Fetele din Shanghai de Lisa See

Dacă ești pasionat de cultura chineză, îți recomand să citești această carte, Fetele din Shanghai.

În anul 1937, Shanghaiul este Parisul Asiei: oraşul milionarilor şi al cerşetorilor, al gangsterilor şi al

cartoforilor, al artiştilor şi al revoluţionarilor. Oscilînd între universul familiei tradiţionale şi lumea cluburilor de noapte, frumoasele Pearl şi May sunt modele pentru artişti şi duc o viaţă lipsită de griji. Însă cînd bombele japoneze să cadă peste oraşul lor iubit, lumea se face ţăndări. După un periplu peste satele cotropite de soldaţi din sudul Chinei, pînă la Hong Kong şi apoi în America, la Muntele de Aur, cele două surori învaţă să trăiască din nou.

Ca să vedeți cum se trăiește într-o familie chineză, cum se gîndește, am selectat cîteva momente din carte:
„Atunci cînd sunt două surori sau fraţi, indiferent de numărul lor sau de sex, se fac mereu comparaţii. Şi eu, şi May ne-am născut în satul Yin Bo, la mai puţin de o jumătate de zi de mers pe jos de Canton. Diferenţa dintre noi este de numai trei ani, însă suntem cum nu se poate mai diferite, Ea e amuzantă. Eu sunt criticată pentru seriozitatea mea. Ea este micuţă de statură şi adorabil de durdulie. Eu sunt înaltă şi slabă. Pe May, care de-abia a terminat liceul, nu o interesează cititul, în afară de cronicile mondene din ziare. Eu am terminat facultatea acum cinci ani”. Iată aşa o caracterizare a surorilor. Deşi, în continuarea acestui fragment, continuă descrierea acestor fete: ce le place, ce nu le place, cît sunt de organizate şi tot restul. De asemenea, aflăm detalii ce ţin de vestimentaţia chineză, şi anum ce este cheongsam-ul, care dau impresia de armonie şi stil, transmiţînd un mesaj proaspăt şi natural, care le promite fericire celor care folosesc produsul pe care îl promovăm. 

În această carte, aflaţi cîte ceva despre oraşul Shanghai, influenţa britanicilor, americanilor sua japonezilor.

„Iubesc Shanghaiul. Nu se aseamănă nici pe de parte cu vreun alt loc din China. În locul acoperişurilor în stil „coadă de rîndunică” şi al caselor de cahle, noi avem mo t'ien tablou - clădiri înalte şi magice - care ţintesc spre cer. În locul porţilor cu arcade rotunde, al paravanelor de alungare a spiritelor, al ferestrelor de lemn delicat şi minuţios ornamentate şi al stîlpilor vopsiţi în roşu, noi avem edificii în stil neoclasic, din granit, decorate cu fier forjat în stil art déco, cu modele geometrice şi sticlă gravată. În locul păduricilor de bambus, al frumoaselor ape curgătoare sau al sălciilor aplecate peste iazuri, noi avem case în stil european, cu faţade splendide şi balcoane elegante, cu pîlcuri de chiparoşi şi peluze îngrijite, pline cu răzoare bine îngrijite de flori. În Vechiul Oraş Chinezesc încă mai există temple şi grădini, însă restul Shanghaiului se închină în în faţa zeilor comerţului, ai bunăstării, ai industriei şi ai păcatului. În oraş sunt depozite unde se încarcă şi se descară mărfuri, piste pentru curse de cai şi ogari, nenumărate cinematografe şi cluburi unde se dansează, se bea şi se face sex. Shanghaiul e „acasă” pentru milionari şi cerşetori, pentru gangsteri şi cartofori, pentru patrioţi şi revoluţionari, pentru artişti şi dictatori şi pentru familia Chin.”

„Care ar fi mama perfectă pentru copiii Chinei? Răspunsul: o femeie care joacă tenis, ştie să conducă o maşină, fumează şi,cu toate acestea, e adorabilă, sofisticată şi cum nu se poate mai dornică să-ţi ajungă în pat”.

În capitolul Bărbaţii de la Muntele de Aur citiţi cum se fac căsătoriile aranjate. Tatăl, capul familiei afirmă precum că: „nimeni nu se căsătoreşte din iubire. Nici eu n-am făcut-o”. Afirmaţia are loc în contextul în care le spune fiicelor sale că le-a aranjat căsătoria.

