Mănăstirea Ţipova este una din cele mai vechi
aşezări monahale de pe teritoriul Basarabiei. Ea este situată în apropierea
localităţii Ţipova, săpată în stânca înaltă de pe malul Nistrului. Ansamblul
monastic Ţipova reprezintă un impresionant muzeu. Pe piscul situat între râpa
Blănăriţei şi Valea-Satului se păstrează ruinele unui orăşel mort, populat până
la era noastră de triburi getice. Râuşorul Ţipova, coborând spre Nistru,
formează numeroase cascade cu o înălţime de 10-16 metri.
Braniştea e unică prin diversitatea
bogăţiei arheologice: sate şi orăşele străvechi, cetăţi, biserici, schituri şi
cimitire sunt săpate în malul abrupt. Mănăstirea, ocrotită de stânca milenară,
le-a servit moldovenilor veacuri la rând drept scut de apărare în lupta lor
pentru libertate si independenţă. Mănăstirea uimeşte prin dimensiunile ei şi
prin mulţimea de încăperi, unite prin treceri interioare.
Mănăstirea este alcătuită
din trei complexe monastice. Primul complex, care include biserica cu hramul
Sfintei Cruci şi câteva chilii, este cel mai depărtat şi greu accesibil. Se
presupune că a fost înfiinţat în veacurile XI-XII. Al doilea complex include
biserica Sfântul Nicolae, săpată n stâncă în veacurile XIV-XV, iar al treilea
complex – datează din secolele XVl-XVIII şi ruprinde 18 încăperi, care sunt
unite prin receri interioare. Biserica Adormirea Maicii Domnului este
spaţioasă, cu pereţi tencuiţi şi o boltă semisferică ce imită cupola.
Există multe legende ce țin
de înfiinţarea și funcţionarea mănăstirii de la Ţipova. Potrivit unei legende
aici, în această mănăstire, şi-a sfârşit viaţa poetul mitologic grec Orfeu, iar
mormântul lui se află într-o nişă de la poalele cascadei şi-l poţi recunoaşte
după o lespede cu şapte găuri.
Repere istorice
Arhimandritul Visarion
Puiu menţionează în lucrarea sa Mănăstirile din Basarabia, editată în 1919 la
Chişinău: “Când şi de cine a fost înfiinţat acest schit, nu se ştie. Se
presupune că acest schit, ca şi toate peşterile săpate în malurile Nistrului, a
slujit creştinilor ca refugiu de frica tătarilor încă de prin veacul al
XlII-lea. După ce vremile s-au liniştit, monahii au întemeiat schitul cu
gospodăria de astăzi, îndeosebi după 1756, când pământul schitului a fost dă
mit de către Radu Racovită mănăstirii Dobrovăt din judeţul Vaslui.” în 1776
schitul a fost reînnoit de monahul Vartolomeu, întemeietorul mănăstirii
Saharna, care, găsindu-1 părăsit, a reparat chiliile şi biserica.
La 1813 moşierul Ioan
Sacherlaş a pretins mănăstirii o parte din pământul ei. Stareţul mănăstirii,
ieromonahul Laurenţiu, s-a adresat cu o plângere mitropolitului Gavriil.
Schitul a fost desfiinţat
în 1842. În acel an pământul îi este luat şi trecut mănăstirii Căpriana, iar
schitul – lipit la mănăstirea Saharna.
Din alte izvoare aflăm
date despre complexul monastic din deal, înălţat în 1828, în care s-a
reînfiinţat actuala mănăstire.
Istoricul Zamfir Arbore,
în Basarabia în secolul XIX, editată în 1898 la Bucureşti, relatează că pe
atunci schitul Ţipova avea o bibliotecă bogată în cărţi româneşti din veacurile
XVII-XVI1I. Obştea era compusă din 16 călugări, toţi români. Moşia schitului
număra 420 desetine de pământ, din care numai 20 desetine erau cultivate,
restul era pădure şi piatră.
O relatare amplă despre
schitul Ţipova conţine şi monografia Bessarabia, tipărită în 1903, la Moscova:
“Stânca de piatră scoate în relief spre râu numai faţadele, însăşi mănăstirea,
biserica, 15 chilii şi trapeza sunt camuflate în interiorul malului. În stâncă
e săpată si clopotniţa, care are patru clopote, cel mai mic cântăreşte 20 de funturi,
cel mai mare — 6 puduri.”
Din 1842 până în 1919
schitul Țâpova a fost adminstrat de mănăstirea Sahanra. Biserica din deal a
fost reînnoită în 1912, prin strădania mănăstirii Saharna, ieromonahul Inochentie.
