Se afișează postările cu eticheta cultura argentiniană. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cultura argentiniană. Afișați toate postările

duminică, 22 iulie 2018

Vizitatorii oraşului Buenos Aires pot asimila o gamă largă de experienţe ale Argentinei urbane, de la clădirile istorice de lângă Piaza de Mayo până la cimitirul de VIP-uri din Recoleta, locul de odihnă al Evitei Peron

Buenos Aires este o metropolă cu milioane de locuitori şi o capitală de talie mondială, dar şi un oraş format din cartiere primitoare. Denumit „Parisul sudului”, Buenos Aires este un oraş al imigranţilor din Lumea Notă, cu o diversitate plină de viaţă şi o energie continuă care îl aseamănă mai degrabă cu New Yorkul.
Fiind cel mai mare şi mai important oraş din Argentina, Buenos Aires este, ca şi New York, ţinta batjocurii şi antipatiei celor din provincii. Chiar şi aşa, ale sale barrios (cartiere) păstrează aspectul „marelui sat” din secolul al XlX-lea, până ca imigranţii să inunde oraşul înainte de Primul Război Mondial, şi mulţi oameni din provincie vin să îşi încerce norocul printre nativii portenos.
 
Făcând legătura între Congreso și Palatul prezidențial, Avenida de 
În trecut
În 1536, când Pedro de Mendoza a fondat Buenos Aires la marginea pampasului umed, acolo erau doar tabere răsfirate unde indienii Querandi vânau guanaco şi nandu şi căutau mâncare în sălbăticie. Reconstruit de Juan de Garay în 1580, timp de două secole, oraşul a fost o aşezare izolată, dar crearea Coloniei Rio de la Plata a reprezentat un prim pas spre transformarea lui într-unul dintre cele mai mari oraşe-port din lume.
De la proclamarea independenţei din 1816, oraşul s-a extins dincolo de malul râului, spre pampas, absorbind aşezările mai mia şi devenind un centru urban care găzduieşte astăzi o treime din populaţia Argentinei. în zona Buenos Aires locuiesc mai mult de treisprezece milioane de oameni, dar oraşul în sine – un district federal asemănător cu Washington D.C. – este un teritoriu compact cu aproximativ trei milioane de locuitori.

Experienţa barrios
Buenos Aires are patruzeci şi şapte de barrios (cartiere), însă doar câteva sunt uşor accesibile şi au obiective turistice pe care călătorii trebuie să le viziteze. Puterea politică îşi are tabăra în Monserrat, în Piaza de Mayo, unde îşi au reşedinţa preşedintele şi cabinetul său. Spre nord, „Microcentro” din San Nicolás este centrul financiar şi comercial al oraşului. În linie dreaptă spre est, Puerto Madero este o replică însufleţită şi sofisticată a lui Inner Harbor din Baltimore.
La sud de Monserrat, străzile coloniale pietruite din San Telmo devin din ce în ce mai elitiste, dar tradiţia tangoului şi târgul de duminică din Plaza Dorrego nu au dispărut. Mai la sud, La Boca este încă un cartier al clasei muncitoare care atrage turiști prin multicolora sa galerie de magazine Caminito şi prin popularul şi bătăiosul club de fotbal Boca Juniors.
La nord de Microcentro, Piaza San Martín din Retiro este locul unde oligarhia argentiniană a construit conace imense, dând oraşului pretenţiile sale pariziene. În continuare, spre nord, moda s-a răspândit spre Recoleta şi al său rezidenţial „Barrio Norte” şi chiar şi cei trecuţi în nefiinţă o „experimentează” în renumitul Cemeterio de la Recoleta Odată o mahala de evitat, Palermo este acum centrul nervos al gastronomiei, designului şi agrementului argentinian, în timp ce Belgrano este un barrio rezidenţial mai liniştit, cu o mulţime de muzee frumoase.

Dincolo de şoseaua de centură Avenida General Paz, oraşul riveran Tigre este o destinaţie ispititoare, mai ales datorită accesului său la luxurianta deltă Pârană şi la insula istorică Martin García.
Piaza de Mayo şi împrejurimile
Monserrat, cel mai vechi barrio din Buenos Aires, este locul unde Juan de Garay a refondat oraşul la aproape patruzeci de ani după ce coloniştii înfometaţi ai lui Pedro de Mendoza – dintre care unii au ajuns chiar la canibalism – l-au părăsit în 1542. Aşezarea mai trainică a lui Garay este acum centrul vieţii publice din Argentina, cu toate instituţiile-cheie în sau lângă Piaza de Mayo. Toate drumurile către provincii încep din apropiere, din Piaza Mariano Moreno. Mulţi vizitatori şi chiar portenos alipesc San Telmo, care, de fapt, începe cu şase străzi mai la sud de Monserrat.
Piaza de Mayo este faimoasă şi ca fiind locul unde Madres de Piaza de Mayo au înfruntat pentru prima oară junta care le-a răpit şi ucis mulţi dintre copii. Grupul s-a divizat de atunci, însă demonstrează încă în tăcere joia la ora 1530, în jurul obeliscului din piaţă.
Punctul de referinţă al pieţei este palatul preşedintelui, Casa Rosada (vopsită în roz), al cărui balcon este locul de unde Peron îşi striga deseori discursurile către adepţi săi. Sprijinit de coloane din cărămidă roşie, palatul includea odinioară o fortăreaţă colonială şi un birou vamal la subsol. Acum există aici Museo de la Casa Rosada, unde poţi vedea obiecte ce amintesc de preşedinţi ţării, indusiv obiecte personale, caricaturi, caleşţi, tablouri şi sculpturi. Muzeul compensează lipsa de materiale contemporane prin organizarea în weekend de tururi ale palatului în sine (tururile încep din strada Bakarce nr. 50).
Vizavi de muzeu, marmura ciobită a pereţilor clădirii Ministerio de Economía y Finanzas Públias este o mărturie vie a istoriei tulburi a pieţei. Aceste ciobituri sunt urme lăsate de gloanţele avioanelor marinei, care au tras în Casa Rosada în timpul unei incercări de lovitură de stat din 1955.

