duminică, 11 decembrie 2022

Interviu cu Victoria Popescu, administratoarea companiei „Noi 5 group SRL”

 Recomandăm spre lectură un interviu cu Victoria Popescu, administratoarea companiei „Noi 5 group SRL”. Scopul interviului este de a afla cum poți deveni un antreprenor, bazându-ne pe fapte reale și de a afla care sunt pașii, problemele și sfaturile de la un fondator.

Argentina Fron: Cum a început totul?

VictoriaPopescu: Ca și în orice afacere, nu s-a făcut totul într-o zi. Drumul antreprenoriatului e lung: e vorba de instanțe, documente, specialiști etc. Însă ideea persista deja de mulți ani. Am dat curs afacerii în pandemie.

 AF: De ce ați ales această denumire?

VP: Orice afacere proprie, presupune dăruirea în sine și absența de lângă cei dragi, deaceea când am ales denumirea m-am gândit că măcar așa toată ziua voi fi cu gândul la ei, adică cu gândul la familie. Dat fiind faptul că suntem cinci am creat compania „Noi 5 group SRL”, desigur cu perspectivă pe viitor.

 AF: Cîți angajați ați avut la început?

VP: De la bun început dar și până în prezent sunt eu unica angajată oficial, dar în spate desigur am o echipă întreagă de susținători!

AF: Cine deține controlul asupra afacerii?

VP: Eu sunt singura care hotărăsc când și cum se vor desfășura lucrurile.

 AFCu ce probleme v-ați confruntat?

VP: Printre primele dificultăți care le-am întâlnit de la bun început a fost desigur birocrația moldovenească, am bătut zeci de km și s-au cheltuit kg de hârtie pentru a-mi complica existența. Însă totul depinde de dorința și scopul care îl ai.

 AF: Ce ați face diferit dacă ați începe totul de la început?

VP: Dacă ar fi s-o iau de la început... nu aș schimba nimic, căci cu fiecare „cucui” am devenit mai puternică, mai competentă și de ce nu „obraznică” în sensul bun al cuvântului.

 VF: Ce vă doriți în viitor?

VP: Ca orice antreprenor, îmi doresc desfășurarea cu succes a afacerii și desigur impozite mai mici!

 VF: Ce sfaturi aveți pentru cei ce vor să devină antreprenori?

VP: Sfatul meu ar fi următorul: Urmați-vă dorința și trăiți cu ea, zi și noapte, apoi pune-ți mâna și faceți!

 

Jurnalist: Argentina Fron

*Acest material a fost realizat în cadrul Cursului de Jurnalism Economic care este implementat de Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu American Chamber of Commerce in Moldova cu susținerea financiară de la U.S. Embassy Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția partenerilor donatori.

 

vineri, 2 septembrie 2022

Romanul Viața secretă a lui Evie de Catherine Alliot, colecția CHIC

Viața secretă a lui Evie Hamilton de Catherine Alliott.

Anul apariție: 2010. 

Traducere din limba engleza și note: Alina Popescu.



Evie Hamilton este eroina romanului și are un secret. Unul de care încă nici nu e conștientă. Evie este soția unui bărbat chipeș, cu o carieră de succes, și mama unei adolescente cu rezultate excepționale la învățătură, iar cea mai mare grijă a ei pe lumea asta este dacă are sau nu timp să-și programeze o manichiură în timp ce se duce să-și ia fiica de la lecțiile de clarinet. 

Acțiunea romanului are loc într-un sat tipic englezesc. Ant este genul de soț grijuliu care are grijă de familie. Este genul de bărbat care își duce fiica la școală și la lecții particulare de clarinet. 


Caro nu este doar cumnată cu Evie, dar este și cea mai veche prietenă. Evie este conștientă că într-un anumit moment, expresia „cea mai veche” o înlocuise pe „cea mai bună”.  Care și Evie fuseseră, încă din școală, prietene de nedespărțit, și își petreceau timpul fiecare acasă la cealaltă. Deși ambele visaseră la familii fericite, până la urmă, Caro s-a măritat cu Tim, fratele lui Evie.

