Se afișează postările cu eticheta orașul Buenos Aires. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta orașul Buenos Aires. Afișați toate postările

duminică, 22 iulie 2018

Vizitatorii oraşului Buenos Aires pot asimila o gamă largă de experienţe ale Argentinei urbane, de la clădirile istorice de lângă Piaza de Mayo până la cimitirul de VIP-uri din Recoleta, locul de odihnă al Evitei Peron

Buenos Aires este o metropolă cu milioane de locuitori şi o capitală de talie mondială, dar şi un oraş format din cartiere primitoare. Denumit „Parisul sudului”, Buenos Aires este un oraş al imigranţilor din Lumea Notă, cu o diversitate plină de viaţă şi o energie continuă care îl aseamănă mai degrabă cu New Yorkul.
Fiind cel mai mare şi mai important oraş din Argentina, Buenos Aires este, ca şi New York, ţinta batjocurii şi antipatiei celor din provincii. Chiar şi aşa, ale sale barrios (cartiere) păstrează aspectul „marelui sat” din secolul al XlX-lea, până ca imigranţii să inunde oraşul înainte de Primul Război Mondial, şi mulţi oameni din provincie vin să îşi încerce norocul printre nativii portenos.
 
Făcând legătura între Congreso și Palatul prezidențial, Avenida de 
În trecut
În 1536, când Pedro de Mendoza a fondat Buenos Aires la marginea pampasului umed, acolo erau doar tabere răsfirate unde indienii Querandi vânau guanaco şi nandu şi căutau mâncare în sălbăticie. Reconstruit de Juan de Garay în 1580, timp de două secole, oraşul a fost o aşezare izolată, dar crearea Coloniei Rio de la Plata a reprezentat un prim pas spre transformarea lui într-unul dintre cele mai mari oraşe-port din lume.
De la proclamarea independenţei din 1816, oraşul s-a extins dincolo de malul râului, spre pampas, absorbind aşezările mai mia şi devenind un centru urban care găzduieşte astăzi o treime din populaţia Argentinei. în zona Buenos Aires locuiesc mai mult de treisprezece milioane de oameni, dar oraşul în sine – un district federal asemănător cu Washington D.C. – este un teritoriu compact cu aproximativ trei milioane de locuitori.

Experienţa barrios
Buenos Aires are patruzeci şi şapte de barrios (cartiere), însă doar câteva sunt uşor accesibile şi au obiective turistice pe care călătorii trebuie să le viziteze. Puterea politică îşi are tabăra în Monserrat, în Piaza de Mayo, unde îşi au reşedinţa preşedintele şi cabinetul său. Spre nord, „Microcentro” din San Nicolás este centrul financiar şi comercial al oraşului. În linie dreaptă spre est, Puerto Madero este o replică însufleţită şi sofisticată a lui Inner Harbor din Baltimore.
La sud de Monserrat, străzile coloniale pietruite din San Telmo devin din ce în ce mai elitiste, dar tradiţia tangoului şi târgul de duminică din Plaza Dorrego nu au dispărut. Mai la sud, La Boca este încă un cartier al clasei muncitoare care atrage turiști prin multicolora sa galerie de magazine Caminito şi prin popularul şi bătăiosul club de fotbal Boca Juniors.
La nord de Microcentro, Piaza San Martín din Retiro este locul unde oligarhia argentiniană a construit conace imense, dând oraşului pretenţiile sale pariziene. În continuare, spre nord, moda s-a răspândit spre Recoleta şi al său rezidenţial „Barrio Norte” şi chiar şi cei trecuţi în nefiinţă o „experimentează” în renumitul Cemeterio de la Recoleta Odată o mahala de evitat, Palermo este acum centrul nervos al gastronomiei, designului şi agrementului argentinian, în timp ce Belgrano este un barrio rezidenţial mai liniştit, cu o mulţime de muzee frumoase.

