Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor de Olga Tokarczuk. Recenzie realizată de Sorina Alexandra Istode

Autoarea este una dintre cele mai iubite şi mai faimoase scriitoare poloneze, ajungând fără doar şi poate o prezenţă remarcabilă în literatura contemporană.

Personajul principal al romanului de faţă îl constituie o profesoară de engleză pensionară – relativ ciudată  pentru cei mai mulţi, pasionată de astrologie şi de poezia lui Blake.

Femeia este însăşi vocea care dă viaţă cărţii. 

Într-un cătun de la graniţa Poloniei cu Cehia, unde trăiesc aproape izolaţi de lume un grup de localnici, au loc o serie de crime.

Victimele se dovedesc a fi vânători pasionaţi, iar dacă e să ascultăm spusele fostei profesoare, animalele sălbatice nu sunt deloc străine de aceste crime.

De-a lungul a celor peste 150 de pagini, veți descoperi atât influenţe politiste, cât şi  politice. 

Desigur nu lipsesc nici părţile de comedie.

Recunosc, auzisem de autoare, însă nu reuşisem să o descopăr.

Cei mai mulţi îi consideră stilul greoi, dar pentru mine a fost un plus.

De asemenea, atât titlul cât şi coperta, nu pot trece neobservate.

Cu greu reuşeşte să mă impresioneze o carte. Însă, după „Blestemul” lui Ines Dumitru descoperit la finalul lui 2020, începutul lui 2021, m-a surprins prin această lectură.

Îndrăzneaţă şi plină de originalitate, pregătită parcă să urce în topul preferinţelor mele.

Voi prin ce lecturi aţi fost surprinşi în anul curent? Aştept recomandările voastre în online.

Acestea sunt cele 10 abilități de care aveți nevoie pentru a lucra într-un context internațional

Dincolo de domeniul limbilor străine, companiile cer o serie de cunoștințe și abilități care vă vor determina succesul sau eșecul.

Globalizarea a adus un adevăr pe care aproape nimeni nu îl pune la îndoială: piața muncii este, în acest moment, internațională, iar tentaculele sale ajung peste tot. Carierelor tradiționale cu o abordare transnațională (afaceri, sănătate sau profesioniști în drept), se adună o multitudine de profiluri ca profesori, programatori sau specialiști în marketing sau web design. „Toată activitatea profesională este deschisă pentru posibilitatea unei relații internaționale sau pentru a oferi opțiuni de muncă în țări terțe: comerțul de rețea, filiala biosanitară, profesiile liberale, comunicațiile ...” spune Dámaso López, prorector pentru relații internaționale și Cooperarea Universității Complutense din Madrid (UCM).

„Nu există unul care să fie cel mai solicitat. În orice moment, medicii, asistentele sau profesorii ne pot solicita. Acestea sunt oportunități create de piața muncii, dar altele pot dispărea și apar altele”. Dar a lucra într-un mediu internațional nu înseamnă neapărat că trebuie să o faci în străinătate: faceți-o doar într-o companie cu relații de muncă cu alte țări, un departament de extindere sau o multinațională. Într-un fel sau altul, candidații trebuie să adune o serie de competențe care sunt deosebit de relevante.

Dincolo de cunoștințele pur tehnice, care se presupune că vor fi dobândite în universitate, formare profesională sau aceeași piață a muncii, acestea evidențiază importanța limbilor și stăpânirea unui set de abilități transversale care pot face diferența între succes și eșec: sunt așa-numitele abilități soft, legate de capacitatea noastră de a interacționa cu ceilalți și de o cerere ridicată în orice domeniu profesional (și chiar mai mult într-un mediu multicultural). Acestea sunt cheile succesului:

Cunoașterea limbii engleze nu este suficientă

A avea un nivel bun de engleză poate ajuta cariera noastră să progreseze mai rapid. Acest lucru este acceptat de mai mult de jumătate dintre managerii care au participat la studiul de limba engleză la locul de muncă: o analiză globală a abilităților de engleză în lumea muncii, realizată de Cambridge Assessment English și consultantul QS. Un procent care, în Spania, este de 19% din angajatori. „Globalizarea în lumea afacerilor implică nu numai multinaționale, ci și orice IMM care dorește să acceseze piețele externe. Cunoașterea limbilor, cu engleza în frunte, este foarte importantă ca o poartă către lumea muncii”, spune David Bradshaw, șeful serviciilor de evaluare la Cambridge Assessment English pentru Spania și Portugalia. O abilitate la care se poate asista cu certificate precum First, Proficiency sau TOEFL.

