Se afișează postările cu eticheta cîteva impresii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cîteva impresii. Afișați toate postările

joi, 27 iulie 2017

Se miră unii... aiurea

Mă deranjează tare mult cînd o persoană se miră de faptul că îi spui precum că vrei să înveți ceva, să încerci să faci ceva anume ori să călătorești într-un oraș/țară anume.
Sunt și eu curioasă, chiar e așa straniu să vrei să înveți ceva? Prin ce anume deranjează? Că pot depăși o treaptă pe care tu nu o poți depăși? Sau omul în cauză ți se pare un limitat și din cauza asta te miră faptul că vrea să învețe/facă acel lucru. Mi se pare ceva firesc să vrei să înveți ceva, să te dezvolți, să te autoinstruești și tot așa mai departe. Voi, ăștia, care vă tot mirați, v-ați gîndit oare că persoana care vă spune ce plan are, vrea să învețe acel lucru ca să nu mai depindă de ceva ori cineva atunci cînd vine vorba de un proces anume? Că e firesc să vrei să te dezvolți. Dacă e să dau niște exemple reale, m-a deranjat oarecum cînd o persoană căreia tot îi spuneam anumite intenții ale mele, făcea o privire și o mirare de parcă tot eu aș fi vinovată de ceea ce vreau să învăț și ar fi asta în defavoarea ei. Pînă nu i-am dat replică, nu a fost chip să o lasă mai moale cu atitudinea ei. Scuza ei fiind: „mă mir și eu.”


Ori se mai comentează „ce folos că învață, dacă nu înțelege nimica?” De unde știi tu că eu nu înțeleg nimic? Dacă aș fi conștientă că nu voi înțelege ceva, păi din start nici nu mă voi apuca să învăț. Mai ales cînd vine vorba să plătești cursul respectiv. Nu mai primesc un salariu cu zerouri multe la final ca să îmi permit să cheltui banii aiurea pe nimic.
Respectiv așa atitudine mă face să mă îndepărtez de oameni, mai ales de unii care era considerat prieten cît de cît.Am învățat lecția să nu mai spun la nimeni ce vreau să fac și tot restul.
Deși am primit vreo două replici precum că nu vorbesc chestii personale despre mine, cred că deja e justificat. Nu văd de ce aș spune dacă tot lumea se miră aiurea (să nu scriu altceva) de niște lucruri elementare și după aia încă te comentează o acțiune a ta ori un fapt al tău.



Pentru mine, mirările oamenilor în ceea ce te privește este egal cu lipsă de educație. Dacă vrei să rămîi la nivelul care ești, nici o problemă, asta nu e scuză să te deranjeze și să te mire dorința cuiva de a se afirma, de a învăța, de a se autodepăși. Ție nimeni nu-ți interzice să înveți/faci ceva nou, util și constructiv. Așa că... 

Sursa imaginii: borcanulcucitate.ro

luni, 27 februarie 2017

Cînd minte nu-i, nici prietenie nu-i

Iată așa, niște ani au trecut, la minte am crescut, am interpretat greșit, am dat a doua șansă, am ratat și cu vreo 3 ani de amintiri neplăcute am rămas. Și asta pentru că... prietenii la nevoie nu se cunosc. Ei se cunosc doar la băut, mîncat și în genere, după ce evenimentul s-a consumat și nu se mai poate face nimic. Scuza lor în ceea ce privește tăcerea la momentul potrivit a fost că „n-am vrut să îți spun că nu am vrut să îți stric inima. Tu ai vrut să vii aici, iar acuma vreau să fim prietene”.

De parcă se punea problema într-aceea ca să îmi strice inima, de parcă ai avea și ce strica? La urma urmei, da - ar fi fost neplăcută toată situația aia pentru moment, dar ar fi trecut. Și aș fi fost recunoscătoare pentru vorba spusă la timp. Și conștientizam faptul că nu trebuie să știe toată lumea de discuția avută etc., respectiv în asta și consta prietenia - să îmi zică cînd era cu adevărat necesar să îmi spună, nu după 2-3 ani lucrați. La ce îmi mai trebuie mie acuma prietenia ta, dacă nu ai știut să fii prietenă atunci cînd eu am avut nevoie de prietenia și de ce nu, omenia ta?