Dincolo de şoseaua de centură Avenida General Paz, oraşul riveran Tigre este o destinaţie ispititoare, mai ales datorită accesului său la luxurianta deltă Pârană şi la insula istorică Martin García.
Piaza de Mayo şi împrejurimile
Monserrat, cel mai vechi barrio din Buenos Aires, este locul unde Juan de Garay a refondat oraşul la aproape patruzeci de ani după ce coloniştii înfometaţi ai lui Pedro de Mendoza – dintre care unii au ajuns chiar la canibalism – l-au părăsit în 1542. Aşezarea mai trainică a lui Garay este acum centrul vieţii publice din Argentina, cu toate instituţiile-cheie în sau lângă Piaza de Mayo. Toate drumurile către provincii încep din apropiere, din Piaza Mariano Moreno. Mulţi vizitatori şi chiar portenos alipesc San Telmo, care, de fapt, începe cu şase străzi mai la sud de Monserrat.
Piaza de Mayo este faimoasă şi ca fiind locul unde Madres de Piaza de Mayo au înfruntat pentru prima oară junta care le-a răpit şi ucis mulţi dintre copii. Grupul s-a divizat de atunci, însă demonstrează încă în tăcere joia la ora 1530, în jurul obeliscului din piaţă.
Punctul de referinţă al pieţei este palatul preşedintelui, Casa Rosada (vopsită în roz), al cărui balcon este locul de unde Peron îşi striga deseori discursurile către adepţi săi. Sprijinit de coloane din cărămidă roşie, palatul includea odinioară o fortăreaţă colonială şi un birou vamal la subsol. Acum există aici Museo de la Casa Rosada, unde poţi vedea obiecte ce amintesc de preşedinţi ţării, indusiv obiecte personale, caricaturi, caleşţi, tablouri şi sculpturi. Muzeul compensează lipsa de materiale contemporane prin organizarea în weekend de tururi ale palatului în sine (tururile încep din strada Bakarce nr. 50).
Vizavi de muzeu, marmura ciobită a pereţilor clădirii Ministerio de Economía y Finanzas Públias este o mărturie vie a istoriei tulburi a pieţei. Aceste ciobituri sunt urme lăsate de gloanţele avioanelor marinei, care au tras în Casa Rosada în timpul unei incercări de lovitură de stat din 1955.

În partea de nord a pieţei, fațada în stil neodasic a Catedral Metropolitana este o înfăţişare amăgitoare a unei biserici în stil târziu colonial. Susţnută de coloane masive, aceasta are o linie de cupole prin care lumina se aşază timid pe pardoseală. Catedrala reprezintă pentru religie ceea ce Casa Rosada este pentru politică, dar nu cu mult timp în urmă ea influenţa amândouă domeniile: înainte să fie adoptat un amendament constituţional în 1994, apartenenţa la religia romano-catolică era obligatorie pentru a deveni preşedinte. Drapat cu steagul Argentinei, Mausoleo del General José de San Martin, eroul independenţei, ocupă o capelă exterioară în care arde o flacără eternă.
În partea vestică se află Cabildo de Buenos Aires (consiliul orăşenesc), singura clădire colonială care mai există astăzi aici, în are se intră printr-un portic ascuns. Este o versiune mai mică a originalului, deoarece în secolul al XlX-lea maiorul Torcuato de Alvear a dărâmat o mare parte din ea pentru a face loc pentru Avenida de Mayo. Clădirea în sine este mai interesantă decât Museo Histórico National del Cabildo y de la Révolution de Mayo, cu ale sale câteva hărţi, picturi, portrete şi fotografii.

Proiectul controversat al lui Alvear a demolat străzile coloniale înguste pentru a construi un bulevard larg ce duce astăzi spre vest la Congreso de la Nation. Pe drum, el trece pe lângă binecunoscutele Café Tortoni (Avenida de A/lqyo nr. 825, tel. 011/4342-4328, www.cajetortoni.corn. ar), deschisă încă din 1858, Teatro Avenida (Avenida de Mayo nr. 1222, tel. 0114384-5680, www.balirica.oig.ar), o clădire ce deserveşte Teatro Colon mai ales în ţmpul uhimelor lucrări de restaurare ale acestuia, şi Palado Barolo (Avenida de Mayo 1370, tel. 011/4383-1065, wwwpbarolo.com.ar), o clădire de birouri cu ornamente detaliate, inspirate din „Divina comedie” a lui Dante. în faţa clădirii Congreso, Piaza de! Congreso găzduieşte un monument înalt cu statui ale foştilor membri ai congresului.