Limba engleză contează, dar nu este singura limbă care trebuie cunoscută. De asemenea spaniolă și chiar chineză, care își face drum pe unele piețe. „În țările în care China a împrumutat bani, în special în America Latină și Africa, au ajuns cu produsele și serviciile lor, impunându-se la prețuri și din ce în ce mai mult la calitate concurenților lor nord-americani și europeni", spune Octavio Rojas, fondatorul Agenția de comunicare TúaTú și profesor la școala de marketing și afaceri ESIC din Madrid. În plus, „companiile urcă rapid la angajații care vorbesc chineză, în timp ce altele merg în alt ritm. În Spania, am studenți de origine chineză care au intrat în Huawei și au urcat rapid în cadrul companiei, deoarece vorbesc limba, cunosc cultura și împărtășesc o serie de valori, cum ar fi munca grea și familia.”

Poate fi prea târziu să înveți o limbă? 

Pentru Bradshaw, primul lucru de făcut „este să alungi mitul că, după 40 sau 50 de ani, este imposibil să înveți limbi. Poate fi făcut la orice vârstă, investind timp și cu o motivație bună.” Constanța va fi fundamentală, ținând cont că în zilele noastre învățarea limbilor străine a evoluat foarte mult și prioritizează abilitățile de comunicare. În plus față de certificatele tradiționale, există și altele specifice pentru anumite cariere, precum OET (Testul de engleză ocupațional), special concepute pentru profesioniștii din sănătate.

Flexibilitate și empatie

Pentru Carolina Fernández, directorul Resurse Umane la Telecomunicare, o companie dedicată dezvoltării tehnologiei pentru a monetiza serviciile digitale, „empatia ne permite să eliminăm orice barieră culturală care să ne concentrăm exclusiv pe profesionist sau pe persoană și să eficientizeze procesele de muncă, evitând chestionarea. idei și înțelegere de ce se iau decizii”. În plus, fiecare țară are o idiosincrasie diferită: faptul că un produs sau serviciu a funcționat într-un singur loc nu înseamnă că trebuie să facă acest lucru în rest.

Fii conștient de tine

Este important să vă cunoașteți propriile abilități și să aveți o strategie pregătită pentru a face față diferitelor situații care pot apărea într-un context internațional: dacă nu vă înțeleg, de exemplu, mergeți într-un alt limbaj sau fiți mai vizual. „Poate, alții nu văd lucrurile la fel, așa că trebuie să-mi adaptez discursul pentru ca ceilalți să mă înțeleagă”, spune Alberto Martínez, director academic al ESCP Business School.

Familiarizarea cu mediul internațional

Vorbirea a două sau trei limbi ajută (și mult), dar deplasarea naturală într-un mediu internațional este la fel de esențială. Ceva care ar trebui cultivat încă din perioada formativă. Participarea la studiile din alte țări va face experiența acelui student „mult mai bogată și îl va ajuta să fie mai flexibil în relațiile cu mediul său de muncă și îl va pregăti să accepte mai bine schimbările și noutățile”, spune López, Vice-cancelar al UCM. O experiență internațională care poate dura un semestru, un curs întreg sau chiar altele, cum ar fi studenții licenței în Managementul ESCP Europe: cei peste 130 de studenți care o iau au petrecut un prim an la Londra sau Paris, vor completa al doilea la Madrid, Paris sau Torino și va fi al treilea în capitala franceză sau germană. „Facilitarea studenților de a se deplasa constant în aceste medii îi pregătește să pună în practică cunoștințele și abilitățile lor și le permite să facă rețea”, explică Martínez.

Și încă un lucru: locuiți unde locuiți, nu încetați să vă expuneți cât mai mult limbii, căutați oportunități pentru a face schimburi de conversații cu studenți din alte naționalități. „Această conștientizare mai mare a ceea ce te îmbogățesc alte culturi și te face, în final, să dezvolți abilități care să îți permită să te deplasezi într-un mediu internațional eficient”, adaugă el.

Integrare, adaptare și muncă în echipă

Lucrul într-un context internațional este cel mai bun exemplu că fiecare membru al unei echipe are un cadru cultural și profesional diferit. „Aceste diferențe constituie o multitudine de valori incalculabile pentru o companie, deoarece oamenii care văd lumea diferit vor găsi soluții diferite la aceeași problemă. Toleranța, adaptabilitatea și deschiderea minții sunt necesare pentru a transforma aceste diferențe internaționale într-un activ de mare valoare ”, spune Fernández.

