La cumpărături cu sora mea de Sophie Kinsella

V-am zis eu vreodată că îmi plac cărţile scrise de Sophie Kinsella? Dacă nu aţi ştiut, să ştiţi de acuma în colo. ;)

Recomand romanul La cumpărături cu sora mea. Dar mai întîi de toate să menţionez un lucru important, dacă pot spune aşa. Sophie Kinsella are o serie de romane titlul cărora începe cu La cumpărături sau ceva de genul. Recomand mai întîi să citiţi romanul Mă dau în vînt după cumpărături şi La cumpărături în rochie de mireasă, romane care voi "vorbi" în postări ulteriore. Deşi nu se menţionează că ar veni în volume ori ceva de genul, deja îţi dai seama de asta doar dacă îi citeşti cărţile şi îţi dai seama care şi cum urmează. Urmează romanul La cumpărături cu Minnie despre care puteţi citi aici o impresie.

În romanul La cumpărături cu sora mea, Becky este acum măritată cu Luke, dar a rămas acelaşi personaj ieşit din comun, gata să fugă pe cărbuni încinşi dacă la capătul lor se află ceva interesant de achiziţionat, saucarre omite să-i spună soţului ei că a comandat o masă cu zece scaune din Sri Lanka, uitînd cu desăvîrşire că mai cumpărase una din Danemarca. La întoarcere din luna de miere, Beckz descoperă că are osoră mai mare cu doi ani, Jessica, de care tatăl său nu ar fi avut nicicînd habar. Becky n-a mai fost de mult atît defericită. Tot ea, Becky se străduieşte din răsputeri să stabilească o relaţie cu Jess, dar încercările ei se soldează cu un eşec catastrofal. Simţindu-se brusc părăsită detoţi cei dragi, Beckz face o ultimă tentativă de reconciliere cu Jess. În urma unor aventuri, pline de umor, de tensiune şi de emoţie, Becky se împacă atît cu sora ei (constatînd că se aseamănă mai mult decît a crezut), cît şi cu Luke, pe care credea că l-a perdut definitiv. 

E un roman interesant. Becky, ca de obicei, se ţine de şotii în ceea ce priveşte cumpărăturile dar de fiecare dată reuşeşte să scape. Chiar dacă Luke, pe post de soţ în această carte... se tot supără pe Becky şi cumpărăturile ei exagerate.

Dar iată, să afli la cei 30 de ani că ai o soră... e ceva. Şi cînd încerci să mai stabileşti o relaţie cu ea... tot e ceva. şi nu întotdeauna îţi reuşeşte să o faci cum vrei tu. Stabilirea unei relaţii cu cineva, mai ales dacă ţi-e soră e cam dificil. Felul cum reuşeşte Kinsella să relateze evenimentele te faci să rîzi cu lacrimi. Dar dă şi dovadă de diplomaţie cum să descrie evenimentele în aşa fel încît lucrurile să se termine cu bine. Că na, nu stă bine la două surori, chiar dacă sunt surori vitrege, să fie supărate una pe alta. Mai ales cînd merg la cumpărături. :)

Iată un fragment de text:

Voi, cei care aveţi o soră, fie mai mare, fie mai mică, cum vă descurcaţi atunci cînd mergeţi cu ea la cumpărături? Şi cît de bine vă înţelegeţi?

Ce zic alţii despre carte:

Nu aştepta lichidarea de stoc pentru a cumpăra această carte extraordinar de haioasă.

US Weekly

Sophie Kinsella este o scriitoare înzestrată cu veritabil talent comic.

The Boston Globe

Dacă înţelegi că o pereche de sandale cu toc şi paiete poate fi sacră, această carte a fost scrisă pentru tine.

People

Dependenţii de teleshopping şi cei care îşi fac veacul prin malluri vor fi înîcntaţi.

Publishers Weekly

Sursa imaginilor: elefant.ro şi pravaliacucarti.ro

Julieta de Anne Fortier

„Fericirea este cea mai mare amenințare la adresa afacerii mele. Visuri, despre asta e vorba.  Frustrări. Fantezii care nu devin niciiodată realitate. Bărbați care nu există. Femei pe care nu le poți avea.”

Despre așa ceva poți citi în romanul lui Anne Fortier, Julieta, carte, care ți-o recomand doar în cazul în care ești împătimit de Romeo și Julieta lui Shakespeare. dar și de cultura italiană. 

Iată un fragment din roman:

Din păcate, nu eram gemene identice. Janice era pe atît de brunetă și de voluptoasă pe cît eram eu de
palidă și de rezervată. Sigur, fuseserăm create pe aceleași linie de asamblare, în mare cam cu aceleași proporții și același rezultat, dar din vreme ce Janice fusese testată și aprobată de mai mulți tehnicieni competenți, de nivel mediu, cu locurile din spate spațioase și zîmbete șterse, eu alunecasem printre crăpături fără să mi se dea nici o atenție. Era ca și cum cineva uitase să apese un buton pe parcurs...”

După moartea mătușii Rose pe o ploaie torențială, Jules primi o cutie de la defunctă în care avea legătură cu părinții ei decedați în Italia, în Siena. A fost încurajată să meargă în Italia și acolo se întîmplă multe evenimente. 

Julie află că cele peste șase secole care o despart de evenimentele din 1340 n-au stins dușmănia dintre două clanuri. Ce se întîmplă pînă la urmă... aflați citind romanul.