Ier Evie s-a căsătorit cu Ant, profesor univeristar, peste care dăduse în librăria în cqare lucra. 

Tot Caro a fost răsplătită peste așteptări, căci, la moartea tatei - bruscă, neașteptată, nu în vreun accident de combină, așa cum li se întâmplă unor fermieri, ci liniștit, în somn și, așa cum s-a aflat ulterior, fără să-și fi scris testamentul, ea a primit și ferma.

Deși subiectul romsnului se începe cu înmormântarea tatălui lui Evie, autoarea descrie foarte bine persoanjele care vor fi în centrul atenției pe tot parcursul romanului. Dar, în mod, prioritar, este Evie și familia sa. 

Evie nu se gândește prea mult la alte lucruri în afara celor legate de rutina zilnică a familiei, și asta pentru că pur și simplu nu are timp. Însă toată aceasta stare confortabila de liniște – sau monotonie – e pe cale să se schimbe. Într-o dimineata însorită, Evie se trezește cu o scrisoare de la Oxford, care pare să aibă efectul unei bombe cu ceas. Ceva ce n-ar fi putut niciodată să anticipeze pătrunde în viața ei confortabilă și imaculata și n-are nicicum de gând să dispară. Dar Evie are o fire răzbătatoare și va descoperi cu timpul că e în stare să facă lucruri de necrezut ca să-și păstreze viața și familia așa cum și le dorește. 

Rămâne totuși un mare semn de întrebare dacă lumea întreagă a unei femei poate fi într-adevăr atât de fragilă precum porțelanurile ei cele mai alese...

Evie află că soțul ei are o fiică, deja la vârsta adolescenței. Fiica lor, Ana, când află, evident că are o reacție negativă. Ant, soțul lui Evie, îi destănuie că s-a culcat cu o fostă studentă. Nici nu a știut că aceasta rămăsese însărcinată. Numele fetei e Stacey. Între timp, Ana și Stacey se împrietenesc, reușind să depășească anumite barierie. Mama lui Stacey, a fost diagnosticată cu cancer, iar scopul de a o prezenta pe Stacey a fost ca tatăl să o ia în familie.



Referințe critice:

Viața secretă a lui Evie Hamilton este un chick-lit deosebit de elegant: fără prea multe artificiiși subterfugii ostentative care să-l facă neverosbil, dar cu suficient romantism cât să capteze pe depin interesul cititorilor. Evie însăși este minunată, o femeie adevărată, dar care încearcă în permanență să găsească ceva bun în oamenii din jurul ei.

Daily Express


O carte amuzantă, condusă pe de-a-ntregul de personajele sale fermecătoare. Certuri, gelozii meschine și dezamăgiri din trecut o fac pe Evie Hamilton să devină nesigură în privința drumului ei în viață. Și, totuși, în ciuda conținutului tragic pe care îi dezvoltă, tonul romanului rămâne mereu blând și plin de haz.

Derby Telegraph


Sursa imaginii: polirom.ro


marți, 15 februarie 2022

Isabel Allende: „Există un război adevărat contra femeii”

Cea mai bine vândută autoare de limbă spaniolă justifică feminismul, bucuria de a trăi, dragostea la vârsta a treia și afrodisiacele, fapte care, după cum menționează ea însăși, a ajutat-o să depășească moartea fiicei ei, Paula. La moment, publică „Violeta”, un roman între pandemii.

 

Scriitoarea Isabel Allende, fotografiată la casa ei din Sausalito, în San Francisco, în decembrie 2021. LORI BARRA

