Nunta lui Isobel de Sheila O'Flanagan, recenzie

Cartea a apărut în anul 2010 la editura Polirom, iar traducerea și notele îi aparțin Mirunei Ralea. Romanul are 624 de pagini. Sheila O’Flanagan a fost nominalizata la Irish Book Awards 2010.

Isobel tocmai își cususe rochia de mireasa cu patru sute douăzeci de perle. Făcuse o rezervare pentru luna de miere în Mediterana și primise cadourile de nuntă. Ce sa mai vorbim de Tim, logodnicul ei cu parul negru ca pana corbului și ochii albaștri… visul multor fete. Doar ca, înainte cu două săptămâni de nuntă, totul se schimbă. Tim se răzgândește, anulează nuntă, totul transformându-se într-un coșmar. Argumentul lui Tim a fost că nu era pregătit să-și asume un astfel de angajament. Îi era frică de ce o să urmeze după nuntă. Nu știa dacă dacă va face față vieții de familie. Evident că lumea lui Isobel se prăbuște. A fost o stare de șoc. Trebuia să explice tuturor ce se întâmplă, de ce nuntă este anulată. Norocul lui Isobel e că familia ei a fost înțelegătoare. Asta în contextul în care Tim nici nu era tare simpatizant. Și nici măcar de cea mai bună prietenă a lui Isobel.

La serviciu, de asemenea, deși nu a dat mari explicații, colegii au înțeles că a fost ceva la mijloc. Din cauza șocului privind anularea nunții, făcea multe erori. I s-a atras atenția. Ca în final, tot șeful ei să vină cu o propunere în beneficiul ei: să plece în Madrid (Spania) la o companie de traininguri. I s-a zis că o schimbare de mediu și de job i-ar prinde bine. 

Isobel pleacă în Spania, unde o ia de la capăt. Schimbarea aceasta îi prinde bine. Își face noi prieteni, vizitează obiectivele turistice ale Madridului, inclusiv își face un iubit. Se simte bine pe continent. Chiar dacă ține legătura cu familia și prietena ei cea mai bună. Chiar dacă e vizitată de ei. Și când credea că totul s-a schimbat, în viața ei reapare Tim. Fiind împărțită între cele două orașe, Dublin si Madrid, între Tim și Nico, Isobel este derutată. Nu știe ce să facă. NU e sigură de sentimentele ei față de Nico, deși se simte bine cu el, dar și cu Tim ar vrea să fie. Mai avea sentimente față de el. Deși îl alege pe Tim și mutându-se înapoi în Dublin, organizând nunta cu el... își dă seama că, de fapt, inima ei îi aparține lui Nico.

De data asta, Isobel e cea care anulează nunta.

Un roman foarte interesant. Ușor scris, cu detalii la fix și te face să te simți în mijlocul evenimentelor. Autoarea, Sheila O'Flanagan,descrie foarte bine noua viață a lui Isobel la jobul nou din Madrid, cume viața din capitala Spaniei încât simți că ești și tu acolo.

Recomand cu încredere lecturarea acestui roman. 

Sursa imaginilor: polirom.ro

Cât de greu poate fi? de Allison Pearson, editura Polirom

Cartea a fost tradusă în anul 2019de editura Polirom din Iași. În Marea Britanie romanul a apărut în anul 2017. Și este o continuare a romanului Nu știu cum reușeșete de aceeași autoare.  Romanul Nu știu cum reușeșete a fost ecranizat, Sarah Jessika Parker și Hugh Grant, doi actori pe care îi apreciez și îmi sunt dragi. Sper să fie acranizat și romanu Cât de greu poate fi? cu cei doi actori mai sus menționați. 

Cât de greu poate fi? de Allison Pearson, colecția CHIC, editura Polirom

Kate Reddy are tot ce-și dorește o femeie împlinită: casă de vis, doi copii iubitori și un soț ca nimeni altul. Copii au crescut și au devenit adolescenți, Richard ideal, și-a dat demisia, își pierde vremea pe velodrom. În contextul în care Kate trebuie să se angajeze se confruntă cu problema respingerii din cauza vârstei (49 de ani) și a pauzei lungi în care nu a lucrat. La un moment dat este impusă de situație să mintă, pretinzând că ar fi cu 10 ani mai tânără. Fapt care se află oricum.
Citind romanul veți retrăi anumite puncte de vedere în ceea ce privește aspectele vieții în toate formele: rețele de socializare, postarea pe facebook a unei poze care nu ar trebui să apară, dificultatea de a te angaja, obsesia față de telefon și rețele ect.

Fragment

Allison Pearson explorează subiectele dificile ale vieții într-un roman cu adevărat savuros – o căsnicie cu hopuri și creșterea copiilor, pericolele social media, adolescența cu năbădăi și gestionarea unei personalități independente – și găsește o cale de a spune toate aceste lucruri fără să și strice poveste.

The Weekly Standard

La cumpărături în Las Vegas de Sophie Kinsella de la editura Polirom

Romanul La cumpărături în Las Vegas a apărut la editura Polirom din Iaşi în anul 2016. Titlul original al romanul este Shopaholic to the Rescue.

În romanul La cumpărături în Las Vegas de Sophie Kinsella, Becky a pornit într-o misiune de salvare care o va purta în oraşul Las Vegas. Tatăl său şi soţul lui Suze, cea mai bună prietenă a lui Becky. În toată aventura asta merge şi Luke, Suze, soţul şi mama lui Becky, Alice-picioare-lungi şi Janice, o prietenă a mamei lui Beck. 

Nici nu au început bine drumul spre Las Vegas că au şi fost opriţi de poliţie. „Un poliţist se îndreaptă spre autorulota noastră închiriată Clasa C, de şapte metri şi jumătate... E genul ăla de poliţist american cu aer cool, cu ochelari de soare tip oglindă şi bronzat, care te bagă în sperieţi. Inima începe să-mi bubuie şi mă uit din reflex în jur după un loc în care să mă ascund” afirmă Becky la începutul cărţii.

Aventura călătoriei lor începe cu stângul, dar asta nu înseamnă că nu se descurcă până la urmă. Pe parcursul aventurii îi găsesc pe ceilalţi prieteni a tatălui. Toţi sunt evazivi când vine vorba de ce se întâmplă, de fapt. Dar cel mai important e că Becky începe să îşi pună întrebarea de ce tatăl ei a ales să-i pună numele Rebecca... 

Odată ajunşi în Las Vegas, se cazează la un hotel. Becky şi Suze sunt supărate, învinuindu-se reciproc. În final misterul e dezlegat. Suze îi destăinuie lui Becky că şi-a înselat soţul şi acum e şantajată. 

În fine. Până la urmă toate problemele se rezolvă. Suze se împacă cu soţul ei, care îl credea deja pierdut. Tatăl le explică care e faza cu invenţia şi prietenii săi din copilărie şi toată lumea e fericită.

Sursa imaginii: casa del libro

Viaţa mea nu chiar perfectă de Sophie Kinsella

Cînd am văzut că a apărut romanul ăsta, mi-am zis că trebuie neapărat să mi-l cumpăr. Aşa că, mi l-am cumpărat, citit şi impresiile nu au încetat să apară încă de la primele pagini ale lecturii.

Viaţa mea nu chiar perfectă
de Sophie Kinsella

Viaţa mea nu chiar perfectă este povestea lui Katie Brenner, o tînără promiţătoare, care locuieşte în Londra, aflată la primul ei job important. Cînd Katie crede că lucrurile merg din ce în ce mai bine, se trezeşte concediată de Demeter, şefa arogantă. Neştiind încotro s-o apuce, Katie se întoarce la ţară, în Somerset, unde locuiesc părinţii ei, cu visurile spulberate şi îşi face o profesiune de credinţă din încercarea de a-şi ajuta tatăl cu mica lui afacere, o fermă aproape falimentară. Asta fără să le spună care e situaţia ei precum că ar fi şomeră. În timp ce îşi ajuta tatăl şi mama vitregă în organizarea activităţilor şi adminstrarea afacerii, îşi căuta de lucru, expediind CV-uri la diverse organizaţii.

În timp ce administra cu succes afacerea, respectiv, aprecierile nu au întîrziat să apară. Pentru că o administrare bună presupune activităţi pe măsură, mîncare bună, clienţi mulţumiţi şi... recenzii bune pe TripAdvisor.

Într-o bună zi, la fermă îşi face apariţia Demeter, prilej pentru Katie să-şi pună întrebări cu adevărat importante: Ar trebui să lupte ca să-şi recapete viaţa din Londra? Ar trebui să se răzbune pe fosta ei şefă? Sau să aibă încredere în Alex, tînărul care intră în viaţa ei cînd totul pare că se prăbuşeşte?

