Ce poți vedea în Chișinău în două ore? Lista obiectivelor turistice ce merită a fi văzute când ajungi în capitala Republicii Moldova

Dacă vrei să vii la Chișinău, știu că mulți moldoveni vă vor spune că în orașul ăsta nu ai ce vedea pentru că... „nu ai ce vedea”.
Pentru cei interesați de a vizita orașul Chișinău  am o veste bună: cele mai multe obiective turistice se află în centrul orașului, așa că, timp de aproximativ două ore, reușiți să vedeți ceea ce trebuie de văzut.

Arcul de Triumf sau Porțile Sfinte

Arcul de Triumf a fost inclus în top 10 cele mai frumoase Arcuri de Triumf din lume.

Monument de arhitectură construit în 1841, pentru a comemora victoria armatelor ruseşti asupra turcilor. În interiorul arcului se află un clopot care a fost turnat din metalul tunurilor turceşti capturate în război. Înălţimea monumentului este de 13 m, iar capitelurile celor patru piloni ai construcţiei au fost sculptate în stil corintic. Pe partea frontală este montat un orologiu mecanic, luminat în timpul nopţii, care însă nu anunţă prin sunet ora exactă.  Arcul de Triumf a fost proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zauşchevici, care a luat drept prototip construcția omonimă din Roma.

Mai multe curiozități despre Arcul de Triumf pot fi citite aici.

Catedrala Nașterea Domnului

Este o catedrală ortodoxă din Chișinău ce se află în apropierea pieței Marii Adunări Naționale și aparține Bisericii Ortodoxe din Moldova. Clădirea catedralei este monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău la inițiativa Academiei de Științe. Primul post de radio din Chișinău, Radio Basarabia, a fost inaugurat oficial prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană pe 8 octombrie 1939. Inițiativa înălțării Catedralei îi aparține mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1812–1821), locul amplasării sale fiind indicat în primul plan urbanistic al Chișinăului din 1817. Construcția s-a realizat pe timpul succesorului său, între anii 1832–1836 de către arhiepiscopul Dumitru Sulima (1821–1844).  Arhitectura este în stil neoclasic târziu,  cu folosirea pentru coloane a formelor elene antice. A fost construită în stil eclectic, o combinare a planului bizantin cruce greacă înscrisă cu principiile renascentiste de tip central.
Catedrala a suferit în timpul celui de al doilea război mondial, turla și cupola, interioarele fiind reconstruite cu abateri de la formele inițiale.

Strada pietonală din Chișinău
Este singura stradă pietonală din Chișinău și poartă numele compozitorului Eugen Doga, autorul imnului capitalei Republicii Moldova. Pe această stradă pietonală pe 14 octombrie 2017, de hramul orașului Chișinău a apărut un monument al îndrăgostiților. Lucrarea aparține lui Pavel Obreja și înfățișează doi îndrăgostiți: el își așteaptă iubita sub un felinar cu un buchet de flori; ea, grăbită să ajungă la el, desculţă, cu pantofii în mână. Lucrarea a stârnit mare zarvă, fiind condamnată de anumite organizații feministe că ar fi o lucrare sexistă. Autorul monumentului îndrăgostiților de pe strada pietonală este de părere că: „Îmi pare rău că unii confundă iubirea cu sexismul”.

Piața Marii Adunări Naționale
Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău (PMAN) este situată în centrul capitalei Republicii Moldova. Este un monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău la inițiativa Academiei de Științe.
În anii 1989-1991, Piața Marii Adunări Națională a fost plină până la refuz de locuitorii țării care își revendicau dreptul la limbă și independența țării.

Piața Marii Adunări Naționale Bulevardul Ștefan cel Mare 

Paralel cu bulevardul Ștefan cel Mare este strada 31 august 1989. Denumirea evocă unul din remarcabilele evenimente din spaţiul românesc de la est de Prut: la 31 august 1989 au fost consfinţite prin lege statalitatea limbii române pe teritoriul Republicii Moldova şi revenirea ei la grafia latină.

Istoria clădirii Bibliotecii Hasdeu, cândva hotel de elită a Chișinăului

Dacă pe vremuri avea deschise 46 de camere, astăzi hotelul de lux „Suisse” are la dispoziție doar cinci apartamente, locul unde se afla bucătărie e fondul de carte a bibliotecii, iar în sală - deja sală de lectură, sală de calculatoare și sală de limbă engleză. Fostul hotel „Suisse” a găzduit personalități celebre, din cea mai înaltă clasă, precum regele Serbiei Milan I, ministrul Instrucțiunii Publice din Rusia, ctitorul de școală și ministrul învățământului în Rusia țaristă, basarabeanul Leon Casso, scriitorii Bogdan Petriceicu Hasdeu, Constantin Stere, istoricul Nicolae Iorga, pe Hristo Botev, Mihail Sadoveanu, Octavian Goga și prozatorul francez Henri Barbusse. Tot aici, Maria Cebotari era invitată să cânte și, de multe ori, artista prefera să cineze acolo. Din 1950 și până în prezent, clădirea găzduiește Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, „Suisse Guest House” și câteva apartamente private.