Amintiți-vă, de asemenea, că viața nu se termină la încheierea zilei de muncă. Dacă lucrați într-o altă țară, integrați-vă în cultura locală, experimentați și bucurați-vă de aceasta, va avea un efect foarte pozitiv asupra bunăstării dvs.: „După 8 ore de muncă, este important să apreciați mediul, obiceiurile, climatul sau timpul liber, astfel încât viața , în cele 365 de grade ale sale, fii cel mai îmbogățitor pentru profesionist, familia sa și proiectul în care este cufundat ”, spune Xavier Núñez, directorul școlii de informatică EPITECH. Și Rojas adaugă: „A fi fericit este a fi productiv, iar asta compensează compania”.

Instrumente tehnologice și reglementări locale

În fiecare regiune există diferite legi și procese de reglementare. Principala greșeală făcută „este extrapolarea proceselor și reglementărilor din țara de origine în rest. De exemplu, legile privind brevetele sau procesele de înregistrare pot fi foarte variabile între țări ”, spune Pau Forner, absolvent de biotehnologie, profesor de marketing digital și creator al blogului Una vida online.

Stăpânirea instrumentelor tehnologice pentru a lucra la distanță și a gestiona echipamentele este, de asemenea, esențială în acest domeniu. Întrucât este deseori necesară conferința video între mai mulți participanți și chiar între diferite zone de timp, programe precum Skype, Loom sau Trello ar trebui să fie bine gestionate. Și, mai presus de toate, nu uitați că disponibilitatea dvs. poate face diferența: cu clienții din diferite zone de timp, este necesar să depuneți un efort pentru a le servi în funcție de nevoile lor.

Articol scris de Nacho Meneses pentru publicația El Pais și publicat pe 11 septembrie 2019.

„Vreți să păstrați liniștea?”: Importanța de a te bucura de 2 ore de liniște pe zi

Nici cea mai frumoasă melodie din lume nu egalează puterea liniştii, care are beneficii asupra inimii şi a creierului.

La un kilometru de bulevardul Quinta din New York se află taverna Burp Castle, cu un semn: „Vorbitul interzis. Doar şoapte”. Nivelul de conversaţii din local nu depăşeşte 39 de decibeli (ca un condiţioner). De cealaltă parte a lumii, un expert în ceremonia ceaiului de la Şcoala Urasenke, în Tokio (Japonia), utilizează ritualul liniştii totale: „Nimeni nu vorbeşte, nimeni nu domină”. În mijlocul unei păduri finlandeze, jurnalista spaniolă Marta Caparrós, a mers pentru a scrie a doua sa nuvelă; se presupune că va face ceva nemaiauzit pînă atunci în ceea ce priveşte viaţa ei din Madrid; să merge la o plimbare fără a include căştile.

Liniştea poate părea un capriciu ce nu poate fi atins. Într-o societate de canale de televiziuni stridente, unde concurează pentru a umple  casele de televizoare, şi timiditatea se asociază în mod greşit caracterelor slabe, iar reducerea volumului nu este la modă. Şi plătim pentru ea o factură foarte mare. „Poluarea fonică este legată cu surzenia, probleme de somn, boli cardiovasculare şi tulburări digestive. De asemenea, se ştie că tinerii ce trăiesc într-un mediu zgomotos ăşi schimbă capacitatea de memorie şi  învăţare”, afirmă Pablo Irimia, specialist în neurologie şi acustă de la Societatea Spaniolă de Neurologie (SSN).

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat un raport în anul 2011 care a semnalat în acest an 3 000 de decese în Europa occidentală, care s-au datorat din cauza bolilor cardiace, au fost relaţionate cu excesul de gălăgie. În spania, 22% din populaţie este într-o situaţie de risc cauzată de decibeli (mai mult de 65 se consideră periculos), afirmă aceeaşi organizaţie. Deja în anul 1859, asistenta medicală Florence Nightingale, de origine britanică,  într-un articol a păstrat istoricul Hillel Schwartz a scris următoarele: From Babel to the Bing: Zgomotul inutil esta cea mai grea grijă care poate fi aplicată unei persoane. Zgomotul neaşteptat este inclus ca o cauză a morţii la copii.”

Dar, liniştea oferă vre-un efect pozitiv asupra organismului? Mai ales, garantează lipsa de perforatoare şi motoare. Medicul şi cercetătorul Luciano Bernardi a fost printre primii care a declarat afirmativ la această întrebare, într-un studiu publicat în revista Heart. „Investigăm efectele diferitor tipuri de muzică asupra sistemelor cardiovasculare și respiratoriii si facem o pauză de două minute între melodii. Atunci, vedem că indicii relaxării umane dispar în timpul acesto episoade, cu atît mai mult că orice stil de muzică ori în în timpul liniștii, experimentul este pus în mișcare în prealabil”. Efectul pozitiv al liniștii, funcționează în contrast.

