Complexul monastic Saharna şi rezervaţia
naturală, ce se întinde pe o suprafaţă de 670 de hectare, sunt luate sub
ocrotirea statului. Mănăstirea de călugări Saharna este aşezată între trei văi
înguste, înconjurată de înălţimi stîncoase. În acelaşi defileu, spre apus de
mănăstirea de astăzi, fusese mai înainte un schit numit Horodişte, având o bisericuţă în stâncă
cu hramul Bunavestire. Pe la 1776 un schimonah, Vartolomeu Ciungul, venind din
Rusia cu câţiva fraţi şi monahi şi schitul nelocuit, au reparat biserica şi chiliile
şi s-au aşezat în ele. Proprietarul locului, Enache Hristoverghi Lazu, care
locuia mai mult in Iaşi, a dăruit
schitului 200 desetine de pământ. Între părintele
Vartolomeu și fiica lui Enache Hristoverghi a avut loc o neînțelegere. Din
scrisoarea acesteia adresată divanului
din Iaşi, aflăm că moşiile Echimouţi și Saharna,
dăruite schitului la 16 octombrie 1795 de stolnicul Enache Hristoverghi, i-au fost
lăsate anterior drept zestre. După moartea tatălui, fiica cerea moşiile ce i se cuveneau.
Pe de altă parte, părintele
Vartolomeu pretindea că aceste moşii aparţin schitului. Conflictul a fost
aplanat prin cedarea acestor moșii în favoarea fiicei stolnicului, dar urmau să
fie dăruite de bună voie o parte din moşii pentru nevoile mănăstirii. Până în
1795 părintele Vartolomeu a construit două biserici de lemn: prima cu hramul Adormirea Maicii Domnului și a doua cu hramul Sfântul Nicolae, si câteva corpuri de chilii.
Potrivit informaţiilor oferite de
arhimandritul Visarion Puiu stareţul Vartolomeu a trecut la cele veşnice în
1798, dar în scrisoarea amintită se menţionează că în 1804 acest stareţ era
încă în viaţă, de aceea considerăm că următorul stareţ – Paisie – a administrat
mănăstirea după anul 1804.
Pe vremea stareţului Paisie (1804-1818),
s-a început construcţia bisericii mare de vară. Această biserică a fost
sfinţită cu hramul Sfânta Treime în 1821, în vremea stareţului
Tarasie(1818-1837). În 1837, în timpul stareţului Onisifor, a fost înnoit
iconostasul.
Agentul financiar Alekse
Kliuciarev din Kameneţ a trimis la 30 martie 1843 guvernatorului Basarabiei,
Pavel Fiodorov, următorul demers: “Zilele acestea mi s-a spus că pe porţiunea
de hotar ce desparte guvernământul nostru de Basarabia, în faţa satului Popenca
din judeţul Balta (Podolia) se găseşte o mănăstire, al cărei nume nu mi l-au
putut preciza, cu bogate lucruri vechi, pe care monahii nu le pot preţui.
Năvălirile tătare asupra acestor locuri şi asupra Basarabiei au încetat demult,
în locul lor însă au început năvălirile anticarilor, dacă nu cu forţa, apoi cu
vicleşugul. Astfel un anticar din guvernământul nostru şi-a pus în gând să
năvălească asupra acestei mănăstiri amăgind pe călugări cum o pofti, în care
scop a şi trimis înainte cercetători.” Printre podoabele ce se păstrau în
această mănăstire erau enumerate următoarele: o cruce mare de chiparos
îmbrăcată în argint, un epitaf cusut cu aur şi pietre scumpe şi o evanghelie,
îmbrăcată în aur şi argint.
Guvernatorul a trimis această
scrisoare arhiepiscopului Dmitrie Sulima, care a luat măsurile cuvenite, ca
nimic clin lucrurile schitului să nu se înstrăineze.
În 1863, în vremea stareţului
Serafim, a mai fost construită o biserică, cea de iarnă, cu hramul Naşterea
Maicii Domnului, cu un corp de chilii.