Capitolul Aerul din lumea aceasta începe foarte frumos:
„Ni se spune mereu că poveștile femeilor sunt lipsite de importanță. În definitiv, ce contează ce se-ntîmplă în sufragerie, în bucătărie sau în dormitor? Cui îi pasă de relația dintre mame, fiice și surori? Boala unui copil, chinurile și durerile facerii, a-ți ține familia unită pe timp de război, sărăcia, chiar și în zilele cele mai bune bune, sunt considerate a fi insignificante pe lîgă poveștile bărbaților, care se luptă cu stihiile pentru a-și crește recoltele, care pleacă la război pentru a-și apăra patria, care se străduiesc să privească înlăuntrul lor și să găsească perfecțiunea. Ni se spune că bărbații sunt puternici și viteji, dar eu cred că femeile sunt cele care știu mult mai bine să rabde, să accepte înfrîngerea și să suporte agonia fizică și mentală. Bărbații din viața mea - tata, Z.G., soțul meu, socrul meu, cumnatul meu și fiul meu - au dat piept, într-un fel sau altul, cu aceste mari încercări ale bărbaților, dar sufeltele lor - atît de fragile - au tremurat, s-au încovoiat, s-au deformat, au fost mutilates-au frînt și s-au zdruncinat în fața pierderilor pe care le suferă femeile în fiecare zi. Pentru că sunt bărbați, trebuie să dea impresia că primesc neclintiți necazurile și obstacolele vieții, dar sunt la fel de ușor de rănit ca petalele unor flori.
Se spune că poveștile femeilor sunt lipsite de importanță, dar se mai spune și că lucrurile bune bin perechi-perechi iar necazurile, cîte treo odată. Dacă se prăbușesc două avioane, așteptăm să vedem cum pică și al treilea. Dacă moare o vedetă de cinema, știm că încă două vor trece în lumea celor drepți. Dacă ne lovim la deget și pierdem cheile de la mașină, știm că încă un lucrur rău e pe cale să se întîmple, ca ciclul să fie complet. Nu putem decît să ne rugăm să nu fie decît o aripă îndoită, un acoperiș prin care-a început să pătrundă apa, o slujbă pierdută în locul unei morți, unui divorț sau unui război.

Războiul chinez-japonez au lăsat amprentă asupra Chinei și locuitorilor țării: femei violate și ucise, oameni decedați în urma bombardamentelor japoneze, copii practic vînduți în familiile chineze stabilite în Statele Unite ale Americii, integrarea tinerilor în această țară, dar și minciunile care se spun pentru a păstra familia chineză pe teritoriul american.
Odată ajunse în America, cele două surori întîmpină o serie de dificultăți. Căsătoriile aranjate, sarcina lui May, copil născut dar dat în grija lui Pearl, lipsa banilor, viața din Cartierul Chinezesc etc.

Referință critică:
„Un roman excelent, despre sacrificii teribile și alegeri imposibile... Tragic și plin de speranță, în același timp.”

Publishers Weekly

Sursa imaginii: scream and go

Soţia tăcută de Susan Harrison

Susan Harrison a fost o scriitoare canadiană, care s-a făcut cunoscută sub numele A. S. A. Harison. A locuit la Toronto. A publicat romane de nonficţiune. Primul ei roman, Soţia tăcută a fost publicat în anul 2013 şi a fost primit cu mult entuziasm atît de critici, cît şi de marele public. La puţin timp de la apariţia romanul, Susan Harrison a murit de cancer, la vîrsta de 65 de ani.

Romanul îi are pe Jodi şi Todd ca personaje principale. E un cuplu şi autoare relatează povestea într-un

moment de cumpănă al relaţiei lor. Totul e în pericol, inclusiv viaţa prosperă pe care o duc în locuinţa lor din Chicago. Chiar dacă nu sunt căsătoriţi, sunt împreună de peste douăzeci de ani. El este un antreprenor bogat, iar ea, psihoterapeută. Romanul este un thriller psihologic despre căsnicie şi crimă, rutină şi nevoia de nou, despre disoluţia unei relaţii, relatat alternativ din perspectiva celor două personaje principale. E o carte şi psihologică.
O să citiţi evoluţia unei familii care, în aparenţă pare să nu le lipsească nimic. Au un serviciu bun, casă frumoasă. Dar, ceva intervine în relaţia lor şi se îndepărtează unul de altă. E o relatare a avenimentelor atît din perspectiva ei cît şi a lui. Puţine momente sunt descrise că le-ar face împreună. Această tăcere dintre cei doi, devine tăcere la propriu. În principiu, cei doi nu se apreciază reciproc. Todd se îndepărtează, şi lasă însărcinată fiica celui mai bun prieten, Natasha.
Nu prea mi-a plăcut romanul. Cam prea multe explicaţii şi prea multe detalii. Sau paote eu am citit romanul pe bucăţele şi asta m-a făcut să am o părere aşa, cam imparţială.

