Am fost intrigată să citesc romanul
ăsta când am citit că face referință la revoluția română din 1989. Adevărul e că evenimentele politice din epoca contemporană întotdeauna mi-a fost mai aproape de suflet, ăsta fiind un motiv să citesc romanul Îngeri rătăciţi.
Romanul Îngeri rătăciți de Marius Albert Neguț, Brașov, Libris Editorial, 2016 |
E o carte atât de bine scrisă și bine documentată, încât poţi afla mult mai multe
informaţii decât o lecţie de istorie. Autorul descrie evenimentele ce au avut loc la revoluție, încât simțeam că aș fi şi eu în mijlocul evenimentelor. L-am întrebat la un moment dat pe Marius, dacă a fost și el printre participanții la revoluție. Mi-a zis că nu, dar în schimb a „participat la mineriadă”. În Chişinău nu ţin minte să fi fost violenţe în anii 1989-1991. Lumea a protestat paşnic cerând dreptul la independenţă, revenirea la grafia latină şi dreptul de a vorbi româneşte. M-am născut în 1985 şi din fericire nu am simţit comunismul pe pielea mea, în comparaţie cu alte generaţii născute în anii 60-70. Sau chiar şi la începutul anilor 80. Dar mă bucur că nu am simţit pe pielea mea aşa regim. Nu că acuma am trăi în puf.
În roman, la un moment dat, Marius Albert Neguț recunoaște că „am trăit permanent tristețea faptului că revoluția mea s-a sfârșit înainte de a începe. Tata m-a prins sărind poarte pe care mai toți românii o încuiaseră de teamă și mi-a tras una dintre puținele bătăi pe care mi le-a dat vreodată. Plecasem, în ciuda interdicției sale, la revoluție.
Nu eram mânat de idealuri mărețe, eram mult prea mic pentru așa ceva! Mai aveam doar o lună până să împlinesc 14 ani. Însă eram pasionat de filme și război, (Sergiu Nicolaescu a fost supereroul meu) și ca mine au fost mulți... Doar că pe ei nu i-a oprit nimeni. Au crezut că viața e un film turnat la Buftea și difuzat pe TvR....”
Fără să vreau, făceam o paralelă cu ceea ce se întâmpla în Moldova în perioada regimului comunist. Eu credeam că doar la noi a fost jale în epoca regimului comunist. Dar văd că situația din România nu a fost mai bună. Deşi, dacă e să iau în considerare că soţii Ceauşescu au fost împuşcaţi, deja e clar de ce s-a recurs la un gest aşa extrem.
Marius Albert Neguț face referință și la decretele lui Ceaușescu cu privire la decretele de interzicere a avorturilor și de înăsprire a condițiilor divroțurilor, ceea ce a dus la nașterea multor copii nedoriți, dar și la orfelinatele românești în acea perioadă. Ceaușescu mari planuri avea. Credea că va fi la conducere o eternitate?
Fragment din roman: decretele lui Ceaușescu |
Citeam cu groază ce se întâmpla, de fapt, într-un orfelinat. Nu realizam ce citeam. Parcă aş fi citit un roman fantastic. Nici un stat nu ar trebui să-şi bată joc de copii, indiferent de culoarea politică a partidului.
Un fragment din roman e reflectă viața din orfelinat:
Fragment din roman ce reflectă viața dintr-un orfelinat din România în periaoda dictatorului Ceaușescu |
Fragment din roman ce reflectă viața dintr-un orfelinat din România în perioada dictatorului Ceaușescu |
Iar faza cu migraţia românilor în ţările din Europa de Vest, autorul parcă „vorbeşte” despre Moldova. Şi aici e o migraţie... Iar de depopularea Moldovei nici nu vreau să mă gândesc. Fără să vreau, am început să atrag atenţia la feţele din faţa mea. Observ că în Chişinău sunt mai multe feţe de oameni trecuţi de 45-50 de ani decât tineri.
Dacă îţi plac romanele istorice, Îngeri rătăciţi ar trebui să fie o lectură obligatorie.
Eu aş include romanul ăsta și în programa școlară a elevilor din clasele 9-12).
Cartea poate fi comandată online pe libris.ro sau împrumutată de la unele biblioteci din Chişinău.
Cartea poate fi comandată online pe libris.ro sau împrumutată de la unele biblioteci din Chişinău.