A început să publice la 40 de ani, dar după primul său succes la nivel mondial, Casa spiritelor (în original: La casa de los espíritus), au urmat altele aproape 30 de cărți, dintre care s-au vândut în aproximativ 70 de milioane de exemplare în 42 de limbi. Anul ăsta va împlini 80 de ani – s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, Peru –, Isabel Allende trăiește semi-izolată în orașul San Francisco, fără a avea vreun regret în ceea ce privește restricțiile pandemice. Partea bună a acestei nostalgii este faptul că a avut inspirație pentru Violeta (Plaza & Janés), cel mai nou roman al său după romanul Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune (în spaniolă: Mujeres del alma mía). Noua sa lucrare începe în anii douăzeci, cu gripa spaniolă, și se încheie 100 de ani mai târziu, în mijlocul acestui scenariu. A fost un omagiu adus generației mamei sale. În paginile romanelor sale abordează aceleași teme: dominație, putere, aspirațiile femeilor de a cuceri spații interzise, ​​libertate, loialitate, dragoste... Crede că statul Chile merită oportunitatea pe care o are cu Gabriel Boric, este mândră că a devenit pasionată, vorbește deschis despre căsătoriile sale și relații, despre moartea fiicei sale Paula, despre faptul că fiul său Nicolás i-a interzis să o includă în memoriile sale, despre experiențele sale afrodisiace, despre teama de a-și complica viața din cauza dragostei pe care o vede în relația cu nepoții săi... „Trebuie să sufere; dacă nu, de unde vor ști ei ce este viața?”

 

Noul dvs roman, Violeta, începe cu gripa spaniolă și se termină în vremuri de covid. Ce instrument bun de literatură pentru a urmări elipsele istorice, nu credeți?

A fost o întâmplare să se întâmple așa. Ideea a apărut când a murit mama mea, cu un an înainte de pandemie. Dacă ar mai fi trăit un an, împlinea 100 de ani, un veac. S-a născut într-un an pandemic, deoarece gripa a ajuns în Chile în 1920, și avea să moară în alta. Când a murit, mulți mi-au zis să-i scriu povestea. Aveam o relație specială. Dar existența ei nu a fost pentru că a fost mereu supusă, mai întâi tatălui și apoi soțului ei. Nu există realizare personală pentru o femeie dacă nu știe să se întrețină singură. Dacă depinzi de cineva ca să îți plătească facturile, trebuie să cobori arcul. Și asta a fost soarta mamei mele, în ciuda faptului că era o femeie super creativă. Când scriu, fără să știu ce va deveni Violeta, cred că în adâncul sufletului e acea femeie care mi-aș fi dorit să fie mama.

Mama dvs era artistă, picta.

Picta și avea ochi buni pentru afaceri... Da, dacă tatăl ei și soțul ei ar fi ascultat-o, ar fi ajuns să fie bogați. Ea știa instinctiv unde să investească.

Ce diferențiază generația ta de cea a mamei tale? În scurt timp s-a creat un mare gol.

Generația mea a ieșit în stradă, mulți au mers la universitate, deși eu nu; au căutat de lucru, doar atât, și-au câștigat existența. Dar într-o anumită clasă socială. Cei mai smeriți și muncitori și-au susținut mereu familia, vorbesc de acea clasă în care fetele erau educate să fie soții și mame.

 

Dvs v-ați preocupat mereu să inventați femei care se remarcă prin caracterul său.

Sunt înconjurată de ei! Femei extraordinare. De multe ori găsesc un model uman pe care să-l dezvolt ca personaj, dar realitatea mă întrece pentru că realizează lucruri la care nu mi-aș fi visat niciodată.

Știți, realitatea în sine este adesea o exagerare... Ar trebui să o suprimăm cu ficțiune?

Exact. Când am scris romanul Planul infinit (în spaniolă: El plan infinito), sursa inspirației fiind cel de-al doilea soț al meu, William Gordon, au existat critici care spuneau că acest lucru nu i se poate întâmpla nimănui și a trebuit să tăiem pentru a-l face credibil. Ficțiunea trebuie să fie credibilă, iar viața, uneori, nu este.

 

Ai făcut exercițiul de a te gândi care sunt obsesiile muncii tale? Ce întrebări sunt încă valabile în el și ce răspunsuri nu găsesc?

Sunt mereu aceleași: iubirea și moartea. Violența, nevoia de dreptate, loialitate și curaj. Și un subiect care mă obsedează: puterea cu impunitate, atât în ​​familie, cât și în societate.

 

Feminismul a fost lăsat în călimară. Spui că cheia acestei mișcări nu este ceea ce au femeile între picioare, ci între urechi.

