Dacă ești pasionat de cultura chineză, îți recomand să citești această carte,
Fetele din Shanghai.
În anul 1937, Shanghaiul este Parisul Asiei: oraşul milionarilor şi al cerşetorilor, al gangsterilor şi al
cartoforilor, al artiştilor şi al revoluţionarilor. Oscilînd între universul familiei tradiţionale şi lumea cluburilor de noapte, frumoasele Pearl şi May sunt modele pentru artişti şi duc o viaţă lipsită de griji. Însă cînd bombele japoneze să cadă peste oraşul lor iubit, lumea se face ţăndări. După un periplu peste satele cotropite de soldaţi din sudul Chinei, pînă la Hong Kong şi apoi în America, la Muntele de Aur, cele două surori învaţă să trăiască din nou.
Ca să vedeți cum se trăiește într-o familie chineză, cum se gîndește, am selectat cîteva momente din carte:
„Atunci cînd sunt două surori sau fraţi, indiferent de numărul lor sau de sex, se fac mereu comparaţii. Şi eu, şi May ne-am născut în satul Yin Bo, la mai puţin de o jumătate de zi de mers pe jos de Canton. Diferenţa dintre noi este de numai trei ani, însă suntem cum nu se poate mai diferite, Ea e amuzantă. Eu sunt criticată pentru seriozitatea mea. Ea este micuţă de statură şi adorabil de durdulie. Eu sunt înaltă şi slabă. Pe May, care de-abia a terminat liceul, nu o interesează cititul, în afară de cronicile mondene din ziare. Eu am terminat facultatea acum cinci ani”. Iată aşa o caracterizare a surorilor. Deşi, în continuarea acestui fragment, continuă descrierea acestor fete: ce le place, ce nu le place, cît sunt de organizate şi tot restul. De asemenea, aflăm detalii ce ţin de vestimentaţia chineză, şi anum ce este
cheongsam-ul, care dau impresia de armonie şi stil, transmiţînd un mesaj proaspăt şi natural, care le promite fericire celor care folosesc produsul pe care îl promovăm.
În această carte, aflaţi cîte ceva despre oraşul Shanghai, influenţa britanicilor, americanilor sua japonezilor.
„Iubesc Shanghaiul. Nu se aseamănă nici pe de parte cu vreun alt loc din China. În locul acoperişurilor în stil „coadă de rîndunică” şi al caselor de cahle, noi avem mo t'ien tablou - clădiri înalte şi magice - care ţintesc spre cer. În locul porţilor cu arcade rotunde, al paravanelor de alungare a spiritelor, al ferestrelor de lemn delicat şi minuţios ornamentate şi al stîlpilor vopsiţi în roşu, noi avem edificii în stil neoclasic, din granit, decorate cu fier forjat în stil art déco, cu modele geometrice şi sticlă gravată. În locul păduricilor de bambus, al frumoaselor ape curgătoare sau al sălciilor aplecate peste iazuri, noi avem case în stil european, cu faţade splendide şi balcoane elegante, cu pîlcuri de chiparoşi şi peluze îngrijite, pline cu răzoare bine îngrijite de flori. În Vechiul Oraş Chinezesc încă mai există temple şi grădini, însă restul Shanghaiului se închină în în faţa zeilor comerţului, ai bunăstării, ai industriei şi ai păcatului. În oraş sunt depozite unde se încarcă şi se descară mărfuri, piste pentru curse de cai şi ogari, nenumărate cinematografe şi cluburi unde se dansează, se bea şi se face sex. Shanghaiul e „acasă” pentru milionari şi cerşetori, pentru gangsteri şi cartofori, pentru patrioţi şi revoluţionari, pentru artişti şi dictatori şi pentru familia Chin.”
„Care ar fi mama perfectă pentru copiii Chinei? Răspunsul: o femeie care joacă tenis, ştie să conducă o maşină, fumează şi,cu toate acestea, e adorabilă, sofisticată şi cum nu se poate mai dornică să-ţi ajungă în pat”.
În capitolul
Bărbaţii de la Muntele de Aur citiţi cum se fac căsătoriile aranjate. Tatăl, capul familiei afirmă precum că: „nimeni nu se căsătoreşte din iubire. Nici eu n-am făcut-o”. Afirmaţia are loc în contextul în care le spune fiicelor sale că le-a aranjat căsătoria.
Capitolul
Aerul din lumea aceasta începe foarte frumos:
„Ni se spune mereu că poveștile femeilor sunt lipsite de importanță. În definitiv, ce contează ce se-ntîmplă în sufragerie, în bucătărie sau în dormitor? Cui îi pasă de relația dintre mame, fiice și surori? Boala unui copil, chinurile și durerile facerii, a-ți ține familia unită pe timp de război, sărăcia, chiar și în zilele cele mai bune bune, sunt considerate a fi insignificante pe lîgă poveștile bărbaților, care se luptă cu stihiile pentru a-și crește recoltele, care pleacă la război pentru a-și apăra patria, care se străduiesc să privească înlăuntrul lor și să găsească perfecțiunea. Ni se spune că bărbații sunt puternici și viteji, dar eu cred că femeile sunt cele care știu mult mai bine să rabde, să accepte înfrîngerea și să suporte agonia fizică și mentală. Bărbații din viața mea - tata, Z.G., soțul meu, socrul meu, cumnatul meu și fiul meu - au dat piept, într-un fel sau altul, cu aceste mari încercări ale bărbaților, dar sufeltele lor - atît de fragile - au tremurat, s-au încovoiat, s-au deformat, au fost mutilates-au frînt și s-au zdruncinat în fața pierderilor pe care le suferă femeile în fiecare zi. Pentru că sunt bărbați, trebuie să dea impresia că primesc neclintiți necazurile și obstacolele vieții, dar sunt la fel de ușor de rănit ca petalele unor flori.
Se spune că poveștile femeilor sunt lipsite de importanță, dar se mai spune și că lucrurile bune bin perechi-perechi iar necazurile, cîte treo odată. Dacă se prăbușesc două avioane, așteptăm să vedem cum pică și al treilea. Dacă moare o vedetă de cinema, știm că încă două vor trece în lumea celor drepți. Dacă ne lovim la deget și pierdem cheile de la mașină, știm că încă un lucrur rău e pe cale să se întîmple, ca ciclul să fie complet. Nu putem decît să ne rugăm să nu fie decît o aripă îndoită, un acoperiș prin care-a început să pătrundă apa, o slujbă pierdută în locul unei morți, unui divorț sau unui război.
Războiul chinez-japonez au lăsat amprentă asupra Chinei și locuitorilor țării: femei violate și ucise, oameni decedați în urma bombardamentelor japoneze, copii practic vînduți în familiile chineze stabilite în Statele Unite ale Americii, integrarea tinerilor în această țară, dar și minciunile care se spun pentru a păstra familia chineză pe teritoriul american.
Odată ajunse în America, cele două surori întîmpină o serie de dificultăți. Căsătoriile aranjate, sarcina lui May, copil născut dar dat în grija lui Pearl, lipsa banilor, viața din Cartierul Chinezesc etc.
Referință critică:
„Un roman excelent, despre sacrificii teribile și alegeri imposibile... Tragic și plin de speranță, în același timp.”
Publishers Weekly
Sursa imaginii: scream and go
Cartea e scrisă în forma unui jurnal, prin ochii adolescentului. Își urăște mama, pentru că „era mică și grasă, proastă și urîtă. Era cea mai inutilă mamă din cîte au existat vreodată”. Și tot așa comentariile urîte la adresa mamei continuă. Doar ochii mamei, verzi la culoare, e unicul lucru bun la ea. 
