Se afișează postările cu eticheta geografia Mexicului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta geografia Mexicului. Afișați toate postările

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Influențe culturale istorico-geografice în Mexic

Înainte de a ne îndrepta cu gîndul la bucătăria mexicană, nu putem să facem abstracție de geografia așezării Mexicului, de istorie, tradiții și obiceiuri întîlnite aici, de-a lungul secolelor pentru că tradiția și cultura Mexicului este o mixtură halucinantă de influențe, dar care totuși a rămas cu specificul ei, bine determinat.
Luminile orașului și zăpada din vîrful vulcanilor Popocatepetl sau Iztacihuatl, cactușii din salată, coioții de lemn ai indienilor întîlniți în piața Ciudad de Mexico, mariachi și tequila, poncho și ponche (o delicioasă băutură din trestie de zahăr și fructe), vor spune în felul lor „colorat” și aromat vizitatorilor: „¡siempre eres bienvenido aqui!”. Din pădurea tropicală pînă la deșerturi vaste, de la piramidele și templele mayașe, pînă la plaje precum Acapulco, de la vulcanii uriași, înzăpeziți, la străzile gigantului Mexico City, nenumărate culori și arome, ritmuri și istorii provoacă simțurile călătorului.
Extinzîndu-se pe trimea sudică a Americii de Nord, cuprinzînd treizeci și unu de state, și o capitală uriașă (18 milioane locuitori), cocoțată la 2.240 m altitudine, Mexico este, din punct de vedere al bogăției și al diversității sale, cel mai bun vecin pe care și l-ar putea dori un gurman. Asta au gîndit și spaniolii care, în 1521, debarcați pe țărmurile de la Yucatan, au stîrnit panică în rîndul populațiilor băștinașe precum aztecii, maiașii, zapotecii. Hernan Cortes și echipajul său s-au stabilit aici pentru trei secole de dominație spaniolă, pînă cînd, în 1810, un preot dintr-un sai, Miguel Hidalgo, a pronunțat faimosul său „grito” sau strigătul: „¡Mexicanos! ¡Viva Mexico! ¡Viva la Independencia!”.
Următoarea sută de ani a adus un șir interminabil de invații (mai ales dinspre S.U.A.) și guvernări intermitente, iar secolul douăzeci a venit cu Revoluția Mexicană, cu eroi precum Pancho Villa și lupte, la al căror sfîrșit, mexicanii dețineau suveranitatea, dar nu și o țară unită.
Amestecul de culturi, peisaje, limbi, influențe artistice și muzicale se evidențiază perfect pe tarabele din Piața Zocalo din Mexico City, a doua piață ca mărime din lume, după Piața Roșie din lume. Mixtura dintre culturi a dus la mixtura dintre bucătării, precum mestizajes, tex-mex.

Sursa: Influențe culturale istorico-geografice. În: DELANEY, Rain. Rețete din bucătăria mexicană. Cluj-Napoca, URBAN LIFE STYLE, 2008, pp. 5-7.

miercuri, 28 octombrie 2015

Sfaturi de călătorie în Mexic

Planificarea călătoriei. Cînd să mergi

Momentul în care alegi să vizitezi Mexicul, depinde de ceea ce vrei să faci și să vezi, de constrîngerile legate de buget și de toleranța ta la căldură sau umiditate. Mexicul este o țară mare și foarte diversificată din punct de vedere geografic, microclimatele fiind dictate de altitudine și latitudine. Din iunie pînă în octombrie este cea mai umedă vreme, rezervă-ți vacanța în sezonul mai puțin aglomerat, pentru a evita mulțimea și pentru a găsi prețuri mai mici la hoteluri sau la biletele de avion.
Ploaia poate periclita vacanțele la plajă, iar la sfîrșitul lui septembrie și în octombrie vine sezonul uraganelor de-a lungul Golfului și pe coastele de sud, respectiv centrală, a Oceanului Pacific (dar și în Baja, deși mai puțin frecvent). În Baja California și în deșerturi este extrem de cald vara, deși pescarii înfruntă căldura pentru partidele de pescuit. 
Sezonul de vîrf durează de la sfîrșitul lui noiembrie (Ziua Recunoștinței) pînă la Săptămîna Sfîntă (Semana Santa), prețurile la hotele fiind mai mari în special de Crăciun, Anul Nou și Paște. exicanii, dar și străinii călătoresc frecvent în timpul acestor sărbători, iar rezervările trebuie făcute în avans. Cei interesați de cultura mexicană își pot planifica vacanța în timpul fiestelor din țară, inclusiv în săptămînile care precedă Paștele, Crăciunul, Ziua Morților și multe altele.

