Dacă sunteți în căutarea secretului fericirii, nu citiți cărți de dezvoltare personală

Cărțile de auto-ajutor sunt la modă de mulți ani și umple rafturile magazinelor universale, dar în ultima vreme opiniile împotriva lor sunt și ele la modă. Întrebarea cheie este: sunt bune pentru ceva? Ajută pe cineva? Sau este o modalitate ieftină de a salva psihologul?

„Soluțiile” pe care cărțile de auto-ajutor le oferă adesea sunt generalități, bun simț și vagi. Au fost întotdeauna un moft de la „Fabulele lui Esop”, deoarece au mai mult succes și sunt mai vândute decât orice alt text inteligent și academic. Ca orice altă lectură, implică o experiență verbală cu altul, cu un autor care ne vorbește și ne recomandă ce să facem cu problemele noastre, inclusiv cu viața noastră. Mai mult decât să vorbim cu un psiholog, un alt profesionist sau un prieten, citim aceste cărți pentru a nu împărtăși intimitățile noastre cu alții. Este adevărat că aceste manuale pot ajuta o persoană să găsească o soluție, gen „dacă vrei, poți”, „căutarea fericirii” sau „secretul vieții”. Cărțile de auto-ajutorare sunt la modă de mulți ani și poate că acum poate fi și o modă să le criticăm pentru că am văzut că sunt inutile. Această modă face parte din tendința științifică a Psihologiei și a altor științe ale sănătății, care tinde să denunțe pseudoterapiile.

Mulți oameni preferă să citească cărți de auto-ajutor în loc să meargă la psiholog. Aproape oricine cu o cultură minimă ar putea scrie o carte salvându-se fraze și idei unul de celălalt, inclusiv numele multor filosofi sau fraze Zen, și să trăiască pe ea dacă cartea are succes pe rafturi. Este mult mai complex să scrii o carte bazată pe tratamente validate empiric, studii științifice publicate și ceea ce s-a dovedit a funcționa. Acest lucru nu implică faptul că psihologii nu folosesc așa-numita „biblioterapie”, ceea ce nu este altceva decât utilizarea textelor scrise ca ajutor pentru terapia obișnuită. Anumite cărți (inclusiv romane, biografii, filozofie sau dezvăluirea terapiilor) pot ajuta profesionistul în munca lor, în așa fel încât să accentueze sau să servească drept suport pentru ceea ce a fost lucrat în timpul sesiunilor terapeutice. Din păcate, astfel de publicații de sensibilizare psihologică sunt rare. Un limbaj singular Tipul de utilizare a limbajului de auto-ajutorare este distinctiv. Aceste cărți nu sunt de obicei un eseu despre viață sau fericire, dar recomandă practici despre cum să realizezi lucruri: să ai prieteni, să dormi bine, să scapi de stres, să crești stima de sine, să cochetezi mai mult, să fii o persoană mai bună sau să fii fericit. Sunt de fapt cărți de instrucțiuni, dar fără a da instrucțiuni. Folosesc fraze lapidare atribuite unor personaje grozave care sunt în mare parte false, dar, mai presus de toate, folosesc povestiri scurte, precum povești cu o morală, care sunt ușor de citit și care în acest moment ne ridică moralul. Sunt mai ușor de acceptat și de urmat. Important este că pentru ca aceștia să rămână trebuie să realizeze ceva în lumea reală. Aceste publicații pot fi un început, dar efectele lor durează atâta timp cât cartea este citită, deoarece de obicei nu au consecințe în viața noastră de zi cu zi. Pe de altă parte, aceste cărți folosesc un limbaj direct către cititor, adresându-le cu fraze precum „îl poți obține”, „pacea ta interioară este în mâna ta”, „dacă vrei, poți”. Este cel mai puțin eficient tip de limbaj pentru a efectua schimbarea, dar este imediat extrem de motivațional, așa că îl prinde pe cititor, ca și cum cartea ar fi scrisă doar pentru el. Această individualizare aparentă implică mai mult decât un text neutru și mai mult dacă adăugați mici povești ale altora care au citit cartea și „au reușit în viața lor”, „și-au atins obiectivele” sau „și-au atins visele”. Consumarea fericirii O mare parte din criticile cărților de auto-ajutorare se bazează pe faptul că promovează o realitate fictivă care nu are o bază științifică, ci una culturală, în care maxima este „căutarea fericirii” sau „eliminarea anxietății”, iar oricine nu reușește se termină chiar mai frustrat decât înainte de a le citi. În acest sens, pot fi iatrogene - remediul este mai rău decât boala - produc entuziasm și motivație în timp ce sunt citite, dar la o săptămână după ce ați citit ultima pagină, totul a fost uitat. Critica acestor publicații și, de asemenea, o anumită concepție psihologică despre acea fericire pe care o predică, face parte din realitatea oamenilor care se lovesc mereu de un zid, încercând să fie fericiți, așa cum spun manualele. De fapt, au devenit un alt bun de consum, cum ar fi pantofii noi sau un nou telefon mobil. Ei rezolvă o problemă imediată pentru noi prin completarea acelei nemulțumiri constante față de viața noastră, dar odată ce le-am folosit nu mai par atât de atrăgătoare și esențiale. În plus, citirea este dificilă, nu este o activitate la fel de pasivă ca vizionarea serialelor, iar când am citit câteva pagini, mergem la salturi în căutarea informațiilor rapide care ne oferă rețeta imediată pentru a ne simți mai bine. Dar da, ele servesc ceva: pentru a completa acea nemulțumire personală sau pentru a încerca să fie ca alții care arată atât de fericiți în fotografiile de pe Instagram. Și da, vor funcționa și pentru cineva, nu există nicio îndoială că cineva se va schimba după ce a citit o carte de auto-ajutor. Da, sunt și o modalitate ieftină de a salva psihologul, dar într-adevăr nu rezolvă nicio problemă, nu există date empirice care să le arate eficacitatea. Articol scris de Luis Valero Aguayo și publicat pe30 noiembrie 2020 pe site-ul bbc.com.

