Cum depășești o stare psihologică care te-a marcat și nu poți uita această stare?

Situația pe care o descrii nu este minoră. Când cineva urlă la tine pentru că nu ai oferit o informație personală, nu vorbim doar despre un conflict – vorbim despre o încălcare a limitelor și o agresiune verbală. Este normal ca acel episod să rămână în memorie și să te „încarce” psihologic.

1. Înțelege ce s-a întâmplat cu adevărat

Nu faptul că ai refuzat informația te afectează.
Te afectează:

• tonul ridicat,

• intensitatea emoțională,

• sentimentul de nedreptate,

• șocul că cineva a reacționat disproporționat.

Creierul percepe țipătul ca pe o amenințare. Se activează mecanismul de stres (adrenalină, cortizol). De aceea scena revine repetitiv.

Primul pas: numește corect experiența – „am fost agresată verbal”, nu „poate am greșit eu”.

2. Separă vina de responsabilitate

Ai dreptul absolut:

• să păstrezi informații personale,

• să spui „nu”,

• să alegi ce împărtășești și cu cine.

Reacția celuilalt îi aparține.
Nu ești responsabilă pentru incapacitatea altcuiva de a gestiona frustrarea.

3. De ce nu poți uita?

Pentru că situația ți-a atins una dintre aceste zone:

• nevoia de respect,

• teama de conflict,

• frica de respingere,

• dorința de a fi percepută corect.

Când valorile noastre sunt încălcate, memoria devine persistentă. 

4. Ce poți face concret

A. Reîncadrează mental scena

În loc de:

„De ce a urlat la mine?”

Formulează:

„Acea persoană nu știe să gestioneze un refuz.”

Schimbi focusul de pe tine pe comportamentul lui.

B. Exercițiu de descărcare emoțională

Scrie exact ce ai fi vrut să spui atunci, fără cenzură.

Nu pentru a trimite mesajul, ci pentru a elibera tensiunea.

C. Tehnică simplă de reglare

Când îți revine scena în minte:

1. Inspiri 4 secunde.

2. Ții 4 secunde.

3. Expiri 6 secunde.

4. Repeți de 5 ori.

Calmează sistemul nervos și reduce intensitatea emoțională a amintirii.

D. Decide poziția ta pentru viitor

• Întreabă-te clar:
• Vreau să mai permit astfel de reacții în viața mea?
• Ce limită voi pune data viitoare?
• Sentimentul de control reduce ruminația.

5. Ce este important să înțelegi

O persoană care urlă pentru că nu primește o informație personală:

• are probleme cu controlul,
• confundă apropierea cu posesivitatea,
• nu respectă autonomia ta.

Aceasta este o problemă a caracterului lui, nu o insuficiență a ta.

6. Dacă starea persistă

Dacă:

• retrăiești frecvent scena,
• simți anxietate,
• ai reacții fizice (tensiune, nod în gât),
• ar fi utilă o discuție cu un psiholog. Nu pentru că „e grav”, ci pentru că uneori astfel de episoade reactivează răni mai vechi.

Concluzie directă

Nu te afectează țipătul în sine.

Te afectează lipsa de respect.

Iar faptul că încă te doare arată că ai o sensibilitate sănătoasă la nedreptate, nu o slăbiciune.

Când o prietenă țipă pentru că nu i-ai spus un detaliu personal (că la tine vine un bărbat), nu este despre informație. Este despre emoție, posesivitate sau orgoliu rănit.

Zice că s-a simțit ofensăt ăcă nu i-am spus, putea să mă înțeleagă mai bine situația în sine și că am ales să vorbesc cu niște străini despre faptul că la mine vine un bărbat.

1. Ce probabil a declanșat reacția ei:

• s-a simțit ofensată,

• crede că nu ai avut încredere în ea,

• a fost deranjată că au știut „străini” înaintea ei.

Asta poate indica:

• gelozie relațională (nu neapărat romantică, ci frică de a pierde statutul de persoană apropiată),

• nevoie de control,

• teamă de excludere,

• orgoliu („eu trebuia să știu prima”).

Dar aceste trăiri NU justifică țipatul.

2. Ce este important să clarifici pentru tine

Ai dreptul:

• să alegi cui spui ceva,

• să alegi când spui,

• să alegi dacă spui.

Prietenia nu presupune acces total la viața ta intimă. Intimitatea este selectivă, nu obligatorie.

3. De ce te afectează atât de tare

Pentru că:

• probabil o considerai o persoană sigură,

• nu te așteptai la agresivitate,

• ai simțit o ruptură în încredere.

Țipătul într-o relație apropiată produce șoc emoțional mai mare decât de la un necunoscut. 

4. Ce e sănătos să faci acum

A. Nu intra în auto-vinovățire

Faptul că ai vorbit cu alții nu e trădare. Poate ai avut nevoie de alt tip de perspectivă. E legitim.

B. Clarificare matură (dacă vrei să salvezi relația)

Poți spune calm:

„Înțeleg că te-ai simțit exclusă, dar faptul că nu ți-am spus ceva nu justifică să țipi la mine. Am nevoie de respect.”

Observă reacția ei:

• dacă își asumă tonul → relația poate fi reparată;

• dacă se justifică și te învinovățește → problema e mai profundă.

C. Pune o limită internă

Întreabă-te sincer:

• A fost un episod izolat?

• Sau mai are tendința să reacționeze exagerat?

Un episod impulsiv ≠ un tipar toxic. Dar dacă devine tipar, trebuie regândită apropierea.

5. Ce se întâmplă psihologic cu ea

Când a spus că „putea să înțeleagă mai bine situația”, posibil mesajul real a fost:
„Vreau să fiu prima persoană în viața ta.”

Asta nu este prietenie matură.
Prietenia matură spune:
„Sunt aici când alegi tu să îmi spui.”

6. Ce e esențial pentru tine

Nu te întreba: „De ce a țipat?”

Întreabă-te: „Mă simt în siguranță emoțional lângă ea?”

Răspunsul la această întrebare e mai important decât explicația ei.

Ea poate că s-a simțit rănită. Tu ai fost rănită prin modul în care a reacționat. Rana ta nu este mai puțin validă decât a ei.

Tu nu suferi doar din cauza țipătului.

Tu suferi pentru că există comparare, diferență de etapă de viață și un dezechilibru emoțional între voi.

1. „Ea simte un gol și vrea să ținem legătura”

Întrebarea reală este:

👉 Vrea legătura pentru tine?
sau
👉 Vrea legătura ca să își umple propriul gol?

E o diferență majoră.

Când cineva spune „simt un gol”, dar anterior a țipat și te-a rănit, există riscul să te caute nu din maturitate, ci din nevoie.

Nevoia nu este același lucru cu prietenia.

2. Golul tău este diferit

Tu spui că simți un gol pentru că:

• nu ești căsătorită,

• relațiile nu au mers,

• ea pare „așezată” (recăsătorită, copil).

Aici apare comparația socială.