Desigur, asta mi-a marcat viața! Trăim într-un patriarhat. Morala, legile, totul este făcut mai ales de bărbați. Noi, femeile, trebuie să găsim lacune pentru a ne lăsa vocile să fie auzite. Primim din ce în ce mai mult. Dar lipsește. Există un adevărat război împotriva femeilor.

Problema în Occident este că există o extremă dreaptă care susține că acest patriarhat este în pericol și că acele lacune la care faceți aluzie sunt deja prea multe. Ce facem?

Nu v-am spus că trăim sub un patriarhat? În această logică, orice cucerire a celeilalte părți nu este convenabilă. Dar femeile au câștigat situația încetul cu încetul. Și o vor mai câștiga, dar eu nu voi fi în viață să văd. Chiar și așa, mă simt ca în subterană în ceea ce privește energia tinerilor. Uite ce s-a întâmplat în Chile.

 

Spre asta mă îndreptam.

Un tânăr ca Gabriel Boric, 35 de ani, a câștigat... Cine l-a votat? 63% dintre femei, trei din patru tineri, de asemenea. Simt acea energie, de aceea sunt foarte optimistă cu privire la viitor. Ei nu vor sta cu mâna în mâinile acestor bătrâni care conduc lumea.

 

Ce credeți că a cristalizat aceste alegeri?

Ceea ce se întâmplă de mulți ani. Inegalitatea, nemulțumirea, corupția și impunitatea au produs explozia socială din 2019. Ei nu știau prea bine ce susțin. Nu era doar prețul metroului, deși asta a servit drept scuză: au fost privatizările, starea educației, pensiile scandalos de mizerabile, corupția completă a întregului sistem. Au cerut o nouă Constituție. Democratic, nu impus de sus cum s-a întâmplat cu toți de la început, dar mai puțin decât oricare care a emanat dintr-o dictatură. Pandemia i-a trimis pe toți acasă și asta părea înghețat, dar vin alegerile și reapar, departe de asta, ceea ce nu fusese uitat. Lucrurile se întâmplă acolo.

 

Desigur.

Dacă Boric reușește să facă jumătate din ceea ce își propune, va fi deja progres. Discursul său de acceptare rezumă în 17 minute marile aspirații pe care le am pentru Chile: incluziune, egalitate, femei, diversitate, democrație, respect pentru natură. Dacă va reuși, va fi un pas uriaș înainte... Dacă nu, CIA se implică, desigur.

 

Vă văd foarte încântată de noul președinte chilian. Dar celor care susțin că Chile poate ajunge ca Venezuela, ce le-ați spune?

Chile nu este Venezuela. Nici măcar Boric nu este Nicolás Maduro. Trebuie să încerci, nu? Cel mai important lucru este să lupți contra corupției, care devorează totul. Oamenii strigau în stradă: „Nu impunității!” Au strigat pentru demnitate, nu numai a rănilor dictaturii, ci a celor care fură țara.

Cum a fost primită tânăra care a fost nevoită să plece în exil în aceste luni de campanie?

Nimic, a trecut mult timp. Trăim într-o altă țară, într-o altă lume. Observ o neînsemnată sclipire din ochi a lui Boric către Allende. Dar nu mă mai gândesc niciodată la fata aceea.

Este cineva care a lăsat ceva cu siguranță în urmă?

Da, în adâncul sufletului, când merg în Chile, mă simt ca o străină. Dictatura a schimbat-o complet. Este o altă țară. Mă simt chiliană dacă vorbesc cu oamenii, dar dacă merg acolo, mă simt la fel de străină ca în Statele Unite, unde locuiesc.

Se definește, așadar, ca străin și deloc nostalgic?

Sunt nostalgică pentru acea perioadă în care simțeam că aparțin undeva. Dar este o nostalgie sentimentală, romantică și foarte nerealistă.

O nostalgie, în schimb, bună pentru munca dvs?

Da, pentru că rădăcinile mele mă hrănesc acolo. Această ultimă carte, de exemplu, deși nu o pomenesc niciodată, nu aș fi putut s-o scriu dacă nu aș fi venit din Chile. O port aici, în inima mea.