Acești trei ani au fost destul de dificili și stresanți. Deși am observat că prietenie adevărată nu există și nu poate fi, m-am convins că trebuie să fiu pe picioarele mele. Mi-am făcut o părere mai clarăp de niște persoane care în realtiate nu mai sunt așa corecte și profesioniste cum crede lumea. Iar „n-am vrut să îți spun că nu am vrut să îți stric inima” e cea mai patetică scuză pe care am auzit-o eu la viața mea. Iar faza că „tu ai vrut să vii aici” nu departe e. Și nu înțeleg ce înseamnă asta, „tu ai vrut să vin aici”...? Eu multe ce pot să vreau, dar asta nu înseamnă că tot ce vreau eu e și normal, corect. Eu dacă o să zic că vreau să mă arunc de la etajul 3 sau 10, oare ce ai face? M-ai lăsa să mă arunc doar așa, pentru că eu vreau?
Deși apăruse la orizont o persoană Y, care a comentat și ea vreo două vorbe la temă, am înțeles, la serviciu nu trebuie să ai prieteni. Să nu ajuți pe nimeni atunci cînd vine vorba și de vreo problemă personală.
Chiar dacă evenimentul s-a consumat și lucrurile oarecum s-au rezolvat, păi nu am decît să le urez acestor persoane să treacă prin ce am trecut eu și atunci o să înțeleagă ele valoarea unui cuvînt spus la timp, dar și valoarea unei prietenii. Nu că nu o să se întîmple fără să le mai doresc eu.
Culmea e că se supără pe mine că nu mai vreau să am de a face cu ea. E un tupeu nemaipomenit de mare să mă întrebi „de ce m-ai șters din prieteni?” De prietenă ce îmi ești, de aia. 
Mi-am promis să fiu atentă la oameni, la ce prietenii leg și să nu mai fiu așa credulă atunci cînd vine vorba de oameni, de prieteni. Am înțeles deja că fie nu există așa ceva, prieteni adică, fie eu greșesc în această privință. Dacă simți că nu e de tine, păi nici nu e.

Sursa imaginilor: internet

miercuri, 15 februarie 2017

Moldova există! Și te va surprinde...

Recomand atenției niște impresii despre Moldova, scrise de un spaniol, Rene Frank. Articolul a fost publicat în anul 2014.

Știi unde se află Moldova pe hartă, fără să te uiți pe Google? Îți este cunoscut numele de Chișinău?

Dacă crezi că nu este cazul, află în această postare cele mai surprinzătoare lucruri a unei țări atît de necunoscute care îți pot îmbogăți cunoștințele. Care e următoarea ta destinație? MOLDOVA.

De ce Moldova?

Pînă a mă decide de a merge acolo, nu aveam idee de ce voi găsi. Dacă e să fiu sincer, îmi imaginam o țară foarte săracă și murdară, cu străzi prost asfaltate, pline de murdărie și cîini maidanezi. Ceva în stilul  Syldaviei, ca și comics-urile de Tintin. Prejudecăți...
Fără îndoială, întotdeauna se va găsi o persoană care va încerca să spargă aceste prejudecăți bazate pe experiența proprie, aș că, într-o zi, mi-am luat rucsacul și am luat un tren de noapte din București (România) în Chișinău, capitala Moldovei. Această experiență a meritat. Așa că, aici sunt cinci motive convingătoare pentru a alege Moldova ca următoarea ta destinație de aventură:

1) Vinăriile cele mai mari din lume

În satul Mileștii Mici, în mai puțin de o oră din partea de sud a capitalei, vei găsi cea mai mare vinărie care puteți să vă imaginați. Ca si fiu mai exact, această vinărie are aproape 200 km de căi subterane, deși la moment sunt folosite doar 55 de km, dar pentru a le străbate este necesar să mergi cu mașina și să ai cu tine o mapă bună.




2) Un tren vechi care îți amintește de URSS

Trenul de noapte cu destinația București (România) - Chișinău (Moldova) este o călătorie în timp. Vagoanele par să fie a unei favrici a fostei URSS, cu acele accente de lux discret care au caracterizat de sovietici în stilul anilor 70. Biletul costă doar 30 de euro, incluzînd pat (dacă ai noroc), un vagon doar pentru tine. Hostel și transport 2 în 1! Așa că, pregătește-te pentru cîteva ore de călătorie...
Cel mai nostim lucru a fost la frontiera, schimbarea roților de căi ferate. Ceea ce fac ei e faptul că ridică vagonul (tu fiind înăuntru) cu un cric hidraulic gigant și modifică lățimea roților. Și așa toate vagoanele. Eu m-am trezit ca și cum aș fi în interiorul unui gigant care poate cineva să-l stoarcă. Cînd m-am uitat pe fereastră și am văzut gigantul hidraulic, nu-mi venea să cred.