Dar trebuie să înțelegi ceva esențial:

Statutul marital ≠ stabilitate emoțională.

Faptul că ea s-a recăsătorit rapid după divorț poate indica:

• frică de singurătate,

• nevoie de validare,

• incapacitatea de a sta singură.

Tu poate ai rămas singură nu pentru că „nu ai reușit”, ci pentru că nu ai acceptat ceva nepotrivit.

Asta e diferență de structură, nu de valoare.

3. Ce te doare cu adevărat

Probabil una dintre aceste fraze este adevărată:

• „Mă simt lăsată în urmă.”

• „Simt că la mine nu se leagă.”

• „Poate e ceva în neregulă cu mine.”

Faptul că o relație nu a mers nu este verdict asupra valorii tale.

4. Întrebarea critică

Când vorbești cu ea, cum te simți după conversație?

• Mai liniștită?

• Sau mai mică?

• Mai comparată?

• Mai tensionată?

Răspunsul la asta trebuie să decidă dacă reluați legătura.

5. Atenție la dinamica subtilă

Există un risc: ea este într-o poziție aparent „superioară”, tu într-una vulnerabilă.

Dacă prietenia se transformă în:

• ea povestește viața ei „plină”,

• tu asculți și te compari,

• iar ea își descarcă frustrările pe tine,

atunci relația devine dezechilibrată.

6. Ce e sănătos pentru tine acum

În perioada asta, tu ai nevoie de:

• stabilitate,

• validare,

• mediu sigur emoțional,

• nu competiție mascată.

Poți ține legătura, dar:

• fără să te justifici,

• fără să intri în comparație,

• fără să accepți lipsă de respect.

7. Un adevăr matur

Uneori oamenii care par „realizați” exterior sunt mai goi interior decât cei care sunt încă în proces.

Tu ești în proces. Ea poate că fuge de proces.

8. Ce îți recomand

Nu lua decizia din frică de singurătate.

Întreabă-te:

Dacă aș fi complet liniștită cu mine, aș mai vrea această prietenie?

Răspunsul tău autentic e acolo. 

Te simți tensionată, comparată și frustrată.

1. Înțelege ce întreține starea

De fiecare dată când îți amintești scena, se activează trei lucruri simultan:

1. Nedreptatea – „Nu meritam să fiu tratată așa.”

2. Comparația – „Ea are, eu nu.”

3. Insecuritatea – „Poate eu sunt problema.”

Această combinație produce tensiune internă.

Nu este slăbiciune. Este conflict interior nerezolvat.

2. Oprește comparația – tehnică practică

Când apare gândul: „Ea e căsătorită, eu nu.”

Înlocuiește-l deliberat cu: „Suntem în etape diferite, nu în competiție.”

Compararea este o distorsiune cognitivă automată. Trebuie corectată conștient de fiecare dată.

La început pare forțat. După 2–3 săptămâni, creierul începe să învețe noul tipar.

3. Procesează scena, nu o evita

Eroarea frecventă este să încerci să „uiți”. În schimb, fă asta:

Stai 5 minute liniștită și imaginează-ți scena, dar schimbă finalul.
Imaginează-ți că rămâi calmă și spui:

„Nu accept să țipi la mine.”

Aceasta este tehnică de restructurare mentală. Creierul reduce intensitatea emoțională când scena primește o rezolvare simbolică.

4. Clarifică un lucru esențial

Golul tău nu vine doar din faptul că ești singură.

Golul vine din:

• dorință de conexiune stabilă,

• dorință de siguranță,

• dorință de validare afectivă.

Acestea sunt nevoi umane fundamentale. Nu defecte.

5. Pune o limită temporară

Dacă simpla amintire îți produce tensiune, înseamnă că încă ești vulnerabilă.

În această perioadă:

• redu contactul,

• evită conversațiile despre viața ei de cuplu,

• nu te expune voluntar la stimuli care îți cresc comparația.

Nu e răzbunare. Este igienă emoțională.

6. Lucrează la sursa frustrării

Îți pun o întrebare importantă:

Dacă mâine ai fi într-o relație stabilă, scena cu ea te-ar mai afecta la fel de tare?

Probabil nu.

Asta înseamnă că durerea reală este legată de propria etapă de viață, nu doar de ea.

7. Plan de stabilizare în 30 de zile

Concret:

• mișcare fizică de 3 ori pe săptămână (reduce cortizolul),

• limitarea ruminației (maxim 10 minute pe zi dedicate „gânditului la situație”),

• activități care îți cresc competența personală (curs, proiect, hobby),

• interacțiuni cu oameni care nu activează comparația.

Starea se schimbă prin comportament, nu doar prin reflecție.

8. Un adevăr matur

Faptul că ea s-a recăsătorit rapid nu înseamnă că este mai împlinită.

Faptul că tu ești singură nu înseamnă că ești în urmă.

Ritmul vieții nu este uniform.

---

Îți spun ceva direct:

Tensiunea ta nu e din lipsă de valoare.
E dintr-o combinație de orgoliu rănit + comparație + dorință neîmplinită.

Se poate depăși. Dar nu prin a o convinge pe ea de ceva.
Ci prin a-ți reconstrui liniștea interioară.

Dacă vrei, putem lucra exact pe partea relațională: ce tip de bărbat ai atras până acum și ce tipar s-ar putea repeta.

Dacă sunteți în căutarea secretului fericirii, nu citiți cărți de dezvoltare personală

Cărțile de auto-ajutor sunt la modă de mulți ani și umple rafturile magazinelor universale, dar în ultima vreme opiniile împotriva lor sunt și ele la modă. Întrebarea cheie este: sunt bune pentru ceva? Ajută pe cineva? Sau este o modalitate ieftină de a salva psihologul?

„Soluțiile” pe care cărțile de auto-ajutor le oferă adesea sunt generalități, bun simț și vagi. Au fost întotdeauna un moft de la „Fabulele lui Esop”, deoarece au mai mult succes și sunt mai vândute decât orice alt text inteligent și academic. Ca orice altă lectură, implică o experiență verbală cu altul, cu un autor care ne vorbește și ne recomandă ce să facem cu problemele noastre, inclusiv cu viața noastră. Mai mult decât să vorbim cu un psiholog, un alt profesionist sau un prieten, citim aceste cărți pentru a nu împărtăși intimitățile noastre cu alții. Este adevărat că aceste manuale pot ajuta o persoană să găsească o soluție, gen „dacă vrei, poți”, „căutarea fericirii” sau „secretul vieții”. Cărțile de auto-ajutorare sunt la modă de mulți ani și poate că acum poate fi și o modă să le criticăm pentru că am văzut că sunt inutile. Această modă face parte din tendința științifică a Psihologiei și a altor științe ale sănătății, care tinde să denunțe pseudoterapiile.