„Anne Fortier jonglează cu măiestrie cu întorsăturile de situație și pistele false, iar rezultatul este o poveste de dragoste plină de suspans, un Cod al lui Da Vinci destinat femeii inteligente și moderne”

Publishers Weekly

Sursa imaginii: libris.ro

Viața mea pe net de Alexandra Ares

Iubitorii de CHIC-lit... iată o nouă părere despre cartea Viața mea pe net de Alexandra Ares.

Emily, o tânără care se mută la New York, își găsește o slujbă într-o galerie de artă și un iubit artist

excentric – să zicem – care realizează coșuri de gunoi artistice. Însă, Emily pierde tot ce are iar viața ei începe să se învârtă în jurul unui site de anunțuri foarte popular (Craigslist, site de anunțuri imobiliare, vînzari, matrimoniale, locuri de munca și multe altele) dar frecventat (cel puțin în carte) de tot felul de personaje pestrițe. Practic, viața lui Emily devine un lung șir de probleme.

Deși multe persoane își fac conturi pe siteuri, iată cum sună un anunțul lui Emily pe un astfel de site popular din New York: 

„„Sunt o fată simpatică, drăguţă, de treabă, 1,65 m, 25 de ani, în formă, ochi albaştri, păr blond-cenuşiu, îmi plac artele, astrologia, mâncărurile tradiţionale, filmele străine şi genul creativ… Mi-aş dori o întâlnire pentru sâmbătă seara cu un tip de treabă, peste 1,80 m, aspect de vedetă de cinema, creativ în ceea ce face, artă contemporană sau muzică, voce masculină, seducătoare, ochi negri pătrunzători, păr cârlionţat, gropiţe drăguţe şi inimă mare – cel puţin la fel de mare ca a mea.”

E interesant să citești capitolul „Domnii preferă blondele”. Iată un fragment de text:
Ne întoarcem pe chei şi se termină toată drama. Îmi iau rămas-bun de la toată lumea şi mă grăbesc spre restaurantul tibetan din East Village, unde am întâlnire cu Jason, singurul tip normal care a răspuns anunţului de pe Craigslist.
Jason nu prea seamănă cu poza trimisă, dar – pentru că ajunge la 6:30 fix şi e îmbrăcat într-un costum gri, deşi toţi ceilalţi sunt în blugi rupţi – el trebuie să fie „Rockin’Magic“, partenerul meu de pe net, care, desigur, nu e nici „rockin“ şi nici „magic“. Trece pe lângă mine şi intră în restaurantul întunecat, ceea ce trebuie să însemne că poza mea în clasica rochiţă neagră, de acum trei ani, când aveam 57 de kg, îmi seamănă chiar mai puţin decât îi seamănă lui poza făcută în timpul căţărărilor alpine. Se opreşte la bar, aşa că mă duc după el şi-l salut.
— Bună, RockinMagic? Jason?
Zâmbeşte timid.
— Bună, SunsetMusic? Emily?

Mi-a plăcut un gînd spus de Emily și oare cîți din noi mai gîndesc așa?
„Nu am planuri pe termen lung şi-mi lipseşte curajul de a începe nu ştiu ce aventuri spectaculoase. De fapt, nu prea am încredere în mine. Mă las purtată de viaţă de pe o zi pe alta şi sper că cineva acolo sus va avea grijă de mine şi-mi va arăta ce să fac. Mă trezesc în fiecare dimineaţă cu speranţa unui miracol. Altfel – nu fac nimic, sau fac foarte puţin, să merit graţia divină.”

Mi-a plăcut cum sună titlul capitolului trei - Nu trebuie să te prefaci faţă de necunoscuţi. Așa așa e. Cu un străin e mai simplu nu știu cum. Dar, subiectul cărții devine interesant de la acest capitol.
Emily are o colegă de apartament are un nume așa, mai straniu, cel puțin pentru mine - Beata. :) E o maniacă în ceea ce privește ordinea și poate să facă observație fără jenă în ceea ce privește acest aspect.
Afirmase că e un designer interior dar la rugămintea lui Emily de a-i povesti ultima casă decorată, aceasta îi răspunse:
– A, eu nu-s chiar designer. Deocamdată studiez pentru a deveni designer, îmi răspunde, dar mi-e destul de greu s-o cred, n-am văzut-o niciodată cu vreo carte în
faţă.
– Care e atunci job-ul tău?
– Lucrez ca damă de companie independentă. Am cîţiva clienţi obişnuiţi şi alţi cîţiva ocazionali, care apelează la serviciile mele pentru călătoriile lor de afaceri.

Mda.

Un sărut poate distruge viaţa unei femei. Cel puțin așa e titlul capitolului 11.
Și Emily are o îngrijorare: dacă e sau nu însărcinată.
Și un fragment din capitol:
„Dintotdeauna am visat să mă căsătoresc cu cel pe care-l iubesc şi care mă adoră, nu din obligaţie. Căsătoria mi se pare o aventură pe termen lung, chiar când te
căsătoreşti cu persoana iubită, iar de Andre nici măcar nu-mi place, nici nu încape vorbă.
— Emily, eu chiar mi-aş dori să ne căsătorim. Multe cupluri se ceartă la început, Oare nu cumva tocmai m-a făcut „scorpie“?iar cu timpul se îndrăgostesc. Ai văzut piesa Îmblânzirea scorpiei?
— Nu.
Oare nu cumva tocmai m-a făcut „scorpie“?”

