Se afișează postările cu eticheta Guillaume Musso. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Guillaume Musso. Afișați toate postările

duminică, 26 aprilie 2020

Interviu // Copiii groaznici ai lui Guillaume Musso

Riviera Franceză, iarna 1992. Vinca, o studentă genială a fugit alături de profesoara ei de filozofie. Nu o vom mai vedea niciodată. Côte d´Azur, 2017. Cei mai buni prieteni ai lui Vinca sunt la locul crimei pe care au comis-o cu 25 de ani mai devreme. Adevărul poate ieși la suprafață. Noul Guillaume Musso.

Romanul Fata și noaptea (în franceză: „La Jeune fille et la nuit”), noua ta carte, cel mai personal roman al tău, în sensul că are loc pe Riviera Franceză, regiunea copilăriei tale? 
Fata și noaptea este un roman personală prin locurile descrise, de cele în care am crescut și de-a lungul timpului: am aceeași vârstă ca personajele principale. Cu toate acestea, în romanele mele anterioare, anumite situații sau locuri îmi erau la fel de familiare. Acolo unde exercițiul a fost interesant, în scris, tocmai a fost să văd acest cadru real, pentru care simt afecțiune, mă îndepărtez de mine, pe măsură ce acțiunea l-a deformat, pentru a dobândi forma proprie și viața. Pe scurt, ca un personaj.

Ce aduce nou acest roman?
Am vrut să scriu, de foarte mult timp, un roman palpitant ancorat în jurul unei întâlniri de foști studenți. Această temă de reuniune mă interesează încă de acum douăzeci și cinci de ani, deoarece este ancorată atât în prezent, dar e favorabilă întoarcerii la trecut. „Zilele bătrânești” nu sunt neapărat „bune” pentru toată lumea, ele pot aminti unele momente dureroase. Găsirea prietenilor atât de mult timp după aceea este o oportunitate pentru toată lumea de a face o primă evaluare a vieții lor, ceea ce duce inevitabil la o comparație cu ceilalți, chiar și la o confruntare. Pe scurt, avem aici, după părerea mea, un rezervor de situații interesante și potențial explozive.

Cum arată Thomas, naratorul, tânărul care ai fost la vârsta lui?
Mai presus de toate, cred că fiecare tânăr, în timp ce se construiește pe sine, are acest sentiment de a fi diferit de ceilalți. Unii îi răspund căutând mimetismul cu grupul, alții cântând, iar alții extrăgându-se complet. Sper ca fiecare cititor să găsească o notă de tinerețe în acest sentiment de diferență.

Aveai o datorie legată de Antibes, de locurile tinereții tale, sau chiar de conturile de rezolvat?
Fără datorii, fără decontare de conturi, dimpotrivă! A fost o dorință mult mai pozitivă de a găsi prin scrierea regiunii copilăriei mele. Și în special orașul Antibes în care am atâtea amintiri. Când povestea lui Vinca, Thomas, Maxime și Fanny au început să se dezvolte în caietele mele, mi-am dat seama că are nevoie de soarele și culorile Mediteranei, a unei căi de coastă deasupra stâncilor. , terase de cafea umbrită, sunetul vântului în pini și toată imaginația asociată cu Antibes.

Spui că locurile romanului tău există cu adevărat, dar că a suferit deformarea romanului. Nu ați fost tentat să alungați o anumită amintire personală?
Vrei să vorbim despre acel moment în care un cadavru este închis în gimnaziu? (râde) Nu, serios, în afară de locurile pe care le iubesc, de muzica pe care am ascultat-o ​​sau de cărțile pe care le-am citit când aveam optsprezece ani, această carte este un roman pur, foarte diferit de amintirile mele.

Te întorci de mai multe ori la întrebarea adevărului. Oferind, de exemplu, mai multe epiloguri...
Da, aceasta este o temă care este foarte aproape de inima mea. Adevărul care nu este niciodată exact ceea ce pare și care nu poate fi dezvăluit decât dacă îl privim din multe perspective diferite. În acest roman, niciunul dintre personaje nu cunoaște întregul adevăr. Fiecare își spune adevărul. Și în final, doar cititorul se va apropia cât mai aproape de ... chiar ultima pagină. Chiar dacă cred profund că în cele din urmă adevărul ne evită întotdeauna.