Mulți oameni preferă să citească cărți de auto-ajutor în loc să meargă la psiholog. Aproape oricine cu o cultură minimă ar putea scrie o carte salvându-se fraze și idei unul de celălalt, inclusiv numele multor filosofi sau fraze Zen, și să trăiască pe ea dacă cartea are succes pe rafturi. Este mult mai complex să scrii o carte bazată pe tratamente validate empiric, studii științifice publicate și ceea ce s-a dovedit a funcționa. Acest lucru nu implică faptul că psihologii nu folosesc așa-numita „biblioterapie”, ceea ce nu este altceva decât utilizarea textelor scrise ca ajutor pentru terapia obișnuită. Anumite cărți (inclusiv romane, biografii, filozofie sau dezvăluirea terapiilor) pot ajuta profesionistul în munca lor, în așa fel încât să accentueze sau să servească drept suport pentru ceea ce a fost lucrat în timpul sesiunilor terapeutice. Din păcate, astfel de publicații de sensibilizare psihologică sunt rare. Un limbaj singular Tipul de utilizare a limbajului de auto-ajutorare este distinctiv. Aceste cărți nu sunt de obicei un eseu despre viață sau fericire, dar recomandă practici despre cum să realizezi lucruri: să ai prieteni, să dormi bine, să scapi de stres, să crești stima de sine, să cochetezi mai mult, să fii o persoană mai bună sau să fii fericit. Sunt de fapt cărți de instrucțiuni, dar fără a da instrucțiuni. Folosesc fraze lapidare atribuite unor personaje grozave care sunt în mare parte false, dar, mai presus de toate, folosesc povestiri scurte, precum povești cu o morală, care sunt ușor de citit și care în acest moment ne ridică moralul. Sunt mai ușor de acceptat și de urmat. Important este că pentru ca aceștia să rămână trebuie să realizeze ceva în lumea reală. Aceste publicații pot fi un început, dar efectele lor durează atâta timp cât cartea este citită, deoarece de obicei nu au consecințe în viața noastră de zi cu zi. Pe de altă parte, aceste cărți folosesc un limbaj direct către cititor, adresându-le cu fraze precum „îl poți obține”, „pacea ta interioară este în mâna ta”, „dacă vrei, poți”. Este cel mai puțin eficient tip de limbaj pentru a efectua schimbarea, dar este imediat extrem de motivațional, așa că îl prinde pe cititor, ca și cum cartea ar fi scrisă doar pentru el. Această individualizare aparentă implică mai mult decât un text neutru și mai mult dacă adăugați mici povești ale altora care au citit cartea și „au reușit în viața lor”, „și-au atins obiectivele” sau „și-au atins visele”. Consumarea fericirii O mare parte din criticile cărților de auto-ajutorare se bazează pe faptul că promovează o realitate fictivă care nu are o bază științifică, ci una culturală, în care maxima este „căutarea fericirii” sau „eliminarea anxietății”, iar oricine nu reușește se termină chiar mai frustrat decât înainte de a le citi. În acest sens, pot fi iatrogene - remediul este mai rău decât boala - produc entuziasm și motivație în timp ce sunt citite, dar la o săptămână după ce ați citit ultima pagină, totul a fost uitat. Critica acestor publicații și, de asemenea, o anumită concepție psihologică despre acea fericire pe care o predică, face parte din realitatea oamenilor care se lovesc mereu de un zid, încercând să fie fericiți, așa cum spun manualele. De fapt, au devenit un alt bun de consum, cum ar fi pantofii noi sau un nou telefon mobil. Ei rezolvă o problemă imediată pentru noi prin completarea acelei nemulțumiri constante față de viața noastră, dar odată ce le-am folosit nu mai par atât de atrăgătoare și esențiale. În plus, citirea este dificilă, nu este o activitate la fel de pasivă ca vizionarea serialelor, iar când am citit câteva pagini, mergem la salturi în căutarea informațiilor rapide care ne oferă rețeta imediată pentru a ne simți mai bine. Dar da, ele servesc ceva: pentru a completa acea nemulțumire personală sau pentru a încerca să fie ca alții care arată atât de fericiți în fotografiile de pe Instagram. Și da, vor funcționa și pentru cineva, nu există nicio îndoială că cineva se va schimba după ce a citit o carte de auto-ajutor. Da, sunt și o modalitate ieftină de a salva psihologul, dar într-adevăr nu rezolvă nicio problemă, nu există date empirice care să le arate eficacitatea. Articol scris de Luis Valero Aguayo și publicat pe30 noiembrie 2020 pe site-ul bbc.com.

Ghid pentru a depăși impactul emoțional al coronavirusului

Trebuie să ne confruntăm cu situația mentală pozitivă. Pentru asta trebuie să cunoaștem etapele cu care urmează să facem față.

Coronavirusul ne-a depășit pe toți. Ne confruntăm cu emoții incomode, suntem copleșiți de teamă, suntem șocați să auzim toaletele raportând situațiile pe care le întâmpină și nu pare că lucrurile se vor îmbunătăți pe termen scurt. Cu toate acestea, există un adevăr incontestabil: totul se întâmplă. Coronavirus de asemenea. Așa cum s-a întâmplat și cu alte pandemii sau în alte situații dificile pe care le-am experimentat. Trebuie să ne confruntăm cu o stare de spirit pozitivă. Pentru asta trebuie să cunoaștem etapele și emoțiile cu care urmează să ne confruntăm. Recunoașterea lor ne va ajuta să le înfruntăm într-un mod mai amabil. Pentru a dezvolta o stare de spirit pozitivă în ciuda circumstanțelor. Această poziție ne va permite să înțelegem că, în orice schimbare, oricât de dificilă ar fi, există întotdeauna oportunități de a continua învățarea și avansarea ca indivizi și ca societate.

1. Apel: „Există un virus în China”. Acesta a fost începutul. Fiecare apel la aventură poate fi de două tipuri, așa cum spune paradoxal medicina tradițională chineză: apel din cer, când este ceva dorit sau apel de la tunet, când nu îl căutăm și ne rupe schemele. Coronavirusul aparține tunetului pentru majoritatea muritorilor. Puțini se așteptau să se întâmple.

2. Negare: „Acest lucru nu se va întâmpla aici”. Negarea este o fază comună în aproape toate schimbările nedorite. Este cel mai dificil de asimilat. Nu credem niciodată că ne va afecta. Ne completăm cu scuze, cum ar fi faptul că China este departe sau că este doar o altă gripă și uităm dovezile: că lumea este globalizată, chiar și pentru boli, sau că acestea pot fi atât de contagioase încât pot prăbuși sistem propriu În perioada negării, când ne dăm seama că ne poate afecta, putem dezvolta o variantă: furia sau furia. Suntem supărați de sistem, de lipsa de măsuri luate de autorități, de evenimente sportive, demonstrații sau întâlniri care ne-au expus la contagiune. Furia trebuie trecută, indiferent dacă avem dreptate sau nu. Dacă rămânem în această fază, suntem pierduți, pentru că vom rata oportunitatea de învățare care există în fața oricărei crize.