3) Meditarea asemeni unui călugăr
Lîngă Orhei, la o oră de mers cu autobuzul, la nord de Chișinău se află complexul monastic ortodox
Orheiul Vechi. Cel mai impresionant este acea parte a mănăstirii care se află direct în rocă, direct în interiorul muntelui.
Ca să ajungi acolo, trebuie să cobori niște scări care se află în umbră, pînă la o poartă groasă de lemn care se dovedește a fi intrarea unei capele mici, luminată de lumînări și unde domnește un miros puternic de tămîie. În acest loc, încă trăiesc cîțiva călugări ortodoxi, care îți vor relata cîte ceva din istoria locului.
În plus, poți ieși la o mini-terasă, chiar pe marginea falezei, unde poți să admiri una din cele mai incredibile priveliști cu rîul și cu o mică vale în fundal. Un loc perfect pentru relaxare și meditare asupra experiențelor de călătorie adevărate.

4) O capitală modernă cu o moștenire sovietică prezentă

Orașul Chișinău m-a surprins prin curățenia și frumusețea centrului istoric. Parcurile și scuarurile cu arbori se îmbină cu edificii în stil sovietic impunătoare și cu un centru comercial modern (McDonalds inclusiv).
Oamenii sunt foarte deschiși și amabili, deși mulți nu vorbesc bine engleza, chiar dacă fac tot posibilul să te ajute. Întradevăr îi emoționează faptul că un domn din Madrid a decis să le viziteze țara, o țară nu atît de cunoscută. Acest oraș, în plus, oferă o senzație de securitate și modernitate care îl face plăcit pentru călătorie. 

5) Mămăliga: trebuie să o încerci odată în viață
Este dificil de descris gustul acestei mîncări, unul tipic pentru regiune. Mămăliga sunt bile făcute din
făină de grîiu și unt, ca și o specie de pireu de cartofi foarte dens, dar foarte gustos. În plus, vine însoțit cu diverse sosuri, verdețuri, brînză, ouă și carne. Fără îndoială, merită să înceri.
Și mai ieiftin nici că se putea. Ca să îți faci o idee, am fost la un restaurant de calitate și mîncarea pe care am mîncat-o (cea mai scumpă din meniu) ma costat 115 MDL, valoarea în euro fiind 6,22. 

Sursa: ¡MOLDAVIA EXISTE! Y fijo que te va a sorprender… [online]. [citat 21.04.2015]. Disponibil : http://palabrautil.com/moldavia/#comment-3650

