Jemima J. de Jane Green

Iată că am citit şi romanul Jemima J. de Jane Green deşi era demult pe listă.

Deşi a apărut în anul 1998, tradus în limba română 10 ani mai tîrziu, de curînd am citit şi eu romanul Jemima J de Jane Green. 

Romanul Jemima J. (1998) este povestea unei jurnaliste la modestul ziar Kilburn Herald. Camuflată în haine... cam urîte, Jemima J. este, de fapt, o tînără simpatică. Susţine o rubrică plictisitoare, Sfaturi de milioane. Nu e tocmai rubrica cea mai plăcută, dar... paralel transcrie articolele unei colege Geraldine care e, de fapt, şi prietenă. Şi e îndrăgostită de şeful ei, Ben. Între timp, Ben e angajat la un post de televiziune londonez, un vis al lui mai vechi. Şi asta graţie farmecului şi carismei sale.

După ce participă la un curs de Web descoperă tainele internetului. Face cunoştinţă cu un tip din Los Angeles, Brad. După o scurtă discuţie virtuală şi schimb de fotografii, Brad o invită pe Jemima la el în Los Angeles. 

Între timp, Jemima merge la un curs de slăbit, e atentă la ceea ce mănîncă, îşi schimbă garderoba, devinde ceea ce îşi dorise de fapt, spre invidia/mirarea unora şi se bucură de schimbarea pe care a reuşit să o facă.

Ajunsă în Los Angeles, bucuria Jemimei nu e pentru mult timp, pentru că descoperă că Brad nu e ceea ce părea. Ce anume descoperă, citiţi romanul.

Îşi dă seama că are nişte sentimente pentru fostul ei şef de la Kilburn Herald, Ben. 

Întîmplător sau nu, Ben venise şi el în Los Angeles pentru un interviu cu o actriţă de la Hollywood. Se întîlneşte şi cu Jemima. Surprins de schimbarea Jemimei, nu întîrzie să remarce asta. 

Pe scurt, cei doi îşi dau seama că pot face un cuplu frumos şi... iubirea lor se tranformă într-o poveste frumoasă de dragoste.

Ca de obicei, scriitoarea Jane Green nu m-a dezamăgit nici de data aceasta.

Referinţă critică:

Un roman care explorează cu ingeniozitate lumea unei jurnalist foarte isteţe, foarte amuzante, foarte masive... Cititorii vor savura această delicatesă şi vor aprecia felul în care Jane Green descrie o anumită mentalitate californiană privitoare la bunăstare, fericire şi dragoste.

USA Today

Dacă v-am intrigat, spor la lectură!
Ţin să menţionez, că Jemima J. e al treilea roman citit după Eu şi soacră-mea şi Babyville. Nu m-a dezămagit Grane Jeen. Încă!

Babyville de Jane Green

Titlu original: Babyville

Anul apariţiei: 2008

Editura: Polirom, Iaşi

Iată că am citit şi romanul ăsta. Jane Green m-a surprins plăcut. E al doilea roman citit de autoarea Jane Green, prima fiind Eu şi soacra mea. 

Romanul Babyville e ceva mai deosebit în comparaţie cu alte romane citite de mine. Are ca subiect impactul maternităţii din zilele noastre. Are stări în care îţi doreşti să plîngi, dar şi plăcute încît te bucuri pentru succesul protagonistelor. 

Este vorba de viaţa de familie a trei femei: Julia, Maeve şi Sam. Deşi toate trei se cunosc, povestea lor de familie şi de serviciu e povestită separat. Din acest motiv şi menţionasem că e un romna ceva mai diferit de alte romane citite. 

Vorba e că cele trei femei sunt diferite în ceea ce priveşte ideea conceperii unui copil şi prezintă o schimbare totală de perspectivă.

Fragment: 

Julia fusese dintotdeauna o femeie de succes. În facultate, apoi la primul ei loc de muncă într-un program de instruire a absolvenţilor la televiziunea londoneză. Norocul i-a surîs şi a fost promovată repede, iar acum e producătoarea unui chat-show de seară, de mare audienţă. De obicei ia masa cu şeful departamentului de divertisment. El ciuguleşte din friptura ei de pui într-un mod care sugerează că sunt egali şi apropiaţi. Şi poate chiar şi mai mult, deşi pe ea n-o interesează. Şefa de la ştiri
- care nu încetează să o uimească -  o cheamă pe Julia să i se plîngă de viaţa amoroasă. Stau la bar  după program, în timp ce documentariştii încearcă să le intre în graţii făcîndu-le cinste cu băutură şi punîndu-lela curent cu bîrfele de la birou. 