Reflecţii din carte:

Deci ai de ales între inimă şi raţiune.

E amuzant cum seamănă viaţa asta cu un balansoar: unele lucruri se ridică, în timp ce altele se prăbuşesc.

Ştii ce vrei şi faci să se întâmple, fără să distrugi nimic. E o artă şi asta.

E în firea omului să spere imposibilul.

- Ba nu, nu e deloc în regulă, e greu să găseşti echilibrul între două cariere solicitante, şi doi copii... Expiră, ridicîndu-se iar în fund. James a încercat cu disperare să nu îşi dorească slujba asta care îl tenta, din cauza presiunii pe care ar fi pus-o asupra mea. În vremea asta, eu eram atît de concentrată la jobul meu, că nici nu am remarcat. Dar ieşim noi la liman. Poate o să regîndim complet totul... Tace. Oricum. Ce tot zic? Asta n-o să mai fie acum o problemă, nu-i aşa? De acum o să fiu mereu acasă. Îmi zîmbeşte trist. E avantajul faptului de a fi şomeră.

Pot să fac orice, să mă duc oriunde, să fiu orice.

Critică:

„Katie este o eroină învingătoare, una dintre concurentele de succes ale lui Becky Bloomwood.” (Kirkus Reviews)

 „Un roman strălucitor, inteligent despre social media şi despre poveştile pe care ni le spunem unii altora.” (People)

 „Sufletul acestei cărţi e prietenia femeilor… O carte plină de înţelepciune adevărată atît pentru fanii lui Sophie Kinsella, cît şi pentru noii ei cititori.” (The Washington Post)

În căutarea lui Audrey de Sophie Kinsella

Iată că am citit şi romanul În căutarea lui Audrey de Sophie Kinsella. Puţin plictisitor la început, dar până la urmă, subiectul romanului, îţi captează atenţia. Important de menţionat e că romanul are ca subiect doi  adolescenţi şi e inclus în colecţia Junior a editurii Polirom din Iaşi. 

E un roman cu şi despre adolescenţi, aşa că... părinţilor cu adolescenţi în casă le va fi interesantă această carte.

Subiectul romanului e Audrey, care poartă tot timpul ochelari cu lentile negre. Nu-i scoate nici măcar în casă. Nu iese niciodată în oraş, rar când schimbă  două vorbe cu cineva pe care nu-l cunoaşte şi i se pare aproape imposibil să se uite în ochii oamenilor. 

Lui Audrey i se face o programare la un psiholog, unde urmează nişte recomandări. Se împrieteneşte cu Linus, un prieten al fratelui ei şi discută cu el problemele cu care se confruntă. Acesta chiar se oferă să o ajute să-i rezolve problema emoţională şi frica de a ieşi şi vorbi în public. 

O altă problemă de familie ar fi faptul că şi Frank, fratele lui Audrey îşi petrece timpul în faţa calculatorului, jucîndu-se mai tot timpul, spre frustrarea mamei. Deşi îi interzice accesul la calculator, Frank a găsit soluţie să se joace în timpul nopţii. Asta până când e prins de maică-sa. Ce a urmat... e o adevărată epopee. 

Până la urmă, toate problemele se rezolvă. E o carte amuzantă, chiar dacă e şi un roman psihologic. Este o poveste despre iubire şi încredere la vârsta adolescenţei.

E un roman scris într-un stil mai diferit de ceea ce sunt obişuită. Dar e scris simplu şi amuzant. 

Jemima J. de Jane Green

Iată că am citit şi romanul Jemima J. de Jane Green deşi era demult pe listă.

Deşi a apărut în anul 1998, tradus în limba română 10 ani mai tîrziu, de curînd am citit şi eu romanul Jemima J de Jane Green. 

Romanul Jemima J. (1998) este povestea unei jurnaliste la modestul ziar Kilburn Herald. Camuflată în haine... cam urîte, Jemima J. este, de fapt, o tînără simpatică. Susţine o rubrică plictisitoare, Sfaturi de milioane. Nu e tocmai rubrica cea mai plăcută, dar... paralel transcrie articolele unei colege Geraldine care e, de fapt, şi prietenă. Şi e îndrăgostită de şeful ei, Ben. Între timp, Ben e angajat la un post de televiziune londonez, un vis al lui mai vechi. Şi asta graţie farmecului şi carismei sale.

După ce participă la un curs de Web descoperă tainele internetului. Face cunoştinţă cu un tip din Los Angeles, Brad. După o scurtă discuţie virtuală şi schimb de fotografii, Brad o invită pe Jemima la el în Los Angeles. 

Între timp, Jemima merge la un curs de slăbit, e atentă la ceea ce mănîncă, îşi schimbă garderoba, devinde ceea ce îşi dorise de fapt, spre invidia/mirarea unora şi se bucură de schimbarea pe care a reuşit să o facă.

Ajunsă în Los Angeles, bucuria Jemimei nu e pentru mult timp, pentru că descoperă că Brad nu e ceea ce părea. Ce anume descoperă, citiţi romanul.

Îşi dă seama că are nişte sentimente pentru fostul ei şef de la Kilburn Herald, Ben. 

Întîmplător sau nu, Ben venise şi el în Los Angeles pentru un interviu cu o actriţă de la Hollywood. Se întîlneşte şi cu Jemima. Surprins de schimbarea Jemimei, nu întîrzie să remarce asta. 

Pe scurt, cei doi îşi dau seama că pot face un cuplu frumos şi... iubirea lor se tranformă într-o poveste frumoasă de dragoste.

Ca de obicei, scriitoarea Jane Green nu m-a dezamăgit nici de data aceasta.

Referinţă critică:

Un roman care explorează cu ingeniozitate lumea unei jurnalist foarte isteţe, foarte amuzante, foarte masive... Cititorii vor savura această delicatesă şi vor aprecia felul în care Jane Green descrie o anumită mentalitate californiană privitoare la bunăstare, fericire şi dragoste.

USA Today

Dacă v-am intrigat, spor la lectură!
Ţin să menţionez, că Jemima J. e al treilea roman citit după Eu şi soacră-mea şi Babyville. Nu m-a dezămagit Grane Jeen. Încă!

La cumpărături pentru vedete de Sophie Kinsella

Iată că am citit şi această carte. Stilul autoarei Sophie Kinsella este evident. Dintr-o răsuflare. Aşa că, dacă doriţi să vă relaxaţi după o zi de muncă, neapărat să citiţi această carte. 

M-a amuzat şi de această dată cartea La cumpărături pentru vedete. Cei care nu au citit încă seria La cumpărturi... să citească.

În acest roman, Rebeca şi Luke, soţul ei sunt în spaţiul fabulos al Hollywoodului. De data această, Luke are o chestie de serviciu cu o actriţă, Sage Seymour. Rebeca,  îşi doreşte să facă cunoştinţă cu ea, rugîndu-l, astfel, pe Luke să o invite acasă ori undeva în oraş. Totodată, Rebeca îşi doreşte să devină stilistă pentru vedete, pentru că în acest oraş, e crema Hollywood-ului. Totodată, fiica ei, Minnie trebuia înscrisă la o grădiniţă. Prietena ei cea mai bună, Suze, a venit şi ea în Las Vegas. Deşi, iniţial erau ambele entuziasmate că sunt în acelaşi oraş, apar situaţii neaşteptate: Suze se împrieteneşte cu Alicia, apar probleme atît în familia Rebecăi cît şi a lui Suze, tatăl Rebecăi apare şi el în oraş pentru a-şi găsi un fost prieten, să fii stilistă pentru o vedetă se pare că nu e chiar aşa simplu cum părea, Eleonor, mama lui Luke, încearcă să reia legătura atît cu Rebeca cît şi cu Luke. În fine!

O serie de evenimente legate unul de altul şi bine scris. 

Sunt şi cîteva momente care mi-au plăcut:

Stau pur şi simplu acolo, pierzînd noţiunea timpului şi lăsîndu-mi gîndurile să se învîrtă încet în cerc

şi, treptat, să se aşeze. Apoi, hotărîtă, iau o foaie din carnetul pentru notiţe din bucătărie şi scriu un titlu:

Hotărîri.

Am să-mi schimb viaţa şi am s-o fac să meargă cum trebuie. N-am s-o las să se mai învîrtă

aiurea ca un caleidoscop. E viaţa mea, ceea ce înseamnă că eu hotărăsc cum merge. Chiar dacă asta înseamnă să dau cu ea de pămînt, să-i trag pumni în cap şi să-i spun „Ia de-aici, viaţă!“.

Viaţa nu înseamnă să te agăţi de lucrurile rele. Ci trebuie să însemne să prinzi din mers toate lucrurile

bune şi să dai uitării lucrurile rele.