În partea de nord a pieţei, fațada în stil neodasic a Catedral Metropolitana este o înfăţişare amăgitoare a unei biserici în stil târziu colonial. Susţnută de coloane masive, aceasta are o linie de cupole prin care lumina se aşază timid pe pardoseală. Catedrala reprezintă pentru religie ceea ce Casa Rosada este pentru politică, dar nu cu mult timp în urmă ea influenţa amândouă domeniile: înainte să fie adoptat un amendament constituţional în 1994, apartenenţa la religia romano-catolică era obligatorie pentru a deveni preşedinte. Drapat cu steagul Argentinei, Mausoleo del General José de San Martin, eroul independenţei, ocupă o capelă exterioară în care arde o flacără eternă.
În partea vestică se află Cabildo de Buenos Aires (consiliul orăşenesc), singura clădire colonială care mai există astăzi aici, în are se intră printr-un portic ascuns. Este o versiune mai mică a originalului, deoarece în secolul al XlX-lea maiorul Torcuato de Alvear a dărâmat o mare parte din ea pentru a face loc pentru Avenida de Mayo. Clădirea în sine este mai interesantă decât Museo Histórico National del Cabildo y de la Révolution de Mayo, cu ale sale câteva hărţi, picturi, portrete şi fotografii.

Proiectul controversat al lui Alvear a demolat străzile coloniale înguste pentru a construi un bulevard larg ce duce astăzi spre vest la Congreso de la Nation. Pe drum, el trece pe lângă binecunoscutele Café Tortoni (Avenida de A/lqyo nr. 825, tel. 011/4342-4328, www.cajetortoni.corn. ar), deschisă încă din 1858, Teatro Avenida (Avenida de Mayo nr. 1222, tel. 0114384-5680, www.balirica.oig.ar), o clădire ce deserveşte Teatro Colon mai ales în ţmpul uhimelor lucrări de restaurare ale acestuia, şi Palado Barolo (Avenida de Mayo 1370, tel. 011/4383-1065, wwwpbarolo.com.ar), o clădire de birouri cu ornamente detaliate, inspirate din „Divina comedie” a lui Dante. în faţa clădirii Congreso, Piaza de! Congreso găzduieşte un monument înalt cu statui ale foştilor membri ai congresului.

Monserrat
Două străzi la sud de Piaza de Mayo, Monserrat are mai multe clădiri importante din vechiul cartier colonial, care se întinde an Ignacio de loyola (1722), bazată pe planurile bisericii II Gesu din Roma, care fusese terminată în anul 1584. Lângă ea, Colegio Nacional de Buenos Aires este o şcoală publică de elită patronată de Universidad de Buenos Aires.
Iezuiţii preţuiau intelectul, dar a lor Procuraduria de las Misiones (depozitul), cu faţa spre Atena, arată că preţuiau şi banul. Împreună cu perspicacitatea lor comercială produsele din fermele proprii au făcut din iezuiţi cel mar bogat şi mai puternic ordin monastic din Imperiul Spaniol. Tunelurile defensive restaurate ale clădirii (folosite odinioară pentru contrabandă, împreună cu restul dependinţelor iezuite), sunt deschise publicului prin tururi organizate.
Situată cu un cvartal mai spre est şi decorată cu lemn lăcuit şi podele faianţate, Farmacia de la Estrella (Bulevardul Defensa nr. 201, tel. 011/43434040, farmadadelaes-trella.com) are aerul unei spiţerii homeopatice din secolul al XlX-lea şi chiar asta şi este Detaliile decorative indud şi fresca de pe tavan intitulată „El triunfo de la Farmacopea ante la Enfermedad" („Triumful farmaceuticii asupra bolii”), creată de pictorul italian Carlos Barberis într-un stil romantic ce îl aseamănă contemporanului său american Maxfield Rarrish.
Îndretpată către Plaza de Mayo, Casa Rosada este palatul prezidențial al Argentinei
Situat deasupra farmaciei, Museo de la Ciudad evită eventualele confuzii legate de istoria încâlcită a oraşului prin expoziţiile sale în continuă schimbare, organizate tematic, care expun obiecte de zi cu zi, cum ar fi băi, uşi, gresie şi mobilă Există o sală specială de expoziţii aflată la nivelul străzii, unde ferestrele farmaaei servesc drept vitrine, aşa că şi atuna când muzeul este închis tot poţi admira ceva Peste stradă, Basilica de San Francisco (intersecţia dintre Bulevardul Dansaşi strada Akina, td OTI/4331-0625) a fost creată de un iezuit în 1726, dai aparţine Ordinului Franciscan. Deşi interiorul îşi păstrează integritatea colonială cu podea de gresie decorativă şi cu o cupolă centrală, si-a pierdut mult din ornamentaţie din cauza incendiatorilor peronişti, după tentativa de lovitură de stat din 1955 împotriva lui Peron. Arhitectul Emesto Sackmann a refăcut faţada în stil baroc bavarez, cu două turnuri gemene, în 191T
Un cvartal mai la sud, subestimatul Museo Etnográfico Juan B. Ambrosetti arată şi povesteşte mai multe despre Argentina indigenă – mai ales despre tnburile Kolla din nord-vestul andin, despre seminomazii Mapuche din Patagonia triburile de vânători-culegători din Tierra del Fuego – decât oricare alt muzeu din oraş. Orientarea sa pluralistă este un antidot la o credinţă larg răspândită că argentinienii sunt aproape exclusiv un popor de origine europeană în plus, pe lângă expoziţiile obişnuite, muzeul găzduieşte des conferinţe ţinute de intelectuali din Argentina şi din afară încă puţin spre sud, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Basilica del Santfsimo Rosario y Convento de Santo Domingo ajucat un rol important în invazia britanică dintre anii 1806 şi 1807, dar a pierdut aproape toate artefactele şi documentele coloniale când gmpuri de peronişti au incendiat-o în 1955. Curtea sa găzduieşte Mausoleo de Belgiano, unde o candelă eternă luminează locul de odihnă al generalului Manuel Belgiano, erou al independenţei şi creator al drapelului argentinian.
 