În anul 2011, sub egida Bibliotecii Hasdeu, s-a editat antologia Chișinăul în literatură cu ocazia a 575 de ani de la prima atestare a orașului Chișinău. Volumul a apărut la Editura „Grafema Libris”, în anul 2011. Are 575 de pagini şi a apărut în 575 de exemplare, exact la 575 ani marcaţi de Chişinău de la prima atestare documentară. Culegerea cuprinde o selecţie de texte literare a 130 de scriitori: români, ruşi, evrei, ucraineni, bulgari, găgăuzi (85 în limba română şi 45 în alte limbi), dedicate Chişinăului în ultimele două secole. Culegerea este prefaţată cu un cuvânt omagial adus de ex-primarul general Dorin Chirtoacă şi două studii introductive: O contribuţie deosebită la zestrea culturală a Chişinăului, semnat de Lidia Kulikovski, ex-directorul general al BM „B.P. Hasdeu” şi Scriitorul şi oraşul: două vase comunicante, semnat de publicistul Vlad Pohilă. Materialele din culegere sînt aranjate în următoarele compartimente: Poezie; Proză. Eseu; Versuri cîntate; Chişinăul în alte limbi şi Utilizatorii BM despre Chişinău. Capitolul Utilizatorii BM despre Chişinău, include eseuri dedicate Chişinăului, selectate din textele prezentate la Concursul de microeseuri Chişinăul în 575 de cuvinte, anunţat la începutul anului 2011 de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”. Autorii textelor din antologie sunt plasaţi în ordine alfabetică, iar la sfârşitul textului urmează bibliografia documentului din care a fost preluat. Volumul este însoţit de două indexuri: Indexul de nume, ce include nume de autori (poeţi, prozatori, eseişti, compozitori), precum şi nume de alte personalităţi notorii menţionate în lucrare şi Indexul de titluri, care include lista textelor publicate.

Monumentul lui Ștefan cel Mare

Deja nu mai e cazul să spun cine este voievodul Ștefan cel Mare, mai ales că în 21 octombrie 2006, la TVR 1 Ştefan cel Mare a fost ales cel mai mare român al tuturor timpurilor. 

În anul 1923, sculptorului Alexandru Plămădeală i s-a propus să elaboreze proiectul monumentului lui Ştefan cel Mare. Plămădeala a prezentat trei variante ale monumentului. Cândva, la ieşirea din parc se afla monumentul lui Alexandru al II-ea, care a fost demontat în anul 1918.

Cu Alexandru I, ce stătea exact vizavi de Arcul de Triumf, la început s-au purtat mai puţin dur: pur şi simplu l-au învelit cu o rogojină de paie. Dar după insistenţa unui activist al “Sfatului Ţării” Pan Halipa, din monumentul lui Alexandru I a rămas numai capul, care astăzi se păstrează undeva în depozitele Muzeului de Artă de Stat al Moldovei. Oraşul a fost curăţit de monumente. Astfel Plămădeală avea posibilitatea să-l instaleze unde-i poftea inima. Şi el a hotărît: la colţul străzilor Aleksandrovskaia şi Seminarskaia. Însăşi configuraţia locului după proiectul sculptorului simboliza Moldova. Cărările parcului, ce se uneau aici, parcă erau o ilustrare a ideii lui Gh. Ureche, conform căreia Moldova se află pe calea tuturor necazurilor; patru straturi de flori, ce jucau rolul medalioanelor decorative, repetau desenul covoarelor tradiţionale moldoveneşti – modelul raiului în miniatură. Pe postament era prezentată stema Moldovei, dar frunzele acantului – din cultura bizantică.

Ştefan cel Mare al lui Plămădeală a apărut în faţa publicului în toată frumuseţea sa la 29 aprilie 1928. Din cauza evenimentelor politice, când spațiu pruto-nistrean era ba la România, ba la Uniunea Sovietică, monumentul lui Ștefan cel Mare a ajuns și la Craiova. Monumentul a fost văzut întâmplător și deja s-a inistat să fie adus la Chișinău.

În context, recomand să vizitați și Reședința R. Moldova, locul unde e mare forfotă când vin la Chișinău diplomați străini, inclusiv noii ambasadori acreditaţi la Chișinău.

O scurtă istorie a monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt și a rolului acestuia în Mișcarea de Eliberare Națională din anii 90 poate fi citită aici.
În anii 2000 cuplurile care să căsătoreau, neapărat veneau în fața monumentului Ștefan cel Mare și Parcul Central să facă poze.

