Se afișează postările cu eticheta Natalia Ciobanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Natalia Ciobanu. Afișați toate postările

duminică, 3 martie 2024

Interviu // Natalia Ciobanu: Am făcut și un întreg ocol al lumii în 84 de zile cu un budget de 3600 de euro, începând cu luna martie 2023

Natalia are 42 de ani și este născută în Cupcini, Edineț. A locuit în satul Lopatnic din raionul Edinet. Natalia a făcut studiile la liceul Pan Halippa din Edinet și la 19 ani a plecat în Franța. A făcut studii în Franta și Belgia si a obținut două diplome cu meseriile de profesoară de franceză și logoped. În luna martie 2023 am făcut un interviu cu Natalia pentru platforma ea.md, unde a povestit experiența ei în materie de călătorii și a venit cu sfaturi în materie de buget redus, dar călătorii cu sens, chiar și în țări exotice. 

Ce s-a întâmplat între timp, aflăm împreună în interviul ce urmează.



Daniela Gorincioi: Am făcut un interviu cu tine pe platforma ea.md acum un an. În interviul de atunci, am vorbit despre călătoriile tale. A trecut aproximativ un an de atunci. Spune-ne, te rog, ce țări ai vizitat în ultima perioadă?

Natalia Ciobanu: Da, Daniela, ai dreptate. În ultimul interviu eram la 123 de țări vizitate. Acum, această cifră depășește 140 de țări, probabil 143. 

Am făcut și un întreg ocol al lumii în 84 de zile cu un budget de 3600 de euro, începând cu luna martie 2023.

Într-un an de zile am reusit să vizitez noi țări, unele din ele fiind mai puțin accessibile, cum ar fi Afganistan, Pakistan, Myanmar, Niue, Insulele Cook, Samoa. Nici nu știam existența unor țări cum ar fi Niue. 



DG: Ce țări ai vizitat în ultimul an? 

NC: Am vizitat mai multe țări deja a doua sau a treia oara, cum ar fi Japonia, Corea, SUA, Canada, Malaezia, Australia, Africa de Sud, Noua Zeelandă.

Noile țări vizitate de mine în ultimul an de călătorii sunt: Brunei, Myanmar, Bangladesh, Maldive, Azerbaijan, Afganistan, Pakistan, Tunisia, Egipt, Lesotho, Eswatini, Zimbabwe, Mozambic, Malawi, Niue, insulele Cook, Samoa independentă, dar și Samoa americana, Venezuela și Guyana.



DG: Ce țări te-au impresionat și ai reveni în acea locație?

NC: Sunt multe țări care m-au impresionat, dar nu întotdeauna dintr-un motiv pozitiv. Eu am o curiozitate mult mai specifică care ține de aspectul sociologic, antropologic și psihologic al societății. Îmi place sa explor o țară prin intermediul contactului uman, si nu prin vizitarea atracțiilor turistice, chiar daca si ele sunt interesante de văzut.

Tarile care m-au impresionat sunt:

- Afganistan: o tara care m-a uimit prin sistemul taliban. O țară unde siguranta de astazi primează asupra libertății de ieri. Cum e sa mergi într-o tara unde libertatea femei e limitata?!

- Pakistanul si Venezuela: doua țări care sunt putin turistice deoarece oamenii cred ca nu e nici-o siguranță! Eu am mers sa vad daca e adevarat. Din propriile experiențe, pot sa spun ca am călătorit in condiții cu siguranță. Iar oamenii din aceste două țări sunt oameni foarte primitori si ospitalieri.

- Niue: o țară cu un statut specific, cu doar 1500 de locuitori. Un adevărat atol de corali, aceasta insula izolată in mijlocul Oceanului Pacific e putin cunoscută. Am fostvonorata sa dau un interviu unui canal de radio national.

- Rarotonga, una din insulele Cook, care mi-a picat tronc la suflet. E at]t de frumos și relaxant: atât de paradiziac.


DG: În discuțiile noastre, ai menționat că ți-ai luat mama în câteva din călătoriile tale. Cum e să mergi într-o călătorie cu mama? Ce reacție a avut ea când i-ai propus să meargă cu tine?

NC: Dacă nu mă greșesc, e a treia oară când o iau pe mama în călătorii cu mine. Am fost împreună în Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan și Kirghizistan în anul 2019; în SUA în anul 2023 și în Polinezia Franceza de Crăciun.

La început, mamei i-a plăcut să viziteze multe atracții turistice, dar nu prea reușește să țină pasul cu mine atunci când mergem multi kilometri pe jos.

În ultima noastră călătorie, m-a uimit reacția mamei care e asemănătoare cu reactia unui copil care descoperă pentru prima oară ceva în viață. 


