Se afișează postările cu eticheta Ștrudel cu dovleac. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ștrudel cu dovleac. Afișați toate postările

marți, 8 decembrie 2015

Ștrudel cu dovleac

Ingrediente:
pentru aluat 
200 g făină
un ou
2 linguri ulei
1/2 linguriță sare

Pentru umplutură
500 g dovleac
75 g zahăr
o linguriță coajă rasă de portocale
50 g unt topit
o linguriță scorțișoară
zahăr pudră pentru servit

Mod de preparare
Dovleacul se trece prin răzătoarea cu ochiuri mari și se amestecă bine cu zahăr. Între timp, pentru aluat, se amestecă ingredientele, se frămîntă aluatul și se lasă pentru o oră să se odihnească. Pe masa presărată cu făină se întinde aluatul într-o foaie subțire, se unge cu unt topit, se așază dovleacul ras, se presară cu coajă de portocale și scorțișoară, se rulează și se transferă în tava unsă cu unt. Se unge cu restul de unt topit și se lasă 30 de minute la cuptor. După răcire, ștrudelul cu dovleac se presară cu zahăr pudră din abundență.


Sursa: Ștrudel cu dovleac. În: Moldova Suverană, 2015, 4 dec., p. 4.