Aeroporturi latino-americane și spaniole

Sunt de toate felurile: cu ambianță internațională (Ciudad de Mexico, Bogota) sau cu aspect familial, pentru că, majoritatea țărilor și în special în cele andine (Columbia, Ecuador, Peru, Bolivia,

Venezuela), se ia avionul foarte des, aproape și pentru a merge la cumpărături. Un lucru care atrage atenția călătorului european este prezența avionetelor, mici avioane care decolează fără încetare spre diferite puncte de pe teritoriul unei țări, închiriate de cîteva persoane care trebuie să emargă în locuri spre care nu există curse regulate. Este echivalentul aerian al taxiurilor colective, des întîlnite în multe capitale. Prin amplasarea lor, cîteva aeroporturi sunt impresionante: coborîrea pentru aterizare la Medellín, Columbia, este imprevizibilă și provocatoare de emoții, pentru că aeroportul este situat între două vîrfuri de munte, iar avionul coboară puțin cîte puțin, aproape ca ascensorul. Cînd este ceață la aterizare în Bogota, bnervii sunt întinși la maximum, iar în La Paz aeroportul este situat la 4100 de metri, astfel încît să se coboare 500 de metri ca să ajungă în capitala boliviană.

Principala companie aeriană spaniolă, IBERIA, a fost înființată în anul 1920; din 1944, ea face parte din INI. După numărul de călători transportați, IBERIA se află pe locul al șaselea în lume și al doimea din Europa; în anul 1981 a transportat peste 13 milioane de călători. Flota sa modernă de aproape 90 de aeronave leagă 91 de orașe din 50 de țări prin aproape 400 de zboruri zilnice. În afară

Aeroportul Iberia

de IBERIA, mai există două companii importante, AVIACO și SPANTAX, cu activități la comandă sau specializate: zboruri charter, curse interne etc. Traficul aerian se realizează prin aproximativ 20 de aeroporturi; cele mai importante, cu caracter internațional, sunt: Madrid (Barajas), Barcelona (Prag de Llobregat), Valencia (Mamises), Sevilla (San Pablo), Bilbao (Sondica) și Malaga (El Rompienzo), în peninsulă, și, în insule, „Son San Juan”, în Palma de Mallorca, „Gandó”, în Gran Canaria, și „Los Rodeos” și „Reina Sofia” în Tenerife. O particularitate a zborurilor interne o constituie „Podul aerian”: 18 sau 20 de zboruri zilnice leagă Madridul de Barcelona, practic la fiecare oră și fără rezervare prealabilă.

Sursa: Aeroporturi latino-americane și spaniole. În: Gavarito, Julian. Spaniola practică. București, Niculescu, 2003, p. 29, 30.

Sursa imaginilor: www.aeropuertos.net, www.noticiasbancarias.com

Transportul feroviar în Spania și America Latină

În multe țări latino-americane nu se mai circulă cu trenul (de exemplu, în Columbia), sau nu se s-a mai circulat aproape de loc, niciodată (în Venezuela). În altele, se călătorește mult mai puțin cu trenul decît cu avionul sau autobuzul (în Maxic, țările andine). În Argentina continuă să circule trenuri. Cea mai mare atracție pentru turiști o reprexintă probabil, trenul de pe ruta Arequipa-Cuzco, în Peru. Îl urmează îndeaproape trenul Cuzco-Machupicchu. Primul este cumplit pentru cei bolnavi de inimă, pentru că urcă pînă la patru mii de metri: pe culoar nu se vinde coca-cola, ci „aer, aer”, pentru cazul în care vreun călător simte că se sufocă. Al doilea tren este special pentru turiști și, dacă aceștia nu vor să îl ia, trebuie să se trezească foarte devreme, ca să prindă trenul de navetiști. Cînd un tren de pe traseu andin se oprește într-o gară, femei și copii se grăbesc să vîndă fructe, „empanadas” (un fel de gogoși umplute), prăjituri cu fructe sau bucăți de pui. Uneori, vînd poncho-uri, căciuli sau obiecte din piele.

Gara Atocha din Madrid, Spania

Rețeaua națională de Căi Ferate Spaniole este compania care deține monopolul transportului feroviar în Spania. Rețeaua de Căi Ferate este total insuficientă pentru nevoile interne, fapt care a dus la dezvoltarea trasportului rutier, Dacă în ultima vreme se modernizează multe linii, mai există încă multe trasee cu linie unică, fapt care îngreunează mult traficul. Cele trei gări principale din Madrid sunt Gara de Nord, Chamartín  și Atocha. Prima asigură legătura cu nordul, prin Avilla și Valladolid. Gara Chamartín este foarte modernă; de aici pleacă trenuri mai rapide, tot spre nord, dar care merge direct la Burgos, scurtînd peste 100 de km. Din gara Atocha pleacă trenul spre sud.