În spatele monumentului lui Ștefan cel Mare este Parcul Central al mun. Chișinău. Se consideră că ar fi fost plantat în 1818. Planul parcului a fost întocmit de Ozmidov (1816–1817), arhitectul și inginerul cadastral al Basarabiei în acei ani. Lucrările principale au început a se efectua în 1825, când inginerul cadastral Bogdan Eitner a trasat aleile, au fost plantați arbori și arbuști, înclusiv 1000 salcâmi. Forma definitivă Grădina Publică si-a căpătat-o în 1835. Mai târziu apar intrările, două fântâni arteziene cu o adâncime de 13 m, pavilioane de recreație, scrâncioburi, 2 orologii. Accesul în parc era cu plată. Până în 1863 parcul era înconjurat de un gard de nuiele, înlocuit de unul din lemn, apoi de un zid de piatră, la hotărârea Primăriei și, în sfârșit, de un gard din fontă, proiectat de Alexander Bernardazzi.

Aleea Clasicilor din Parcul Central din Chișinău

În 1885, aici a fost montat monumentul lui Aleksandr Pușkin, iar în 1928 — cel al lui Ștefan cel Mare. În 1958 a fost amenajată Aleea Clasicilor cu 12 busturi ale clasicilor literaturii române, cărora în anii 1990 li s-au alăturat busturi ale unor mari literați români din secolul al XX-lea. În parc se numără 50 specii de arbori, câțiva dintre ei — duzi și salcâmi — atingând vârsta de 130–160 ani.

Dacă vă plac muzeele, recomand Muzeul Național de Arte al Moldovei, de pe 31 august 1989.
De asemenea, în zonă este Parlamentul și Președinția Republicii Moldova. Dacă sunteți interesați să vedeți cum arată.
Dacă ești interesat să fac o excursie la Parlamentul Republicii Moldova trebuie să completezi un formular. Programul și durata vizitei la Parlamentul R. Moldova poate fi văzut aici.

Dacă eşti flămând și vrei să mănânci ceva tradițional specific zonei din spațiul pruto-nistrean, recomand cu încredere localul La plăcinte: mâncare și muzică bună. :D Se află la intersecția străzilor Bănulescu-Bodoni și bl. Ștefan cel Mare (paralel cu Catedrala). Harta poate fi văzută aici.

De asemenea, lângă primăria mun. Chişinău este o piaţă de suveniruri (plus relicve sovietice).

Dacă vă încadrați în timp, pe durata șederii voastre în Chișinău, recomand atenției dvs și alte locuri de văzut în Chișinău, obiective turistice aflate în zona centrală a orașului, dar și biserica Măzărache care este una dintre vechile lăcaşuri de cult din republică şi din Chişinău, dar și locul de întemeiere a orașului Chișinău.

Un reportaj video despre Chișinăul în cărți puteți vedea aici. Cărțile scrise despre Chișinău pot fi văzute aici.

Ciuflea din Chișinău, singura mănăstire din capitala Republicii Moldova
Dar nu și din țară. Cred că vă sunt cunoscute mănăstirile Noul Neamț, Căpriana, Rudi etc., nu?
În epoca sovietică, mănăstirile și bisericile din spațiul pruto-nistrean au fost închise, ori transformate în depozite. În epoca sovietică, o bună perioadă de timp (începutul anilor '60 - sfârșitul anilor '80 ai sec. al XX-lea) biserica Ciuflea a fost singura biserică ortodoxă din Chișinău în care s-au oficiat slujbele.

PS: dacă sunteți interesat de o excursie la fabrica de bomboane Bucuria sau fabrica de cosmetice Viorica Cosmetics, spuneți-mi. Ca să programez excursia. Iar dacă doriți să cumpărați produse cosmetice de la Viorica Cosmetics, primiți și o reducere. Am card de reducere. :)


Sursa pozelor: adevărul.ro, wikipedia.org, laplacinte.md etc.

De ce mă întrebi ce fac? Pentru că e o întrebare normală din moment ce te sun

Dacă tot suni un coleg ori prieten, după salut vine inevitabila întrebare Ce faci? 

Și dacă tot întrebi, cel întrebat nu ar trebui să se simtă obligat să răspundă cu lux de amănunte ce face. Pînă la urmă nu e obligatoriu, dar nici nu interesează atît de mult. Cred, cel puțin.

În discuțiile telefonice cu cineva... la un moment dat primesc replica de ce îmi răspunzi la întrebarea Ce faci? cu bine, merci? Eu doar îți răspund ce fac când mă suni? (De parcă eu sunam special să văd ce face). Evident că răspunsul a fost unul pe potrivă, zicându-i că întrebarea e una firească și e ceva normal să întrebi așa ceva. Respectiv dacă întreb așa ceva, nu e obligatoriu să răspunzi cu lux de amănunte ce faci.

