luni, 19 octombrie 2015

Arta culinară a Spaniei: în nordul Spaniei, pentru basci, mîncarea și prepararea ei reprezintă o parte a culturii și identității lor

„Spania este ultima mare țară europeană în care bucătăria really variază de la o provincie la alta” scria Jean-Francois Revel în anul 1982. 
Spaniolii vorbesc cu mîndrie despre bucătăria lor. De-a lungul țărmului, arta culinară a fiecărei regiuni sau provincii se împarte între montaña y mar. În interiorul țării există aceeași diviziune între munți, văile rîurilor și cîmpii, fiind intersectate de rețeaua rutelor tradiționale ale păstorilor, ale crescătorilor de catîri și ale secerătorilor, de-a lungul cărora pot fi întîlnite mîncăruri ca gazpachos (vînat înăbușit cu plăcintă de pîine) și ajoarrieros  (cod sărat înăbușit). Regiuni ca Empordá din Catalonia, El Bierzo din Castila León sau Maestrazgo din Levant și orașe ca Segovia, Cuenca sau San Sebastián (Donostia), care au transformat bucătăria locală într-o adevărată artă culinară. Aceste arome nu se găsesc doar în meniurile complete de sezon în casas de comida (localuri de mîncare), tascas (taverne) și ventas (hanuri la marginea drumului), dar și în restaurantele de primă mînă în Spania. Bucătarii-șefi basci au ținut capul de afiș în anii ’70 cu nueva cocina, iar generațiile de azi ca Ferran Adriá din el Bulli (Girona) și Martí Berasategui (Guipuzkoa) au cîștigat Marele Premiu din 1989 pentru cel mai promițător tînăr bucătar-șef.
Cu toată varietatea bucătăriei iberice, influența bucătăriei franceze este de abia simțită, așa cum nota Alexandre Dumas în anii 1840. Se întîlnesc arome maure și cele din Lumea Nouă, dar și influențe romane aflate la bază. Influența musulmană este vizibilă mergînd spre sud, trecînd prin Valencia, Murcia și Andaluzia. Aici veți găsi miere și produse de patiserie cu migdale, chimen și pîini cu semințe de anison și o numeroasă familie de bucate din orez și șerbeturi reci (granizadas).

Moștenirile romane
Pîinea, uleiul de măsline și vinul au însoțit mîncarea încă din timpul romanilor. Calitatea și varietatea uleiului de măslie spaniol și a binului s-au îmbunătăți în ultimii 30 ani; încercați vinurile Albariño alb din Galicia sau cele roșii din Priorato, Ribera del Duero, Toro, Somontano și Jumilla.
Peștele a fost mîncarea de bază de pe vremea romanilor, fiind sărat ori uscat. Spaniolii sunt dispuși să  plătească oricît pentru un pește proaspăt, iar camioanele aleargă din porturi pentru a aproviziona piețele din celelalte colțuri ale țării, aflate la cîteva ore distanță de locul în care este prins peștele. Madridul are cea de-a doua piață de pește ca mărime și mulți spanioli spun că nu există loc mai bun pentru a mînca pește, iar vînzătorii și restaurantele pretind că au cele mai bune sortimente din porturile Atlanticului și ale Mediteranei.

Călătorind prin regiuni
În nordul Spaniei, pentru basci, mîncarea și prepararea ei reprezintă o parte a culturii și identității lor; masa e o ocazie de reuniune, indiferent dace aceasta e acasă, în societățile gastronomice de bărbați, la grătare (asadores), în restaurante, la concursurile de mîncare sau la mesele comunale din timpul fiestelor. 
În vest, Asturia are mîncăruri țărănești sănătoase, ca mîncarea înăbușită de fasole (fabada), puding de orez caramelizat (arroz con leche), peste 20 de tipuri de brînză provenind de la ferme și cidru uscat. Bucătăria galicaină are arome mai curate din carne de vită de calitate, o varietate de pește și moluște cu carapacte gustoase empanadas (plăcinte plate), lacón con grelos (șuncă fiartă cu nap verde) și mîncăruri cu paprika. 

