duminică, 8 martie 2015

Transportul feroviar în Spania și America Latină

În multe țări latino-americane nu se mai circulă cu trenul (de exemplu, în Columbia), sau nu se s-a mai circulat aproape de loc, niciodată (în Venezuela). În altele, se călătorește mult mai puțin cu trenul decît cu avionul sau autobuzul (în Maxic, țările andine). În Argentina continuă să circule trenuri. Cea mai mare atracție pentru turiști o reprexintă probabil, trenul de pe ruta Arequipa-Cuzco, în Peru. Îl urmează îndeaproape trenul Cuzco-Machupicchu. Primul este cumplit pentru cei bolnavi de inimă, pentru că urcă pînă la patru mii de metri: pe culoar nu se vinde coca-cola, ci „aer, aer”, pentru cazul în care vreun călător simte că se sufocă. Al doilea tren este special pentru turiști și, dacă aceștia nu vor să îl ia, trebuie să se trezească foarte devreme, ca să prindă trenul de navetiști. Cînd un tren de pe traseu andin se oprește într-o gară, femei și copii se grăbesc să vîndă fructe, „empanadas” (un fel de gogoși umplute), prăjituri cu fructe sau bucăți de pui. Uneori, vînd poncho-uri, căciuli sau obiecte din piele.
Gara Atocha din Madrid, Spania

Rețeaua națională de Căi Ferate Spaniole este compania care deține monopolul transportului feroviar în Spania. Rețeaua de Căi Ferate este total insuficientă pentru nevoile interne, fapt care a dus la dezvoltarea trasportului rutier, Dacă în ultima vreme se modernizează multe linii, mai există încă multe trasee cu linie unică, fapt care îngreunează mult traficul. Cele trei gări principale din Madrid sunt Gara de Nord, Chamartín  și Atocha. Prima asigură legătura cu nordul, prin Avilla și Valladolid. Gara Chamartín este foarte modernă; de aici pleacă trenuri mai rapide, tot spre nord, dar care merge direct la Burgos, scurtînd peste 100 de km. Din gara Atocha pleacă trenul spre sud.

Sursa: În tren. În: Garavito, Julian. Spaniola practică. București, Niculescu, 2003, p. 37, 38.
Sursa imaginii: www.feroviarul.md

miercuri, 25 februarie 2015

Despre educație, copii și bătrîni

Ce este educația și bunul simț? 
Probabil că fiecare înțelege aceste noțiuni diferit, reacționează diferit, iar consecințele... tot diferite sunt. Educația pe care o primim acasă, nu se limitează, totuși, la cei 7 ani de acasă. În primii ani de viață cei mici primesc ceea ce li se oferă și ceea ce văd în jurul lor. Maturii doar trebuie să... „manipuleze” cu situațiile cu care se confruntă. Ca să se ofere o educație bună, mai întîi noi, maturii trebuie să fim atenți la atitudine și comportament. 

Totuși, să fie bunele maniere doar o problemă de bun-simț? Ori de cultură? Ori de instruire?  Dar să trec direct la subiect. Despre bunele maniere ori cum ne învățăm copii așa ceva.