Voi cum răspundeți la întrebarea ce faci?

Diecția 5 și Nicoleta Nucă au o melodie la temă: Salut! Ce faci?

Sursa pozei: literpac

De ce rușii din Moldova nu știu limba română. Ori pretind că nu o știu

De când mă știu eu, moldovenii se plâng pe minoritățile naționale că vezi tu, rușii nu știu limba română. Trăiesc aici o viață, dar nu știu româna, pe când ambasadorii diferitor state în Repulica Moldova ne cunosc și vorbesc limba noastră cea română.

Serios? Sunteți siguri că rușii nu știu limba română? De câte ori ați vorbit cu ei în limba română, totuși? De câte ori ați mers la principiu să continuați să vorbiți în română, deși ei tot o dau cu rusa? Credeți-mă, înțeleg și vorbesc foarte bine limba noastră. Chiar dacă vorbesc cu accent. Chiar dacă vorbesc cu greșeli. Chiar dacă nu știu româna la perfecție. Continuați să vorbiți în română și o să vedeți că o să vă înțeleagă perfect. Continuați să vorbiți în română și o să vedeți cum o să înceapă să vorbească cu voi în română. Ei vorbesc în rusă pentru că... voi așa i-ați învățat: să le vorbiți în rusă.
Nu o dată am mers la principiu și am vorbit în română. Culmea e că înțelegeau ce vorbesc și încă tot ei,  rușii, vorbeau deja în română. În încercarea de a vorbi rusă, nu odată mi s-a zis: - vorbește în română, eu înțeleg.

Ca în final să vă revoltați că nu știu limba țării. Vă revoltați că li se fac prea mult favoruri. Vă revoltați că prea multe drepturi au în țara noastră. Vă revoltați că la angajare vi se cere cunoașterea limbii ruse. Vezi tu... legea presupune să vorbeși în limba clientului. De parcă rușilor li se cere cunoașterea limbii române și fix și în română o să vă răspundă. Poți fi respins la un interviu de angajare pentru că nu știi limba unei minorități naționale. De ce ar trebui să o știu? Dacă m-aș revolta că sunt discriminată după așa un criteriu... oare ar schimba ceva? Dacă toți ne-am revolta, oare s-ar schimba ceva? Cu siguranță că da.

Continuăm să sărbătorim Ziua Limbii Române pe 31 august. Continuăm să ne reoltăm pe minoritățile noastre naționale că nu știu „limba oficială a statului”. Păi iată de ce nu o știu. Și degeaba mai avem așa o sărbătoare.

Dar să te umilești în propria ta țară în fața lor... Oare mai este vre-un stat în lumea asta unde să se umilească în fața minorităților naționale?

Surprizele vieţii de Danielle Steel, un roman în 590 de milioane de exemplare vândute

Romanul Surprizele vieţii a apărut în anul 2011, iar titlul original este, de fapt, Happy Birthday.  Romanul a fost tradus în limba română în anul 2013 de editura Litera (or. Bucureşti). Danielle Steel este una dintre cele mai populare autoare de romane de dragoste, cele 85 de bestselleruri ale sale sunt traduse în 28 de limbi şi publicate în 47 de ţări din lume. Romanul Surprizele vieţii este primul roman citit. Trebuie să recunosc că am fost atrasă mai mult de locul unde îşi desfăşura acţiunea romanului (oraşul New York), decât romanul în sine. Deşi, tot am citit recenzii bune la romanele scrise de Danielle Steel. Totodată, trebuie să recunosc că am o slăbiciune pentru oraşul New York, deşi ăsta nu ar fi un criteriu după care o carte ar trebui să fie citită ori nu.

Valerie Wyatt are o carieră de succes în televiziune şi are un apartament pe Fifth Avenue, visul oricărui newyorkez, iar la cei şaizeci de ani arată foarte bine. Chiar foarte bine.
Jack Adams este un charismatic analist sportiv de televiziune. La cei cincizeci de ani, deşi arată bine, are aventuri cu fete de 20-30 de ani. Asta până în momentul în care este victima unui atac terorist împreună cu Valerie Wyatt...
April, fiica lui Valerie, este patroana unui restaurant din centrul oraşului New York. Lucrează mai mereu, iar la cei 30 de ani ai săi este încă singură. Asta până în momentul în care realizează că e însărcinată cu jurnalistul culinar, Mike, care a scris o recenzie negativă despre restaurantul său.

Viaţa celor două se schimbă radical. Chiar dacă acţiunea romanului este în jurul celor două personaje.
April şi Mike până la urmă se căsătoresc, în ciuda faptului că cel din urmă a crescut într-o familie cu părinţi alcoolici şi nu se vedea căsători şi cu copii.

