luni, 16 noiembrie 2015

Rețeta Queso Blanco

La capitolul aperitive, vă propun o rețetă mexicană, Queso Blanco.

Ingrediente:
1 ceașcă de brînză
120 g chili
1/4 cană de lapte semidegresat
2 linguri ceapă tăiată mărunt
2 linguri chimion măcinat
1/2 linguriță sare
piper măcinat (opțional)
1 linguriță coriandru, măcinat (opțional)

Mod de preparare:
Se fierbe totul în baie de aburi la foc potrivit. Se amestecă din cînd în cînd pînă ce ingredientele se înmoaie. Se servește cu pîine prăjită caldă sau tortillas (lipii).

Sursa: Queso Blanco. În: DELANEY, Rain. Rețete din bucătăria mexicană. Cluj-Napoca, URBAN LIFE STYLE, 2008, p. 17.
Sursa imaginii: www.alimentaraonline.com

Rețeta pentru Guacamole pastă


Pentru amatorii de avocado...

Ingrediente:
15 avocado medii, copți fără semințe și decojiți
1 ceapă mare, tăiată
3 căței de usturoi, zdrobit
2 roșii, tăiate cuburi
450 g brînză, rasă
5 ardei iuți, tăiați
1 cană coriandru, mărunțit
½ cană suc proaspăt de lime
1 lingură sare


Preparare: 
Într-un vas se zdrobesc avocado, se adaugă restul ingredientelor și se omogenizează cu mixerul.

Notă:
Se recomandă acoperirea cu o folie de plastic și păstrarea în frigider.


Sursă: Guacamole pastă. În: DELANEY, Rain. Rețete din bucătăria mexicană. Cluj-Napoca, URBAN LIFE STYLE, 2008, p. 18.
Sursa imaginii: authoritynutrition.com

Simboluri alimentare mexicane și secretele bucătăriei Mexicului

Despre „Tex-mex” știm că descrie bucătăria hibrid, la limita dintre Mexic și Texas. În cadrul ei regăsim rețete tradiționale mexicane, cu influențe spaniole, dar recunoaștem clar și aportul bucătăriei americane. Tex-mex are la bază o tradiție culinară străveche, cu toate acestea este o bucătărie modernă și foarte populară oriunde în lume.
Unul dintre cele mai întîlnite alimente în bucătăria mexicană este porumbul. Cu o istorie de 8000 de ani în ținuturile mexicane, porumbul nu este doar un ingredient din bucătărie, ci un adevărat element complect, al acestei culturi: tulpina, frunzele, rădăcinile, totul este folosit. Un exemplu este „tamales”, un piure de porumb învelit în frunzele aceleiași plante și prăjit. Băștinașii au dedicat acestei plante, un zeu (Centeocihuatl) și o zeiță (Xilanen), celebrați și azi, sub o formă diferită, „adaptată” la creștinism. Astăzi veți întîlni porumb în toate bucătăriile și cămările de pe cuprinsul Mexicului, dar mai ales în Sud.
Porumb în stil mexican
Nu există masă mexicană fără tortillas. Se coc niște lipii de făină de porumb, dar nu orice făină de porumb, ci una din boabe fierte în apă și calc, numită „masa harina”.
Un ingredient nelipsit în bucătăria mexicană este fasolea pe care o veți fiartă în „olla” sau prăjită în untură, în „refrito”.
Cu mai mulți sau mai puțini sîmburi, în funcție de cît de iuți îi doriți, chili nu sunt aici doar iuți, ci au savori specifice, dimensiuni variabile, care uimesc ochii și papilele gustative ale profanului: ancho, mulato, morita, guajillo, pasilla, chipotl, jalapeño, etc. Înainte  de a-i cumpăra e bine de știut că fiecare specie și nuanță hotărăște gustul.
Notabile mai sunt și roșiile din salsa, sosurile și mîncărurile de pește și vită, tomatillos (roșii verzi), flor de calabaza adică mugurii de floare de dovleac, romeritor și epazote, mirodeniile și pepitas, sau ați uitat de sîmburii de dovleac?