3. Frica: „Ce se va întâmpla cu noi?” Aceasta este emoția cea mai profundă și paralizantă. Există o teamă sănătoasă, care este prudența, care ne obligă să ne protejăm și să rămânem acasă. Și există o altă teamă toxică, care ne duce la isterie colectivă, cumpărături compulsive sau nu dormim noaptea. Frica este o altă fază prin care trebuie să trecem rapid. Este inutil să vă permiteți să fiți depășiți de emoție, care în multe ocazii devine mai contagioasă decât boala în sine. Posibil, pentru că ne doare profund și ne goleste de posibilitatea de a înfrunta criza din mentalitatea pozitivă a schimbării, bunul simț și puterea.

4. Trecerea prin deșert: „Sunt trist și sunt vulnerabil”. Nu mai există frică sau furie, doar disconfort și tristețe în forma sa cea mai pură. Suntem doborâți de numărul bolnavilor și decedaților, știm oameni afectați sau suntem noi înșine. Este un moment de acceptare pură a realității. În criza coronavirusului, călătoria prin deșert trebuie înfruntată. Mentalitatea pozitivă fără a atinge deșertul este falsă și temporară (cu excepția celor care trăiesc într-un pozitivism artificial constant sau au probleme cu empatia, ceea ce este încă negare). Vestea bună este că deșerturile sunt, de asemenea, abandonate. Este posibil să rămânem blocați în mânie sau negare, dar majoritatea oamenilor, mai devreme sau mai târziu, reușesc să depășească tristețea.

5. Noi obiceiuri și încredere. Odată ce realitatea este acceptată, încep noi obiceiuri și încredere în sine. Normalizăm realitatea. Dacă suntem retrasi, găsim aspecte pozitive. Ne oferim pentru a ajuta pe ceilalți din seninătate și nu din frică; radem de situatie si, cel mai important, ne deschidem spre invatare. Cu cât încercăm să vedem ce aspecte dorește să ne învețe această nouă criză, cu atât putem trece mai repede curba schimbării.

6. Sfârșitul aventurii. Coronavirusul a trecut și eu sunt mai puternic. Această criză va fi istorie, ca toate. Vor veni alții, noi probleme și asta înseamnă că suntem în viață. Dacă am fost conștienți de proces și am învățat ca indivizi și ca societate, va fi meritat, în ciuda numeroaselor pierderi pe care le-am avut pe parcurs.

Fazele descrise nu sunt liniare, dar sunt progresive. Adică putem fi în deșert și să ne întoarcem uneori pentru a simți mânie sau teamă. Aproape întotdeauna se întâmplă, dar nu trebuie să te simți vinovat pentru asta. Cu cât punem mai multă conștiință, cu atât suntem mai sinceri cu noi înșine, cu atât putem trece mai repede prin ele și cu atât mai multă capacitate va trebui să trezim valoarea pe care fiecare dintre noi o poartă în noi. În epopeea personală există loc și pentru optimism.

Sursa: Guía para superar el impacto emocional del coronavirus [online] [citat 17.03.20]. Disponibil: elpais.com

Acestea sunt cele 10 abilități de care aveți nevoie pentru a lucra într-un context internațional

Dincolo de domeniul limbilor străine, companiile cer o serie de cunoștințe și abilități care vă vor determina succesul sau eșecul.

Globalizarea a adus un adevăr pe care aproape nimeni nu îl pune la îndoială: piața muncii este, în acest moment, internațională, iar tentaculele sale ajung peste tot. Carierelor tradiționale cu o abordare transnațională (afaceri, sănătate sau profesioniști în drept), se adună o multitudine de profiluri ca profesori, programatori sau specialiști în marketing sau web design. „Toată activitatea profesională este deschisă pentru posibilitatea unei relații internaționale sau pentru a oferi opțiuni de muncă în țări terțe: comerțul de rețea, filiala biosanitară, profesiile liberale, comunicațiile ...” spune Dámaso López, prorector pentru relații internaționale și Cooperarea Universității Complutense din Madrid (UCM).

„Nu există unul care să fie cel mai solicitat. În orice moment, medicii, asistentele sau profesorii ne pot solicita. Acestea sunt oportunități create de piața muncii, dar altele pot dispărea și apar altele”. Dar a lucra într-un mediu internațional nu înseamnă neapărat că trebuie să o faci în străinătate: faceți-o doar într-o companie cu relații de muncă cu alte țări, un departament de extindere sau o multinațională. Într-un fel sau altul, candidații trebuie să adune o serie de competențe care sunt deosebit de relevante.

Dincolo de cunoștințele pur tehnice, care se presupune că vor fi dobândite în universitate, formare profesională sau aceeași piață a muncii, acestea evidențiază importanța limbilor și stăpânirea unui set de abilități transversale care pot face diferența între succes și eșec: sunt așa-numitele abilități soft, legate de capacitatea noastră de a interacționa cu ceilalți și de o cerere ridicată în orice domeniu profesional (și chiar mai mult într-un mediu multicultural). Acestea sunt cheile succesului:

Cunoașterea limbii engleze nu este suficientă

A avea un nivel bun de engleză poate ajuta cariera noastră să progreseze mai rapid. Acest lucru este acceptat de mai mult de jumătate dintre managerii care au participat la studiul de limba engleză la locul de muncă: o analiză globală a abilităților de engleză în lumea muncii, realizată de Cambridge Assessment English și consultantul QS. Un procent care, în Spania, este de 19% din angajatori. „Globalizarea în lumea afacerilor implică nu numai multinaționale, ci și orice IMM care dorește să acceseze piețele externe. Cunoașterea limbilor, cu engleza în frunte, este foarte importantă ca o poartă către lumea muncii”, spune David Bradshaw, șeful serviciilor de evaluare la Cambridge Assessment English pentru Spania și Portugalia. O abilitate la care se poate asista cu certificate precum First, Proficiency sau TOEFL.

Limba engleză contează, dar nu este singura limbă care trebuie cunoscută. De asemenea spaniolă și chiar chineză, care își face drum pe unele piețe. „În țările în care China a împrumutat bani, în special în America Latină și Africa, au ajuns cu produsele și serviciile lor, impunându-se la prețuri și din ce în ce mai mult la calitate concurenților lor nord-americani și europeni", spune Octavio Rojas, fondatorul Agenția de comunicare TúaTú și profesor la școala de marketing și afaceri ESIC din Madrid. În plus, „companiile urcă rapid la angajații care vorbesc chineză, în timp ce altele merg în alt ritm. În Spania, am studenți de origine chineză care au intrat în Huawei și au urcat rapid în cadrul companiei, deoarece vorbesc limba, cunosc cultura și împărtășesc o serie de valori, cum ar fi munca grea și familia.”

Poate fi prea târziu să înveți o limbă? 

Pentru Bradshaw, primul lucru de făcut „este să alungi mitul că, după 40 sau 50 de ani, este imposibil să înveți limbi. Poate fi făcut la orice vârstă, investind timp și cu o motivație bună.” Constanța va fi fundamentală, ținând cont că în zilele noastre învățarea limbilor străine a evoluat foarte mult și prioritizează abilitățile de comunicare. În plus față de certificatele tradiționale, există și altele specifice pentru anumite cariere, precum OET (Testul de engleză ocupațional), special concepute pentru profesioniștii din sănătate.

