De ce Japonia este o țară extrem de curată, deși abia are pubele și măturători

Așa că se întreabă cum se păstrează atât de curat.

În budismul Zen, sarcini precum curățarea și gătitul sunt considerate exerciții spirituale.

Fără pantofi
Răspunsul ușor este că rezidenții înșiși îl păstrează așa.
„De la școala elementară la liceu, curățarea face parte din programul zilnic al elevilor”, a declarat Maiko Awane, director adjunct al biroului guvernamental al prefecturii Hiroshima din Tokyo.
Includerea acestui element în programa școlară îi ajută pe copii să dezvolte conștientizarea socială și mândria în mediul lor.
Cine vrea să încurce o școală dacă va trebui să o curețe mai târziu?
La sosirea la școală, elevii își lasă pantofii în dulapuri și își pun papuci.
În case, oamenii își lasă și pantofii de stradă la intrare și păstrează șosete.

Cine vrea să încurce o școală dacă va trebui să o curețe mai târziu?
La sosirea la școală, elevii își lasă pantofii în dulapuri și își pun papuci.
În case, oamenii își lasă și pantofii de stradă la intrare și păstrează șosete.

Curățarea face parte din rutina zilnică a studentului.

Curățare zilnică
Câteva exemple de curățare japoneză extremă au devenit virale, cum ar fi ritualul de curățare de șapte minute al trenurilor Shinkansen (trenuri de mare viteză care leagă întreaga țară), care a devenit în sine o atracție turistică.

Chiar și fanii fotbalului din Japonia sunt conștienți de curățenie. La Cupa Mondială din Brazilia (2014) și Rusia (2018), fanii echipei japoneze au uimit lumea rămânând după meciuri pentru a ridica gunoiul de pe stadion. Jucătorii și-au lăsat vestiarele în perfectă stare.

Scene similare apar la festivaluri de muzică. La Fuji Rock, cel mai mare și cel mai vechi din Japonia, participanții își depozitează gunoiul până găsesc un container.

Germeni și bacterii
Exemple de conștientizare socială abundă și în viața de zi cu zi. În jurul orei 8:00, de exemplu, angajații de la birou și magazin curăță străzile din jurul locului lor de muncă.
Copiii se oferă voluntar pentru a ridica gunoaiele de pe străzile din apropierea școlii lor, iar cartierele organizează, de asemenea, evenimente regulate de curățare.

Banii nu se pun niciodată direct în mâna cuiva. În magazine, hoteluri și chiar în taxiuri, veți vedea o mică tavă pentru a livra biletele.

Germenii și bacteriile sunt o altă sursă de îngrijorare.
Când oamenii au răceală sau gripă, poartă măști chirurgicale pentru a evita infectarea celorlalți. Acest simplu act de considerare reduce răspândirea virusurilor, economisind astfel o avere pentru zilele de muncă pierdute și cheltuielile medicale.

Dar cum au ajuns japonezii atât de curați?
Budismul Zen
Sailor Will Adams au ajuns în Japonia în jurul anului 1600, devenind primul englez care a pus piciorul în Japonia.

În biografia lui Adams, „Samurai William”, Giles Milton observă că „nobilimea era curată scrupulos,„bucurându-se de „canalizări și latrine imaculate” și băi de aburi de lemn parfumate într-un moment în care străduințele Angliei „obișnuiau. fii revărsat de excremente ”.

Japonezii „au fost îngroziți” de disprețul europenilor față de ogienaa personală.

În parte, această preocupare a rezultat din întrebările practice. Într-un mediu cald și umed ca Japonia, mâncarea se strică rapid. Bacteriile înfloresc. Deci igiena bună este sinonimă cu o sănătate bună.

De fapt, în versiunea Zen a budismului, care a venit în Japonia din China în secolele XII și XIII, sarcinile zilnice precum curățarea și gătitul sunt considerate exerciții spirituale, nu spre deosebire de meditație.

„Cartea ceaiului” de la Okakura Kakuro, un clasic pe ceremonialul ceaiului și filozofia Zen care o infuză, spune că în camera în care se ține ceremonia ceaiului „totul este absolut curat. Nu va exista o particulă de praf. nu în cel mai întunecat colț, pentru că dacă există unul, gazda nu este un maestru al ceaiului ".

Okakura a scris acele cuvinte în 1906, dar sunt și astăzi adevărate. Înainte de o ceremonie a ceaiului, o să vedeți asistentul profesorului frecând podeaua cu un sul de bandă, și ridică fiecare pulbere de praf.

Dar curățenia este, de asemenea, o parte centrală a budismului, care a venit din China și Coreea între secolele VI și VIII.