Dansatori de tango, în spetacol în San Telmo
Sein Telmo
San Telmo începe propriu-zis la şase cvartale sud de Piaza de Mayo, dar spiritul lui boem s-a răspândit spre nord peste Avenida Belgrano şi în interiorul străzilor din Monserrat De altfel, se zice că multe dintre afacerile legate de turism din Monserrat îşi au rădăcinile în San Telmo. Puţin neglijent pe alocuri, San Telmo este locul unde averile vechi şi noi sau cele mici şi chiar neînsemnate coexistă într-un amalgam de PH-uri tradiţionale (o propriedad horizontal este o casă cu un singur etaj), mansarde transformate, hoteluri intime, saloane de tangou, restaurante şic şi baruri de degustare de vin şi conventillos dărăpănate – conace vechi ocupate de oameni fără adăpost. Mulţimea de pensiuni de aici face ca zona să fie foarte îndrăgită de călători.
Deşi străzile din San Telmo sunt destul de obişnuite, câteva alei pietruite şi străzi întortocheate dezvăluie atmosfera patriarhală a cartierului.
Centrul de netăgăduit este Piaza Coronei Dorrego, piaţa pietruită al cărei târg de duminică, Feria de San Pedro Telmo, este una dintre atracţiile de top ale oraşului atât pentru argentinieni, cât şi pentru străini. Este atât de îndrăgit încât autorităţile au închis opt cvartale pe Bulevardul Defensa pentru a face loc mulţimii de vânzători, dansatori, mimi, muzicanţi, cântăreţi şi căutători de curiozităţi care inundă cartierul în fiecare duminică. în restul săptămânii, piaţa umbrită este un loc ideal pentru a lua prânzul sau a servi o cafea la una dintre cafenelele şi restaurantele din împrejurimi care îşi scot mesele aici. Se spune, deşi nu e sigur, că prima tabără a lui Pedro de Mendoza a fost înălţată pe terenul înalt din ceea ce astăzi este Parque Lezarea la patru cvartale spre sud, acob unde râul uda odinioară malurile Chiar dacă este adevărat sau nu, o statuie impozantă de bronz tronează în colţul de nord-vest al parcului, deasupra unui monument de marmură cu basorelieful unui indian Querendi sculptat pe el. Duminica, o piaţă de artizani ocupă aleile străjuite de palmieri ale parcului şi chiar se întinde spre nord de-a lungul Bulevardului Defensa către Piaza Dorrego, oprindu-se doar la marele Avenida San Juan.
Peste Bulevardul Defensa, la jumătate de cvartal depărtare de monument, caută faţada pictată cu filete a lui Centra Cultural Torquato Tasso în ciuda aspectului obscur şi nepretenţios, este unul dintre locurile ideale din oraş pentru a vedea şi a auzi dansul şi muzica de tangou live – spre deosebire de spectacolele stridente pe care mulţi dintre portenos le consideră „pentru export”.
La sud, lângă parcul de pe Avenida Casero, Museo Historico Nadonal (Muzeul naţional de istorie), aflat în pregătiri intense pentru sărbătorirea a două sute de ani de la revoluţia de la 1810, a fost supus unei renovări îndelung amânate, atât în ceea ce priveşte clădirile, cât şi în privinţa întregii prezentări. De exemplu, până nu demult, colecţiile frumoasei clădiri in stil italian nu conţineau aproape nimic despre Argentina pre-columbiană; majoritatea expoziţiilor se concentrau asupra lui San Martin şi a altor personalităţi naţionale, iar cel mai recent portret prezidenţial era cel al lui Hipolito Yrigoyen, izgonit de la putere de către armată în 1930. Acum, muzeul insistă mai mult asupra istoriei sociale, indusiv a originilor indigene şi imigrante ale Argentinei, şi asupra mişcărilor de masă (în acest context, portretele lui Juan şi Evita Peron sunt o noutate).

Diversitatea religioasă a celor care au imigrat în Argentina este expusă în apropiere Cu faţa spre parc de pe Avenida Brasil, Catedral Ortodoxa Rusa de la Santisima Trinidad (Brasil nr. 315), o biserică ortodoxă rusă, are atât bovindourile, cât şi domurile turcoaz importate din Sankt Petersburg. Două cvartale mai spre est, Svenska Kyrkan (Biserica Luterană Suedeză), într-un stil nordic cumpătat, ţine slujbe în spaniolă şi în înfloriturile filete decorează unele autobuze de oraş încă din anii 1970. Acest gen de artă a fost în cele din urmă interzis pe autobuze, dar în ultimii ani a revenit prin artişti ca Martiniano Arce sau Jorge Muscia, dar nu pe transportul în comun.

sâmbătă, 23 iunie 2018

Îți planifici o vacanță în Arentina? Vezi aici câteva sfaturi utile

De la Buenos Aires, una dintre vestitele metropole ale lumii, pînă la cele mai îndepărtate colțuri ale Patagoniei, Argentina le are pe toate. În interiorul granițelor sale se află unele dintre cele mai mari bazine fluviale și cele mai mari cascade din lume, un vast lanț muntos și una dintre cele mai lungi coaste ce abundă în flori și faună. Cea de-a optațară din lume ca mărime are și păduri subtropicale, întinderi deșertice crestate de canioane și altele.

Cum te deplasezi prin Argentina
Deoarece Argentina este o țară mare, călătoriile sunt mai eficeinte cu avionul, cu toate că sunt mai scumpe. Problema este că mai toate zborurile pleacă din Buenos Aires, ceea ce înseamnă că, dacă dorești să zbori dintr-o provincie în cea alăturată, va trebui să te întorci la Buenos Aires. Aerolineas Argentinas (aerolineas.com.ar) și LAN Argentina (www.lan.com) sunt considerate cele mai de încredere.
Autobuzul poate fi o altă variantă, iar serviciul coche cama (vagoane de dormit) este potrivit ca preț și confort pentru călătorii, condițiile oferite fiind asemănătoare aceloa de la calasa business la avioane.


Dacă ai doar o săptămână
Argentina are trei destinații ce trebuie neapărat viyitate: capitala cosmopolită Buenos Aires, șuvoaiele tunătoare ale cascadei subtropicale Iguazú, din nord-est, și gheața scrîșnitoare a ghețarului patagonez Moreno, din sud. Să vezi pe toate trei într-o săptămână e dificil. din această cauză, dacă ai o vacanță scurtă este nevoie de o planificare riguroasă și e de preferat o excursie organizată de un operator turistic. 
Un itinerar de o săptămână mai puțin costisitor combină vizitarea orașului Buenos Aires, cu  „experiențe” gastronomice și viață de noapte, cu vizitarea ținutului gaucho San Antonio de Areco, situată la 113 km vest de Buenos Aires, ce pot fi parcurși de-a lungul RN8 cu autobuzul sau cu mașina. O altă opțiune este să te concentrezi asupra ținutului canioanelor din nord-vestul andin, al cărui centru este orașul colonial Salta (la un zbor de o oră și jumătate de Buenos Aires).
Ai putea să te concentrezi exclusiv pe zona Patagoniei, în zona sudică, cu destinații de top: peninsula Valdés, pentru bogăția florei și a faunei sălbatice, în special pentru balenele sudice uriașe care migrează din aprilie până în decembrie, El Calafate, care se întinde pe malul lui Lago Argentino, și uimitorul ghețar Moreno. 
În cele din urmă, te poți răsfăța cu unele dintre cele mai fine vinuri din lume în provincia Cuyo, udne se produc șaptezeci la sută din totalitatea vinurilor argentiniene, inclusiv soiul reprezentativ malbec. Cazează-te la în Mendoza, la o oră și jumătatea cu avionul din Buenos Aires. 

