sâmbătă, 5 noiembrie 2016

Cum fac argentinienii friptura de vită? Vezi aici rețeta

Recomand atenției voastre o rețetă din bucătăria argentiniană.

Ingrediente:
1 kg carne de vită, tăiată cubuleţe
1 ceapă mică, tocată
2 căţei de usturoi, zdrobiţi
1 lingură ulei de măsline
2 roşii mari, decojite şi tocare
1 ardei verde, tocat
1 linguriţă piper negru
1 linguriţă oregano
2 linguriţe busuioc
1 linguriţă zahăr
1 ceaşcă de caise uscate, tocate fin
3 cartofi dulci, decojiţi, cubuleţe
3 cartofi medii, curăţaţi, cubuleţe
2 ceşti supă de vită
unt
1 dovleac potrivit
¼ cană vin sherry
500 g porumb boabe, fiert sau dezgheţat

Mod de preparare:
Se căleşte carnea în unt, cu ceapă şi usturoi. Se adaugă toate ingredientele, exceptînd porumbul, sherry şi dovleacul. Se fierbe acoperit 1 oră. 
Se curăţă de sîmburi dovleacul, se taie bucăţi, se adaugă peste preparat împreună cu porumbul şi sherry, se mai lasă la foc potrivit încă 30 de minute.

Sursa: Friptură de vită. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 68-69.

vineri, 4 noiembrie 2016

File de porc pane

Ingredinte:
1 file de porc
pesmet
pătrunjel tocat
1 ou
100 g brînză mozzzarella
sare, piper, după gust
piure de tomate
ulei pentru prăjit
ulei de măsline

Mod de preparare:
Se taie carnea cuburi, se sărează şi se freacă cu pătrunjel tocat, se lasă la macerat minim 5 ore. Separat, se bate oul cu pesmet. Se dau bucăţile din carne prin ou cu pesmet, apoi se prăjesc 2 minute pe fiecare parte. Se dau prin mozzarella rasă, aşa fierbinţi. Se servesc cu piure de tomate.

Sursa: File de porc pane. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 57-58.

Supă de orez cu tomate

Ingrediente:
1 ceapă albă, mare
1½ ceaşcă de orez prefiert
2 roşii
2-3 linguri unt
1 cubuleţ concentrat de pui
2 linguri busuioc proaspăt
sare, piper, oregano, zahăr după gust

Mod de preparare: 
Se opăreşsc roşiile, se decojesc, apoi se taie cubuleţ. Se căleşte orezul în unt, împreună cu ceapa. Se adaugă roşiile. Se toarnă 2-3 căni cu apă, se fierb toate, se incorporează concentratul de pui, apoi busuiocul. Se asezonează după gust. Se serveşte caldă. 

Sursa: Supă de orez cu tomate. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, p. 46. 

Cum pregătum aperitiv argentinian din ouă cu busuioc şi boabe de porumb

Vezi mai jos o rețetă din bucătăria argentiniană și anume cum pregătim ouă cu busuioc şi boabe de porumb.

Ingrediente:
4 ceşti porumb boabe, fierte sau îngheţat
1 lingură busuioc proaspăt, tocat
2 linguri unt
1½ ceşti lapte
8 ouă
3 linguri ceapă tocată
sare, piper măcinat, după gust

Mod de preparare:
Se topeşte untul şi se căleşte ceapa tocată 4 minute, se adaugă porumbul şi laptele. Se lasă să fiarbă, descoperit, amestecînd ocazional, pînă se absoarbe cît de cît laptele. Se asezonează cu sare, piper şi busuioc tocat. Se pune din compoziţie în 4 boluri mici de yena, pentru cuptor, în cnetrul fiecărei mixturi se face o gaură în care se sparg 2 ouă, se presară sare şi piper. Se introduce la cuptor 10 minute, pînă ce albuşul se întăreşte imediat.

Sursa: Ouă cu busuioc şi boabe de porumb. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / Rain Delaney, Hannah Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 38-39.

Rulouri de vinete

Ingrediente:
2 vinete
200 g brînză de capră/oi
4 felii şuncă
frunze de busuioc
ulei de măsline

Mod de preparare: 
Se zdrobeşte brînza de capră şi se amestecă cu busuiocul pisat şi puţin piper. Se pune deoparte. Se spală vinetele şi se taie longitudinal, în felii subţiri. Într-o tigaie, cu puţin ulei de măsline, se rumenesc feliile de vinete. Se scot, se aşază deasupra lor fîşii subţiri de şuncă, se acoperă cu mixtura de busuioc. Se rulează. Se garnisesc cu o linguriţă de oţet balsamic.

Sursa: Rulouri de vinete. În: Delaney, Rain. Reţete din bucătăria argentiniană / R. Delaney, H. Green. – Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 31-32.