miercuri, 30 noiembrie 2016

Moldovenii și plecatul la muncă în Europa

Moldovenii mai au încă dorința de a-și lua lumea în cap și să plece la muncă în țările europene și Rusia. Deja care și cum îl doare. Cei mai îndrăzneți și cei mai șmecheri pleacă. Cred eu. Dar și dacă ai deja pe cineva undeva peste hotare și ar putea să te ajute cît de cît. Iar cei plecați de mult timp într-o țară europeană, deja s-au stabilizat acolo si le e ușor să se descurce. Dar ce face unul care nu știe pe nimeni în Italia, Franța, Spania etc. chair dacă vezi tot felul de anunțuri de genul „Lucru legal în Europa”.
Din ce am mai citit eu prin presă, dar și din discuțiile cu unele persoane plecate în țările europene (Italia și Spania), deja și acolo e greu. Nu o să dau nume, dar o persoană de încredere mi-a zis precum că în Italia, unde ea stă deja de cîțiva ani bun „e greu deja de cîțiva ani... Lumea încearcă să mai facă sacrificii, să mai taie din cheltuieli, căci economia nu se ridică și nici nu se prevăd mari îmbunătățiri... Cunosc moldoveni care s-au și întors în Moldova  căci intrau în datorii ca să stea aici... De lucrat nu lucrau dar chirie, servicii comunale și de mîncat trebuie...”
Așa că, mă întreb dacă mai e cazul să te duci prin țări străine. De parcă te-ar aștepta cineva cu brațele deschise. Eu înțeleg că viața italiană, franceză, americană e mai bună decît cea din Moldova, dar oricum, cine te așteaptă acolo? Merită să faci așa un efort? Dacă tot ești pe cont propriu. Și asta pentru că, dacă e să o citez pe respectiva persoană, „eii, viață italiană, de parcă ar fi cevà ideal... 😏 probleme și aici, o țară care nu investește în tineri, familii, copii și deci viitor... Politicieni corupți și furători și aici, sistemul sanitar se înrăutățește din an în an și tot așa aș mai continua, lista e lungă... Foarte mulți tineri emigrează în Germania, Spania, Anglia, SUA ș. a. Ba chiar am auzit cazuri de moldoveni ce au emigrat de aici în Anglia, Irlanda sau Canada, căci au înțeles că mare viitor prosper nu se asteaptă aici... Da, poate e mai bine decît în Moldova, dar cu siguranță țăile de invidiat, din punct de vedere de prosperitate, sunt altele, din păcate...” Așa că, dragi moldoveni, gîndiți-vă. Și încetați să vă întrebați dacă e cazul să pleci în Italia de exemplu. La moment, poate că în țările menționate este bine, dar binele ăsta va sfîrși curînd. Sunt și acolo multe taxe ce se rețin din salarii (Italia, cică ar fi țara unde taxele de stat sunt cele mai mari din Europa), deci salariile ce ajung în buzunarele cetățenilor se micșorează.
Eu înțeleg că te atrage varietatea și frumusețea naturii, istoria și mîncarea tradițională a unei țări, dar cred că avem așa ceva și la noi în țară. Am cunoscut cîțiva voluntari de prin Germania, Spania, Franța care s-au arătat impresionați de natura și mîncarea noastră tradițională. Poate ar trebui să ne uităm ce avem noi și să ne apreciem pe noi la justa valoare. Iar pentru asta, ar trebui să ne schimbăm noi. Și nu uitați de vorba aia „nu te întreba ce poate face statul pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru stat”. Așa că, hai să păstărm ordinea publică, ca să fie curat ca în Europa. Hai să fim politicoși unul cu altul. Hai să păstrăm ceea ce se face cît de cît pentru noi, cetățenii. Un exemplu ar fi stațiile de troleibuz din Chișinău. Așa cum au fost făcute, deși cred că sunt binevenite - au fos distruse. Ca în final să se cheltuie alți bani pentru restabilire. Deci, hai să păstrăm ce se face. Ca să nu ne întrebăm ce se fac cu banii publici. Decît te-ai duce printr-o țară europeană și ai lucra aiurea - mai bine ai lcura la tine în țară și ți-ai da interesul. Decît te-ai plînge că decît să lucrezi pentru 2000 de lei mai bine stai acasă, mai bine ai lăsa lenea la o parte și ți-ai da interesul. Stînd acasă, nu primești mai mult. Chiar și dacă stai acasă - o să stai pînă ți se termină toate resurse și nu ai după ce bea o cană cu apă. Și lista contină. Așa că... hai să fim gospodari la noi acasă și fără întrebări „de ce nu pleci peste hotare” sau gînduri „să mă duc în Moscova, Italia, Germania.”

luni, 20 iulie 2015

Cafeaua britanicului și meseria de bibliotecar

Presupun că în ultimul timp am observat cu toții prezența străinilor în Chișinău. Vin fie în interes de afaceri, fie în scop turistic. Mă rog, în fine...
Astăzi, a fost o situație mai deosebită și mai neașteptată. Adevărul e că eu nu lucrez într-un departament relații cu publicul și ceea ce urmează să zic ar putea fi o părere nu tocmai corectă. Lucrez la o bibliotecă publică și am fost rugată dacă pot spune așa, să merg la colegii de la Biblioteca Națională a Republicii Moldova să iau niște cărți. Ok. Toate bune și frumoase pînă aici. Deși sunt o angajată a biblioteci, evident că am acces la toate cărțile posibile și imposibile. La cea națională merg în situații din astea excepționale, doar dacă la noi nu e cartea de care ai nevoie sau dacă te roagă cineva. 
După ce am trecut de toate formalitățile necesare Bibliotecii Naționale, așteptam să mi se aducă cărțile necesare. La un moment dat, se apropie un britanic, cu doua cafele în mîine și ne servește; într-o limbă română amestecată cu engleza zicînd că într-o mînă ține o cafea și cealaltă capucino, dar și foarte încurcat și un pic emoționat aș zice. Observînd deja că e britanic i-am zic că poate să... speak in English. S-a luminat la față cînd am început să vorbesc pe limba lui. Probabil că nu a avut de-a face cu prea mulți moldoveni vorbitori de engleză (nu că m-aș lăuda acuma eu cu engleza mea). Deși i-am zis politicos că nu e cazul să-și facă griji, a insistat. Am luat deja cafelele, mulțumindu-i. I-am dat o cafea și colegei de la Națională, zîmbind și aceasta la rîndul ei.