Dacă mai mult timp
Argentina e foarte ispititoare în ceea ce privește excursiile cu mașina. La sudd de Trelew, cele mai frumoase priveliști de pe coasta patagoneză sunt Camarones, Puerto Deseado și Puerto San Julián, toate având rezervații și parcuri naționale în apropiere. Cât drumul urmează coasta, pot fi văzuți pinguini, elefanți-de-nmare și lei-de-mare. 

În regiunea Cuyo de lângă Mendoza, împătimiți alpinismului pot trece trei sau chiar mai multe săptămâni pregătindu-se pentru ascensiunea către impunătorul vârf Aconcagua. Alții preferă să pescuiască în lacurile și râurile din Patagonia Argentiniană, alegând în special pescuitul la muscă artificială. În râurile și lacurile Junín de los Andes până la Esquel, dar și în Tierra del Fuego se găsesc păstrăvi și somoni. Sezonul de pescuit este deschis din noiembrie până în aprilie.

Sursa informației este Argentina scrisă de Wayne Bernhardson, apărută la București, Adevărul Holding în 2010. 


duminică, 3 iunie 2018

Etichetă și comportament în Argentina, Brazilia și Chile. Secrete din culise ca să știi

Subcontinentul american dispune de o deosebită varietate de faţete datorită întinderii sale. Cu toate acestea majoritatea ţărilor dau dovadă de o anumită unitate. O prezenţă încrezătoare în propriile forţe, vestimentaţia de afaceri elegantă şi adresarea cu menţionarea titlului la o primă discuţie sunt văzute cu ochi buni oriunde. Pantofii curaţi reprezintă o cerinţă absolută şi lasă o părere bună. Persoanele care poartă sandale nu lasă o impresie bună. Acestea nu sunt văzute cu ochi buni, cel puţin în oraşe. în caz că există îndoială în ceea ce priveşte vestimentaţia adecvată, chiar şi în oraşe şi în special la vizitarea autorităţilor, pantalonii scurţi trebuie evitaţi. Răbdarea este necesară în multe dintre ţările sud-americane. Deviza „Timpul este pentru a-l avea” ar putea reprezenta regula de bază. Aceasta înseamnă că, exceptând Chile, nu se trece direct la subiect, ci se începe cu un small talk.

Atenţie la critică!
Mai puţin apreciată este critica, în special în locurile publice. Dacă este necesară, critica se va exprima cât mai pozitiv, dar nu în locurile publice şi nu în absenţa persoanei criticate. Regula nu este valabilă doar în spaţiul sud-american, ci şi în multe alte ţări. Dar fără nicio îndoială în America de Sud reacţiile la critică sunt deosebit de sensibile.

Comportamentul oaspetelui
 Persoana care petrece mai mult timp în străinătate nu trebuie să uite că este oaspete şi că trebuie să se comporte în consecinţă. Acesta nu trebuie să considere că obiceiurile patriei sale au o aplicabilitate universală. Pe de altă parte, nici nu trebuie neapărat să stăpânească totul perfect. Gazdele apreciază când ceilalţi se poartă cu respect, sunt politicoşi şi înţelegători la unele greşeli. O astfel de toleranţă face parte din bunele maniere.
Oricine se bucură de un mic cadou, chiar şi atunci când nu se aştepta. Florile reprezintă un bun cadou. Trebuie însă să fie 20 de fire. Acestea pot fi trimise şi prin curier pentru a se păstra proaspete. Sud-americanii se bucură, de asemenea, de o sticlă de alcool de calitate, în special whisky. Numele celebre ale producătorilor reprezintă un simbol al poziţiei înalte în societate. Vorbăria şi exagerarea sunt receptate negativ. Numirea nativilor indieni, făcând abstracţie de faptul că denumirea corectă este indigeni, ofensează. în America de Sud temele pe subiecte sensibile de politică trebuie discutate cu atenţie.

Şi concepţiile despre religie pot conduce repede la discuţii aprinse şi la divergenţe. Din acest motiv, este necesar mult tact pentru discutarea acestor teme. Cel mai bine este să fie evitate.
Chiar şi în Argentina, Brazilia şi Chile se acordă o deosebită importanţă vestimentaţiei de afaceri elegante la locul de muncă, amabilităţii şi prieteniei şi, în general, interesului arătat de străini pentru ţară şi pentru oameni. Aspectul fizic plăcut joacă un rol important. Argentina este ţara cu cele mai multe operaţii estetice. Discuţiile aprinse pe teme politice sunt de nedorit în toate cele trei ţări.

Argentina
În Argentina sunt valabile reguli asemănătoare cu cele din ţările sud-americane sau cu cele din Brazilia. Pentru consolidarea unor legături de afaceri se recomandă o formulă oficială de rela-ţionare. De aceea nu trebuie să iniţiem adresarea la per tu, ci trebuie să aşteptăm ca interlocutorul să facă acest lucru. Menţionarea titlului este apreciată; titlul se aminteşte întotdeauna.
Spre deosebire de SUA, titlul pe care îl poartă cineva este semn al onoarei deosebite.

Formule de salut
Strângerea îndelungată a mâinii este destul de des întâlnită, în timp ce îmbrăţişările prietenoase se află la ordinea zilei. O strângere fermă de mână este adecvată mediului de afaceri. Titlul are o valoare deosebită, de aceea nu trebuie uitat niciodată.

