Anumite fete de Jennifer Weiner

Anumite fete este continuarea romanului Super-tare la pat, două bestselleruri internaţionale semnate de Jennifer Weiner, una dintre cele mai celebre autoare ale colectiei CHIC.

Anumite fete (Certain Girls, 2008) este continuarea romanului Super‑tare la pat, avînd‑o ca eroina pe Super‑tare la pat, protago­nista este acum mama, preocuparile sale sînt fiica adolescentă şi rebelă, pe nume Joy, cariera scriitori­ceasca, relaţia cu soţul ei, medicul Peter Krushelevansky, mîncarea organică şi, mai nou, cursurile de yoga. Viaţa ei pare să se fi înscris într‑un circuit minunat de previzibil, cu toata liniştea la care rîvnise şi, de asemenea, tandreţea şi iubirea unei familii. Dar, din clipa în care Joy devine interesată de secretele de mult îngropate ale familiei, trecutul revine cu putere in viata lor de familie, supunînd‑o pe Cannie la noi încercări şi pe fiica ei la efortul de a înţelege viata cu mai multa maturitate şi umor decît pînă atunci. Peste toate, Jennifer Weiner îşi pune amprenta ei inconfunda­bila: frumuseţea te ajută să scapi basma curată din orice situaşie, natura umană e dificilă şi capricioasă, se cere în permanenţă studiată şi criticată.

Cannie Shapiro, jurnalista de succes. La treisprezece ani de la întîmpările din

Nu e un roman care să te ţină cu sufletul la gură, dar poţi vedea ce înseamă să fii mamă de adolescentă. Cum să te comporţi, cum să reacţionezi, ce înseamnă organizarea unei petreceri bar mitzvah.

Pe final de lectură, am găsit cîteva afirmaţii care mi-au plăcut foarte mult:

Unul dintre marile adevăruri despre tragedii: poți să visezi că dispari, îți poți dori să nu mai știi de nimic, să te pierzi într-un vis nesfîrșit sau într-un roman SF sau să te cufunzi într-un rîu cu buzunarele pline cu bolovani, lăsînd apa întunecată să te înghită.

Ce-ai primit e bun primit, așa că nu mai sta necăjit.

Nimic nu e doar în alb și negru. Nimeni nu e doar rău sau bun.

Se vor întîmpla mereu lucruri rele și multe nu vor merge cum ar trebui.

Cînd nu obții ce-ți dorești, iei ce-a mai rămas și te străduiești să faci ceva bun.

Referinţă critică:

„Plin de căldură şi umor, romanul Anumite fete este o examinare impresionantă a momentelor tragice şi comice, totodată, care marcheaza relaţia dintre mame şi fiice, observînd în profunzime dinamica unei familii aflate într-o permanenţă nevoie de a afla şi a spune adevărul.” (Kirkus Review)

sursa imaginii: bestseller.md

Fata din tren de Paula Hawkins

Pentru prima dată citesc o carte pentru în rolul principal al filmului e o actriţă relativ preferată, Emily Blunt. Şi eu cum nu privesc filmul înainte de a citi cartea, iată că am lecturat Fata din tren dintr-o răsuflare, în 2-3 zile.

Deşi e scris în forma unui jurnal, e un jurnal scris scurt, clar şi cuprinzător, vorba aia. Chiar dacă are la 400 de pagini. Cine nu a citit cartea asta, vă recomand cu încredere să-l citiţi. La fel, îl recomand celor care stau la dubii, să citească romanul ori nu. 

Divorţată de soţ, concediată din cauza consumului de alcool, Rachel merge în fiecare zi cu trenul pînă în Londra. Trece pe lîngă casa unde trăia şi îl vede permanet pe fostul soţ împreună cu noua soţie şi copilul pe c are îl au împreună. Îşi surprinde într-o zi vecina sărutîndu-se un un alt bărbat. Ea dispare şi devine subiect de ştire în mass-media. Asta duce la implicarea ei în caz. În încercarea de a-i ajuta soţul, de fapt, este implicată mai mult încurcînd decît ajutînd. 

