Pensiuni turistice la Orheiul Vechi

Complexul muzeal Orheiul Vechi este amplasat în valea Răutului, un afluent de dreapta al Nistrului, pe teritoriul comunei Trebujeni din raionul Orhei al Republicii Moldova. Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi care are un statut special și constituie cel mai important sit cultural din Republica Moldova, aflându-se și în procesul de nominalizare pentru a fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. 

Luînd în considerare că importanța acestui complex muzeal, cu siguranță că sunt doritori care își doresc să își planifice o vacanță aici. Dar pentru asta e nevoie de un hotel ori pensiune. Vă recomand trei pensiuni.

Vila Etnica

Este un complex turistic: hotel, restaurant și muzeu. Prețurile odăilor sunt de la 50 euro pînă la 70 euro, în care este inclus micul dejun. 

Pagina de facebook vedeți aici.
Adresă web vedeți aici.
Contact:
Tel. +373 (235) 5 62 48, Fax. +373 (235) 5 62 49,
Mob. +37379773333
E-mail: info@etnica.md




Agropensiunea „Butuceni”
Agropensiunea “BUTUCENI” dispune de 10 camere dotate cu condiţioner, televizor, pat dublu (lejancă), grup sanitar propriu, uscător de par. Prețurile le vedeți aici. Agropensiunea are și un restaurant unde puteți lua prînzul și cina.
Pagina de facebook vedeți aici.
Adresă web vedeți aici.            
Contact:
Tel: +373-235-56-906; Mob: +373-796-17-870;
email: info@pensiuneabutuceni.md

Agropensiunea „La Nuci”

 Agropensiunea „La Nuci” se găseşte în satul Trebujeni, raionul Orhei, la circa 55 km de orașul Chișinău.  A fost fondată în anul 2009, de ea se ocupă familia Creţu. Agropensiunea este formată din casă în stil moldovenesc, 3 odăi pentru cazare, sufragerie cu bucătărie, grup sanitar, curte amenajată cu 2 terase în aer liber, colţisor de joacă pentru copii, grădină , loc pentru parcare.

Organizează:
- Excursii prin împrejurimi
- Plimbări cu căruţa        
- Pescuit
- Spectacol cu muzică şi dansuri populare, specifice zonei
- Comercializarea obiectelor de artizanat
- Plimbări cu bicicleta

Tarife:
Cazare + micul dejun: 200 lei/pers/zi
Cazare + 3 mese incluse: 500 lei/pers/zi

Meniu:
- Zeamă cu carne de pui și tăiței
- Friptură din carne de porc cu mămăliguță, brînză de oi, smîntînă;
- Sarmale cu mămăliguță și smîntînă;
- Plăcințele cu brînza, varză, cartofi, mere, vișină și bostan;
- Salate în asortiment;
- Răcitură (carne de porc) sau rasol (carne de găină);
- Pîrjoale cu bătute (carne de găină);
- Legume coapte (vînătă, chiperi și tocăniță din roșii);
- Legume coapte la grătar, etc.
Prețurile sunt flexibile, în funcție de meniul selectat.

Pagina de facebook vedeți aici.
Adresă web vedeți aici.
Telefoane de contact:
Chișinău: (+373 22) 47 76 43
Chișinău: (+373 22) 33 80 57
Trebujeni, Orhei: (+373 235) 56 0 95
GSM: (+373) 792 16 329
GSM: (+373) 788 56 098
E-mail: cretuala9@gmail.com

În final, vă prezint o expoziție virtuală de carte referitor la complexul muzeal Orheiul Vechi, pe care puteți citi aici.

Sursa: Orheiul Vechi [online]. [citat 26.10.2015]. Disponibil : https://ro.wikipedia.org/wiki/Orheiul_Vechi

Ciudad de México

În ciuda nenumăratelor pericole și amenințări, districtul federal (pe scurt, D.F.) este un amestec fascinant de artă populară și istorică. În prezent, acest oraș-capitală este rezumatul întregului mestizaje, din țară, adică al amestecului de culturi europene și indiene. 

Spectacolele de teatru, muzică și dans – orice, de la marimba la Mozart – se țin în zeci de săli din tot orașul. Ansambluri de muzicieni mariachi frumos îmbrăcați, asortați cu butoni de argint și fredonînd o melodie romantică, te așteaptă în istorica Plaza de Garibaldi. Buticuri de renume, galerii de artă și cafenele se întind pe trotuarele de pe străzile principale din Polanco, Zona Rosa, Condesa, Roma și diverse alte cartiere. Restaurantele moderne din La Condesa servesc carpaccio și expresso decofeinizat, în timp ce, de-a lungul străzilor, micile standuri ce reprezintă afaceri de familie vînd tamales și tacos.