Zgomot zgomotos, liniște bună?

Conform cercetătorului și cercetătorului Michael Wehr, de la Universitatea Oregon, neuronii noștri luminează în timpul liniștii, creierul recunoaște că „nu trăiește ca și o lipsă a mijloacelor de producție”. În aceeași ordine de idei, cardiologul și neurologul Imke Kirste în lucrarea sa Este liniștea de aur? (titlu original: Is silence golden?) publicat în anul 2013 în revista Brain Structure and Function. Cercetarea, realizată doar pe șoareci, a arătat că liniștea, la un nivel mai înalt decât orice melodie, a provocat neurogenesis (nașterea de noi neuroni). Scăderea în hipocampus duce la Alzheimer, așa cum spun mulți experți, tăcerea și retragerea ar putea fi o modalitate de a trata boala.

Neurologul Pablo Irimia recomandă, totuși, multă prudență în această privință („începând cu adolescența, neurogeneza este atât de limitată încât nu are valoare”), dar indică două dovezi absolute: tăcerea facilitează controlul tensiunii arteriale (reduce riscul cardiovascular, prevenind, prin urmare, afecțiuni cardiace și accident vascular cerebral) și predispune la beneficiile unei vieți reflexive.

„Gândirea profundă și meditaţia generează noi conexiuni între neuroni. Adică, o viață intelectuală activă, care necesită concentrare și, prin urmare, tăcere, joacă un rol protector în afecțiunile neuronale. De exemplu, stim deja ca un nivel ridicat de educaţie este legat de un risc mai mic de a suferi de boala Alzheimer”, explica neurologul, care recomandă o rutină mai puţin zgomotoasă, dar cu momente de linişte.

„Nu este necesar să te izolezi complet. Este suficient să trăiți o viață normală, acordând o atenție deosebită calmului. De fapt, nici un creier uman nu suportă tăcerea totală. Există camere surde care reproduc, în domeniul medical, cel mai apropiat lucru cu tăcerea absolută și nimeni nu poate ține în mai mult de 40 de minute, deoarece creierul caută mereu stimuli și dacă nu-i găsește în afară, mărește zgomotul inimii, intestinelor... ”, susţine cercetătorul.

Călătoreşte în țara unde nimeni nu strigă

Tăcerea este să citeşti, să gândeşti de multe ori, fără să te laşi dus de val, oprindu-te dacă este necesar şi să te opreşti dacă este necesar. Dar tăcerea este şi să asculţi (când este necesar să înveţi) și să poţi reflecta pașnic. „Despre asta este Zen. Pentru a simți această calmitate în tot corpul și să experimentezi în fiecare zi” este de părere călugărul Roshi Gensho Hozumi de la templul Tekishinjuku (Japonia), în documentarul In pursuit of silence (Patrick Shen, 2015).

Bipul constant al unui grup WhatsApp nu este zgomot? Depinde. „Sunetul este un fenomen fizic care ajunge la ureche. Aceasta îl trimite creierului și o identifică. Când se întoarce sunetul?  Când se face simţit în ceea ce încerc să fac și i-a forma unui sunet nedorit” răspunde doctoriţa Arline Bronzaft, psiholog de mediu, în documentarul american. Acum, fii sincer: telefonul tău emit zgomote ori sunete?

Puterea tăcerii este în funcţie de deciziile noastre zilnice.  Şi asta presupune acţiuni fără zgomot, iar închiderea telefoanelor ori alegerea locului de vacanță poate fi crucială. Ţări precum Finlanda își revendică dreptul la această sarcină. În 2010, un grup de experți în domeniul marketingului s-au întâlnit la un restaurant din Helsinki să conceapă cum să facă vizitatorul atractiv pentru o țară mijlocie și îndepărtată, umbrită de avangarda vecinilor precum Suedia ori de măreția istorică a Rusiei. Și au găsit un element care până atunci nimeni nu îndrăznea să vândă ca o resursă naturală: tăcerea.

Nici luxul pădurilor sale, întunericul hipnotic al lacurilor sale, saunele mici care atrag pantele sale (deschise publicului... fără haine, bineînțeles), designul funcțional al casei sale calde sau mirosul de pește proaspăt de la Piata Pietei din Helsinki poate concura cu atracţia unei ţări liniştite, timide, meditativ, care nu este ostil, ci mai degraba opusul. Noora Vikman, etnomusicolog de la Universitatea din Finlanda, care a sfătuit Institutul de Turism în campania sa de tăcere, spune prin e-mail dintr-o retragere tăcută în regiunea Lapland, declarare despre un refugiu tăcut în regiunea Laponiei: „Venind în Finlanda este ca şi cum a-ţi descoperi de gânduri și sentimente care nu sunt auzite într-o viață aglomerată. Dacă vrei să te cunoşti pe tine însuţi, trebuie să fii cu tine însuţi, să discuţi cu tine, să fii capabil să vorbeşti cu tine”.