Sau
Pălăvrăgeala copilărească se întinde spre a doua jumătate de oră, s-a dus naibii toată drăgălăşenia, mi se pare îngrozitor. Îmi vin în fire, enumăr în minte toate avantajele statutului de femeie singură, independentă, liberă să se bucure de tot ce are viaţa de oferit şi să iubească aşa cum vrea, fără nici un fel de obligaţii.
După ce termină, în sfârşit, de vorbit, Estefania îmi înapoiază laptopul şi nu mă pot abţine să nu-i împărtăşesc un pic din filosofia relaţiilor:
— Ce interesant mi se pare cum se schimbă relaţiile din cuplu după ce se naşte un copil, îi zic. Am avut un prieten un an de zile şi toată perioada asta, el era buricul pământului pentru mine. Dar am observat că, după ce se naşte un copil, bărbatul cade pe locul doi, continui, dar mă abţin să-i zic cât de enervantă mi se pare atenţia excesivă acordată copiilor.
Estefania râde, nu pare nici pe departe deranjată de comentariul meu.
— Pe locul doi? A, nu, după ce se naşte un copil, soţul se duce pe locul al 17-lea!
Iar lui îi place, pentru că are în felul ăsta timpul şi libertatea de a face ce vrea. Ştii, femeile îndrăgostite care nu au copii pot fi cam sufocante.
La asta nu m-am gândit niciodată. Interesantă teorie.

Sau ce se spune despre un fost soț: „Asta trebuie să faci cu bărbaţii – trebuie să îi dai afară, dar să fii foarte hotărâtă când faci asta.” Și ca o continuare la această afirmație, iată un scurt dialog:
— De ce l-ai primit înapoi? întreb, intrigată de povestea ei.
— M-a curtat şase luni până să-l accept, s-a comportat în aşa fel încât chiar am simţit că se schimbase. S-a străduit să fie drăguţ cu mine, să-mi arate că ţine la mine şi vrea să mă protejeze, a făcut tot ce i-am cerut pentru a-şi demonstra dragostea. Simţeam că e alt om. De aceea l-am primit înapoi.

Mi-au plăcut impresiile unei europence care stă în chirie în New York. Iată ce zice ea:
— Nu mă cunoşti, dar de obicei, când plec în altă ţară, stau tot timpul cu familia la telefon, mi-e dor de toţi şi număr minutele pe care le mai am de stat departe de ei. Dar nu şi de data asta. Îmi place foarte mult New Yorkul, nu mi-e dor de nimeni şi nu simt nici o dorinţă de a mă întoarce la viaţa mea normală. La Paris am fost de vreo douăzeci de ori, dar niciodată nu mi s-a părut că am ce căuta acolo. Oricât de fermecători ar fi francezii, au ei un fel de-a fi prin care-ţi sugerează că locul tău nu e şi nu va fi niciodată acolo. Mi-am schimbat complet părerea despre New York, habar n-aveam că e aşa un oraş minunat!
Mă bucur să aud ce-mi spune. Mai ales faptul că şi-a schimbat părerea despre  iubitul meu New York şi că se simte ca acasă, dar mă şi întristez când îmi dau seama că şi oraşul, şi casa au devenit brusc un fel de închisoare pentru mine, o închisoare din care tare-aş vrea să evadez.

Finalul capitolului 14 e interesant.
În rest, nu vă mai țin de vorbă. Vă recomand să o citiți. ;)

Sursa imaginii: www.goodread.ro

Pe urmele lui Harry Winston de Lauren Weisberger

Am ajuns să o citesc și pe asta. Deși nu era în plan... am citit-o, totuși. Important e că e din colecția CHIC :). Deși plictisitoare la început, totuși, merită citită. Mai mult sau mai puțin. 

Cartea e povestea a trei tinere prietene: Emmy, Leigh și Adriana. Toate trei vor să aibă un iubit și o

viață de familie. Una are un iubit și dacă la 20 de ani era iubitul perfect, acuma la 30 de ani i se pare sufocant anumite lucruri, ceea ce pe de o parte o înțeleg. Pentru că na, la 30 de ani vrei stabilitate și siguranță, nu gesturi romantince. :) Se desparte de cel care i-a dăruit inelul de logodnă pentru a fi cu un scriitor, Jesse Chapman. Adriana e fiica superbă a unui renumit fotomodel și își folosește farmecele și trucurile feminine pentru a seduce orice bărbat care îi atrage atenția, iar Emmy... e părăsită de iubitul ei pentru o instructoare sport.

Ce pact fac ele și ce vor găsi ele pînă la urmă, aflați citind cartea. Nu prea e aici de dat careva citate. Adevărul e că am o impresie așa, imparțială. Tare nu am rămas impresionată de subiectul cărții, dar... poate voi veți avea altă părere.

În continuare, vă prezint un fragment de text:

Sursa imaginilor: www.adevarulshop.ro și elefant.ro

Cum poți face diferența dintre o bibliotecă și o librărie?

Eu nu înțeleg oamenii ăștia care nu fac pot face diferența dintre bibliotecă și librărie. Să-mi explice și mie cineva care e faza. Ce e așa greu de înțeles diferența dintre cele două instituții? Lucrez la o bibliotecă și sincer, am obosit de întrebarea: dar la voi la bibliotecă se vînd cărți? Ori, da' cărți noi aveți? 

Hai să vă explic eu acuma.

Deci, conform Dicționarului Explicativ online, librărie este un magazin în care se vînd cărți. 

Conform aceluiași Dicționar explicativ online, biblioteca este o instituție care colecționează cărți, periodice etc. spre a le pune în mod organizat la dispoziția cititorilor.