Violeta își poartă și ea lucrurile în inimă. De exemplu, atunci când se face formula „soție plus mama este egal cu plictiseala”, este matematică. Nu este aceeași ecuație pe care mărturisești că ai experimentat-o ​​în prima căsătorie?

Da, cu siguranță se bazează din experiențele personale. La fel ca primul soț al Violetei, la fel a fost și primul meu soț, Miguel Frías. Oameni respectabili și buni. Apoi a venit acea pasiune smulsă pe care am trăit-o în Venezuela cu un argentinian. M-a făcut să părăsesc acel prim soț și copiii mei, dar nu a durat mult, m-a deziluzionat. Când simt că afecțiunea, respectul și admirația s-au terminat, asta este. Ajunge atunci! Pa!

Totuși, s-a recăsătorit.

Da, cu un bărbat fascinant, aventuros, care la început nu știi dacă este criminal sau nu, ăla a fost Willie Gordon. Dar și asta s-a încheiat când am observat că afecțiunea din partea lui s-a încheiat. Aș fi putut continua, dar abia am observat și eu: „La revedere!” Am divorțat când aveam 74 de ani și oamenii mi-au spus: „Dar cum? Vei fi singură”. Ei bine, cred că este nevoie de mai mult curaj pentru a rămâne într-o relație care nu funcționează decât pentru a pleca.

 

Și apoi Roger apare în viața dvs. Al treilea partener.

Roger îmi oferă ceea ce am nevoie: multă dragoste. Restul pot obține și singură. Dacă asta nu îmi pot permite, decât dacă mi se oferă. Și mi-o oferă!

În acest mod împlinește aspirația de a deveni ceea ce căutați: o bătrână pasionată?

Toată viața m-am antrenat pentru asta. Să nu crezi că ajungi la bătrânețe cu mai multă pasiune, trebuie să te antrenezi.

Cum?

Asumarea riscurilor. Să te arunci într-o aventură, să participi la viață cu curiozitate pentru ceilalți și pentru lume, fără a te așeza acolo unde te simți bine. Văd tineri de vârsta nepoților mei care au relații precaute, care nu vor să sufere. Ce ai de gând să faci cu viața ta dacă nu vrei să suferi?

Sunt adesea supraprotejati de părinți. Asta e un lucru bun sau nerealist? Nu ar fi mai bine dacă ar suferi un pic mai mult?

Asta spun, să sufere puțin. Neglijarea blândă funcționează bine cu copiii. Așa i-am educat pe Paula și Nicolás. Cu trei slujbe simultane ca și când i-am crescut, nu am avut timp să fiu cu ochii pe ceea ce făceau. Presupun că au riscat foarte multe și au făcut prostii, dar s-au format și fără ca eu să monitorizez totul.

Cele mai fericite momente din viața lui, spune el, au fost când v-a ținut pentru prima dată, iar cele mai triste, când a ținut pe Paula, aceasta fiind pe moarte. Ai reușit să transformi acea tristețe în ceva pozitiv?

Da, în acțiune. Scrierea cărții despre fiica mea, Paula, m-a ajutat să pun faptele în cuvinte, să înțeleg ce s-a întâmplat. Îndelungata lui agonie de un an a fost o noapte întunecată. Totul era o durere și angoasă. Când am rezolvat-o, pe baza lucrurilor pe care le-am scris mamei mele și a notelor pe care le-am luat, mi-am dat seama că singura cale de ieșire a fiicei mele era moartea. A trebuit să o accept, să o înțeleg, să încerc să mă eliberez de furia pe care o acumulasem din cauza acelei neglijențe care a provocat leziuni grave ale creierului. Nimeni nu a încercat să o rănească intenționat, au fost o serie de circumstanțe. Am primit mii de scrisori, nu exista internet. Și răspunzând la toate, am dezvoltat un proces de comunicare cu oamenii. Toată lumea a suferit pierderi și dureri. Asta a fost extraordinar. O simt pe Paula peste tot, nu voi spune că văd fantome, dar e foarte puternică. Și încasările din acea carte au mers către o fundație care este dedicată să facă ceea ce ar face dacă ar fi în viață, apărând drepturile fundamentale ale femeilor și copiilor.