Mexicanii sau aztecii au fondat Tenochtitlán pe Lacul Texcoco și, după ce au interacționat cu civilizațiile vecine timp de 200 de ani, i-a uimit pe conchistadori cu ingeniosul lor oraș, cu drumuri largi înțesate de palate pictate și temple strălucitoare. După cucerire, spaniolii au construit o nouă capitală, Ciudad de México, pe ruinele de la Tenochtitlán și au umplut zona lacului. În sudul și sud-vestul centrului istoric, satele Coyoacán și San Angel – și-au păstrat identitatea de-a lungul anilor. Între cele două orașe sunt cel puțin o jumate de duzină de piețe captivante, înconjurate de biserici baroce, străzi pietruite și case pictate în culori vii, cu grădini pline de flori. 

Centrul istoric

Cosmopolitan și haotic, dar dornic de a satisface pe toată lumea, centrul D.F. este o sinteză între străvechea și modernă cultură mexicană. Birouri administrative, case proeminente și biserici au înlocuit palatele și templele din așezarea Mexica, formînd nucleul noului oraș. 

Teatrul Benito Juárez din Mexic

Un loc potrivit pentru a începe explorarea orașului este zócalo, sau piața centrală, care are o suprafață de 4 hectare și e construită pe ruinele Tenochtitlán. Denumită oficial Plaza de la Constitución (Piața Constituției), este a doua din lume ca mărime. În partea de nord a pieței tronează Catedral Metropolitana, prima catedrală din Noua Spanie care inițial a fost construită sub comanda lui Cortés, mai tîrziu fiind demolată și înlocuită cu prezenta biserică, finalizată în anul 1813. 

În stil churringuesc este și fațada bisericii parohiale El Sagrario La Piedra del Sol (Piatra soarelui), care are 24 de tone și reprezintă calendarul aztec, a fost descoperită în curtea bisericii El Sagrario, iar acuma se poate viziona la Museo Nacional de Antropología. Partea de est a  zócalo (piața centrală), este dedicată în întregime Palacio Nacional (Palatul Național). Inițial reședința oficială a viceregilor coloniali, Palacio Nacional a deținut birouri prezidențiale. În prezent, casele palatului servesc diverselor departamente de stat, însă turiștii pot admira picturile lui Diego Rivera care pun în valoare istoria și cultura Mexicului.

Cele mai frumoase reprezentări arhitecturale ale orașului provin din trecutul său religios. Clădit în 1588 ca seminar iezuit, Ex-Colegio de San Ildefonso a fost refăcut la începutul secolului al XVIII-lea. 

Eticheta în afacerile mexicanilor

Majoritatea mexicanilor sunt prietenoși, dar formali, deci e bine ca, înainte de a aborda o problemă, să discuți despre vremea de afară sau să schimbați diferite amabilități. Mexicanii apreciază subtilitatea și curtoazia, cît și punctualitatea și eficiența; cu o voce iritată sau cu diverse plîngeri nu îți vei face prieteni. La întîlnirea cu persoanele din lumea latină niciodată nu se întîrzie. Dacă vorbești spaniola, folosește forma politicoasă de adresare dumneavoastră (Usted), atunci cnd vorbești cu chelnerii, cu operatorii de telefonie sau cu alte persoane străíne. Chiar dac´unii dntre partenerii de afaceri vorbesc excelent engleza, pronunță rar și clar. Apelează la expresii de bază precum „por favor” (vă rog), sau „gracias” (mulțumesc) pentru a da dovadă de bună creștere.

Sursa: Ciudad de México. În: ONSTOTT, Jane. Mexic. București, Biblioteca Adevărul, 2010, pp. 178-183.
Sursa imaginii: www.teatroenlinea.com

Telenovela mexicană Camaleonii

Despre telenovele se știe. Unii privesc, alții nu, deja alegi să privești un film ori o telenovelă în funcție de ce gen de film îți place. Deși nu sunt un mare fan al telenovelelor, urmăresc doar cele în care se vorbește limba spaniolă - pentru a o învăța. Deși urmăresc și filme dublate ori chiar produse de spanioli, ori latino-americani. În fine.