Așa că, luați aminte! Dar e ceva logic să înțelegi sensul dintre cele două instituții.

Deși cele două instituții au în comun cărțile, totuși ar trebui de făcut diferența, că pînă la urmă e așa de simplu...

Într-o librărie puteți cumpăra tot felul de cărți și deja să le ai în colecția ta personală. Îți cumperi cărți în funcție de interese.

Așa arată o librărie (pe interior)

Într-o bibliotecă, împrumuți cărți pe un termen de două săptămîni. Și da, sunt cărți noi, din anii curenți. Da, e adevărat că sunt și ediții vechi de pe vremea lui Papură Vodă, dar sunt și cărți noi. Și cel mai important, din toate domeniile: economie, filosofie, psihologie, arte, matematică, literatură română și universală, critică literară, istorie, geografie. La bibliotecă mai poți avea acces liber și la alte servicii, că pînă la urmă, serviciile de bibliotecă s-au dezvoltat, nu se limitează doar la deservirea utlizatorilor, sau cum mai spun alții „dai cărți”. Și serviciile de bibliotecă sunt gratuite.

Așa arată o bibliotecă (pe interior)

Mai consultați DEX-ul, vă rog. Și mai gîndiți oleacă. Vă rog eu mult. Pentru că ajută. Și mai face și minuni.

Sursa imaginilor: www.tvlitoral.ro, www.noi.md

Vacanța lui Rachel de Marian Keyes

Nu e o vacanță obișnuită. Este, de fapt, o „vacanță” la o clinică de dezintoxicare. Este vorba despre Rachel Walsh, care, la cei 27 de ani, e internată de părinți la o clinica de dezintoxicare Cloisters.

Este o mare fană a distracțiilor și... drogurilor. Deși este din Dublin, locuiește în New York, într-un apartament închiriat cu cea mai bună prietenă a ei, Brigit, irlandeză și ea.

consumul de droguri este un rău necesar pentru Rachel, de multe ori mințea și fura de la prieteni și colegi pentru a putea să-și cumpere droguri. Permanent, mințea și șeful, pretinzînd că e bolnavă, deși în realitate, nu era chiar așa. Asta pînă într-o zi cînd a luat mai multe pastile, somnifere, pentru că nu putea adormi. 

Și de aici începe povestea. Brigit, văzînd flaconul de pastile lîngă pat și că Rachel nu se trezește, a sunat la spital. Iar cînd i s-a zis că e dependentă de droguri, a deranjat-o, pentru că după cum afirmase și ea, „era o fată din pătura de mijloc a societății, fusese educată la mănăstire, iar droguri nu luam decît în scop recreativ. Și, cu siguranță, oamenii dependenți de droguri erau mult mai slabi.” Poate așa și este. Dar chiar și așa, nu iei droguri în... scop recreativ. :)
A fost internată la o clinică de dezintoxicare, unde, Rachel credea că e o „fermă de sănătate” cu jacuzi, masaje, vedete.  Citise o „grămadă despre Cloisters și părea un loc minunat. Mă și vedeam petrecînd ore întregi înfășurată într-un prosop din alea mari. Visam la camere pline de abur, la o saună, la masaje, la tratamente cu iarbă de mare, la alge și alte chestii din astea. Mi-am jurat că o să mănînc o mulțime de fructe. Și o să beau găleți de apă. Cel puțin opt pahare pe zi. Ca să se ducă totul din mine, să mă purific. Ar fi fost bine să trăiesc o lună și ceva fără să beau nimic fără droguri.”

Dar pînă la urmă s-a dovedit o dezamăgire pentru ea. Acolo fusese internați oameni simpli: unii dependenți de alcool, alții dependenți de mîncare, alții de droguri ca și ea. Și toți au acceptat să fie internați la clinică doar ca să le facă pe plac cuiva.
Prima ei reacție cînd i-a văzut pe ceilalți alcoolici și dependenți de diverse alte substanțe a fost „bieții nenorociți”.
Dar, a acceptat situația în care s-a aflat și a tratat-o ca atare. S-a obișnuit cu regimul de la clinică, a făcut parte dintr-o echipă în care trebuia să facă micul dejun la toți, participa la ședințele de terapie și... a reușit pînă la urmă să facă față cerințelor. Ședințele de grup la care participa și Rachel au speriat-o la început. Deși ele făceau parte din tratamentul de recuperare a dependenților de droguri și chiar alcool. Josephine, era terapeutul. Deși era dură în ceea ce privește clientul, totuși, reușea să-l aducă pe drumul cel bun.
Autoare, Marian Keyes, reușește de minune să trateze problema drogurilor. E o carte ce conține mult adevăr. E o carte ce merită a fi citită. O recomand. Chiar dacă are aproape 700 de pagini. Nu o să vă plictisiți de ea.

Sursa imaginii: www.elefant.ro

Supermenajera de Sophie Kinsella

Am citit pentru a nu știu cîta oară romanul Supermenajera din colecția de cărți a lui Sophie Kinsella.

Este o carte care oarecum ma impresionat. Deși face parte din categoria cărților de bulevard, colecția CHIC a editurii Polirom, eu o recomand cu plăcere. 