Sursa: În tren. În: Garavito, Julian. Spaniola practică. București, Niculescu, 2003, p. 37, 38.

Sursa imaginii: www.feroviarul.md

Despre educație, copii și bătrîni

Ce este educația și bunul simț? 

Probabil că fiecare înțelege aceste noțiuni diferit, reacționează diferit, iar consecințele... tot diferite sunt. Educația pe care o primim acasă, nu se limitează, totuși, la cei 7 ani de acasă. În primii ani de viață cei mici primesc ceea ce li se oferă și ceea ce văd în jurul lor. Maturii doar trebuie să... „manipuleze” cu situațiile cu care se confruntă. Ca să se ofere o educație bună, mai întîi noi, maturii trebuie să fim atenți la atitudine și comportament. 

Totuși, să fie bunele maniere doar o problemă de bun-simț? Ori de cultură? Ori de instruire?  Dar să trec direct la subiect. Despre bunele maniere ori cum ne învățăm copii așa ceva.

Recent. În drum spre casă, în autobuz, undeva pe la Ciocana, urcă o doamnă de vreo... 65-70 ani cu nepotul ei (7-8 ani). Politicoasă, mă scol că să-i ofer doamnei locul Că doar are o vîrstă, nu? Și trebuie să fim politicoși cu bătrînii noștri, corect sau nu? ;) Ei, de bine ce am cedat locul doamnei care are o vîrstă respectabilă iată că madame își face curaj și îi zice nepotului – hai, așează-te. 

Sincer, am rămas așa, cam șocată de atitudinea doamnei. Pentru ce să cedezi locul unei doamne/domn în vîrstă? Ca să-și așeze piticul de 7-8 ani care... paote sta și în picioare? Și cel mai important e că oamenii de vîrsta asta știu să blameze tinerii că nu au educație, sunt destrăbălați, nu sunt respectuoși cu cei din jur și tot așa mai departe. Chair așa, oare de ce? Ca să-ți așezi copilul/nepotul de 7-8 ani pe scaun în defavoarea ta? Înțeleg dacă ar fi vorba de un copil de 2-3 ani. Dar la 8 ani, cred că poți sta în picioare și să-ți respecți părinții, bunicii și pe cei din jurul tău.

Acest copil e viitorul tînăr care peste 15-20 e ani va considera că nu se simte obligat să cedeze locul, pentru că așa a fost învățat – să i se ofere și să nu cedeze locul celor cu o vîrstă respectabilă. Iar bătrînii de 60-70 de ani vor comenta – tineretul în ziua de azi e needucat. Păi de unde educație dacă vă educați copii și nepoții. Meritați să nu vi se cedeze locul.

O carte a codului bunelor maniere ar trebui să-i dăm acestei doamne și nu numai ei. Probabil că ar trebui să mai facem niște cursuri de instruire în materie de bune maniere și celor ce au o vîrstă, nu numai copiilor.

Aurelia Marinescu, autoarea Codului bunelor maniere afirmă următoarele: trăim într-o lume nebună, avînd senzația că înnebunim și noi pe zi ce trece. Asistăm îngroziți la imaginile cumplite din așa-numitele zone conflictuale, zone ce se ivesc în cele mai neașteptate locuri de pe glob și se înmulțesc îngrijorător. În discoteci, tinerii dansează pe mese... Alții, care se autointitulează „Hell's Angels”, pornesc noaptea pe motociclete avînd la bord casetofoane cu muzică heavy metal, rași în cap sau cu plete, îmbrăcați în bluze de piele cu ținte, pe care sunt prinse ecusoane cu capete de mort, în blugi și cizme, oferindu-ne pentru o clipă o imagine de coșmar. 

Desigur, e vorba de o imagine trunchiată și o viziune catastrofică a societății în care trăim, dar nu putem să nu ținem seama și de această realitate. În astfel de condiții, mai merită să ne preocupăm de bunele maniere? N-ar fi mai bine să ne întrebăm dacă ele nu au devenit cumva inutile? Răspunsul e unul singur: buna creștere nu este și nu va deveni niciodată inutilă, pentru că ea îl face pe om să se respecte în primul rînd pe sine.

Deci, să reflectăm.

Sursa imaginii: www.belva.ro