Flexibilitate și empatie

Pentru Carolina Fernández, directorul Resurse Umane la Telecomunicare, o companie dedicată dezvoltării tehnologiei pentru a monetiza serviciile digitale, „empatia ne permite să eliminăm orice barieră culturală care să ne concentrăm exclusiv pe profesionist sau pe persoană și să eficientizeze procesele de muncă, evitând chestionarea. idei și înțelegere de ce se iau decizii”. În plus, fiecare țară are o idiosincrasie diferită: faptul că un produs sau serviciu a funcționat într-un singur loc nu înseamnă că trebuie să facă acest lucru în rest.

Fii conștient de tine

Este important să vă cunoașteți propriile abilități și să aveți o strategie pregătită pentru a face față diferitelor situații care pot apărea într-un context internațional: dacă nu vă înțeleg, de exemplu, mergeți într-un alt limbaj sau fiți mai vizual. „Poate, alții nu văd lucrurile la fel, așa că trebuie să-mi adaptez discursul pentru ca ceilalți să mă înțeleagă”, spune Alberto Martínez, director academic al ESCP Business School.

Familiarizarea cu mediul internațional

Vorbirea a două sau trei limbi ajută (și mult), dar deplasarea naturală într-un mediu internațional este la fel de esențială. Ceva care ar trebui cultivat încă din perioada formativă. Participarea la studiile din alte țări va face experiența acelui student „mult mai bogată și îl va ajuta să fie mai flexibil în relațiile cu mediul său de muncă și îl va pregăti să accepte mai bine schimbările și noutățile”, spune López, Vice-cancelar al UCM. O experiență internațională care poate dura un semestru, un curs întreg sau chiar altele, cum ar fi studenții licenței în Managementul ESCP Europe: cei peste 130 de studenți care o iau au petrecut un prim an la Londra sau Paris, vor completa al doilea la Madrid, Paris sau Torino și va fi al treilea în capitala franceză sau germană. „Facilitarea studenților de a se deplasa constant în aceste medii îi pregătește să pună în practică cunoștințele și abilitățile lor și le permite să facă rețea”, explică Martínez.

Și încă un lucru: locuiți unde locuiți, nu încetați să vă expuneți cât mai mult limbii, căutați oportunități pentru a face schimburi de conversații cu studenți din alte naționalități. „Această conștientizare mai mare a ceea ce te îmbogățesc alte culturi și te face, în final, să dezvolți abilități care să îți permită să te deplasezi într-un mediu internațional eficient”, adaugă el.

Integrare, adaptare și muncă în echipă

Lucrul într-un context internațional este cel mai bun exemplu că fiecare membru al unei echipe are un cadru cultural și profesional diferit. „Aceste diferențe constituie o multitudine de valori incalculabile pentru o companie, deoarece oamenii care văd lumea diferit vor găsi soluții diferite la aceeași problemă. Toleranța, adaptabilitatea și deschiderea minții sunt necesare pentru a transforma aceste diferențe internaționale într-un activ de mare valoare ”, spune Fernández.

Amintiți-vă, de asemenea, că viața nu se termină la încheierea zilei de muncă. Dacă lucrați într-o altă țară, integrați-vă în cultura locală, experimentați și bucurați-vă de aceasta, va avea un efect foarte pozitiv asupra bunăstării dvs.: „După 8 ore de muncă, este important să apreciați mediul, obiceiurile, climatul sau timpul liber, astfel încât viața , în cele 365 de grade ale sale, fii cel mai îmbogățitor pentru profesionist, familia sa și proiectul în care este cufundat ”, spune Xavier Núñez, directorul școlii de informatică EPITECH. Și Rojas adaugă: „A fi fericit este a fi productiv, iar asta compensează compania”.

Instrumente tehnologice și reglementări locale

În fiecare regiune există diferite legi și procese de reglementare. Principala greșeală făcută „este extrapolarea proceselor și reglementărilor din țara de origine în rest. De exemplu, legile privind brevetele sau procesele de înregistrare pot fi foarte variabile între țări ”, spune Pau Forner, absolvent de biotehnologie, profesor de marketing digital și creator al blogului Una vida online.

Stăpânirea instrumentelor tehnologice pentru a lucra la distanță și a gestiona echipamentele este, de asemenea, esențială în acest domeniu. Întrucât este deseori necesară conferința video între mai mulți participanți și chiar între diferite zone de timp, programe precum Skype, Loom sau Trello ar trebui să fie bine gestionate. Și, mai presus de toate, nu uitați că disponibilitatea dvs. poate face diferența: cu clienții din diferite zone de timp, este necesar să depuneți un efort pentru a le servi în funcție de nevoile lor.

Articol scris de Nacho Meneses pentru publicația El Pais și publicat pe 11 septembrie 2019.

Arta de a fi egoist. Cum să trăiești fericit, chiar dacă altora nu le place

Am găsit cartea asta întâmplător. Deși poate că pare un titlu dur, adevărul e că ar trebui să trăiești fericit. Chiar dacă altora nu le place. Chiar dacă asta ar însemna să fii egoist. În ce biblioteci puteți găsi această carte vedeți aici. Titlu original: Die Kunst, eing Egoist zu sein. 

Cartea are șase capitole. Câteva gânduri din carte le voi expune mai jos.