Vestimentaţia
Argentinienii sunt foarte atenţi la vestimentaţie şi la aspectul fizic. Privirea cade deseori pe pantofi. Aceştia trebuie să fie bine daţi cu cremă şi să strălucească. În Argentina costumele deschise la culoare reprezintă o bună alegere pentru afaceri. Combinaţiile sunt mai puţin apreciate. Costumele fac parte din vestimentaţia de afaceri tipică la bărbaţi, femeile însă poartă de cele mai multe ori costume sau haine în culori mai închise. Costumele cu pantaloni reprezintă cea mai bună alegere.

Mâncarea şi cina de afaceri
Invitaţiile de afaceri au loc exclusiv la restaurante, rar la domiciliul unei persoane.
Ca în multe alte ţări sud-americane punctualitatea nu este foar te importantă. Prin urmare, este ceva obişnuit ca cineva să întârzie un sfert de oră la restaurant, chiar şi ca invitat. Dar acesta nu trebuie să ajungă înaintea gazdei. Plata nu se face individual. De aceea, gazda, un oaspete sau oricare altul lasă suma de bani datorată pe masă.

DE REŢINUT!

•           Aşezarea în spate la o coadă.
•           Deschiderea uşii şi cedarea trecerii unei femei; şi asigurarea că aceasta ajunge în siguranţă acasă.

DE EVITAT!
•           Discuţiile despre Insulele Falkland (în conversaţie trebuie folosită denumirea de Insulele Malvine).
•           Privirea constantă a ceasului.
•           Căscatul în public.
•           Să stai picior peste picior.

Generalităţi
La cozi nu trebuie să intraţi niciodată în faţă. Gestul este deosebit de nepoliticos. Criticarea directă a celorlalţi este, de asemenea, interzisă. Cu cât sunteţi mai diplomaţi cu atât este mai bine; prin urmare alegeţi formulările şi prezentările personale pozitive astfel încât ceilalţi să nu afle sau să vadă altceva. în mod contrar, cel care este criticat se simte ofensat.
Florile se numără printre cele mai îndrăgite cadouri pentru gazdă, când sunt dăruite înainte sau după un eveniment.
Este de preferat ca unele teme să fie evitate. Printre acestea se numără, în Argentina, conflictul cu Marea Britanie în ceea ce priveşte Insulele Falkland. Dacă cineva se „aventurează” totuşi în-tr-o discuţie pe această temă, trebuie folosită denumirea spaniolă -„Insulele Malvine”.


Brazilia
Cu toate că este ţara asociată cu samba, soarele, carnavalul şi Copacabana, aici există reguli stricte în ce priveşte vestimentaţia. Astfel, nu poate fi conceput ca bermudele să fie purtate în centru; încercarea de a vizita o instituţie îmbrăcat astfel va eşua de la bun început.

Formule de salut
Bărbaţii şi femeile se salută şi îşi iau la revedere printr-o strângere de mână fermă. La bărbaţi aceasta durează mai mult. Din acest motiv, mâna nu trebuie retrasă rapid. Bărbaţii nu trebuie să fie surprinşi de obiceiul brazilienilor de a atinge umărul celuilalt. Este ceva normal. Schimbul de cărţi de vizită se face imediat. Acestea trebuie să fie întotdeuna la îndemână. Când este cazul, adresarea se face menţionând gradul academic pe care îl are o persoană. De obicei însă, brazilienii trec repede la adresarea la per tu. Acest obicei trebuie respectat. Nu obligă la nimic, dar înlesneşte comunicarea. Distanţa între interlocutori nu trebuie menţinută ca în SUA la cel puţin 60 de centimetri. Brazilienii evită contactul vizual fix sau prea îndelungat, dar se exprimă mult, folosindu-şi braţele. De aceea, atingerea de scurtă durată a braţului nu trebuie să fie interpretată ca un gest îndrăzneţ.

Vestimentaţia
În activitatea profesională, femeile poartă haine sau costume care nu au un decolteu foarte adânc sau costume cu pantalon. Bluzele şi jachetele pot avea mâneca scurtă. Bărbaţii poartă costum şi cravată. Cei care fac parte din conducere preferă costumele cu trei piese, angajaţii costumele cu două piese. în timpul liber, bărbaţii poartă cămaşa descheiată, dar în niciun caz o cămaşă cu mânecă scurtă. Bărbaţii în pantaloni scurţi nu pot intra în instituţii. Angajaţii instituţiilor se aşteaptă la o atitudine prietenoasă şi plină de respect.

Mâncarea şi cinele de afaceri
Dimineaţa se serveşte, de obicei, micul dejun (între orele 7 şi 9). Între orele 12 şi 14 este vremea prânzului. Masa de prânz, de regulă, este foarte bogată. Mesele de seară servite de oameniide afaceri (cinele de afaceri) nu încep, în mod normal, mai devreme de ora 21. La grupurile mixte ordinea în care se stă la masă este stabilită dinainte, astfel încât bărbaţii să stea lângă bărbaţi şi femeile lângă femei, unii în faţa celorlalţi. Oamenii de afaceri trebuie să îşi rezerve mult timp pentru mâncăruri şi băuturi. Temele legate de activitatea profesională nu trebuie discutate niciodată înainte de „cafezihno” (cafeaua care încheie masa). În general, brazilienii nu vorbesc în timpul mesei. Nu suportă să îşi sufle cineva nasul la masă. Nota de plată este achitată fie de o persoană, fie de întregul grup, indiferent de consumaţia fiecăruia, împărţind suma la persoanele prezente. Cine este invitat de un brazilian la el acasă nu trebuie să accepte invitaţia imediat. Deseori, aceste invitaţii se fac din pură politeţe. Doar când se stabileşte o oră, este menţionată adresa sau se schimbă cărţile de vizită şi se roagă să fie respectată ora amintită, se ia în serios invitaţia lansată.

DE REŢINUT: „DA” POATE ÎNSEMNA „NU”
Aşa cum se întâmplă în Japonia, „da poate fi receptat cu scepticism. Brazilienii sunt cunoscuţi ca fiind paşnici şi doritori de armonie. În viaţa de afaceri confirmarea trebuie fixată imediat în scris.
Tema timpului
În Brazilia timpul există pentru a-l avea, mai ales dacă este vorba despre un străin. În timp ce brazilienii nu acordă importanţă timpului nici la întâlnirile private, nici la cele de afaceri –  întârzierile nu sunt ceva neobişnuit  străinii trebuie să se prezinte la timp. Brazilienii nu privesc acest lucru ca pe ceva firesc, ci ca pe un gest politicos.