Ce să iei cu tine
Deși mexicanii sunt mai puțin formali cum erau înainte, locuitorii din orașe se îmbracă elegant, iar oamenii de afaceri, la costum. Excepție e zona de coastă, unde îmbrăcămintea e mai lejeră, femeile poarte arareori pantaloni scurți, iar bărbații nu sunt văzuți fără tricou pe plajă. Ia-ți haine ușoare și confortabile pt clima tropicală, plus pulover sau jachetă subțire. Încălțămintea confortabilă este esențială pentru siturile arheologice, străzile pavate și plimbările lungi. Un tricou subțire cu mînecă lungă previne mușcăturile de țînțari, la fel și un spray special. Crema de protecție solară, ochelarii de soare și o pălărie cu boruri mari sunt necesare. La fel și un ghid de conversație spaniol-român ori spaniol englez. Cei care merg cu cortul și cei care fac drumeții ar trebui să aibă la ei tablete de iod și filtre pentru a purifica apa, dacă cea îmbuteliată nu este disponibilă.

Formalități de intrare în țară
Pentru cetățenii din SUA, Canada, Marea Britanie, Irlanda Australia, Noua Zeelandă și o mare parte din vestul Europei nu este nevoie de viză de intrare în Mexic. Vei avea nevoie de un pasaport sau de un card turistic, care poate fi obținută de la ambasade, agenții de turism și de la punctele de trecere a frontierei; ele sunt distribuite și la zborurile tradiționale. Minorii au nevoie de o scrisoare legalizată la notar, de la unul sau ambii părinți ori tutori, în cazul în care aceștia nu-l însoțesc. Cetățenii din SUA și Canada pot sta în Mexic pînă la 180 de zile doar cu cardul turistic.


Sursa: Sfaturi de călătorie. În: ONSTOTT, Jane. Mexic. București, Biblioteca Adevărul, 2010, pp. 348-355.