(H)arta în bucătărie
În Mexic, mîncarea se caracterizează în primul rînd prin aromă: scorțișoară, cuișoare, coriandru, chimen, măghiran, chili. Fiecare regiune aduce tradițiile ei culinare. dintre toate, se remarcă Puebla, Yucatan, Veracruz, Oaxaca. 
Călătorul nu ar trebui să se oprească doar la burrito, enchilada, tacos și fajitas atunci cînd își propune să străbată această țară din punct de vedere culinar, ci trebuie să caute puțin mai departe de arome și gusturi ale preparatelor mexicane.
La două ore sud de Ciudad de México este locul unde a fost preparat primul sos „Mole”. Se zice că, odată” călugărițele din „Ordinul Santa Clara” au vrut să impresioneze niște oficialități, care, într-una din zilele secolului XVII, se întîmpla să treacă prin Puebla. Și-au golit cămara și au pus totul într-o cratiță mare: mirodenii, condimente, ciocolată, ardei iuți (ancho, pasilla, mulato, chipotle), alune de pămînt, migdale, cacao, zahăr, scorțișoară, sare, frunze de avocado, cam treizeci de ingrediente cu totul. Le-au fiert înăbușit cîteva zile, nu ore, și l-au servit cu carne de curcan. Și azi călugărițele fac cel mai bun Mole, dar îl găsiți și de-a gata, sub forma de cubulețe ssu praf, la chioșc și chair la supermarket.
Bucătăria din Puebla este o combinație între specificități aztece și spaniole. În Yucatan, patria maiașilor, turistul obosit de iuțimea din chili își poate găsi pacea pailelor gustative într-un sos ceva mai domesticit, pe bază de fructe, achiote, spre exemplu. Portocale, usturoi, chimen, semințe de annatto și piper, totul peste pollo pibil sau cochinita pibil, adică peste carne de pui sau porc, copată în frunză de banană. Nu lipsesc nici fructele de mare, nici guacamole și nici peștele. Se spune că bucătăria din Yucatan ar fi prima de tip „fusion” din istorie, în ea se regăsesc elemente mayase, hispanice, caraibiene și franțuzești. Aici se află cel mai faimos și bine restaurat sit mayas, Chichen Itza, un calendar astronomic din piatră, una din minunile lumii!
Undeva mai la vest, la același golf, este locul unde a fost inventată La Bomba... și vanilia! Acuyo sau hoja santa, roșiile și avocado, helado (un fel de milk-shake) sunt alte specialități cu care se laudă jarocho, bucătăria din Veracruz. Ananasul și trestia de zahăr au venit din Caraibe pe vapoarele spaniolilor; portughezii au adus arahidele pentru sosurile care însoțesc carnea și peștele.
În Oaxaca, cafeaua se lasă să fiarbă ore în șir cu zahărul și scorțișoara. O versiune îndulcită a sosului Puebla este mole Oaxaqueno (cu banane). Nu ați văzut nimic din sudul Mexicului, dacă nu ați admirat figurinele de lemn artesania și vasele negre de lut din San Bartolomeo de Coatepec și dansurile Zapotec.
În valea Oaxaca, arheologii au descoperit zece specii de ardei, vechi de 1500 de ani, ceea ce demonstrează că bucătăria, ajunseseră încă de atunci la un nivel înalt de dezvoltare.
Dacă v-ați așezat la masă, la micul dejun, vi se va propune huevos roncheros – ou prăjit servit cu
tortilla și sos de roșii condimentat; huevos a la mexicana  omletă cu sos de roșii; Chilaquiles – tortilla prăjită în sos de gogonele, servită cu brînză, carne de pui și smîntînă; caf de olla – cafea cu scorțișoară și zahăr negru. 
Pe la ora 13.00 vine un prînz bogat compus pozole – supă de porc, carne de pui sau curcan cu sos mole (sos brun), tamales – porumb cu brînză sau legume și carne, gătite în frunze de porumb sau de banană și menudo – supă din burtă de vacă. Din mîncărurile cu fructe de mare, numite, mariscos, puteți alege camarones al mojo de ajo – crevete cu usturoi și unt, filete de pescado – file de pește cu sos alb, ceviche – aperitiv cu pește marinat în suc de lămîie, usturoi, ceapă, chile și roșii. 
Desertul ar putea fi un flan (caramel), mangos flameados – mango flambat, pastel de queso – prăjitură cu brînză, helado – înghețată.
Tequila este din partea casei. Originară din Jalisco, această băutură are la bază o plantă numită Agave cactus, asemănătoare ananasului. Puteți opta pentru bere, vin, sau cocktailuri locale: margarita și sangria.