Acum ceva timp am început să urmăresc telenovela mexicană Camaleonii. Din careva motive, nu am privit-o pînă la urmă. Recent, am urmărit acest serial în întregime. Telenovela mexicană are 135 de episoade, actorii principali fiind Edith González, Guillermo García Cantú, interpreta și actrița Belinda și Alfonso Herrera, ex-RBD. Producătorul telenovelei este Rosy Ocampo. În Mexic, această telenovelă a fsot difuzată în anul 2009.  

Valentina (Belinda) și Sebastián (Alfonso Herrera), „Camaleonii” sunt manipulatorii lui „El Amo” (Manuel „Flaco” Ibáñez), furînd opere de artă de milioane de dolari și sunt manipulați cu acest fapt, că va ucide persoanele dragi lor care se află în închisoare: pe Pedro, prietenul Valentinei și Armando, tatăl lui Sebastián. Scopul lui „El amo” este de a-l captura pe Augusto Ponce de León (Guillermo García Cantú) un afemeiat și șeful poliției metropolitan mexicane, fiind de altfel și destul de corupt. Valentina și Sebastián au fost angajați la Colegiul „San Bartolome” unde Augusto Ponce de León era responsabil de disciplină, iar soția lui, Francisca - directorul colegiului, pe partea academică. 

Nimic nou și senzațional la prima vedere. În final, descoperi că subiectul acestei telenovele este mult mai complex decît pare. 

Acest „El Amo” nu este un personaj atît de misterios. În cheamă, de fapt, Horacio. Ceva timp în urmă, unicul său fiu, Ricardo a fost iubitul Franciscăi și a fost omorît decît nimeni altul Augusto Ponce de León. Din păcate, fusese un martor care a văzut omorul. „El Amo” s-a angajat pe post de grădinar la acest colegiu și juca oarecum dublu: preindea că e prieten cu Valentina și Sebastián, dar pe de altă parte - joacă rolul lui „El Amo” și îi obligă să fure. 

Pînă la urmă afli că Francisca știe că aces Leon este Horaciu, tatăl iubitului ei omorît de soțul său, află că Valentina și Sebastián nu sunt cine ar fi. 

Se află că acest Augusto Ponce de León este un polițist corupt, i se ia titlu de comandant al Poliției Metropolitane, și este pus în fața faptului. În final, acesta moare. Deși a jucat un rol negativ - a jucat foarte bine. 

Leónidas sau Horacio García Montaño din păcate moare și el, în duelul cu Augusto Ponce de León. Și e foarte straniu faptul că nu a purtat o vestă antiglonț, luînd în considerare că lucra în domeniul ordinii publice. 

Sursa imaginii: www.cinemagia.ro

Arta culinară a Spaniei: în nordul Spaniei, pentru basci, mîncarea și prepararea ei reprezintă o parte a culturii și identității lor

„Spania este ultima mare țară europeană în care bucătăria really variază de la o provincie la alta” scria Jean-Francois Revel în anul 1982. 

Spaniolii vorbesc cu mîndrie despre bucătăria lor. De-a lungul țărmului, arta culinară a fiecărei regiuni sau provincii se împarte între montaña y mar. În interiorul țării există aceeași diviziune între munți, văile rîurilor și cîmpii, fiind intersectate de rețeaua rutelor tradiționale ale păstorilor, ale crescătorilor de catîri și ale secerătorilor, de-a lungul cărora pot fi întîlnite mîncăruri ca gazpachos (vînat înăbușit cu plăcintă de pîine) și ajoarrieros  (cod sărat înăbușit). Regiuni ca Empordá din Catalonia, El Bierzo din Castila León sau Maestrazgo din Levant și orașe ca Segovia, Cuenca sau San Sebastián (Donostia), care au transformat bucătăria locală într-o adevărată artă culinară. Aceste arome nu se găsesc doar în meniurile complete de sezon în casas de comida (localuri de mîncare), tascas (taverne) și ventas (hanuri la marginea drumului), dar și în restaurantele de primă mînă în Spania. Bucătarii-șefi basci au ținut capul de afiș în anii ’70 cu nueva cocina, iar generațiile de azi ca Ferran Adriá din el Bulli (Girona) și Martí Berasategui (Guipuzkoa) au cîștigat Marele Premiu din 1989 pentru cel mai promițător tînăr bucătar-șef.

