duminică, 1 octombrie 2017

În căutarea lui Audrey de Sophie Kinsella

Iată că am citit şi romanul În căutarea lui Audrey de Sophie Kinsella. Puţin plictisitor la început, dar până la urmă, subiectul romanului, îţi captează atenţia. Important de menţionat e că romanul are ca subiect doi  adolescenţi şi e inclus în colecţia Junior a editurii Polirom din Iaşi. 
E un roman cu şi despre adolescenţi, aşa că... părinţilor cu adolescenţi în casă le va fi interesantă această carte.
Subiectul romanului e Audrey, care poartă tot timpul ochelari cu lentile negre. Nu-i scoate nici măcar în casă. Nu iese niciodată în oraş, rar când schimbă  două vorbe cu cineva pe care nu-l cunoaşte şi i se pare aproape imposibil să se uite în ochii oamenilor. 
Lui Audrey i se face o programare la un psiholog, unde urmează nişte recomandări. Se împrieteneşte cu Linus, un prieten al fratelui ei şi discută cu el problemele cu care se confruntă. Acesta chiar se oferă să o ajute să-i rezolve problema emoţională şi frica de a ieşi şi vorbi în public. 
O altă problemă de familie ar fi faptul că şi Frank, fratele lui Audrey îşi petrece timpul în faţa calculatorului, jucîndu-se mai tot timpul, spre frustrarea mamei. Deşi îi interzice accesul la calculator, Frank a găsit soluţie să se joace în timpul nopţii. Asta până când e prins de maică-sa. Ce a urmat... e o adevărată epopee. 
Până la urmă, toate problemele se rezolvă. E o carte amuzantă, chiar dacă e şi un roman psihologic. Este o poveste despre iubire şi încredere la vârsta adolescenţei.
E un roman scris într-un stil mai diferit de ceea ce sunt obişuită. Dar e scris simplu şi amuzant. 

Istoria mănăstirii Saharna

 Complexul monastic Saharna şi rezervaţia naturală, ce se întinde pe o suprafaţă de 670 de hectare, sunt luate sub ocrotirea statului. Mănăstirea de călugări Saharna este aşezată între trei văi înguste, înconjurată de înălţimi stîncoase. În acelaşi defileu, spre apus de mănăstirea de astăzi, fusese mai înainte un schit numit Horodişte, având o bisericuţă în stâncă cu hramul Bunavestire. Pe la 1776 un schimonah, Vartolomeu Ciungul, venind din Rusia cu câţiva fraţi şi monahi şi schitul nelocuit, au reparat biserica şi chiliile şi s-au aşezat în ele. Proprietarul locului, Enache Hristoverghi Lazu, care locuia mai mult in Iaşi, a dăruit schitului 200 desetine de pământ. Între părintele Vartolomeu și fiica lui Enache Hristoverghi a avut loc o neînțelegere. Din scrisoarea acesteia adresată divanului din Iaşi, aflăm că moşiile Echimouţi și Saharna, dăruite schitului la 16 octombrie 1795 de stolnicul Enache Hristoverghi, i-au fost lăsate anterior drept zestre. După moartea tatălui, fiica cerea moşiile ce i se cuveneau.

