Fie că am mers ori nu, știm de această rețea, care, a prins culoare în viața chișinăuienilor. Sunt localuri în toate sectoarele Chișinăului și sunt pline cu clienți mai mereu. Și asta cred că e din diferite motive: simți nevoia de o ieșire în oraș, ți-e poftă de o plăcintă gustoasă, vorba aia „ca la mama acasă”, fie că îl recomanzi unui străin aflat în Chișinău și vrei să-l servești cu ceva mîncare tradițională.
Partea bună a acestei rețele e că localul e amenajat în stil național, ceea ce e bine. E frumos să vezi și vestimentația chelnerilor care e în stil național. Deși programul localurilor variază de la filială la filială, totuși ai reușești să ajungi la ei cînd ți-e poftă de o plăcintă cu vișine, tăiței de casă cu brînză de oi, salate ori bucate din carne.
Dacă mai ai și cartelă de recucere, e genial. Au și livrare la domiciliu ori oficiu. Asta dacă ești în criză de timp ca să faci ceva mîncare ori... alt motive.
Deși nu sunt fan înrăit al plăcintelor, dar cei de aici, fac niște plăcinte foarte gustoase. La acest capitol – jos pălăria! Aici am văzut pentru prima dată plăcintă cu cașcaval... Deși sceptică la început, totuși, mi-am comandat acest fel de plăcintă și așa ca o concluzie, e preferata mea, alături de cea cu vișină.
Foarte bună ideea cu compotul. Dar dar dacă ar avea o gamă mai mare de... compoturi, ar fi foarte bine.
Ceea ce mi se pare straniu e că această rețea au deschis localuri în cîteva orașe ale României. Și nu înțeleg de ce? Nu că ar fi ceva greșit în asta, dar fi corect să ai mai întîi o acoperire națională în orașele Moldovei. Nu văd cu ce ar fi mai rău un local în Ungheni, Cahul, Soroca etc. decît cele din România. Așa, s-ar crea locuri de muncă noi. Excepție e orașul Bălți, care, nu știu de ce, dar are prioritate în multe privințe în comparație cu alte orașe.
La capitolul supe... mi se pare straniu să incluzi în meniu soleanka, din moment ce nu e o mîncare specifică nouă.
Dar în rest... tot ok.
Surse imagini: metropotam.ro și agora.md