Ingrediente (4 porții):
pentru aluatul de clătite:
300 ml lapte
2 ouă
2 linguri ulei
200 g făină
1 praf de sare
Pentru umplutură:
200 g brînză telemea
300 g brînză de vaci
200 g măsline umplute cu gogoșari
1 legătură ceapă verde
3 linguri smîntînă
Pentru sos:
3 ouă
250 ml lapte
1 vîrf cuțit busuioc uscat
2 linguri făină
sare
piper
Pentru tapetat vasul: 2 linguri de pesmet, ulei
Mod de preparare:
se bat ouăle cu laptele, uleiul, sare și făină și se face un aluat de consistență unei smîntîni fluide. Se coc opt clătite mai mari și se lasă la răcit. Se rade brînza telemea și se amestecă cu cea de vaci, cu măslinele tăiate rondele și cu frunzele de ceapă verde tocate mărunt. Se adaugă smîntîna și se amestecă bine. Se umplu clătitele cu compoziția de brînză, se rulează și se taie în două. Se unge cu ulei și se tapetează cu un vas termorezistent și se așează clătitele cu partea tăiată în sus. Ouăle se bat bine cu laptele. Se adaugă făina, busuiocul, sarea și piper și se toarnă compoziția peste clătite. Se introduce vasul la cuptor pentru 30 de minute pînă se rumenesc.
Sursa: Clătite cu brînză la cuptor. În: Moldova Suverană, 2016, ian., p. 4.