joi, 3 noiembrie 2016

Eu şi stilul meu spaniol care nu există

Fiecare om, ori aproape fiecare om are o slăbiciune pentru o ţară anume. Respectiv este dornic să-i cunoască istoria, cultura, bucătăria naţională, limba şi tot aşa mai departe. Iată că mă includ şi eu în categoria asta de oameni care am o slăbiciune pentru... Spania. Am început să învăţ limba spaniolă, pentru că e o limbă
frumoasă. Poate de aici şi vine interesul meu pentru această ţară, nu ştiu deja exact.
Da, e adevărat că citesc mult la temă. Da, e adevărat că îmi doresc să cunosc cunosc real această ţară. Da, e adevărat că am o slăbiciune pentru această ţară. Da, e adevărat că îmi plac melodiile lui Julio Iglesias. Da, e adevărat că am fost în Barcelona. 
Dar haideţi acuma să facem o diferenţă între plăcere şi obsesie. Mie îmi place ţara asta, nu sunt obsedată, măi oameni buni.
Faptul că citesc la tema Spaniei nu înseamnă că sunt obsedată de ţara asta. În căutările mele se includ şi alte subiecte de ordin general, de cultură generală şi tot aşa mai departe. Faptul că îmi doresc să cunosc real această ţară, asta nu înseamnă că eu, lunar ori anual, trebuie să merg în această ţară, Spania, respectiv nu sunt obsedată de ţara asta. Căutam nişte informaţii despre un filosof grec, la care cineva îmi face reproş: „cum aşa cauţi despre filosoful ăsta? Tu în loc să cauţi ceva spanioli de ai tăi...”
În interesele mele de călătorie, sunt incluse şi alte destinaţii. Plus la asta, din punct de vedere financiar, chiar nu îţi permiţi să mergi lunar într-o ţară anume, oricare ar fi ea. Daţi-mi bani, şi poftim, plec în Spania măcar şi în fiecare lună, care e problema? De ce nu-mi daţi bani pentru a pleca în Spania dacă aşa tare vă faceţi griji pentru mine? De ce? Faptul că sunt fan Julio Iglesias şi am mai fost şi la un concert de-a lui, asta nu înseamnă că sunt obsedată de Julio Iglesias, ascultîndu-i melodiile non-stop. Chiar şi dacă vezi că ascult muzică, nu cred că e cazul să te bagi în seamnă aiurea comentînd: „Ce, asculţi Julio Iglesias?” Doamna, s-a arătat destul de revoltată cînd i-am răspuns cu un „nu”: „cum aşa nu asculţi Julio Iglesias? Ţie doar îţi place.” P...ţ!
Da, am fost şi în Barcelona acum 2 ani. Aşa şi? Ce-i cu asta? Ce e aici aşa deosebit că am fost în Barcelona? De ce trebuie să mă luaţi la mişto cu întrebarea „Cînd te duci în Barcelona?” Voi chiar nu aveţi ce mă întreba? Totul se rezumă în viaţă la... plecatul în Barcelona?
Picătura care a umplut paharul a fost recent cînd mi s-a zis... „tu cu stilul tău spaniol”. Aşa şi? Dar întrebarea e: care stil spaniol? Unde am eu stil spaniol în mine? Mă îmbrac normal ca tot restul oamenilor, gîndesc nu mai rău ca tine ori ca tine. Trăiesc în R. Moldova şi am stilul specific ţării, nu credeţi? Chiar şi dacă am plăcerea de a purta o haină anume, o port din plăcere că aşa vreau eu, nu că aş vrea să arăt mai presus decît altcineva. Mă îmbrac pentru mine, nu pentru cineva, pentru că ar fi o zi de naştere, nuntă, şedinţă sau mai ştiu eu ce.
Încetaţi, vă rog, să vă mai legaţi de mine cum mă îmbrac, ce vorbesc, ce plăceri şi ce interese am. Oricare ar fi stilul meu, nu e problema voastră. Şi cel mai important, să nu vă plîngeţi că sunt... agresivă. Este o limită la toate, iar eu nu sunt o persoană tocmai răbdătoare.

Sursa imaginilor: Reiser med Albatros şi britannica.com

marți, 1 noiembrie 2016

Empanadas cu măsline şi ardei iute

Ingrediente: 
2½ ceşti făină albă
½ ceaşcă legume combinate
2 ceşti ceapă roşie, tocată
2 roşii mari, decojite, fără seminţe
1 ceaşcă brînză pamerzan, rasă
1 vîrf cuţit sare
3 linguri apă rece
¾ ceaşcă ardei iuţi
2 ouă fierte tare, curăţate
 ½ cească brînză mozzarella
½ ceaşcă unt nesărat, tăiat cubuleţe

Umplutura:
2 linguri de ulei de măsline
3 căţei de usturoi
¼ ceaşcă măsline verzi, fără sîmburi
1 ou bătut

Mod de preparare:
Se face un aluat amestecînd făina cu sare, unt, legumele tocate şi 3 linguri de apă. Dacă aluatul este prea uscat se mai adaugă cîteva linguri cu apă rece. Se formează o bilă care se pune într-o pungă de plastic, la rece, 5-6 ore. 
Umplutura: Se înfierbîntă uleiul la foc moderat, se sotează 10 minute ceapa, ardeiul iute şi usturoiul. Se adaugă roşiile, se sotează pînă se evaporă apa. Se transferă conţinutul într-un vas, în care se incorporează măslinele şi ouăle tari, pisate. Se adaugă şi brînza, se asezonează totul cu sare şi piper. 

Se întinde aluatul pe o suprafaţă plată, de 2 cm grosime. Se taie forme rotunde cu un pahar, cu un diametru de 8 cm. Se ung aceste rotocoale cu oul bătut. Se pune o lingură din compoziţia pentru umplutură pe fiecare formă, se îndoaie în două, se sigilează marginea cu furculiţa.
Se ung deasupra cu gălbenuş de ou, cu pensula, apoi se introduc la cuptor pentru 25 de minute. Se lasă să se odihnească 5 minute, se transferă pe un platou, se servesc la temperatura camerei.


Sursa: Empanadas cu măsline şi ardei iute. In: Delaney, Rain. Retete din bucataria argentiniana / R. Delaney, H. Green.  Cluj-Napoca, Urban Lifestyle, 2008, pp. 27-29.