La fel se întâmplă şi cu Valerie Wyatt şi Jack Adams. Chiar dacă Jack refuză oferta unui salariu mai mare la un post de televiziune din Miami.

Sursa imaginii: faramiere.ro

La cumpărături în Las Vegas de Sophie Kinsella de la editura Polirom

Romanul La cumpărături în Las Vegas a apărut la editura Polirom din Iaşi în anul 2016. Titlul original al romanul este Shopaholic to the Rescue.

În romanul La cumpărături în Las Vegas de Sophie Kinsella, Becky a pornit într-o misiune de salvare care o va purta în oraşul Las Vegas. Tatăl său şi soţul lui Suze, cea mai bună prietenă a lui Becky. În toată aventura asta merge şi Luke, Suze, soţul şi mama lui Becky, Alice-picioare-lungi şi Janice, o prietenă a mamei lui Beck. 

Nici nu au început bine drumul spre Las Vegas că au şi fost opriţi de poliţie. „Un poliţist se îndreaptă spre autorulota noastră închiriată Clasa C, de şapte metri şi jumătate... E genul ăla de poliţist american cu aer cool, cu ochelari de soare tip oglindă şi bronzat, care te bagă în sperieţi. Inima începe să-mi bubuie şi mă uit din reflex în jur după un loc în care să mă ascund” afirmă Becky la începutul cărţii.

Aventura călătoriei lor începe cu stângul, dar asta nu înseamnă că nu se descurcă până la urmă. Pe parcursul aventurii îi găsesc pe ceilalţi prieteni a tatălui. Toţi sunt evazivi când vine vorba de ce se întâmplă, de fapt. Dar cel mai important e că Becky începe să îşi pună întrebarea de ce tatăl ei a ales să-i pună numele Rebecca... 

Odată ajunşi în Las Vegas, se cazează la un hotel. Becky şi Suze sunt supărate, învinuindu-se reciproc. În final misterul e dezlegat. Suze îi destăinuie lui Becky că şi-a înselat soţul şi acum e şantajată. 

În fine. Până la urmă toate problemele se rezolvă. Suze se împacă cu soţul ei, care îl credea deja pierdut. Tatăl le explică care e faza cu invenţia şi prietenii săi din copilărie şi toată lumea e fericită.

Sursa imaginii: casa del libro

Salată cu midii în vin: Dacă îți plac midiile, trebuie neapărat să încerci această rețetă

De ce ai nevoie?

- midii curăţite 40 g
- un căţei de usturoi - vin alb sec 100 mi
- un castravete -ridiche 3-4 buc,
- ouă de prepeliţă 8 buc - mix de salată 200 g pentru dessing:
- un căţel de usturoi
- busuioc verde - 3 crenguţe
- oţet de vin alb 2 linguri ulei de măsline
- sare şi piper după gust

Pregătim dressingul:
Punem în pahar frunze de busuioc, usturoi, oţet ulei de măsline, sare şi piper. Mărunţim până obţinem o emulsie.  La foc mediu în 1 linguri de ulei de olive punem midiile şi un căţel de usturoi mărunţit şi prăjim 1-2 minute. Turnăm vinul şi gătim până nu se evaporă арrоаpе tot lichidul. Sărăm, pipărăm după gust şi luăm de pe foc.

Castravetele şi ridichea tăiem pai. Într-un vas mare punem o parte din dressing, mixul de salată, castravetele și ridichea. Amestecăm şi punem în farfurii. Deasupra punem midiile şi ouăle de prepeliţă tăiate în jumătate.

Turnăm deasupra dressigul rămas.

Poftă bună!

Vizitatorii oraşului Buenos Aires pot asimila o gamă largă de experienţe ale Argentinei urbane, de la clădirile istorice de lângă Piaza de Mayo până la cimitirul de VIP-uri din Recoleta, locul de odihnă al Evitei Peron

Buenos Aires este o metropolă cu milioane de locuitori şi o capitală de talie mondială, dar şi un oraş format din cartiere primitoare. Denumit „Parisul sudului”, Buenos Aires este un oraş al imigranţilor din Lumea Notă, cu o diversitate plină de viaţă şi o energie continuă care îl aseamănă mai degrabă cu New Yorkul.

Fiind cel mai mare şi mai important oraş din Argentina, Buenos Aires este, ca şi New York, ţinta batjocurii şi antipatiei celor din provincii. Chiar şi aşa, ale sale barrios (cartiere) păstrează aspectul „marelui sat” din secolul al XlX-lea, până ca imigranţii să inunde oraşul înainte de Primul Război Mondial, şi mulţi oameni din provincie vin să îşi încerce norocul printre nativii portenos.