O discuţie într-un local unde se serveşte ceai, la întîlnirea dintre Rebeca şi mama lui Luke, Eleonor:

— Pot să vă ofer nişte ceai?

O fată cu aer nepăsător, şorţ de olandă şi pantaloni albi cu turul lăsat s-a apropiat de noi fără

zgomot, aşa că prezenţa ei bruscă mă face să tresar.

— O, da, vă rog, spun. Minunat. Pentru mine un ceai obişnuit, mulţumesc. Iar pentru fiica mea, lapte.

— „Ceai obişnuit“? repetă fata, de parcă aş vorbi în swahili. V-aţi uitat la meniul nostru de ceai?

Arată din cap spre o broşură din poala lui Elinor, care pare să aibă cam patruzeci de pagini.

— Am renunţat, spune Elinor înţepată. Aş dori apă caldă şi lămîie, vă rog.

— Hai să ne uităm un pic...

Mă apuc să frunzăresc broşura, dar nu trece mult şi mi se înceţoşează privirea de la atîtea rînduri

scrise mic. Cum pot să existe atîtea feluri de ceai? E stupid. În Anglia ţi se dă pur şi simplu

ceai.

— Avem ceaiuri pentru diverse necesităţi, spune fata săritoare. Cu fenicul şi mentă pentru digestie

sau cu trifoi roşu şi urzică pentru probleme de ten...

Probleme de ten? Mă uit la ea bănuitoare. Oare încearcă să sugereze ceva?

Probleme de ten? Mă uit la ea bănuitoare. Oare încearcă să sugereze ceva?

— Ceaiurile albe sînt foarte populare...

Pe bune, acum, ceaiul n-ar trebui să fie alb. Nu ştiu ce i-ar spune mama fetei ăsteia. Probabil ar

scoate un pliculeţ de Typhoo şi i-ar zice: „Ăsta  e ceai, draga mea“.

— Aveţi vreun ceai care să-ţi facă viaţa splendidă din toate punctele de vedere? zic, doar aşa, ca s-

o zgîndăresc puţin.

— Da, răspunde ea fără să clipească. Ceaiul nostru de hibiscus, portocală şi sunătoare induce o

stare de bine generată prin stimularea dispoziţiei. Noi îi spunem ceaiul fericirii.

— Aha, zic surprinsă. Păi, atunci eu unul din ăsta aş dori. Vrei şi tu unul, Elinor?

— Nu doresc să-mi stimulez dispoziţia, mulţumesc.

Referinţe critice:

„E imposibil sa nu te indragostesti de Becky si de nazbitiile ei, iar ultima dintre ele nu dezamageste. Dimpotriva, ii va cuceri pe fanii mai vechi ai romanelor din aceasta serie si va atrage, cu siguranta, altii noi. Fiindca La cumparaturi pentru vedete e o carte care te face sa rizi in hohote.” (Publishers Weekly)

„Poate ca Becky este egoista, dependenta de cumparaturi si putin frivola, insa e buna la suflet si nostima. E o bucurie sa o insotesti in calatoria ei, oricit de incurcata ar parea uneori. La cumparaturi pentru vedete este o lectura usoara si placuta, pur si simplu o evadare.” (Kirkus Reviews)

Sursa imaginii: cartepedia.ro

Babyville de Jane Green

Titlu original: Babyville

Anul apariţiei: 2008

Editura: Polirom, Iaşi

Iată că am citit şi romanul ăsta. Jane Green m-a surprins plăcut. E al doilea roman citit de autoarea Jane Green, prima fiind Eu şi soacra mea. 

Romanul Babyville e ceva mai deosebit în comparaţie cu alte romane citite de mine. Are ca subiect impactul maternităţii din zilele noastre. Are stări în care îţi doreşti să plîngi, dar şi plăcute încît te bucuri pentru succesul protagonistelor. 

Este vorba de viaţa de familie a trei femei: Julia, Maeve şi Sam. Deşi toate trei se cunosc, povestea lor de familie şi de serviciu e povestită separat. Din acest motiv şi menţionasem că e un romna ceva mai diferit de alte romane citite. 

Vorba e că cele trei femei sunt diferite în ceea ce priveşte ideea conceperii unui copil şi prezintă o schimbare totală de perspectivă.

Fragment: 

Julia fusese dintotdeauna o femeie de succes. În facultate, apoi la primul ei loc de muncă într-un program de instruire a absolvenţilor la televiziunea londoneză. Norocul i-a surîs şi a fost promovată repede, iar acum e producătoarea unui chat-show de seară, de mare audienţă. De obicei ia masa cu şeful departamentului de divertisment. El ciuguleşte din friptura ei de pui într-un mod care sugerează că sunt egali şi apropiaţi. Şi poate chiar şi mai mult, deşi pe ea n-o interesează. Şefa de la ştiri
- care nu încetează să o uimească -  o cheamă pe Julia să i se plîngă de viaţa amoroasă. Stau la bar  după program, în timp ce documentariştii încearcă să le intre în graţii făcîndu-le cinste cu băutură şi punîndu-lela curent cu bîrfele de la birou. 

Bîneînţeles, Julia nu are de ce să se plîngă. Iată ce se spune despre ea: "Aş vrea să fiu în locul ei".

A avut întotdeauna ceea ce alţii doar au visat să aibă. De la părul negru, lucios - de departe punctul ei forte -, la  picioarele mici, încălţate în balerini cu mărgele sau pantofi sexz cu vîrful ascuţit şi baretă la spate; de la cariera în lumina reflectoarelor - apare periodic în reviste la rubrica "Exemple de urmat" - la casa imensă, în stil victorian, din Hampstead (de fapt din Gospel Oak, dar pentru că toţi agenţii imobiliari îi spun Hampstead, Julia zice şi ea la fel). Şi, mai presus de toate, Mark.

Julia şi Mark s-au cunoscut cu patru ani în urmă. Era avocatul companiei, lucra acolo de vreo şase luni şi devenise idolul femeilor de la birou. 

Povestea începe cu Julia, care e într-o relaţie cu Mark de ani buni şi e obsedată de ideea conceperii unui copil, fapt pentru care îi face pe ambii nefericiţi în cuplu. Sam, grafician de meserie, era una din cele mai bune prietene a Juliei, vorbeau îndelung despre cum va fi cînd vor avea ele copii.

Ziceau ce grozav ar fi dacă ar avea copii de aceeaşi vîrstă, dar Sam nu s-a aşteptat să se întîmple atît de repede, iar Julia, normal, nu s-a aşteptat să se întîmple atît de greu. 

Mai aveau o prietenă comună, Bella. Se spune că un trio nu funcţionează întotdeauna. Poate a contribuit şi faptul că mai întîi Sam şi Julia au devenit prietene, înainte ca Bella să intre în ecuaţie, dar ele nu s-au confruntat cu acele gelozii meschine care apar deseori în astfel de triunghiuri. 

Încercarea lui Mark şi Julia s-a soldat cu despărţirea lor, problemele Juliei de serviciu erau deja inevitabile pînă în momentul în care şi şeful îi spusese să ia o pauză. Julia a lăsat jobul şi s-a mutat în New York, ducînd acolo a viaţă bine merci. Ce face acolo mai exact, detaliile apar în povestea lui Sam.
Ce-a de a doua protagonistă este Maeve. Jurnalistă şi ea. Paşii pe care i-a parcurs ea în radio şi TV sunt. Pentru ea a fost simplu să treacă de la radio la televiziune, deşi trebuise să pornească iarăşi de jos, deşi avea ceva experienţă. E genul de persoană care crede că beneficiile merită efortul. În timp ce unii mîncau pizza, ea era într-un bar fiţos cu şefii de departament. În timp ce unii serveau bere şi vin alb ieftin, ea se afla printre alţi oameni de televiziune, sorbind şampanie şi conversînd. Fiecare slujbă pe care a avut-o, fiecare emisiune la care a lucrat, fiecare promovare pe care a obţinut-o a fost, direct sau indirect, pentru că s-a amestecat printre cei de sus.
Asta pînă i s-a propus să lucreze la London Daytime Television pe post de producător. Exact locul de unde plecase Julia. Pe lîngă faptul că acceptase oferta, se cuplează cu Mark, lăsînd comentariile colegilor la o parte. Şi asta pentru că după o noapte petrecă împreună, Maeve rămîne însărcinată. Deşi nu îşi dorise acest copil pentru că cariera e pe primul loc, ajunge la un consens cu Mark şi mama ei. Şi de aici poveste mergea mai departe fără să mai intru eu în detalii.
În final, intră povestea lui Sam, cea mai bună prietenă a Juliei. Este o mamă obsedată de pruncul său, îşi neglijează soţul şi e îngrozită de îndatoririle sale de soţie. Face cunoştinţă cu Maeve, împrietenindu-se pe loc (după o vreme îndelugată fără prietene), plimbîndu-se şi vizitîndu-se. Se simţea prost faţă de Julia că s-a împrietenit Maeve. Deşi problemele de familie ale lui Sam şi soţul ei se reglase într-un mod cam straniu, află de la Julia că făcuse cunoştinţă cu cineva acolo în New York şi că e ... însărcinată.