În această carte, veți face cunoștință cu Samantha Sweeting, o fată de 29 de ani, pe cale să devină asociat la o prestigioasă firmă londoneză de avocatură Carter Spink. În ziua în care urmează să i se comunice dacă va fi numită partener la această firmă,  făcîndu-și un pic de ordine în biroul ei, găsește un memo de la un coleg de serviciu, Arnold, în care urma să găsească atașat certificatul de emitere a titlului de credit pentru o companie, Glazerbrooks Ltd, să înregistreze un împrumut. E un memo pe care nu la văzut niciodată și nimeni nu i-a spus. Convinsă fiind că a făcut o greșeală impardonabilă, pleacă de la firmă. Merge pe străzile Londrei incapabilă de a mai gîndi, urcă într-un tren în care nu știe unde o ducă, coboară la o stație de care habar nu avea unde coboară și... se trezește la o familie care erau în căutarea unei menajere. 

Se angajează pe post de menajeră deși habar nu are să gătească, să coase, să calce haine. Bine, că le învață pe parcurs, fiind ajutată de... mama grădinarului familiei la care lucra. Bine, fără ca să știe stăpînii ce face ea, evident. Viața de menajeră se dovedește a fi tihnită, și nu lipsită de satisfacții. Avea program stabil, orele și week-end-uri libere doar pentru ea, în comparație cu viața pe care o ducea la Carter Spink. A descoperit o nouă viață, și... o iubire. 

Deși a lucrat vreo 7 ani la firma de avocatură, Carter Spink, totuși, află de la cineva cu un coleg, Arnold Saville, vrea să plece. Surprinsă de acest fapt, Samantha, caută informații pe internet, pune lucrurile cap la cap și își dă seama că nu a făcut nici o greșeală cu acel memo. Nu e vina ei.

Deși își rezolvă problema cu colegii ei de la Carter Spink și numele ei e reabilitat, acest fapt nu o împiedică să revină la meseria ei de menajeră, care, cică îi place.

O carte cu mult umor aș zice, este scrisă cu farmec și inteligență, specific autoarei, Sophie Kinsella. 

Sursa imaginii: www.elefant.ro

Ce mai citesc moldovenii

Iată așa un articol în ziarul Adevărul Moldova, ce cărți au citit moldovenii noștri la început de vară.

Într-o țară în care lumea cică nu citește, e binevenit un astfel de articol. Totuși, nu mai este chiar așa gravă situația precum că moldovenii nu citesc. Conform clasamentului, cele mai vîndute cărți sunt „Sectanții. Mică trilogie a marginalilor” de Vasile Ernu, „Rusia la răspîntie” (carte digitală) de Oleg Serebrian, „Albinuța” de Grigore Vieru, „Frunze de dor” de Ion Druță etc. 

Se pare că autorii autohtoni rămîn o prioritate printre cumpărătorii/cititorii moldoveni ;). Ei, și cam cum să nu cumperi o operă a scriitorului Ion Druță dacă lucrările sale sunt studiate în școală, respectiv, elevii sun obligați să citească așa ceva. Nu că unii nu ar dori să-i citească opera așa, din plăcere. Deși lucrez la o bibliotecă municipală unde am acces liber la fondul de carte, îi citesc și eu operele. Dacă nu aș avea un astfel de serviciu, pînă cînd și eu aș cumpăra cărțile lui Druță.

Cartea „Rusia la răspîntie” a lui Oleg Serebian e pe suport digital. Modul cum se dezvoltă tehnologiile în prezent, mi se pare ceva firesc să dai prioritate cărților pe un astfel de suport. Ș-apoi, subiectul în sine mi se pare unul interesant și la moment. Asta în condițiile social-politice în care se află Rusia. 

E o strategie de marketing bună cred eu de a-ți promova librăria și editura, respectiv cărțile pe care le editezi. Ei bine, de fapt, și editura în sine e una bună și știe de a alege „cu cap” (vorba aia) autorii și subiectele. Promovarea unor astfel de articole cu cele mai cumpărate cărți sunt ok. Poate așa ne mai informăm și nou un pic. 

Recent, venise o prietenă de a mea în Chișinău. Vroia să cumpere o carte pentru copii. I-am recomandat o librărie a Editurii Litera. Deși i-am dat și un card de reducere, plătise bani buni pentru carte. Deși i-am zis că, virgulă, cărțile pentru copiii dintotdeauna au fost, sunt și vor fi scumpe, oricum a menționat faptul că „pentru o țară unde nu se citește, prețurile la cărți sunt mari”. 

Asta cam așa e. Dar chiar și așa, dacă o carte pentru maturi depășește cifra de 100 lei, ce să mai zici de cărțile pentru copii?! Mai ales că-s colorate. 

Tot la Cartier aduc cărți a diferitor edituri din România și pot găsi romane din colecția CHIC

de la Editura Polirom. Deși am citit toate cărțile din colecția respectivă, aflate în bibliotecă, am mai cumpărat cîteva cărți. Prețul cărților dacă e să fiu sincer, mi s-a părut cam exagerate. Chiar dacă mi-au plăcut cărțile cumpărate. Într-o postare anterioară, Eu și soacră-mea e o carte cumpărată, am scris niște impresii de lectură. E valabil și pentru cartea La cumpărături cu Minnie de Sophie Kinsella. O altă carte ar fi Fetița prietenei mele. Voi reveni cu niște impresii referitor la acest roman.

Sursa imaginii: ww.olx.ro

Pădurea norvegiană de Haruki Murakami

Am început să citesc opera lui Murakami, la recomandarea unei colege. Prima carte citită a fost Kafka pe malul mării. Interesantă.