 

Făcând legătura între Congreso și Palatul prezidențial, Avenida de 

În trecut

În 1536, când Pedro de Mendoza a fondat Buenos Aires la marginea pampasului umed, acolo erau doar tabere răsfirate unde indienii Querandi vânau guanaco şi nandu şi căutau mâncare în sălbăticie. Reconstruit de Juan de Garay în 1580, timp de două secole, oraşul a fost o aşezare izolată, dar crearea Coloniei Rio de la Plata a reprezentat un prim pas spre transformarea lui într-unul dintre cele mai mari oraşe-port din lume.

De la proclamarea independenţei din 1816, oraşul s-a extins dincolo de malul râului, spre pampas, absorbind aşezările mai mia şi devenind un centru urban care găzduieşte astăzi o treime din populaţia Argentinei. în zona Buenos Aires locuiesc mai mult de treisprezece milioane de oameni, dar oraşul în sine – un district federal asemănător cu Washington D.C. – este un teritoriu compact cu aproximativ trei milioane de locuitori.

Experienţa barrios

Buenos Aires are patruzeci şi şapte de barrios (cartiere), însă doar câteva sunt uşor accesibile şi au obiective turistice pe care călătorii trebuie să le viziteze. Puterea politică îşi are tabăra în Monserrat, în Piaza de Mayo, unde îşi au reşedinţa preşedintele şi cabinetul său. Spre nord, „Microcentro” din San Nicolás este centrul financiar şi comercial al oraşului. În linie dreaptă spre est, Puerto Madero este o replică însufleţită şi sofisticată a lui Inner Harbor din Baltimore.

La sud de Monserrat, străzile coloniale pietruite din San Telmo devin din ce în ce mai elitiste, dar tradiţia tangoului şi târgul de duminică din Plaza Dorrego nu au dispărut. Mai la sud, La Boca este încă un cartier al clasei muncitoare care atrage turiști prin multicolora sa galerie de magazine Caminito şi prin popularul şi bătăiosul club de fotbal Boca Juniors.

La nord de Microcentro, Piaza San Martín din Retiro este locul unde oligarhia argentiniană a construit conace imense, dând oraşului pretenţiile sale pariziene. În continuare, spre nord, moda s-a răspândit spre Recoleta şi al său rezidenţial „Barrio Norte” şi chiar şi cei trecuţi în nefiinţă o „experimentează” în renumitul Cemeterio de la Recoleta Odată o mahala de evitat, Palermo este acum centrul nervos al gastronomiei, designului şi agrementului argentinian, în timp ce Belgrano este un barrio rezidenţial mai liniştit, cu o mulţime de muzee frumoase.

Dincolo de şoseaua de centură Avenida General Paz, oraşul riveran Tigre este o destinaţie ispititoare, mai ales datorită accesului său la luxurianta deltă Pârană şi la insula istorică Martin García.

Piaza de Mayo şi împrejurimile

Monserrat, cel mai vechi barrio din Buenos Aires, este locul unde Juan de Garay a refondat oraşul la aproape patruzeci de ani după ce coloniştii înfometaţi ai lui Pedro de Mendoza – dintre care unii au ajuns chiar la canibalism – l-au părăsit în 1542. Aşezarea mai trainică a lui Garay este acum centrul vieţii publice din Argentina, cu toate instituţiile-cheie în sau lângă Piaza de Mayo. Toate drumurile către provincii încep din apropiere, din Piaza Mariano Moreno. Mulţi vizitatori şi chiar portenos alipesc San Telmo, care, de fapt, începe cu şase străzi mai la sud de Monserrat.

Piaza de Mayo este faimoasă şi ca fiind locul unde Madres de Piaza de Mayo au înfruntat pentru prima oară junta care le-a răpit şi ucis mulţi dintre copii. Grupul s-a divizat de atunci, însă demonstrează încă în tăcere joia la ora 1530, în jurul obeliscului din piaţă.

Punctul de referinţă al pieţei este palatul preşedintelui, Casa Rosada (vopsită în roz), al cărui balcon este locul de unde Peron îşi striga deseori discursurile către adepţi săi. Sprijinit de coloane din cărămidă roşie, palatul includea odinioară o fortăreaţă colonială şi un birou vamal la subsol. Acum există aici Museo de la Casa Rosada, unde poţi vedea obiecte ce amintesc de preşedinţi ţării, indusiv obiecte personale, caricaturi, caleşţi, tablouri şi sculpturi. Muzeul compensează lipsa de materiale contemporane prin organizarea în weekend de tururi ale palatului în sine (tururile încep din strada Bakarce nr. 50).

Vizavi de muzeu, marmura ciobită a pereţilor clădirii Ministerio de Economía y Finanzas Públias este o mărturie vie a istoriei tulburi a pieţei. Aceste ciobituri sunt urme lăsate de gloanţele avioanelor marinei, care au tras în Casa Rosada în timpul unei incercări de lovitură de stat din 1955.