Bîneînţeles, Julia nu are de ce să se plîngă. Iată ce se spune despre ea: "Aş vrea să fiu în locul ei".

A avut întotdeauna ceea ce alţii doar au visat să aibă. De la părul negru, lucios - de departe punctul ei forte -, la  picioarele mici, încălţate în balerini cu mărgele sau pantofi sexz cu vîrful ascuţit şi baretă la spate; de la cariera în lumina reflectoarelor - apare periodic în reviste la rubrica "Exemple de urmat" - la casa imensă, în stil victorian, din Hampstead (de fapt din Gospel Oak, dar pentru că toţi agenţii imobiliari îi spun Hampstead, Julia zice şi ea la fel). Şi, mai presus de toate, Mark.

Julia şi Mark s-au cunoscut cu patru ani în urmă. Era avocatul companiei, lucra acolo de vreo şase luni şi devenise idolul femeilor de la birou. 

Povestea începe cu Julia, care e într-o relaţie cu Mark de ani buni şi e obsedată de ideea conceperii unui copil, fapt pentru care îi face pe ambii nefericiţi în cuplu. Sam, grafician de meserie, era una din cele mai bune prietene a Juliei, vorbeau îndelung despre cum va fi cînd vor avea ele copii.

Ziceau ce grozav ar fi dacă ar avea copii de aceeaşi vîrstă, dar Sam nu s-a aşteptat să se întîmple atît de repede, iar Julia, normal, nu s-a aşteptat să se întîmple atît de greu. 

Mai aveau o prietenă comună, Bella. Se spune că un trio nu funcţionează întotdeauna. Poate a contribuit şi faptul că mai întîi Sam şi Julia au devenit prietene, înainte ca Bella să intre în ecuaţie, dar ele nu s-au confruntat cu acele gelozii meschine care apar deseori în astfel de triunghiuri. 

Încercarea lui Mark şi Julia s-a soldat cu despărţirea lor, problemele Juliei de serviciu erau deja inevitabile pînă în momentul în care şi şeful îi spusese să ia o pauză. Julia a lăsat jobul şi s-a mutat în New York, ducînd acolo a viaţă bine merci. Ce face acolo mai exact, detaliile apar în povestea lui Sam.
Ce-a de a doua protagonistă este Maeve. Jurnalistă şi ea. Paşii pe care i-a parcurs ea în radio şi TV sunt. Pentru ea a fost simplu să treacă de la radio la televiziune, deşi trebuise să pornească iarăşi de jos, deşi avea ceva experienţă. E genul de persoană care crede că beneficiile merită efortul. În timp ce unii mîncau pizza, ea era într-un bar fiţos cu şefii de departament. În timp ce unii serveau bere şi vin alb ieftin, ea se afla printre alţi oameni de televiziune, sorbind şampanie şi conversînd. Fiecare slujbă pe care a avut-o, fiecare emisiune la care a lucrat, fiecare promovare pe care a obţinut-o a fost, direct sau indirect, pentru că s-a amestecat printre cei de sus.
Asta pînă i s-a propus să lucreze la London Daytime Television pe post de producător. Exact locul de unde plecase Julia. Pe lîngă faptul că acceptase oferta, se cuplează cu Mark, lăsînd comentariile colegilor la o parte. Şi asta pentru că după o noapte petrecă împreună, Maeve rămîne însărcinată. Deşi nu îşi dorise acest copil pentru că cariera e pe primul loc, ajunge la un consens cu Mark şi mama ei. Şi de aici poveste mergea mai departe fără să mai intru eu în detalii.
În final, intră povestea lui Sam, cea mai bună prietenă a Juliei. Este o mamă obsedată de pruncul său, îşi neglijează soţul şi e îngrozită de îndatoririle sale de soţie. Face cunoştinţă cu Maeve, împrietenindu-se pe loc (după o vreme îndelugată fără prietene), plimbîndu-se şi vizitîndu-se. Se simţea prost faţă de Julia că s-a împrietenit Maeve. Deşi problemele de familie ale lui Sam şi soţul ei se reglase într-un mod cam straniu, află de la Julia că făcuse cunoştinţă cu cineva acolo în New York şi că e ... însărcinată.