Trailer-ul filmului în puteţi vedea aici. Dar nu uitaţi, înainte de a privi filmul, citiţi cartea.

Paula Hawkins a lucrat ca jurnalist timp de cincisprezece ani înainte să se dedice literaturii. Născută şi crescută în Zimbabwe, Paula s-a mutat la Londra în 1989, unde locuieşte şi acum. Fata din tren este primul său thriller. A cunoscut un mare succes internaţional, iar DreamWorks a cumpărat drepturile de ecranizare.

Sursa imaginii: edituratrei.ro

Elefantul a dispărut de Haruki Murakami

Elefantul a dispărut iarăși e un volum de nuvele care a fost un adevărat salt. Conține 16 nuvele: Al doilea atac la brutărie, Comunicatul cangurilor, Somnul, Arderea hambarelor, Treburi de familie,

Oameni TV etc. Subiectul nuvelelor sunt: un cuplu de tineri căsătoriți suferă atacuri de bulimie care îi determină să jefuiască un McDonal's în mijlocul nopții, o tînără descoperă că un mic monstru verde care și-a găsit adăpost în curtea din spatele casei a făcut o pasiune devastatoare pentru ea, un bărbat vede cum elefantul său preferat se volatizează pur și simplu, insomnia unei femei și lipsa spiritului de observație a familiei în ceea ce o privește etc. Din toate nuvelele, Somnul a fost cea care mi-a pălcut cel mai mult.

Autorul relateaza viața unei familii din perspectiva femeii, care de 17 zile nu mai doarme și a ținut-o o lună întreagă. După cum afirma și ea „pur și simplu nu pot să dorm. Nu reușesc să închis un ochi. Făcînd abstracție de asta, totul e extrem de normal. Nu sunt deloc somnoroasă și am mintea perfect limpede. Ba chiar aș putea spune că e mai limpede decît de obicei. Corpul meu n-a suferit nici o schimbare. Am poftă de mîncare. Nu mă simp epuizată. Practic vorbind, n-am nici o problemă. Doar că nu pot să dorm, atît.

...

Împlinesc treizeci de ani. De-abia la vîrsta asta înțelegi că nu e sfîrșitul lumii dacă faci treizeci de ani. Nu pot să spun că trecerea anilor mă bucură, dar sunt și cîteva lucruri care se îmbunătățesc în timp. E daor o chestiune care ține de modul în care gîndești. Un lucru e clar însă, dacă o femeie de treizeci de ani își iubește corpul și speră să și-l mețină în formă, trebuie să depună un efort pe măsură. Am învățat asta de la mama. Pe vremuri mama era o femeie suplă și frumoasă, dar din păcate, acum nu mai e așa. Nu vreau să ajung ca ea.”

Referință critică:

Povestirile din Elefantul a dispărut se desfășoară în lumi paralele, nu foarte îndepărtate de a noastră, ci ascunse sub suprafața ei. Sunt povestiri pline de viață, disperate, superbe în neliniștea lor.”

The New York Times Book Review

Sursa imaginii: elefant.ro

Fetele lui Faraday de Monica McInerney

Citesc pentru a treia oară romanul Fetele lui Faraday de Monica McInerney. De ce? Pentru că e un conţinut cu un subiect emoţionant în care relatează istoria unui familiei Faraday şi anume a unui văduv, tată a 5 fete şi bunic a unei fetiţe frumoase, Maggie care se dovedeşte a fi lumina ochilor atît a bunicului cît şi a celor 4 mătuşi. Citind această carte, poți să înțelegi și cultura australiană.