Monserrat
Două străzi la sud de Piaza de Mayo, Monserrat are mai multe clădiri importante din vechiul cartier colonial, care se întinde an Ignacio de loyola (1722), bazată pe planurile bisericii II Gesu din Roma, care fusese terminată în anul 1584. Lângă ea, Colegio Nacional de Buenos Aires este o şcoală publică de elită patronată de Universidad de Buenos Aires.
Iezuiţii preţuiau intelectul, dar a lor Procuraduria de las Misiones (depozitul), cu faţa spre Atena, arată că preţuiau şi banul. Împreună cu perspicacitatea lor comercială produsele din fermele proprii au făcut din iezuiţi cel mar bogat şi mai puternic ordin monastic din Imperiul Spaniol. Tunelurile defensive restaurate ale clădirii (folosite odinioară pentru contrabandă, împreună cu restul dependinţelor iezuite), sunt deschise publicului prin tururi organizate.
Situată cu un cvartal mai spre est şi decorată cu lemn lăcuit şi podele faianţate, Farmacia de la Estrella (Bulevardul Defensa nr. 201, tel. 011/43434040, farmadadelaes-trella.com) are aerul unei spiţerii homeopatice din secolul al XlX-lea şi chiar asta şi este Detaliile decorative indud şi fresca de pe tavan intitulată „El triunfo de la Farmacopea ante la Enfermedad" („Triumful farmaceuticii asupra bolii”), creată de pictorul italian Carlos Barberis într-un stil romantic ce îl aseamănă contemporanului său american Maxfield Rarrish.
Îndretpată către Plaza de Mayo, Casa Rosada este palatul prezidențial al Argentinei
Situat deasupra farmaciei, Museo de la Ciudad evită eventualele confuzii legate de istoria încâlcită a oraşului prin expoziţiile sale în continuă schimbare, organizate tematic, care expun obiecte de zi cu zi, cum ar fi băi, uşi, gresie şi mobilă Există o sală specială de expoziţii aflată la nivelul străzii, unde ferestrele farmaaei servesc drept vitrine, aşa că şi atuna când muzeul este închis tot poţi admira ceva Peste stradă, Basilica de San Francisco (intersecţia dintre Bulevardul Dansaşi strada Akina, td OTI/4331-0625) a fost creată de un iezuit în 1726, dai aparţine Ordinului Franciscan. Deşi interiorul îşi păstrează integritatea colonială cu podea de gresie decorativă şi cu o cupolă centrală, si-a pierdut mult din ornamentaţie din cauza incendiatorilor peronişti, după tentativa de lovitură de stat din 1955 împotriva lui Peron. Arhitectul Emesto Sackmann a refăcut faţada în stil baroc bavarez, cu două turnuri gemene, în 191T
Un cvartal mai la sud, subestimatul Museo Etnográfico Juan B. Ambrosetti arată şi povesteşte mai multe despre Argentina indigenă – mai ales despre tnburile Kolla din nord-vestul andin, despre seminomazii Mapuche din Patagonia triburile de vânători-culegători din Tierra del Fuego – decât oricare alt muzeu din oraş. Orientarea sa pluralistă este un antidot la o credinţă larg răspândită că argentinienii sunt aproape exclusiv un popor de origine europeană în plus, pe lângă expoziţiile obişnuite, muzeul găzduieşte des conferinţe ţinute de intelectuali din Argentina şi din afară încă puţin spre sud, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Basilica del Santfsimo Rosario y Convento de Santo Domingo ajucat un rol important în invazia britanică dintre anii 1806 şi 1807, dar a pierdut aproape toate artefactele şi documentele coloniale când gmpuri de peronişti au incendiat-o în 1955. Curtea sa găzduieşte Mausoleo de Belgiano, unde o candelă eternă luminează locul de odihnă al generalului Manuel Belgiano, erou al independenţei şi creator al drapelului argentinian.
 