Meseta și Mediterana
Mîncărurile din meseta centrală, ca de exemplu carnea prăjită pe lemne, mîncărurile pe lemne, mîncărurile amestecate din burtă de vacă (callos), brînzp Manchego din lapte de oaie și supele de usturoi (sopas de ajo) au un specific medieval, iar cele din Mediteraniană sunt contemporane. Salatele crescute la soare, legumele prăjite (escalivada), peștele copt în sare sau preparat cu supă, sunt mîncărurile clasice. 
În bucătăria catalană, mîncărurile clasice includ romesco (sos de migdale și piper) servit cu pește sau ceapă de primăvară la grătar, zarzuela (mîncare înăbușită din fructe de mare) și escudella (pot-au-feu). Fiecare din Insulele Baleare are propria sa specialitate: Menorca - homar, iar Mallorca - plăcinte spiralate ensaimada.
Valencienii sunt renumiți ca bucătari ai orezului. Paella este un fel de versiune tehnicoloră, sintetizînd sutele de mîncăruri din orez din această zonă. Tot ei, valencienii sunt experți în prepararea înghețatei și a șerbeturilor, cea mai originală este horchata, băutură din lapte și nucă.
andaluzia are mîncăruri clasice: supele reci gazpacho, sunt preparate în diferite feluri. Este locul de origine a pescaito frito-ului (pește prăjit-uscat), a șuncilor, a potajes-ului sau a mîncării înăbușite de fasole.
Tapas


Delicioasele tapas
Tapas, mici gustări, sunt servite în baruri, cu băuturi au străbătut un drum lung de la simplele origini andaluziene, devenind azi bucăți cu șuncă afumate sau de brînză servite pe o farfurioară și folosite drept capac pentru a nu lăsa praful să se așeze pe paharul de vin. În prezent, fiecare regiune, oraș și bar are propriile apas.

Sursa: Arta culinară: În: Spania: ghid complet. Oradea, Editura Aquila ’93, 2012, pp. 107-109.
Sursa imaginii: calatoriaperfecta.ro



duminică, 18 octombrie 2015

Traian Stoianov: „Fiecare bucătar visează la un restaurant al său, iar eu nu sunt o excepție”

Acum jumate de an, cred, acest interviu a mai fost publicat. Am decis să-l postez și pe blogul meu, deși unii din voi cred că ați citit interviul cu el.

Faci parte din echipa emisiunii Veranda. Ce ne poți spune despre acest proiect televizat? 
“Veranda” este un proiect unic în RM. Este show-ul cu cea mai mare audiență din țară. Producătorii acestuia sunt tineri și inteligenți, iar Jurnal TV este spațiul media perfect pentru o asemenea emisiune. 

De unde vine pasiunea ta pentru bucătărie? 
Din copilărie. Anume în acea perioadă am ințeles că mă fascinează tot felul de arome, mirosuri, ingrediente și mixarea lor. E adevărat, nu prea găteam pe când eram mic, însă puteam face diferența dinte o mâncare gustoasă și nu prea, știam exact ce-mi place și ce nu. Mi-amintesc, alegeam fiecare fir de mărar și pătrunjel din zeamă, iar de ceapă nici nu mai vorbesc.

Studiile, unde le-ai făcut? Spuneai intr-un interviu ca ai mai absolvit o facultate... 
Am făcut școala profesională de bucătari din Chișinau, după care a urmat prestigioasa școală de bucătari din orașul L'Aquilla, Italia. Cât despre facultate, am absolvit UPS “Ion Creangă”, Facultatea Psihologie și Psihopedagogie Specială. Acum însă, dacă aș mai avea niște ani la dispoziție, aș face și actorie. Cred că m-aș fi descurcat.

Cum reușești să îmbini culinăria cu… televiziunea? 
Sunt o persoană care se simte confortabil în fața camerelor de luat vederi și nu-mi rămâne decât să savurez din lumina reflectoarelor, să gătesc și să mă distrez. La acest capitol sunt un norocos, întrucât nu-mi crează nicio incomoditate operatorii care se învârt în jurul meu. În timp ce alți prezentatori au emoții de moarte când văd luminița roșie aprinsă și aud în cască vocea producătorului care zice ”Tu!”, eu aștept cu nerăbdare acest moment, pentru că pot în sfârșit să mă manifest, să demonstrez de ce sunt capabil. 

Rețetele tale sunt personalizate sau gătești după rețete deja binecunoscute? 
Prefer rețetele clasice. Nu încerc să reinventez bicicleta și s-o iau razna, servind pe același platou hering sărat și căpșuni cu brânză de oi. Deși recunosc, mi-ar place să inventez într-o zi o rețetă nouă și să intru în istorie.