O carte interesantă. Şi mai deosibită. Sper să îmi placă şi alte cărţi marca Jane Green.

Referinţă critică

Odată cu Babyville, fenomenul chick lit a făcut un pas înainte. Este un roman plin de viaţă şi de căldură, inteligent şi, mai presus de orice, imposibil de lăsat din mînă ddespre impactul maternităţii asupra femeii din zilele noastre. Purtînd amprenta sincerităţii şi umorului caracteristice lui Jane Green, poveştile celor trei femei îi vor face pe cititori să rîdă, să plîngă şi poate chiar să se recunoască pe ei însăşi."

Hello!

Noaptea trecută la Chateau Marmont de Lauren Weisberger

În acest roman, Noaptea trecută la Chateau Marmont, Lauren Weisberger abordează cu subtilitate și umor teme de actualitate precum prețul succesului în societatea contemporană și efectele dezastruoase ale faimei asupra relațiilor de cuplu, descriind peripețiile prin care trece o pereche proaspăt căsătorită, a cărei fericire începe să se clatine sub pretextul celebrității căpătate peste noapte. 

Brooke și soțul ei duc o viață vesele și mulțumită în New York, însă lucrurile iau o întorsătură dramatică în momentul în care cariera de muzician a lui Julian începe să ia avînt. Și ce probleme pot apărea într-o familie în momentul în care Julian se trezește vedetă peste noapte și albumul lui ocupă locul 4 în topul Bibloard, sacrificiile pe care le face soția sa, Brooke, mai ales că lucrează în două părți și obține calificative bune... pozele cu soțul său și o tipă de la Chateau Marmont care o face să pună la îndoială fidelitatea soțului și sacrificiile făcute pentru el. Concedierea de la job o întristează destul de mult. Suportul celei mai bune prietene o face să reziste. Totuși. În fine. 

Cei doi se împacă, pentru că Julian realizează că familia e mai importantă decît cariera. Reușesc să ajungă la un compromis.

Deși e cam plicitisitor la început, vă îndemn să aveți răbdare. 

Referințe critice:

„Într-o societate obsedată de celebritate precum cea în care trăim, Lauren Weisberger ne ajută să descoperim nebănuitul preț al succesului.”

                                                                                                                                 (Publishers Weekly)

„Iată un minunat antidot pentru dependența de televizor. Noaptea trecută la Chateau Marmont propune un scenariu: ce s-ar întîmpla dacă, fără să vrei, ai deveni vedetă peste noapte?”                                                                                                                                                   (Entertainment Weekly)  

„Cînd toți sînt atenti pe scenă, puțini mai au timp să se gîndească la ce se întîmplă în spatele ei, la comedia din lumea reală. Cartea lui Lauren Weisberger este, din această perspectivă, un adevărat manual de psihologie a cuplurilor.”

                                                                                                                                                     (People)

Sursa imaginii: carturești

Anumite fete de Jennifer Weiner

Anumite fete este continuarea romanului Super-tare la pat, două bestselleruri internaţionale semnate de Jennifer Weiner, una dintre cele mai celebre autoare ale colectiei CHIC.

Anumite fete (Certain Girls, 2008) este continuarea romanului Super‑tare la pat, avînd‑o ca eroina pe Super‑tare la pat, protago­nista este acum mama, preocuparile sale sînt fiica adolescentă şi rebelă, pe nume Joy, cariera scriitori­ceasca, relaţia cu soţul ei, medicul Peter Krushelevansky, mîncarea organică şi, mai nou, cursurile de yoga. Viaţa ei pare să se fi înscris într‑un circuit minunat de previzibil, cu toata liniştea la care rîvnise şi, de asemenea, tandreţea şi iubirea unei familii. Dar, din clipa în care Joy devine interesată de secretele de mult îngropate ale familiei, trecutul revine cu putere in viata lor de familie, supunînd‑o pe Cannie la noi încercări şi pe fiica ei la efortul de a înţelege viata cu mai multa maturitate şi umor decît pînă atunci. Peste toate, Jennifer Weiner îşi pune amprenta ei inconfunda­bila: frumuseţea te ajută să scapi basma curată din orice situaşie, natura umană e dificilă şi capricioasă, se cere în permanenţă studiată şi criticată.

Cannie Shapiro, jurnalista de succes. La treisprezece ani de la întîmpările din

Nu e un roman care să te ţină cu sufletul la gură, dar poţi vedea ce înseamă să fii mamă de adolescentă. Cum să te comporţi, cum să reacţionezi, ce înseamnă organizarea unei petreceri bar mitzvah.

Pe final de lectură, am găsit cîteva afirmaţii care mi-au plăcut foarte mult:

Unul dintre marile adevăruri despre tragedii: poți să visezi că dispari, îți poți dori să nu mai știi de nimic, să te pierzi într-un vis nesfîrșit sau într-un roman SF sau să te cufunzi într-un rîu cu buzunarele pline cu bolovani, lăsînd apa întunecată să te înghită.

Ce-ai primit e bun primit, așa că nu mai sta necăjit.

Nimic nu e doar în alb și negru. Nimeni nu e doar rău sau bun.

Se vor întîmpla mereu lucruri rele și multe nu vor merge cum ar trebui.

Cînd nu obții ce-ți dorești, iei ce-a mai rămas și te străduiești să faci ceva bun.

Referinţă critică:

„Plin de căldură şi umor, romanul Anumite fete este o examinare impresionantă a momentelor tragice şi comice, totodată, care marcheaza relaţia dintre mame şi fiice, observînd în profunzime dinamica unei familii aflate într-o permanenţă nevoie de a afla şi a spune adevărul.” (Kirkus Review)

sursa imaginii: bestseller.md

Divorțul perfect de Francesca Clementis

După vreo patru încercări de a citi cartea asta, iată că, în sfîrșit, am reușit să o citesc. Și mă bucur că am reușit să o citesc. Nu e chiar așa plictisitoare cum credeam că e. 

Divorțul perfect are ca subiect o relație mai puțin obișnuită: Jenny și Mark par să fi fost dintotdeauna

un cuplu, deși a trecut o veșnicie pînă au hotărît să se căsătorească. Dar mariajul a adus cu sine o sumedenie de probleme cărora este prea complicat și dureros să le facă față. În aceste condiții, divorțul le apare ca singură soluție rezonabilă. Numai ca o relație perfectă merită un divorț perfect și ambii parteneri se străduiesc din răsputeri să se arate la înălțimea situației: în cazul lor, nu vor exista certuri meschine legate de casă, împărțirea bunurilor sau menținerea relației cu prietenii comuni. Dar asta pînă cînd aceștia din urmă ajung să aibă și ei un cuvînt de spus...

E o carte ce reflectă problemele de căsnicie, dar și de prietenia dintre femei.

„Dar ne lega ceva mai mult decît Mark. Kieran era și prietenul meu secret. Ne plăcuserăm de prima dată și dacă nu am fi fost amîndoi implicați într-o relație poate că am fi fost împreună. Asta era jumătate din secretul nostru. Cealaltă jumătate e că aveam lungi convorbiri telefonice de care Lisa și Mark nu știau.

Totul începuse cu discuții relaxate atunci cînd Lisa nu era disponibilă pînă cînd, treptat, ne-am pomenit spunîndu-ne toate acele adevăruri jenante care nu pot fi spuse altcuiva. Știa cît de mult îmi displăcea faptul că Mark își păstrase apartamentul atîția ani și știam cît de mult îi displăceau listele Lisei.”

Sau

„Treptat, prietenii lui Mark au devenit și ai mei și nu mi-a părut niciodată rău. Ulterior, am aflat că situația asta e neobișnuită pentru un cuplu. În general, femeile sunt cele care leagă și mențin prietenii, iar bărbații se lasă tîrîți în aceste prietenii.”