Mda! 

E pentru prima dată cînd mi se întîmplă așa ceva. Nici nu știu de cîte ori se întîmplă situații de genul ăsta. Indiferent de ce naționalitate e tipul/a. Adevărul e că în Occident, opinia publică are și o altă părere despre bibliotecari și ceea ce fac ei. De aici poate și gestul britanicului. La noi, în schimb, ce se întîmplă? Toată lumea crede că noi, bibliotecarii stăm toată ziua citind ziare, reviste și cărți, le dăm respectiv le luăm de la utilizatorii de bibliotecă. Și încă primim bani degeaba. Atunci cînd ești întrebat unde lucrezi?, unii îți fac o privire de parcă zici că am ucis un om (sau ceva de genul). E depășita faza asta cu părerea pe care o are lumea. Lumea s-a schimbat. Respectiv s-a schimbat și biblioteca. Serviciile de biblitoecă s-au schimbat și modernizat. Fișa postului a bibliotecarului mai presupune și altceva decît... „cititul cărților toată ziua și datul cărților”. Nu mai are rost să zic acuma ce s-a schimbat că oricum nu o să credeți și nu o să înțelegeți prea multe, dar chiar și așa, o să vă gîndiți în mintea voastră „ce e așa mare lucru să faci aia sau aia?”
Dar gestul britanicului a fost plăcut. Unul mai mult sau mai puțin memorabil. Iar părerea moldoveanului referitor la meseria de bibliotecar, probabil va rămîne mult timp înrădăcinată în stereotipurile țării. Și încă te va întreba „ție chiar așa tare îți place să lucrezi la bibliotecă?” 
(Poate da, poate nu. Hwo knows?)

marți, 2 iunie 2015

Miss-ul moldovenesc și inteligența masculină

De cînd am un blog personal parcă altfel privesc deja cei ce au un blog personal, respectiv am devenit așa, mai curioasă și atentă la ce postează lumea. Nu neapărat pentru statistici, dar pentru subiectul în sine. Deși, unii scriu ceva dor de dragul postărilor. În fine.
Miss-ul moldovenesc e un subiect foarte interesant. Pentru unii. Asta luînd în considerare felul cum abordezi subiectul, organizarea, candidatele, jurizarea și tot așa mai departe. Cel mai interesant e criteriul în care cîștigă cine cîștigă. Citisem articole la temă cine a cîștigat dar mare atenție nu i-am acordat evenimentului respectiv.
Azi un blogger comentează modul în care a fost jurizat concursul și hai să zicem „meritele” după care fata a cîștigat. Cică a fost aleasă după „țâțe, cur și picioare lungi”. Bine că fata e dotată și are ceea ce are. Oare nu asta contează la un model, la o fată care participă la un astfel de concurs? Chiar dacă e siliconată, nu înțeleg care e problema lui Vitalie Cojocaru? Hai să ne uităm la frumusețea bărbaților!
Unde e? Oare cîți bărbați de la noi știu a se îngriji, a se spăla și a fi niște domni? În Moldova predomină bețivii, needucații și nespălații. Ca să vezi un bărbat ca lumea trebuie să-l cauți cu lumînarea ziua în amiaza mare. 
Mult contează și bunele maniere la un bărbat, ce educație a primit de la părinți, inclusiv limba pe care o vorbești. Nu mai cred în părinți cărora le spun fetelor sale că doar frumusețea contează și că bunele maniere nu ar conta. Probabil că autorul n-are femeie la casă, nici cu țîțe, nici cu cur, nici cu picioare lungi, de materie cenușie nu mai spun și deja e invidios că altele au ceea ce el nu are.
Tare bine ar fi dacă bărbații ar avea un pic de cultură, vocabular, igienă personală și tot așa mai departe. Cînd ești prin transportul public și stă lîngă tine un bărbat de la care pute, chiar pute a țigară și transpirație... mori. Pur și simplu mori. Dar altcineva ne vorbește despre inteligența feminină. Care inteligență dacă voi bărbații sunteți de cîteva ori mai proști decît femei. Mai uitați-vă în oglindă și analizați-vă.