Cu toată varietatea bucătăriei iberice, influența bucătăriei franceze este de abia simțită, așa cum nota Alexandre Dumas în anii 1840. Se întîlnesc arome maure și cele din Lumea Nouă, dar și influențe romane aflate la bază. Influența musulmană este vizibilă mergînd spre sud, trecînd prin Valencia, Murcia și Andaluzia. Aici veți găsi miere și produse de patiserie cu migdale, chimen și pîini cu semințe de anison și o numeroasă familie de bucate din orez și șerbeturi reci (granizadas).

Moștenirile romane

Pîinea, uleiul de măsline și vinul au însoțit mîncarea încă din timpul romanilor. Calitatea și varietatea uleiului de măslie spaniol și a binului s-au îmbunătăți în ultimii 30 ani; încercați vinurile Albariño alb din Galicia sau cele roșii din Priorato, Ribera del Duero, Toro, Somontano și Jumilla.

Peștele a fost mîncarea de bază de pe vremea romanilor, fiind sărat ori uscat. Spaniolii sunt dispuși să  plătească oricît pentru un pește proaspăt, iar camioanele aleargă din porturi pentru a aproviziona piețele din celelalte colțuri ale țării, aflate la cîteva ore distanță de locul în care este prins peștele. Madridul are cea de-a doua piață de pește ca mărime și mulți spanioli spun că nu există loc mai bun pentru a mînca pește, iar vînzătorii și restaurantele pretind că au cele mai bune sortimente din porturile Atlanticului și ale Mediteranei.

Călătorind prin regiuni

În nordul Spaniei, pentru basci, mîncarea și prepararea ei reprezintă o parte a culturii și identității lor; masa e o ocazie de reuniune, indiferent dace aceasta e acasă, în societățile gastronomice de bărbați, la grătare (asadores), în restaurante, la concursurile de mîncare sau la mesele comunale din timpul fiestelor. 

În vest, Asturia are mîncăruri țărănești sănătoase, ca mîncarea înăbușită de fasole (fabada), puding de orez caramelizat (arroz con leche), peste 20 de tipuri de brînză provenind de la ferme și cidru uscat. Bucătăria galicaină are arome mai curate din carne de vită de calitate, o varietate de pește și moluște cu carapacte gustoase empanadas (plăcinte plate), lacón con grelos (șuncă fiartă cu nap verde) și mîncăruri cu paprika. 

Meseta și Mediterana

Mîncărurile din meseta centrală, ca de exemplu carnea prăjită pe lemne, mîncărurile pe lemne, mîncărurile amestecate din burtă de vacă (callos), brînzp Manchego din lapte de oaie și supele de usturoi (sopas de ajo) au un specific medieval, iar cele din Mediteraniană sunt contemporane. Salatele crescute la soare, legumele prăjite (escalivada), peștele copt în sare sau preparat cu supă, sunt mîncărurile clasice. 

În bucătăria catalană, mîncărurile clasice includ romesco (sos de migdale și piper) servit cu pește sau ceapă de primăvară la grătar, zarzuela (mîncare înăbușită din fructe de mare) și escudella (pot-au-feu). Fiecare din Insulele Baleare are propria sa specialitate: Menorca - homar, iar Mallorca - plăcinte spiralate ensaimada.

Valencienii sunt renumiți ca bucătari ai orezului. Paella este un fel de versiune tehnicoloră, sintetizînd sutele de mîncăruri din orez din această zonă. Tot ei, valencienii sunt experți în prepararea înghețatei și a șerbeturilor, cea mai originală este horchata, băutură din lapte și nucă.

andaluzia are mîncăruri clasice: supele reci gazpacho, sunt preparate în diferite feluri. Este locul de origine a pescaito frito-ului (pește prăjit-uscat), a șuncilor, a potajes-ului sau a mîncării înăbușite de fasole.

Tapas

Delicioasele tapas

Tapas, mici gustări, sunt servite în baruri, cu băuturi au străbătut un drum lung de la simplele origini andaluziene, devenind azi bucăți cu șuncă afumate sau de brînză servite pe o farfurioară și folosite drept capac pentru a nu lăsa praful să se așeze pe paharul de vin. În prezent, fiecare regiune, oraș și bar are propriile apas.

Sursa: Arta culinară: În: Spania: ghid complet. Oradea, Editura Aquila ’93, 2012, pp. 107-109.