Deci de ce nu toate națiunile budiste sunt la fel de curate ca Japonia?

Șintoism

Cu mult înainte de apariția budismului, Japonia avea deja propria religie: Shinto, care înseamnă „Calea zeilor” și care, se spune, deține sufletul identității japoneze.

Curățenia este în centrul șintoismului. Astfel, accentul pus pe budismul pe curățenie a întărit pur și simplu ceea ce practicau deja japonezii.

Un concept cheie în Shinto este „kegare” (impuritate sau murdărie), opusul purității. Exemple de „kegare” variază de la moarte și boală până la practic orice neplăcut. Ritualurile de purificare frecvente sunt necesare pentru a vă proteja.

„Dacă un individ este afectat de„ kegare ”, acesta poate dăuna societății în ansamblu”, a spus Noriaki Ikeda, un preot asistent shinto la Altarul Kanda din Hiroshima. „Prin urmare, curățarea te purifică și te ajută să eviți calamitățile”.

Ritualurile de purificare abundă în viața de zi cu zi. Înainte de a intra într-un altar shinto, închinătorii își clătesc mâinile și gura cu apă dintr-o fântână de piatră.

Mulți japonezi își duc noua mașină la altar pentru ca un preot să fie purificat. Preotul purifică și oamenii fluturând „onusa” (o baghetă asemănătoare cu pene) peste ei. Purifică chiar și terenul pe care vor fi construite clădiri noi.

Dacă locuiți în Japonia, veți înceta curând să vă suflați nasul în public, folosiți produsele de igienizare pentru mâini pe care le oferă clienților în magazine și birouri și învățați să sortați deșeurile menajere în 10 containere diferite pentru a facilita reciclarea.

Dacă te întorci în patrie, vei fi uimit de barbarii care te strecoară și te tusesc în față. Sau îți înfundă casa în pantofi murdari. De neconceput în Japonia

Sursa: Por qué Japón es un país extremadamente limpio pese a que apenas tiene papeleras y barrenderos [online] [citat 21.04.20]. Disponibil: www.bbc.com

Stil și etichetă în Japonia. Ce trebuie să știm despre japonezi dacă vrei să faci afaceri cu ei?

Japonia este o țară frumosă, cu tradiții și cu o economie puternică. Dar sunt nște reguli specifice japonezilor pe care ar trebui să le ști înainte de a iniția afaceri cu ei. Sursa informației este Noul cod al bunelor maniere. Ghid actualziat pentru un comportament adecvat de Silke Schneider-Flaig. Cartea a apărut în anul 2011 în București, la editura ALL.

Japonezii pun cel mai mare preţ pe comportamentul manierat, nu numai în activitatea profesională, ci şi în viaţa personală, chiar în activitatea sportivă sau la servirea ceaiului. Vestimentaţia este întotdeauna formală: costume închise la culoare pentru bărbaţi sau haine business pentru femei, unde bluzele trebuie să fie încheiate până la gât. De altfel, controlul de sine reprezintă o caracteristică importantă. Faţa nu trebuie pierdută din vedere. De aceea japonezii par foarte formali. Cine îşi pierde controlul, pierde un partener de afaceri. Să presupunem că cineva se ceartă cu partenerul de afaceri japonez şi „explodează”  de furie, punându-l pe acesta într-o situaţie dificilă. Iscusinţa diplomatică ne face să ne arătăm adevărata faţă permiţând o rezolvare a situaţiei dificile. În acest fel rămâne, cel puţin, şansa ca negocierea contractului să nu fie anulată. Indiferent de situaţie, negocierile trebuie făcute cu mult tact.

Formule de salut

Îin Japonia, salutul este un indiciu important al bunelor maniere. Aici se salută printr-o aplecare. Cu cât este mai înalt în rang cel pe care îl salutăm, cu atât trebuie să ne aplecăm mai mult. Mâinile nu sunt împreunate ca pentru rugăciune, ci lăsate lejer pe lângă coapse. Însă, în mediul de afaceri este acceptată şi strângerea de mână. În strânsă legătură cu salutul se află şi schimbul de cărţi de vizită, în măsura în care persoanele nu se cunosc încă. Acestea se oferă cu ambele mâini şi se iau în acelaşi fel. Cine nu acordă atenţie acestor detaii va face o greşeală penibilă! Cei care a oferit cartea de vizită se va simţi imediat ofensat. Persoanele care desfăşoară constant o activitate comercială în Japonia, trebuie să se asigure că pe spatele cărţilor de vizită personale informaţiile sunt scrise şi în limba japoneză. în mod normal se scrie mai întâi numele şi apoi prenumele.