Recent. În drum spre casă, în autobuz, undeva pe la Ciocana, urcă o doamnă de vreo... 65-70 ani cu nepotul ei (7-8 ani). Politicoasă, mă scol că să-i ofer doamnei locul Că doar are o vîrstă, nu? Și trebuie să fim politicoși cu bătrînii noștri, corect sau nu? ;) Ei, de bine ce am cedat locul doamnei care are o vîrstă respectabilă iată că madame își face curaj și îi zice nepotului  hai, așează-te. 
Sincer, am rămas așa, cam șocată de atitudinea doamnei. Pentru ce să cedezi locul unei doamne/domn în vîrstă? Ca să-și așeze piticul de 7-8 ani care... paote sta și în picioare? Și cel mai important e că oamenii de vîrsta asta știu să blameze tinerii că nu au educație, sunt destrăbălați, nu sunt respectuoși cu cei din jur și tot așa mai departe. Chair așa, oare de ce? Ca să-ți așezi copilul/nepotul de 7-8 ani pe scaun în defavoarea ta? Înțeleg dacă ar fi vorba de un copil de 2-3 ani. Dar la 8 ani, cred că poți sta în picioare și să-ți respecți părinții, bunicii și pe cei din jurul tău.
Acest copil e viitorul tînăr care peste 15-20 e ani va considera că nu se simte obligat să cedeze locul, pentru că așa a fost învățat  să i se ofere și să nu cedeze locul celor cu o vîrstă respectabilă. Iar bătrînii de 60-70 de ani vor comenta  tineretul în ziua de azi e needucat. Păi de unde educație dacă vă educați copii și nepoții. Meritați să nu vi se cedeze locul.

O carte a codului bunelor maniere ar trebui să-i dăm acestei doamne și nu numai ei. Probabil că ar trebui să mai facem niște cursuri de instruire în materie de bune maniere și celor ce au o vîrstă, nu numai copiilor.
Aurelia Marinescu, autoarea Codului bunelor maniere afirmă următoarele: trăim într-o lume nebună, avînd senzația că înnebunim și noi pe zi ce trece. Asistăm îngroziți la imaginile cumplite din așa-numitele zone conflictuale, zone ce se ivesc în cele mai neașteptate locuri de pe glob și se înmulțesc îngrijorător. În discoteci, tinerii dansează pe mese... Alții, care se autointitulează „Hell's Angels”, pornesc noaptea pe motociclete avînd la bord casetofoane cu muzică heavy metal, rași în cap sau cu plete, îmbrăcați în bluze de piele cu ținte, pe care sunt prinse ecusoane cu capete de mort, în blugi și cizme, oferindu-ne pentru o clipă o imagine de coșmar. 
Desigur, e vorba de o imagine trunchiată și o viziune catastrofică a societății în care trăim, dar nu putem să nu ținem seama și de această realitate. În astfel de condiții, mai merită să ne preocupăm de bunele maniere? N-ar fi mai bine să ne întrebăm dacă ele nu au devenit cumva inutile? Răspunsul e unul singur: buna creștere nu este și nu va deveni niciodată inutilă, pentru că ea îl face pe om să se respecte în primul rînd pe sine.

Deci, să reflectăm.



Sursa imaginii: www.belva.ro


vineri, 13 februarie 2015

Tort cu scorțișoară

Ingrediente:
4 ouă, 2 gălbenușuri, 100 g zahăr pudră, 50 g făină de mălai, 10 g scorțișoare, puțin rom.

Mod de preparare:
Zahărul, 4 ouă întregi și cele 2 gălbenușuri se freacă bine. Se amestecă și scorțișoara, făina și făina de mălai. Se toarnă în forma de tort tapetată cu unt și făină. Cuptorul se încălzește. Se coace la foc potrivit. După ce s-a răcit se taie în două, se stropește bine cu rom și se umple cu cremă. Se acoperă tot tortul cu această cremă și se ornează după gust.

Crema:
130 g unt, 130 g zahăr pudră, 1 gălbenuș, 3 linguri de rom, puțină scorțișoară

Mod de preparare:
Se freacă untul cu zahărul, scorțișoara și gălbenușul apo se adaugă romul și se amestecă bine.

Sursa rețetei: Tort cu scorțișoară. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’93, 1999, p. 84.
Sursa imaginii: www.unica.md

Tort de banane

Ingrediente:
5 ouă, 80 g unt, 150 g zahăr pudră, 150 g făină, 50 g alune, 2 banane, 1/2 praf de copt.