O carte interesantă. Şi mai deosibită. Sper să îmi placă şi alte cărţi marca Jane Green.

Referinţă critică

Odată cu Babyville, fenomenul chick lit a făcut un pas înainte. Este un roman plin de viaţă şi de căldură, inteligent şi, mai presus de orice, imposibil de lăsat din mînă ddespre impactul maternităţii asupra femeii din zilele noastre. Purtînd amprenta sincerităţii şi umorului caracteristice lui Jane Green, poveştile celor trei femei îi vor face pe cititori să rîdă, să plîngă şi poate chiar să se recunoască pe ei însăşi."

Hello!

Eu și soacră-mea de Jane Green

Nu prea fac eu schimb de cărți din colecția mea personală și mai ales, nu s-a întîmplat să am un schimb de păreri vis-a-vis de subiectul cărții care să stîrnească discuții mai mult sau mai puțin contradictorii cu cealaltă cititoare a cății. E vorba de cartea Eu și soacră-mea de Jane Green, apărută în anul 2008 la Editura Polirom din Iași. Face parte din colecția CHIC.

Și e printre puținele cărți care m-a făcut să plîng pe ici-colea.

Deși Jane Green n-a fost o studentă strălucită, după cum ea însăși mărturisește, reușește, totuși, să îmbine utilul cu plăcutul. Această carte, Eu și soacră-mea, este scrisă ușor și lejer. O citești dintr-o răsuflare. Sincer, eu am intrat atît de bine în pielea eroinei principale, Ellie, încît am impresia că sunt eu în mijlocul acțiunilor.

Dacă e să mă refer la subiectul cărții, păi iată rezumatul: Ellie, protagonista romanului Eu și soacră-mea, și-a găsit în sfîrșit jumătatea ideală. Însă, ghinion pe capul ei că această jumătate ideală are o mamă cică de groază în concepția Ellei, care o sună de trei ori pe zi, își idolatrizează fiul cel mai mare, Dan și își rezervă dreptul să fie ea pe primul loc în continuare. Preia controlul în toate aspectele noii familii a lui Dan: nuntă, nepotul care se naște, viața de familie etc. Asta pînă într-un moment în care, Ellei îi sare țandra și... familia ei se destramă. Dan pleacă de acasă și ea rămîne... cu copilul. Noroc de prietenele ei, Lisa, femeia fatală și Trish, familista, care o ajută.

Am împrumutat cartea colegei de cameră. Văzuse la mine teancul de cărți și... recomandă-mi o carte din cele citite îmi spune ea. Și să fie interesnată, mă avertiză tot ea. Ei bine, a început ea să o citească, punîndu-mi tot felul de întrebări referitor la personajele și subiectul cărții, pînă cînd... a zis că ea nu o înțelege pe Ellie de ce reacționează așa atunci cînd soacră-sa, Linda îi ajută, oferindu-se să cumpere haine viitorului copil sau alte chestii de genul ăsta.

Deși nu vreau să par insensibilă ori ceva de genul ăsta, dar eu o înțeleg pe Ellie (și asta fără care reproșuri cuiva J). Ellie, de pe la 13-14 ani a crescut fără mamă și deși pînă atunci nu avusese o relație prea bună cu maică-sa... probabil că vroia să-ți asume ea rolul de mamă pentru copilul ei, încă nenăscut. În multitudinea de momente de ceartă, de regrete, de opinii etc. subiectul acestei cărți te emoționează, totuși.
Făcuse cunoştinţă cu Dan Cooper într-un bar de la Calden. După cu mafirmă însăşi Ella „şi privindu-i chipul deschis şi prietenos, mi-am adus brusc aminte de el şi iată ce anume mi-am amintit: că atunci cînd zîmbea, zîmbea cu ochii. Că era foarte înalt. Genul de om înalt care te face să te simţi mereu ocrotităşi în siguranţă. Că era o persoană care se simţea bine în propria piele şi în lume.”
Deşi s-au reîntîlnit după aproape 5 ani, discuţia lor a fost un pic stîngace, dar după cum afirmase Ella - n-o să ştii niciodată, dacă nu încerci.