vineri, 29 mai 2015

The good wife: impresii despre serial

De obicei, privesc un film/serial în funcție de subiect și actor. Și cum actorul Chris Noth e preferatul meu, am urmărit acest serial de la și pînă la. Deși titlu de Soția perfectă nu întotdeauna reflectă sesnsul direct al noțiunii, totuși, e bun serialul.
Povestea se conturează în jurul personajului Alicia Florrick (Julianna Margulies), al cărui soț Peter Florrick (Chris Noth), procuror general al statului Chicago, a fost încarcerat în urma unui scandal de natură frauduloasă. Alicia se întoarce la vechea ei slujbă de avocat în urma unei pauze de 13 ani în care s-a dedicat familiei. Serialul a fost într-o oarecare măsură inspirat de scandalul Eliot Spitzer, precum și de alte scandaluri de natură politico-sexuală, extrem de proeminente în America.
Pe parcursul urmăririi acestu serial, am mai descoperit doi actori care au început să-mi fie dragi, și anume Christine Baranski (Diane Lockhard în serial) și Josh Charles (Will Gardner în serial).
Totuşi, e un serial bun. Merită văzut. E un scenariu bun. Scris la temă şi cu cap. Deşi unele momente poate că puţin exagerate ori nu prea gîndite. Mai ales Alicia Florrick, actriţa principală a serialului, nu întotdeauna dădea dovadă de soţie bună, deşi cerea asta. Cel puţin dacă e să ne luăm după titlul serialului. Tot Alicia Florrick se întoarce la serviciu, să practice avocatura, fiind angajată de un coleg de al ei de facultate, Will Gardner. Asta după o pauză de 13 ani. Dar se descurcă bine în meseria de avocat. Mai puţin faza cu Will Gardner cînd se... iubesc cică pe ascuns dar oricum lumea află. Şi se primeşte o situaţie jenantă de tot. Mai ales cînd trebuie să recunoască în sala de judecată dacă s-a culcat ori nu cu el. Cel mai neplăcut moment a fost moartea lui Will Gardner, un personaj drag din serial. Am stat în depresie două zile. Deşi am citit că Josh Charls semnase un contract ce viza doar cele 4 sezoane, iar al cincilea sezon fusese prelungit, totuşi, să omori personajul? 
Urmărind toate procesele astea din serial, am început altfel să privesc un pic altfel meseria de avocat, nu că acuma tare aş vrea să mă fac jurist. Cînd vezi că toate detaliile contează, indiferent dacă vinovatul se face vinovat ori nu de acuzaţiile ce i se aduc. Aşa că... 
După cum spuneam, am îndrăgit 2 actori, Christine Baranski şi Josh Charles. Am căutat deja informaţii despre biografia şi succesele lor. Respectiv în ce filme au jucat. Prioritate pentru moment i-am dat Christinei Baranski şi îmi este foarte straniu că în filmele cu ea pe care le-am privit, apare rar. În secvenţe puţine. Deja mă gindesc dacă să mai continui vînătoarea de filme cu ea.
Josh Charles... adevărul e că numai un film am urmărit. Şi era actor principal.