Ce este mai dureros și mai festiv? Să scrii despre părinții cuiva sau despre copii?

Nu știu... Scriu despre toți: părinți, bunici, copii, veri... Când am publicat romanul Suma zilelor (în spaniolă: La suma de los días), fiul meu Nicolás mi-a spus: „Te rog, mamă, să nu mai scrii niciodată despre mine. Am o viață privată și nu vreau să-mi expun familia”. Și nu am mai făcut-o. Au trecut 15 ani de la acea amintire și nimic mai mult.

De ce? Există posibilitatea să scrieți despre mai multe lucruri din memorie, așa cum ați făcut în romanul Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune (în spaniolă: Mujeres del alma mía).

El se plânge că i-a afectat viața privată. Am publicat în acea amintire tratamentul de fertilitate pe care el și soția lui l-au urmat pentru a avea copii. Mulți oameni i-au oprit pe stradă, s-au simțit expuși. Apoi divorțul fiului meu a fost foarte ciudat. S-a căsătorit cu o fată din Venezuela, au avut trei copii în cinci ani și ea s-a îndrăgostit de iubita fiului meu vitreg.

Bun…

Cele două fete au plecat, iar cei doi băieți au rămas agățați de perie cu trei copii în scutece între ele. A fost subiect de roman! Ce avea să pierd?

Evident! Ce pericol aveți în casă!

Păi, însemna să îmi expun familia. Dar subiectul a fost prea bun.

Después de Paula, usted entona en Afrodita un canto a los afrodisiacos. ¿Le sirvió?

Y tuve la suerte de que se publicara ese libro cuatro meses antes de que apareciera el Viagra. Si no, no se habría vendido ni un ejemplar.

După romanul Paula, ați intonat în romanul Afrodita un cântec pentru afrodisiaci. A fost de succes?

Și am avut noroc că acea carte a fost publicată cu patru luni înainte de apariția Viagrei. Dacă nu, nici măcar o copie nu ar fi fost vândută.

Bunătate!

După ce am publicat romanul Paula, am primit o lovitură de bâtă. Nu am putut scrie nimic. Totul a ieșit plat, gri, plictisitor, imposibil. Mi-am amintit că eram jurnalist și am căutat un subiect care să fie cel mai îndepărtat de doliu: dragostea, lăcomia, sexul. Iar puntea dintre acestea este afrodisiace, deci cercetând și încercând rețetele cu prietenii...

Spune-mi care dintre ele funcționează cu adevărat.

Niciuna, singurul lucru care funcționează este imaginația.

Fara pansamente?

Dacă îl poți condimenta, cu atât mai bine, dar totul este în creier, nu în organele genitale.

 

Isabel Allende, în grădina casei ei. LORI BARRA

La fel la bărbați ca și la femei?

Mai ales la femei, care romantizează totul, devenim sentimentale, inventăm povești pentru că asta ni se pare mult mai stimulant decât orice altceva. Bărbații sunt foarte vizuali. Nu știu dacă Playboy există încă. Au încercat să facă aceste reviste pentru femei și nu funcționează. Homosexualii le cumpără. Nu suntem încântați să vedem un bărbat pe jumătate gol, suntem încântați să ne sufle ceva la ureche. Punctul G este la ureche, nu trebuie să-l cauți în altă parte.

Sfat înțelept la aproape 80 de ani!

Aproape că le am! Și bine ai venit.

Și când scrieți? Planificați mult timp cărțile?

Nuuu! Cu excepția cazului în care se ocupă de episoade istorice. Deja am învățat după 40 de ani de scris să mă relaxez, să nu încerc să forțez nici povestea, nici personajele cu ceea ce credeam anterior că ar trebui să fie. Dacă mă las purtată de instinct și plăcere, descoperind treptat ce se întâmplă, în general funcționează mult mai bine. Există o parte foarte intuitivă a scrisului.

 

Cât de dor îți este de agenta ta, Carmen Balcells?