Recent, am citit o altă carte, Pădurea norvegiană. Afirmația precum să nu judeci o carte după titlu e o bună recomandare. Mi-a plăcut foarte mult. Toru Watanabe, naratorul cărții, își amintește de anii studenției și de cele două relații care l-au marcat: cu Naoko, prietena lui din copilărie, frumoasă, dar instabilă, și cu Midori, sociabilă și plină de viață. Evenimentele descrise în carte, reflectă viața anilor '60 din Tokio, capitala Japoniei, elementele psihologice se fac prezente mai tot timpul, despre dragoste și mai ales moarte.
„Pădurea norvegiană poate sta alături de celebrul roman al lui Scott Fitzgerald, Dincoace de Paradis.”

Citind această carte, poți afla pshilogia japoneză, viața de studenție japoneză, și dacă intri în elementul cărții, parcă participi și tu la evenimentele ce au loc în Tokio, în vremea respectivă. 

Inițial, romanul poate lăsa o impresie nu prea bună, dar dacă intri în esență... vrei să citești romanul pînă la urmă, deja nu ai răbdare să vezi cu ce se termină șirul evenimentelor. Pădurea norvegiană are ca laitmotiv melodia Norwegian Wood a formației Beatles, care îl însoțește pe personajul principal, Toru Watanabe, pe tot parcursul rememorării unor evenimente dureroase petrecute cu optsprezece ani în urmă. Într-o altă postare de a mea voi face referință la romanul Kafka pe malul mării.

Melodia formației Beatles o ascultați accesînd aici linkul.

Au fost cîteva afirmații care mi-au plăcut și le-am dat mai jos:

Moartea nu se află la polul opus al vieții, ea face parte din viață.

Luptam din răsputeri să nu pun totul la inimă, să nu fiu prea serios.realizam vag faptul că a fi prea serios și a te apropia de adevăr sunt lucruri oarecum diferite, dar moartea era un adevăr foarte serios, indiferent din ce unghi o priveai.

Cînd am întîlnit, în sfîrșit, pe cineva care citise Marele Gatsby, ne-am împrietenit pe loc. Îl chema Nagasawa și era student la Facultatea de Drept din cadrul prestigioasei Tōdai. Era cu doi ani mai mare decît mine și locuia în același cămin, așa că ne știam din vedere. Într-o zi stăteam pe un scaun de la cantină, la soare, și citeam. Cel care se așezase lîngă mine m-a întrebat ce citesc.

– Marele Gatsby, am răspuns.

– Îți palce? m-a întrebat.

– Este a treia oară cînd îl citesc din scoarță în scoarță. Cu cît îl citesc mai mult, cu atît găsesc mai multe pasaje care mi se par interesante.

„Individul acesta zice că a citit Marele Gatsby de trei ori”, a spus el ca pentru sine. „Ei bine, va fi prietenul meu.” Și așa ne-am împrietenit. Asta se întîmpla în octombrie. 

Times Literary Supplement

Sursa iamginii: exde601e.blogspot.com

Cartea El e cu minciunea, ea vorbește într-una de Allan și Barbara Pease

Ne naștem goi, uzi și flămînzi. Pe urmă lucrurile încep să se înrăutățească.

Proverb chinezesc

Deși proverbul reflectă adevărul adevărat iată așa începe cartea El e cu minciunea, ea vorbește într-una. E o carte interesantă, pentru că autorii, soții Allan și Barbara Pease care au reunit 40 dintre cele mai frecvente întrebări primite de la cititori și public. Cartea este editată de Editura Curtea Veche, iar în anul 2012 a ajuns la cea de a treia ediție. În carte sunt oferite tot felul de soluții viabile în ceea ce privește comunicarea cu sexul opus. 

O femeie își faci griji în privința viitorului pînă își găsește un soț. Un bărbat nu își face 

niciodată griji în privința viitorului pînă cînd nu-și ia o soție. 

Autorii abordează 14 subiecte ce ține de psihologia relațiilor dintre femei și bărbați, cum gîndesc bărbații și femeile, chestii de comportament, dar și sfaturi. De exemplu, este un subiect ce face referință la șapte lucruri pe care le fac bărbații scoțîndu-le din sărite pe femei. O afirmație care mi-a plăcut „astăzi, circa 50% dintre femeile din lumea occidentală lucrează, indiferent dacă doresc sau nu acest lucru”. Deși cred că femeile lucrează de nevoie, pentru întreținere. 

Fiecare capitol include un set de întrebări parvenite la redacția celor doi autori, respectiv sunt oferite și niște soluții a îtrebării, a problemei. La fel, sunt incluse diferite studii de caz care scot la iveală anumite întrebări și situații de cuplu.
Cred că primul capitol, Cicăleala ar fi pe interesul și curiozitatea tuturor, pentru că acest termen este „folosit aproape de bărbați pentru a descrie femeile” deși majoritea femeilor „neagă faptul că i-ar cicăli pe bărbați”.
În cel de-al doilea capitol, Șapte lucruri pe care le fac bărbații, scoțîndu-le din sărite pe femei veți afla cele mai frecvente nelămurii pe care femeile le au în legătură cu bărbații. Care sunt ele - citiți cartea ;)

Tăcerea unui bărbat nu denotă că nu-și iubește partenera, ci faptul că are nevoie de liniște.

Ce se poate spune despre un bărbat bine îmbrăcat? Că soția lui știe să-i aleagă hainele.

Dar... pentru a judeca de ce un bărbat insistă să ofere soluții pentru orice fleac, trebuie să înțelegi cîteva lucruri despre felul despre cum le funcționează creierul.
E o carte utilă ce vă va ajută să înțelegeți psihologia masculină și feminină și de ce nu să vă îmbunătățiți relația de comunicare în cuplu.