Se spune că bărbații gătesc mai bine decît femeile. Tu ce părere ai despre această afirmație? 
Și femeile gătesc gustos, un exemplu e mama mea, care poate face o mâncare savuroasă din câteva gâturi de pui și-un pumn de făină. Și apropo, maică-mea e renumită pentru bucatele ei delicioase, preparate cu-n minim de ingrediente, dar și soția mea gătește gustos, iar uneori chiar reușește să mă impresioneze. Cât despre restul femeilor, cred că nu le prea place să gătească, întrucât o fac permanent, devenind rutină, iar gustul bucatelor depinde de pasiunea pe care o depui la prepararea acestora.

Ce zice familia despre pasiunea și meseria ta de bucătar? Oricine-și doreste un bucatar in familie!
Sună bine, dar ultima vreme muncesc foarte mult și practic nu sunt acasă, respectiv nici nu prea gătesc. În weekend însă, sunt eu șeful la bucătărie și încerc să-mi alint femeia iubită cu ceva delicios. Soția mea e o femeie extraordinară, foarte înțeleaptă și cu foarte multă răbdare. Știu că având un bucătar în casă, cel puțin ar fi trebuit să aibă și bucate pe masă, dar nu e așa. Promit să-mi iau revanșa în cel mai scurt timp.  

Te-ai gîndit cumva să-ți deschizi un restaurant al tău? Sau poate chiar și o rețea de restaurante, marca Traian Stoianov?
Fiecare bucătar visează la un restaurant al său, iar eu nu sunt o excepție. Să zicem că face parte din planurile mele. Poate pe la 50-60 de ani, cine știe?


Sursă foto: pagina de facebook a lui Traian Stoianov

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Spectacolele latino-americane și spaniole

În toate țările latino-americane, oamenii pot merge la spectacole variate, capitalele cu viața de noapte cea mai animată fiind Ciudad de Mexico și Buenos Aires. Există, de asemenea, alături de santiago de Chile, și cele cu un teatru național mai dezvoltat. În ultima vreme s-a dezvoltat și la Bogota, Caracas, Havana sau Lima. Programul diferă de la oraș la oraș; este destul de frecventată vespertina, reprezentație între după-amiază și seară, în jurul orel 19 sau 20. Multe concerte încep la 18:30. La fel și conferințele sau recitalurile de poezie. Spectacolele cele mai frecventate sunt cele de cinema, totdeauna în variantă originală cu subtitrare. Puține țări au cinematografie națională importantă: Mexic, Argentina, Cuba de vreo 20 de ani, și Chile, în anii ‘70. În celelalte se realizează sporadic cîteva filme.

În toate orașele spaniole, seara, sunt spectacole numeroase și foarte variate; la Madrid și la Barcelona, rubrica de spectacole din ziare anunță programul cinematografelor, teatrelor, cabaretelor, concertelor, conferințelor și cafenelelor-teatru. Teatrele sunt de două categorii: naționale (subvenționale) și particulare. În mod normar, reprezentațiile încep la ora 19; de obicei, vineri și simbătă sunt două reprezentații, la 19 și la 23. 
Teatro Real
Și cinematografele sunt de două categorii: cinematografele cu locuri rezervate difuzează filme în premieră. Sunt din ce în ce mai multe filme în versiune originală subtitrată. Cinematografele permanente difuzează reluări, uneori chiar două filme în aceeași reprezentație; deseori, ora începerii spectacolelor nu este specificată, dar programul obișnuit este: 16, 19 și 22. Dacă, de cîțiva ani, în cabarete se poate asista la spectacole comico-erotice, există și săli de cinematograf pentru filme de artă și în avanpremieră și cinecluburi unde se pot vedea filme spaniole și străine de valoare. În acest sens, reamintim importanța Festivalului de film de la San Sebastián, care acordă trofeul „Concha de Oro” (Scoica de Aur) celor mai bune filme prezentate în festival.

Sursa: Spectacole. În: GAVARITO, Julian. Spaniola practică. București, Niculescu, 2003, pp. 77, 78.
Sursa imaginii: commons.wikimedia.org

Restaurantele latino-americane și spaniole

În America Latină există o mare varietate de restaurante, nu doar pentru că sunt din țări diferite ci și, în aceeași țară, din cauza diferenței de stil. În restaurantele de lux se pot mînca preparate de bucătărie locală, specifică țării, sau de bucătărie franțuzească, chinezească, italienească, spaniolă. Aproape tot timpul sunt spectacole de dansuri naționale sau regionale și o ambianță muzicală. În restaurantele mai modeste se mănîncă totul dintr-o farfurie mare, pe care sunt puse carnea și diferite legume. Există și restaurante cu autodeservire.