Jane, eroina principală avea un stil așa, deloc feminin. După separarea ei de Mark, o prietenă de a ei, Lisa o duce la un salon, pentru ai schimba stilul. Și asta nu e tot. Ele, prietenele ei cele mai bune îi dau o replică precum că se întîlnea cu ele doar cînd Mark era foarte ocupat. Fapt care e pune pe gînduri: „să fie adevărat? Am fost eu o prietenă atît de groaznică încît să mă aștept ca Maria și Lisa să fie disponibile atunci cînd aveam eu o zi liberă, dar nu am fost niciodată dispusă să-l pun pe Mark pe planul doi și pe ele pe primul plan?” Iată așa. :)

Și iată așa. Momente din astea de tot felul. Amuzante și serioase în același timp. Cu afirmații utile pe alocuri. 

Referințe critice

„Divorțul perfect este o desriere pe cît de realsită, pe atît de amuzantă a relațiilor amoroase și a complicațiilor ce decurg între ele”

Sunday Mirror

„O comedie romantică pe gustul oricărui cititor.”

Books Magazine

Sursa imaginii: Filme-carti.ro

Clubul soţiilor nr. 2 de Jane Moore

Pentru cei ce doresc o carte uşor de parcurs, care nu duce lipsă de ritmul, umorul şi metrosexualitateaTotul despre sex, Jane Moore le oferă Clubul soţiilor nr. 2. Este vorba de un grup de doamne care se întîmplă să nu fie prima alegere a bărbaţilor cu care s-au căsătorit. Căsniciile anterioare ale soţilor le tulbură vieţile, iar Clubul devine un loc unde aceste neveste se întîlnesc şi îşi spun ofurileşi temerile, încercînd să găsească soluţii pentru diverse probleme create de precursoarele lor sau, mai precis, de bărbaţii care încă mai întreţin o relaţie cu ele. Julia, Fiona, Susan şi Alison, cea mai recentă membră, care facilitează şi intrarea cititorului în grup, trebuie să facă faţă unei lumi de avocaţi cu intenţii necurate, de bîrfe şi de foste-soţii.

caracteristic serialului de succes

Deşi ideea în ansamblu e amuzantă, totuşi, sunt şi elemente care ar trebui să dea de gîndit. Autoarea scoate în evidenţă într-un mod delicat probleme de familie într-o manieră aşa, mai diplomată. Deşi în orice căsnicie apar probleme, în cazul în care eşti soţia nr. 2, se pare că o problemă mai accentuată ar fi relaţia soţului cu fosta nevastă. Pe cît de amuzante anumite momente, pe atît de mult ar trebui să ne pună în gardă alte momente încît să ştii ce să faci/procedezi şi cum să faci/procedezi. Fiecare femeie din cele menţionate, Julia, Fiona, Susan şi Alison se confruntă cu probleme de tot felul. Deşi se susţin una pe alta, reuşesc să depăşească cu brio anumite probleme. Julia e cea sexi şi divorţează de soţul ei din cauza că îşi lasă fosta nevasă însărcinată. Fiona reuşeşte cu greu să se împrietenească cu fiul soţului ei din prima căsnicie. Susan are o problemă cu părinţii fostei neveste a soţului, Caitlin, care a decedat din cauza unei probleme de sănătate. Iar Alison, divorţează şi ea. Pentru că îşi dorea foarte mult un copil şi nu mai rezistă din cauza atitudinii soţului ei. Care era prea orgolios să-şi facă nişte teste plus alte momente legate tot defosta nevastă.

Aş asocia această carte şi cu serialul Neveste disperate.

Aşa că... vă invit să citiţi cartea. Şi să vă faeţi o părere şi voi!

Referinţe critice:

„O carte tratînd relaţiile amoroase cu un cinism hilar, ce îi va unge la suflet pe toţi aceia care au pierdut vreodată la jocul dragostei. O metodă de vindecat inimi rănite la fel de eficientă ca o păpuşă voodoo.”

Glamour

„O lectură obligatorie pentru cei interesaţi de misterele eternului feminin.”

Elle

Sursa imaginii: rosemerta

Pepenaşul de Marian Keyes

Deşi  are un titlul aşa, mai neobişnuit, totuşi, romanul e interesant, un stil demn de CHIC. Romanul e scris în formă de jurnal, Claire fiind cea care vorbeşte şi relatează toate evenimentele. Cei cărora nu le place aşa stil de romane, nu vă ambalaţi prea tare. Se citeşte uşor şi rapid. Plus la asta, te poţi relaxa perfect după o zi grea de muncă.

Pepenaşul, este o comedie romantică plină de umor şi excentricitate, relateaza aventurile lui Claire, o tînără fermecătoare şi dezinvoltă, căreia destinul pare să-i fi oferit tot ce-şi putea dori: un soţ, James, pe care îl adoră, un apartament minunat şi o slujbă de vis. Dar ziua în care dă naştere primului ei copil se dovedeşte a nu fi nici pe departe cea mai fericită din viaţa ei, pentru că James nu o vizitează la spital ca să completeze încîntătorul tablou de familie, ci ca să-i spună că o părăseşte pentru o altă femeie. Cu inima frîntă şi silueta compromisă de sarcină, Claire hotărăşte să se întoarcă la Dublin, la părinţii ei. Aici îşi găseşte nu doar liniştea sufletească, ci şi argumentul suprem pentru a-l refuza pe James atunci cînd acesta încearcă să revină în viaţa ei. 

Acasă, deşi are susţinerea părinţilor, oricum, peripeţiile nu lipsesc. Pentru început e insuportabilă. Pratic, nici nu se îngrijeşte, lăsînd copilul un pic în voia sorţii. Dar asta pînă cînd este luată la pont. Devine paranoică în ceea ce priveşte emisiunile şi filmele televizate ce fac referinţă la dragoste. Şi iarăşi, pînă în momentul în care tatăl o trage deoparte şi îi zice vreo două vorbe mai dure. În ceea ce priveşte creşterea copilului este ajutată şi de părinţi. Ceea ce e un mare noroc pentru ea, asta luînd în considerare că e prima nepoţică. Mai vorbşete la telefon şi cu Judy, prietena ei cea mai bună. Surorile mai mici au aportul lor în această carte, asta luînd în considerare romanul ei ulterior, Vacanţa lui Rachel.

Apropo: în familia Walsh, sunt cinci fete. Tatăl le cumpăra tot felul de reviste pentru femei pretinzînd că le cumpără fiicelor sale, le cumpăra, de fapt, pentru sine. Marian Keyes reuşeşte de minune să descrie viaţa unei familii cu cinci fete. Deşi ăsta e doar începutul. 

Claire e cea mai mare şi părăsită de soţ, murmînd Margaret, Rachel, Helen şi Anna. În momentul relatării evenimentelor, doar surorile mai mici sunt acasă, cu părinţii. Şi după cum afirmă şi Claire, „Anna seamănă bine cu Helen : o faţă mică şi albă, ochi de pisică, un năsuc micşi drăgălaş. Dar asemănările se opreau aici. În primul rînd, nu simţeam nevoia s-o omor pe Anna de douăzeci de ori pe zi. Aşa cum mi se întîmpla în vazul lui Helen. Anna era mult mai tăcută şi mai dulce. Era foarte bună cu toată lumea. Din păcate, era şi foarte vagă şi foarte eterică. De multe ori i-am auzit numele pomenit în aceeaşi frază care era folosită expresia „nebună de legat”. Nu o să dau multe detalii aici legat de fiecare fată în parte, dar o să puteţi vedea ce relaţii sunt între surori, dar şi între părinţi şi surori. 

Fragment din roman

Prolog

Cincisprezece februarie e o zi foarte specială pentru mine. Este ziua în care am născut primul meu copil. Şi este şi ziua în care soţul meu m-a părăsit. De vreme ce a fost prezent la naştere, nu pot decît să presupun că între aceste două evenimente există o oarecare legătură.

Am ştiut c-ar fi trebuit să-mi urmez instinctele.

Am subscris la modelul clasic sau, se poate spune, la rolul tradiţional pe care taţii îl joacă în timpul naşterii copiiilor lor. Şi iată ce înseamnă asta.

Taţii trebuie închişi pe un coridor din faţa sălii de naştere. Unde să nu li se dea voie să intre sub nici o formă. Să li se distribuie patruzeci de ţigări şi o brichetă. Instruiţi-i să se plimbe pînă la capătul coridorului. Cînd ajung înacea fericită poziţie, instruiţi-i să se întoarcă şi să revinnă de udne au plecat.

Repetaţi dacă este necesar.

Conversaţia trebuie să fie redusă. Au nevoie să schimbe cîteva cuvinte cu orice alt viitor tată care se plimbă pe lîngă el.

- Primul meu copil (zîmbet crispat).

- Felicitări... al treilea pentru mine (zîmbet melancolic).

- Bravo (zîmbet forţat - vrea oare să sugereze că e mai viril decît mine?)

