sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Salată de ouă

La capitolul salate, mexicanii fac așa ceva:

Ingrediente 
6 ouă fierte tari, decojite
2 linguri maioneză
1 linguriță zeamă proaspătă de lime
½ linguriță chimion măcinat
2 lingurițe capere măcinate
¼ linguriță sare sau după gust chili (pudră) după gust
coriandru proaspăt

Mod de preparare
Se taie ouăle în două pe lungime. Se îndepărtează gălbenușurile bine și se amestecă cu maioneza, sucul de lime, chimenul, caperele și sarea. Se umplu jumătățile de albuș cu acest amestec. Se pudrează cu chili. Se pudrează cu chili. Se așază pe un platou și se garnisește cu coriandru.
Se servește rece. Ingredientele sunt suficiente pentru 4-6 porții.

Cum faci tortillas cu brînză

Aperitiv mexican

Ingrediente:
4 lipii
300 g brînză
2 ardei iuți - jalapeños
50 g măsline
sos salsa sau pastă guacamole
50 g unt

Mod de preparare:
Într-o tigaie se încălzește unt. Se rumenesc lipiile pe o parte, iar deasupra se presară brînză la alegere, și, eventual ardei jalapeños feliați sau măsline tăiete deasupra. Se prăjește pînă cînd brînza începe să se topească. Se servește cu sos salsa sau guacamole.

Sursa: Tortilla cu brînză. În: DELANEY, Rain. Rețete din bucătăria mexicană / Rain Delaney, Hannah Green. Cluj-Napoca, URBAN LIFE STYLE, 2008, p. 27.

Cum faci aripioare în stil mexican

Aripioarele în stil mexican este un aperitiv. Este o rețetă din bucătăria mexicană.

Ingrediente
450 g aripioare de pui
2 căni sos picant enchilada
1 plic amestec pentru taco
½ cană ardei iuți
jalapeños tăiați mărunți
2 linguri ulei măsline


Mod de preparare
Într-o tigaie mare, se încălzește bine uleiul, se adaugă carnea de pui și se prăjește pînă ce capătă o culoare ușor maronie. Se ia de pe foc și se scurge pe șervețele de hîrtie. 

Cuptorul se încălzește la 180 de grade C. Pe o tavă se amestecă bine sosul enchilada, amestecul pentru taco și ardeii jalapeños. Aripioarele se așază deasupra și se coc timp de 35-40 de minute sau pînă cînd prind culoare și încep să îți lase zeama.

Sursa: Aripioare în stil mexican.  În: DELANEY, Rain. Rețete din bucătăria mexicană / Rain Delaney, Hannah Green. Cluj-Napoca, URBAN LIFE STYLE, 2008, p. 26-27.

Supă de năut

Ingrediente:
4 aripioare de pui
2 bucăți spate de pui
3 ardei iuți
1½ ceașcă mazăre
1 ceapă
2 căței de usturoi
frunze de spanac
2 căni fasole verde, tăiată
3 morcovi tăiați felii
3 lime

Mod de preparare:
Năutul se lasă la înmuiat în apă rece peste noapte. Se fierbe cu carnea de pui, ¼ din ceapa tăiată și usturoiul, pînă ce se înmoaie 1½ h. Se adaugă frunzele de spanac, ardeii, morcovii și fasolea verde și se fierbe înăbușit pînă ce toate legumele se înmoaie. Se servește cu lime și ceapă mărunțită.

Sursa: Supă de năut. În: DELANEY, Rain. Rețete din bucătăria mexicană / Rain Delaney, Hannah Green. Cluj-Napoca, URBAN LIFE STYLE, 2008, pp. 49-50.

Supă de legume

Ingrediente:
2 morcovi, tăiați
½ cană mazăre
1 cartof curățat și tăiat în bucăți mari
½ fasole verde tăiată
boabe porumb
1 os de vită
6 căni supă de pui
2 roșii mari, tăiate
¼ ceapă
2 căței de usturoi
chili
pătrunjel
ulei
sare, după gust

Mod de preparare:
Se fierb morcovii, mazărea, cartoful, porumbul și fasolea verdea cu osul de vită și supa de pui. Se amestecă roșia cu usturoiul și ceapa și se pregătesc pînă capătă o culoare aurie. Se toarnă peste legume. Se adaugă pătrunjelul, sarea și chili, după gust.

Sursa: Supă de legume. În: DELANEY, Rain. Rețete din bucătăria mexicană / Rain Delaney, Hannah Green. Cluj-Napoca, URBAN LIFE STYLE, 2008, pp. 48-49.

Supă cu chiftele din carne de vită

Ingrediente:
150 g carne de vită tocată
1 căpățînă varză
1 praz tîiat mărunt
1 gulie dată pe răzătoarea mare
2 căni supă de pui
1 ou
½ ceapă feliată
ulei
sare  și piper, după gust

Mod de preparare:
Într-un vas, se călesc legumele în ulei, timp de 10 minute, amestecînd din cînd în cînd. Se adaugă supa și se fierbe. Se micșorează focul. Din ou, carne, sare și piper se modelează chiftele mici. Se adaugă lichidul în prealabil și se fierbe încă 30 de minute.