Sursa imaginii: calatoriaperfecta.ro

Traian Stoianov: „Fiecare bucătar visează la un restaurant al său, iar eu nu sunt o excepție”

Acum jumate de an, cred, acest interviu a mai fost publicat. Am decis să-l postez și pe blogul meu, deși unii din voi cred că ați citit interviul cu el.

Faci parte din echipa emisiunii Veranda. Ce ne poți spune despre acest proiect televizat? 

“Veranda” este un proiect unic în RM. Este show-ul cu cea mai mare audiență din țară. Producătorii acestuia sunt tineri și inteligenți, iar Jurnal TV este spațiul media perfect pentru o asemenea emisiune. 

De unde vine pasiunea ta pentru bucătărie? 

Din copilărie. Anume în acea perioadă am ințeles că mă fascinează tot felul de arome, mirosuri, ingrediente și mixarea lor. E adevărat, nu prea găteam pe când eram mic, însă puteam face diferența dinte o mâncare gustoasă și nu prea, știam exact ce-mi place și ce nu. Mi-amintesc, alegeam fiecare fir de mărar și pătrunjel din zeamă, iar de ceapă nici nu mai vorbesc.

Studiile, unde le-ai făcut? Spuneai intr-un interviu ca ai mai absolvit o facultate... 

Am făcut școala profesională de bucătari din Chișinau, după care a urmat prestigioasa școală de bucătari din orașul L'Aquilla, Italia. Cât despre facultate, am absolvit UPS “Ion Creangă”, Facultatea Psihologie și Psihopedagogie Specială. Acum însă, dacă aș mai avea niște ani la dispoziție, aș face și actorie. Cred că m-aș fi descurcat.

Cum reușești să îmbini culinăria cu… televiziunea? 

Sunt o persoană care se simte confortabil în fața camerelor de luat vederi și nu-mi rămâne decât să savurez din lumina reflectoarelor, să gătesc și să mă distrez. La acest capitol sunt un norocos, întrucât nu-mi crează nicio incomoditate operatorii care se învârt în jurul meu. În timp ce alți prezentatori au emoții de moarte când văd luminița roșie aprinsă și aud în cască vocea producătorului care zice ”Tu!”, eu aștept cu nerăbdare acest moment, pentru că pot în sfârșit să mă manifest, să demonstrez de ce sunt capabil. 

Rețetele tale sunt personalizate sau gătești după rețete deja binecunoscute? 

Prefer rețetele clasice. Nu încerc să reinventez bicicleta și s-o iau razna, servind pe același platou hering sărat și căpșuni cu brânză de oi. Deși recunosc, mi-ar place să inventez într-o zi o rețetă nouă și să intru în istorie.

Se spune că bărbații gătesc mai bine decît femeile. Tu ce părere ai despre această afirmație? 

Și femeile gătesc gustos, un exemplu e mama mea, care poate face o mâncare savuroasă din câteva gâturi de pui și-un pumn de făină. Și apropo, maică-mea e renumită pentru bucatele ei delicioase, preparate cu-n minim de ingrediente, dar și soția mea gătește gustos, iar uneori chiar reușește să mă impresioneze. Cât despre restul femeilor, cred că nu le prea place să gătească, întrucât o fac permanent, devenind rutină, iar gustul bucatelor depinde de pasiunea pe care o depui la prepararea acestora.

Ce zice familia despre pasiunea și meseria ta de bucătar? Oricine-și doreste un bucatar in familie!

Sună bine, dar ultima vreme muncesc foarte mult și practic nu sunt acasă, respectiv nici nu prea gătesc. În weekend însă, sunt eu șeful la bucătărie și încerc să-mi alint femeia iubită cu ceva delicios. Soția mea e o femeie extraordinară, foarte înțeleaptă și cu foarte multă răbdare. Știu că având un bucătar în casă, cel puțin ar fi trebuit să aibă și bucate pe masă, dar nu e așa. Promit să-mi iau revanșa în cel mai scurt timp.  

Te-ai gîndit cumva să-ți deschizi un restaurant al tău? Sau poate chiar și o rețea de restaurante, marca Traian Stoianov?

Fiecare bucătar visează la un restaurant al său, iar eu nu sunt o excepție. Să zicem că face parte din planurile mele. Poate pe la 50-60 de ani, cine știe?