Recomand cîteva fragmente din carte:

S-­a făcut aproape ora de culcare când ea strânge masa  şi începe să spele vasele. El se oferă în treacăt s­o ajute, dar amândoi ştiu că e cel mai bine să lase gospodăria în seama ei şi să iasă la o plimbare cu câinele. Nu că ea ar fi exagerat de exigentă. Nu are standarde nerezonabile, dar dacă speli o tigaie de friptură, e de preferat să nu mai fie unsuroasă când termini şi nici nu e cazul să ştergi grăsimea cu prosopul de vase, pe care o să­l  foloseşti   pe  urmă  la  pahare.  E  o  chestiune  de  bun­simţ.

E un lucru cunoscut că, în anumite contexte, cele mai mari atuuri ale cuiva pot deveni defecte catastrofale.

E un lucru cunoscut că, în anumite contexte, cele mai mari atuuri ale cuiva pot deveni defecte catastrofale. Îşi sfătuia clienţii să pretindă mai mult de la ei înşişi şi să se implice în asigurarea propriei lor stări de bine, iar ea le oferea încurajări şi un feedback pozitiv. În primul an de practică învăţase să fie răbdătoare şi să le permită celorlalţi să avanseze în ritmul lor propriu. Principalul ei atu era firea prietenoasă – îşi îndrăgea clienţii şi le acorda prezumţia de nevinovăţie, lucru care îi ajuta să se relaxeze. Ei o recomandau altora şi astfel portofoliul ei crescuse.

 Cei pe care îi acceptă după procesul de selecţie sunt în general persoane blocate, confuze sau nesigure pe sine, genul de oameni cărora le este greu să­şi dea seama ce vor şi să ia decizii pe baza a ceea ce se aşteaptă din partea lor sau a ceea ce cred ei că se aşteaptă din partea lor. Sunt duri cu ei înşişi – fiindcă au internalizat criticile unor părinţi insensibili – şi în acelaşi timp se comportă iresponsabil sau inadecvat.

Împăcarea şi liniştea mentală vin atunci când îi accepţi pe oameni aşa cum sunt ei şi când accentuezi părţile pozitive.

Trăsăturile fundamentale ale personalităţii se conturează la o vârstă tânără şi cu timpul devin imuabile. Majoritatea oamenilor învaţă prea puţin din experienţă, rareori gândindu­se să­şi ajusteze comportamentul,

consideră că problemele sunt cauzate de cei din jur şi continuă să facă ceea ce fac orice ar fi, la bine şi la rău. Un infidel rămâne un infidel aşa cum un optimist va rămâne totdeauna optimist. Optimistul e cel care, după   ce   a   fost   călcat   de   o   maşină   condusă   de   un   şofer   beat   şi   se pomeneşte cu ambele picioare rupte şi cu casa ipotecată ca să plătească spitalizarea, declară că „Am avut noroc. Puteam să fiu mort”. Pentru un optimist, o asemenea atitudine e firească. Pentru un infidel, firesc e să

ducă o viaţă dublă şi să mintă şi­n stânga, şi­n dreapta în acelaşi timp.

Soarele răsare, soarele apune şi între aceste două momente nu se întâmplă mai nimic.

Fiecare dintre noi trăieşte singur sinele său înghesuit, posedat de convingeri adânc înrădăcinate, dorinţe prosteşti şi contradicţii nesfârşite – şi fie că ne place sau nu, trebuie să le acceptăm   la   celălalt.   Vrei   ca bărbatul tău să fie bărbat, sau vrei să-­l transformi într­-un fătălău? Să nu-ţi închipui că le poţi avea pe ambele. Ea n­a făcut greşeala asta cu Todd. I­-a oferit spaţiu suficient, iar el n­a avut nicio nemulţumire în privinţa asta. Nu e vina ei.

Acceptarea este considerată un lucru bun – Dă­mi   înţelepciunea   să   accept   lucrurile   pe   care   nu
le   pot   schimba.

În această analogie, groapa de gunoi e inconştientul. Nu inconştientul colectiv,   ci   inconştientul   personal – inconştientul acela propriu, particular, idiosincrazic, în care fiece articol e inscripţionat cu numele tău şi ştampilat cu numărul tău, inconştientul din care articolele pot năvăli asupra ta pe neaşteptate – ca acela care s­a repezit la ea în ziua în care aştepta liftul după ce i­a povestit lui Gerard visul cu Darrell.

