Se afișează postările cu eticheta debutanți din Republica Moldova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta debutanți din Republica Moldova. Afișați toate postările

vineri, 22 martie 2024

Interviu // Valentin Astafi: Prin aceste versuri, am încercat să redau stări și emoții pe care le-am trăit de-a lungul celor trei ani de când sunt îndrăgostit

Valentin Astafi este născut la data de 11 august 1997, în satul Albinețul Vechi, raionul Fălești. A absolvit Facultatea de Istorie, Specialitatea Istorie și limbă engleză, de la Universitatea Pedagogică Ion Creangă” în anul 2019. A făcut și un masterat în Filozofie la Universitatea de Stat din Moldova, programul de studii – Globalizare: Istorie, Politici, Culturi europene, absolvind cu succes în anul 2021. Din anul 2019 activează ca bibliotecar la Filiala „Onisifor Ghibu” a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chișinău. Din anul 2021 este șef sector la Biblioteca „Onisifor Ghibu”. Este căsătorit și are 2 copii.

Valentin a scos la lumina tiparului prima sa carte de poeme. În context, am decis să discutăm la temă.

 


Daniela Gorincioi: Recent, a văzut lumina tiparului prima ta carte de poeme, Cine sunt. Ce te-a motivat să scrii?

Valentin Astafi:  Primele poezii mici le-am scris încă în adolescență. Păcat că ele s-au pierdut. Apoi, am reluat scrisul deja când am cunoscut-o pe soția mea. Ea a fost muza ce m-a determinat să încep a scrie din nou, și anume a scrie versuri de dragoste, nu pentru copii. Desigur, am mai scris poezii și despre alte persoane din viața mea, despre stări în care mă aflam, dar per general, aproape toate poeziile sunt dedicate soției mele – muzei mele.

„Debutul meu” în poezie datează din luna februarie 2021, atunci când printr-o coincidență am avut deja cui dedica poezii. Până atunci nu mă gândeam să scriu poezie, dar am mai scris una cu puțin înainte de luna februarie. Una singură...

DG: Atunci când dorești să faci ceva, în cazul tău, să scrii versuri, contează foarte mult susținerea celor din jur. În ce măsură ai fost susținut de cei dragi ție?

VA: De când am început a scrie poezie, mereu au fost persoane care m-au susținut în a continua, de a merge înainte. Multă susținere am avut și întru editarea acestui volum de versuri... Prietenii și rudele mă întrebau mereu - când apare și primul tău volum... Sigur, a contat foarte mult susținerea din partea familiei și a rudelor care și acum mă susțin și îmi sunt alături.



DG: Ce emoții ai avut când ai ținut în mână volumul de poeme „Cine sunt”?

VA: Și acum țin minte momentul când Dl Igor Condrea m-a telefonat și mi-a comunicat că volumul este gata și în curând îl voi ținea în mână. Desigur, într-un cuvânt aceste emoții nu pot fi descrise, dar dacă e să fiu concis – Euforie. Am simțit cum visul meu devine realitate, cum sunt inundat de o mulțime de emoții diverse, de la fericire la îngândurare și melancolie. În acea zi, am lecturat din propriul volum de versuri – iar emoțiile pe care le-am trăit alături de soție și copii sunt de nedescris.

DG: Ce te inspiră pe tine atunci când scrii versuri?

VA: Inspirație vine de oriunde, doar îmi imaginez unele momente când sunt alături de muza mea, și cuvintele singure se înșiră pe hârtie. De asemenea, natura este cea care mă inspiră, îndeosebi îmi place să scriu poezii atunci când plouă. În acest volum sunt mai multe poezii care țin anumite de acest fenomen al naturii. Dar ca și fiecare scriitor am muza mea, cred că deja știți cine e...

DG: Ce ai vrut să spui prin versurile scrie în volumul „Cine sunt”?

VA: Prin aceste versuri, am încercat să redau stări și emoții pe care le-am trăit de-a lungul celor trei ani de când sunt îndrăgostit, de când am întâlnit iubirea vieții mele... Emoțiile sunt atât de puternice, încât nu mai încăpeau în inima mea și am decis să le exteriorizez prin aceste versuri, care pe alocuri sunt prea personale...



DG: Totuși, „cine este” Valentin Astafi?

VA: Valentin Astafi, în primul rând este un om cu vise, vise care merită împlinite, pentru că omul care are vise luptă pentru ca ele să devină realitate, ceea ce am și demonstrat prin apariția acestui volum, și la sigur nu ultimul. 

În al doilea rând, în acest volum, eu, Valentin mă destăinui, mă confesez cititorului, descoperim Valentinul cel îndrăgostit care e gata să meargă până la capăt pentru dragostea sa, pentru a atinge fericirea. Un Valentin copleșit de sentimentul dragostei, dar care trăiește în prezent, în realitate dar cu o viziune clară asupra viitorului. În al treilea rând, pot spune că aici îl regăsim pe acel copil, adolescent, tânăr rebel... care nu s-a pierdut din sufletul autorului nici până astăzi... un rebel incurabil!

DG: Pentru început, cred că mulți debutanți în literatură sunt entuziasmați de prima carte pe care o țin în mână. Spune, te rog, dacă ai scris din plăcere ori te aștepți la un succes? Până la urmă, toți ne dorim un succes și nu e nimic greșit în asta.

VA: Toate poemele sunt scrise din plăcere, și multe sunt dedicate soției mele Patricia, care mereu îmi este alături și mă susține. Cu entuziasm și plin de dragoste am scris practic toate versurile din această carte. Pasiunea se simte în fiecare cuvânt pe care îl veți citi din aceste poezii. Sigur, nu am multe speranțe pentru început, știm cu toții cât de greu se vinde poezia în ziua de astăzi, dar sper la un viitor mai frumos, în care poezia alături de alte genuri literare vor fi mai populare, de fapt cartea în sine va fi mai populară, ceea ce în ultimul timp și atestăm.

DG: Vei mai scrie și alte genuri literare în viitor?

VA: Nu vreau să alerg prin toate genurile literare, cred că poezia mereu va ocupa locul cel mai de sus pentru mine. Însă nu exclud faptul că aș putea scrie și un roman sau proză. Acum pregătesc un mic jurnal adolescentin, dar încă e prea devreme de a oferi mai multe detalii.

Un fapt este cert, voi continua să scriu poezie, restul doar Dumnezeu le știe.

DG: De obicei, scriitorii îți lansează cărțile în diverse locații. Presupun că planifici să faci și o lansare a cărții.

VA: Desigur, o carte trebuie lansată, văzută, apreciată... Ea vede lumina tiparului pentru ca cititorii să o răsfoiască, iar cea mai bună ocazie este lansarea acestei cărți. Astfel, am deosebita plăcere să anunț că în această duminică, 24 martie curent, la ora 12:00, va avea loc Lansarea volumului „Cine sunt...” în sala Nuciferă a Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, bibliotecă care mereu rămâne în inima cititorilor dar mai ales a bibliotecarilor care activează aici, printre care și eu. 

Vă aștept cu drag!