miercuri, 20 mai 2015

New York, orașul care nu doarme niciodată

Pînă acum un an nu am fost interesată deloc să vizitez Statele Unite ale Americii. Asta doar dacă soarta ar fi făcut să am așa, un noroc chior ori în genere, cineva să-mi plătească biletul de avion plus hotelul. Sau la cineva cunoscut să stau (știu că sunt modestă dar asta e). Știam de Miami, California de Nord și Sud, ca să nu mai zic deja de Washington și New York. Poate undeva, în sufletul meu îmi doream să ajunc prin state dar nu conștientizam asta pînă în momentul în care am urmărit serialul Sex and the City. Da, serialul Sex and the City.
Ar părea straniu dar acest serial m-a făcut să-mi schimb părerea despre orașul New York. De ce? Nu știu. Poate felul în care au fost făcut castingul, cum s-a jucat, locația filmărilor, dar și felul cum a fost abordat subiectul în sine. Deși filmările s-au desfășurat în mare parte în Studiourile Silvercup, și în diferite locații din Manhattan, cartier al New York-ului, care m-a făcut surpins și m-a făcut curioasă să-l văd prin prisma serialului. După cum spunea și Carry Bradshaw, în jurnalele sale una din eroinele principale „Insula Manhatan este un loc confortabil unde este peste 7 milioane de indivizi fascinați care se comportă cu toții de parcă ar fi proprietarii trotuarului, dar spre seară s-a micșorat spectaculos doar la 2 persoane – noi” (sezonul 1, episodul 6).
Deși eu nu sunt romantică de felul meu, totuși, scenele de romantism au însemnat ceva. Și-au lăsat amprenta. Serialul le are ca protagoniste pe Carrie și cele mai bune prietene ale ei – Samantha, Charlotte și Miranda. Acestea discută despre dorințele și fanteziile sexuale, precum și despre probleme din viață și dragoste. Seria adesea prezintă discuții despre romantism și sexualitate, în special în contexul femeilor singure de peste 30 de ani. Fiecare episod din sezonul 1 conține interviuri scurte luate locuitorilor orașului New York legat de subiectele din acel episod. Romantismul are și el un rol important. Atunci cînd El o abordează pe Ea, filtrele sunt indiscutabile:
- „Ești prea frumoasă să fii scriitoare”!
- „Ești prea drăguț să fii arhitect”. (Sezonul1 episodul 5)

sau
- „N-ai mai fost în New York?”
- „Am mai fost de vre-o 12 ori, dar niciodată cu cineva ca tine.”
Asta așa, o discuție între doi potențiali viitori îndrăgostiți, unde „după miezul nopții, într-un oraș care nu doarme niciodată, nimeni nu făcea piață imobiliară”. (Sezonul 1, episodul 6).
„Mă întreb dacă într-un oraș ca New York încă este posibil să se creadă în dragoste la prima vedere?” se întreabă Carri. Bună întrebare. Trebuie de întrebat un new-yorkez. Ți-ar da un răspuns sincer. Și mai obiectiv.
Orașul în sine e o metropolă. Cu multe posibilități, inclusiv în dragoste. Deși după cum spunea și această Carrie Bradshaw „într-un oraș ca New-York, cu infinitatea sa de posibilități, a devenit monogamia ceva prea greu de dobîndit?” Oare așa să fie? Aș vrea să întreb un locuitor new-yorkez ce părere are el despre acest fapt. Cum vede el lucrurile ca locuitor al acestui oraș.
Întrebarea „într-un oraș cu mari așteptări, este timp să te mulțumești cu ce obții?” m-a pus pe gînduri. Oare chiar așa să fie?
New York este de asemenea considerat unul din cele mai importante orașe din lume datorită influenței sale globale din mass-media, educație, divertisment, artă și modă. Asta știu și eu. Am impresia că nici capitala Statelor Unite nu e așa importantă ca New York-ul.
are statutul de cel mai mare oraș al Statelor Unite încă din 1790. De mai bine de un secol a fost unul din centrele mondiale importante de comerț și finanțe. Multe dintre cartierele și monumentele orașului au o popularitate foarte mare în întreaga lume. Statuia Libertății primea milioanele de emigranți ce veneau în America la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea. Strada Wall Street din Manhattan este un centru financiar important încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, si este sediul bursei americane New York Stock Exchange (NYSE). Orașul găzduiește de asemenea unele dintre cele mai înalte clădiri din lume, incluzând Empire State Building. Turnurile gemene World Trade Center din Manhattan au fost distruse în atentatele din 11 septembrie 2001.
Orașul e într-o permanență schimbare. Mi se pare cel puțin din ceea ce observ eu în urma interesului meu pentru acest oraș. Dar, iarăși, revin la serial unde se menționează că „Tot New-York-ul e despre schimbare. New Yorkezii își schimbă coafurile, politica... chiar și prietenii, cît ai clipi”. Faptul că orașul se schimbă – înțeleg. Dar a doua afirmație? Chiar își schimbă New-Yorkezii prietenii cît ai clipi? Oare „New Yorkezii evoluează cu fiecare relație consumată?” Interesante afirmații aș zice.