Sau discursul tatălui ei de nuntă. Deși după moartea mamei sale relația dintre ea și taică-su în loc să se îmbunătățească se distanțează, totuși, se pare că pînă la urmă lucrurile evoluează bine, pentru că, în ziua nunții, s-a apropiat de ea, i-a luat mîna și a ținut-o strîns, zicînd:

„Îmi pare atît de rău că nu am fost alături de tine.

Mai tîrziu, după ce s-au ținut discursurile, toată lumea a amuțit la vederea unui bărbat între două vîrste, aproape chel, într-un costum care se vedea că prinsese și zile mai bune, care a luat un microfon și a bătut nervos în el.

Știu că nu se mai aștepta nimeni la încă un discurt, spuse tata, iar eu m-am făcut mică, știind că era un gest spontan, și jenată la culme la gîndul a ceea ce avea să se întîmple. Dar Ellie e fiica mea și am vrut să spun cîteva cuvinte. La ora 3.27, în ziua de 2 septembrie a anului 1970, venea pe lume Eleanor Sarah. Soția mea fusese în travaliu timp de douăspreze ore și paisprezece minute, iar eu mă plimbasem în sus și-n jos pe coridor. În zilele acelea, noi, bărbații eram foarte curajoși și stăteam în siguranță, afară.  A ieșit o soră medicală și mi-a dat un ghemotoc. Privind în jos, am zărit o creatură micuță care urla, dar care s-a oprit și m-a privit în ochi. În clipa ceea, am înțeles ce voiau cu toții să spună cînd ziceau că nu iubești nimic pe lume cum îți iubești copilul. Nu i-am fost cel mai bun tată din lume lui Ellie, spuse el, iar eu am simțit un nod în gît și o lacrimă rostogolindu-mi-se pe obrazul stîng. Mama ei a murit cînd era mică. Astăzi, îmi amintesc de propria mea nuntă cu mama ei. Ellie, n-o să-ți aduci aminte, dar acum îi semeni leit. Ai aceeași frumusețe, energie și dragoste de viață.

Făcu o pauză, iar lumea aplaudă, fără să realizeze cineva ce impact aveau aceste cuvinte asupra mea.

Nu am știut cum să mă port cu o copilă de treisprezece ani, recunoscu el cu tristețe. O iubeam enorm, dar nu știam cum s-o ajut. Însă ce nu știam atunci, știu acum, Ellie. Vreau ca tu și Dan să învățați aceste lecții, toate lucrurile pe care le-am aflat prea tîrziu. Știu că dragostea nu e de-ajuns, că trebuie să-i prețuiești pe cei care îi iubești, că a spune „te iubesc” nu e suficient, că trebuie să-ți arăți dragostea în fiecare zi, chiar cînd greutățile vieții aproape că te împiedică să faci asta. Dacă îmi este permis să citez din cineva cu un mare dar al vorbirii, „cea mai însemnătate slăbiciune a oamenilor este ezitarea lor de a spune celorlalți cît de mult îi iubesc cît timp aceștia sunt în viață”. Ellie, te iubesc. Poate că nu ți-am spus-o destul de des, dar e adevărat. Iar voi doi, Ellie și Dan, să vă iubiți și să vă arătați dragostea în fiecare zi.”[1]

Un discurs emoționant zic eu. Dacă e să citez din carte, o lacrimă mi s-a rostogolit și mie pe obrazul stîng... ori poate drept... Și asta s-a întîmplat de cele trei ori cît am citit cartea. Deși scrisem undeva pe facebook despre asta, imediat apăruseră reacții: ce carte și ce moment anume ma făcut să... plîng.

Ei, lucrurile au evoluat după nuntă. Cu suișuri și coborîșuri. Cert e că m-am simțit în pielea personajului cînd citeam această carte. Sincer, deși nu am statutul lui Ellie, această eroină a cărții, o înțeleg. Am impresia că aș fi și eu deranjată de multe lucruri care mi s-ar întîmpla. Sau poate nu.