Pe de altă parte, părintele Vartolomeu pretindea că aceste moşii aparţin schitului. Conflictul a fost aplanat prin cedarea acestor moșii în favoarea fiicei stolnicului, dar urmau să fie dăruite de bună voie o parte din moşii pentru nevoile mănăstirii. Până în 1795 părintele Vartolomeu a construit două biserici  de lemn: prima cu hramul Adormirea Maicii Domnului și a doua cu hramul Sfântul Nicolae, si câteva corpuri de chilii.
Potrivit informaţiilor oferite de arhimandritul Visarion Puiu stareţul Vartolomeu a trecut la cele veşnice în 1798, dar în scrisoarea amintită se menţionează că în 1804 acest stareţ era încă în viaţă, de aceea considerăm că următorul stareţ – Paisie – a administrat mănăstirea după anul 1804.
Pe vremea stareţului Paisie (1804-1818), s-a început construcţia bisericii mare de vară. Această biserică a fost sfinţită cu hramul Sfânta Treime în 1821, în vremea stareţului Tarasie(1818-1837). În 1837, în timpul stareţului Onisifor, a fost înnoit iconostasul.
Agentul financiar Alekse Kliuciarev din Kameneţ a trimis la 30 martie 1843 guvernatorului Basarabiei, Pavel Fiodorov, următorul demers: “Zilele acestea mi s-a spus că pe porţiunea de hotar ce desparte guvernământul nostru de Basarabia, în faţa satului Popenca din judeţul Balta (Podolia) se găseşte o mănăstire, al cărei nume nu mi l-au putut preciza, cu bogate lucruri vechi, pe care monahii nu le pot preţui. Năvălirile tătare asupra acestor locuri şi asupra Basarabiei au încetat demult, în locul lor însă au început năvălirile anticarilor, dacă nu cu forţa, apoi cu vicleşugul. Astfel un anticar din guvernământul nostru şi-a pus în gând să năvălească asupra acestei mănăstiri amăgind pe călugări cum o pofti, în care scop a şi trimis înainte cercetători.” Printre podoabele ce se păstrau în această mănăstire erau enumerate următoarele: o cruce mare de chiparos îmbrăcată în argint, un epitaf cusut cu aur şi pietre scumpe şi o evanghelie, îmbrăcată în aur şi argint. 
Guvernatorul a trimis această scrisoare arhiepiscopului Dmitrie Sulima, care a luat măsurile cuvenite, ca nimic clin lucrurile schitului să nu se înstrăineze.
În 1863, în vremea stareţului Serafim, a mai fost construită o biserică, cea de iarnă, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, cu un corp de chilii.
La începutul secolului al XlX-lea moşia mănăstirii era constituită din 160 desetine de pământ, o arie în câmp cu hambare, vii şi livezi pe diferite terase şi povârnişuri şi trei mori de-a lungul râului Saharna. În această perioadă la mănăstire s-a deschis o şcoală de agronomie, care a funcţionat timp de cinci decenii, precum şi un atelier de ceramică şi piese artizanale pentru arhitectura populară. Întemeietorul lor, N. C. Apostolopulo, decedat în anul 1901, îşi doarme somnul de veci sub o lespede de granit, în curtea mănăstirii.
În 1900, în vremea stareţului Iosif, au fost construite câteva încăperi de piatră, pentru moară şi magazii, iar în 1911, sub stăreţia ieromonahului Inochentie, au fost construite arhondaricul, depozitele pentru produse alimentare şi câteva chilii, în afara ogrăzii pentru fraţi.

Mănăstirea Saharna în perioada 1918-1923
De la întemeierea mănăstirii, în 1776, şi până în 1919 această mănăstire a fost condusă de 24 stareţi.
în 1918 in mănăstire vieţuiau stareţul protosinghel Sofronie Neagă, 11 ieromonahi, 4 ierodiaconi, 10 monahi şi 34 de fraţi.
Următorul stareţ a fost ieromonahul inochentie Postică, care în 1923 cârmuia o obşte compusă din 35 slujitori: 1 protosinghel, 4 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 9 monahi, 5 fraţi rasofori şi 11 fraţi de ascultare. Averea mănăstirii nefiind prea mare, era constituită din: 2 ha de vie, 5 ha de livadă, 1 ha de vatră neproductivă, 1  corp de case cu 2 nivele, 2 case cu un nivel şi o moară de foc.
Aici firul de informații și datese întrerupe. Nu avem nici o știre despre viața și activitatea acestei mănăstiri în  perioada imediat următoare şi până la desfiinţarea mănăstirii. Cercetarea acestei “pete albe’’ din istoria mănăstirii Saharna este îngreuiată de faptul că arhiva mănăstirii a fost distrusă o dată cu închiderea sfântului locaş. Ceea ce s-a păstrat prin cărţi, documente şi însemnări se află în prezent în diferite fonduri de arhivă.

Mănăstirii Saharna în perioada sovietică
Funcţionarea mănăstirii a fost întreruptă în 1964, când în locul călugărilor, care au fost alungaţi, în mănăstire a fost amenajat un spital pentru copiii cu handicap. Biserica Sfânta Treime a fost transformată în depozit al spitalului, iar biserica de iarnă – în club. În interiorul complexului monastic s-a zidit o casă şi o cantină pentru personalul şi pacienţii spitalului. Acesta a funcţionat până în 1990, când, la cererea credincioşilor satului Saharna, a fost redeschisă mănăstirea. Ansamblul monastic era devastat: biserica de vară fără podea, uşi şi ferestre; biserica de iarnă fără acoperiş etc. în stare mai bună s-a păstrat numai casa stareţiei, care se află mai la vale de biserică de vară.

