În ultimii ani, produsele hand-made au revenit în modă. Iile mai că erau
uitate, prosoapele cu motive tradiționale sunt la fel, aproape uitate. Dacă
unii mai croșetează… este privit sceptic. Promovarea tradițiilor naționale,
transmise din moși-strămoși, par să reînvie și lumea se uite altfel la acest
fapt.
La fel, un subiect aparte sunt bijuteriile și produsele făcute din
mărgelușe. Putem vedea multe doamne și domnișoare purtînd tot felul de
bijuterii frumoase, și cel mai important – făcute manual de diferiți creatori
hand-made. Personal, am cîteva bijuterii hand-made.
Am decis să stau la o
discuție cu Adriana Feraru, o tînără creatoare de bijuterii hand-made.
Daniela Gorincioi: De unde vine pasiunea de
hand-made?
Adriana Feraru: Presupun că pasiunea în sine vine din copilărie, însă primii pași în
domeniu i-am făcut pentru că nu aveam acces la unele bijuterii (fie că erau
prea scumpe, fie că nu erau în țară) și am hotărât că le pot face singură. A
fost un gând poate chiar puțin naiv și încrezut, pentru că la un moment am
înțeles că nu e totul atât de simplu. A luat timp și forțe, dar tot am obținut
ce mi-am dorit, ba chiar ceva mai mult. Cu toate acestea, cred că ideea de a
completa mereu o ținută cu accesoriul ideal, creat după propria dorință, m-a
pus pe treabă. Domeniul este extrem de incitant, îți solicită întregul
potențial, atât cel creativ cât și logica, dar mai ales te provoacă să te
descoperi și să-ți lărgești orizonturile. Este concomitent ceva care te consumă
(uneori obosesc în proces mai mult decât aș fi crezut vreodată) și ceva care te
relaxează (bucuria pe care mi-o oferă un proiect terminat cu succes este
enormă).
DG: De cît timp ești creator de
hand-made?
AF: Dacă estimez corect, de cîțiva ani. Sincer, nu țin minte concret, a fost un
proces interesant, pentru că la început am căutat mult timp informații despre
ceea ce vroiam să fac și abia mai târziu am trecut la practică. A durat ceva
timp, pentru că nu știam de unde să iau materiale necesare, iar pentru partea
teoretică m-am bazat mai mult pe internet și chiar dacă informație în zilele
noastre este multă, cel mai greu este să o sistematizezi și să începi cu
adevărat să faci ceva. În plus, materialele cu care lucrez sînt vechi pe piața
internațională, însă la noi au ajuns relativ recent, mai ales cînd este vorba
de instrumente.
DG: Care a fost prima ta
creație?
AF: Oh, presupun că prima cu o formă acceptabilă?! A fost și prima lucrare pe
care am vândut-o, unei colege și prietene, care m-a susținut enorm când am
început. Era o pereche de cercei-buburuze. Țin minte că mi-a luat o veșnicie și
am avut mari emoții cînd i-am prezentat-o Doinei. Faptul că i-a apreciat sincer
și faptul că era mulțumită m-a convins să mai lucrez pentru oameni, să fac ceva
pentru mine mi se părea, acum, net inferior față de a oferi cuiva ceea ce și-a
dorit.
DG: De ce este nevoie ca să
practici această meserie?
AF: Probabil, de inspirație. Asta o spun acum, când am deja materialele de
bază-o cutie plină cu lut polimeric. Instrumentele le-am improvizat, la
propriu. Nu puteam să îmi permit o pasta-machine
specială, așa că am folosit un
analog improvizat, care de fapt era construit pentru a face tăiței și a fost
straniu la început, dar e instrumentul meu preferat și astăzi. Nu știam de unde
sa găsesc forme pentru tăiat, așa ca am folosit toate capacele din casă,
formele pentru biscuiți, am ajuns chiar să le confecționez singură din plastic,
tablă subțire. Aveam nevoie de inspirație mai mult pentru a găsi instrumente
decât pentru lucrările în sine și încă mai este o provocare să fac ceva nou,
pentru că povestea reîncepe. Totuși, nu pot să spun că un începător nu poate
găsi cele necesare pe piață, cel puțin astăzi. Se vinde și lutul polimeric, și
instrumente pentru modelare, și o gamă întreagă de vopseli și lacuri, dar
presupun că nu ar fi la fel de distractiv cum a fost în cazul meu și, în plus,
mai și costă.