Un aspect foarte important e și „momentele de dragoste, de grijă și tandrețe, cînd știam exact de ce ne-am căsătorit și motivele pentru care plănuiam să fim împreună pînă cînd moartea ne va despărți, par atît de rare zilele astea[2].” Mda. Interesant aspect al vieții de familie.

„Nu m-am așteptat ca primele luni după nașterea copilului să fie atît de dificile și în nici un caz ca el să devină barieră între noi, în loc de o punte care să ne unească și mai mult.”[3] Oare chiar așa să fie?

„Presupun că dacă m-ar fi prevenit cineva, dacă mi-ar fi spus că urmează epuizarea, singurătatea și pierderea identității, m-aș fi gîndit fie că minte, fie aș fi presupus că li s-a întimplat altor femei, altor cupluri, dar că nouă nu ni se va întîmpla niciodată.”[4] Epuizare – sunt de acord. Singurătate – care e problema? În așa mod îți mai rezervi timp pentru tine – privești televizorul, citești cărți ori croșetezi (atît de mult îmi doresc o pauză...).

După un timp de rutină, cică e o surpriză să fii întrebat de o vacanță. Ce-aș zice de-o vacanță? Ce întrebare! Mi-ar plăcea la nebunie, merci de întrebare.” Oare cine din noi nu-și dorește o vacanță?

Mi-a plăcut afirmația următoare „sînt de părere că poți spune foarte multe despre oameni după cărțile pe care le au în bibliotecă”[5] zisă de un oarecare Charlie Durton, prieten cu Ellie. Așa că...

În fine, totul se termină cu bine. Mi-a plăcut cartea. E interesantă, cu umor, dar și cu momente așa, mai emotive.

 

---

[1] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – pp. 137-139.

[2] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – p. 192.

[3] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – p. 192.

[4] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – p. 192.

[5] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – p. 394.

Sursa imaginii: www.dol.ro

Orașul Londra în cărţi

Fiecare din noi are un oraș pe care ar vrea să-l viziteze și asta din cauza recomandărilor prietenilor ori din informațiile pe care le-a citit. Ei, uite că am ajuns să îndrăgesc acest oraș, Londra în urma unor cărți citite recent, a unor filme, dar și din unele emisiuni televizate. De exemplu, am aflat că platourile de filmare a seriei Harry Potter au devenit obiectiv turistic. Deci, de ce nu aș include și asta în lista mea de dorințe pe care aș vrea să le văd. Ca să nu mai zic că un actor ce a jucat în această serie, a devenit unul dintre actorii mei preferați. E vorba de Allan Rickman.

Dacă tot suntem la capitolul cinematografie, l-aș include aici și pe actorul Hugh Grant, care mi-a devenit foarte simpatic și am văzut multe filme cu el.

Un alt film care face referință la acest oraș este Ce vrea o fată (titlu original – What a girl want). Pe fundal se vede multe obiective turistice care sunt recomandate turiștilor. Una e să citești și să vezi poza de ansamblu și cu totul altceva e să mai vezi filmat toate acestea. Așa că...

După cum spuneam, o motivație în plus ar fi și unele cărți citite. E vorba de unele cărți din colecția CHIC a editurii Polirom, unde autoarele au reușit de minune să descrie aceste obiective turistice ale Londrei destul de reușit.  E vorba de Turnul Londrei, Podul Power Bridge, Palatul Buckingam, Turnul și Ceasul Big Ben, etc. (deși în filmul Ce vrea o fată putem vedea cei doi protagoniști principali cum se plimbă pe acest Pod Power Bridge).

Chiar azi am terminat de citit cartea Fata fantomă de Sophie Kinsella. Sunt secvențe în care o londoneză sadea întreba un american venit în oraș dacă a vizitat unele obiective ce merită a fi văzute. A fost deranjată de dezinteresul americanului față de orașul ei.

Un argument din roman în favoarea vizitării Londrei:

-          „Ce-ar fi să te duci să vizitezi un pic orașul? Te-ai putea duce să vizitezi clădirea Gerkin [1] sau la Harrods...” [2]

Sau dialogul cu americanul:

-          Și de cît timp ești aici?

-          De cinci luni.

-          Și cum ți se pare Londra?

-          Cum, dar trebuie neapărat! Nu mă pot abține, iar entuziasmul meu înnăscut preia comanda. Ar trebui să te duci la Ochiul Londrei [3], la Convent Garden, și pe urmă ar trebui să te duci cu barca în Greenwich...