Deşi arhipeleagurile lor sunt aproape depopulate (numărul de locuitori este similar cu cel al Comunității din Madrid, dar este dispersat într-o zonă de 42 de ori mai mare), cu biciclete sprijinite de ușă și câteva bare (sau nici una), Finlanda îmbrățișează liniștea chiar în centrul capitalei, o enclavă plină de magazine, cu o scenă pentru muzică live, unde trupe de rock nu reușesc să treacă cu chitara în clădirile din apropiere, Capela Tăcerii, un templu non-religios, izolat fonic, în care să plătească tributul lipsei cuvintelor. Puteţi merge să ascultaţi acordurile celor de la Iron Maiden, deoarece două ore de tăcere pe zi sunt recomandările profesorului Michael Wehr pentru un hipocamp satisfăcut.

Alte locuri cu un nivel mic de zgomote, conform ghidului de călătorie Lonely Planet, sunt mănăstirea din Kartause Ittingen (Elveţia), insula Iona (Scoția) sau Kielder Foster (Regatul Unit). Dar amintiți-vă că, probabil, pentru prima dată, oamenii de știință și misticii sunt de acord: tăcerea este, mai mult, o atitudine. Pentru că este convenabil să-l exersați cu inteligență. După cum a scris poetul și activistul american Paul Goodman, nu toate formele sale se adaugă. „Dacă există tăcere fertilă a conștiinței, a celui care aude și înțelege vorbitorul sau cel de conștiință alertă, există și un nebun și apatic, dar și altul plin de reproșuri și resentimente care strigă fără cuvinte și nu îndrăznesc să deschidă gura”. Îndepărtaţi-vă de ei.

Sursa: „¿Te quieres callar?”: la importancia de gozar de 2 horas de silencio al día de Ana G. Moreno, ziarul spaniol El pais [online] [citat 29.04.2016]. Disponibil : http://elpais.com/elpais/2016/09/07/buenavida/1473259838_168902.html

Miss-ul moldovenesc și inteligența masculină

De cînd am un blog personal parcă altfel privesc deja cei ce au un blog personal, respectiv am devenit așa, mai curioasă și atentă la ce postează lumea. Nu neapărat pentru statistici, dar pentru subiectul în sine. Deși, unii scriu ceva dor de dragul postărilor. În fine.

Miss-ul moldovenesc e un subiect foarte interesant. Pentru unii. Asta luînd în considerare felul cum abordezi subiectul, organizarea, candidatele, jurizarea și tot așa mai departe. Cel mai interesant e criteriul în care cîștigă cine cîștigă. Citisem articole la temă cine a cîștigat dar mare atenție nu i-am acordat evenimentului respectiv.

Azi un blogger comentează modul în care a fost jurizat concursul și hai să zicem „meritele” după care fata a cîștigat. Cică a fost aleasă după „țâțe, cur și picioare lungi”. Bine că fata e dotată și are ceea ce are. Oare nu asta contează la un model, la o fată care participă la un astfel de concurs? Chiar dacă e siliconată, nu înțeleg care e problema lui Vitalie Cojocaru? Hai să ne uităm la frumusețea bărbaților!

Unde e? Oare cîți bărbați de la noi știu a se îngriji, a se spăla și a fi niște domni? În Moldova predomină bețivii, needucații și nespălații. Ca să vezi un bărbat ca lumea trebuie să-l cauți cu lumînarea ziua în amiaza mare. 

Mult contează și bunele maniere la un bărbat, ce educație a primit de la părinți, inclusiv limba pe care o vorbești. Nu mai cred în părinți cărora le spun fetelor sale că doar frumusețea contează și că bunele maniere nu ar conta. Probabil că autorul n-are femeie la casă, nici cu țîțe, nici cu cur, nici cu picioare lungi, de materie cenușie nu mai spun și deja e invidios că altele au ceea ce el nu are.
Tare bine ar fi dacă bărbații ar avea un pic de cultură, vocabular, igienă personală și tot așa mai departe. Cînd ești prin transportul public și stă lîngă tine un bărbat de la care pute, chiar pute a țigară și transpirație... mori. Pur și simplu mori. Dar altcineva ne vorbește despre inteligența feminină. Care inteligență dacă voi bărbații sunteți de cîteva ori mai proști decît femei. Mai uitați-vă în oglindă și analizați-vă.