Reînfiinţarea mănăstirii Saharna
Fiind în stare dezastruoasă, timp de un an mănăstirea a rămas pustie. La 19 aprilie 1991 a fost emis un decret mitropolitan privind reînfiinţarea Mănăstirii de călugări Saharna.
În primăvara anului 1991 călugării au început să caute resurse pentru reparaţia complexului monastic. Ei au reparat câteva chilii, pentru a se adăposti. În acest timp slujbele erau oficiate în biserica de iarnă, care a fost sfinţită în anul 1992. Sfântul locaş are formă pătrată, pronaosul e mic şi este despărţit de naos prin patru stâlpi care susţin cafasul. Plafonul este plat, având o pictură simplă. Pe acoperiş are 5 turle mici decorative.
În 1992 au mai fost reparate chiliile, trapeza, bucătăria, şi stăreţia. Pentru nevoile gospodăreşti în curtea mănăstirii a săpată o fântână.
Unul dintre primii călugări ai mănăstirii reînfiinţate a fost ieromonahul Neonil, trecut la cele veşnice în 1994, în vârstă de 82 ani. Acest preot a venit din România la mănăstirea Saharna, refugiindu-se în 1944, de la mănăstirea Rudi. Timp de doi ani acest cuvios părinte a fost duhovnicul mănăstirii Saharna, dar şi un vrednic dascăl pentru călugării de la mănăstirea Sihăstria, păstrând şi perpetuând astfel tradiţia autentică a vieţii călugăreşti.
O altă biserică a complexului monahal este cea rupestră, cu hramul Bunei Vestiri. Ea a fost reparată în anii 1991-1994. Cele 4 chilii săpate în stâncă, situate lângă această biserică, au fost reparate în 1997. În apropierea bisericii rupestre se află o peşteră îngustă în care, conform unei legende, s-a retras în schimnicie ieromonahul Vartolomeu, întemeietorul mănăstirii.
Lucrările de restaurare a bisericii rupestre au fost finisate în anul 1994. În acelaşi timp, vieţuitorii mănăstirii au început să restaureze biserica de vară cu hramul Sfânta Treime. După reparaţie, între anii 1996-1998, biserica a fost pictată. Altarul a fost împodobit cu frescă în stil bizantin. Iconostasul bisericii a fost făcut de meşteri români din zona Bucovinei. în timpul restaurării, la tinda veche a bisericii, deasupra căreia se află turla clopotniţei, s- a mai adăugat un pridvor. Absida altarului este semicirculară, iar cele laterale sunt de proporţii mai reduse. De asupra naosului se înalţă o turlă.
În 1996 obştea, alcătuită din 20 de vieţuitori, cu ajutorul primit de la credincioşi a pornit construcţia chiliilor, destinate ieromonahilor şi ierodiaconilor din mănăstire. Pentru întreţinerea obştei, în 1991 mănăstirea a primit 10 hectare de pământ arabil.
Călugării desfăşoară o intensă activitate de asistenţă socială, sprijinind material şi spiritual pe cei săraci şi necăjiţi. în oraşul Rezina, în patru şcoli generale călugării predau ore de religie. Cea mai importantă realizare o constituie organizarea în 1998 a frăţiei “Cuviosul Macarie”, cu sediul la şcoala generală nr. 1 din Rezina, având drept obiectiv catehizarea, promovarea valorilor creştine şi revigorarea credinţei ortodoxe.
La mănăstire, slujba Sfintei Liturghii este oficiată în fiecare zi. Seara se slujeşte Vecernia cu Utrenia. În perioada posturilor se oficiază şi Miezonoptica cu Ceasurile, Obedniţa şi Acatistul zilei. Aceste slujbe se oficiază în două limbi – română şi rusă, pentru că mănăstirea este vizitată şi de credincioşi din Transnistria. La strană se cântă muzica psaltică şi liniară.
În fiecare dimineaţă, la ora 5, se slujeşte un Te Deum la moaştele Cuviosului Macarie. Cuviosul părinte a fost egumen şi duhovnic al mănăstirii Saharna. El s-a născut în 1888 şi, în vârstă de 12 ani, a venit la această mănăstire, unde a vieţuit şi a slujit până la 26 mai 1964, când a trecut la cele veşnice. Pentru viaţa lui curată şi plină de nevoinţe, dar mai ales pentru minunile lui şi aflarea moaştelor lui intacte, el a fost canonizat.

Mai multe imagini vedeți aici.


Sursa: Mănăstirea Saharna. În: Locașuri sfinte din Basarabia. Chișinău : Editura Alfa și Omega, 2001, pp. 85-87.
Sursa imaginilor: moldovenii.md