Se afișează postările cu eticheta citate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta citate. Afișați toate postările

marți, 12 septembrie 2017

Fata de hîrtie de Guillaume Musso

Iată că am citit şi romanul Fata de hîrtie de Guillaume Musso. O carte foarte bună cu un final imprevizibil. Pentru cei care nu au citit această carte să ştiţi că o carte mai reuşită... nu cred că există. „Dintre toate personajele pe care le-am creat, Billie este preferata mea. Îi simt atît de tare lipsa, după ce am terminat de scris romanul, încît s-ar putea spune că sunt îndrăgostit!” afirmă Guillaume Musso.


Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie, iar Billie este o tînără frumoasă şi rebelă. Billie este eroina romanelor lui Tom. Doar că ea, pînă la urmă e o actriţă plătită de cel mai bun prieten al lui Tom ca să apară în viaţa acestuia şi să îl inspire. Dar ăsta e un amănunt pe care Tom îl află la final, fapt pentru care se supără, pentru că, vezi tu, ajunsese să se îndrăgostească de Billie, eroina romanelor sale. Pentru a avea un imbold în ceea ce priveşte continuarea volumului 3 din serie, se presupunea că Billie urma să moară din cauza unei diagnoze şi unica salvare e ca Tom să scrie cel de-al treilea volum. Aflînd adevărul, Tom merge în căutarea lui Billie. Află că se înscrisese la o facultate de literatură, merge pînă acolo să o vadă, vede că e prinsă în activităţi şi nu are curajul să se apropie, fapt care se întoarce şi scrie un nou roman, intitulat, misterios, Fata de hîrtie. De unde şi pînă unde (fapt pe care îl veţi afla citind romanul), Billie află de faptul că Tom a fost în căutarea ei şi deşi a găsit-o, nu s-a apropiat de ea. Ce urmează, ce se întîmplă şi ce emoţii veţi avea la final, nu mai spun. Citiţi romanul şi nu veţi regreta!

Referinţe critice:
„Un roman ca un spectacol de magie. O pendulare delicata ca zborul unei pasari intre real si imaginar. Cand ne asteptam mai putin, scriitorul ne striga din oglinda, ca sa ne aminteasca un lucru esential: viata este un roman.”  (Le Parisien)

„Cel mai bun roman al lui Guillaume Musso de pana acum. O intriga perfecta si un final uluitor!” (Le Figaro Litteraire)

Ca de obicei, am selectat cîteva afirmaţii care mi-au plăcut foarte mult:

Construită în formă de L, casa avea două niveluri şi o piscină subterană. În ciuda dezordinii, ea degaja o atmosferă liniştită graţie mobilelor din lemn de arţar parchetului deschis la culoare şi abundentei lumini naturale. Vintage şi actual în acelaşi timp, decorul în care Malibu nu era decît o simplă plajă pentru surferi şi nu devenise încă un bîrlog aurit pentru miliardari.(Iată aşa o casă vreau si eu.  Deşi îmi place ordinea).

- Ce naiba faci la mine-n casă? am mormăit ei.
- Îmi fac griji, Tom! De luni de zile stai închis aici drogîndu-te cu calmante.- E problema mea! am decretat ridicîndu-mă.
- Nu, Tom: problemele tale sunt şi problemele mele. Credeam că asta înseamnă prietenia, nu?

- Avem totul ca să fim fericiţi, Tom! Sănătate, tinereţe, un job care ne pasionează. Nu poţi distruge totul pentru o femeie. E prea stupid. Nu merită. Păstrează-ţi suferinţa pentru zilele în care adevărata nenorocire va bate la uşă.

Frica de depresie mă ţinuse treaz, obligîndu-mă să lupt pas cu pas împotriva descurajării şi a amărăciunii. Dar şi frica mă abandonase şi, odată cu ea, demnitatea şi chair simpla dorinţă de a salva aparenţele.

Munca este cel mai bun medicament. Şi apoi, scrisul e viaţa ta. ASTA e soluţia ca să ieşi din această toropeală!

E mai uşor să te distrugi la foc mic decît să ai curajul s-o iei de la capăt, nu-i aşa?

Unele lucruri sunt uşor de început, dar nu-şi capătă adevăratul sens decît atunci cînd le-ai dus la bun sfîrşit.

Celebritatea face rareori mai bună personalitatea celor care acced la ea. Ea adînceşte rănile narcististe în loc să le aline.

... în spatele imaginii semeţe se ascundea o femeie lipsită de încredere căreia îi era greu să găsească un echilibru interior şi care trăia angoasele printr-un surplus de activitate...

Ştiu că nimic nu este niciodată dobîndit, că nimic nu este niciodată promis...

Fragment din roman (mi-a plăcut foarte mult):