Negocierea afacerilor

Cei care desfăşoară o activitate comercială în Japonia nu trebuie să se grăbească; contactele se stabilesc după un anumit timp.

Japonezilor nu le place să facă afaceri cu străinii. Cinele de afaceri sau delegaţiile comerciale oferă un bun prilej pentru stabilirea unor noi contacte de afaceri.

Odată încheiat contactul, relaţia cu partenerii şi clienţii trebuie menţinută în continuare. Micile cadouri, care trebuie să fie împachetate frumos, obligatoriu, menţin relaţiile. Japonezii se bucură de orice obiect tipic adus din ţara de provenienţă (coniacul francez de la francezi, saboţi de lemn de la partenerul de afaceri din Olanda etc.). Nu se dăruiesc niciodată flori albe. De altfel, trebuie acordată atenţie cadourilor care au ceva în comun cu cifra patru. Aduce ghinion.

CADOUL Şl AMBALAJUL

În Japonia, ambalajele se află la rang de artă. Ambalajul trebuie să fie realizat cu atenţie şi cu imaginaţie. Cadourile se oferă şi se primesc întotdeauna cu ambele mâini. Despachetarea se face însă mult mai târziu.

Evenimente after-work

În Japonia se obişnuieşte să se servească masa şi să se bea cu prietenii şi partenerii de afaceri. Discuţiile sunt nonformale. Fiecare îi povesteşte celuilalt ce ar vrea să audă cu plăcere. Aici se poate menţiona, de exemplu, admiraţia pentru meditaţia zen şi pentru filosofia zen. De altfel, diferenţa dintre slujbă şi viaţa privată, respectiv afaceri şi after-work este foarte bine delimitată la japonezi. În timp ce ziua se desfăşoară într-un mod foarte formal, seara se încheie deseori într-o atmosferă zgomotoasă şi prietenoasă cu vin din orez (sake) şi karaoke. Aici se vorbeşte foarte mult. Ca măsură de precauţie, este bine ca paharul să nu se bea până la fund, pentru a nu fi reumplut imediat. În afară de aceasta, cel care face cinste cu sake are un avantaj decisiv: este cel care serveşte băutura. Prin urmare, nu trebuie să îşi umple paharul. Acest lucru nu este obligatoriu.

Mersul la karaoke presupune ca toţi invitaţii şi clienţii să participe din proprie iniţiativă. Nu trebuie să existe teama în faţa momentelor penibile, deoarece în ziua următoare nimeni nu va discuta despre asta. Va fi valabil din nou „business as usual”. Toţi se comportă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Japonezii şi ceaiul

Ceaiul nu este o băutură în Japonia, ci o ceremonie. Cel care bea ceaiul doar pentru a-şi potoli setea nu va fi bine văzut de gazdă. Ar fi mult mai dezamăgitor acest fapt pentru un japonez decât este îndulcirea şampaniei cu zahăr cubic şi consumarea acesteia pentru a potoli setea, pentru un francez.

Casele de ceaiuri sunt locuri destinate relaxării. Preţ de câteva clipe este înlăturată agitaţia din timpul zilei, regăsindu-se liniştea şi relaxarea. Ritualul ceaiului are ca scop tonifierea mentală. Multe case de ceaiuri dispun de tatami. Tatami este o saltea folosită de japonezi ca pardoseală. În camere se află un bol din fier cu apă.

Ritualul specific necesită multă atenţie. Gazda ia în mână o mică legătură din bambus cu care pisează praful de ceai până când se transformă într-o spumă verde. Amestecul se bea, de cele mai multe ori, din ceşti ce ceai, din câteva înghiţituri (trei). Deoarece ceaiul este amar, în mod normal, gazda oferă mici dulciuri (de cele mai multe ori aluat din orez). Oaspetele care se află în Japonia trebuie să cunoască ceremonia ceaiului.

BUDISMUL ŞI BUDISMUL ZEN

Budismul zen se bucură de mult respect în Japonia. Zen înseamnă meditaţie. Acest lucru se observă din poziţia de meditaţie. în secolul al V-lea î. H. s-a născut Siddhar-tha Gautama, fiul unui rege. Mai târziu şi-a luat numele de Buddha (care înseamnă „a trezi”). Acesta a căutat o cale de a depăşi caracterul efemer al lumii. La vârsta de 35 de ani a atins iluminarea. De aici înainte s-a dedicat scopului de a depăşi caracterul trecător al existenţei pământeşti, eliminând suferinţa. Această învăţătură este caracterizată prin toleranţă şi milă. Budismul se numără printre religiile lumii. Adepţii sunt estimaţi la circa 500 de milioane. Budismul zen a fost promovat de un călugăr din india, Bodhi-dharma. în secolele al XII-lea şi al XII-lea această religie s-a răspândit în Japonia, prin intermediul călugărilor Esai şi Dogen. Budismul este definitoriu pentu Japonia. Predica budismului zen recomandă mersul desculţ pentru a pune mai bine în legătură pământul şi anotimpurile.