Foarte mult! Nu numai ca agent, a fost și o prietenă foarte bună. Dacă aveam o problemă, o sunam. Nu a oferit doar o soluție practică, ci și magică și sentimentală. Am avut un astrolog italian; când i-am trimis un manuscris, mi-a spus: „Stai, vorbesc cu astrologul!”

Nu ți-a spus niciodată ce i-a răspuns odată lui García Márquez? Într-o zi a sunat-o și a întrebat-o: „Mă iubești, Carmen?” Ea mi-a răspuns: „Uite, Gabriel, nu pot să răspund la acea întrebare pentru că tu reprezintă 36% din facturarea mea...”.

Nu, deși mi-a spus: „Ține minte, eu sunt agentul tău, nu prietenul tău”. Era aproape să accepte acea implicare personală, dar într-o zi mi-a mărturisit că singurătatea îl cântărește, da, că simțea plăcere să mănânce și să facă afaceri, dar că suferea de singurătate, nu și-a acceptat partea sentimentală.

Mulți te consideră una dintre puținele voci feminine ale boom-ului din America Latină, acel fenomen foarte masculin.

Ei bine, asta au spus când a apărut Casa Spiritelor, că eram singura femeie din acea mișcare. Dar m-au șters repede, nu știu de ce, și m-au etichetat post-Boom. Și știi ce? Nimănui nu-i place să fie luat în considerare după nimic.

 

Interviu realizat de Jesús Ruiz Mantilla și publicat pe data de 15 ianuarie 2022 pe site-ul elpais.com

Sursa: el pais https://elpais.com/eps/2022-01-15/isabel-allende-existe-una-verdadera-guerra-contra-la-mujer.html?utm_source=Facebook&Echobox=1642755694-1&fbclid=IwAR1YO1fZSYheN1TdUsbD0SwAopzmYxjzDeQ79opcbHW9UFnBVSbqsW4cH_8#Tracking%20Code=FB_EPS_CM


luni, 17 ianuarie 2022

„Grey’s Anatomy” va continua cu sezonul 19 la ABC

Starul original Ellen Pompeo a semnat un nou acord pentru a reveni la drama medicală creată de Shonda Rhimes.

Sursa fotografiei: ABC.com


Grey’s Anatomy revine pentru sezonul de difuzare 2022-23.

ABC a reînnoit contractul pentru filmările sezonului 19 pentru drama medicală creată de Shonda Rhimes, după ce a încheiat un nou acord cu Ellen Pompeo, actrița principală. Pompeo se alătură celorlalți staruri originale Chandra Wilson și James Pickens Jr. în revenirea în sezonul 19. Cel din urmă duo a încheiat pacte pe mai mulți ani în mai 2021, când cea mai lungă dramă medicală de la televizor a fost preluată pentru cel de-al 18-lea sezon.


Grey’s Anatomy este un adevărat fenomen, îndrăgit de publicul din întreaga lume. Fie că îl prind live pe ABC, fie că îl transmit pe Hulu sau la nivel global pe Disney+ sau Star+, este clar că fanii nu se pot sătura de geniala creație a Shonda Rhimes”, a declarat Dana Walden, președinte de divertisment la Walt Disney Television. „Avem o încredere enormă în Shonda, Krista Vernoff, Ellen Pompeo și întreaga echipă de creație pentru a debloca povești noi, nespuse, care vor continua să se concentreze pe medicina modernă, să abordeze problemele care modelează lumea din jurul nostru și să rezoneze profund cu fanii loiali pentru ani care vor urma.”