Sursa imaginii: elefant.ro

Prăjitură de post cu dulceaţă şi caise

Pentru blat:
3-4 linguri dulceaţă de caise
1 cană zahăr
1 cană de apă minerală sau sifon
2 căni făină

½ cană ulei

1 praf de copt 

1 vîrf de cuţit sare

vişine din compot

150 g nucă mărunţită

1 lingură cacao

Pentru glazură:

3 linguri cacao

1 lingură ulei

3 linguri zahăr

4-5 linguri apă

Mod de preparare: 

Se amestecă dulceaţa cu zahărul şi sarea. Se adaugă în reprize uleiul şi apa minerală. Separat, se amestecă făina, cacaua şi praful de copt şi se toarnă peste vompoziţia de dulceaţă. Se adaugă fructele şi se amestecă. Se toarnă compoziţia în tavă şi se pune la cuptor pentru 40 de minute. După ce s-a răcit, se pune glazura şi apoi se porţionează.

Pentru glazură, se amestecă ingredientele, se pun pe foc şi se lasă pînă se îngroaşă.

Sursa: Prăjitură de post cu dulceaţă şi caise. În: Femeia de azi, 2014, 8 august, p. 26.

Prăjitură cu vişine

Ingrediente:
150 ml lapte
150 ml ulei
2 ouă
150 g zahăr
1 lingurp zahăr pudră pentru ornat
250 g făină
praf de copt
coajă de lămîie rasă
400 g vişine fără sîmbure

Mod de preparare:
Vişinele se pun la scurs. Într-un bol, se amestecă laptele cu uleiul, zahărul şi ouăle. Se adugă făina, praful de copt şi coaja de lămîie.
Aluatul obţinut se toarnă într-o tavă tapetată cu hîrtie de copt- Deasupra se pun vişinele şi se dă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru 30-40 de minute.
După ce se rumeneşte şi trece testul scobitorii, prăjitura se scoate din cuptor şi se lasă la răcit. Se porţionează şi se decorează cu zahăr pudră.

Sursa: Prăjitură cu vişine. În: Femeia de azi, 2014, 5 sept., p. 26.

Benvenuti! Manual de conversație în limba italiană

Doritorii de a învăța limba italiană le recomand cartea Benvenuti! Manual de conversație în limba italiană scrisă de doi profesori universitari din Iași, Gabriela E. Dima și Dragoş Cojocaru.

Cartea de față începe cu o expunere concentrată a principalelor probleme legate de pronunția și de scrierea în limba italiană, elemente indispensabile atunci cînd dorim să facem cunoștință cu o limbă nouă. Cartea are un set de lecții, texte în limba italiană, traducerea lor în română, gramatica limbii italiene, vocabular și exerciții. Partea bună a lucrurilor e că la final figurează cheile exercițiilor. Așa că, îți va fi ușor să îți verifici corectitudinea exercițiilor făcute. 

Așadar, cei interesați și pasionați de limba italiană... foc la ghete. E o carte accesibilă și ușor de înșeles pentru cei care vor să învețe limba italiană fără profesor. Cartea o găsiți, cu siguranță fie în biblioteci, fie în librării. 

Spor la învățat italiană. 

Sursa imaginii: besteseller.md

Salată de post din somon cu cartofi

Recomand atenţiei dvs o reţetă simplă de post din cartofi, somon, măsline, frunze de salată şi verdeață proaspătă sau uscată. Este binevenită în perioada posturilor religioase şi nu numai.

Pentru salată
3 cartofi medii fierți
80 g de somon sărat „Master  Fish”

măsline „Maestro de Oliva”
frunze de salată
verdeață proaspătă sau uscată

Pentru sos
2 lingurițe de muștar
1 linguriță de zahăr
4 linguri de ulei de olive „Iberica”
1 lingură de oțet de vin  „Iberica”
1 cățel de usturoi

Mod de preparare:
1. Tăiem peștele roșu și cartofii cubulețe, măslinele rondele, salata fîșii.
2. Sosul: amestecăm toate componentele în afară de ulei, apoi batem tot și introducem uleiul.
3. Turnăm sosul peste salată, iar deasupra presărăm cu verdeață uscată sau proaspătă.

Salată de post din varză chinezească

Reţeta e pentru 5-6 porţii.

Ingrediente:
600 g varză chinezească
1 ceapă mică
3 linguri ulei
2 linguri oţet
2 linguri ketchup
1 linguriţă muştar

Mod de preparare:
Tăiaţi varza fîşii. Curăţaţi şi tocaţi ceapa cubuleţe şi amestecaţi-o cu ulei, oţet, ketchup şi muştar. Condimentaţi sosul cu sare şi pier, turnaţi-l peste salată şi amestecaţi bine cu varza. Serviţi imediat.

Sursa: Salată de varză chinezească. În: Enciclopedia culinară: ghid practic de alegere, preparate, aranjare şi degustare a mîncării. Bucureşti, ALLFa, 2008, p. 36.