Referinţe critice:

„Marian Keyes are talentul de a scrie despre lucruri obişnuite prin care trec oameni obişnuiți. Însă în Pepenaşul reuşeşte să compice firele poveştii cu o ingeniozitate extraordinară.”

The Star

„Marian Keyes transformă nenorocirile personajului principal într-o comedie romantică plină de excentritate, de un umor care rareori dă greş.”

The New York Times Book Review

Sursa imaginii: http://www.cartepedia.ro/

Femeie. Albă. Moartă de Lauren Henderson

Romanul Femeie. Albă. Moartă de Lauren Henderson este un roman din seria misterelor lui Sam Jones!

Dacă e să vă „spun” care e rezumatul cărții, păi iată care e:

Femeie. Albă. Moartă (1995) este, în ordine cronologică, primul roman din serie avînd-o ca eroină pe Sam Jones, tînăra inteligentă, independentă și sexy, cu o slăbiciune pentru alcool, droguri și bărbati, care rezolvă enigmele detectiviste în care se trezește antrenată apelînd la metode dintre cele mai neortodoxe pentru a-i descoperi pe autorii crimelor. Primul „caz” cu care se confrunta Sam Jones în acest roman implică moartea misterioasă a profesoarei sale de la Școala de Arte, Lee Jackson. Deși ancheta poliției stabilește că este vorba despre un simplu accident, Sam este convinsă că a fost comisă o crimă. Enervată de atitudinea de evitare voită a adevărului pe care o afișează toată lumea cu privire la acest subiect, eroina noastră începe o investigație pe cont propriu cu rezultate surprinzatoare. Romanul face parte din colecția CHIC de la editura Polirom. 

Deși această colecție e o colecție drag mie, iată că romanul respectiv e primul roman care nu îmi place. Dacă sincer, nici nu am mai apucat să-l citesc pînă la capăt. E un roman fără sens, nu știu cum. La cîte cărți am citit eu din colecția asta, Lauren Henderson nu m-a impresionat cu nimic. Am ajuns pe la pagina 54 și am decis să las baltă. Nu știu, poate de vină e și stare de spirit, dispoziția care o aveam cînd am început să citesc cartea. Plus la asta, mai mult e un roman polițist, decît unul CHIC. Iarăși, părerea mea.

Cine a mai citit cărți din colecție, cartea asta în mod special, poate că au altă părere și poate că li s-a părut interesantă, dar... mie nu. Din păcate! :(

Sursa imaginii: descarcă.org

Eu cu sora mea mai mică de Jennifer Weiner

Nu ştiu de ce, nu ştiu cum de, dar iată că am scris o impresie despre romanul Eu cu sora mea mai mică de Jennifer Weiner, deşi l-am citit ceva timp în urmă. Zilele astea am privit şi filmul. În fine!

Dacă ai o soră mai mare ori mai mică eşti obligat/ă să citeşti cartea asta. 

Subiectul romanului reprezintă viața surorilor Maggie şi Rose Feller. Deși între cele două nu sunt decât doi

ani diferență, ele au personalități total opuse. Maggie este cea libertină, cochetă și care iubește distracția. De-a lungul timpului a schimbat slujbă după slujbă, încât nici nu ea le mai știe numărul. La capătul celălalt se află Rose. Inteligentă și educată la Princeton, ea lucrează ca avocat la o importantă firmă de avocatură din Philadelphia. E o fată cu un apartament, maşină şi tot restul.

Fragment din roman:

Maggie se prinsese repede cum stăteau lucrurile – profesorilor celor mai răi li se repartizau elevii cei mai răi, drept pedeapsă pentru că nu erau profesori buni. Cei mai răi copii aveau cei mai răi profesori drept pedeapsă pentru că erau săraci sau proști. […] Ei bine, socoti Maggie, dacă era pedeapsa cuiva, atunci se va comporta ca atare. Încetase să-și mai ia cărțile la ore și, în schimb, începuse să care după ea un portfard cât o trusă de scule. În timpul orelor își ștergea oja de pe unghii, își dădea cu un alt fard la ochi în timpul testelor, după ce răspundea cu aceeași literă la toate întrebările – A la o oră, B la următoarea.

Unicul lucru care le leagă e ura pentru  mama lor vitregă. După ce rămăseseră orfane de mamă, tatăl lor se recăsătorise cu o femeie pe care cele două nu o aveau la suflet. Aşa că... cele două surori se îndepărtează de mama vitregă, dar şi de tată. 

Referinţă critică:

Personajele lui Jennifer Weiner sunt absolut minunate, iar această atingere benefică a puncteleor noastre nevralgice din viaţa de zi cu zi, care îi reuşeşte atît de bine, te face să te simţi citindu-i romanul, că te afli în prezenţa unui prieten înţelegător, cu mult umor, o companie irezistibilă. 

People

Dacă chicklit-ul este întradevăr un gen, atunci Jennifer Weiner a creat o subspecie mai deşteaptă şi mai amuzantă...

Philadelphia Inquirer

Răzbunarea se îmbracă de la Prada

Ați citit cartea Răzbunarea se îmbracă de la Prada de Lauren Weisberger? Dacă nu, vă recomand să o citiți. Dar înainte de a citi cartea asta, vă recomand să citiți ori să recitiți cartea Diavolul se îmbracă de la Prada. Tot de Lauren Weisberger. Pentru că Răzbunarea se îmbracă de la Prada e continuare a romanului Diavolul se îmbracă de la Prada.E povestea celor două foste asistente de la Runway, Andrea Sachs și Emily Charton.

Iată un fragment din roman:

Totul începuse cu Alex, la aproape o lună după ce ea se întorsese din faimoasa călătorie „Du-te-dracului-Miranda – de la Paris. Oh, da, îi crăpa obrazul de ruşine şi acum de câte ori îşi amintea incidentul, îngrozită de propriu-i comportament. Da, credea că modul în care demisionase era cel mai urât şi mitocănesc mod de a părăsi un loc de muncă, oricât de neplăcut ar fi fost. În acelaşi timp, dacă ar fi putut să dea timpul înapoi şi să se afle din nou acolo, credea că probabil n-ar schimba nici un afurisit de amănunt. Prea o umpluse de satisfacţie. Decizia de a reveni acasă – la Lily, la familia ei şi la Alex – fusese cea bună şi nu regreta decât că întârziase atât de mult, dar, spre surprinderea ei, nu era destul să pocnească din degete pentru ca lucrurile să se aranjeze armonios la locul lor. Preţ de un an, Andy fusese atât de prinsă la Runway cu sarcinile ei de găsit oameni şi lucruri şi de a naviga abil prin bazinul acela de rechini care era lumea creatorilor de modă, încât nici nu băgase de seamă ce se petrece

în jurul ei, în afara acelei lumi. Cum ajunseseră atât de înstrăinaţi, ea şi Alex, încât el să nu mai creadă că au destule în comun? Susţinuse că totul între ei s-a schimbat. Spusese că nu o mai recunoaşte. Da, era foarte bine că a plecat de la Runway, dar chiar nu-şi dădea seama că se schimbase complet în răstimpul cât lucrase acolo? Fata de care se îndrăgostise el făcea doar ce considera că e just, dar noua Andy era mult prea dornică să le facă pe plac celorlalţi. Cum adică? întrebase Andy şi-şi muşcase buzele, când tristă, când furioasă. Alex se mulţumise să clatine din cap drept răspuns. O vreme s-au ciondănit încontinuu. Alex părea veşnic dezamăgit de ea. Când a înştiinţat-o în cele din urmă că vrea să se despartă şi, dacă veni vorba, că acceptase un post de profesor în Delta Mississippiului, Andy se simţi nenorocită, dar nu şi surprinsă. Oficial, se despărţiseră, dar nu se simţeau aşa. Se mai vedeau şi vorbeau din când în când la telefon şi aşa au ţinut-o vreo lună. Mereu se ivea un pretext să-şi dea telefoane sau să-şi trimită e-mailuri: un pulover uitat, o întrebare pentru sora ei, idei de vânzare a biletelor cumpărate din timp pentru concertul cu David Gray, la care urmau să meargă în toamna aceea. Până şi momentul în care îşi luaseră adio fusese bizar, prima dată când Andy se simţise nelalocul ei cu Alex. Îi urase succes. Îmbrăţişarea lui fusese frăţească. Dar în sinea ei ea nu voia să creadă că Alex putea să se mute pentru totdeauna în Mississippi. Crezuse că or să rămână o vreme despărţiţi, or să se gândească mai bine la ce se petrecuse, iar el o să ajungă cu siguranţă la concluzia că făcuse o greşeală monumentală (cu plecatul în Mississippi şi cu despărţirea de ea) şi se va grăbi să se întoarcă la New York. Erau meniţi să fie împreună. Toată lumea ştia asta. Era nevoie doar de puţin timp. Dar Alex nu-i dăduse nici un telefon. Nici în timpul celor două zile cât durase drumul cu maşina până acolo, nici după ce ajunsese, nici după ce îşi terminase de amenajat căsuţa pe care o închiriase, întrucât oraşul era prea mic ca să existe blocuri de apartamente. Andy îi tot găsea justificări şi le recita necontenit în gând. E obosit după atâta condus, e copleşit de regrete în legătură cu noua lui viaţă. Preferata ei era: probabil că în Mississippi nu are semnal la telefon. Dar după ce trecură trei zile, apoi o săptămână întreagă fără ca el să-i trimită măcar un e-mail, realitatea o izbi cu putere: totul se petrecuse aievea. Alex o părăsise. Părea hotărât să se îndepărteze de ea şi n-avea de gând să se întoarcă. Andy plângea în fiecare dimineaţă sub duş şi în fiecare seară în faţa televizorului, iar uneori şi în mijlocul zilei, pentru că avea timp. Fusese angajată ca liber-profesionist să scrie la blogul pentru nunţi Şi au trăit fericiţi..., dar asta nu-i era de mare ajutor. Cine se credea ea să recomande viitoarelor mirese numărul potrivit de invitaţi la nuntă sau destinaţia perfectă pentru luna de miere, când propriul iubit o considera atât de respingătoare, că nici măcar nu o suna? – Fostul iubit, o corectase Lily când Andy îi mărturisise ce gândea. Erau în dormitorul lui Lily de la bunica ei, acolo unde copilărise în Connecticut, şi sorbeau un soi de ceai dulceag de lămâie primit de Lily de la manichiurista coreeană la care avusese programare. Andy rămase o clipă cu gura căscată.