El Ibérico, Santiago
În Spania, există mai multe tipuri de localuri unde se poate mînca. În afară de cele care se numesc „restaurantes” (restaurante), mai există „fondas” (hanuri), „menoses” (cîrciumi de țară) sau altele mai simple, care au o firmă pe care scrie „comidas” (mîncăruri). Categoria lor este indicată de numărul de furculițe pe care le puteți vedea pe firmă sau pe meniu, după ce vă așezați la masă. Acestea sunt
oarecum similare stelelor de la hoteluri. În meniu pot fi citite toată mîncărurile propuse, uneori în mai multe limbi, ca și meniul zilei sau meniul turistic. Bucătăria spaniolă este de o mare diversitate și, în funcție de regiune, se pot mînca feluri cum ar fi morun în stil basc, ghiveci galician, mîncare asturiană de fasole, salam catalan cu fasole, miel și purcel de lapte la cuptor, mîncare de năut cu carne, tuslama „á la madrileña”, ghiveci din La Mancha, supă de roșii andaluză (care se servește rece), rinichi în vin de Xeres, ouă „á la flamenca” (în sos tomat), pui „al chilindrón” (cu sos tomat și piper) și toate tipurile de mîncăruri cu orez din Levant.

Sursa: Restaurantele latino-americane. În: GAVARITO, Julian. Spaniola practică. București, Niculescu, 2003, pp. 77, 78.
Sursa imaginii: www.labuenavida.cl

Baja California din Mexic

Peninsula Baja California a atras dintotdeauna o mulțime de oameni de știință și pasionați de aventură. 
Peninsula Baja California s-a separat treptat de continent cu aproape cinci milioane de ani în urmă, desprinzîndu-se de-a lungul faliei San Andreas și luînd cu ea o serie de lanțuri muntoase. lățimea cea mai mare se întinde pe distanța de 193 km, de-a lungul graniței cu Statele Unite ale Americii. Cei mai mulți vizitează Los Cabos, aflat la o distanță de 1300 km de  Statele Unite ale Americii. Între cele două extreme se găsesc peisaje formate din deșert și ocean - aspre, dramatice, dar extrem de încîntătoare. Turismul din Tijuana-Ensenada s-a diminuat drastic din cauza știrilor despre violențele din zonele de graniță, carteluri de droguri și forțele de poliție.
Cel puțin cinci grupuri de băștinași locuiau în Baja cînd Juan Maria Salvatierra și-a stabilit misiunea religioasă în Loreto, în anul 1697. Pe măsură ce misionarii și aventurierii europeni și-au croit drum către peninsulă, populația nativă a fost decimată de bătălii sau de boli.
Partea din Oceanul Pacific este recunoscută pentru valurile uimitoare, pentru uriașul pește-sabie sau balenele migratoare; Golful Californiei, numit și Marea Cortez, este visul oricărui biolog. Multe grupuri de protejare a mediului înconjurător din lume sunt interesate de protejarea Golfului California, astfel, în anul 2005, UNESCO a desemnat acest loc ca parte din moștenirea universală. 
Peninsula a făcut parte inițial dintr-o regiune mai mare, care includea și statul California, dar în prezent face parte din Statele Unite. În anul 1974, guvernul mexican a împărțit această regiune în două state - Baja California (cunoscută și ca Baja Norte) și Baja California Sur. Aproximativ 80% din locuitorii din Baja trăiesc în nord; doar Tijuana are o populație de aproape 2000000 locuitori.
Între Tijuana (al 4-lea oraș ca mărime din Mexic) și Ensenada (cel mai mare port din Baja California) se află un număr din ce mai mare de hoteluri, firme și pensiuni cu vedere la ocean. Acestea includ acuma și satele de pescari. Turismul din această regiune nu este o noutate. Încă din timpul prohibișiei din Statele Unite ale Americii, Tijuana a atras o mulțime de iubitori ai vieții de noapte, dar și de zi.
Tijuana este o destinație de shopping, o șansă de a vedea o bucățică din Mexic, de vacanță și de a te aventura spre sud. Turiștii se tem să se aventurieze prea mult pe cont propriu, iar cei care vor să o facă o afacere avantajoasă profită de excursiile de două ore, organizate cu autobuzul. Autobuzele cu etaj au 13 opriri: la crama L.A. Cetto, la centrul cultural, pe legendara stradă principală din Tijuana, Avenida Revolución. La est de centru se află Centro Cultural Tijuana, Teatrul Omnimax (1000 locuri), Museo de las Californias (muzeu adiacent cu un restaurant și două etaje).
Rosarito Beach
La 29 km de Tijuana se află Rosarito, oraș turistic care are propriul district și se șe întinde pe 32 km de-a lungul coastei plin cu plaje. Sunt multe magazine, depozite și chioșcuri ce comercializează vase din lut, smălțuite sau nu, obiecte de artizanat și altele. Cele mai multe magazine, baruri, hoteluri și restaurante se află pe Bulevardul Benito Juárez.
La aproape 51 km sud de Rosarito, Ensenada se unește cu nordul extremic al regiunii Bahía de Todos Santos. Apropierea de granița cu SUA, restaurantele unde se servesc fructe de mare, dar și sporturile de apă fac din acest loc o destinație favorită de weekend. Shopingul este concentrat pe Avenida López Mateos.  Excursii de observare a balenelor sunt organizate de Sportfishing Pier, din decembrie pînă în martie. Se fac ieșiri nocturne, pentru pescuit, iar cea mai bună perioadă este iunie-septembrie. La sun de Ensenada există o fosă denumită La Bufadora, ce aruncă apa din ocean în jeturi înalte de 24 de metri. 
Pînă în anul 1974, cei mai mulți naturaliști, exploratori și pescari mergeau pe drumuri neamenajate și pline de nisip ca să ajungă în Peninsula Baja. Guvernul mexican a construit autostrada 1, deschizînd astfel Baja pentru publicul larg. Drumul se întinde de la Oceanul Pacific pînă în Golful California și trece peste mai multe vîrfuri muntoase. Autostrada 1 începe chair după intersecția cu granița de la San Isidro și leagă ținutul San Diego cu Tijuana. Unii turiști se opresc să facă cumpărături sau peisaj, alții se îndreaptă spre Rosarito sau fac o pauzî pe plaja din Cantamar. Puerto Nuevo, denumit și Newport, care se află în apropiere, s-a dezvoltat foarte mult, mai demult fiind un loc unde se preparau homari. 