Arta de a fi egoist. Cum să trăiești fericit, chiar dacă altora nu le place

Am găsit cartea asta întâmplător. Deși poate că pare un titlu dur, adevărul e că ar trebui să trăiești fericit. Chiar dacă altora nu le place. Chiar dacă asta ar însemna să fii egoist. În ce biblioteci puteți găsi această carte vedeți aici. Titlu original: Die Kunst, eing Egoist zu sein. 

Cartea are șase capitole. Câteva gânduri din carte le voi expune mai jos.

• Este dreptul fiecăruia în parte să își conștientizeze propriile lui dorințe și țeluri, adevăratele lui necesități și bucurii și să le împlinească zi de zi. Ca să nu trebuiască să-și spună la un moment dat: „Am trăit, dar nu a fost viața mea.”
• Cel care trăiește numai pentru a fi plăcut de alții va fi dezamăgit.
• Trebuie spus și că arta de a fi egoist nu se bizuie pe anumite cunoașteri teoretice sau științifice. Se bazează mai degrabă pe experiențele pe care fiecare, indiferent cine și ce este el, le face el însuși în decursul vieții lui.
• Greșeala multor oameni este că nu-și folosesc experiențele, chiar și cele mai dureroase, pentru viitorul lor. 
• Fiecare om are două posibilități să-și găsească fericirea personală. Fie duce o viață sub pavăza comunității, adaptându-i-se ei. Fie duce viața pe care ar dori el s-o ducă și poartă singur întreaga responsabilitate pentru ceea ce face.
• Lăsăm să fie știrbită forța noastră cea mai puternică: fantezia.
• Fiecare este egoist, dar numai puțini stăpânesc arta de a duce viața pe care ar dori să o ducă.
• În capetele majorității oamenilor este înrădăcinată ideea că pentru ei nu este nimic mai important decât să se adapteze lumii din jur. Viața lor pare a se împlini numai în comunitate. Aici găsesc recunoașterea și siguranța la care aspiră. 
• Nimeni nu trebuie să se minuneze că în această strădanie ajunge mere în conflict cu ceilalți. 
• Arta de fi egoist pornește de la ideea de bază: ocupă-te mai mult de tine decât de ceilalți oameni și realizează, împotriva tuturor rezistențelor,  ceea ce tu ai recunoscut ca fiind corect și potrivit pentru tine.
• Pasăm altora răspunderea pentru noi, în loc să o purtăm singuri.
• Cumpărăm mii de lucruri fără de care am putea trăi la fel de bine. Dar trebuie pur și simplu să le avem, fiindcă și alții le dețin. 
• Îi credem pe alții mai mult decât ne credem pe noi înșine, pentru că nu ne dăm seama singurice ni se potrivește nouă.
• Ne lipsește disponibilitatea de a ne apăra dreptul la fericire și autodezvoltare.
• Toți tindem să ne identificăm atât de mult cu comunitatea, încât suntem de părere că binele acestei comunități înseamnă automat și binele nostru personal. Dar mai degrabă contrariul este cazul nostru. Cu cât jertfim mai mult pentru ca, de exemplu, firma sau familia noastră să se poată dezvolta, cu atât mai mică devine propria noastră posibilitate de dezvoltare. 
• Căutăm modele străine, pentru că nu ne putem decide să găsim modelul din noi. Zace în fiecare forța de a schimba situația. Trebuie doar să facă uz de această forță.
• Mâine – asta este pentru ei marea speranță. Mâine vor face ceea ce încă nu s-au putut decide astăzi să facă. Dar pentru tot ce este astăzi important mâine este deja prea târziu. Exact așa cum multe lucruri secundare nu pot compensa niciodată o singură decizie esențială. De aceea se și miră atâția oameni care-și fac cu râvnă datoria de dimineață până seara că există indivizi care își ating scopul aproape fără efort cu o singură faptă importantă. Cum reușesc? Foarte simplu: au recunoscut ce este important pentru ei și nu se lasă să-i abată nimic de la țelul lor.
• Aventura fascinantă de a-și lua viața singur în mâini și de anu mai depinde de alții.

Cinci pași conștienți care duc o dorință la împlinire și ne dau satisfacție

1. Disponibilitatea de a-i da o șansă să se dezvolte;
2. hotărârea de a elimina toate îndoielile;
3. Dă curs liber fanteziei;
4. Decizia pentru cea mai bună dintre toate posibilitățile găsite;
5. Identifică-te cu ideea, folosește tensiunea și acționează.

Orice om caută permanent siguranță și sprijin interior, dar numai puțini le găsesc. Cauza este că majoritatea oamenilor își caută siguranța în dependența de alții și nu în ei înșiși. A ne găsi siguranța în noi înșine înseamnă a deține un concept după care verificăm și evaluăm toate influențele din timpul zilei. Cele patru puncte esențiale spre a găsi singurul concept corect pentru noi sunt:
1. Să recunosc ce doresc.
2. Să recunosc de ce sunt în stare.
3. Să aduc conștiința și capacitatea în acord cu realitatea.
4. Să decid la ce trebuie să renunț, pentru a obține ce aș dori să obțin.