• Este dreptul fiecăruia în parte să își conștientizeze propriile lui dorințe și țeluri, adevăratele lui necesități și bucurii și să le împlinească zi de zi. Ca să nu trebuiască să-și spună la un moment dat: „Am trăit, dar nu a fost viața mea.”
• Cel care trăiește numai pentru a fi plăcut de alții va fi dezamăgit.
• Trebuie spus și că arta de a fi egoist nu se bizuie pe anumite cunoașteri teoretice sau științifice. Se bazează mai degrabă pe experiențele pe care fiecare, indiferent cine și ce este el, le face el însuși în decursul vieții lui.
• Greșeala multor oameni este că nu-și folosesc experiențele, chiar și cele mai dureroase, pentru viitorul lor. 
• Fiecare om are două posibilități să-și găsească fericirea personală. Fie duce o viață sub pavăza comunității, adaptându-i-se ei. Fie duce viața pe care ar dori el s-o ducă și poartă singur întreaga responsabilitate pentru ceea ce face.
• Lăsăm să fie știrbită forța noastră cea mai puternică: fantezia.
• Fiecare este egoist, dar numai puțini stăpânesc arta de a duce viața pe care ar dori să o ducă.
• În capetele majorității oamenilor este înrădăcinată ideea că pentru ei nu este nimic mai important decât să se adapteze lumii din jur. Viața lor pare a se împlini numai în comunitate. Aici găsesc recunoașterea și siguranța la care aspiră. 
• Nimeni nu trebuie să se minuneze că în această strădanie ajunge mere în conflict cu ceilalți. 
• Arta de fi egoist pornește de la ideea de bază: ocupă-te mai mult de tine decât de ceilalți oameni și realizează, împotriva tuturor rezistențelor,  ceea ce tu ai recunoscut ca fiind corect și potrivit pentru tine.
• Pasăm altora răspunderea pentru noi, în loc să o purtăm singuri.
• Cumpărăm mii de lucruri fără de care am putea trăi la fel de bine. Dar trebuie pur și simplu să le avem, fiindcă și alții le dețin. 
• Îi credem pe alții mai mult decât ne credem pe noi înșine, pentru că nu ne dăm seama singurice ni se potrivește nouă.
• Ne lipsește disponibilitatea de a ne apăra dreptul la fericire și autodezvoltare.
• Toți tindem să ne identificăm atât de mult cu comunitatea, încât suntem de părere că binele acestei comunități înseamnă automat și binele nostru personal. Dar mai degrabă contrariul este cazul nostru. Cu cât jertfim mai mult pentru ca, de exemplu, firma sau familia noastră să se poată dezvolta, cu atât mai mică devine propria noastră posibilitate de dezvoltare. 
• Căutăm modele străine, pentru că nu ne putem decide să găsim modelul din noi. Zace în fiecare forța de a schimba situația. Trebuie doar să facă uz de această forță.
• Mâine – asta este pentru ei marea speranță. Mâine vor face ceea ce încă nu s-au putut decide astăzi să facă. Dar pentru tot ce este astăzi important mâine este deja prea târziu. Exact așa cum multe lucruri secundare nu pot compensa niciodată o singură decizie esențială. De aceea se și miră atâția oameni care-și fac cu râvnă datoria de dimineață până seara că există indivizi care își ating scopul aproape fără efort cu o singură faptă importantă. Cum reușesc? Foarte simplu: au recunoscut ce este important pentru ei și nu se lasă să-i abată nimic de la țelul lor.
• Aventura fascinantă de a-și lua viața singur în mâini și de anu mai depinde de alții.

Cinci pași conștienți care duc o dorință la împlinire și ne dau satisfacție

1. Disponibilitatea de a-i da o șansă să se dezvolte;
2. hotărârea de a elimina toate îndoielile;
3. Dă curs liber fanteziei;
4. Decizia pentru cea mai bună dintre toate posibilitățile găsite;
5. Identifică-te cu ideea, folosește tensiunea și acționează.

Orice om caută permanent siguranță și sprijin interior, dar numai puțini le găsesc. Cauza este că majoritatea oamenilor își caută siguranța în dependența de alții și nu în ei înșiși. A ne găsi siguranța în noi înșine înseamnă a deține un concept după care verificăm și evaluăm toate influențele din timpul zilei. Cele patru puncte esențiale spre a găsi singurul concept corect pentru noi sunt:
1. Să recunosc ce doresc.
2. Să recunosc de ce sunt în stare.
3. Să aduc conștiința și capacitatea în acord cu realitatea.
4. Să decid la ce trebuie să renunț, pentru a obține ce aș dori să obțin.

Cum să savurezi plăcerea de a fi alături de tine

Uneori dorit, alteori căutat, cauzat și în multe alte ocazii neașteptate. Când ajunge singurătatea, într-un fel sau altul, este întotdeauna temută și respectată, situație care se încearcă să se sustragă. În plus, în lumea de azi, în special de la o anumită vârstă, se pare că singurătatea este înțeleasă ca un eșec și fuge de singurătate sau aspiră să evite sau să depășească un divorț sau o separare cu orice preț, deși în multe cazuri vorbim a relațiilor toxice.

Să știi să fii singur este fundamental, un semn de maturitate în realitate, de autonomie și de avere personală. Aceasta este ceea ce Silvia Congost, psiholog expertă în stima de sine, dependență emoțională și conflicte de cuplu în lucrarea ei „Solo” (Ed. Zenith) în care invită să piardă frica de singurătate și oferă cheile pentru a face acest lucru cu succes.

După cum explică autorul, ființa umană este o ființă socială care are nevoia să fie în contact cu alte persoane și atunci când există o anumită armonie sau există puncte în comun, legăturile devin mai puternice, dând naștere la relații de prietenie, partener etc. Cu toate acestea, „pierderea care ne face să apară panica singuratică este pierderea cuplului și nu există nici o îndoială că este o situație care, în bine sau mai rău, am experimentat marea majoritate dintre noi într-o moment sau altul. Din acest motiv este atât de important să ne întrebăm care este cea mai bună modalitate de a face cu un eveniment ca acesta”, spune psihologul.

Suferirea unui abandon din partea cuplului în oricare dintre formele sale este unul dintre episoadele care provoacă mai multe suferințe și vieți mai rele. „A-ți fi teamă de singurătate și de a te arunca în golul spre ea este sfâșietoare din punct de vedere psihologic și fizic. Nu există nici o îndoială că toți avem mecanismele psihologice pentru a face față, dar chiar și așa, pentru a fi expuși să o trăim fără a fi ales-o necesită un proces de durere care poate fi lungă și chinuitoare”, spune expertul.

De ce ne temem de singurătate?

Potrivit lui Congost, „frica este una dintre emoțiile noastre de bază și primare, care există de la originea speciei și are scopul de a preveni stingerea noastră. Pe de o parte, există un fel de origine biologică a fricii de singurătate. În evoluția noastră În creier există încă câteva reflexe primitive care se asociază a fi lăsat singur în pericol de moarte, în ciuda faptului că circumstanțele sunt cu totul diferite astăzi: să fii mâncat de un prădător, atacat de un alt grup etc. Activarea fricii este ca o reacție automată a creierului atunci când partenerul te părăsește, atunci când ne conectăm mai mult cu acea frică”.

Pe de altă parte, are un component social foarte puternic. „Am târât credințele dintr-o perioadă mai îndepărtată, în care femeile erau nevoite să se căsătorească și să aibă copii cu aproape nicio alegere. În prezent, deși timpurile s-au schimbat, vârsta continuă să fie prost văzută, dar și mai determinată. Toți am auzit zicându-ne măcar odată: „gata, ți-a trecut vremea”. Deși nu ne place să acceptăm situața așa e. Te simți ca și cum ai fi defectă sau imperfectă, că nimeni nu te iubește, mai ales la femeile la o anumită vârstă, care provoacă dureri mari”, explică Congost.
Chiar și „uneori ne este rușine să recunoaștem că nu avem partener sau că relația s-a rupt. Există chiar și oameni care iau mult timp înainte să le spună prietenilor. Nu îndrăznesc să fie văzuți ca pierzători. În plus, ajungem să credem că nu am fost suficient de valoroși și acesta este motivul pentru care ei nu au vrut să fie alături de noi. În cele din urmă, este destul de legat de respectul de sine” continuă.

