Iată că am citit şi romanul Fata de hîrtie
de Guillaume Musso. O carte foarte bună cu un final imprevizibil. Pentru cei
care nu au citit această carte să ştiţi că o carte mai reuşită... nu cred că
există. „Dintre toate personajele pe care le-am creat, Billie este preferata
mea. Îi simt atît de tare lipsa, după ce am terminat de scris romanul, încît
s-ar putea spune că sunt îndrăgostit!” afirmă Guillaume Musso.
Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în
pană de inspiraţie, iar Billie este o tînără frumoasă şi rebelă. Billie este
eroina romanelor lui Tom. Doar că ea, pînă la urmă e o actriţă plătită de cel
mai bun prieten al lui Tom ca să apară în viaţa acestuia şi să îl inspire. Dar
ăsta e un amănunt pe care Tom îl află la final, fapt pentru care se supără,
pentru că, vezi tu, ajunsese să se îndrăgostească de Billie, eroina romanelor
sale. Pentru a avea un imbold în ceea ce priveşte continuarea volumului 3 din serie,
se presupunea că Billie urma să moară din cauza unei diagnoze şi unica salvare
e ca Tom să scrie cel de-al treilea volum. Aflînd adevărul, Tom merge în
căutarea lui Billie. Află că se înscrisese la o facultate de literatură, merge
pînă acolo să o vadă, vede că e prinsă în activităţi şi nu are curajul să se
apropie, fapt care se întoarce şi scrie un nou roman, intitulat, misterios,
Fata de hîrtie. De unde şi pînă unde (fapt pe care îl veţi afla citind
romanul), Billie află de faptul că Tom a fost în căutarea ei şi deşi a găsit-o,
nu s-a apropiat de ea. Ce urmează, ce se întîmplă şi ce emoţii veţi avea la
final, nu mai spun. Citiţi romanul şi nu veţi regreta!
Referinţe critice:
„Un roman ca un spectacol de magie. O pendulare delicata ca zborul unei pasari intre real si imaginar. Cand ne asteptam mai putin, scriitorul ne striga din oglinda, ca sa ne aminteasca un lucru esential: viata este un roman.” (Le Parisien)
„Un roman ca un spectacol de magie. O pendulare delicata ca zborul unei pasari intre real si imaginar. Cand ne asteptam mai putin, scriitorul ne striga din oglinda, ca sa ne aminteasca un lucru esential: viata este un roman.” (Le Parisien)
„Cel mai bun roman al lui Guillaume Musso de pana acum. O intriga
perfecta si un final uluitor!” (Le Figaro Litteraire)
Ca
de obicei, am selectat cîteva afirmaţii care mi-au plăcut foarte mult:
Construită în formă de L, casa avea două
niveluri şi o piscină subterană. În ciuda dezordinii, ea degaja o atmosferă
liniştită graţie mobilelor din lemn de arţar parchetului deschis la culoare şi
abundentei lumini naturale. Vintage şi actual în acelaşi timp, decorul în care
Malibu nu era decît o simplă plajă pentru surferi şi nu devenise încă un bîrlog
aurit pentru miliardari.(Iată aşa o casă vreau si eu. Deşi îmi place ordinea).
- Ce naiba faci la mine-n casă? am mormăit
ei.
- Îmi fac griji, Tom! De luni de zile stai închis aici drogîndu-te cu calmante.- E problema mea! am decretat ridicîndu-mă.
- Nu, Tom: problemele tale sunt şi problemele mele. Credeam că asta înseamnă prietenia, nu?
- Îmi fac griji, Tom! De luni de zile stai închis aici drogîndu-te cu calmante.- E problema mea! am decretat ridicîndu-mă.
- Nu, Tom: problemele tale sunt şi problemele mele. Credeam că asta înseamnă prietenia, nu?
- Avem totul ca să fim fericiţi, Tom!
Sănătate, tinereţe, un job care ne pasionează. Nu poţi distruge totul pentru o femeie. E
prea stupid. Nu merită. Păstrează-ţi suferinţa pentru zilele în care adevărata
nenorocire va bate la uşă.
Frica de depresie mă ţinuse treaz,
obligîndu-mă să lupt pas cu pas împotriva descurajării şi a amărăciunii. Dar şi
frica mă abandonase şi, odată cu ea, demnitatea şi chair simpla dorinţă de a
salva aparenţele.
Munca este cel mai bun medicament. Şi apoi,
scrisul e viaţa ta. ASTA e soluţia ca să ieşi din această toropeală!
E mai uşor să te distrugi la foc mic decît
să ai curajul s-o iei de la capăt, nu-i aşa?
Unele lucruri sunt uşor de început, dar
nu-şi capătă adevăratul sens decît atunci cînd le-ai dus la bun sfîrşit.
Celebritatea face rareori mai bună
personalitatea celor care acced la ea. Ea adînceşte rănile narcististe în loc
să le aline.
... în spatele imaginii semeţe se ascundea
o femeie lipsită de încredere căreia îi era greu să găsească un echilibru
interior şi care trăia angoasele printr-un surplus de activitate...
Ştiu că nimic nu este niciodată dobîndit,
că nimic nu este niciodată promis...
Fragment din roman (mi-a plăcut foarte
mult):
Ieşea cu Marieke Van Eden, un top model
olandez de douăzeci şi patru de ani care, de doi ani, era pe coperta tuturor
revistelor de modă.- Bună ziua, zise el intrînd în prăvălie.
- Pot să vă ajut, domnule? îl întîmpină Kenneth Andrews.
- Autograful lui Marilyn este autentic?
- Bineînţeles, domnule, este furnizat cu certificatul de autenticitate. Este o piesă frumoasă...