Mod de preparare:
Se freacă untul cu zahărul pudră apoi se adaugă cîte unul gălbenușurile celor 5 ouă. Se adaugă făina cu praful de copt, alunele măcinate și albușurile bătute spumă. Toate se amestecă ușor, apoi se pune în forma de tort tapetată cu unt și făină. Se coace la foc potrvit. După ce s-a răcit se taie în două. Blatul se unge cu cremă de banane și se așează și rondele de banane, după care acoperim cu cealaltă jumătate pe care o ungem cu restul de cremă. Se ornează cu frișcă.

Cremă de banane:
200 ml lapte, 120 g unt, 30 g făină, 120 g zahăr pudrăm 20 g cacao, 4 banane, puțin rom.

Mod de preparare: 
Din lapte și făină se fierbe o compoziție groasă, amestecînd continuu. Cînd este gata se lasă să se răcească. Separat se freacă margarina cu zahărul, apoi o adăugăm la compoziția cu lapte, iar la urmă de tot se toarnă romul și se amestecă toate. 

Sursa rețetei: Tort de banane. În: Prăjituri și torturi. București, Editura Aquila ’93, 1999, p. 85.
Sursa imaginii: www.trimdownclub.com

luni, 2 februarie 2015

Mîncarea de la cantinele din Chișinău

Zilnic, îmi iau ceva la pachet. Pentru prînz. Ceva simplu, dar și gustos pentru necesarul zilnic atunci cînd îți este foame de amiază. Ieri... din păcate nu mi-am pregătit nimic. Fost-am azi a Gălbenuș și... mi-am promis solemn să nu mai merg prin cantine. Decît în situații de criză. Dar, chiar și atunci, la ceva mai bun, nu în orice local.
Cînd mănînci prin cantine... se cunoaște că e cantină. Localul în sine, care miroase a... combinație de mîncare plus un iz specific, care miroase de la un metru și e ușor să-ți dai seama de asta, nu?
Dacă e să revin...
Am mîncat o porție de zeamă. La cîtă acreală au pus în zeamă... am avut disconfort pînă la sfîrșitul zilei. Chiar și a doua zi am simțit acea stare de disconfort. Nu știu cum fac ăștia mîncare, dar... cred că ar trebui să o lase mai moale cu, virgulă, ca să evit o cacofonie, pusul borșului acru în zeamă și supe. Nu fac acuzații, dar tot mai bine e atunci cînd faci tu mîncare și o faci așa cum vrei tu. O mănînci tot tu și concluzia e că te simți bine.
Am mai fost și în alte localuri... Mîncare bună, confort, senzații bune deși mi s-a adus reproșuri că eu umblu prin oraș prin localuri nu știu de care și aș fi umblată. De ce nu aș face-o?  Din moment ce îți place un local anume, mi se pare firesc să devii deja client fidel și de ce nu să-l recomanzi prietenilor, cunoscuților. Și asta nu că ai avea ceva anume, doar așa, ca fapt divers.
Nu vreau să las impresia că aș fi pretențioasă la mîncare sau așa ceva, dar, după unele experiențe culinare... mi-e frică de senzații tari și recomandări.

Sursa imaginii: www.totul.md



joi, 22 ianuarie 2015

La cumpărături cu Minnie de Sophie Kinsella

În ultima apariție din La cumpărături..., Rebecca Brandon, născută Bloomwood, atacă din nou, împreună cu fiica ei, Minnie, în vîrstă de doi ani, care deja a preluat din obiceiurile mamei: determinarea precoce și dependența de produsele cu etichetă de marcă. Mai rău, Minnie pare să fie însăși întruchiparea vocii din capul lui Becky, care n-o lasă să spună nu, cînd vine vorba de hainele de designer, cu cele mai drăguțe accesorii. Criza financiară lovește și familiei Rebeccăi, astfel, încît Luke, capul familiei, își pune soția la punct (în materie de cumpărături, evident). Însă cînd se apropie ziua de naștere a lui Luke, Rebecca, sau Becky, încearcă să organizeze o petrecere surpriză, cu un buget limitat. Situația scapă de sub control, dar pînă la urmă finalul e fericit. 
E o carte interesantă, cu momente hazlii și amuzante. Dacă treceți printr-o perioadă mai stresantă vă recomand să citiți această carte. Cu siguranță vă veți descărca emoțiile negative și veți avea o altă dispoziție. 