Nici reclamele, filmele, melodiile, propaganda nu ajută... Conform opiniei specialistului „totul din societatea noastră atrage acea imagine că idealul este să fii într-un cuplu și, de asemenea, perfect. Totul e organizat pentru a trăi în cuplu. Când acest fapt se rupe, te simți în pericol și cu multă frică. Societatea îți zice că atunci când obții unele succese într-o zonă determinată din viața ta, iar una din ele este partea socială, în viața de familie. Dacă pierzi ori nu ai eșuat”.

De fapt, se datorează acestei frici, astfel încât în multe cazuri ajungem să creăm relații cu dependență emoțională și chiar să menținem relații toxice. „Am fost încurajat să scriu această carte și pentru că, după ce am lucrat mulți ani cu probleme legate de „cârlige emoționale”, am văzut clar că unul dintre motivele pentru care se creează această dependență este din cauza fricii de singurătate. Este asociat să rămână fără acea persoană va fi singură pe lume și va încerca să iasă din situația respectivă cât mai curând posibil. Pericolul este că, dacă nu știi să duci singurătatea, te va condiționa din moment ce orice persoană care ne privește va fi valabilă și vom ține în continuare față de ea, creând dependență emoțională, chiar dacă nu suntem bine cu acea persoană”, spune psihologul.

PLACEREA DE A FII CU TINE
Să știi să fii singur este esențial, ca și cum „să fii conectat cu tine însuți, să te privești pe interior, să reduci volumul energiei exterioare și să-ți asculți gândurile. Să observi ce simți cu adevărat, ce nevoie ai și unde vrei să ajungi. Există oportunitatea pentru a reinventa și reconstrui pentru că odată ce rămâi singur este momentul în care îți da seama cine ești cu adevărat și ce vrei să faci cu viața ta. Odată ce ești conștient de asta, să decizi ce să faci cu viața ta este mult mai ușor și nu va mai fi loc de suferă de atașamente, relații toxice, pierderi etc.” afirmă autoarea.

Problema e că, afirmă Congost, că există multe persoane care nu se bucură de propria companie.
„Cel mult stau o perioadă, dar ridică rapid telefonul sau pornesc televizorul. Și dacă o evităm, ratăm ocazia să ne întâlnim și să ne conectăm cu cei pe care îi dorim și de care avem nevoie și chiar să ne conectăm mai mult cu ceilalți oameni din jurul nostru... Dacă ne uităm mereu în exterior pentru că este ceea ce societatea ne împinge să ne deconectăm de la tine la fel, de la cine ești. Și pentru sănătatea mintală este foarte important să te conectezi cu sine însuți.”
De asemenea, autoarea cărții subliniază că „singurătatea nu trebuie să fie rea sau dăunătoare. Ceea ce face ca oamenii să sufere cu adevărat este izolarea. A nu avea partener nu înseamnă a nu avea alte relații sociale. Dacă ai o viață socială bogată, te poți simți deplin în singurătatea ta, fără a fi nevoie să ai un partener. Prin urmare, trebuie să avem un cerc de prietenii cu care să vă combinăm momentele de singurătate și conexiunea cu voi înșivă.”
Un alt lucru este situația în care trăiesc, de exemplu, unii oameni în vârstă. După cum explică Congost, unii bătrâni trăiesc singuri, sunt dependenți fizic și, de asemenea, depind de gândul lor să-i vadă și să-i țină în companie. „În acest caz, singurătatea este dăunătoare pentru că nu este aleasă și nu există nicio cale de ieșire din această circumstanță, deoarece nu depinde de ei înșiși. În plus, se arată că, fără aceste legături sociale, probabilitatea de a te îmbolnăvi este mult mai mare și chiar au riscul mai mare de a suferi boli cardiovasculare și degenerative. Legătura cu alte persoane aflate în aceeași situație va fi fundamentală”, concluzionează el.

Articolul a fost scris de Luisa Valerio și publicat pe 14 noiembrie 2019. 

Sursa: Valerio, Luisa. Cómo saborear el placer de estar contigo [online] [citat 296.11.2019]. Disponibil: https://www.elmundo.es/vida-sana/bienestar

„Vreți să păstrați liniștea?”: Importanța de a te bucura de 2 ore de liniște pe zi

Nici cea mai frumoasă melodie din lume nu egalează puterea liniştii, care are beneficii asupra inimii şi a creierului.

La un kilometru de bulevardul Quinta din New York se află taverna Burp Castle, cu un semn: „Vorbitul interzis. Doar şoapte”. Nivelul de conversaţii din local nu depăşeşte 39 de decibeli (ca un condiţioner). De cealaltă parte a lumii, un expert în ceremonia ceaiului de la Şcoala Urasenke, în Tokio (Japonia), utilizează ritualul liniştii totale: „Nimeni nu vorbeşte, nimeni nu domină”. În mijlocul unei păduri finlandeze, jurnalista spaniolă Marta Caparrós, a mers pentru a scrie a doua sa nuvelă; se presupune că va face ceva nemaiauzit pînă atunci în ceea ce priveşte viaţa ei din Madrid; să merge la o plimbare fără a include căştile.

Liniştea poate părea un capriciu ce nu poate fi atins. Într-o societate de canale de televiziuni stridente, unde concurează pentru a umple  casele de televizoare, şi timiditatea se asociază în mod greşit caracterelor slabe, iar reducerea volumului nu este la modă. Şi plătim pentru ea o factură foarte mare. „Poluarea fonică este legată cu surzenia, probleme de somn, boli cardiovasculare şi tulburări digestive. De asemenea, se ştie că tinerii ce trăiesc într-un mediu zgomotos ăşi schimbă capacitatea de memorie şi  învăţare”, afirmă Pablo Irimia, specialist în neurologie şi acustă de la Societatea Spaniolă de Neurologie (SSN).

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un raport în anul 2011 care a semnalat în acest an 3 000 de decese în Europa occidentală, care s-au datorat din cauza bolilor cardiace, au fost relaţionate cu excesul de gălăgie. În spania, 22% din populaţie este într-o situaţie de risc cauzată de decibeli (mai mult de 65 se consideră periculos), afirmă aceeaşi organizaţie. Deja în anul 1859, asistenta medicală Florence Nightingale, de origine britanică,  într-un articol a păstrat istoricul Hillel Schwartz a scris următoarele: From Babel to the Bing: Zgomotul inutil esta cea mai grea grijă care poate fi aplicată unei persoane. Zgomotul neaşteptat este inclus ca o cauză a morţii la copii.”

Dar, liniştea oferă vre-un efect pozitiv asupra organismului? Mai ales, garantează lipsa de perforatoare şi motoare. Medicul şi cercetătorul Luciano Bernardi a fost printre primii care a declarat afirmativ la această întrebare, într-un studiu publicat în revista Heart. „Investigăm efectele diferitor tipuri de muzică asupra sistemelor cardiovasculare și respiratoriii si facem o pauză de două minute între melodii. Atunci, vedem că indicii relaxării umane dispar în timpul acesto episoade, cu atît mai mult că orice stil de muzică ori în în timpul liniștii, experimentul este pus în mișcare în prealabil”. Efectul pozitiv al liniștii, funcționează în contrast.

