), creată de pictorul italian Carlos Barberis într-un stil romantic ce îl aseamănă contemporanului său american Maxfield Rarrish.
Îndretpată către Plaza de Mayo, Casa Rosada este palatul prezidențial al Argentinei
Situat deasupra farmaciei, Museo de la Ciudad evită eventualele confuzii legate de istoria încâlcită a oraşului prin expoziţiile sale în continuă schimbare, organizate tematic, care expun obiecte de zi cu zi, cum ar fi băi, uşi, gresie şi mobilă Există o sală specială de expoziţii aflată la nivelul străzii, unde ferestrele farmaaei servesc drept vitrine, aşa că şi atuna când muzeul este închis tot poţi admira ceva Peste stradă, Basilica de San Francisco (intersecţia dintre Bulevardul Dansaşi strada Akina, td OTI/4331-0625) a fost creată de un iezuit în 1726, dai aparţine Ordinului Franciscan. Deşi interiorul îşi păstrează integritatea colonială cu podea de gresie decorativă şi cu o cupolă centrală, si-a pierdut mult din ornamentaţie din cauza incendiatorilor peronişti, după tentativa de lovitură de stat din 1955 împotriva lui Peron. Arhitectul Emesto Sackmann a refăcut faţada în stil baroc bavarez, cu două turnuri gemene, în 191T
Un cvartal mai la sud, subestimatul Museo Etnográfico Juan B. Ambrosetti arată şi povesteşte mai multe despre Argentina indigenă – mai ales despre tnburile Kolla din nord-vestul andin, despre seminomazii Mapuche din Patagonia triburile de vânători-culegători din Tierra del Fuego – decât oricare alt muzeu din oraş. Orientarea sa pluralistă este un antidot la o credinţă larg răspândită că argentinienii sunt aproape exclusiv un popor de origine europeană în plus, pe lângă expoziţiile obişnuite, muzeul găzduieşte des conferinţe ţinute de intelectuali din Argentina şi din afară încă puţin spre sud, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Basilica del Santfsimo Rosario y Convento de Santo Domingo ajucat un rol important în invazia britanică dintre anii 1806 şi 1807, dar a pierdut aproape toate artefactele şi documentele coloniale când gmpuri de peronişti au incendiat-o în 1955. Curtea sa găzduieşte Mausoleo de Belgiano, unde o candelă eternă luminează locul de odihnă al generalului Manuel Belgiano, erou al independenţei şi creator al drapelului argentinian.
 
Dansatori de tango, în spetacol în San Telmo
Sein Telmo
San Telmo începe propriu-zis la şase cvartale sud de Piaza de Mayo, dar spiritul lui boem s-a răspândit spre nord peste Avenida Belgrano şi în interiorul străzilor din Monserrat De altfel, se zice că multe dintre afacerile legate de turism din Monserrat îşi au rădăcinile în San Telmo. Puţin neglijent pe alocuri, San Telmo este locul unde averile vechi şi noi sau cele mici şi chiar neînsemnate coexistă într-un amalgam de PH-uri tradiţionale (o propriedad horizontal este o casă cu un singur etaj), mansarde transformate, hoteluri intime, saloane de tangou, restaurante şic şi baruri de degustare de vin şi conventillos dărăpănate – conace vechi ocupate de oameni fără adăpost. Mulţimea de pensiuni de aici face ca zona să fie foarte îndrăgită de călători.
Deşi străzile din San Telmo sunt destul de obişnuite, câteva alei pietruite şi străzi întortocheate dezvăluie atmosfera patriarhală a cartierului.
Centrul de netăgăduit este Piaza Coronei Dorrego, piaţa pietruită al cărei târg de duminică, Feria de San Pedro Telmo, este una dintre atracţiile de top ale oraşului atât pentru argentinieni, cât şi pentru străini. Este atât de îndrăgit încât autorităţile au închis opt cvartale pe Bulevardul Defensa pentru a face loc mulţimii de vânzători, dansatori, mimi, muzicanţi, cântăreţi şi căutători de curiozităţi care inundă cartierul în fiecare duminică. în restul săptămânii, piaţa umbrită este un loc ideal pentru a lua prânzul sau a servi o cafea la una dintre cafenelele şi restaurantele din împrejurimi care îşi scot mesele aici. Se spune, deşi nu e sigur, că prima tabără a lui Pedro de Mendoza a fost înălţată pe terenul înalt din ceea ce astăzi este Parque Lezarea la patru cvartale spre sud, acob unde râul uda odinioară malurile Chiar dacă este adevărat sau nu, o statuie impozantă de bronz tronează în colţul de nord-vest al parcului, deasupra unui monument de marmură cu basorelieful unui indian Querendi sculptat pe el. Duminica, o piaţă de artizani ocupă aleile străjuite de palmieri ale parcului şi chiar se întinde spre nord de-a lungul Bulevardului Defensa către Piaza Dorrego, oprindu-se doar la marele Avenida San Juan.
Peste Bulevardul Defensa, la jumătate de cvartal depărtare de monument, caută faţada pictată cu filete a lui Centra Cultural Torquato Tasso în ciuda aspectului obscur şi nepretenţios, este unul dintre locurile ideale din oraş pentru a vedea şi a auzi dansul şi muzica de tangou live – spre deosebire de spectacolele stridente pe care mulţi dintre portenos le consideră „pentru export”.
La sud, lângă parcul de pe Avenida Casero, Museo Historico Nadonal (Muzeul naţional de istorie), aflat în pregătiri intense pentru sărbătorirea a două sute de ani de la revoluţia de la 1810, a fost supus unei renovări îndelung amânate, atât în ceea ce priveşte clădirile, cât şi în privinţa întregii prezentări. De exemplu, până nu demult, colecţiile frumoasei clădiri in stil italian nu conţineau aproape nimic despre Argentina pre-columbiană; majoritatea expoziţiilor se concentrau asupra lui San Martin şi a altor personalităţi naţionale, iar cel mai recent portret prezidenţial era cel al lui Hipolito Yrigoyen, izgonit de la putere de către armată în 1930. Acum, muzeul insistă mai mult asupra istoriei sociale, indusiv a originilor indigene şi imigrante ale Argentinei, şi asupra mişcărilor de masă (în acest context, portretele lui Juan şi Evita Peron sunt o noutate).

Diversitatea religioasă a celor care au imigrat în Argentina este expusă în apropiere Cu faţa spre parc de pe Avenida Brasil, Catedral Ortodoxa Rusa de la Santisima Trinidad (Brasil nr. 315), o biserică ortodoxă rusă, are atât bovindourile, cât şi domurile turcoaz importate din Sankt Petersburg. Două cvartale mai spre est, Svenska Kyrkan (Biserica Luterană Suedeză), într-un stil nordic cumpătat, ţine slujbe în spaniolă şi în înfloriturile filete decorează unele autobuze de oraş încă din anii 1970. Acest gen de artă a fost în cele din urmă interzis pe autobuze, dar în ultimii ani a revenit prin artişti ca Martiniano Arce sau Jorge Muscia, dar nu pe transportul în comun.