Nu am putut să nu remarc frumuseţea acestui monument la cercul care face legătura cu străzile Petricani şi Calea Orheiului. E un loc destul de drăguţ, unde te poţi odihni într-o seară, după serviciu, ori într-o zi de week-end.
Poate nu e făcut la cel mai înalt nivel, dar e plăcut să vezi aşa ceva în oraşul Chişinău
E plăcut să vezi aşa ceva în toate momentele unei zile: dimineaţa, amiază şi seară.
Zona a fost construită după apariţia unui punct de vînzare de maşini acum vreo cinci ani, chiar dacă iniţial, era doar monumentul în sine.
Dacă am avea mai multă grijă de monumentele noastre, atît Chişinăul cît şi alte oraşe din ţară ar fi mult mai frumoase.
Poate nu e făcut la cel mai înalt nivel, dar e plăcut să vezi aşa ceva în oraşul Chişinău
E plăcut să vezi aşa ceva în toate momentele unei zile: dimineaţa, amiază şi seară.
Zona a fost construită după apariţia unui punct de vînzare de maşini acum vreo cinci ani, chiar dacă iniţial, era doar monumentul în sine.
Dacă am avea mai multă grijă de monumentele noastre, atît Chişinăul cît şi alte oraşe din ţară ar fi mult mai frumoase.
 |
| Monumentul Victimelor Fascismului în 1981 și 2016 (foto de Vladimir Vinter) |
Includerea moștenirii evreiești a Chișinăului ca o resursă culturală importantă a orașului presupune mai multe mecanisme și instrumente. Însă înainte de toate e nevoie de o politică culturală responsabilă și bine gîndită. Pînă la moment recunoașterea diversității etnoculturale a populației Republicii Moldova și a orașului Chișinău are loc în temei prin intermediul unor festivaluri etnoculturale și altor practici performative. O asemenea abordare este desigur necesară într-o anumită măsură, dar trebuie să i se recunoască deopotrivă și limitele. O întrebare relevantă rămîne dacă abordarea festivalurilor etno-folclorice contribuie la dizolvarea sau la consolidarea stereotipurilor etnice.
Sursa ultimei poze și informației e http:Includerea moștenirii evreiești a Chișinăului ca o resursă culturală
importantă a orașului presupune mai multe mecanisme și instrumente. Însă
înainte de toate e nevoie de o politică culturală responsabilă și bine
gîndită. Pînă la moment recunoașterea diversității etnoculturale a
populației Republicii Moldova și a orașului Chișinău are loc în temei
prin intermediul unor festivaluri etnoculturale și altor practici
performative. O asemenea abordare este desigur necesară într-o anumită
măsură, dar trebuie să i se recunoască deopotrivă și limitele. O
întrebare relevantă rămîne dacă abordarea festivalurilor etno-folclorice
contribuie la dizolvarea sau la consolidarea stereotipurilor etnice.
Sursa ultimei poze și paragraf e platzforma.md