Vă mai recomand o părere despre această carte, scrisă de Doina Sîrbu, ceea ce trebuie să faceți e să accesați linkul https://doinasirbu.wordpress.com/2011/07/22/el-e-cu-minciuna-ea-vorbeste-ntruna-allan-barbara-pease/

Sursa imaginii: www.elefant.ro

La cumpărături cu Minnie de Sophie Kinsella

În ultima apariție din La cumpărături..., Rebecca Brandon, născută Bloomwood, atacă din nou, împreună cu fiica ei, Minnie, în vîrstă de doi ani, care deja a preluat din obiceiurile mamei: determinarea precoce și dependența de produsele cu etichetă de marcă. Mai rău, Minnie pare să fie însăși întruchiparea vocii din capul lui Becky, care n-o lasă să spună nu, cînd vine vorba de hainele de designer, cu cele mai drăguțe accesorii. Criza financiară lovește și familiei Rebeccăi, astfel, încît Luke, capul familiei, își pune soția la punct (în materie de cumpărături, evident). Însă cînd se apropie ziua de naștere a lui Luke, Rebecca, sau Becky, încearcă să organizeze o petrecere surpriză, cu un buget limitat. Situația scapă de sub control, dar pînă la urmă finalul e fericit. 

E o carte interesantă, cu momente hazlii și amuzante. Dacă treceți printr-o perioadă mai stresantă vă recomand să citiți această carte. Cu siguranță vă veți descărca emoțiile negative și veți avea o altă dispoziție. 

Eu și soacră-mea de Jane Green

Nu prea fac eu schimb de cărți din colecția mea personală și mai ales, nu s-a întîmplat să am un schimb de păreri vis-a-vis de subiectul cărții care să stîrnească discuții mai mult sau mai puțin contradictorii cu cealaltă cititoare a cății. E vorba de cartea Eu și soacră-mea de Jane Green, apărută în anul 2008 la Editura Polirom din Iași. Face parte din colecția CHIC.

Și e printre puținele cărți care m-a făcut să plîng pe ici-colea.

Deși Jane Green n-a fost o studentă strălucită, după cum ea însăși mărturisește, reușește, totuși, să îmbine utilul cu plăcutul. Această carte, Eu și soacră-mea, este scrisă ușor și lejer. O citești dintr-o răsuflare. Sincer, eu am intrat atît de bine în pielea eroinei principale, Ellie, încît am impresia că sunt eu în mijlocul acțiunilor.

Dacă e să mă refer la subiectul cărții, păi iată rezumatul: Ellie, protagonista romanului Eu și soacră-mea, și-a găsit în sfîrșit jumătatea ideală. Însă, ghinion pe capul ei că această jumătate ideală are o mamă cică de groază în concepția Ellei, care o sună de trei ori pe zi, își idolatrizează fiul cel mai mare, Dan și își rezervă dreptul să fie ea pe primul loc în continuare. Preia controlul în toate aspectele noii familii a lui Dan: nuntă, nepotul care se naște, viața de familie etc. Asta pînă într-un moment în care, Ellei îi sare țandra și... familia ei se destramă. Dan pleacă de acasă și ea rămîne... cu copilul. Noroc de prietenele ei, Lisa, femeia fatală și Trish, familista, care o ajută.

Am împrumutat cartea colegei de cameră. Văzuse la mine teancul de cărți și... recomandă-mi o carte din cele citite îmi spune ea. Și să fie interesnată, mă avertiză tot ea. Ei bine, a început ea să o citească, punîndu-mi tot felul de întrebări referitor la personajele și subiectul cărții, pînă cînd... a zis că ea nu o înțelege pe Ellie de ce reacționează așa atunci cînd soacră-sa, Linda îi ajută, oferindu-se să cumpere haine viitorului copil sau alte chestii de genul ăsta.

Deși nu vreau să par insensibilă ori ceva de genul ăsta, dar eu o înțeleg pe Ellie (și asta fără care reproșuri cuiva J). Ellie, de pe la 13-14 ani a crescut fără mamă și deși pînă atunci nu avusese o relație prea bună cu maică-sa... probabil că vroia să-ți asume ea rolul de mamă pentru copilul ei, încă nenăscut. În multitudinea de momente de ceartă, de regrete, de opinii etc. subiectul acestei cărți te emoționează, totuși.
Făcuse cunoştinţă cu Dan Cooper într-un bar de la Calden. După cu mafirmă însăşi Ella „şi privindu-i chipul deschis şi prietenos, mi-am adus brusc aminte de el şi iată ce anume mi-am amintit: că atunci cînd zîmbea, zîmbea cu ochii. Că era foarte înalt. Genul de om înalt care te face să te simţi mereu ocrotităşi în siguranţă. Că era o persoană care se simţea bine în propria piele şi în lume.”
Deşi s-au reîntîlnit după aproape 5 ani, discuţia lor a fost un pic stîngace, dar după cum afirmase Ella - n-o să ştii niciodată, dacă nu încerci.

Sau discursul tatălui ei de nuntă. Deși după moartea mamei sale relația dintre ea și taică-su în loc să se îmbunătățească se distanțează, totuși, se pare că pînă la urmă lucrurile evoluează bine, pentru că, în ziua nunții, s-a apropiat de ea, i-a luat mîna și a ținut-o strîns, zicînd:

„Îmi pare atît de rău că nu am fost alături de tine.