La începutul secolului al XlX-lea
moşia mănăstirii era constituită din 160 desetine de pământ, o arie în câmp cu
hambare, vii şi livezi pe diferite terase şi povârnişuri şi trei mori de-a
lungul râului Saharna. În această perioadă la mănăstire s-a deschis o şcoală de
agronomie, care a funcţionat timp de cinci decenii, precum şi un atelier de
ceramică şi piese artizanale pentru arhitectura populară. Întemeietorul lor, N.
C. Apostolopulo, decedat în anul 1901, îşi doarme somnul de veci sub o lespede
de granit, în curtea mănăstirii.
În 1900, în vremea stareţului
Iosif, au fost construite câteva încăperi de piatră, pentru moară şi magazii,
iar în 1911, sub stăreţia ieromonahului Inochentie, au fost construite
arhondaricul, depozitele pentru produse alimentare şi câteva chilii, în afara
ogrăzii pentru fraţi.
Mănăstirea Saharna în perioada 1918-1923
De la întemeierea mănăstirii, în
1776, şi până în 1919 această mănăstire a fost condusă de 24 stareţi.
în 1918 in mănăstire vieţuiau
stareţul protosinghel Sofronie Neagă, 11 ieromonahi, 4 ierodiaconi, 10 monahi
şi 34 de fraţi.
Următorul stareţ a fost
ieromonahul inochentie Postică, care în 1923 cârmuia o obşte compusă din 35
slujitori: 1 protosinghel, 4 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 9 monahi, 5 fraţi
rasofori şi 11 fraţi de ascultare. Averea mănăstirii nefiind prea mare, era
constituită din: 2 ha de vie, 5 ha de livadă, 1 ha de vatră neproductivă, 1 corp de case cu 2 nivele, 2 case cu un nivel
şi o moară de foc.
Aici firul de informații și
datese întrerupe. Nu avem nici o știre despre viața și activitatea acestei
mănăstiri în perioada imediat următoare
şi până la desfiinţarea mănăstirii. Cercetarea acestei “pete albe’’ din istoria
mănăstirii Saharna este îngreuiată de faptul că arhiva mănăstirii a fost
distrusă o dată cu închiderea sfântului locaş. Ceea ce s-a păstrat prin cărţi,
documente şi însemnări se află în prezent în diferite fonduri de arhivă.
Mănăstirii Saharna în perioada sovietică
Funcţionarea mănăstirii a fost
întreruptă în 1964, când în locul călugărilor, care au fost alungaţi, în
mănăstire a fost amenajat un spital pentru copiii cu handicap. Biserica Sfânta
Treime a fost transformată în depozit al spitalului, iar biserica de iarnă – în
club. În interiorul complexului monastic s-a zidit o casă şi o cantină pentru
personalul şi pacienţii spitalului. Acesta a funcţionat până în 1990, când, la
cererea credincioşilor satului Saharna, a fost redeschisă mănăstirea. Ansamblul
monastic era devastat: biserica de vară fără podea, uşi şi ferestre; biserica
de iarnă fără acoperiş etc. în stare mai bună s-a păstrat numai casa stareţiei,
care se află mai la vale de biserică de vară.
Reînfiinţarea mănăstirii Saharna
Fiind în stare dezastruoasă, timp
de un an mănăstirea a rămas pustie. La 19 aprilie 1991 a fost emis un decret
mitropolitan privind reînfiinţarea Mănăstirii de călugări Saharna.
În primăvara anului 1991
călugării au început să caute resurse pentru reparaţia complexului monastic. Ei
au reparat câteva chilii, pentru a se adăposti. În acest timp slujbele erau
oficiate în biserica de iarnă, care a fost sfinţită în anul 1992. Sfântul locaş
are formă pătrată, pronaosul e mic şi este despărţit de naos prin patru stâlpi
care susţin cafasul. Plafonul este plat, având o pictură simplă. Pe acoperiş
are 5 turle mici decorative.