Ieşea cu Marieke Van Eden, un top model olandez de douăzeci şi patru de ani care, de doi ani, era pe coperta tuturor revistelor de modă.- Bună ziua, zise el intrînd în prăvălie.
- Pot să vă ajut, domnule? îl întîmpină Kenneth Andrews.
- Autograful lui Marilyn este autentic?
- Bineînţeles, domnule, este furnizat cu certificatul de autenticitate. Este o piesă frumoasă...
- ... care face cît?
- Trei mii cinci sute de dolari, domnule.
- De acord, acceptă Oleg fără să încerce să se tîrguiască. Este un cadou. Puteţi să mi-l împachetaţi?
- Imediat.În timp ce librarul rula afişul cu precauţie, Oleg îşi scoase cardul Platinium şi îl puse pe tejghea, chiar lîngă o carte cu coperta din piele albastră.Tom Boyd - Trilogia Îngerilor. E autorul preferat al lui Marieke...Îşi permise să deschidă romanul pentru a-l răsfoi.
- Cît cereţi pe cartea asta?
- Ah, îmi pare rău, nu este de vînzare.
Oleg zîmbi. În afaceri, el nu era cu adevărat interesat decît de lucrurile care nu erau "după cum se pretindea" de vînzare.
- Cît? repetă el. Faţa lui rotundă îşi pierduse bonomia. Acum, avea în ochi o strălucire neliniştitoare.
- Este deja vîndută, domnule, îi explică calm Andrews.
- Dacă e vîndută, ce caută aici?
- Clientul o să vină după ea.
- Deci, n-a plătit-o încă.
- Nu, dar i-am dat cuvîntul meu.
- Şi cît costă cuvîntul dumneavoastră?
- Cuvîntul meu nu e de vînzare, răspunse cu fermitate librarul.
Andrews se simţi brusc jenat. Tipul ăsta avea ceva ameninţător şi violent. Încasă banii de pe cartea de credit şi îi întinse rusului pachetul şi chitanţa, uşurat să pună capăt acestui schimb.Dar Oleg nu gîndea aşa. În loc să plece, el se înstală într-un fotoliu din piele roşcată aşezat în faţa tejghelei.
- Totul este de vînzare, nu?
- Nu cred, domnule.
- Ce zicea Shakespeare ăla al domneavoastră? întrebă el încercînd să-şi amintească un citat. Banii îl fac frumos pe cel urît, tînăr pe cel bătrîn, cinstit pe cel necinstit, nobil pe cel ticălos...
- Este o viziune foarte cinică despre om, cred că sunteţi de acord cu mine, nu-i aşa?
- Ce nu se poate cumpăra? îl provocă Oleg.- O ştiţi foarte bine: prietenii, dragostea, demnitatea...Oleg respinse argumetnul:
- Fiinţa umană este slabă şi coruptibilă.
- Recunoaşteţi că există nişte valori morale şi spirituale care scapă logicii interesului.
- Orice om are un preţ.De data asta, Andrews îi arătă uşa:
- Vă doresc o zi excelentă.Dar Oleg nici nu se clinti:
- Orice om are un preţ, repetă el. Al dumneavoastră care e?

vineri, 5 iunie 2015

Pădurea norvegiană de Haruki Murakami

Am început să citesc opera lui Murakami, la recomandarea unei colege. Prima carte citită a fost Kafka pe malul mării. Interesantă.


Recent, am citit o altă carte, Pădurea norvegiană. Afirmația precum să nu judeci o carte după titlu e o bună recomandare. Mi-a plăcut foarte mult. Toru Watanabe, naratorul cărții, își amintește de anii studenției și de cele două relații care l-au marcat: cu Naoko, prietena lui din copilărie, frumoasă, dar instabilă, și cu Midori, sociabilă și plină de viață. Evenimentele descrise în carte, reflectă viața anilor '60 din Tokio, capitala Japoniei, elementele psihologice se fac prezente mai tot timpul, despre dragoste și mai ales moarte.
Pădurea norvegiană poate sta alături de celebrul roman al lui Scott Fitzgerald, Dincoace de Paradis.
Citind această carte, poți afla pshilogia japoneză, viața de studenție japoneză, și dacă intri în elementul cărții, parcă participi și tu la evenimentele ce au loc în Tokio, în vremea respectivă. 
Inițial, romanul poate lăsa o impresie nu prea bună, dar dacă intri în esență... vrei să citești romanul pînă la urmă, deja nu ai răbdare să vezi cu ce se termină șirul evenimentelor. Pădurea norvegiană are ca laitmotiv melodia Norwegian Wood a formației Beatles, care îl însoțește pe personajul principal, Toru Watanabe, pe tot parcursul rememorării unor evenimente dureroase petrecute cu optsprezece ani în urmă. Într-o altă postare de a mea voi face referință la romanul Kafka pe malul mării.

Melodia formației Beatles o ascultați accesînd aici linkul.

Au fost cîteva afirmații care mi-au plăcut și le-am dat mai jos:

Moartea nu se află la polul opus al vieții, ea face parte din viață.

Luptam din răsputeri să nu pun totul la inimă, să nu fiu prea serios.realizam vag faptul că a fi prea serios și a te apropia de adevăr sunt lucruri oarecum diferite, dar moartea era un adevăr foarte serios, indiferent din ce unghi o priveai.

Cînd am întîlnit, în sfîrșit, pe cineva care citise Marele Gatsby, ne-am împrietenit pe loc. Îl chema Nagasawa și era student la Facultatea de Drept din cadrul prestigioasei Tōdai. Era cu doi ani mai mare decît mine și locuia în același cămin, așa că ne știam din vedere. Într-o zi stăteam pe un scaun de la cantină, la soare, și citeam. Cel care se așezase lîngă mine m-a întrebat ce citesc.
– Marele Gatsby, am răspuns.
– Îți palce? m-a întrebat.
– Este a treia oară cînd îl citesc din scoarță în scoarță. Cu cît îl citesc mai mult, cu atît găsesc mai multe pasaje care mi se par interesante.
„Individul acesta zice că a citit Marele Gatsby de trei ori”, a spus el ca pentru sine. „Ei bine, va fi prietenul meu.” Și așa ne-am împrietenit. Asta se întîmpla în octombrie. 


Times Literary Supplement

Sursa iamginii: exde601e.blogspot.com