New York este împărțit în cinci zone: The Bronx, Brooklyn, Manhattan, Queens și insula Staten Island. Luînd în considerare că Manhattan si Brooklyn sunt zonele pe care le știam oricum, plus că s-au făcut numeroase referiri și în acest serial – sunt curioasă să le vizitez. Să văd ce prezintă așa, pe viu. Aș vrea să știu dacă „este în Manhattan ceva statornic?” Cum sunt locuitorii acestui cartier? Cum se simt? Cum gîndesc, ce simt?
Aș vrea să vizitez Central Park, Statuia Libertății, strada Wall Street, cartierele Manhattan și Brooklyn (inclusiv Podul Brooklyn), bulevardul 5th Avenue și Times Square.

În ceea ce privește localurile... nu știu. Aș vrea să merg într-un local cu specific american. Aș merge și la vre-un muzeu, concert etc. Cred că ar fi multe de spus. Dar și mai bine – de vizitat. 

Surse: serialul Sex and the City, www.wikipedia.org

marți, 14 octombrie 2014

Tînăr ca la 20 de ani

Cine mai ține minte versurile melodiei formației Voltaj Tînăr ca la 20 de ani care sună în felul următor: Tânăr vreau mereu să fiu / Să trăiesc asa cum stiu / Că la douăzeci de ani / Fără griji si fără bani....
Ei, iată că m-am întors eu în Chișinău... întîmplător și foarte întîmplător cu mașina unei colege din generală (șofer fiind soțul acesteia) și vecinul meu de... 20 de ani (protagonistul de 20 de ani). Mi-a adus aminte cu nostalgie de cei 20 de ani ai mei.... care din păcate nu se mai întorc. E un tip comunicabil și de treabă. Nu-i mai tăcea gura.
E amuzant să auzi cum vorbește despre prima dragoste; deși era o colegă de facultate, nu o observase decît după cîteve ore de nu știu ce curs, pentru că „nu avea nimic special, dar în momentul cela... nu-mi puteam lua ochii de la ea”. Chestii din astea... cît de îndrăgostit era de ea, că plecase la ea cu taxiul de cîteva ori în miez de noapte pentru că ea se plictisea etc. Fusese foarte îndrăgostit, iar povestea de dragoste de la cei 20 de ani a durat numai cîteva luni pentru că... fata nu vedea în el decît un simplu prieten. Ceea ce nu înțelege el e „cum e posibil să mă vadă doar ca un simplu băiat dacă îi palce de felul meu de a fi?” Deși nu regretă scurta poveste de dragoste, totuși e la vîrsta întrebărilor, pentru că vedeți Dumneavoastră, fata era prima dragoste. Cu toate dezamăgirile astea, totuși are speranță. Pentru că „nu regretă nimic”.
În discuțiile noastre făcea referință în permanență la viața minunată de student în căminul studențesc. Deși știu că se afirmă sus și tare că viața de cămin e cea mai frumoasă parte a vieții, eu din păcate îmi aduc aminte cu oroare de această viață de cămin. Cinci fete în cameră, interese diferite, caractere diferite, unde e bucuria și fericirea de a sta în cămin? Fără duș sau bucătărie ca lumea, geam de pe vremea lui Papură Vodă de-ți înghețau organele interne pe timp de iarnă... Dar, mă rog, nu se pune, că doar viața de cămin în studenție e cea mai frumoasă perioadă a vieții, nu? Noroc de mine că fratele s-a oferit să facă un gest frumos și să mă ia la el în apartament, fapt pentru care îi voi fi recunoscătoare toată viața, deși nu i-am spus asta niciodată, din păcate. Lucru pe care ar trebui să-l fac.
Deși mi-a adus aminte de orele de facultate, totuși, aici mă amuza ceea ce povestea. E interesant aspectul ăsta al studentului: ore, teme și bibliotecă. Cel mai important să vă zic cum învață studenții de azi: cică grupa lor și-au făcut un grup pe www.facebook.com și acolo încarcă toate informațiile pe care le găsesc. Faină idee. Stau acuma și mă gîndesc, eu pe vremea mea nu am avut așa ceva. Păcat aș zice. Ideea e bună. Diferența dintre mine și el e că dacă el are un grup cu colegii de grupă de la facultate (unde încarcă informațiile găsite), păi eu am un grup pe această rețea de socializare cu colegii mei de liceu. Așa ne mai aducem și noi aminte unii de alții, postăm poze și facem schimb de informații.

Ei, în fine. A fost vesel și interesant, iar drumul nu ni s-a părut așa lung și anevois. Mi-a părut bine să-mi aduc aminte de mine la 20 de ani...

Sursa imaginii: www.sfm.md