Etică și moralitate la posturile de televiziune din Moldova

Mda.

Ştirea asta de la PRO TV tare a mai inundat internetul. Senzaţii tari, opinii, reacţii şi cel mai important, petiţii şi mobilizarea societăţii în ceea ce priveşte drepturile omului şi dreptul la viaţă a unei persoane. Important de remarcat că totuşi, pentru moment, opinia publică mai are moralitate şi ţine la acest fapt. De ce au făcut aşa o ştire cei de la PRO TV, de ce mai ţin pe site aşa o ştire, boicotarea postului de televiziune şi tot aşa.
Şi în al doilea rînd, acel tip de la PRO TV care a dat undă verde unei asemenea ştiri, cred că n-are o iubită acasă ca să-i facă aşa ceva şi deja... imagineaţia lucrează altfel. Chiar şi dacă postul ăsta trimite un filmuleţ de genul ăsta, asta nu înseamnă că faci ştire chair din orice. Cum s-a tot menţionat, este vorba de respectarea Codului deontologic şi a drepturilor omului... dar, ştirea pentru senzaţional. Şi trafic. Şi audienţă maximă, cînd e audienţă maximă...
Ce a declarat profesoara de la Ungheni... îi dau dreptate.
Profesoara de la Ungheni: „Nu eram în sat când a venit televiziunea. Eram la Universitate, căci fac masteratul și sunt tocmai în perioada examenelor. Mama mi-a telefonat şi a spus că au venit reporterii să facă un reportaj despre tinerii specialişti din învățământ. Seara am aflat că reportera i-a spus mamei despre acel video, şi pentru că mama nu ştia nimic,  i l-a arătat pe mobil, la poartă. Mama a plâns în faţa camerei ţi a spus că nu e bine ce fac reporterii, dar ei au arătat-o pe mama plângând la televizor."
De ce să arăţi o biată femeie plîngînd la TV? De ce i-a arătat acele imagini? Iar la şcoală... Deşi reportera a o fost rugată să nu înregistreze şi a promis că nu o va face, de ce totuşi a făcut-o? Interesant cod deontologic au jurnaliştii.
Cînd mama profesoarei din Ungheni a menţionat că „ca să ajungă cu lecţiile în trei sate merge în fiecare zi mulţi kilometri pe jos, câte două perechi de încălţăminte rupe pe sezon. Ea lucrează şi de la şcoală nu au zis niciodată nimic de rău. Acum oamenii din sat comentează, adaugă de la ei, e tare rău ce ni s-a întâmplat”. O cred şi asta tot ar trebui de luat în considerare, nu credeţi?
O opinie a subiectului dat, aparţine scriitorului Dumitru Crudu, pe care puteţi să-l citiţi aici.

După multe zile, totuşi, postul TV PRO TV a venit cu acele scuze, unde mai vedem şi punctul lor de vedere. Mi se parecam insipid dacă sincer. Nu e un punct de vedere real. Iar pentru asta... este poliţie, departamenteresponsabile de învăţămînt şi mai ştiu eu ce alte organe care ar trebui să ia atitudine de aşa situaţii. Ce treabă are un post de televiziune cu aşa problemă.
Eu dacă aş trimite la un post de televiziune precum că... am găsit o hîrtie aruncă aiurea în stradă şi nu lacoşul de gunoi... e deja ştire? Ce? De ce? Dar unde? Ce dimensiuni avea? Ce culoare avea?


Sursa imaginilor: www.radardemedia.ro şi mujer95.wordpress.com