miercuri, 12 iulie 2017

Vei fi acolo? de Guillaume Musso

Titlu original: Seras-tu la?

Deşi romanul  Vei fi acolo? de Guillaume Musso a fost publicat în anul 2010 la editura ALLFA dinBucureşti, recent l-am descoperit şi asta graţie recomandărilor şi referinţelor bune din grupurile de lectură. Am devorat romanul în 2 zile. E un roman de suspans şi plin de mister.
Elliott, un chirurg pasionat de meseria sa, nu s-a împăcat niciodată cu moartea iubitei sale, Ilena. Într-o zi, se întoarce în timp şi se întîlneşte cu el, dar cu 30 de ani în urmă. Şi asta îl ajută să înţeleagă momentul în care ar putea să schimbe destinul şi să o salveze pe Ilena.

Fiecare capitol începe cu un citat.

Fiecare din noi ne-am pus cel puţin o dată întrebarea: Dacă ni s-ar da ocazia să ne întoarcem în trecut, ce am schimba în viaţa noastră? Dacă am putea să o luăm de la capăt, ce am îndrepta? Ce am alege? Ce am schimba? Ce am vrea să redevenim? Şi alături de cine?

Despre asta ar fi subiectul romanului.

sâmbătă, 24 iunie 2017

Ce-aş fi eu fără tine? de Guillaume Musso

Iată că am citit și romanul Ce-aș fi eu fără tine? de Guillaume Musso. Un roman captivant, care te ține cu sufletul la gură de la prima pagină la ultima pagină a romanului.

Inima lui Gabrielle este sfîşiată între două feluri de iubire: cea pentru tatăl ei şi cea pentru primul bărbat de care s-a îndrăgostit. Primul este un poliţist pasionat de meseria lui, celălalt este un hoţ celebru. Însă amandoi au dispărut cu cincisprezece ani în urmă. Într-o bună zi, la aceeaşi oră, tatăl rătăcitor şi iubitul rămas pe un alt continent reapar în chip straniu în viaţa ei. Curând, Gabrielle îşi dă seama că cei doi sunt prinşi într-o cursă mortală. Destinele lor nu pot fi separate. Pe cine să salveze şi pe cine să piardă?

Referințe critice:
„Guillaume Musso este un alchimist al succesului. Ce-as fi eu fără tine? este în acelaşi timp o poveste de iubire pasională, un excelent scenariu de film poliţist, o călătorie fantastică şi un roman iniţiatic.” (Le Figaro Littéraire)

„Un roman fenomenal, despre destine încrucişate şi iubiri condamnate, cu personaje fermecător de umane.” (France Soir)


„Musso are darul de a crea intrigi originale și pe acela de a clădi și de a spori suspansul până la ultima pagină.” (Direct Soir)

Citate:
... viaţa e la fel de dură ca oriunde altundeva, dar în care oamenii şi-au păstrat speranţa şi ambiţia de a-şi realiza viaţa. 

- Nu poţi reînvia trecutul.
- Iar tu nu ai niciun drept să-l distrugi!
- Nu vreau să-l distrug, vreau să-l înţeleg.
Se spune că fericirea nu bate niciodată de două ori la aceeaşi poartă, dar noi avem această şansă.
 ... nu eram destul de puternică, mă îndoiam de tot şi toate.  

Şi atunci timpul o ia razna, trecutul năvăleşte în prezent.
Şi teama iese iar la suprafaţă.
Teama.
Încrustată în trupuri, ghemuită în umbra spiritului.
Teama care tot creşte.
Teama care nu cunoaşte margini.
Viaţa e complicată şi pentru că de multe ori se distrează, scoţîndu-ţi în cale omul potrivit, la momentul nepotrivit.
Există lucruri care rezistă, există lucruri care durează.
Dacă te temi să auzi anumite răspunsuri, atunci ar fi mai bine să nu pui întrebări. 

La urma urmei, în tot noianul ei de nenorociri, viaţa îţi oferea uneori adevărate momente de graţie. De ce moartea ar fi altfel?