Sursa: Baja California. În: ONSTOTT, Jane. Mexic. București, Biblioteca Adevărul, 2010, pp. 53-61.
Sursa imaginilor: http://www.flickriver.com/photos/buelna/2411434398/https://en.wikipedia.org/wiki/

Flamenco este o fereastră deschisă spre sufletul Andaluziei. Citește care este istoria dansului spaniol flamenco

Geniul jazzului Miles Davis spunea: „Uneori cînd ascult flamenco, cad în genunchi”. Flamenco sensibilizează întreaga lume, însă complexitatea sa muzicală și adîncimea emoțională sunt rareori înțelese. Flamenco este o formă artistică sincretică înrădăcinat în folclorul din sudul Spaniei. Valurile de emigranți dinspre orașele sudice din ultimii 40 de ani și apariția masivă a școlilor de dans în întreaga Spanie și-au lăsat amprenta în toată sofisticarea sa, flamenco rămîne popular. 


Artiștii și simpatizanții săi provin de la periferiile  societății, unde experiențele vieții i-au învățat să fie extrem de independenți, mîndri, sceptici și împart un profund sentiment al suferinței. Versurile vizează direct emoțiile. Rădăcinile flamenco-ului pătrund pînă în trecutul îndepărtat. Hedoniștii tartessani (sec. IV-VI î. Hr.) despre care se crede că ar fi venit din Africa, erau renumiți pentru muzica și dansul lor primitiv, iar în timpul romanilor, dansatoarele din Cádiz și-au făcut un nume pentru virtuozitatea ritmică și senzualitatea îngemănată cu lascivitatea. Grecii i-au adăugat tiparul oriental al cîntecelor religioase bizantine.