DG: Cine te încurajează și te
motivează?
Adriana Feraru: Clienții și lucrările. Clienții, pentru că văd în ochii lor satisfacția de
a primi exact ceea ce și-au dorit, complet adaptat cerințelor lor și, totodată,
unic. Ador să știu că se poartă creațiile mele, mai ales cînd primesc poze de
la cliente. Și mai sunt și o fire romantică care speră, de fiecare dată, că
dorința clientelor mele de a avea ceva hand-made nu a fost un moft care apoi va
fi uitat într-o cutie cu amintiri. Lucrările mă motivează pentru că sînt de
fiecare dată o provocare, și mereu trec prin câteva faze, de la enervare când
nu îmi reușește ceva (mereu se întâmplă) până la fericirea de a găsi soluția și
de a vedea rezultatul final.
DG: Ce ne poți spune despre
produsele tale? Cît de mulțumiți sunt clienții tăi?
AF: Produsele diferă. La fel ca și clienții. Unele sînt mai simple, de obicei
modelele des solicitate, îmi iau mai puțin timp și mai puține materiale și,
respectiv, costă puțin. Altele îmi solicită toată dexteritatea, imaginația și
uneori jumătate din rezervele de materiale pentru ceva micuț de tot, ele sunt
cele care mă obosesc fizic, dar îmi dau o satisfacție enormă la sfârșit. De
obicei, acestea din urmă sînt făcute la
cererea unor clienți cu o imaginație
bogată, care, chiar, vor ceva deosebit, sau pur și simplu au standarde înalte.
De obicei, clienții sînt mulțumiți. Am mereu emoții cînd înmînez cuiva o
lucrare, dar de cele mai multe ori, reacția lor îmi întrece așteptările. Au fost
cazuri când mi s-au solicitat schimbări minore, nu m-a deranjat deloc, de
obicei le explic din start oamenilor că anume acesta e avantajul lucrărilor
hand-made -pot fi ajustate după dorințele lor. Am avut un singur caz când mi-a
fost întoarsă o lucrare, care s-a deteriorat, practic imediat după
achiziționare, din cauza unor probleme tehnice când a fost modelată,
întîmplarea m-a învățat doar să fiu mai atentă. Pentru cîțiva ani în domeniu,
îmi pare un randament minunat.
DG: Ai clienți permanenți?
AF: Da și îi ador. Îmi place cînd pot propune singură ceva unei cliente, pentru
că deja îi cunosc gusturile și preferințele. Nu pot spune că pentru un client
nou nu depun tot efortul de care sînt capabilă, dar în lucrările pentru
clienții permanenți pun mai multă dragoste. Este o provocare să îi uimești din
nou și din nou, și anume ei îmi observă evoluția în timp. Mai sînt și
prietenele, ele nu se încadrează în categoria clienți, dar sînt cât se poate de
„permanente”, nu le las mult timp fără ceva nou.
DG: Munca ta se rezumă în raza
municipiului Chișinău sau ai cumpărători și chiar comenzi și din țară ori alte
țări?
AF: Sigur că nu se rezumă la Chișinău. Am clienți și în orașul de baștină, am
avut clienți din suburbii sau chiar din alte orașe ale țării. E puțin cam
dificil pentru mine să mă descurc cu transportul în așa situații, dar e un
motiv de bucurie. Din alte țări am avut câțiva doritori, dar cred că pentru așa
provocări am nevoie de vreun ajutor uman, care să se decurce cu poșta. Eu încă
nu sânt pregătită pentru așa ceva.
DG: A fost vre-un moment în care
ai vrut să renunți?