Doar că într-o bună zi, cînd dai de omul potrivit, la momentul potrivit, toate devin simple şi clare.

Totuși, era atît de tentant să speri încă.

Sursa imaginii: all.ro

vineri, 9 iunie 2017

Pe strada Dublin de Samantha Young

Titlul original: On Dublin Street.

Romanul a fost tradus în llimba română în anul 2013. A durat ceva timp ca să descoper aşa o serie de cărţi. Şi încă una interesantă.  Deşi am citit Pe strada Londra, se simte că nu am făcut corect citind mai întîi acest roman şi nu Pe strada Dublin. Acuma simt necesar să recitesc Pe strada Londra.
Romanul îi are ca personaje principale pe Jocelzn Butler şi Braden Carmichael.
Jocelyn Butler e o tînără care şi-a pierdut părinţii şi sora la o vîrstă fragedă (14 ani). Pînă a atinge vîrsta majoratului a locuit la diferite familii adoptive, situaţia financiară a acestora fiind diferită. La cei 18 ani împliniţi, fiind cu drepturi depline în ceea ce priveşte finanţele familiei, a fost abordată de diferiţi oameni de afaceri. Jocelyn i-a refuzat pe toţi. 
Jocelyn Butler şi-a lăsat în urmă trecutul dureros şi a plecat din Statele Unite în Scoţia, pentru a lua totul de la capăt. S-a hotărât să-şi îngroape suferinţa şi să meargă înainte fără a se mai implica în nicio relaţie. Pare mulţumită să ducă o viaţă retrasă până în clipa în care se mută într-un apartament superb pe Dublin Street. Asta pînă în momentul în care cunoaşte un bărbat care zguduie din temelii lumea ei păzită cu grijă. Şi coincidenţă, tipul nu e altcineva decît fratele colegei de apartament, Braden Carmichael, un tip bine merci.
Braden Carmichael obţine întotdeauna ce vrea. Ştiind cât de sceptică este Joss privind orice fel de relaţie, Braden îi propune un aranjament sexual care să satisfacă atracţia intensă dintre ei şi care să le ofere în acelaşi timp libertate totală. Pînă la urmă, acest aranjament sexual se transformă într-o frumoasă poveste de dragoste. 
O carte foarte interesantă cu mult mister, romantism, erotism şi final fericit în final.  Romanul a apărut la Editura Trei şi e din colecţia Erotism.

Referinţe critice:

«O carte plină de senzualitate... Jocelyn Butler luptă să se regăsească pe sine şi să creadă din nou în forţele sale.» USA Today

«Admirabil scrisă, Pe strada Dublin are exact amestecul potrivit de erotism, senzualitate şi romantism.» Once Upon a Twilight

Sursa imaginii: www.edituratrei.ro

luni, 5 iunie 2017

Salata Limba soacrei: mod de preparare

Ingrediente
ruladă de vinete cu umplutură de maioneză Torchyn cu usturoi, numai bună de preparat în acest sezon!


Sursa: Torchyn Moldova

luni, 29 mai 2017

Ştefan Bănică la Chişinău

Iată că am ajuns să o trăiesc şi pe asta. Să merg la evenimentul organizat de TVR Moldova, avîndu-l ca invitat pe interpretul şi actorul Ştefan Bănică. Deşi aveam dubii că sala o să fie neîncăpătoare, am avut norocul să fie prezentă la eveniment.
S-a discutat despre viaţa şi activitatea actorului, cum a fost copilul Ştefan Bănică, cum a reuşit să intre în
scena filmului românesc, succesul filmului Liceeni şi colaborarea cu actriţa Oana Sîrbu, dar şi concertele de Crăciun care au loc deja de ani buni, dar şi cei doi copii ai lui care vor să-i calce pe umăr şi cel mai important, cum reuşeşte să îmbine muzica, teatrul şi filmul.
A fost ca toţi alţii şi a avut susţinerea mamei, care a ştiut să-i dea libertatea de care a avut nevoie, mai ales în anii adolescenţei şi a vorbit cu multă admiraţie de tatăl său. Studiile şi le-a făcut tot în actorie. Concurenţa a fost mare, în anul lui, undeva 200 de persoane pe un loc. Au fost opt locuri oferite la actorie, printre care şi Ştefan Bănică (în
anul cela, fiind patru băieţi şi patru fete). Dacă pînă în anul 1990 era obligatoriu că actorul absolvent să facă trei ani de actorie undeva în provincie, după, deja s-a anulat aceată obligativitate, astfel, Ştefan Bănică jucînd pentru teatrul Bulandra din Bucureşti pînă prin anul 2003, după care joacă pentru Teatrul Comedie. S-a lansat în muzică în anii 90 şi asta pentru că lumea privea atunci televizorul şi mai puţin teatru, iar Ştefan Bănică a simţit să fie aproape de oameni. Stilul rock'n'roll la găsit pe Bănică după ce i-a descoperit pe Beatles. A învăţat muzica din mers, fiind un autididact.