În 1992 au mai fost reparate
chiliile, trapeza, bucătăria, şi stăreţia. Pentru nevoile gospodăreşti în
curtea mănăstirii a săpată o fântână.
Unul dintre primii călugări ai
mănăstirii reînfiinţate a fost ieromonahul Neonil, trecut la cele veşnice în
1994, în vârstă de 82 ani. Acest preot a venit din România la mănăstirea
Saharna, refugiindu-se în 1944, de la mănăstirea Rudi. Timp de doi ani acest
cuvios părinte a fost duhovnicul mănăstirii Saharna, dar şi un vrednic dascăl
pentru călugării de la mănăstirea Sihăstria, păstrând şi perpetuând astfel
tradiţia autentică a vieţii călugăreşti.
O altă biserică a complexului
monahal este cea rupestră, cu hramul Bunei Vestiri. Ea a fost reparată în anii
1991-1994. Cele 4 chilii săpate în stâncă, situate lângă această biserică, au
fost reparate în 1997. În apropierea bisericii rupestre se află o peşteră
îngustă în care, conform unei legende, s-a retras în schimnicie ieromonahul
Vartolomeu, întemeietorul mănăstirii.
Lucrările de restaurare a
bisericii rupestre au fost finisate în anul 1994. În acelaşi timp, vieţuitorii
mănăstirii au început să restaureze biserica de vară cu hramul Sfânta Treime.
După reparaţie, între anii 1996-1998, biserica a fost pictată. Altarul a fost
împodobit cu frescă în stil bizantin. Iconostasul bisericii a fost făcut de
meşteri români din zona Bucovinei. în timpul restaurării, la tinda veche a
bisericii, deasupra căreia se află turla clopotniţei, s- a mai adăugat un
pridvor. Absida altarului este semicirculară, iar cele laterale sunt de
proporţii mai reduse. De asupra naosului se înalţă o turlă.
În 1996 obştea, alcătuită din 20
de vieţuitori, cu ajutorul primit de la credincioşi a pornit construcţia
chiliilor, destinate ieromonahilor şi ierodiaconilor din mănăstire. Pentru
întreţinerea obştei, în 1991 mănăstirea a primit 10 hectare de pământ arabil.
Călugării desfăşoară o intensă
activitate de asistenţă socială, sprijinind material şi spiritual pe cei săraci
şi necăjiţi. în oraşul Rezina, în patru şcoli generale călugării predau ore de
religie. Cea mai importantă realizare o constituie organizarea în 1998 a
frăţiei “Cuviosul Macarie”, cu sediul la şcoala generală nr. 1 din Rezina,
având drept obiectiv catehizarea, promovarea valorilor creştine şi revigorarea
credinţei ortodoxe.
La mănăstire, slujba Sfintei
Liturghii este oficiată în fiecare zi. Seara se slujeşte Vecernia cu Utrenia. În
perioada posturilor se oficiază şi Miezonoptica cu Ceasurile, Obedniţa şi
Acatistul zilei. Aceste slujbe se oficiază în două limbi – română şi rusă,
pentru că mănăstirea este vizitată şi de credincioşi din Transnistria. La
strană se cântă muzica psaltică şi liniară.
În fiecare dimineaţă, la ora 5,
se slujeşte un Te Deum la moaştele Cuviosului Macarie. Cuviosul părinte a fost
egumen şi duhovnic al mănăstirii Saharna. El s-a născut în 1888 şi, în vârstă
de 12 ani, a venit la această mănăstire, unde a vieţuit şi a slujit până la 26
mai 1964, când a trecut la cele veşnice. Pentru viaţa lui curată şi plină de
nevoinţe, dar mai ales pentru minunile lui şi aflarea moaştelor lui intacte, el
a fost canonizat.
Mai multe imagini vedeți
aici.
Sursa: Mănăstirea Saharna. În:
Locașuri sfinte din Basarabia. Chișinău : Editura Alfa și Omega, 2001, pp. 85-87.
Sursa imaginilor: moldovenii.md