În cel de-al 18-lea sezon, Grey’s Anatomy este la egalitate cu This Is Us de la NBC, fiind serialul nr. 1 al difuzării în demo-ul foarte important pentru adulți 18-49. Serialul este cel mai bine evaluat scenariu original de la ABC și, mulțumită parțial încrucișărilor frecvente, a ajutat, de asemenea, spinoff-ul său axat pe pompieri, Station 19, să devină drama nr. 2 în general al rețelei. Vernoff, care și-a extins propriul contract general cu Disney's ABC Signature în martie trecut, este showrunner atât la Grey's, cât și la Station 19. Vernoff a scris și produs executiv Grey's Anatomy pentru primele șapte sezoane și a fost ales de Rhimes pentru a prelua funcția de showrunner la Grey's, după ce fostul co-showrunner Stacy McKee a plecat pentru a se concentra pe Station 19 și în timp ce Rhimes și-a mutat afacerea generală pe Netflix. Vernoff, a cărei înțelegere este valabilă până în 2023, a adăugat Station 19 în domeniul ei înaintea celui de-al treilea sezon al spinoff-ului Grey’s Anatomy. Station 19 așteaptă în prezent vești despre al șaselea sezon și este de așteptat să revină.


„Nu aș putea fi mai încântat că vom continua să spunem poveștile lui Meredith, Bailey, Richard și ale tuturor celorlalți medici de la Gray Sloan Memorial pentru încă un sezon”, a spus Rhimes. „Acesta este o adevărată mărturie pentru Krista Vernoff, distribuție, echipaj și toți scriitorii care țin publicul la marginea locului, săptămână de săptămână. Și nu ar fi posibil fără generațiile de fani incredibili care au susținut Grey’s Anatomy atâția ani.”


Pompeo și-a exprimat dorința de a încheia drama din Seattle, deși aceste remarci au venit frecvent în anii când contractul ei este de renegociere. Sursele notează că vedeta din spatele rolului iconic al Dr. Meredith Gray a primit încă o creștere de salariu și rămâne actrița cu cele mai mari câștiguri de televiziune într-un serial dramă în primetime. În mod tradițional, ABC începe discuțiile contractuale cu Pompeo în decembrie. În timp ce discuțiile pentru sezonul 18 au ajuns la curent în luna mai trecută, discuțiile au decurs fără probleme pentru sezonul 19.


Sursele spun că nu au fost luate decizii dacă sezonul 19 va fi sfârșitul drumului pentru Grey’s. Având în vedere valoarea francizei - Grey's este un fenomen global și este difuzat în întreaga lume și rămâne o sursă serioasă de bani cu o afacere bogată de streaming la Netflix - orice decizie cu privire la un sezon final ar fi probabil determinată devreme și folosită pentru a ajuta la promovarea în continuare. drama iubita.


„Grey’s Anatomy are un impact global care nu poate fi exagerat. Atingurile lui Grey și, uneori, schimbări, inimile și mințile din întreaga lume, prin conexiunea profundă pe care oamenii o simt cu aceste personaje”, a spus Vernoff. „Sunt încântat să lucrez cu scriitorii noștri extraordinari pentru a visa unde mergem de aici și sunt mereu recunoscător partenerilor noștri de la Disney și ABC pentru că ne-au permis să spunem povești îndrăznețe cu impact real.”


Pe lângă rolul principal, Pompeo produce atât Grey's, cât și Station 19. Dramele, produse executiv de Shondaland de la Rhimes, sunt ultimele spectacole ale producatorului prolific care au rămas la ABC, casa ei de mult timp înainte de a pleca pentru un contract total de nouă cifre. cu Netflix în 2017. Rhimes a livrat deja la Netflix, primul ei show, Bridgerton, devenind cel mai vizionat original al streamerului. Inventing Anna, prima emisiune scrisă și creată de Rhimes de la ABC’s Scandal, se lansează în februarie.


Pompeo, Wilson (Bailey) și Pickens (Richard) conduc o distribuție a lui Grey, care include și Kevin McKidd (Owen), Camilla Luddington (Jo), Kim Raver (Teddy), Caterina Scorsone (Amelia), Kelly McCreary (Maggie), Jake Borelli (Levi), Chris Carmack (Link), Richard Flood (Cormac), Anthony Hill (Winston) și Scott Speedman (Nick).


Grey’s este primul serial scenariu pe care ABC l-a reînnoit pentru sezonul de difuzare 2022-23, știrile sosind în timp ce rețeaua finalizează comedia Black-ish anul acesta.

Articolul a fost scris de Lesley Goldberg pe 10 ianuarie 2022, pentru hollywoodreporter.com