Dansatori de tango, în spetacol în San Telmo
Sein Telmo
San Telmo începe propriu-zis la şase cvartale sud de Piaza de Mayo, dar spiritul lui boem s-a răspândit spre nord peste Avenida Belgrano şi în interiorul străzilor din Monserrat De altfel, se zice că multe dintre afacerile legate de turism din Monserrat îşi au rădăcinile în San Telmo. Puţin neglijent pe alocuri, San Telmo este locul unde averile vechi şi noi sau cele mici şi chiar neînsemnate coexistă într-un amalgam de PH-uri tradiţionale (o propriedad horizontal este o casă cu un singur etaj), mansarde transformate, hoteluri intime, saloane de tangou, restaurante şic şi baruri de degustare de vin şi conventillos dărăpănate – conace vechi ocupate de oameni fără adăpost. Mulţimea de pensiuni de aici face ca zona să fie foarte îndrăgită de călători.
Deşi străzile din San Telmo sunt destul de obişnuite, câteva alei pietruite şi străzi întortocheate dezvăluie atmosfera patriarhală a cartierului.
Centrul de netăgăduit este Piaza Coronei Dorrego, piaţa pietruită al cărei târg de duminică, Feria de San Pedro Telmo, este una dintre atracţiile de top ale oraşului atât pentru argentinieni, cât şi pentru străini. Este atât de îndrăgit încât autorităţile au închis opt cvartale pe Bulevardul Defensa pentru a face loc mulţimii de vânzători, dansatori, mimi, muzicanţi, cântăreţi şi căutători de curiozităţi care inundă cartierul în fiecare duminică. în restul săptămânii, piaţa umbrită este un loc ideal pentru a lua prânzul sau a servi o cafea la una dintre cafenelele şi restaurantele din împrejurimi care îşi scot mesele aici. Se spune, deşi nu e sigur, că prima tabără a lui Pedro de Mendoza a fost înălţată pe terenul înalt din ceea ce astăzi este Parque Lezarea la patru cvartale spre sud, acob unde râul uda odinioară malurile Chiar dacă este adevărat sau nu, o statuie impozantă de bronz tronează în colţul de nord-vest al parcului, deasupra unui monument de marmură cu basorelieful unui indian Querendi sculptat pe el. Duminica, o piaţă de artizani ocupă aleile străjuite de palmieri ale parcului şi chiar se întinde spre nord de-a lungul Bulevardului Defensa către Piaza Dorrego, oprindu-se doar la marele Avenida San Juan.
Peste Bulevardul Defensa, la jumătate de cvartal depărtare de monument, caută faţada pictată cu filete a lui Centra Cultural Torquato Tasso în ciuda aspectului obscur şi nepretenţios, este unul dintre locurile ideale din oraş pentru a vedea şi a auzi dansul şi muzica de tangou live – spre deosebire de spectacolele stridente pe care mulţi dintre portenos le consideră „pentru export”.
La sud, lângă parcul de pe Avenida Casero, Museo Historico Nadonal (Muzeul naţional de istorie), aflat în pregătiri intense pentru sărbătorirea a două sute de ani de la revoluţia de la 1810, a fost supus unei renovări îndelung amânate, atât în ceea ce priveşte clădirile, cât şi în privinţa întregii prezentări. De exemplu, până nu demult, colecţiile frumoasei clădiri in stil italian nu conţineau aproape nimic despre Argentina pre-columbiană; majoritatea expoziţiilor se concentrau asupra lui San Martin şi a altor personalităţi naţionale, iar cel mai recent portret prezidenţial era cel al lui Hipolito Yrigoyen, izgonit de la putere de către armată în 1930. Acum, muzeul insistă mai mult asupra istoriei sociale, indusiv a originilor indigene şi imigrante ale Argentinei, şi asupra mişcărilor de masă (în acest context, portretele lui Juan şi Evita Peron sunt o noutate).

Diversitatea religioasă a celor care au imigrat în Argentina este expusă în apropiere Cu faţa spre parc de pe Avenida Brasil, Catedral Ortodoxa Rusa de la Santisima Trinidad (Brasil nr. 315), o biserică ortodoxă rusă, are atât bovindourile, cât şi domurile turcoaz importate din Sankt Petersburg. Două cvartale mai spre est, Svenska Kyrkan (Biserica Luterană Suedeză), într-un stil nordic cumpătat, ţine slujbe în spaniolă şi în înfloriturile filete decorează unele autobuze de oraş încă din anii 1970. Acest gen de artă a fost în cele din urmă interzis pe autobuze, dar în ultimii ani a revenit prin artişti ca Martiniano Arce sau Jorge Muscia, dar nu pe transportul în comun.