Teme tabu
În Brazilia, politica şi religia sunt teme aprinse. Chiar dacă Brazilia este cea mai mare ţară catolică din lume, există multe alte culturi religioase, care au o îndelungată tradiţie. De altfel, critica trebuie evitată. Brazilienii iau critica, uneori, ca pe ceva personal. Din acest motiv, trebuie de formula un feed-back pozitiv după discuții (așa cum se obișnuiește în Japonia).

Generalităţi
Micile cadouri nu sunt obligatorii, dar nici n-ar dăuna. Florile lila nu sunt permise, ele fiind flori tipice pentru cimitir. În timpul carnavalului întâlnirile de afaceri nu se respectă, în cele mai multe cazuri. Bărbaţii nu trebuie să îşi ţină mâinile în buzunare niciodată. Cel care, în rolul de oaspete îşi deschide singur uşa la plecare, este mustrat. în afară de aceasta, oaspeţii invitaţi la o întâlnire între prieteni nu trebuie să se prezinte cu punctualitate, pentru a scuti gazda de un moment stânjenitor. Vinul nu reprezintă un cadou potrivit pentru gazdă, din cauza animozităţilor locale.
Florile nobile, o sticlă de whisky sau ceva asemănător reprezintă un cadou mult mai potrivit.
Cel care, cu o ocazie anume, ridică degetul mare de la mâna dreaptă, spunând, cu un zâmbet, „tudo bem! ” (totul este în ordine), primeşte un zâmbet larg drept răspuns.

DE REŢINUT!
•           Aşezarea grupurilor mixte la masă astfel: bărbaţii stau lângă bărbaţi şi femeile lângă femei, unii în faţa celorlalţi.
•           Condiţiile se stabilesc pe cât posibil în scris.
•           Distanţa păstrată în timpul unei conversaţii nu trebuie să fie neapărat de 60 cm (aşa cum se întâmplă în SUA).
•           Invitaţiile private sunt luate în serios doar atunci când este stabilită data pe loc şi se schimbă numerele de telefon.
•           Rezervarea timpului necesar pentru conferinţe şi pentru discuţiile legate de organizarea unui eveniment after work.

DE REŢINUT!
•           Aşezarea grupurilor mixte la masă astfel: bărbaţii stau lângă bărbaţi şi femeile lângă femei, unii în faţa celorlalţi.
•           Condiţiile se stabilesc pe cât posibil în scris.
•           Distanţa păstrată în timpul unei conversaţii nu trebuie să fie neapărat de 60 cm (aşa cum se întâmplă în SUA).
•           Invitaţiile private sunt luate în serios doar atunci când este stabilită data pe loc şi se schimbă numerele de telefon.
•           Rezervarea timpului necesar pentru conferinţe şi pentru discuţiile legate de organizarea unui eveniment after work.
•           Afacerile se discută abia la servirea cafelei şi nu în timpul mesei.
•           Vestimentaţia business corectă la întâlnirile de afaceri (în ciuda arşiţei).
•           Cadourile mici.
•           Primirea şi dăruirea cărţilor de vizită.
•           Să ne adresăm persoanelor, folosind gradul academic.
•           Salutarea prin strângerea fermă a mâinii.
•           Atingerea umărului partenerului de discuţie nu are o intenţie răuvoitoare sau inoportună, ci exprimă mai curând politeţea şi reduce distanţa (cu toate acestea, gestul trebuie făcut de brazilieni).
•           Formularea unui feedback, după o discuţie, într-un mod cât mai pozitiv.
•           Demonstrarea interesului faţă de ţară şi oameni.
•           La ocaziile potrivite se ridică degetul mare sus şi se spune „tudo bem!"
DE EVITAT!
•           Florile de nuanţă mov sunt tipice pentru înmormântare, nefiind un cadou potrivit.
•           Consumul de vin din Argentina este interzis.
•           întâlnirile de afaceri în timpul carnavalului.
•           Presupuperea faptului că limba naţională este spaniola şi nu portugheza.
•           Contactul vizual insistent şi prelungit.
•           Criticarea unei persoane care nu este de faţă.
•           Bărbaţii care-şi ţin mâinile în buzunare.
•           Apariţiile punctuale la invitaţiile private.
•           Să ne deschidem singuri uşa la plecare.
•           Semnul care indică OK (degetul mare şi arătătorul formează un „O" pentru okay) este un semn obscen.
•           Pantalonii scurţi în centrul oraşului sau la vizitarea instituţiilor.
•           Discutarea aprinsă a temelor politice sau religioase.

SFAT:

Cel care doreşte să-şi invite partenerul de afaceri la masă trebuie să aleagă un restaurant sofisticat. De cele mai multe ori este de folos să întrebăm secretara partenerului care este restaurantul lui preferat.

Limba brizilienilor...

Ca peste tot, şi brazilienii se bucură când străinii rostesc câteva cuvinte în limba lor maternă. Este un semn al prieteniei şi al atenţiei. Mulţi brazilieni se tem că străinii cred că limba lor este spaniola şi nu portugheza. Din acest motiv, câteva cuvinte în limba portugheză sunt primite cu mare plăcere. Cel mai bine este să repetaţi înainte de călătorie pronunţiile dificile în limba portugheză:


Chile

Chile este percepută ca fiind Elveţia Americii Latine. Chilienii sunt mai reci şi mai reţinuţi în comparaţie cu brazilienii. Nu se discută des pe teme religioase şi politice; dacă este necesar, este nevoie de multă prudenţă.

Formule de salut
Salutul se face prin strângerea de mână, iar bărbaţii se bat uşor pe umăr (în cazul în care se cunosc mai bine). Femeile sunt sărutate pe obrazul drept de către bărbaţii pe care îi cunosc bine şi cu care sunt egale în rangul social. Femeile se salută între ele, pupân-du-se.

Vestimentaţia
Vestimentaţia este mai curând conservatoare, rezervată şi elegantă. Bărbaţii poartă costum şi cravată chiar şi la temperaturi ridicate.

Mâncarea şi cinele de afaceri

La invitaţiile între prieteni, gazda se bucură de mici atenţii sau flori. Cinele de afaceri durează mult, de regulă, după lungi dezbateri.