DG: Ai fost cu mama ta în Polinezia Franceză de Crăciun și Revelion. Cum v-a fost călătoria și ce ați văzut acolo? Spune-ne și niște sfaturi utile de călătorie în locația Polinezia Franceză.

NC: Călătoria noastră pe cele doua insule polineze, Tahiti și Moorea, a fost o călătorie relaxantă în care am apreciat frumusețea insulelor și am degustat fructe exotice și bucate polineze savuroase. 

Mama a văzut foarte multe lucruri pentru prima oară, cum ar fi diversi corali și pești, plantații de banane, cafea și ananași. A degustat pește crud; a mers cu barca și am petrecut timpul cu localnicii, am mers cu mașina de ocazie, am petrecut Crăciunul cu persoane străine.

Cat despre sfaturile utile, Polinezia Franceza e un loc foarte scump, mai ales pentru cazare, dar prin airbnb sau guesthouse se poate de găsit cazări mai ieftine. 

Pentru nu a plăti prea scump mâncarea, este bine să o cumperi de la food trucuri sau să gătești la cazare cumpărand produsele alimentare de la magazin. 

Pe paginile de Facebook ale agențiilor travel se poate de găsit oferte pentru diverse atracții acvatice.


DG: Ai călătorit în țările africane. Cum e această experiență pentru tine?

NC: Pentru mine, țările africane sunt mai aspre, mai obositoare din cauza infrastructurii caeexe în plină dezvoltare. Am fost nevoită să merg și cu masina de ocazie din Lesotho spre Johannesburg, sau de-a lungul Mozambicului chiar și la ora 4 dimineața, sau mici distanțe prin Malawi.



DG: La ce prejudecăți ar trebui să renunțăm când vine vorba de a vizita țările africane?

NC: Când vine vorba de țările africane, trebuie multă răbdare, perseverență și toleranță. Oricum, cu atitudinea sau gândurile noastre. nu putem schimba nimic. Dimpotrivă, dacă ne enervăm sau ne încăpățânam, riscăm să rămânem blocați în mintea noastră și să nu profităm de călătorie pe deplin.


DG: La moment călătorești în Venezuela. Ce ai reușit să vizitezi?

NC: Am reusit sa vizitez capitala Venezuelei, Caracas, si o mare parte a țării. Am vizitat 2 situri din cele 3 situri înscrise in Patrimoniul Mondial UNESCO: universitatea din Caracas și orasul colonial, Coro. 

Mi-as fi dorit sa vizitez si celebrele cascade Angel, dar din pacate vizita este destul de costisitoare, aproximativ 1000$. Dar cel putin am reușit sa traversez tara din nord spre sud, sa merg si prin jungla ca sa ajung in capitala Guyanei, Georgetown, timp de 3 zile non-stop.


DG: Ce locuri merită de vizitat în Venezuela?

NC: Cele mai frumoase locuri din Venezuela sunt delta râului Orinoco, Muntele Roraima, cascadele Angel, insula Margareta si orasele Merida, Colonia Tovar, Coro și Choroni.

(Pe Natalia o puteți urmări pe contul ei de Facebook pentru a vedea în ce țări călătorești și ce postează).

DG: Care va fi următoarea țară pe care o vei vizita?

NC: Am ajuns in Guyana. E o tara escală in drumul meu spre SUA. Merg in Florida la evenimentul pe nume DOR, un eveniment organizat de Moldovence, dar si la un eveniment celebru in sfera golfului pe nume, The Players.


DG: În discuții ai spus că mai dormi pe la localnici, mergi la ei acasă. Nu ți-i frică că ai putea păți ceva?

NC: E adevărat că îmi place să dorm la localnici. 

De ce mi-ar fi frică? Majoritatea oamenilor sunt binevoitori, cu inima bună. Din propriile experiențe pot spune ca riscul e foarte minim, poate 1%.

Și de ce dorm pe la localnici?

Eu am 3-4 criterii de care mă țin ca să consider că am vizitat o țară:

- să vizitez 2-3 locații diferite;

- să degust bucate și băuturi localnice;

- să merg cu mașina de ocazie;

- să dorm la localnici ori să îmi petrec timpul cu ei pentru a simti mai bine cultura lor.

Vreau să sterg prejudecățile și stereotipurile din mintea mea, să experimentez câte mai multe sițuatii diferite, sa întâlnesc oameni de diverse etnii, să ascult povești de la ei, să împart tradiții cu ei sau pur si simplu, să savurez bucate tradiționale, si desigur, să promovez țara mea natală povestind despre Moldova în fiecare țară vizitata de mine. Mi se pare cea mai buna cale pentru a face cunoscută Moldova în lumea întreaga.