Acum cîteva săptămîni am aflat de decesul unei prietene, foste colege de facultate și cămin. Nu pot să zic că, vezi tu, eram cele mai bune prietene, dar cînd stai la cămin cu cineva, vrei-nu-vrei, te împrietenești cu persoanele cu care împarți camera, petreci timp împreună, ești alături una de alta, mănînci dintr-o farfurie și... te împrietești pînă la urmă. Deși eram la distanță, în suflet, eram aproape, eram prietene.
Moartea ei m-a pus pe gînduri și m-a făcut să înțeleg și să văd anumite lucruri.
Ar trebui să ne apreciem unii pe alții, chiar dacă suntem la distanță.
Dacă-ți dorești să faci ceva: nu ezita. Planifică. Cumpără. Vizitează. Întîlnește-te cu persoana dată. Mîine s-ar putea să fie prea tîrziu. Și o să regreți.
Dacă te-am invitat în oraș și m-am oferit să plătesc consumația, am făcut-o pentru că am plăcere de tine, nu pentru că aș fi bogată și nu am ce face cu banii. Sau că aș avea prea mult timp liber și mă plictisesc de viață. Azi tu n-ai bani, mîine eu nu voi avea bani. Apreciază ceea ce ți se propune și bucură-te că ai pe cineva care, în ciuda problemelor și greutăților, totuși, mai vrea să se vadă cu tine. Cînd o să am o problemă, cine știe? Poate tocmai tu o să fii unica persoană care ar putea oferi ajutor. Nimic în viață nu e întîmplător. Așa că... hai să fim mai deschiși la suflet.
Ca o paranteză, și mie mi s-a plătit consumația. Deși aveam bani la mine. Deși mi-a fost incomod, asta nu înseamnă că am uitat gestul. Evident că nu am uitat, nu uit, respectiv nu voi uita. Persoanele în cauză dacă vor avea nevoie de ajutorul meu, le voi ajuta. Pentru că așa trebuie. Că așa e firesc. Că așa e normal. Pentru că data viitoare ea nu o să aibă bani și o să le ajut. Pînă la urmă pentru ce sunt prieteniile? Să fim împreună și la rău, nu doar numai la bine. Sau nu am dreptate.
Cînd ți se face un reproș de genul „caută-ți prietene bogate ca să poți ieși cînd vrei și unde vrei” oare aici chiar e vorba de bogăție? De ce m-aș considera bogată din moment ce nu o duc mai bine decît tine? Dacă te-am invitat în oraș, înseamnă că am plăcere de tine, nu că m-aș considera eu -ai presus decît tine sau altceva.
De aia și suntem așa de săraci, că nu știm a ne aprecia unii pe alții și de a ne considera prieteni în sensul direct al cuvîntului.
De aia și suntem așa de săraci că nu prețuim ce avem aici și acum.
De aia și suntem așa de săraci că știm să facem reproșuri în loc să apreciem.
Apreciem anumite lucruri doar atunci cînd nu mai e o persoană în viața noastră.
Viața omului e scurtă. Nici nu realizăm cînd trece timpul, anii și multe altele.
O carte care m-a marcat și m-a făcut să plîng puțin a fost romanul Fetița prietenei mele scrisă de Dorothy Koomson.
E bine s-o citiți.
Și să învățați lecția.
Și să apreciați ce aveți.
Și să comunicați.
Și să iertați.
Lipsa asta de comunicare, de neîncredere, de neapreciere duce la certuri și la regrete. Deși e trist și dureros, pînă la urmă te obișnuiești să-ți rezolvi singur problemele. Și pînă la urmă, ai mai mult timp pentru tine ca să reflectezi.
Surse foto: facebook.com