Prima impresie contează

Conform unui studiu condus de psihologul Alex Todorov de la Universitatea Princeton, (Statele Unite), creierul nostru își face o opinie asupra unui nou venit în circa o zecime de secundă, prin observarea de noi trăsături. Ceea ce mi se pare firesc. Dar, deși nu haina te face om ori ale chestii de genul ăsta, totuși, mai cred că foarte mult contează cum ne prezentăm în public: felul cum și ce vorbim, hainele alese cu gust, igiena personală, educația și tot așa mai departe.

Reacția noastră e în funcție de cum reacționăm cînd vedem o persoană. Respectiv ne împrietenim și putem sta la vorbă cu această persoană la infinit. Deși suntem unici și diferiți  ne împrietenim în funcție de impresia pe care ne-o lasă persoana, dar și...

Deși se spune că prima impresie nu întotdeauna e corectă, totuși, cred că aici depinde de caracter și cum spunea cineva, „psiholog trebuie să fii, nu să devii”. Deci, un pic de psihologie nu încurcă, mai ales psihologia emoțiilor, a sentimentelor, a limbajului corpului.

Mi se întîmplă mai mereu să-mi dau seama după cîteva minute că voi fi în relații bune cu o persoană anume. Pentru că lasă o impresie bună. Sau din contra - pare o ființă răutăcioasă și... devine o persoană pe care dorești să o eviți în mod conștient mai tot timpul. Mai grav, în așa o situație, e atunci cînd astfel de persoană îți este coleg de facultate ori serviciu și ești nevoit să o vezi zilnic.

Nu vreau să mă laud, dar de obicei, ce părere îmi fac de o persoană, așa și rămîne. Rareori mi s-a întîmplat să îmi schimb o părere în alta, iar unii nu mă înțeleg cînd zic că părerea pe care mi-o fac despre o persoană așa și rămîne, respectiv comentează „cum poți să-ți faci o impresie așa, în cîteva secunde/minute și tot așa și să rămînă?” Iată așa. Se întîmplă.

Nu înțeleg ce așa multă minte îți trebuie ca să înțelegi ce prezintă un om? Mai ales dacă ai deja o experiență, un caracter format, niște gusturi etc.

Recunosc că mi s-a întîmplat cîteva situații cînd o persoană mi-a lăsat  o impresie, ca ulterior să mi-o schimb în bine, și acuma recunosc că mă înțeleg destul de bine. Dar și invers, mi s-a părut ok, așa la distanță, ca mai tîrziu să îmi schimb părerea din una bună, sau, mă rog, relativ bună într-o impresie rea. Asta e. Se mai întîmplă și din astea. 

Sursa imaginii: http://madalinaantohe.com/tag/prima-impresie/

Liberă ca pasărea cerului

Cîți dintre noi a auzit expresia „liberă ca pasărea cerului” respectiv ce înseamnă asta mai exact? Nu știu ce semnificație ar putea avea această expresie, dar pînă la urmă fiecare din noi înțelege ce vrea. Cu certitudine păsările „nu știu” de această expresie și cel mai important, n-ai de unde ști cît de libere sunt, de fapt, deși noi oamenii le admirăm pentru posibilitatea de a avea aripi respectiv pentru abilitatea de a zbura.

Am ieșit azi în oraș. Spre destinația pe care o aveam mă întîlnesc cu un cuplu, la plimbare cu cei doi bebeluși ai lor. După o discuție politicoasă gen „bună ziua!” și „ce faci?” bummm, bomba a explodat – „ești liberă că pasărea cerului”. 

De unde știi tu că sunt liberă? Faptul că nu sunt căsătorită și nu am copii asta nu înseamnă că am libertatea deplină asupra faptelor și acțiunilor mele, acestea fiind îngrădite de mai mulți factori și posibilități de ordin material, financiar și spațiu locativ.

Unde e libertatea de care se vorbește dacă nu poți să-ți permiți să mergi la shopping, vacanțe, trai decent, apartament și mașină personală. Cînd ești nevoit să împarti apartamenul cu cineva care are interese diferite ca ale tale și în permanență trebuie să fii atent la detalii de tot felul și să nu poți face tot ce-ți dorești ca să nu mai zic de obligația de a merge la serviciu pentru acel salariu de care noi toți avem nevoie (și asta în defavoarea unor plăceri pur personale de a dormi mai mult ori a citi o carte, în cazul meu), respectiv îmi pun întrebarea unde ești tu, libertate?