Sursa: Supă cu chiftele din carne de vită. În: DELANEY, Rain. Rețete din bucătăria mexicană / Rain Delaney, Hannah Green. Cluj-Napoca, URBAN LIFE STYLE, 2008,  pp. 47-48.

vineri, 20 noiembrie 2015

Întîlnirile de afaceri la spanioli. Ce trebuie să știi dacă faci negoțuri cu ibericii

Pregătirea întîlnirii
Întîlnirea de afaceri trebuie să fie programate cu cîteva săptămîni înainte, în special dacă e vorba de companii mari. Nu planificare întîlnirile în timpul orelor de siesta (de la 12:30 la 16:30) sau în perioada sărbătorilor importante. Ședințele sunt considerate probleme oficiale în Spania, deci rezervă-ți timp suficient ca să le pregătești în amănunt. Și ține seama de faptul că omologii tăi spanioli ar putea prefera ca întîlnirea să se desfășoare mai curînd într-un restaurant sau într-o cafenea decît într-un birou.
Spaniolii sunt cunoscuți pentru spontanietatea lor. Uneori ei vor primi persoane care sună să solicite o întîlnire în aceeași zi, fiindcă se întîmplă să fie în oraș, sau pe cineva care pur și simplu apare la ușă. Adesea, persoana stabilise o întîlnire cu luni de zile înainte va fi „expediată” ca să permită un răgaz de timp pentru altcineva.
Cînd stabilești o primă întîlnire, încearcă să iei legătura cu factorii de decizie sau cu persoanele care au acces la aceștia. Deseori, relațiile de afaceri ale companiei sunt inițiate de membrii cu vechime ai consiliului de administrație și de directorii mai tineri. Directorii generali sunt chemați abia mai tîrziu. Dacă în delegația ta este un membru marcant al conducerii firmei tale, aranjează-i o întîlnire cu cei care ocupă funcții cele mai înalte în compania spaniolă. 

Sosirea la sediul companiei
Să nu fii surprins dacă întîlnirea este anulată în ultimul moment. Fie că spaniolii au uitat deea, fie că se retrag din afacere, fie că ai fost „dat la o parte” în defavoarea altei întîlniri, fie că propunerea ta nu îi interesează. Încearcă să nu-ți dezampgirea sau nerăbdarea. Mai bine  fii flexibil și acceptă o întîlnire la o dată ulterioară, dacă aceasta ți se pare convenabilă.

Mai întîi la taifas
La începutul unei ședințe, formulele oficiale de bun venit și strîngerile de mînă cu toți cei prezenți sunt o regulă. Urmează apoi circa 30 de minute de conversație ușoară. Subiectele abordate pot fi fotbalul, excursia, politica mondială, vremea, bucătăria spaniolă, călătoria ta și așa mai departe. Aceasta este primul pas în stabilirea unei relații. Cei care nu dau dovadă de răbdare în acest mod de abordare riscă să fie considerați prost-crescuți, nemanierați sau chiar bădărani.

Identificarea participanților la întîlnire
Șeful delegației spaniole conduce conversația. Dar el va rămîne cel mai rezervat și va permite subordonaților săi să vorbească. Directorul de rang superior va avea aer de autoritate mai accentuat și va fi în general mai în vîrstă decît ceilalți. Subordonații prezenți îi vor arăta un respect deosebit și vor aștepta îndrumările sale. 

Prezentarea afacerii tale
Prezentarea ta trebuie să fie bine pegătită. Reține că spaniolii nu apreciază prezentările concise și consecvente. Ei preferă să discute fiecare punct îndelung și nu se feresc să-l repete. După ce s-au discutat toate detaliile, sunt trase concluziile. Spaniolii privesc problema în ansamblu.

Alte îndrumări pentru întîlnirile de afaceri
1. Adaptează-ți întotdeauna prezentarea la nivelul de cunoștințe al interlocutorului tău și la poziția pe care o ocupă în cadrul companiei. Nu-l copleși cu un limbaj tehnic pe care s-ar putea să nu îl înțeleagă.
2. Stabilește dinainte protocolul în cadrul echipei. 
3. Nu îți manifesta nemulțumirea sau nerăbdarea față de nici o persoană prezentă. Nu contrazice și nu critica membrii echipei tale în prezența echipei spaniole. Lasă disputele aprinse, discuțiile în contradictoriu și brainstorming-ul pentru întîlnirile private.
4. Dacă unul dintre omologii tăi se abat de la subiect, nu încerca să îl faci să revină la problema aflată în discuție.
5. Nu face presiuni asupra spaniolilor să stabilească pe loc toate detaliile. Aceștia obișnuiesc să reflecteze asupra faptelor și cifrelor.
6. Permite-le spaniolilor să decidă asupra momentului cînd ia sfîrșit ședința. La încheiere, conducătorul echipei tale trebuie să mulțumească pentru că vi s-a oferit ocazia acestei întîlniri. Dacă este cazul, subliniază dorința de a stabili o relație pe termen lung. Reține că nu e momentul să insisști asupra detaliilor și termenelor-limită.

Problema limbii
Mulți oameni de afaceri spanioli, în special managerii mai tineri, cunosc foarte bine limba engleză. Înainte de anii 70, majoritatea spaniolilor învățau franceza la școală. Mulți fac cursuri de limbă engleză din dorința de a ține pasul cu vremurile. Nu-i lăuda pe omologii tăi spanioli pentru faptul că stăpînesc o altă limbă decît spaniola. Orice încercare de a vorbi în spaniolă va fi primită cu entuziasm. 


Sursa: Întîlnirile de afaceri la spanioli. Strategii pentru obținerea succesului. În: Novas, Himilce. Pașaport Spania / Himilce Novas, Rosemary E. Silvia. București, Rentrop & Straton, 2000,pp. 51-