Maggie Faraday, protagonista romanului Fetele lui Faraday, îşi petrece copilaria într-o casă neconvenţională, plină de viaţă, din Tasmania, cu tînăra ei mama (de numai şaptesprezece ani), patru matuşi fascinante şi un bunic excentric. Copilul primeşte educaţia necesară şi se bucură din plin de liniştea şi confortul unei familii, însă, cu numai cîteva săptămîni înainte ca Maggie să împlinească fragila vîrstă de şase ani, are loc un eveniment şocant care le schimba tuturor vieţile. Trec douăzeci de ani şi Maggie, acum la New York, primeşte o vizita surpriză a bunicului ei, care aduce cu sine o revelaţie neaşteptată şi o propunere de a reuni familia. Este momentul în care Maggie începe să-şi dea seama că persoanele pe care credea că le cunoaşte atît de bine au secrete adînc îngropate. Povestea fetelor Faraday este o saga de familie, plină de căldura şi umor, un roman impresionant, cu secrete şi minciuni, cu amintiri puternice care leagă inevitabil membrii oricarei familii, dar, din păcate pot să ducă şi la despărţiri dureroase. Ce se întîmplă cu fiecare fată Faraday, aflaţi citind deja romanul.

Unde se află Tasmania?
Autoarea făcuse referință la Tasmania și este cel mai mic stat al Australiei, fiind localizat pe insula cu același nume din sudul Australiei. În componența statului Tasmania, pe lângă insula omonimă, care reprezintă aproximativ 94% din teritoriul statului, mai intră și alte insule mici (King, Flinders, Bruny) și foarte mici din Strâmtoarea Bass, din jurul Tasmaniei, precum și Insula Macquarie, situată în sudul Oceanului Indian. Capitala acestui stat este orașul Hobart.

Referinţe critice: 

„O poveste cu surori care se iubesc şi se luptă în felul acela în care numai surorile o pot face – o saga de familie impresionantă, uneori tristă şi amară... Cu siguranţă un roman care se cere ecranizat.” (Irish Independent)

„Scrisă cu mult umor şi înţelegere, Fetele lui Faraday este o carte de neuitat, imposibil de lăsat din mînă... subtilă, cu personaje complexe şi o poveste impresionantă despre legături de familie şi secrete insondabile.” (Manly Daily)

„Întotdeauna e o plăcere, poate chiar păcătoasa uneori, să te scufunzi într-un roman de Monica McInerney, cu intrigile ei ingenioase, captivante, şi dialogurile pline de viaţă.” (Irish American Post)

Sursa imaginii: elefant.ro

Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac

Dacă simți nevoia să plîngi, păi iată, n-ai decît să citești romanul ăsta, Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac. Dar mai bine e să nu-l citești că e un roman trist, gen O femeie la doctor. Dar dacă vrei, să citești cartea, nici o problemă. Părerea mea poate că e una subiectivă, pentru că nu prea îmi plac așa subiecte de romane, dar am citit cartea la cîte laude i se aduc plus cineva de încredere mi-a recomandat-o. Respectiv, asta nu înseamnă că romanul în cauză e unul rău.

Autorii ăștia de romane, nu știu la ce se gîndesc cînd abordează un astfel de subiect - un om drag, membru al familiei bolnav, cu diagonaza de cancer, respectiv decesul persoanei. Așa că, dragă Tatiana Țîbuleac, să nu mai scrii așa romane. Și mai mult, nici eu nu voi mai citi așa gen de romane.

E vorba despre o vară petrecută undeva parcă în Franța dintre Alecksy și mama lui. Acest Alecksy e în faza adelescenței, știți voi, faza aia critică din viața oricărui om care își urăște părinții. Și nu numai părinții. Iar cînd ai părinți divorțați, în genere, criza psihologică a vîrstei, e mult mai profundă. 

Cartea e scrisă în forma unui jurnal, prin ochii adolescentului. Își urăște mama, pentru că „era mică și grasă, proastă și urîtă. Era cea mai inutilă mamă din cîte au existat vreodată”. Și tot așa comentariile urîte la adresa mamei continuă. Doar ochii mamei, verzi la culoare,  e unicul lucru bun la ea. 

Asta pînă în momentul în care află că e bolnavă de cancer. Și... brusc atitudinea lui i se schimbă. Și se comportă altfel. Și tot restul. Și să își aducă aminte de acei ochi verzi care „erau o greșeală”, „erau dorința unei oarbe împlinită de soare”, „erau muguri în așteptare”.