-          Poate. Sînt destul de prins cu serviciul.

E cel mai deprimant lucru pe care l-am auzit vreodată. Cum să te muți într-un oraș și să nu faci un efort de a-l cunoaște? [4]. Cît de îngust la minte trebuie să fii ca să faci asta? Ce fel de om e ăla care nu e interesat să viziteze unul din cele mai mari orașe ale lumii? [se întreabă Lara, eroina principală a cărții, mai ales ea londoneză get-beget a luat acest fapt destul de personal și chiar ș-a simțit ofensată de răspunsul americanului]. Nu merită să locuiască aici [5]. După cum afirmă Lara, un alt motiv pentru a vizita acest oraș este că Londra unul dintre cele mai fascinante, istorice și incredibile orașe din lume [6].

În acest context pot spune că acestea ar fi cîteva motive suficiente de a vizita acest oraș, mai ales că autoarea cărții, Sophie Kinsella, e o londoneză și... știe cum să scrie și cum să motiveze cititorul. A scris destul de frumos despre Turnul Londrei, unul dintre cele mai importante și vechi monumente ale Londrei, Bijuteriile Coroanei, turul Străjerilor și Palatul Medieval.

Se face referință și la City of London, un cartier numit simplu City care este entitatea administrativă a orașului Londra situată în centrul, sud-vestul Regatului Unit, la marginea vechii cetăți medievale a Londrei. Panorama regiunii City of London. La moment, City-ul este principalul centru financiar al Regatului Unit și cel mai mare centru financiar al lumii, alături de New York City. Printre atracțiile turistice se numără Banca Angliei, monumentul dedicat Incendiului din 1666 și 30 St Mary Axe.
În acest context ar mai fi și o altă afirmație de genul n-aș schimba o Londră însorită pe nici un alt loc de pe pămînt. Las altora sudul Franței, Insulele Caraibe și escapadele în Mallorca. Priors Hill scăldat de razele soarelui e locul pe care îl ador. 

1. Clădire de birouri de o sută optzeci de metri înălțime, considerată o capodoperă arhitectonică și construită de arhitectul Norman Foster în cartierul financiar al Londrei, inaugurată în 2004.
2. Kinsella, Sophie. Fata fantomă / S. Kinsella; trad. din limba engleză și note de Vali Florescu. – Iași: Polirom, 2009. – P.  156
3. London Eye, cunoscută și ca „Roata Mileniului” și inaugurată în 1999, este a doua roată Ferris ca înălțime din lume (o sută treizeci și cinci de metri) și a devenit cea mai populară atracție turistică a Londrei, cu peste trei milioane de vizitatori pe an.
4. Kinsella, Sophie. Fata fantomă / S. Kinsella; trad. din limba engleză și note de Vali Florescu. – Iași: Polirom, 2009. – Pp. 193-194.
5. Kinsella, Sophie. Fata fantomă / S. Kinsella; trad. din limba engleză și note de Vali Florescu. – Iași: Polirom, 2009. – P.  200.
6. Kinsella, Sophie. Fata fantomă / S. Kinsella; trad. din limba engleză și note de Vali Florescu. – Iași: Polirom, 2009. – P.  314.
7. Green, Jane. Eu și soacră-mea / J. Green; trad.. de Alina Popescu. – Iași: Polirom, 2008. – Pp.  404-405.

Alte cărţi despre Londra sunt:

• Doamna Dalloway de Virgina Woolf;
• David Copperfield de Charles Dickens;
• London Fields, al lui Martin Amis;
• Anglia, Anglia de Julian Barnes;
• Sâmbătă de Ian McEwa;
• Hawksmoor de Peter Ackroyd;
• Cartea lui Dave de Will Self;
• Crash al lui J. G. Ballard;
• Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze, semnata Belle de Jour;
• Sex, shopping si un roman de Alain de Botton;
• Colecţionara de parfumuri interzise de Kathleen Tessaro.

Tony Parsons şi Zadie Smith sunt alţi doi autori care scriu despre oraşul Londra.
Sursa imaginilor:
1. www.infotour.ro

2. www.trbls.com

3. http://ro.wikipedia.org/wiki/City_of_London