Sursa imaginii: www.backyardnature.net



sâmbătă, 17 octombrie 2015

Baja California din Mexic

Peninsula Baja California a atras dintotdeauna o mulțime de oameni de știință și pasionați de aventură. 
Peninsula Baja California s-a separat treptat de continent cu aproape cinci milioane de ani în urmă, desprinzîndu-se de-a lungul faliei San Andreas și luînd cu ea o serie de lanțuri muntoase. lățimea cea mai mare se întinde pe distanța de 193 km, de-a lungul graniței cu Statele Unite ale Americii. Cei mai mulți vizitează Los Cabos, aflat la o distanță de 1300 km de  Statele Unite ale Americii. Între cele două extreme se găsesc peisaje formate din deșert și ocean - aspre, dramatice, dar extrem de încîntătoare. Turismul din Tijuana-Ensenada s-a diminuat drastic din cauza știrilor despre violențele din zonele de graniță, carteluri de droguri și forțele de poliție.
Cel puțin cinci grupuri de băștinași locuiau în Baja cînd Juan Maria Salvatierra și-a stabilit misiunea religioasă în Loreto, în anul 1697. Pe măsură ce misionarii și aventurierii europeni și-au croit drum către peninsulă, populația nativă a fost decimată de bătălii sau de boli.
Partea din Oceanul Pacific este recunoscută pentru valurile uimitoare, pentru uriașul pește-sabie sau balenele migratoare; Golful Californiei, numit și Marea Cortez, este visul oricărui biolog. Multe grupuri de protejare a mediului înconjurător din lume sunt interesate de protejarea Golfului California, astfel, în anul 2005, UNESCO a desemnat acest loc ca parte din moștenirea universală. 
Peninsula a făcut parte inițial dintr-o regiune mai mare, care includea și statul California, dar în prezent face parte din Statele Unite. În anul 1974, guvernul mexican a împărțit această regiune în două state - Baja California (cunoscută și ca Baja Norte) și Baja California Sur. Aproximativ 80% din locuitorii din Baja trăiesc în nord; doar Tijuana are o populație de aproape 2000000 locuitori.
Între Tijuana (al 4-lea oraș ca mărime din Mexic) și Ensenada (cel mai mare port din Baja California) se află un număr din ce mai mare de hoteluri, firme și pensiuni cu vedere la ocean. Acestea includ acuma și satele de pescari. Turismul din această regiune nu este o noutate. Încă din timpul prohibișiei din Statele Unite ale Americii, Tijuana a atras o mulțime de iubitori ai vieții de noapte, dar și de zi.
Tijuana este o destinație de shopping, o șansă de a vedea o bucățică din Mexic, de vacanță și de a te aventura spre sud. Turiștii se tem să se aventurieze prea mult pe cont propriu, iar cei care vor să o facă o afacere avantajoasă profită de excursiile de două ore, organizate cu autobuzul. Autobuzele cu etaj au 13 opriri: la crama L.A. Cetto, la centrul cultural, pe legendara stradă principală din Tijuana, Avenida Revolución. La est de centru se află Centro Cultural Tijuana, Teatrul Omnimax (1000 locuri), Museo de las Californias (muzeu adiacent cu un restaurant și două etaje).
Rosarito Beach
La 29 km de Tijuana se află Rosarito, oraș turistic care are propriul district și se șe întinde pe 32 km de-a lungul coastei plin cu plaje. Sunt multe magazine, depozite și chioșcuri ce comercializează vase din lut, smălțuite sau nu, obiecte de artizanat și altele. Cele mai multe magazine, baruri, hoteluri și restaurante se află pe Bulevardul Benito Juárez.
La aproape 51 km sud de Rosarito, Ensenada se unește cu nordul extremic al regiunii Bahía de Todos Santos. Apropierea de granița cu SUA, restaurantele unde se servesc fructe de mare, dar și sporturile de apă fac din acest loc o destinație favorită de weekend. Shopingul este concentrat pe Avenida López Mateos.  Excursii de observare a balenelor sunt organizate de Sportfishing Pier, din decembrie pînă în martie. Se fac ieșiri nocturne, pentru pescuit, iar cea mai bună perioadă este iunie-septembrie. La sun de Ensenada există o fosă denumită La Bufadora, ce aruncă apa din ocean în jeturi înalte de 24 de metri. 
Pînă în anul 1974, cei mai mulți naturaliști, exploratori și pescari mergeau pe drumuri neamenajate și pline de nisip ca să ajungă în Peninsula Baja. Guvernul mexican a construit autostrada 1, deschizînd astfel Baja pentru publicul larg. Drumul se întinde de la Oceanul Pacific pînă în Golful California și trece peste mai multe vîrfuri muntoase. Autostrada 1 începe chair după intersecția cu granița de la San Isidro și leagă ținutul San Diego cu Tijuana. Unii turiști se opresc să facă cumpărături sau peisaj, alții se îndreaptă spre Rosarito sau fac o pauzî pe plaja din Cantamar. Puerto Nuevo, denumit și Newport, care se află în apropiere, s-a dezvoltat foarte mult, mai demult fiind un loc unde se preparau homari. 

Sursa: Baja California. În: ONSTOTT, Jane. Mexic. București, Biblioteca Adevărul, 2010, pp. 53-61.
Sursa imaginilor: http://www.flickriver.com/photos/buelna/2411434398/https://en.wikipedia.org/wiki/

sâmbătă, 18 iulie 2015

Mexicul azi (II)

Eseistul și poetul Octavia Paz, cîștigător ar Premiului Nobel, în lucrarea sa The Labyrinth of Solitude (Labirintul solitudinii), afirmă despre compatrioții săi că sunt reticenți și singuratici. Cei mai mulți turiști, însă, spun despre mexicani în calitate de gazde, că sunt simpatici.