În partea de nord a pieţei, fațada în stil neodasic a Catedral Metropolitana este o înfăţişare amăgitoare a unei biserici în stil târziu colonial. Susţnută de coloane masive, aceasta are o linie de cupole prin care lumina se aşază timid pe pardoseală. Catedrala reprezintă pentru religie ceea ce Casa Rosada este pentru politică, dar nu cu mult timp în urmă ea influenţa amândouă domeniile: înainte să fie adoptat un amendament constituţional în 1994, apartenenţa la religia romano-catolică era obligatorie pentru a deveni preşedinte. Drapat cu steagul Argentinei, Mausoleo del General José de San Martin, eroul independenţei, ocupă o capelă exterioară în care arde o flacără eternă.

În partea vestică se află Cabildo de Buenos Aires (consiliul orăşenesc), singura clădire colonială care mai există astăzi aici, în are se intră printr-un portic ascuns. Este o versiune mai mică a originalului, deoarece în secolul al XlX-lea maiorul Torcuato de Alvear a dărâmat o mare parte din ea pentru a face loc pentru Avenida de Mayo. Clădirea în sine este mai interesantă decât Museo Histórico National del Cabildo y de la Révolution de Mayo, cu ale sale câteva hărţi, picturi, portrete şi fotografii.

Proiectul controversat al lui Alvear a demolat străzile coloniale înguste pentru a construi un bulevard larg ce duce astăzi spre vest la Congreso de la Nation. Pe drum, el trece pe lângă binecunoscutele Café Tortoni (Avenida de A/lqyo nr. 825, tel. 011/4342-4328, www.cajetortoni.corn. ar), deschisă încă din 1858, Teatro Avenida (Avenida de Mayo nr. 1222, tel. 0114384-5680, www.balirica.oig.ar), o clădire ce deserveşte Teatro Colon mai ales în ţmpul uhimelor lucrări de restaurare ale acestuia, şi Palado Barolo (Avenida de Mayo 1370, tel. 011/4383-1065, wwwpbarolo.com.ar), o clădire de birouri cu ornamente detaliate, inspirate din „Divina comedie” a lui Dante. în faţa clădirii Congreso, Piaza de! Congreso găzduieşte un monument înalt cu statui ale foştilor membri ai congresului.

Monserrat

Două străzi la sud de Piaza de Mayo, Monserrat are mai multe clădiri importante din vechiul cartier colonial, care se întinde an Ignacio de loyola (1722), bazată pe planurile bisericii II Gesu din Roma, care fusese terminată în anul 1584. Lângă ea, Colegio Nacional de Buenos Aires este o şcoală publică de elită patronată de Universidad de Buenos Aires.

Iezuiţii preţuiau intelectul, dar a lor Procuraduria de las Misiones (depozitul), cu faţa spre Atena, arată că preţuiau şi banul. Împreună cu perspicacitatea lor comercială produsele din fermele proprii au făcut din iezuiţi cel mar bogat şi mai puternic ordin monastic din Imperiul Spaniol. Tunelurile defensive restaurate ale clădirii (folosite odinioară pentru contrabandă, împreună cu restul dependinţelor iezuite), sunt deschise publicului prin tururi organizate.

Situată cu un cvartal mai spre est şi decorată cu lemn lăcuit şi podele faianţate, Farmacia de la Estrella (Bulevardul Defensa nr. 201, tel. 011/43434040, farmadadelaes-trella.com) are aerul unei spiţerii homeopatice din secolul al XlX-lea şi chiar asta şi este Detaliile decorative indud şi fresca de pe tavan intitulată „El triunfo de la Farmacopea ante la Enfermedad" („Triumful farmaceuticii asupra bolii”), creată de pictorul italian Carlos Barberis într-un stil romantic ce îl aseamănă contemporanului său american Maxfield Rarrish.

Îndretpată către Plaza de Mayo, Casa Rosada este palatul prezidențial al Argentinei

Situat deasupra farmaciei, Museo de la Ciudad evită eventualele confuzii legate de istoria încâlcită a oraşului prin expoziţiile sale în continuă schimbare, organizate tematic, care expun obiecte de zi cu zi, cum ar fi băi, uşi, gresie şi mobilă Există o sală specială de expoziţii aflată la nivelul străzii, unde ferestrele farmaaei servesc drept vitrine, aşa că şi atuna când muzeul este închis tot poţi admira ceva Peste stradă, Basilica de San Francisco (intersecţia dintre Bulevardul Dansaşi strada Akina, td OTI/4331-0625) a fost creată de un iezuit în 1726, dai aparţine Ordinului Franciscan. Deşi interiorul îşi păstrează integritatea colonială cu podea de gresie decorativă şi cu o cupolă centrală, si-a pierdut mult din ornamentaţie din cauza incendiatorilor peronişti, după tentativa de lovitură de stat din 1955 împotriva lui Peron. Arhitectul Emesto Sackmann a refăcut faţada în stil baroc bavarez, cu două turnuri gemene, în 191T

