Asasin la feminin de Monica Ramirez

După multe referințe bune, iată că am reușit să citesc și eu romanul ăsta. Cu plcăere am descoeprit că toată seria a fost cumpărată de Biblioteca Hasdeu din Chișinău. N-am ezitat să încep lectura. Sincer, eram pe punctul de a renunța la carte. Prea multe explicații, prea multe detalii. Deși citisem aproape 200 de pagini. Dar, în final, subiectul romanului a început să mă captiveze și... am citit tot romanul. Trec deja la volumul 2.

Volumul 1 din seria Alina Marinescu, Asasin la feminin a fost publicat în anul 2017, la editura Librex Publishing din București. Cea de-a doua ediție a romanului a fost tradusă chiar de autoare.
Romanul are ca subiect agenții operatici implicați în operațiuni secrete ale războiului din urmbă. E vorba despre  recrutarea agenților la o agenție care are ca sediu undeva în Munții Carpați.
Alex Therein a fost recrutat de agenția SSO. Pentru că avea potențial.  Deși inițial a rămas surprins de  antrenamentele la care a fost supus, a reușit să se conformeze și să îndeplinească cerințele. A ajuns să fie un agent foarte bun. Ajungând la nivelul dorit de șefi, i se oferă misiunea de a coopta o tânără, pe nume Alina.

De la încredere la trădare nu e decât un singur pas
Alex trebuia să-i câștige încrederea Alinei. Să o aducă în agenția SSO, ca în final să o trădeze. Chiar dacă nu era mulțumit de ceea ce făcea. Și asta dintr-un motiv foarte simplu: se îndrăgostise de ea.
Plus la asta, misiunea lui era să-i fie mentor. În timpul proceselor de antrenament, trebuia să se confrunte cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morții. Dar, cei doi sunt atrași unul de celălalt și relația ură-iubiere devine complicată. De la antrenamente au mers direct pe teren. Au făcut echip bună, chair dacă au existat multe riscuri.

După cum zicea și Adina Chițu pentru Chinefille Bookeeper, seria Alina Marinescu poate reprezetna oricând un scenariu de film legitim competitiv cu Mission Imposbiil spre exermplu.
Sinceră să fiu, aștept cu nerăbdare ecranizarea cărții.

Fragment din roman

Ciuleandra de Liviu Rebreanu

Marea dimensiune a operei lui Rebreanu este tragicul

Al. Protopopescu

Iată că am recitit şi Ciuleandra lui Liviu Rebreanu. Nu ştiu de ce, dar în adolescenţă subiectul romanului mi-a plăcut mai mult decît acuma. Chiar dacă romanul trebuia citit pentru că era în programa şcolară la literatura română (deşi, acum am recitit cartea în interes de serviciu, pentru că vrem să facem o discuţie/dezbatere pe baza acestui roman, plus proiecţia filmului Ciuleandra.

E un roman psihologic, iar dansul ăsta, Ciuleandra, e foarte frumos şi foarte ritmat. Filmul nu l-am văzut încă dar dansul... pe net, da. Ciuleandra ca dans este de origine din Muntenia, este un dans dionisiac care începe lent și cumpătat, apoi ritmul creşte. Dansatorii sunt cuprinşi de frenezia dansului, sun captivaţi şi duşi pe ritmul muzicii.

După cum descrie Rebreanu acest joc, Ciuleandra porneşte ca o horă oarecare, foarte lent, foarte

cumpătat. Jucătorii se adună, se înşiră, se îmbină, probabil după simpatii, ori la întîmplare, indiferent. Pe urmă, cînd se pare că oamenii s-au încins puţin, muzica prinde a se agita şi a se iuţi. Ritmul jocului accelerează, fireşte. Jucătorii, cuprinşi de după mijloc, formează un zid compact de corpuri care se mlădie, se îndoaie, se răsuceşte şi tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cît se cuprind mai tare jucătorii, cu atît şi muzica se aţîţă, devine mai zvăpăiată, maisălbatică. Picioarele flăcăilor scapără vijelios, schiţează figuri de tropote, sărituri de spaimă, zvîcniri de veselie. Apoi deodată, cu toţii, cu paşii săltaţi de spaimă, pornesc într-un vîrtej. Zidul viu, se avîntă cînd încoace, cînd încolo, lăutarii pişcă vehement strunele, însă înăsprind şi ascuţind sunetele cu cîte un chiot din gură, la care se încearcă să răspundă altul, din toiul jucătorilor, curmat însă şi înghiţit de năvala ritmului... 