– Tu chiar ai spus ce am auzit? – Andy, nu vreau să te amărăsc, dar cred că a venit vremea să accepţi adevărul. – Să accept adevărul? Cum adică? Nu a trecut decât o lună. 

– O lună în care n-ai primit nici un cuvinţel din partea lui. Sunt sigură că o să mai vorbiţi în viitor, dar e destul de limpede ce înseamnă asta. Nu zic că sunt de acord cu ce face, dar n-aş vrea să-ţi închipui că... Andy o opri cu un gest al mâinii. 

– Am priceput, mulţumesc. 

– Nu fi aşa. Ştiu că ţi-e greu. Nu pretind că este floare la ureche. V-aţi iubit mult. Dar cred că ar fi mai bine să mergi mai departe. Andy râse ironic. 

– Asta e cumva o perlă nepreţuită de înţelepciune din programul tău de recuperare în doisprezece paşi, de la Alcoolicii Anonimi?

Lily se rezemă de spetează ca izbită de un pumn nevăzut. 

– Am spus-o pentru că ţin la tine, a zis ea încetişor. 

– Îmi pare rău, Lil, n-am vrut să zic asta. Ai dreptate, îmi dau seama că ai dreptate. Dar încă nu-mi vine să cred că... Se strădui din răsputeri să se abţină, dar i se puse un nod în gât şi ochii i se umplură de lacrimi. Apoi izbucni pe neaşteptate într-un plâns cu sughiţuri. 

– Vino aici, draga mea, îi zise Lily şi se aşeză lângă ea pe canapea. Cât ai clipi, braţele prietenei sale o învăluiră, iar Andy îşi dădu seama că e prima dată de săptămâni întregi când o îmbrăţişează cineva. Îi plăcea atât de mult senzaţia – era de-a dreptul jalnic. 

– E normal pentru un bărbat: stă o vreme cu ale lui, se gândeşte. Pe urmă îi vine mintea la cap. Andy se şterse de lacrimi şi reuşi chiar să zâmbească slab. 

– Ştiu, zise ea şi dădu afirmativ din cap. Dar amândouă ştiau că Alex nu era un bărbat obişnuit şi nu dădea deocamdată nici un semn că s-ar răzgândi vreodată. Lily se aşeză pe covor. 

– Ar trebui să-ţi tragi şi tu o aventură, ceva. 

– Aventură? Păi nu trebuie să ai mai întâi o relaţie stabilă ca să poţi să zici că înşeli? 

– O aventură de o noapte, o chestie trecătoare. Chiar vrei să-ţi aduc aminte când te-ai mai culcat şi tu cu altcineva? Nu de alta, dar pot... 

– Nu cred că are vreo... 

– În clasa a zecea, cu Scott nu-mai-ştiu-cum, cel cu bărbia ieşită în afară exagerat de mult, cu care te-ai cuplat într-o seară la baie în vreme ce eu vomam de mama focului. Ţi-l mai aminteşti? Andy îşi duse o mână la frunte. 

– Of, încetează. 

– Şi pe urmă ţi-a trimis o felicitare, pe care scria „Azi-noapte – pe copertă şi „mi-ai luminat viaţa – înăuntru, şi ţie asta ţi s-a părut lucrul cel mai drăguţ şi cel mai romantic din lume. 

– Te implor, termină. 

– Te-ai culcat cu el vreo patru luni! Nu ţi-a păsat că poartă sandale Teva, că refuză net să-şi spele rufele şi că îţi tot trimitea felicitări aşa, din senin. Ai dovedit din plin că ştii să porţi ochelari de cal când este vorba de bărbaţi. Aşa că eu zic să o faci din nou!

– Lily... – Sau nu. Acum poţi să ţinteşti mai sus dacă vrei. Am două cuvinte pentru tine: Christian Collinsworth. Nu apare mereu în calea ta? – Ba da, dar îl interesa persoana mea numai pentru că sunt cu cineva. Eram. Imediat ce-şi va da seama că sunt liberă, o să fugă mâncând pământul. – Dacă „liberă înseamnă „liberă să-şi caute alt iubit, atunci e posibil să ai dreptate. Dar dacă asta înseamnă „liberă să facă sex fără vreo răspundere, doar din plăcere, cred că de aşa ceva o să fie foarte dornic. – – Ce-ai zice să plecăm naibii de aici? ripostă Andy într-o încercare disperată de a schimba subiectul, cu ochii pe e-mailurile din BlackBerry-ul ei. Ia uite aici: Travelzoo oferă o călătorie de patru zile şi trei nopţi în Jamaica, totul inclus, zbor, hotel şi mese, la preţul de trei sute nouăzeci şi nouă de dolari, în weekendul de President’s Day1. Nu-i rău, ce zici? Lily nu răspunse. 

– Ei, haide, o să ne distrăm grozav. Stăm şi noi puţin la soare, bem margarita – mă rog, tu te-ai lăsat, dar eu o să beau –, poate şi facem cunoştinţă cu ceva bărbaţi? A fost o iarnă urâtă pentru amândouă. Merităm o vacanţă. Andy îşi dădu seama că ceva era în neregulă pentru că Lily continua să tacă, privind ţintă covorul. – Care e problema? Adu-ţi cărţile după tine, dacă vrei, n-ai decât să citeşti pe plajă. Călătoria asta e exact ce ne trebuie amândurora. 

– Mă mut, mărturisi Lily aproape în şoaptă. 

– Ce faci? 

– Mă mut. 

– În alt apartament? Ai găsit ceva? Parcă aveai de gând să termini mai întâi anul universitar, dat fiind că nu ai cursuri decât de două ori pe săptămână, şi să cauţi apartament abia la vară. 

– Mă mut în Colorado. Andy se holbă la prietena ei, fără să mai poată articula nimic. Lily rupse o bucăţică minusculă din cornul ei cu scorţişoară, dar o lăsă pe farfurie. Rămaseră amândouă acolo fără să scoată o vorbă preţ de un minut, care lui Andy i se păru că a durat o oră. Într-un sfârşit, Lily trase adânc aer în piept. 

– Cred că am nevoie de o schimbare. Alcoolismul, accidentul, luna petrecută la clinica de reabilitare... Asociez atât de multe lucruri cu oraşul ăsta, atâtea lucruri neplăcute mi s-au întâmplat aici. Nu i-am spus încă nici bunicii. 

– Colorado? Andy ar fi avut multe întrebări să-i pună, dar era prea şocată să poată rosti mai mult. 

– Cei de la UC Boulder s-au declarat dispuşi să-mi transfere creditele şi să-mi plătească totul dacă predau la rândul meu un singur curs la pre-universitar pe semestru. Au aer curat acolo şi nişte cursuri interesante, în plus o grămadă de oameni care habar nu au de trecutul meu. Lily îşi ridică privirea din covor, iar ochii îi erau plini de lacrimi. 