Muzicanții profesioniști încă dinaintea venirii lor în Spania în secolul XV, țigani au fost catalizatori vitali în procesul de creare a flamenco-ului. Pe măsură că țiganii au învățat cîntecele populare din sud, au adăugat ritmuri complexe, sunete expresive și simțul acut al suferinței. În secolul XVIII, flamenco a prins rădăcini și în orașele de sus, de vreme ce persecuția țiganilor a devenit mai puțin acută. Din anii ’70, călătorii au început sp dea peste flamenco la  Cádiz, Xeres și Sevilla.

Cîntecul rămîne principala formă de expresie a flamenco-ului. Vocile sunt întunecate și plîngărețe, răgușite și profunde. Cîntăreții sau cantadores trec de la șoapte grave la strigăte muzicale intense și alunecă în cîteva secunde de la notele cele mai acute pînă la cele mai grave.

Două stiluri muzicale timpurii, avînd rădăcini țigănești rămîn astăzi fundamentale. Unul este seguiriya, cel mai tragic stil de cante jondo sau muzică profundă, care exprimă neliniștea în fața disperării. Tiparul său ritmic ilustrează complexitatea flamenco-ului: fiecare vers al strofelor formate din cîte 4 versuri are 7 silabe, exceptîndu-l pe al treilea, care are 11 și pe care este altoit un ritm de 12 note muzicale. Al doilea stil muzical ca vechme, larg practicat astăzi, soleá, a generat  mai multe variante decît oricare altul. Un al treilea grup de stiluri muzicale, tonas, este un exemplu de supraviețuire a vechiului cîntec flamingo dezgolit pînă la esența sa de vocile pure.
Dansul flamenco a apărut ca fuziune a unor forme mai timpurii, printre care dansurile populare și bolerourile de la curte. Dansul flamenco a filtrat cu alte forme, dînd naștere unor versiuni teatrale hibride.

Începînd cu anul 1950, flamenco a cunoscut un public mai larg prin intermediul acelor café cantantes cu mici scene improvizate. În aceste café cantantes s-a produs transformarea evoluțiilor de muzică și dans care a dus la forma actuală, în care fiecare artist iese în față pentru a evolua solo. Tot aici chitara și-a intrat în propriile drepturi. Din motiv că țiganii și cîntăreții populari andaluzieni au evoluat împreună în café cantantes, intersectarea stilurilor a dat naștere unor noi forme, care au rămas baza repertoriului de flamenco. Astfel paleta s-a lărgit, incluzînd fandango cu toate variantele sale malaguenas, granaiñas și cîntecele de minerit. 

Deși a fost trecut cu vederea de industria muzicii, de topurile radiofonice și de politica culturală a guvernului, flamenco a dat dovadă de o remarcabilă flexibilitate și vitalitate. În anii ’20, cînd intelectuali ca Federico Garcia Lorca considerau că flamenco era o formă artistică aflată pe moarte, s-a dezvoltat mitul conform căruia doar flamenco are autentic. În realitate, încă din timpul primelor tîrguri de animale, artiștii plătiți i flamenco-ului au fost și inovatorii lui, de exemplu în noile forme de dans cum sunt seguiriya, martinete sau rondeña, inventate de dansatori individuali, cum este Antonio. O influență a venit din partea lui Carmen Amaya (1913-1963), al cărui joc din picioare a revoluționat atît dansul femeilor cît și al bărbaților. A fost imortalizată în filmul Los Tarantos (1962), versiune țigănească a filmului Romeo și Julieta.  Figurile de azi se împart în două grupuri: cei care s-au reîntors la flamenco, avînd o pregătire – Juaquín Cortés ori Antonio Canales – și alții Joaquín Grilo sau Eva a Yierbabuena încearcă să extindă grațiile.

Flamenco prezentat în zilele noastre a fost modelat nu doar de artiști, ci și de spațiile de desfășurare a spectacolelor. În sud, există festivaluri de vară în aer liber în piețele, arene și stadioanele orășenești andaluziene, iar bienalul de toamnă din Sevilla este privit ca o sărbătoare a flamenco-ului de cea mai bună calitate. În Andaluzia, încă mai există cîteva sute de peñas, în care poți intra ca musafir cu plată.
În Madrid, considerat a fi capitala acestei arte, poți întîlni flamenco întregul an. Este locul de naștere al flamenco-lui nuveo. Între timp, Barcelona a dat naștere unor artiști de flamenco, extrem de talentați.

Un dans flamenco dansat în Sevilla, vedeți aici.