Desigur că a vorbit despre actorie cu mare respect, afirmînd că trebuie să faci cu plăcere actorie şi sunt emoţii pozitive cînd publicul te apreciază, iar admiraţia şi respectul publicului rămîn cele mai importante premii pentru actor. "Dacă tratezi publicul cu respect, vei fi şi tu tratat cu respect" afirmase Bănică în cadrul seratei. 
A fost umor şi multă voie bună. Sper la mai multe întîlniri de acest gen la Teatrul Satiricus în colaborare cu TVR Moldova. 
Evenimentul a fost moderat de maestrul Sandu Grecu, directorul Teatrului Satiricus Ion Luca Caragiale.
Mi-am adus aminte de melodia Încă o zi care e şi melodia mea de suflet. Sincer, am aşteptat să cînte vreo trei melodii.

Sursa imaginii: facebook.com

Ciuperci cu carne tocată

Uşor şi rapid. Cu siguranţă îi vei da gata pe cei dragi!



Sursa: facebook

duminică, 28 mai 2017

Mă sinucid altădată de Kerstin Gier

Dacă eşti pasionat de literatura germană, nu ai decît să citeşti romanul Mă sinucid altădată de Kerstin Gier. Este un roman tradus în peste 20 de ţări şi vîndut în peste 500 000 de exemplare. Geri are aproape 30 de ani şi vede viitorul în negru: e nemăritată, nu are copii, locuieşte cu chirie în apartamentul unei mătuşi şi rămîne brusc fără serviciu. Dezamăgită, hotărăşte să-şi încheie încheielile cu viaţa. Dezamăgită, hotărăşte să îşi încheie socotelile cu viaţa. Compune scrisori de adio tuturor cunoscuţilor, în care le spune pe şleau ce crede despre ei, apoi le expediază. 
Îşi închiriază o caperă într-un hotel scump, pentru că doreşte să sfîrşească într-un stil mare. Însă, planul ei de a se sinucide eşuează. La barul hotelului se întîlneşte cu un prieten de al ei care i se confesează că soţia lui îl înşeală şi culmea e că o vede pe nevastă-sa cu amantul la o masă, o întreabă, totodată pe Gerri care e scopul aflării ei la hotel, mai ales că era înbrăcată într-o rochie roşie foarte frumoasă. 
Din păcate pentru Gerri planurile ei sunt date peste cap. În primul rînd datorită acestui prieten care l-a întîlnit la barul hotelului şi care, pînă la urmă, a urcat în camera ei de hotel, dar şi faptul că vodca şi pastilele băute nu şi-au făcut efectul.
Ce se întîmplă după ce evenimentele au revenit pe drumul cel bun, destinatarii scrisorilor privesc lucrurile altfel. Chiar dacă era vorba de rude sau prieteni mai apropiaţi.
Cititorii din Chişinău pot împrumuta cartea de la bibliotecile Ovidius şi Centrul Academic Mihai Eminescu din Chişinău.
Cei care ştiu limba germană pot împrumuta cărţile lui Kerstin Gier de la Sala Germană de Lectură a bibliotecii Hasdeu din Chişinău.

Lectură plăcută!