Unii adepţi merg desculţi întregul an, inclusiv iarna. Zen influenţează ceremonia tradiţională a ceaiului, tehnica de aranjare a florilor (ikebana) şi multe altele.

STRESUL ŞI REPUTAŢIA

Liniştea care domină ceremonia ceaiului trebuie să ajute şi la combaterea stresului. Cine este stresat şi nu se poate controla îşi pierde repede reputaţia în rândul japonezilor, care resimt agresiunea ca pe o lipsă de respect.

Japonezii şi mâncarea

În Japonia este foarte răspândit obiceiul de a duce la gură bolul cu orez sau cu supă. Bărbaţilor le este permisă sorbirea cu zgomot a supei de tăiţei (femeile trebuie să mănânce supa într-un mod mai elegant). La restaurant gazda este cea care comandă.

Simţul japonezilor pentru calm

Japonezii dau mare importanţă calmului, chiar şi atunci când se confruntă cu agitaţia creată de persoanele din mijloacele de transport în comun. Acolo nu domneşte agresivitatea specifică orelor de vârf din metropolele occidentale. Calmul se bazează pe vechi principii. Şi acestea îşi au originea în budism. Modestia, calmul, decenţa şi capacitatea de a lua o pauză sunt foarte importante. Este posibilă deconectarea de la agitaţia de zi cu zi a unei metropole? în Tokio atrag atenţia templele aflate în mijlocul agitaţiei, între străzile cu magazine şi complexele de birouri. Mulţi îşi rezervă timp, în ciuda stresului, pentru a aprinde acolo un beţişor parfumat şi pentru a se relaxa, preţ de câteva minute. Arta calmului, aici numărându-se şi ascultarea celorlalţi cu răbdare şi neîntreru-perea constantă, este subordonată bunelor maniere.

INTERESUL PENTRU TEATRUL NOH

Japonezii pun mare preţ pe estetică şi pe ascultarea celorlalţi. Un exemplu în acest sens este şi preocuparea pentru teatrul Noh. Acesta este o reprezentare artistică, ce se caracterizează prin gesturi simbolice, replici puţine şi muzică de flaut şi tambur. Actorii sunt toţi de sex masculin. Mişcările sunt nemaipomenit de lente şi îndeamnă către meditaţie.

Fără un „nu” răspicat

Japonezii îndrăgesc armonia. Le este dificil să răspundă concret la întrebări directe dacă prin aceasta este compromisă armonia. Să presupunem că un client pune o întrebare directă legată de un proiect (de exemplu, dacă doresc sau nu să încheie un contract). Va fi formulat un răspuns vag chiar şi atunci când directorul firmei japoneze ştie cu certitudine că va încheia contractul cu un alt partener. Răspunsuri vagi precum: „poate fi problematic” sau „ne vom da silinţa în aşa fel încât să fie modificat contractul în avantajul ambelor părţi” inspiră neîncredere. În Japonia armonia este mai importantă decât clarificarea.