Mai tîrziu, după ce s-au ținut discursurile, toată lumea a amuțit la vederea unui bărbat între două vîrste, aproape chel, într-un costum care se vedea că prinsese și zile mai bune, care a luat un microfon și a bătut nervos în el.

Știu că nu se mai aștepta nimeni la încă un discurt, spuse tata, iar eu m-am făcut mică, știind că era un gest spontan, și jenată la culme la gîndul a ceea ce avea să se întîmple. Dar Ellie e fiica mea și am vrut să spun cîteva cuvinte. La ora 3.27, în ziua de 2 septembrie a anului 1970, venea pe lume Eleanor Sarah. Soția mea fusese în travaliu timp de douăspreze ore și paisprezece minute, iar eu mă plimbasem în sus și-n jos pe coridor. În zilele acelea, noi, bărbații eram foarte curajoși și stăteam în siguranță, afară.  A ieșit o soră medicală și mi-a dat un ghemotoc. Privind în jos, am zărit o creatură micuță care urla, dar care s-a oprit și m-a privit în ochi. În clipa ceea, am înțeles ce voiau cu toții să spună cînd ziceau că nu iubești nimic pe lume cum îți iubești copilul. Nu i-am fost cel mai bun tată din lume lui Ellie, spuse el, iar eu am simțit un nod în gît și o lacrimă rostogolindu-mi-se pe obrazul stîng. Mama ei a murit cînd era mică. Astăzi, îmi amintesc de propria mea nuntă cu mama ei. Ellie, n-o să-ți aduci aminte, dar acum îi semeni leit. Ai aceeași frumusețe, energie și dragoste de viață.

Făcu o pauză, iar lumea aplaudă, fără să realizeze cineva ce impact aveau aceste cuvinte asupra mea.

Nu am știut cum să mă port cu o copilă de treisprezece ani, recunoscu el cu tristețe. O iubeam enorm, dar nu știam cum s-o ajut. Însă ce nu știam atunci, știu acum, Ellie. Vreau ca tu și Dan să învățați aceste lecții, toate lucrurile pe care le-am aflat prea tîrziu. Știu că dragostea nu e de-ajuns, că trebuie să-i prețuiești pe cei care îi iubești, că a spune „te iubesc” nu e suficient, că trebuie să-ți arăți dragostea în fiecare zi, chiar cînd greutățile vieții aproape că te împiedică să faci asta. Dacă îmi este permis să citez din cineva cu un mare dar al vorbirii, „cea mai însemnătate slăbiciune a oamenilor este ezitarea lor de a spune celorlalți cît de mult îi iubesc cît timp aceștia sunt în viață”. Ellie, te iubesc. Poate că nu ți-am spus-o destul de des, dar e adevărat. Iar voi doi, Ellie și Dan, să vă iubiți și să vă arătați dragostea în fiecare zi.”[1]

Un discurs emoționant zic eu. Dacă e să citez din carte, o lacrimă mi s-a rostogolit și mie pe obrazul stîng... ori poate drept... Și asta s-a întîmplat de cele trei ori cît am citit cartea. Deși scrisem undeva pe facebook despre asta, imediat apăruseră reacții: ce carte și ce moment anume ma făcut să... plîng.

Ei, lucrurile au evoluat după nuntă. Cu suișuri și coborîșuri. Cert e că m-am simțit în pielea personajului cînd citeam această carte. Sincer, deși nu am statutul lui Ellie, această eroină a cărții, o înțeleg. Am impresia că aș fi și eu deranjată de multe lucruri care mi s-ar întîmpla. Sau poate nu.

Un aspect foarte important e și „momentele de dragoste, de grijă și tandrețe, cînd știam exact de ce ne-am căsătorit și motivele pentru care plănuiam să fim împreună pînă cînd moartea ne va despărți, par atît de rare zilele astea[2].” Mda. Interesant aspect al vieții de familie.

„Nu m-am așteptat ca primele luni după nașterea copilului să fie atît de dificile și în nici un caz ca el să devină barieră între noi, în loc de o punte care să ne unească și mai mult.”[3] Oare chiar așa să fie?

„Presupun că dacă m-ar fi prevenit cineva, dacă mi-ar fi spus că urmează epuizarea, singurătatea și pierderea identității, m-aș fi gîndit fie că minte, fie aș fi presupus că li s-a întimplat altor femei, altor cupluri, dar că nouă nu ni se va întîmpla niciodată.”[4] Epuizare – sunt de acord. Singurătate – care e problema? În așa mod îți mai rezervi timp pentru tine – privești televizorul, citești cărți ori croșetezi (atît de mult îmi doresc o pauză...).

După un timp de rutină, cică e o surpriză să fii întrebat de o vacanță. Ce-aș zice de-o vacanță? Ce întrebare! Mi-ar plăcea la nebunie, merci de întrebare.” Oare cine din noi nu-și dorește o vacanță?

Mi-a plăcut afirmația următoare „sînt de părere că poți spune foarte multe despre oameni după cărțile pe care le au în bibliotecă”[5] zisă de un oarecare Charlie Durton, prieten cu Ellie. Așa că...

În fine, totul se termină cu bine. Mi-a plăcut cartea. E interesantă, cu umor, dar și cu momente așa, mai emotive.

 

---

[1] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – pp. 137-139.

[2] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – p. 192.

[3] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – p. 192.

[4] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – p. 192.

[5] Green, Jane. Eu și soacră-mea / Jane Green; trad. de Alina Popescu. – Iași : Polirom, 2008. – p. 394.

Sursa imaginii: www.dol.ro