Sursa: Flamenco. În: Spania: ghid enciclopedic. Oradea, Editura Aquila '93, 2012, pp. 101-105.
Sursa imaginii: www.amorflamenco.co.uk

vineri, 16 octombrie 2015

Unde te poți caza în orașul Ungheni, dacă vrei să faci o călătorie în localitatea numită și Poarta de Vest a Republicii Moldova. Vezi aici hotelele orașului de frontieră

În luna iunie 2011, în oraşul Ungheni şi-a început activitatea, după o reconstrucţie capitală, hotelul „Vila Verde”, cunoscut în trecut ca Hotelul „Dacia”. Acesta face parte din reţeaua hotelier-turistică naţională cu denumirea comercială „Vila Verde”.
Este un hotel de 3 stele.
Hotelul „Vila Verde-UN” oferă următoarele servicii:
Cazare în 32 de camere hoteliere: 14 TWIN; 16 SGL; 2 DBL cu capacitatea de 48 locuri;
Alimentarea turiştilor şi oaspeţilor în restaurantul complexului cu capacitatea de 90 locuri şi bar;
Organizarea şi deservirea conferinţelor, congreselor, simpozioanelor, întrunirilor în cele 3 săli de conferinţe: sala “A” – 64 m2 – 68 locuri; sala “B” – 92 m2 – 120 locuri; sala “C” – 38 m2 – 35 locuri.
Hotelul are în dotare 2 săli de protocol, prestează servicii turistice şi organizează excursii la cele mai valoroase şi unicale destinaţii turistice. Camerele hoteliere sunt dotate cu mobilier nou, încălzire autonomă, aparate cu are condiţionat, TV color, telefoane, internet Wi Fi, camere de baie cu cabine de duş etc.


Recenzii despre acest hotel, citiți aici.
Date de contact:
Adresa: str. Naţională, 5, or. Ungheni
Tel.: (+373 236) 23399
GSM: (+373) 60400900
Fax: (+373 236) 23535
E-mail: hotel@vila-verdeun.md
reception@vila-verdeun.md
www.vila-verdeun.md
Pagina de facebook o vedeți aici.

Bahmut Club
Bahmut Club se află în Ungheni, la 41 km de Iași și oferă grădină. Iași este situat la 39 km. Oferă WiFi gratuit în toată proprietatea și parcare privată gratuită.Toate unitățile au baie privată cu duş sau cadă. Există lenjerie de pat şi prosoape. De asemenea, Bahmut Club include grătar. Puteți să savurați mesele la restaurant. La proprietate puteţi juca darts. Zona este cunoscută pentru pescuit. Cel mai apropiat aeroport este aeroportul Chișinău, situat la 78 km de Bahmut Club.
Este un hotel de 3 stele. Este serviciu de wi fi pe tot teritoriul clubului plus parcare gratuită.
Pentru a vedea ce facilități mai au, ce comentarii au lăsat clienții care s-au cazat, dar și dacă vreți să faceți o rezervare, o puteți face aici.
Pagina de facebook o vedeți aici.
Adresa: Gara Bahmut, 1
Telefon: 0683 03 303
Site: http://bahmut-club.strikingly.com/

Motel „Iri-Dana”
Motelul este de 3 stele și reprezintă un ansamblu de arhitectură medievală. Motelul Iri-Dana este situat în Ungheni şi oferă un restaurant. Motelul pune la dispoziţie aer condiţionat, recepţie deschisă nonstop şi o terasă cu fântână. Unităţile de cazare au vedere la grădină, iar în întreaga proprietate este disponibil acces gratuit la internet WiFi.
Unele unităţi de cazare ale Motelului Iri-Dana au balcon, iar altele sunt în sistem self-catering. Oaspeţii beneficiază de acces la o bucătărie comună dotată cu frigider. Motelul Iri-Dana are şi o saună comună. De asemenea, motelul oferă săli de conferinţe, depozit de bagaje şi serviciu de călcătorie. Proprietatea oferă parcare gratuită.

Adresă: str. Ungureanu, 1.
Telefon: 0236 30202.
Site: http://iri-dana.com/
Pagina de facebook o vedeți aici.
Pentru a face o rezervare, click aici.
Despre prețuri, facilități, condiții vă invităm să vizitați site-ul oficial.

Surse:
Hotelul Vila Verde [online]. [citat 16.10.2015]. Disponibil : http://www.turism.ungheni.md/?p=287