Generalităţi
Spre deosebire de brazilieni, chilienii au un comportament mai rece şi mai rezervat. Spre deosebire de Brazilia, în cadrul discuţiilor de afaceri, în Chile se trece direct la subiect. Punctualitatea, seriozitatea, prezentarea structurată şi organizarea unui proiect sunt foarte apreciate. Chilienii apreciază, de asemenea, dacă străinii ştiu că Isabel Allende este chiliană, spre exemplu.

DE REŢINUT!
Punctualitatea.
Reacţia reţinută.
Cunoaşterea câtorva cuvinte în spaniolă (vezi Argentina/ Spania).
Chilienii se bucură când cineva le apreciază vinurile.
Cunoaşterea faptului că Isa-bel Allende este chiliană.

DE EVITAT!
Discuţiile pe teme politice.
Dorinţa de a discuta despre comportamentul argentinienilor.

Sursa: Comportamentul pe plan internațional. America de Sud. Silke Schneider-Flaig, Noul cod al bunelor maniere. Ghid actualizat pentru un comportament adecvat. București, Ed. ALL, 2011, pp. 222-230.

miercuri, 27 decembrie 2017

Zeii tangoului de Carolina De Robertis

De la ruşine socială tangoul argentinian a ajuns la mândrie naţională. Iar celebra dansatoare, Mata Hari afirma că tangoul este dansul este un poem în care fiecare mişcare este un cuvânt.
Dacă îţi place acest dans, respectiv dacă eşti interesat de cultura argentiniană, îţi recomand să citeşti romanul Zeii tangoului. Nu ştiu dacă mai e vreo carte în care să descrie atât de bine oraşul Buenos Aires. E un roman care îţi oferă informaţii despre tango, istoria argentiniană între anii 1913-1950 şi de ce italienii migrau în această ţară. Dacă o să ascultaţi cum vorbesc argentinienii probabil veţi simţi accentul italian.

Subiectul romanului începe în anul 1913 când un grup de emigranţi ajung în Argentina. Printre care şi Leda, o – surpriză. Află că soţul ei a fost omorât. Aflând poveste morţii soţului ei, Leda îşi pusese întrebarea – ce să facă?
tânără de 17 ani. A făcut acest drum ca să ajungă la soţul ei. Odată ajunsă
Deşi avusese posibilitatea să se întoarcă în Italia, la familia ei, Leda a decis să rămână în Argentina. Plus la asta, a descoperit tangoul şi a rămas fasciantă de acest stil de dans. Chiar dacă se dansa în bordeluri. Iar femeile care dansau tangoul... erau considerate de târfe. Şi cum unei femei îi era interzis să cânte într-o formaţie, a decis să se deghizeze ea în bărbat. Este luat/ă într-un grup de intrumentişti, numit El Sexteto Torres, iar lider fiind Santiago. Concertează în localuri şi cabarete.
Cum ajunge ea să facă faţă tuturor provocărilor aflaţi citind romanul. Autoarea oferă informaţii cu un lux de amănunte. Deşi enervante pe alocuri, subiectul romanului este intrigant.
Totodată, se face referinţă şi la Carlos Gardel, interpertul care este cunoscut pentru interpretarea multor tangouri.

Fragment:
Trei zile mai târziu, o nouă senzaţie a zguduit lumea tangoului. Tânărul acela, Carlos Gardel, despre care Amato le vorbise cu atâta căldură şi admiraţie, interpretase în cadrul unui spectacol la Teatrul Esmeralda un nou fenomen intitulat un canción – un tangou interpretat mai degrabă vocal decât instrumental, în care versurile nu doar că însoţeau o melodie, ci spuneau o poveste; în acest caz, cântecul Mi noche triste era povestea unui bărbat a cărui femeie îi frânsese inima, lăsându-l să înfrunte singur tristeţea nopţii. La final, publicul izbucnise în aplauze, încântat, entuziasmat, extaziat chiar. Un critic se referise la acel eveniment ca la începutul unei revoluţii muzicale:  sufletul tangoului se poate cânta în versuri.

Odată cu schimbarea vremurilor şi apariţia interpreţilor de tango, se punea întrebarea dacă tangoul original ar putea dispărea. Dar, după cum afirma un unchi al lui Santiago, liderul instrumetniştilor El Sexteto Torre tangoul e al nostru, ţine minte, ţine minte de udne a apărut. Pentru fiecare persoană care cunoaşte rădăcinile tangoului există o sută de oameni care nu le cunosc şi poate că într-o zi cei care ştiu vor dispărea cu toţii. Dar secretul dăinuieşte în fiecare sunet al tobei şi în aceste pauze, atunci când toba a amuţit, va trăi prin paşii dansatorilor care nu vor şti niciodată că imită paşii dintr-o religie străveche, care a poposit aici după călătoria în pântecele putred al corăbiilor cu sclavi, unică relicvă strălucitoare supravieţuitoare în infern: un zeu şi o zeiţă dansând unul lângă altul aşa cum dansau înainte ca tangoul să-i forţeze să se privească şi să se înlănţuie.

Reflecții:
Nu te gândi la nimic. Gândul să-ţi zboare doar spre casă.

Necunoscute. Necunoaştere. Două lucruri care îi dominase voiajul peste ocean până în America.

Ne credem atât de puternici, ne credem atât de reali, dar sunt lucruri mult mai reale decât noi şi mai puternice, însă ni le amintim doar atunci când este prea târziu şi când ne acoperă cu cenuşa lor.

Lasă pe mâine ce-i al zilei de mâine, căci va fi tot acolo, aşteptându-te.

- Îmi place cum cânţi.
- Iar mie îmi place să fiu ascultat.
- Am o întrebare.
- Spune-o!
- Aţi vrea să mă învăţaţi să cânt?

Dezaprobarea ei era palpabilă, emană o aură sumbră, fiindcă, desigur, dacă tangoul era un infern în care femeilor le era interzis să păşească, Francesca era prima care să păzească poarta.

Disperarea nu poate merge decât într-una dintre cele două direcţii: fie te face docil ca un căţelul, fie te transformă într-o armă de luptă.

Iată aşa. Dacă te-am intrigat - nu ai decât să citeşti acest roman. Dacă ştii să dansezi tangoul, mă bucur.

Sursa imaginii: editura Nemira

vineri, 24 noiembrie 2017

Coregrafa Ana MIHAI: „Tangoul nu are vârstă, noi îl imortalizăm prin mişcări”

Ana Mihai este profesor-coregraf la Academia de Tango din Moldova. De unde vine pasiunea pentru tango, rolul ei la această academie, dar şi cum a luat fiinţă ideea unei astfel de academii în Moldova, aflaţi în interviul ce urmează.