Eu înțeleg că odată căsătorit sunt alte griji și alte probleme, mai ales dacă apar și copii și întîmpini niște dificultăți la care nu te-ai gîndit că pot apărea, dar asta nu e o scuză să faci reproșuri unei persoane care nu are același statut/griji pe care îl/le ai tu?

Oricît de multă libertate ți-ar oferi statutul de celibatar vine un moment în viața noastră cînd e timpul să întemeiem o familie, să facem un copil și să sădim un pom. În caz contrar, care e rostul să mai trăiești pe acest pămînt?

Dar, totuși, ce înseamnă libertate? Conform dicționarului explicativ online am găsi următoarea explicație: posibilitatea de a acționa după propria voință ori dorință. Deci, tu ai ales să te căsătorești și să ai copil, mai ales dacă ți-ai dorit acest lucru și ai considerat că e momentul potrivit pentru acest fapt. Deci, care e problema cu libertatea păsării libere?

Dacă păsările și animalele ar putea vorbi cu siguranță ne-ar spune multe lucruri care ne-ar face să ne uităm altfel la viață. Pasărea dacă zboară, zboară cu un motiv anume. Zboară pentru că migrează în țările calde. Zboară pentru că așa stă în firea ei să zboare. Zboară pentru că așa a fost să fie. „O pasăre crescută în colivie cînd vede o altă pasăre zburînd, crede că acest fapt e o boală” am citit undeva. Deci, TU CEL CE CREZI CĂ SUNT LIBERĂ, fă-ți o impresie.

Vine un moment în care noi toți ne căsătorim, facem copii și ne trăim viața cu bune și rele pentru că familia este unicul loc unde te poți regăsi și simți bine. Dar pentru asta, trebuie să vezi lucrurile bune într-un mariaj chiar dacă găsim și o multitudine de defecte.

Nu exclud faptul că dacă aș avea familie mi-aș schimba părerea în multe privințe și aș înțelege altfel expresia de care am menționat mai sus. Dar nici statutul de necăsătorit nu-ți oferă totalmente acea libertate de care ai nevoie ori acea satisfacție pe care TU nu o ai în măsura în care ți-o dorești. Vine un timp în care îți dorești să stai pur şi simplu în casă ca să te odihneşti nu pentru ceva anume. Și cel mai important e că eu nu sunt genul de persoană care să umblu aiurea prin oraș, ori să beau pînă cad lată.

Fiecare facem alegeri în viață; cu bune și cu rele. Chiar este așa o pedeapsă mare faptul că ești căsătorit inclusiv grija unui copil ori, ori acesta este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l apreciezi? 

Cum ne alegem partenerul de viață

Trăim într-o lume a globalizării unde se tot vorbește despre poluarea mediului înconjurător, economie, resurse naturale, inovații la locul de muncă etc. Suntem ocupați cu acest serviciu iar în afara programului de lucru tot despre serviciu vorbim.

Chiar și dacă cineva deschide subiecte de discuție ce ține de ceva mai personal - obligatoriu trebuie să înceapă cu o întrebări ceva de genul - Ai cunoscut pe cineva? Dacă răspunsul este un „nu” se încep sfaturile senzaționale. Și cel mai important vin de la niște persoane care ele singure nu fac ori nu au făcut nimic în acest sens. Nu știu ce fete mai așteaptă prințul în ziua de azi. De parcă am trăi într-o lume a poveștilor cu Ilene Consînzene și Feți Frumoși călare pe cai albi...

Din păcate trăim o lume nebună, unde cheltuielile sunt net superioare salariilor pe care le avem și suntem obligați să privim cu înțelepciune tot ce se întîmplă în jurul nostru. Și cel mai important - de unde prinți!? (Din păcate în Republica Moldova nu avem o monarhie unde noi fetele să visăm să fim măritate cu prinții moștenitori dacă asta vreți să auziți).

Ce avem noi? Avem doar insipizi, inculți și nespălați. Asta în cea mai mare parte. Nici nu ai ce alege. Chiar și dacă ar fi să cunoști/găsești un tip așa, mai pe gustul tău - deja e „ocupat”, în sens că are prietenă ori este însurat. Dacă ai educație, ori cei șapte ani de acasă cum se spune în societatea nostră moldavă nu te implici.

Am fost surprinsă să aud precum că alege „un fotbalist - acum sunt la modă”. (Oare viața de familie este o modă????????)

Unii mai cred că „un bărbat trebuie spălat și educat”. Nu-mi imaginez cam cum ar veni asta să încep a educa un tip de 35-40 de ani bunele maniere, cum să mănînce, cum să se comporte în public, salutul, igiena personală etc., iar în final să mă căsătoresc cu el. La vîrsta asta cred că ar trebui să ai deja toate astea. Un copil trebuie educat cu toate astea. Și asta - de la o vîrsta fragedă.