Scrieți că singurele arme ale romancierului sunt un BIC vechi mestecat și un bloc de note sfărâmat, dar că sunt derizorii și puternici. Suficient de puternic pentru a schimba viața oamenilor?
Fața lumii? Fața lumii ar putea fi excesivă. Dar viața oamenilor, da. Vă întrebați ce a fost personal în acest roman: această convingere este fundamentul sensului operei mele. Puterea cititului și a scrisului de a scăpa de realitate sau de a o corecta pentru a o readuce la ceea ce ar trebui să fie.

Romancierul-narator al romanului tău spune că nu a avut niciodată un birou și lucrează întotdeauna în spații deschise. Și tu?
Am scris mereu peste tot, în biroul meu ca în cafenele, aeroporturi, parcuri ... și continuu. Scriitorul nu este altceva ca un rockstar, mai mult decât pictorul sau muzicianul și, din fericire. Mi se pare un privilegiu al artei noastre și sper să rămână așa mult timp!
Interviul a fost publicat pe 29 aprilie 2018.

Sursa: Les enfants terribles de Guillaume Musso [online] [citat 26.04.20]. Disponibil:
www.lalsace.fr

marți, 12 septembrie 2017

Fata de hîrtie de Guillaume Musso

Iată că am citit şi romanul Fata de hîrtie de Guillaume Musso. O carte foarte bună cu un final imprevizibil. Pentru cei care nu au citit această carte să ştiţi că o carte mai reuşită... nu cred că există. „Dintre toate personajele pe care le-am creat, Billie este preferata mea. Îi simt atît de tare lipsa, după ce am terminat de scris romanul, încît s-ar putea spune că sunt îndrăgostit!” afirmă Guillaume Musso.

Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie, iar Billie este o tînără frumoasă şi rebelă. Billie este eroina romanelor lui Tom. Doar că ea, pînă la urmă e o actriţă plătită de cel mai bun prieten al lui Tom ca să apară în viaţa acestuia şi să îl inspire. Dar ăsta e un amănunt pe care Tom îl află la final, fapt pentru care se supără, pentru că, vezi tu, ajunsese să se îndrăgostească de Billie, eroina romanelor sale. Pentru a avea un imbold în ceea ce priveşte continuarea volumului 3 din serie, se presupunea că Billie urma să moară din cauza unei diagnoze şi unica salvare e ca Tom să scrie cel de-al treilea volum. Aflînd adevărul, Tom merge în căutarea lui Billie. Află că se înscrisese la o facultate de literatură, merge pînă acolo să o vadă, vede că e prinsă în activităţi şi nu are curajul să se apropie, fapt care se întoarce şi scrie un nou roman, intitulat, misterios, Fata de hîrtie. De unde şi pînă unde (fapt pe care îl veţi afla citind romanul), Billie află de faptul că Tom a fost în căutarea ei şi deşi a găsit-o, nu s-a apropiat de ea. Ce urmează, ce se întîmplă şi ce emoţii veţi avea la final, nu mai spun. Citiţi romanul şi nu veţi regreta!

Referinţe critice:
„Un roman ca un spectacol de magie. O pendulare delicata ca zborul unei pasari intre real si imaginar. Cand ne asteptam mai putin, scriitorul ne striga din oglinda, ca sa ne aminteasca un lucru esential: viata este un roman.”  (Le Parisien)

„Cel mai bun roman al lui Guillaume Musso de pana acum. O intriga perfecta si un final uluitor!” (Le Figaro Litteraire)

Ca de obicei, am selectat cîteva afirmaţii care mi-au plăcut foarte mult:

Construită în formă de L, casa avea două niveluri şi o piscină subterană. În ciuda dezordinii, ea degaja o atmosferă liniştită graţie mobilelor din lemn de arţar parchetului deschis la culoare şi abundentei lumini naturale. Vintage şi actual în acelaşi timp, decorul în care Malibu nu era decît o simplă plajă pentru surferi şi nu devenise încă un bîrlog aurit pentru miliardari.(Iată aşa o casă vreau si eu.  Deşi îmi place ordinea).

- Ce naiba faci la mine-n casă? am mormăit ei.
- Îmi fac griji, Tom! De luni de zile stai închis aici drogîndu-te cu calmante.- E problema mea! am decretat ridicîndu-mă.
- Nu, Tom: problemele tale sunt şi problemele mele. Credeam că asta înseamnă prietenia, nu?