Sursă foto: pagina de facebook a lui Traian Stoianov

Spectacolele latino-americane și spaniole

În toate țările latino-americane, oamenii pot merge la spectacole variate, capitalele cu viața de noapte cea mai animată fiind Ciudad de Mexico și Buenos Aires. Există, de asemenea, alături de santiago de Chile, și cele cu un teatru național mai dezvoltat. În ultima vreme s-a dezvoltat și la Bogota, Caracas, Havana sau Lima. Programul diferă de la oraș la oraș; este destul de frecventată vespertina, reprezentație între după-amiază și seară, în jurul orel 19 sau 20. Multe concerte încep la 18:30. La fel și conferințele sau recitalurile de poezie. Spectacolele cele mai frecventate sunt cele de cinema, totdeauna în variantă originală cu subtitrare. Puține țări au cinematografie națională importantă: Mexic, Argentina, Cuba de vreo 20 de ani, și Chile, în anii ‘70. În celelalte se realizează sporadic cîteva filme.

În toate orașele spaniole, seara, sunt spectacole numeroase și foarte variate; la Madrid și la Barcelona, rubrica de spectacole din ziare anunță programul cinematografelor, teatrelor, cabaretelor, concertelor, conferințelor și cafenelelor-teatru. Teatrele sunt de două categorii: naționale (subvenționale) și particulare. În mod normar, reprezentațiile încep la ora 19; de obicei, vineri și simbătă sunt două reprezentații, la 19 și la 23. 

Teatro Real

Și cinematografele sunt de două categorii: cinematografele cu locuri rezervate difuzează filme în premieră. Sunt din ce în ce mai multe filme în versiune originală subtitrată. Cinematografele permanente difuzează reluări, uneori chiar două filme în aceeași reprezentație; deseori, ora începerii spectacolelor nu este specificată, dar programul obișnuit este: 16, 19 și 22. Dacă, de cîțiva ani, în cabarete se poate asista la spectacole comico-erotice, există și săli de cinematograf pentru filme de artă și în avanpremieră și cinecluburi unde se pot vedea filme spaniole și străine de valoare. În acest sens, reamintim importanța Festivalului de film de la San Sebastián, care acordă trofeul „Concha de Oro” (Scoica de Aur) celor mai bune filme prezentate în festival.

Sursa: Spectacole. În: GAVARITO, Julian. Spaniola practică. București, Niculescu, 2003, pp. 77, 78.

Sursa imaginii: commons.wikimedia.org

Restaurantele latino-americane și spaniole

În America Latină există o mare varietate de restaurante, nu doar pentru că sunt din țări diferite ci și, în aceeași țară, din cauza diferenței de stil. În restaurantele de lux se pot mînca preparate de bucătărie locală, specifică țării, sau de bucătărie franțuzească, chinezească, italienească, spaniolă. Aproape tot timpul sunt spectacole de dansuri naționale sau regionale și o ambianță muzicală. În restaurantele mai modeste se mănîncă totul dintr-o farfurie mare, pe care sunt puse carnea și diferite legume. Există și restaurante cu autodeservire.

El Ibérico, Santiago

În Spania, există mai multe tipuri de localuri unde se poate mînca. În afară de cele care se numesc „restaurantes” (restaurante), mai există „fondas” (hanuri), „menoses” (cîrciumi de țară) sau altele mai simple, care au o firmă pe care scrie „comidas” (mîncăruri). Categoria lor este indicată de numărul de furculițe pe care le puteți vedea pe firmă sau pe meniu, după ce vă așezați la masă. Acestea sunt
oarecum similare stelelor de la hoteluri. În meniu pot fi citite toată mîncărurile propuse, uneori în mai multe limbi, ca și meniul zilei sau meniul turistic. Bucătăria spaniolă este de o mare diversitate și, în funcție de regiune, se pot mînca feluri cum ar fi morun în stil basc, ghiveci galician, mîncare asturiană de fasole, salam catalan cu fasole, miel și purcel de lapte la cuptor, mîncare de năut cu carne, tuslama „á la madrileña”, ghiveci din La Mancha, supă de roșii andaluză (care se servește rece), rinichi în vin de Xeres, ouă „á la flamenca” (în sos tomat), pui „al chilindrón” (cu sos tomat și piper) și toate tipurile de mîncăruri cu orez din Levant.

Sursa: Restaurantele latino-americane. În: GAVARITO, Julian. Spaniola practică. București, Niculescu, 2003, pp. 77, 78.
Sursa imaginii: www.labuenavida.cl