Sursa: Simbolurile alimentare mexicane. În: DELANEY, Rain. Rețete din bucătăria mexicană. Cluj-Napoca, URBAN LIFE STYLE, 2008, pp. 7-16.
Sursa imaginii: unica.ro și sanatate.bzi.ro 

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Orașul Londra, capitala Marii Britanii

Nimeni nu a surprins mai bine îne fascinația Londrei decît Samuel Johnson, doctorul care avea un leac literar aproape pentru orice: „Cînd un bărbat e plictisit de Londra, e plictisit de viață, deoarece în Londra există tot ce-ți poate oferi viața”. Există puține orașe care să ofere o varietate de priveliști și sunete, puține locuri care să aibă posibilitate de a satisface practic orice capriciu. Londra este un cadou, așa că acceptați-l și bucurați-vă de el.
Piața plină de porumbei numită Trafalgar Square este un punct de plecare bun. Așezată în inima Londrei și fiind una dintre cele mai impresionante piețe publice din lume, a fost construită în anii 1830 și 1840 de către Sir Charles Barry în memoria amiralului Lord Nelson și a victoriei sale asupra lui Napoleon de la Capul Trafalgar din 1805. Piața este un pentagon în stil clasic înconjrată de fațade albe, elegante și dominată de Coloana lui Nelson, de 50 înălțime și de patru lei de bronz. 
Oamenii de afaceri lucrează la est; principalele centre comerciale se află la vest; imperiul spectacolelor din West End se află la Nord; iar palatele guvernamentale Whitehall și Westminster se întind spre sud, de-a lungul Tamisiei. 
Piața Trafalgar este un nod al transporturilor, traversat de o duzină de linii de autobuz și de cinci rute de metrou. Piața este și scena sărbătoririi anuale a Anului Nou din londra și e martora demosntrațiilor politice mai bine de 100 de ani. 
De-a lungul flancului nordic al Pieței Trafalgar se află Galeria Națională (deschisă zilnic; miercuri pînă la ora 20:00, închisă duminică, intrare liberă). Fondată în 1824, galeria a devenit una din cele mai reprezentante și cuprinzătoare coelcții din lume, cu o listă a creațiilor de la Leonardo și Rembrandt pînă la El Greco și Van Gogh. 
După colț, înființată în 1856, se află superba Galerie națională a portretelor. Prezentînd și ilustrînd istoria britanică, aceasta conține acum figurile a mai bine de 9000 de britanici faimoși și organizează adesea expoziții foto. 
La nord-est de Piața Trafalgar începe labirintul străzilor înguste și al aleilor numit Convent Garden. Aici aexistat un fel de piață mai bine de 300 de ani, însă numele provine de la grădina mănăstirească ce ocupa zona pînă la Actul de Distrugere al lui Henry al VIII-lea. În centrul Covent Garden-ului se află o piață pavată cu piatră cubică avînd superbe piețe făcute din sticlă și oțel, construită în anii 1830 pentru a adăposti standuri de flori, fructe și legume. 

Sursa: Centrul Londrei. În: Marea Britanie: ghid complet. Oradea, Editura Aquila ‘93, 2000, pp. 121-129.
Sursa imaginii: www.albtourism.ro