– Dar tu nu vei fi acolo; ăsta e singurul lucru care mă întristează. O să îmi fie foarte dor de tine. Urmă o sesiune întreagă de plânsete. Fetele au hohotit, s-au îmbrăţişat şi s-au şters la nesfârşit de rimelul scurs pe obraji, incapabile să-şi închipuie cum va fi ca un continent întreg să le despartă. Andy se strădui să o încurajeze, să-i pună un milion de întrebări şi să asculte cu atenţie răspunsurile, dar nu se putea gândi decât la realitatea incontestabilă: peste doar câteva săptămâni va rămâne cu desăvârşire singură în New York City. Fără Alex. Fără Lily. Fără viaţă.

Da, iată așa o situație. Andrea se desparte între timp de iubitul ăla al ei, Alex, Lilu, cea mai bună prietenă a ei se mută în Colorado, colac pe deasupra și părinții ei divorțează.

Andrea, după ce a trimis-o dracului pe Miranda Pristley în prin centrul Parisului începuse să scrie la un blog. Între timp se împrietenește cu Emily Charlton, cea care fusese prim-asistentă a Mirandei Pristley de la Runway. Tot cele două erau și dușmance de moarte. Asta pînă în momentul în care se înscriu la un curs de gătit. Acolo sau împrietenit, chiar dacă inițial se evitau din priviri. Dar în final au fost nevoie să facă echipă, pentru că instructorul se apucă să citească lista ingredientelor pentru felul de mâncare pe care urmau să-l gătească, după care le puse pe cele două duşmance declarate să lucreze împreună ca „partenere de lucru în bucătărie – Emily trebuia să pregătească ingredientele, iar Andy să le prăjească. Ochii li se întâlniră pentru prima dată, apoi căutară cu repeziciune în altă parte. O singură privire fusese suficientă: Andy îşi dădu imediat seama că Emily era îngrozită la fel de tare ca ea. Emily și Andrea sau Andy, cum vreți voi, în timp ce pregăteau mîncarea au avut și o discuție referitor la plecarea lui Andy de la Runway.

– Te referi la felul în care te-ai fofilat să-mi iei locul în călătoria la Paris, deşi ăsta fusese visul meu de când mă ştiu şi deşi eu am muncit dintotdeauna neobosit, mult mai mult decât tine –, şi pe urmă ai avut tupeul să-ţi pui coada pe spinare şi să demisionezi fix în mijlocul călătoriei? Nu te-ai gândit o clipă la cât de prost dispusă o să fie Miranda sau cât o să dureze până reuşesc să angajez şi să instruiesc pe altcineva – aproape trei săptămâni, dacă vrei să ştii, ceea ce înseamnă că am fost singură cu gâtul în jug, zi şi noapte, la dispoziţia ei.

Din momentul în care au depănat amintiri, Andreea află că Emily fusese concediată de la Runway fără un motiv anume, merg la o cafea, se împrietenesc, fac schimb de informații care și unde lucrează, ca în final Emily să o laude pentru ceea ce face Andreea și să-i propună să pună bazele unei reviste de nunți, pe care o numesc The Plunge. Toate bune și frumoase pînă în momentul în care cei de la Elias-Clark le propun să le cumpere revista. 

Totodată vreau să vă spun că ambele sunt căsătorite, iar Emily fusese cea căreia îi făcuse cunoștință Andreei cu soțul său, Max. La scurt timp după căsătorie, Andreea află că e însărcinată și 7-8 luni mai tîrziu, naște o fetiță, Clementine.

Toate bune și frumoase pînă în momentul luării unei hotărîri referitor la vînzarea revistei The plunge trustului EliasClark. Andreea categoric nu vroia să vîndă ceea ce îi aparținea, ca în final să descoepră că soțul ei și Emily au decis respectiv semnat actele. Și asta nu e tot. Andreea se simte ofensată de ce descoperă și... demisonează, divorțează de Max și rupe orice legătură cu Emily. 

Deși Emily tot îi expedia sms-uri și email-uri să o țină la curent cu ce se mai întîmplă în viața ei. Tot Emily a fost cea care a informat-o pe Andreea că a fost concediată de Miranda, din nou. Personalul revistei The Plunge s-a descurcat care și cum poate. Deși o fată a ajuns să fie asistența Mirandei. 

Să nu credeți că fostul iubit al Andreei dispare complet din peisaj. Cei doi s-au mai întîlnit, ca în final, după divorțul Andreei să se întîlnească cică întîmplător și... să filtreze. Și să fie împreună. 

Iată așa. O cartea frumos scris. Cu evenimetne neașteptate deși recunosc că nu m-am așteptat la așa final. Nu cred că o semnătură pe la spate trebuia chiar așa să o supere pe Andreea. În fine! Lectură plăcută tuturor. 

Pdf-ul cărții îl descărcaţi din grupul de facebook, Colecţia CHIC, editura Polirom - impresii de lectură.
Lectură plăcută!

Sursa imaginii: ro.serialreaders.com

La cumpărături cu sora mea de Sophie Kinsella

V-am zis eu vreodată că îmi plac cărţile scrise de Sophie Kinsella? Dacă nu aţi ştiut, să ştiţi de acuma în colo. ;)

Recomand romanul La cumpărături cu sora mea. Dar mai întîi de toate să menţionez un lucru important, dacă pot spune aşa. Sophie Kinsella are o serie de romane titlul cărora începe cu La cumpărături sau ceva de genul. Recomand mai întîi să citiţi romanul Mă dau în vînt după cumpărături şi La cumpărături în rochie de mireasă, romane care voi "vorbi" în postări ulteriore. Deşi nu se menţionează că ar veni în volume ori ceva de genul, deja îţi dai seama de asta doar dacă îi citeşti cărţile şi îţi dai seama care şi cum urmează. Urmează romanul La cumpărături cu Minnie despre care puteţi citi aici o impresie.

În romanul La cumpărături cu sora mea, Becky este acum măritată cu Luke, dar a rămas acelaşi personaj ieşit din comun, gata să fugă pe cărbuni încinşi dacă la capătul lor se află ceva interesant de achiziţionat, saucarre omite să-i spună soţului ei că a comandat o masă cu zece scaune din Sri Lanka, uitînd cu desăvîrşire că mai cumpărase una din Danemarca. La întoarcere din luna de miere, Beckz descoperă că are osoră mai mare cu doi ani, Jessica, de care tatăl său nu ar fi avut nicicînd habar. Becky n-a mai fost de mult atît defericită. Tot ea, Becky se străduieşte din răsputeri să stabilească o relaţie cu Jess, dar încercările ei se soldează cu un eşec catastrofal. Simţindu-se brusc părăsită detoţi cei dragi, Beckz face o ultimă tentativă de reconciliere cu Jess. În urma unor aventuri, pline de umor, de tensiune şi de emoţie, Becky se împacă atît cu sora ei (constatînd că se aseamănă mai mult decît a crezut), cît şi cu Luke, pe care credea că l-a perdut definitiv. 

E un roman interesant. Becky, ca de obicei, se ţine de şotii în ceea ce priveşte cumpărăturile dar de fiecare dată reuşeşte să scape. Chiar dacă Luke, pe post de soţ în această carte... se tot supără pe Becky şi cumpărăturile ei exagerate.

Dar iată, să afli la cei 30 de ani că ai o soră... e ceva. Şi cînd încerci să mai stabileşti o relaţie cu ea... tot e ceva. şi nu întotdeauna îţi reuşeşte să o faci cum vrei tu. Stabilirea unei relaţii cu cineva, mai ales dacă ţi-e soră e cam dificil. Felul cum reuşeşte Kinsella să relateze evenimentele te faci să rîzi cu lacrimi. Dar dă şi dovadă de diplomaţie cum să descrie evenimentele în aşa fel încît lucrurile să se termine cu bine. Că na, nu stă bine la două surori, chiar dacă sunt surori vitrege, să fie supărate una pe alta. Mai ales cînd merg la cumpărături. :)

Iată un fragment de text:

Voi, cei care aveţi o soră, fie mai mare, fie mai mică, cum vă descurcaţi atunci cînd mergeţi cu ea la cumpărături? Şi cît de bine vă înţelegeţi?

Ce zic alţii despre carte:

Nu aştepta lichidarea de stoc pentru a cumpăra această carte extraordinar de haioasă.

US Weekly

Sophie Kinsella este o scriitoare înzestrată cu veritabil talent comic.

The Boston Globe

Dacă înţelegi că o pereche de sandale cu toc şi paiete poate fi sacră, această carte a fost scrisă pentru tine.

People

Dependenţii de teleshopping şi cei care îşi fac veacul prin malluri vor fi înîcntaţi.

Publishers Weekly

Sursa imaginilor: elefant.ro şi pravaliacucarti.ro