- ... care face cît?
- Trei mii cinci sute de dolari, domnule.
- De acord, acceptă Oleg fără să încerce să se tîrguiască. Este un cadou. Puteţi să mi-l împachetaţi?
- Imediat.În timp ce librarul rula afişul cu precauţie, Oleg îşi scoase cardul Platinium şi îl puse pe tejghea, chiar lîngă o carte cu coperta din piele albastră.Tom Boyd - Trilogia Îngerilor. E autorul preferat al lui Marieke...Îşi permise să deschidă romanul pentru a-l răsfoi.
- Cît cereţi pe cartea asta?
- Ah, îmi pare rău, nu este de vînzare.
Oleg zîmbi. În afaceri, el nu era cu adevărat interesat decît de lucrurile care nu erau "după cum se pretindea" de vînzare.
- Cît? repetă el. Faţa lui rotundă îşi pierduse bonomia. Acum, avea în ochi o strălucire neliniştitoare.
- Este deja vîndută, domnule, îi explică calm Andrews.
- Dacă e vîndută, ce caută aici?
- Clientul o să vină după ea.
- Deci, n-a plătit-o încă.
- Nu, dar i-am dat cuvîntul meu.
- Şi cît costă cuvîntul dumneavoastră?
- Cuvîntul meu nu e de vînzare, răspunse cu fermitate librarul.
Andrews se simţi brusc jenat. Tipul ăsta avea ceva ameninţător şi violent. Încasă banii de pe cartea de credit şi îi întinse rusului pachetul şi chitanţa, uşurat să pună capăt acestui schimb.Dar Oleg nu gîndea aşa. În loc să plece, el se înstală într-un fotoliu din piele roşcată aşezat în faţa tejghelei.
- Totul este de vînzare, nu?
- Nu cred, domnule.
- Ce zicea Shakespeare ăla al domneavoastră? întrebă el încercînd să-şi amintească un citat. Banii îl fac frumos pe cel urît, tînăr pe cel bătrîn, cinstit pe cel necinstit, nobil pe cel ticălos...
- Este o viziune foarte cinică despre om, cred că sunteţi de acord cu mine, nu-i aşa?
- Ce nu se poate cumpăra? îl provocă Oleg.- O ştiţi foarte bine: prietenii, dragostea, demnitatea...Oleg respinse argumetnul:
- Fiinţa umană este slabă şi coruptibilă.
- Recunoaşteţi că există nişte valori morale şi spirituale care scapă logicii interesului.
- Orice om are un preţ.De data asta, Andrews îi arătă uşa:
- Vă doresc o zi excelentă.Dar Oleg nici nu se clinti:
- Orice om are un preţ, repetă el. Al dumneavoastră care e?
- Pot să vă ajut, domnule? îl întîmpină Kenneth Andrews.
- Autograful lui Marilyn este autentic?
- Bineînţeles, domnule, este furnizat cu certificatul de autenticitate. Este o piesă frumoasă...
- ... care face cît?
- Trei mii cinci sute de dolari, domnule.
- De acord, acceptă Oleg fără să încerce să se tîrguiască. Este un cadou. Puteţi să mi-l împachetaţi?
- Imediat.În timp ce librarul rula afişul cu precauţie, Oleg îşi scoase cardul Platinium şi îl puse pe tejghea, chiar lîngă o carte cu coperta din piele albastră.Tom Boyd - Trilogia Îngerilor. E autorul preferat al lui Marieke...Îşi permise să deschidă romanul pentru a-l răsfoi.
- Cît cereţi pe cartea asta?
- Ah, îmi pare rău, nu este de vînzare.
Oleg zîmbi. În afaceri, el nu era cu adevărat interesat decît de lucrurile care nu erau "după cum se pretindea" de vînzare.
- Cît? repetă el. Faţa lui rotundă îşi pierduse bonomia. Acum, avea în ochi o strălucire neliniştitoare.
- Este deja vîndută, domnule, îi explică calm Andrews.
- Dacă e vîndută, ce caută aici?
- Clientul o să vină după ea.
- Deci, n-a plătit-o încă.
- Nu, dar i-am dat cuvîntul meu.
- Şi cît costă cuvîntul dumneavoastră?
- Cuvîntul meu nu e de vînzare, răspunse cu fermitate librarul.
Andrews se simţi brusc jenat. Tipul ăsta avea ceva ameninţător şi violent. Încasă banii de pe cartea de credit şi îi întinse rusului pachetul şi chitanţa, uşurat să pună capăt acestui schimb.Dar Oleg nu gîndea aşa. În loc să plece, el se înstală într-un fotoliu din piele roşcată aşezat în faţa tejghelei.
- Totul este de vînzare, nu?
- Nu cred, domnule.
- Ce zicea Shakespeare ăla al domneavoastră? întrebă el încercînd să-şi amintească un citat. Banii îl fac frumos pe cel urît, tînăr pe cel bătrîn, cinstit pe cel necinstit, nobil pe cel ticălos...
- Este o viziune foarte cinică despre om, cred că sunteţi de acord cu mine, nu-i aşa?
- Ce nu se poate cumpăra? îl provocă Oleg.- O ştiţi foarte bine: prietenii, dragostea, demnitatea...Oleg respinse argumetnul:
- Fiinţa umană este slabă şi coruptibilă.
- Recunoaşteţi că există nişte valori morale şi spirituale care scapă logicii interesului.
- Orice om are un preţ.De data asta, Andrews îi arătă uşa:
- Vă doresc o zi excelentă.Dar Oleg nici nu se clinti:
- Orice om are un preţ, repetă el. Al dumneavoastră care e?