Influențe culturale istorico-geografice în Mexic

Înainte de a ne îndrepta cu gîndul la bucătăria mexicană, nu putem să facem abstracție de geografia așezării Mexicului, de istorie, tradiții și obiceiuri întîlnite aici, de-a lungul secolelor pentru că tradiția și cultura Mexicului este o mixtură halucinantă de influențe, dar care totuși a rămas cu specificul ei, bine determinat.
Luminile orașului și zăpada din vîrful vulcanilor Popocatepetl sau Iztacihuatl, cactușii din salată, coioții de lemn ai indienilor întîlniți în piața Ciudad de Mexico, mariachi și tequila, poncho și ponche (o delicioasă băutură din trestie de zahăr și fructe), vor spune în felul lor „colorat” și aromat vizitatorilor: „¡siempre eres bienvenido aqui!”. Din pădurea tropicală pînă la deșerturi vaste, de la piramidele și templele mayașe, pînă la plaje precum Acapulco, de la vulcanii uriași, înzăpeziți, la străzile gigantului Mexico City, nenumărate culori și arome, ritmuri și istorii provoacă simțurile călătorului.
Extinzîndu-se pe trimea sudică a Americii de Nord, cuprinzînd treizeci și unu de state, și o capitală uriașă (18 milioane locuitori), cocoțată la 2.240 m altitudine, Mexico este, din punct de vedere al bogăției și al diversității sale, cel mai bun vecin pe care și l-ar putea dori un gurman. Asta au gîndit și spaniolii care, în 1521, debarcați pe țărmurile de la Yucatan, au stîrnit panică în rîndul populațiilor băștinașe precum aztecii, maiașii, zapotecii. Hernan Cortes și echipajul său s-au stabilit aici pentru trei secole de dominație spaniolă, pînă cînd, în 1810, un preot dintr-un sai, Miguel Hidalgo, a pronunțat faimosul său „grito” sau strigătul: „¡Mexicanos! ¡Viva Mexico! ¡Viva la Independencia!”.
Următoarea sută de ani a adus un șir interminabil de invații (mai ales dinspre S.U.A.) și guvernări intermitente, iar secolul douăzeci a venit cu Revoluția Mexicană, cu eroi precum Pancho Villa și lupte, la al căror sfîrșit, mexicanii dețineau suveranitatea, dar nu și o țară unită.
Amestecul de culturi, peisaje, limbi, influențe artistice și muzicale se evidențiază perfect pe tarabele din Piața Zocalo din Mexico City, a doua piață ca mărime din lume, după Piața Roșie din lume. Mixtura dintre culturi a dus la mixtura dintre bucătării, precum mestizajes, tex-mex.

Sursa: Influențe culturale istorico-geografice. În: DELANEY, Rain. Rețete din bucătăria mexicană. Cluj-Napoca, URBAN LIFE STYLE, 2008, pp. 5-7.

vineri, 13 noiembrie 2015

Restaurantul grec Mykonos din Chișinău

Istoria Greciei a fost dintotdeauna un subiect interesant pentru mulți dintre noi, istoria antică a acestei țări ne-a fascinat în mod special. Inclusiv filmele istorice.
Dar dacă dorești să încerci și mîncarea specifică greceasă, ai un motiv în plus să alegi un local specific grecesc. Deși destinația inițială a fost un local cu alt specific, am ajuns la Mykonos, de la etajul 4 al MallDovei.  
Ca orice bucătărie, în Grecia sunt mîncăruri calde și reci. Dacă la noi, în spațiul românesc, zeama este felul principal al mesei și deja la felul doi alegem ceva în funcție de gusturi și pofte, păi iată că cică în Grecia, „felul principal este un tip de carne sau peste fiert sau la gratar. Sunt de asemenea, multe tocănițe cu carne din care poți să alegi, precum și bucăți de carne prăjite la grătar sau clasicul miel sau porc la cărbuni, numit “souvlaki”.
Azi, am fost pentru prima dată într-un local cu specific grecesc. Recunosc că pînă acuma am tot fost tentată să merg, dar preferam localurile pe care deja le știam. Dar astăzi, am făcut-o și pe asta. Și ce pot să vă zic? 
Supă de pui cu lămîie
În primul rînd decorul e foarte fain, cu vase pe pînze creînd astfel o ambianță plăcută. Scaunele și mesele, la fel, sunt comode.
În al doilea rînd, meniul e ok. La prima vedere ceea ce mi-a atras atenția a fost supa de pui cu lămîi,eceea ce am și comandat. De fapt, supa în sine reprezintă, de fapt, 2-3 felii de carne de pui în combinație cu orez. Alături, este pusă felia de lămîie, pe care o adaugi în supă. Gustul e așa... relativ. Dar tot mai bun cu lămîia în ea.
Altă mîncare e vită la grătar cu salsa de legume. Asta dacă esti consumator al cărnii de vită. Meniul cînține cîteva feluri de mîncare din carne: frigărui din carne de pui și vită, carne la grătar și salate. La fel, poți consuma și mîncare din pește și creveți
Suna tentant, deși mai erau cîteva mîncăruri pe care mi-ar fi plăcut să le comand și să le gust. Dacă vă place pastele picante de cașcaval cu piper chilie sau pastele cu carne de pui și ciuperci, neapărat trebuie să mergi la acest local. În ceea ce privește pîinea greceasă, păi sunt de două feluri, ca să zic așa. E vorba de pîine coaptă și vine în formă de chiflă, dar și turtă la grill, ambele fiind foarte gustoase.