O altă sugestie - „alegeți unul mai mic decît tine, îl educi cum vrei tu și o să fiți fericiți”. De unde știi tu că eu voi putea fi fericită cu un puradel de 20 de ani? Cam ce aș avea de vorbit și ce aș putea vedea la un băiat cu o vîrstă cuprinsă între 20-27 de ani? Aș înțelege ca o astfel de sugestie să vină din partea unei persoane care e căsătorită deja cu un de 20 de ani, dar așa... e măritată, de fapt cu unul cu vreo 10 ani mai mare. Chiar dacă „e băiat bun și de familie bună” cum mi s-a spus în cazul unuia de 27-28 ani, este, totuși un copil care încă nu i s-a uscat laptele la gură și ... Nu pun la îndoială seriozitatea lui și faptul că „aduce bani în casă” (tot din ceea ce mi s-a spus), dar nu am văzut în el persoana potrivită pentru mine. ȘI AR TREBUI SĂ ÎNȚELEGI - dacă nu mi-a plăcut, înseamnă cu nu mi-a plăcut și gata. Nu mai sunt un copil de 4-5 ani care poate fi manipulat cu faze de genul „dacă mănînci tot din farfurie, îți cumpăr păpușa pe care o vrei”. Am nevoie de un bărbat în viața mea, nu de un copilandru. În acest context, eram pe punctul de a-mi înjura prietene la greu (cu riscul de a se supăra pe mine și de a nu ne mai vorbi toată viața).

Dar, ... din moment ce soțul tău este mult mai mare decît tine - nu înțeleg de ce trebuie să-mi dai mie așa sfat?

Înțeleg că poate nu e ceea ce și-a dorit dar nu te bagi aiurea în viața personală a unei persoane, oricît de bine nu te-ai înțelege cu ea.

Cică eu aș fi o persoană „prea serioasă”. Dar cum trebuie să fiu? Am nevoie de un partener serios, nu de un cloun. Cică bărbatul ar trebui să mă iubească și să mă respecte mai mult decît eu pe el. Dragostea și respectul față de persoana iubită trebuie să fie în egală măsură. Asta doar dacă vrei să fii fericit/ă și să ai un mariaj reușit și fericit.

Nu intenționez să mă căsătoresc doar de dragul măritatului așa cum fac cea mai mare parte a fetelor. Se mărită orbește și imediat după oficializarea căsătoriilor îți rod urechile de ce soț au și vin cu sfaturi ce fel de soț să îți alegi (de parcă eu nu știu de ce fel de soț am nevoie!?). Din moment ce viața ta e de rahat și nu e un exemplu demn de urmat, ÎNCETEAZĂ, te rog, să-mi dai mie sfaturi ori să-mi faci reproșuri de tot felul. Nu cred că viața mea personală ar trebui să fie mai importantă pentru tine din moment ce viața ta lasă de dorit. Mai ales cînd ai o vîrstă și ai experiența vieții, ar trebui să înțelegi altfel lucrurile (aici mă refer la persoane de 35-40 ani. Poate și mai mult). Şi cel mai important e faptul că eu dacă nu m-am căsătorit la vîrsta pe care o am, asta nu înseamnă că nu doresc să am o familie. Problema e că nu am cunoscut persoana potrivită.

Nu știu cîte fete de la noi mai caută „prințul” cum le place unora să zică, dar de obicei cînd ai o vîrstă îți alegi partenerul în funcție de cum ești. Evident că fiecare din noi are un ideal de bărbat, dar alegi partenerul în funcție de intelect, educație, atitudine, aspect fizic plăcut, siguranță și seriozitate.

Că tot veni vorba, de obicei dacă tot alegi să te căsătorești - o faci pentru o viață, nu pentru maxim 5 ani. Personal am auzit un comentariu de genul „eu mă căsătoresc pentru a doua oară, iar X niciodată”, urmînd apoi hohote de rîs. 

După sugestiile, sfaturile și reacțiile prietenelor mele deja pun la îndoială noțiunea de „prieten”. O prietenă te înțelege, te susține și nu pune întrebări idioate cînd vine vorba de așa subiect, care, de fapt, poate fi unul dureros pentru tine.

Dragă lume, mai citiți cărți și educați-vă? Oare ne căsătorim pe maxim 5-6 ani că să îndeplinim planul cincinal al lui Stalin ori ne căsătorim o dată și bine? Răspunsul ar veni în funcție de moralitatea pe care o ai.