Daniela Gorincioi: Bună ziua şi mulţumesc că ai acceptat să acorzi acest interviu.
Ana Mihai: Buna ziua! Cu mare drag.

DG: Eşti  profesor-coregraf la Academia de Tango din Moldova. De cât timp practici această meserie şi spune-mi, te rog, ce este  Academia de Tango din Moldova?
AM: Academia de Tango din Moldova este o mare parte din viaţa mea, nu îmi imaginez viaţa fără dansuri şi elevii mei. Această meserie o practic de mai bine de 3 ani împreună cu soţul meu şi o voi practica în continuare pentru a transmite emoţiile şi trăirile acestui dans elevilor noştri. Doritorii de a dansa ne pot găsi pe pagina noastră de facebook, Academia de Tango Moldova.

DG: De unde vine interesul tău pentru tango? Ce sau cine te-a influenţat?
AM: Interesul meu pentru tango vine din filme, am început să dansez tango de gală cînd eram mică. Tangoul argentinian este mai fascinant, cu un spectru bogat de mişcări, acrobaţii, trucuri şi secrete din acest dans. Acest dans l-am descoperit în cadrul unui fitness-centru unde preda soţul meu. Deci, el mi-a insuflat pasiunea pentru tango argentinian.

DG: Lucrezi împreună cu soţul tău, Valeriu. Cât e de uşor să lucraţi împreună?
AM: Este foarte uşor să lucrăm împreună, deoarece ne simţim unul pe celalalt şi ne înţelegem dintr-o privire.

DG: Unde au loc orele dans?
AM: Orele de dans au loc în sectorul Centru al capitalei, în incinta Liceului Teoretic Mihail  Coţiubinski de pe strada Mihai Eminescu, nr. 54.

DG: Ce ar trebui să aibă cu el un nou venit la cursurile de dans?
AM: Un nou venit ar trebui să aibă cu el pantofi şi îmbrăcăminte comodă pentru a se mişca liber în dans şi cel mai important – dorinţa de a dansa.

DG: Ştiu că aţi organizat şi flash-moburi. Cu ce ocazie au fost organizate?
AM: Am organizat flash-moburi pentru a arăta cît este de frumos acest dans dar şi pentru a îndemna pe toţi să danseze. Partenerii noştri sunt Vinaria din Vale, brandul Din inimă, magazinul de accesorii Melis şi alţii.

DG: Ai putea să creionezi un portret fizic şi moral al unui dansator profesionist?
AM: Portretul fizic, dar şi moral al unui dansator ar fi încrederea în sine, dorinţa arzătoare de a dansa, postura elegantă şi cu fluiditate în mişcări şi multă pasiune.

DG: Republica Moldova participă la campionate mondiale de dans sportiv. Ne putem mîndri cu performanţele ţării noastre la acest capitol?
AM: Ne putem mândri cu performanţele ansamblului de la Codreanca, ei danseaza dansuri sportive, pe când tangoul argentinian face parte din dansurile sociale. Ei au ocupat şi locuri de frunte la competiţii. Noi am participat anul precedent la Festivalul de Dans ediţia întâi. Organizatorii au promis ca în anul ce urmează evenimentul va fi unul şi mai mare.

DG: Intenţionaţi să participaţi la ediţia a doua a Festivalului de Dans?
AM: Da, desigur că vom participa.
DG: Sunt cărţi care abordează arta dansului la nivel teoretic. Instructorii de dans obişnuiesc să le citească sau vă bazaţi doar pe practică?
AM: Desigur că instructorii se informează şi la nivel teoretic, dar practica este mama învăţării în dans.

DG: Sunt romane care au ca subiect tema dansurilor? Cum se numesc ele?
AM: Sunt cărţi având tematica tangoului argentinian, precum More than two to Tango de Anahi Viladrich, Beginning Argentine Tango de Hiroshi and Yamada, iar o carte foarte interesanta si utila este Argentine Tango scrisa de Stefanos şi Valentina, este şi un ghid aprofundat în baza tangoului şi nu numai, iar pentru cei pasionaţi de istoriile despre tango recomand să citească The meaning of Tango (The Story of the Argentinian Dance) scrisă de Christine Denniston.

DG: Sunt şi filme ce fac referinţă la dansuri. Sunt chiar telenovele şi seriile de filme cum ar fi Street Dance şi Step up, dar aici lista continuă. În unele filme joacă chiar actori de renume.  Ce părere ai despre aceste filme?
AM: Sunt foarte frumoase aceste filme, ele abordeaza mai mult dansurile de strada cum ar fi hip – hop. Tangoul la ei este stilizat dar oricum pastreaza trucurile si acrobatiile din dans. Pe tema tangoului argentinian sunt filme cum ar fi: Scent of a Woman, Moulin Rouge, Naked Tango, The Tango Lesson, Valentina's Tango şi altele.

DG: Dacă un regizor de film ti-ar propune să joci într-un film tematic, avînd ca subiect tangoul sau alt dans, ai accepta provocarea să joci?
AM: Desigur ca as accepta.

DG: În context, ce părere ai despre cinematografia din Moldova?
AM: Cinematografia din Moldova nu este într-atât de dezvoltată, însă sperăm la un progres în viitor.

DG: Ansamblul de dans Inima Moldovei e ceva nou pentru tine. Spune ceva despre acest ansamblu.
AM: Ansamblul de dans Inima Moldovei este un proiect nou. De fapt, ideea a venit cu ceva timp în urmă şi anume de a face cadou din partea mirilor oaspeţilor dansuri originale pentru că doar noi dansăm originalul tango argentinian la nunti, restul î-l stilizează şi îl schimonosesc. Pe lîngă tangoul argentinian plin de pasiune, trucuri din dans şi acrobaţii mai dansăm bachata, flamenco spaniol, tango-vals, dansurile moldoveneşti şi toate tradiţiile, samba braziliana, la fel dans original, dar şi costumele foarte originale cusute manual şi nu în ultimul rând dansul oriental.

DG: Ar mai fi ceva de adăugat?
AM: Vreau să adaug că tangoul nu are vârstă, noi îl imortalizăm prin mişcări, trăiri din timpul dansului care rămân în memoria noastră ca fiind cele mai plăcute momente din timpul unei ore de dans.