joi, 3 noiembrie 2016

Eu şi stilul meu spaniol care nu există

Fiecare om, ori aproape fiecare om are o slăbiciune pentru o ţară anume. Respectiv este dornic să-i cunoască istoria, cultura, bucătăria naţională, limba şi tot aşa mai departe. Iată că mă includ şi eu în categoria asta de oameni care am o slăbiciune pentru... Spania. Am început să învăţ limba spaniolă, pentru că e o limbă
frumoasă. Poate de aici şi vine interesul meu pentru această ţară, nu ştiu deja exact.
Da, e adevărat că citesc mult la temă. Da, e adevărat că îmi doresc să cunosc cunosc real această ţară. Da, e adevărat că am o slăbiciune pentru această ţară. Da, e adevărat că îmi plac melodiile lui Julio Iglesias. Da, e adevărat că am fost în Barcelona. 
Dar haideţi acuma să facem o diferenţă între plăcere şi obsesie. Mie îmi place ţara asta, nu sunt obsedată, măi oameni buni.
Faptul că citesc la tema Spaniei nu înseamnă că sunt obsedată de ţara asta. În căutările mele se includ şi alte subiecte de ordin general, de cultură generală şi tot aşa mai departe. Faptul că îmi doresc să cunosc real această ţară, asta nu înseamnă că eu, lunar ori anual, trebuie să merg în această ţară, Spania, respectiv nu sunt obsedată de ţara asta. Căutam nişte informaţii despre un filosof grec, la care cineva îmi face reproş: „cum aşa cauţi despre filosoful ăsta? Tu în loc să cauţi ceva spanioli de ai tăi...”
În interesele mele de călătorie, sunt incluse şi alte destinaţii. Plus la asta, din punct de vedere financiar, chiar nu îţi permiţi să mergi lunar într-o ţară anume, oricare ar fi ea. Daţi-mi bani, şi poftim, plec în Spania măcar şi în fiecare lună, care e problema? De ce nu-mi daţi bani pentru a pleca în Spania dacă aşa tare vă faceţi griji pentru mine? De ce? Faptul că sunt fan Julio Iglesias şi am mai fost şi la un concert de-a lui, asta nu înseamnă că sunt obsedată de Julio Iglesias, ascultîndu-i melodiile non-stop. Chiar şi dacă vezi că ascult muzică, nu cred că e cazul să te bagi în seamnă aiurea comentînd: „Ce, asculţi Julio Iglesias?” Doamna, s-a arătat destul de revoltată cînd i-am răspuns cu un „nu”: „cum aşa nu asculţi Julio Iglesias? Ţie doar îţi place.” P...ţ!
Da, am fost şi în Barcelona acum 2 ani. Aşa şi? Ce-i cu asta? Ce e aici aşa deosebit că am fost în Barcelona? De ce trebuie să mă luaţi la mişto cu întrebarea „Cînd te duci în Barcelona?” Voi chiar nu aveţi ce mă întreba? Totul se rezumă în viaţă la... plecatul în Barcelona?
Picătura care a umplut paharul a fost recent cînd mi s-a zis... „tu cu stilul tău spaniol”. Aşa şi? Dar întrebarea e: care stil spaniol? Unde am eu stil spaniol în mine? Mă îmbrac normal ca tot restul oamenilor, gîndesc nu mai rău ca tine ori ca tine. Trăiesc în R. Moldova şi am stilul specific ţării, nu credeţi? Chiar şi dacă am plăcerea de a purta o haină anume, o port din plăcere că aşa vreau eu, nu că aş vrea să arăt mai presus decît altcineva. Mă îmbrac pentru mine, nu pentru cineva, pentru că ar fi o zi de naştere, nuntă, şedinţă sau mai ştiu eu ce.
Încetaţi, vă rog, să vă mai legaţi de mine cum mă îmbrac, ce vorbesc, ce plăceri şi ce interese am. Oricare ar fi stilul meu, nu e problema voastră. Şi cel mai important, să nu vă plîngeţi că sunt... agresivă. Este o limită la toate, iar eu nu sunt o persoană tocmai răbdătoare.

Sursa imaginilor: Reiser med Albatros şi britannica.com

2 comentarii:

  1. De ce te justifici? Ti-e mai bine? Continua viata cu placerile si interesele tale, pune la fund ce crede lumea, daca nu-ti place... Doamne-Doamne, numai atata probleme sa-ri faci!

    RăspundețiȘtergere
  2. Păi pun la fund, dar cînd lumea te ... cu Spania asta, irită şi m-au adus deja la limită. Nu pot rămîne indiferentă. Nu pot.

    RăspundețiȘtergere