În 1919, sub conducerea arhimandritului mitrofor Sofronie Neaga, venit de la
Saharna, schitul Țâpova devine independent.
În 1923 obştea era
formată din 21 slujitori: 3 ieromonahi, 3 monahi, 6 fraţi rasofori și 8 frați de
ascultare. S-a mărit şi averea mănăstirii: 2 ha de vie, 1 ha de livadă, 1 ha de
grădină de zarzavat, 2 ha de vatră neproductivă.
În arhiva mănăstirii nu
s-a păstrat lista stareţilor. Bătrînii din localitatea Ţipova îşi amintesc că
în 1940 din biserica din stîncă a fost schimbat iconostasul vechi, cu icoane
valoroase, dar nu se cunoaște soarta lor. În anii războiului mănăstirea Țîpova a
fost parţial distrusă.
Mănăstirea
Ţîpova în perioada sovietică
În 1949 ansamblul
monastic a fost închis şi deposedat de pământ. Călugării s-au refugiat la alte
mănăstiri.
Complexul monastic din
deal a fost preluat de gospodoria agricolă din localitate. Biserica a fost
transformată într-un depozit de tutun, iar schitul a fost jefuit şi distrus.
În 1988, cu sprijinul
asociaţiei “Fenix”, sălile spaţioase din stâncă au fost restaurate şi transformate
în expoziţii de obiecte de antichitate, găsite pe moşiile satelor Ţipova,
Horodişte, Lalova. În octombrie 1990 Uniunea Jurnaliştilor din Moldova a donat
5 mii de ruble pentru restaurarea mănăstirii.
În 1990 o grupă de
arheologi din Sanct-Petersburg, în urma unor săpături efectuate la schitul
rupestru, au descoperit un schelet care datează de la sfârşitul veacului al
XV-lea. Istoricii menţionează faptul că Ştefan cel Mare şi Sfânt de multe ori a
vizitat aceste meleaguri, în timpul campaniilor sale împotriva tătarilor. O
legendă afirmă că marele domnitor s-a cununat în această mănăstire cu una din
soţiile sale, care după moarte a fost îngropată în acest loc sfânt. Arheologii
au presupus că poate fi vorba de una din soţiile lui Ştefan, Maria Moşanca, ori
Eudochia de la Kiev. Este doar o ipoteză, încă neconfirmată ştiinţific. Din
nefericire, şansa elucidării acestei enigme este minimă, pentru că arhiologii
ruşi, reveniţi în Rusia, au dus cu ei toate descoperirile făcute pe teritoriul
nostru.
Reînfiinţarea mănăstirii
Țîpova
În 1994 a fost
reînfiinţată mănăstirea. Sub conducerea ieromonahului Andrei, numele de mirean
Alexei Iascisen, şi cu sprijinul credincioşilor din împrejurimi, a început
restaurarea bisericii Adormirea Maicii Domnului şi a două corpuri de chilii
vechi. În 1995 obştea mănăstirii număra numai 2 călugări, iar în 1996 – 3
vieţuitori. Din această cauză renovarea complexului este dificilă.
Biserica Adormirea Maicii
Domnului a fost restaurată numai în exterior. Ea are dimensiuni mijlocii.
Planul este dreptunghiular, având absidele laterale în fonnă pătrată şi fiind
puţin evidenţiate. Absida altarului este, de asemenea, pătrată. Biserica are o
tindă, deasupra căreia se înalţă clopotniţa. Pereţii pe alocuri păstrează
fresca veche, evidenţiind ornamentele florale.
După doi ani de
activitate, în 1996, ieromonahul Andrei a fost transferat la o parohie în
raionul Camenca. în locul lui în primăvara anului 1997 a venit ieromonahul
Antim. Lucrările de reparaţie, au fost stopate. Toate slujbele se oficiază în
limba română, fiindcă toţi călugării şi fraţii sunt români. în septembrie 1998
se aflau aici 2 călugări şi 7 fraţi de ascultare. Viaţa monahală a obştii este
foarte simplă, iar rânduiala slujbelor adesea nu este respectată. Un oarecare
venit aduce schitul rupestra, căci este vizitat de turişti din republică şi de
peste hotare.
Mai multe imagini vedeți aici.
Sursa: Mănăstirea Țîpova.
În: Locașuri sfinte din Basarabia. Chișinău : Editura Alfa și Omega, 2001, pp.
98-99.
Sursa imaginilor: moldovenii.md, crestinortodox.ro, ortodox.md