AF: O, da, de multe ori. De obicei, asta se întîmplă după câteva ore de lucru
la un proiect dificil sau când distrug din greșeală ceva, dar îmi trece repede.
Am avut pauze de câteva luni, pentru că e un hobby până la urmă și activitățile
de bază mă absorbeau, sau descopeream că mă interesează alt domeniu din
hand-made și uitam pe o vreme de lutul polimeric, dar m-am întors mereu la el.
Nu mă lăsa să renunț cutia cu materiale, care nu se mai termină niciodată dat
fiind faptului că mereu fac cumpărături peste necesitățile reale.
DG: Cum te faci cunoscut?
AF: Mmm, de obicei nu o faci tu, o fac clienții. Creez în special accesorii
pentru femei, preponderent bijuterii, iar femeile se laudă. Cel mai des
clientele noi se adresau la mine după recomandările celor vechi. Desigur,
rețelele de socializare joacă și ele un rol important, presupun ca pagina de pe facebook mi-a adus destul de multe cliente noi, sau cel puțin a arătat lumii ce
pot face (inclusiv celor din afara hotarelor țării). Tot pagina de pe facebook
mi-a dat șansa să organizez periodic cîte un give-away, iar asta a răspândit
puțin vestea că exist. Mai sînt, desigur, și tîrgurile, care se organizează
periodic în oraș și unde vin cei care adoră hand-made-ul.
DG: Produsele handmade au
cunoscut o apreciere considerabilă în ultimul timp. Care este cerere și oferta?
AF: Când am început, cererea era mai mare, sau cel puțin așa îmi pare mie.
Astăzi, știu cu mult mai mulți creatori de hand-made decît cu cîțiva ani în
urmă, cel puțin dintre cei care se merită apreciați. Poate au mai evoluat
începătorii, la fel ca mine, poate a devenit lucrul manual mai la modă, nu sânt
sigură. Dar astăzi purtătorii de hand-made chiar au de unde alege. E un lucru
bun, crește și calitatea, concomitent cu decalajul dintre ofertă și cerere.
DG: Sunt mulți creatori de
handmade. Colaborați între voi sau există, totuși, concurență?
AF: Cîte puțin din ambele. Cel mai des colaborează oamenii din domenii
diferite, de exemplu eu am făcut cîteva flori folosite de altcineva în combinații
cu textile și mai cunosc cazuri asemănătoare. Există și echipe din cîțiva
artiști care lucrează împreună, de obicei pentru ei aceasta este ocupația de
bază, cu asta își cîștigă existența. Eu privesc ceea ce fac ca pe un hobby,
asta scade puțin din competivitate, dar îți lasă mai multă liberate. Concurența
naște uneori conflicte, de multe ori s-a discutat problema plagiatului, cunosc
cazuri în care prieteni buni s-au certat din cauza acesta. Pe mine așa ceva mă
inhibă, prefer să mă țin de motto-ul „Singura persoană cu care ai dreptul să te
compari ești tu, cel de ieri”.
DG: La ce tîrguri de
specialitate ai participat?
AF: La câteva ediții Yard-sale, la a 17 ediție a Winter Charity Bazaar. Am
participat la pregătirile pentru Velohora, cu năsturei care au fost împărțiți
participanților. Au mai fost târguri la care nu am reușit să particip, dar pe
care le-am vizitat. Târgurile sunt minunate, dar de obicei participarea la ele
e cam obositoare pentru mine și destul de rar am multe lucrări gata, pe care să
le pot scoate la târg, deși atunci când pot, particip cu drag.
DG: Ce planuri de viitor ai?
AF: Să fac ce îmi place și să evolez. Există multe tehnici pe care nu le-am
încercat încă și este o continuă provocare să creez. Aș vrea să trec la lucrări
mai complexe, admir lucrările pe care le privești și înțelegi că au luat zile,
poate saptămîni de lucru, sper să găsesc timp pentru așa ceva. De fiecare dată
cînd îmi reușește ceva, găsesc un lucru nou pe care vreau să-l încerc. Așa că
planurile mele de viitor sînt să învăț mai departe și să fac lucruri frumoase.
