Se afișează postările cu eticheta Zeii tangoului de Carolina De Robertis. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Zeii tangoului de Carolina De Robertis. Afișați toate postările

miercuri, 27 decembrie 2017

Zeii tangoului de Carolina De Robertis

De la ruşine socială tangoul argentinian a ajuns la mândrie naţională. Iar celebra dansatoare, Mata Hari afirma că tangoul este dansul este un poem în care fiecare mişcare este un cuvânt.
Dacă îţi place acest dans, respectiv dacă eşti interesat de cultura argentiniană, îţi recomand să citeşti romanul Zeii tangoului. Nu ştiu dacă mai e vreo carte în care să descrie atât de bine oraşul Buenos Aires. E un roman care îţi oferă informaţii despre tango, istoria argentiniană între anii 1913-1950 şi de ce italienii migrau în această ţară. Dacă o să ascultaţi cum vorbesc argentinienii probabil veţi simţi accentul italian.


Subiectul romanului începe în anul 1913 când un grup de emigranţi ajung în Argentina. Printre care şi Leda, o – surpriză. Află că soţul ei a fost omorât. Aflând poveste morţii soţului ei, Leda îşi pusese întrebarea – ce să facă?
tânără de 17 ani. A făcut acest drum ca să ajungă la soţul ei. Odată ajunsă
Deşi avusese posibilitatea să se întoarcă în Italia, la familia ei, Leda a decis să rămână în Argentina. Plus la asta, a descoperit tangoul şi a rămas fasciantă de acest stil de dans. Chiar dacă se dansa în bordeluri. Iar femeile care dansau tangoul... erau considerate de târfe. Şi cum unei femei îi era interzis să cânte într-o formaţie, a decis să se deghizeze ea în bărbat. Este luat/ă într-un grup de intrumentişti, numit El Sexteto Torres, iar lider fiind Santiago. Concertează în localuri şi cabarete.
Cum ajunge ea să facă faţă tuturor provocărilor aflaţi citind romanul. Autoarea oferă informaţii cu un lux de amănunte. Deşi enervante pe alocuri, subiectul romanului este intrigant.
Totodată, se face referinţă şi la Carlos Gardel, interpertul care este cunoscut pentru interpretarea multor tangouri.

Fragment:
Trei zile mai târziu, o nouă senzaţie a zguduit lumea tangoului. Tânărul acela, Carlos Gardel, despre care Amato le vorbise cu atâta căldură şi admiraţie, interpretase în cadrul unui spectacol la Teatrul Esmeralda un nou fenomen intitulat un canción – un tangou interpretat mai degrabă vocal decât instrumental, în care versurile nu doar că însoţeau o melodie, ci spuneau o poveste; în acest caz, cântecul Mi noche triste era povestea unui bărbat a cărui femeie îi frânsese inima, lăsându-l să înfrunte singur tristeţea nopţii. La final, publicul izbucnise în aplauze, încântat, entuziasmat, extaziat chiar. Un critic se referise la acel eveniment ca la începutul unei revoluţii muzicale:  sufletul tangoului se poate cânta în versuri.

Odată cu schimbarea vremurilor şi apariţia interpreţilor de tango, se punea întrebarea dacă tangoul original ar putea dispărea. Dar, după cum afirma un unchi al lui Santiago, liderul instrumetniştilor El Sexteto Torre tangoul e al nostru, ţine minte, ţine minte de udne a apărut. Pentru fiecare persoană care cunoaşte rădăcinile tangoului există o sută de oameni care nu le cunosc şi poate că într-o zi cei care ştiu vor dispărea cu toţii. Dar secretul dăinuieşte în fiecare sunet al tobei şi în aceste pauze, atunci când toba a amuţit, va trăi prin paşii dansatorilor care nu vor şti niciodată că imită paşii dintr-o religie străveche, care a poposit aici după călătoria în pântecele putred al corăbiilor cu sclavi, unică relicvă strălucitoare supravieţuitoare în infern: un zeu şi o zeiţă dansând unul lângă altul aşa cum dansau înainte ca tangoul să-i forţeze să se privească şi să se înlînţuie.

Iată aşa. Dacă te-am intrigat - nu ai decât să citeşti acest roman. Dacă ştii să dansezi tangoul, mă bucur.

Sursa imaginii: editura Nemira