- Avem totul ca să fim fericiţi, Tom! Sănătate, tinereţe, un job care ne pasionează. Nu poţi distruge totul pentru o femeie. E prea stupid. Nu merită. Păstrează-ţi suferinţa pentru zilele în care adevărata nenorocire va bate la uşă.

Frica de depresie mă ţinuse treaz, obligîndu-mă să lupt pas cu pas împotriva descurajării şi a amărăciunii. Dar şi frica mă abandonase şi, odată cu ea, demnitatea şi chair simpla dorinţă de a salva aparenţele.

Munca este cel mai bun medicament. Şi apoi, scrisul e viaţa ta. ASTA e soluţia ca să ieşi din această toropeală!

E mai uşor să te distrugi la foc mic decît să ai curajul s-o iei de la capăt, nu-i aşa?

Unele lucruri sunt uşor de început, dar nu-şi capătă adevăratul sens decît atunci cînd le-ai dus la bun sfîrşit.

Celebritatea face rareori mai bună personalitatea celor care acced la ea. Ea adînceşte rănile narcististe în loc să le aline.

... în spatele imaginii semeţe se ascundea o femeie lipsită de încredere căreia îi era greu să găsească un echilibru interior şi care trăia angoasele printr-un surplus de activitate...

Ştiu că nimic nu este niciodată dobîndit, că nimic nu este niciodată promis...

Fragment din roman (mi-a plăcut foarte mult):

Ieşea cu Marieke Van Eden, un top model olandez de douăzeci şi patru de ani care, de doi ani, era pe coperta tuturor revistelor de modă.- Bună ziua, zise el intrînd în prăvălie.
- Pot să vă ajut, domnule? îl întîmpină Kenneth Andrews.
- Autograful lui Marilyn este autentic?
- Bineînţeles, domnule, este furnizat cu certificatul de autenticitate. Este o piesă frumoasă...
- ... care face cît?
- Trei mii cinci sute de dolari, domnule.
- De acord, acceptă Oleg fără să încerce să se tîrguiască. Este un cadou. Puteţi să mi-l împachetaţi?
- Imediat.În timp ce librarul rula afişul cu precauţie, Oleg îşi scoase cardul Platinium şi îl puse pe tejghea, chiar lîngă o carte cu coperta din piele albastră.Tom Boyd - Trilogia Îngerilor. E autorul preferat al lui Marieke...Îşi permise să deschidă romanul pentru a-l răsfoi.
- Cît cereţi pe cartea asta?
- Ah, îmi pare rău, nu este de vînzare.
Oleg zîmbi. În afaceri, el nu era cu adevărat interesat decît de lucrurile care nu erau "după cum se pretindea" de vînzare.
- Cît? repetă el. Faţa lui rotundă îşi pierduse bonomia. Acum, avea în ochi o strălucire neliniştitoare.
- Este deja vîndută, domnule, îi explică calm Andrews.
- Dacă e vîndută, ce caută aici?
- Clientul o să vină după ea.
- Deci, n-a plătit-o încă.
- Nu, dar i-am dat cuvîntul meu.
- Şi cît costă cuvîntul dumneavoastră?
- Cuvîntul meu nu e de vînzare, răspunse cu fermitate librarul.
Andrews se simţi brusc jenat. Tipul ăsta avea ceva ameninţător şi violent. Încasă banii de pe cartea de credit şi îi întinse rusului pachetul şi chitanţa, uşurat să pună capăt acestui schimb.Dar Oleg nu gîndea aşa. În loc să plece, el se înstală într-un fotoliu din piele roşcată aşezat în faţa tejghelei.
- Totul este de vînzare, nu?
- Nu cred, domnule.
- Ce zicea Shakespeare ăla al domneavoastră? întrebă el încercînd să-şi amintească un citat. Banii îl fac frumos pe cel urît, tînăr pe cel bătrîn, cinstit pe cel necinstit, nobil pe cel ticălos...
- Este o viziune foarte cinică despre om, cred că sunteţi de acord cu mine, nu-i aşa?
- Ce nu se poate cumpăra? îl provocă Oleg.- O ştiţi foarte bine: prietenii, dragostea, demnitatea...Oleg respinse argumetnul:
- Fiinţa umană este slabă şi coruptibilă.
- Recunoaşteţi că există nişte valori morale şi spirituale care scapă logicii interesului.
- Orice om are un preţ.De data asta, Andrews îi arătă uşa:
- Vă doresc o zi excelentă.Dar Oleg nici nu se clinti:
- Orice om are un preţ, repetă el. Al dumneavoastră care e?

miercuri, 12 iulie 2017

Vei fi acolo? de Guillaume Musso

Titlu original: Seras-tu la?