Ca relief, Mexicul pornește în mod radial de pe platoul Valea Mexicului (Valea Anáhuac), centru fizic și politic, unde locuiște mai mult de o cincime din populația totală a țării. Construit  pe rămășițele fostei capitale aztece Tenochtitlán, 1521, Ciudad de México este înconjurat de cele mai fertile terenuri din țară. Deși cel puțin jumătate din suprafața sa este aridă ori semiaridă, în Mexic se cultivă porumb, grîu, soia, orez, fasole, cafea, cacao, fructe și legume. 
Sierra Madre, lanț muntos în Mexic
Mexicul este dominat de munți. Mergînd spre sud, de la granița cu Statele Unite, pe aproximativ 1.200 km, există două grupe ale lanțului muntos Sierra Madre (Munții-Mamă): grupa orientală și és, Peninsula Baja California este formată deopotrivă din deșert și munți, cu opt lanțuri muntoase importante, o mulțime de insule și o linie de coastă unită, de aproape 4.800 km. Una din cele mai lungi și mai izolate peninsule din lume, a fost legată de la un capăt la altul de drumuri abia în snul 1970.
grupa occidentală. Între ele, platoul mexican cuprinde o serie de munți mai mici și văi înalte. În Nord se află deșerturile Chihuahua și Sonora. Înconjurată de Oceanul Pacific și de Marea Cort
Mineralele sunt o sursă imprtantă de venit. Mexicul se află pe primul loc în lume în ceea ce privește minereurile de argint; cuprul, plumbul, zincul și sarea fiind resurse importante. În Mexic se află arbori de mahon, nuci, lemn de trandafir, dar și alți copaci cu lemn de esență tare, cum ar fi pinul (pentru hîrtie și pastă de lemn).
Amatorii de drumeții montane sunt atrași de unul din cele mai înalte vîrfuri muntoase de pe continent - Pico de Orizaba, Iztaccíhuatl și La Malinche, care se grupează în jurul paralelei 19.
Aproape 30% din mexicani sunt băștinași, iar două treimi sunt metiși. Mai mult de șapte milioane de mexicani vorbesc limbi sau dialecte indigene, în special mayașă, mixtecă, náhuatl, otomí, purépecha și zapotec. 
Înființat ca o consecință a Revoluției, Partidul Revoluționar Instituțional (RPI - Partido Revolucionario Institucional) a fost partidul oficial de guvernămînt începînd cu 1929. În sondajele din 2000 au arătat că oamenii din majoritatea zonelor rurale cred în acest partid și guvernul înseamnă același lucru. Partidul a cîștigat toate alegerile prezidnețiale și s-a aflat de cele mai multe ori la guvernare în periaoda 1929-1994. Evenimentele din anii ’90 au continuat să mobilizeze publicul publicul cu privire la schimbarea politică. Președintele Luis Donaldo Colosio a fost asasinat în 1994, iar Carlos Salinas de Gortari, avînd un mandat de 6 ani (1988-1994) a lăsat în urmă un haos economic, inclusiv deprecierea monedei peso și împrumuturi neperformante. 
În ciuda dificultăților politice, Mexicul a început să fie un jucător important în economia mondială. În anul 2008 a ocupat locul 2 în topul celor mai dinamice economiii din America Latină, după Brazilia, cu un produs intern brut mai mare de 17.000 $ pe cap de locuitor.
Mexicul este o țară catolică și se celebrează zilele sfinților și alte sărbători religioase. Mexicanii 
apelează la focuri de artificii ori de cîte ori este posibil. Arareori de culcă devreme în noapte în care se celebrează vreo sărbătoare sau chiar în noaptea de dinainte. Locuitorii din zona de coastă a Mexicului sunt recunoscuți pentru petrecerile exuberante și pentru faptul că iubesc muzica și dansul. Cel mai renumit carnavaluri din țară (prin care se sărbătorește intrarea în Postul Paștelui) se desfășoară în Veracruz, cu baluri mascate, parade fastuoase cu petreceri și costume care țin toată noaptea. Un festival ar fi Festivalul Fecioarei din Guadalupe desfășurat în Ciudad de México.

Sursa: Mexicul azi. În: ONSTOTT, Jane. Mexic. București, Biblioteca Adevărul, 2010, pp. 14-19. (Colecția National Geografic Traveler).
Sursa imaginilor: en.wikipedia.org și www.formula-as.ro