Ekmek kataifi 
Ca orice alt local, dar și popor, aici poți gusta și deserturile grecești. Poți alege Afrodita, o tartă de lapte cu înghețată, baclava sau bezea cu fructe și frișcă etc. Dacă îți place frișca și vișinele, atunci poți servi un Ekmek kataifi (cu cremă de frișcă și vișină).

În ceea ce privește prețurile... cam exagerat un pic, iar banii de buzunar ar trebui să fie la 200 lei.

Sursă foto: facebook.com

miercuri, 11 noiembrie 2015

Cele mai bune sosuri pentru paste

Dacă îți plac pastele atunci trebuie să știi să prepari și sosurile.

Sos arrabbiata
Una dintre cele mai bune sosuri pentru paste este cel arrabbiatta. 
Preparare: încinge o lingură ulei de măsline într-o tigaie. Sotează timp de 5 minute o ceapă, tocată mărunt și 5 căței de usturoi zdrobiți. Stinge cu jumătate de cană de vin roșu, după care adaugă 2 linguri de zahăr brun, 2 linguri de busuioc proaspăt, tocat, 2 lingurițe fulgi de chilli, un sfert de linguriță piper negru măcinat, 2 conserve de roșii tăiate bucățele și adu totul la punctul de fierbere. Apoi, dă focul mai mic și lasă să scadă timp de 20 de minute. Servește sosul cu paste și cu pătrunjel proaspăt presărat.

Sos de ciuperci și smîntînă
Într-o tigaie se topește untul. Se adaugă ciupercile spălate și tăiate felii. Se pune sare și piper după gust și se lasă la scăzut la foc moderat. Se adaugă smîntîna la foc mic și se mai lasă un clocot. Se adaugă parmezanul și se amestecă. Se condimentează cu sare, piper și ierburi aromate la alegere. Se adaugă usturoiul tocat mărunt și se ia de pe foc. Între timp se fierb pastele conform instrucțiunilor de pe pachet. Se scurg de apa fierbinte și se servesc imediat acoperite cu aces sos cremos. Se servește cu spaghetti, se presară parmezan și ierburi aromate.

Salsa verde
În categoria cele mai bune sosuri pentru paste intră și cel cu salsa verde. Amestecă într-un bol o legătură mare de pătrunjel, 1 cățel de usturoi zdrobit, coaja rasă și zeama de la 1 lămîie, 2 linguri de capere tocate și 3 linguri ulei de măsline extravirgin. Asezonează după gust, Servește cu pasta gata făcute și răcite puțin.

Sos de roșii și busuioc
Încinge într-o tigaie o lingură ulei de măsline, adaugă 1 cățel de usturoi zdrobit și sotează-l un minut. Adaugă 400 grame de roșii tocate din conservă, jumătate de cub concentrat pentru supă bio, 1 lingură de piure de tomate și 1 linguriță de zahăr, apoi adu totul la punctul de fierbere. Dă focul mai mic și fierbe timp de 5 minute, amestecînd din cînd în cînd. Rupe cîteva frunze de busuioc și amestecă-le în sos.


Sursa: Cele mai bune sosuri pentru paste. În: Jurnal de Chișinău, 2015, 6 noiem., p. 14.
Sursa imaginii: www.retete-mancare.ro