Deşi romanul  Vei fi acolo? de Guillaume Musso a fost publicat în anul 2010 la editura ALLFA dinBucureşti, recent l-am descoperit şi asta graţie recomandărilor şi referinţelor bune din grupurile de lectură. Am devorat romanul în 2 zile. E un roman de suspans şi plin de mister.
Elliott, un chirurg pasionat de meseria sa, nu s-a împăcat niciodată cu moartea iubitei sale, Ilena. Într-o zi, se întoarce în timp şi se întîlneşte cu el, dar cu 30 de ani în urmă. Şi asta îl ajută să înţeleagă momentul în care ar putea să schimbe destinul şi să o salveze pe Ilena.

Fiecare capitol începe cu un citat.

Fiecare din noi ne-am pus cel puţin o dată întrebarea: Dacă ni s-ar da ocazia să ne întoarcem în trecut, ce am schimba în viaţa noastră? Dacă am putea să o luăm de la capăt, ce am îndrepta? Ce am alege? Ce am schimba? Ce am vrea să redevenim? Şi alături de cine?

Despre asta ar fi subiectul romanului.

sâmbătă, 24 iunie 2017

Ce-aş fi eu fără tine? de Guillaume Musso

Iată că am citit și romanul Ce-aș fi eu fără tine? de Guillaume Musso. Un roman captivant, care te ține cu sufletul la gură de la prima pagină la ultima pagină a romanului.

Inima lui Gabrielle este sfîşiată între două feluri de iubire: cea pentru tatăl ei şi cea pentru primul bărbat de care s-a îndrăgostit. Primul este un poliţist pasionat de meseria lui, celălalt este un hoţ celebru. Însă amandoi au dispărut cu cincisprezece ani în urmă. Într-o bună zi, la aceeaşi oră, tatăl rătăcitor şi iubitul rămas pe un alt continent reapar în chip straniu în viaţa ei. Curând, Gabrielle îşi dă seama că cei doi sunt prinşi într-o cursă mortală. Destinele lor nu pot fi separate. Pe cine să salveze şi pe cine să piardă?

Referințe critice:
„Guillaume Musso este un alchimist al succesului. Ce-as fi eu fără tine? este în acelaşi timp o poveste de iubire pasională, un excelent scenariu de film poliţist, o călătorie fantastică şi un roman iniţiatic.” (Le Figaro Littéraire)

„Un roman fenomenal, despre destine încrucişate şi iubiri condamnate, cu personaje fermecător de umane.” (France Soir)


„Musso are darul de a crea intrigi originale și pe acela de a clădi și de a spori suspansul până la ultima pagină.” (Direct Soir)

Citate:
... viaţa e la fel de dură ca oriunde altundeva, dar în care oamenii şi-au păstrat speranţa şi ambiţia de a-şi realiza viaţa. 

- Nu poţi reînvia trecutul.
- Iar tu nu ai niciun drept să-l distrugi!
- Nu vreau să-l distrug, vreau să-l înţeleg.
Se spune că fericirea nu bate niciodată de două ori la aceeaşi poartă, dar noi avem această şansă.
 ... nu eram destul de puternică, mă îndoiam de tot şi toate.  

Şi atunci timpul o ia razna, trecutul năvăleşte în prezent.
Şi teama iese iar la suprafaţă.
Teama.
Încrustată în trupuri, ghemuită în umbra spiritului.
Teama care tot creşte.
Teama care nu cunoaşte margini.
Viaţa e complicată şi pentru că de multe ori se distrează, scoţîndu-ţi în cale omul potrivit, la momentul nepotrivit.
Există lucruri care rezistă, există lucruri care durează.
Dacă te temi să auzi anumite răspunsuri, atunci ar fi mai bine să nu pui întrebări. 

La urma urmei, în tot noianul ei de nenorociri, viaţa îţi oferea uneori adevărate momente de graţie. De ce moartea ar fi altfel?

Doar că într-o bună zi, cînd dai de omul potrivit, la momentul potrivit, toate devin simple şi clare.

Totuși, era atît de tentant să speri încă.

Sursa imaginii: all.ro