Foarte frumos e scris. Atît descrierea jocului, cît și ideea romanului în sine. Situația lui Puiu Faranga se dovedește a fi una stupidă, încît ajunge să înnebunească pînă la urmă ca să învețe acest joc, Ciuleandra. Obsesia lui față de cifra 13, de moarte soției sale Mădălina, faptul că doctorul îi cunoștea nevasta și tot așa. Este internat într-un ospiciu de tatăl său, Policrap Faranga, ex-ministru al justiției românești, din păcate Puiu Faranga ajunge întradevăd nebun.
Puiu Faranga, în discuție cu doctorul i se confesă că și-a ucis soția fără nici un motiv anume. Îi spunecă a făcut cunoștință cu ea la un joc numit Ciuleandra, într-un sat undeva în Argeș. Acolo el s-a îndrăgostit de ea. Tatăl său, sceptic la început, a aranjat ca fata să fie adusă la București, unde i s-a oferit o educație bună prin Elveția, Franța și Anglia. Revenind în țară, Mădălina era de nerecunoscut.
De asemena, în timp ce se afla în ospiciu, Puiu Faranga află întîmplător că doctorul era din același sat cu Madalina. De aici se întîmplă o adevărată epopee, Puiu afirmînd că și-a ucis soția din cauza lui, a doctorului, pentru că simțise că în inima Mădălinei era un alt barbat. Acesta fiind doctorul, care în urmă cu ceva timp, cînd ei o găsiseră pe Mădălina în satul cela din Argeș, era un simplu student, îndrăgostit de ea, și care visa că într-o bună zi, cînd va termina facultatea și va găsi o slujbă o va lua de soție și va avea împreună o familie. Dar, nu a fost să fie așa. Din păcate. Pentru nici unul.


Sursa: elefant.ro

Rîul Bîc din Chișinău

Demult vroiam să scriu o părere despre rîul ăsta. Ieri cîn am văzut un reportaj la tema dată... sincer m-a cam apucat fiorii. Aici vedeți un reportaj la temă. :(

Ecologiștii dau alarma: Bâcul este în mare pericol și se impun măsuri urgente pentru a-l salva. Pe

Podul de cale ferată peste rîul Bîc

multe porțiuni, râul semănă mai mult cu o râpă, cu un pârâu înnămolit, ce abia se vede din stufăriș și buruieni, sau cu un canal de scurgere a deșeurilor. Are apa tulbure și murdară, în care nici măcar broaștele nu rezistă, iar malurile îi sunt năpădite de gunoaie…

Nu înțeleg că ce e așa greu de făcut ceva cu ameliorarea calității apei. Și de ce nu se face ceva în acest sens, inclusiv cu educația ecologică. Cînd mai merg pe jos și văd de pe podul ăla ce murdară e apa... îmi pun întrebarea: ce fac și organizațiile astea care pretind că-s ecologice. Bine că țin o gură precum că sunt pentru drepturile animalelor și tot ce ține de mediu. Dar de ce nu fac aceste organizații ceva? Să facă vreun proiect ceva și să se ocupe de rezolvarea acestei probleme. La fel și autorițățile responsabile... Ministrul Mediul a afirmat ceva precum că va folosi niște bani din grantul oferit de România pentru a rezolva această problemă. De parcă în Moldova n-ar fi bani. Sunt doar că nu sunt utilizați cred cum ar fi cazul. De ce se așteaptă neapărat granturi din exterior? Mă rog, în fine. Oricare ar fi motivele, fie lenea, fie lipsa de interes, fie așa zisa lipsă de bani, sper într-o zi să se rezolve problema asta a Bîcului. 

Am citit cartea Vinil a lui Igor Guzun. Mi-a plăcut întrebarea lui (deși retorică), Сum să spui altfel: „Chișinău, tu ești râul саre te traversează?” Chiar așa? Cum spui altfel?

Chiar dacă denumirea rîului este cum este, sper într-o zi să ne mîndrim cu acest rîu, Bîc. Și să devină un obiectiv turistic al Chișinăului. Un rîu curat și frumos. Un rîu cu care să ne mîndrim. Un rîu cu apă curată.
Despre rîul Bîc mai citiţi şi aici.

Sursa imaginii: moldovenii.md