Reguli stricte de comportament în sport

Chiar şi în sport sunt valabile reguli de bună conduită deosebit de stricte. Japonia este ţara artelor marţiale. Printre acestea se numără, de exemplu, aikido. Cu greu există o altă ramură sportivă care să respecte eticheta aşa cum se întâmplă în cazul artelor marţiale. Încă de la intrarea în sala de antrenament (dojo) trebuie să se facă plecăciunea dojo. De asemenea, se salută la intrarea sau la ieşirea de pe saltea, şi la ieşirea din sală. Societatea internaţională a Kuma Ryu Aiki Bu-Jutsu impune literalmente ca înainte de intrarea pe saltea mâinile şi picioarele să fie spălate. în plus, unghiile de la mâini şi de la picioare trebuie tăiate scurt (pentru a evita pericolul unor răniri accidentale). Bijuteriile trebuie scoase înainte de începerea antrenamentului (din acelaşi motiv amintit mai sus) şi vezica urinară nu trebuie să creeze probleme în timpul antrenamentului. Antrenorului te adresezi cu„Senpai” şi maestrului cu „Sensei”, folosindu-se numele plus „San”. Indicaţiile antrenorului se respectă imediat ce au fost rostite. Îîn timpul antrenamentului, profesorul sau maestrul poate fi întrerupt doar în cazuri excepţionale după ce elevul a sugerat dorinţa de a se adresa printr-o plecăciune. Plecăciunea se repetă şi după primirea răspunsului. în principiu, atât Sensei, cât şi Senpai sunt salutaţi printr-o plecăciune. în plus, cei cu grad superior sunt respectaţi întotdeauna, sfaturile lor sunt acceptate fără critică. Invitaţia la exerciţiu sau la luptă o face întotdeauna cel superior în grad şi nu invers. în dojo sunt interzise discuţiile zgomotoase şi comportamentul necorespunzător. Partenerii dojo sunt parteneri importanţi în drumul vieţii („do” însemnând drum, principiu, învăţătură). Relaţia trebuie să fie amicală. Centura reprezintă semnul distinctiv al performanţei obţinute. În acelaşi timp, sugerează cunoştinţele partenerului. Centura trebuie să motiveze şi nu să ducă la aroganţă şi orgoliu. La părăsirea sălii se poartă zori (sandale tradiţionale ale samurailor), în sală se intră fie desculţ, fie cu aşa-numiţii tabi (şosetele tradiţionale ale samurailor). Există însă şi reguli stricte ale echipamentului. La antrenament se poartă un gi alb (echipamentul de judo) şi hakama albă (fustă-pantalon a călăreţilor, vestimentaţia tradiţională a samurailor). Dacă un elev întârzie, trebuie să recupereze întreaga etichetă (reigisaho) şi exerciţiile de încălzire (taisho). În plus, fiecare exerciţiu trebuie să înceapă şi să se încheie cu o plecăciune.,,Onegai shimasu” („Adresez o rugăminte”) reprezintă formula folosită înainte de executarea unei tehnici. După executarea unei tehnici se spune „arigato gozia mashita” prin care se exprimă recunoştinţa.

Transferarea principiilor din sport în viaţa personală

Codul de onoare din astfel de sporturi este respectat şi în viaţa personală. Spre exemplu, societatea internaţională Kuma Ryu Aiki Bu-Jutsu stipulează foarte clar regulile astfel încât codul să fie respectat întotdeauna în mod corect şi în afara sălii dojo. Vorbăria şi spectacolul sunt interzise. Atitudinea rezervată şi modestia sunt mai curând un indiciu, un semn al suveranității și al puterii decât al demosntrării tehnicilor învățate.

Alte aspecte

De altfel, partenerilor de afaceri japonezi ar trebui să ne adresăm folosind numele de familie şi „san”. În cadrul afacerilor, cei care sunt însoţiţi de mai mulţi colegi fac o impresie mai bună. Acest lucru exprimă importanţa deosebită şi respectul acordat întâlnirii. La prezentări, japonezii pun mare accent pe design. Filmele de prezentare, cataloagele sau prezentările în Power Point ar trebui să fie cât mai atractive (poze, schiţe, tabele). Atât japonezele, cât şi japonezii se bucură de felicitările primite, în special cele de Anul Nou. Cei care doresc să-şi menţină şi să-şi îmbunătăţească relaţiile de afaceri ar trebui să ţină cont de acest lucru şi să transmită salutări şi urări de bine din ţara natală. Este de la sine înţeles că felicitarea trebuie să fie atractivă din punctul de vedere al calităţii şi al graficii pentru ca destinatarul să vadă câtă stimă îi poartă expeditorul. Din acest motiv se folosesc, indiscutabil, timbrele speciale.

La o invitaţie privată haina şi pantofii trebuie scoase de la intrare. Pantofii ar trebui să stea cu vârful spre ieşire. Gazdele bune pun la dispoziţie papuci. În camerele în care se intră doar în ciorapi, există papuci speciali pentru toaletă. Suflarea zgomotoasă a nasului, tusea sau strănutul sunt nedorite.

DE REŢINUT!

•           Partenerilor de afaceri japonezi ar trebui să ne adresăm folosind numele de familie şi „san”.

•           La întâlnirile de afaceri este de preferat să nu ne prezentăm singuri, ci, pe cât posibil, cu alţi colegi. Acest lucru inspiră importanţă şi respect.

•           Prezentările trebuie să fie cât mai atractive (design, imagini, schiţe).

•           Lucrul în echipă.

•           Punctualitatea.

•           întâlnirile de seară cu partenerii, colegii sau clienţii.

•           Karaoke cu partenerii de afaceri.

•           Suvenire din ţara natală.

•           Intrarea într-o casă fără a purta papuci.

•           Interesul pentru teatrul Noh.

•           Interesul pentru artele marţiale japoneze (aikido).

•           Oferirea cadourilor cu ambele mâini.