Zgomot zgomotos, liniște bună?

Conform cercetătorului și cercetătorului Michael Wehr, de la Universitatea Oregon, neuronii noștri luminează în timpul liniștii, creierul recunoaște că „nu trăiește ca și o lipsă a mijloacelor de producție”. În aceeași ordine de idei, cardiologul și neurologul Imke Kirste în lucrarea sa Este liniștea de aur? (titlu original: Is silence golden?) publicat în anul 2013 în revista Brain Structure and Function. Cercetarea, realizată doar pe șoareci, a arătat că liniștea, la un nivel mai înalt decât orice melodie, a provocat neurogenesis (nașterea de noi neuroni). Scăderea în hipocampus duce la Alzheimer, așa cum spun mulți experți, tăcerea și retragerea ar putea fi o modalitate de a trata boala.

Neurologul Pablo Irimia recomandă, totuși, multă prudență în această privință („începând cu adolescența, neurogeneza este atât de limitată încât nu are valoare”), dar indică două dovezi absolute: tăcerea facilitează controlul tensiunii arteriale (reduce riscul cardiovascular, prevenind, prin urmare, afecțiuni cardiace și accident vascular cerebral) și predispune la beneficiile unei vieți reflexive.

„Gândirea profundă și meditaţia generează noi conexiuni între neuroni. Adică, o viață intelectuală activă, care necesită concentrare și, prin urmare, tăcere, joacă un rol protector în afecțiunile neuronale. De exemplu, stim deja ca un nivel ridicat de educaţie este legat de un risc mai mic de a suferi de boala Alzheimer”, explica neurologul, care recomandă o rutină mai puţin zgomotoasă, dar cu momente de linişte.

„Nu este necesar să te izolezi complet. Este suficient să trăiți o viață normală, acordând o atenție deosebită calmului. De fapt, nici un creier uman nu suportă tăcerea totală. Există camere surde care reproduc, în domeniul medical, cel mai apropiat lucru cu tăcerea absolută și nimeni nu poate ține în mai mult de 40 de minute, deoarece creierul caută mereu stimuli și dacă nu-i găsește în afară, mărește zgomotul inimii, intestinelor... ”, susţine cercetătorul.

Călătoreşte în țara unde nimeni nu strigă

Tăcerea este să citeşti, să gândeşti de multe ori, fără să te laşi dus de val, oprindu-te dacă este necesar şi să te opreşti dacă este necesar. Dar tăcerea este şi să asculţi (când este necesar să înveţi) și să poţi reflecta pașnic. „Despre asta este Zen. Pentru a simți această calmitate în tot corpul și să experimentezi în fiecare zi” este de părere călugărul Roshi Gensho Hozumi de la templul Tekishinjuku (Japonia), în documentarul In pursuit of silence (Patrick Shen, 2015).

Bipul constant al unui grup WhatsApp nu este zgomot? Depinde. „Sunetul este un fenomen fizic care ajunge la ureche. Aceasta îl trimite creierului și o identifică. Când se întoarce sunetul?  Când se face simţit în ceea ce încerc să fac și i-a forma unui sunet nedorit” răspunde doctoriţa Arline Bronzaft, psiholog de mediu, în documentarul american. Acum, fii sincer: telefonul tău emit zgomote ori sunete?

Puterea tăcerii este în funcţie de deciziile noastre zilnice.  Şi asta presupune acţiuni fără zgomot, iar închiderea telefoanelor ori alegerea locului de vacanță poate fi crucială. Ţări precum Finlanda își revendică dreptul la această sarcină. În 2010, un grup de experți în domeniul marketingului s-au întâlnit la un restaurant din Helsinki să conceapă cum să facă vizitatorul atractiv pentru o țară mijlocie și îndepărtată, umbrită de avangarda vecinilor precum Suedia ori de măreția istorică a Rusiei. Și au găsit un element care până atunci nimeni nu îndrăznea să vândă ca o resursă naturală: tăcerea.

Nici luxul pădurilor sale, întunericul hipnotic al lacurilor sale, saunele mici care atrag pantele sale (deschise publicului... fără haine, bineînțeles), designul funcțional al casei sale calde sau mirosul de pește proaspăt de la Piata Pietei din Helsinki poate concura cu atracţia unei ţări liniştite, timide, meditativ, care nu este ostil, ci mai degraba opusul. Noora Vikman, etnomusicolog de la Universitatea din Finlanda, care a sfătuit Institutul de Turism în campania sa de tăcere, spune prin e-mail dintr-o retragere tăcută în regiunea Lapland, declarare despre un refugiu tăcut în regiunea Laponiei: „Venind în Finlanda este ca şi cum a-ţi descoperi de gânduri și sentimente care nu sunt auzite într-o viață aglomerată. Dacă vrei să te cunoşti pe tine însuţi, trebuie să fii cu tine însuţi, să discuţi cu tine, să fii capabil să vorbeşti cu tine”.

Deşi arhipeleagurile lor sunt aproape depopulate (numărul de locuitori este similar cu cel al Comunității din Madrid, dar este dispersat într-o zonă de 42 de ori mai mare), cu biciclete sprijinite de ușă și câteva bare (sau nici una), Finlanda îmbrățișează liniștea chiar în centrul capitalei, o enclavă plină de magazine, cu o scenă pentru muzică live, unde trupe de rock nu reușesc să treacă cu chitara în clădirile din apropiere, Capela Tăcerii, un templu non-religios, izolat fonic, în care să plătească tributul lipsei cuvintelor. Puteţi merge să ascultaţi acordurile celor de la Iron Maiden, deoarece două ore de tăcere pe zi sunt recomandările profesorului Michael Wehr pentru un hipocamp satisfăcut.

Alte locuri cu un nivel mic de zgomote, conform ghidului de călătorie Lonely Planet, sunt mănăstirea din Kartause Ittingen (Elveţia), insula Iona (Scoția) sau Kielder Foster (Regatul Unit). Dar amintiți-vă că, probabil, pentru prima dată, oamenii de știință și misticii sunt de acord: tăcerea este, mai mult, o atitudine. Pentru că este convenabil să-l exersați cu inteligență. După cum a scris poetul și activistul american Paul Goodman, nu toate formele sale se adaugă. „Dacă există tăcere fertilă a conștiinței, a celui care aude și înțelege vorbitorul sau cel de conștiință alertă, există și un nebun și apatic, dar și altul plin de reproșuri și resentimente care strigă fără cuvinte și nu îndrăznesc să deschidă gura”. Îndepărtaţi-vă de ei.

Sursa: „¿Te quieres callar?”: la importancia de gozar de 2 horas de silencio al día de Ana G. Moreno, ziarul spaniol El pais [online] [citat 29.04.2016]. Disponibil : http://elpais.com/elpais/2016/09/07/buenavida/1473259838_168902.html