O afirmație care mi-a plăcut a fost și „la moarte te gîndești doar cînd mori, abia cînd mori, și este o prostie, o mare prostie. Pentru că moartea este cel mai probabil lucrul care i se întîmplă unui om în locul tuturor visurilor”.

Un mic fragment din roman ar fi ăsta: 

Îmi tîram picioarele ca o slugă, gîndindu-mă la prostia mamei, dar mai ales la ipocrizia oamenilor. De ce să cumperi patru pahare, dacă bei doar din unul? De ce să-ți cioplești opt scaune dacă mănînci mereu singur la masă? Pentru ce să aduci un lucru în casa ta, să-i primiți o viață, o poveste, iar apoi să îl lași neatins și netrebuit zile, ani, decenii? Să-l muți dintr-o cameră în altă, dintr-un gînd în altul să-l învechești și să-l ieftinești fără a te fi bucurat de el, iar la sfîrșit să îl împingi în coșul unei muribunde care este o mincinoasă și mai mare decît tine, pentru că știe că moare, dar, iată, face achiziții.

La moarte te gîndești doar cînd mori, abia cînd mori, și este o prostie, o mare prostie. Pentru că moartea este cel mai probabil lucrul care i se întîmplă unui om în locul tuturor visurilor.

Sursa imaginii: perfecte.md

Pulpă de porc cu miere şi portocale

Ingrediente:
1,5 kg  de porc fără os
3 portocale

Pentru marinadă:
3 portocale
3 linguri miere
1 linguriţă boia amestec
1 linguriţă piper zdrobit
1 linguiţă sare
1 linguriţă rasă de chimen zdrobit
100 ml ulei


Mod de preparare:

Amestecă ingredientele pentru marinadă şi unge carnea cu amestecul obţinut. Lasă să stea la temperatura camerei cel puţin două ore. Crestează şoriciul cu un cuţit bine ascuţit şi înfige în carne rondele de portocală. Toarnă în tavă 100 ml apă, acoperă cu folie şi dă la cuptor pentru câteva ore, ungând carnea cu sosul format cât de des poţi. Când carnea a devenit fragedă (o poţi pătrunde uşor cu o furculiţă), lasă descoperit şi mai dă la cuptor cât să capete o culoare aurie.

Sursa: Pulpă de porc cu miere şi portocale. În: Cărţulia revistei Femeia de azi: Reţete de sărbătoare, 2016, dec., p. 11.

Cine m-a făcut femeie? de Cristian Andrei

„Tu, femeie, eşti o bijuterie, o cetate şi un mister. Eşti o bijuterie pentru că ai o sensibilitate aparte şi o

alcătuire deosebit de complexă. Cu toate că este atît de sensibil, corpul tău este rezistent ca o cetate. De ce eşti un mister? Pentru că nimeni nu ştie cum de ghiceşti atîtea lucruri şi unde găseşti atîta putere să lupţi cînd eşti disperată... Pentru că forma ta de femeie poate fi desenată cu mîinile în aer de către acela care te-a mîngîiat măcar odată” afirmă doctorul român în psihologei Cristian Andrei. Iată aşa o carte despre psihologia feminină, Cine m-a făcut femeie. 

Tu ai auzit de aşa o carte? Te-ai întrebat vreodată dacă „te mulţumeşte faptul că eşti femeie? Simţi feminitatea ta? Unde simţi asta şi cînd?” Dacă ţi-ai pus vreodată aceste întrebări, pai iată, trebuie să citeşti cartea. Dacă nu ţi-ai pus aceste întrebări - să ţi le pui. Şi, deja, o să afli răspunsul cititnd cartea. 

O să afli răspunsuri la cum arăţi, pornirti de femeie, mentorul femeii, oamenii din jur, naşterea copilului tău, influenţe morale, situaţii-limită etc. 

E o carte uşoară şi sinceră. Prezintă psihologia feminină un pic altfel şi aflăm lcururi de care nu ne-amdat seama. Poate.

Sursa iamginii: elefant.ro