Un cvartal mai la sud, subestimatul Museo Etnográfico Juan B. Ambrosetti arată şi povesteşte mai multe despre Argentina indigenă – mai ales despre tnburile Kolla din nord-vestul andin, despre seminomazii Mapuche din Patagonia triburile de vânători-culegători din Tierra del Fuego – decât oricare alt muzeu din oraş. Orientarea sa pluralistă este un antidot la o credinţă larg răspândită că argentinienii sunt aproape exclusiv un popor de origine europeană în plus, pe lângă expoziţiile obişnuite, muzeul găzduieşte des conferinţe ţinute de intelectuali din Argentina şi din afară încă puţin spre sud, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Basilica del Santfsimo Rosario y Convento de Santo Domingo ajucat un rol important în invazia britanică dintre anii 1806 şi 1807, dar a pierdut aproape toate artefactele şi documentele coloniale când gmpuri de peronişti au incendiat-o în 1955. Curtea sa găzduieşte Mausoleo de Belgiano, unde o candelă eternă luminează locul de odihnă al generalului Manuel Belgiano, erou al independenţei şi creator al drapelului argentinian.

 

Dansatori de tango, în spetacol în San Telmo

Sein Telmo

San Telmo începe propriu-zis la şase cvartale sud de Piaza de Mayo, dar spiritul lui boem s-a răspândit spre nord peste Avenida Belgrano şi în interiorul străzilor din Monserrat De altfel, se zice că multe dintre afacerile legate de turism din Monserrat îşi au rădăcinile în San Telmo. Puţin neglijent pe alocuri, San Telmo este locul unde averile vechi şi noi sau cele mici şi chiar neînsemnate coexistă într-un amalgam de PH-uri tradiţionale (o propriedad horizontal este o casă cu un singur etaj), mansarde transformate, hoteluri intime, saloane de tangou, restaurante şic şi baruri de degustare de vin şi conventillos dărăpănate – conace vechi ocupate de oameni fără adăpost. Mulţimea de pensiuni de aici face ca zona să fie foarte îndrăgită de călători.

Deşi străzile din San Telmo sunt destul de obişnuite, câteva alei pietruite şi străzi întortocheate dezvăluie atmosfera patriarhală a cartierului.

Centrul de netăgăduit este Piaza Coronei Dorrego, piaţa pietruită al cărei târg de duminică, Feria de San Pedro Telmo, este una dintre atracţiile de top ale oraşului atât pentru argentinieni, cât şi pentru străini. Este atât de îndrăgit încât autorităţile au închis opt cvartale pe Bulevardul Defensa pentru a face loc mulţimii de vânzători, dansatori, mimi, muzicanţi, cântăreţi şi căutători de curiozităţi care inundă cartierul în fiecare duminică. în restul săptămânii, piaţa umbrită este un loc ideal pentru a lua prânzul sau a servi o cafea la una dintre cafenelele şi restaurantele din împrejurimi care îşi scot mesele aici. Se spune, deşi nu e sigur, că prima tabără a lui Pedro de Mendoza a fost înălţată pe terenul înalt din ceea ce astăzi este Parque Lezarea la patru cvartale spre sud, acob unde râul uda odinioară malurile Chiar dacă este adevărat sau nu, o statuie impozantă de bronz tronează în colţul de nord-vest al parcului, deasupra unui monument de marmură cu basorelieful unui indian Querendi sculptat pe el. Duminica, o piaţă de artizani ocupă aleile străjuite de palmieri ale parcului şi chiar se întinde spre nord de-a lungul Bulevardului Defensa către Piaza Dorrego, oprindu-se doar la marele Avenida San Juan.

Peste Bulevardul Defensa, la jumătate de cvartal depărtare de monument, caută faţada pictată cu filete a lui Centra Cultural Torquato Tasso în ciuda aspectului obscur şi nepretenţios, este unul dintre locurile ideale din oraş pentru a vedea şi a auzi dansul şi muzica de tangou live – spre deosebire de spectacolele stridente pe care mulţi dintre portenos le consideră „pentru export”.

La sud, lângă parcul de pe Avenida Casero, Museo Historico Nadonal (Muzeul naţional de istorie), aflat în pregătiri intense pentru sărbătorirea a două sute de ani de la revoluţia de la 1810, a fost supus unei renovări îndelung amânate, atât în ceea ce priveşte clădirile, cât şi în privinţa întregii prezentări. De exemplu, până nu demult, colecţiile frumoasei clădiri in stil italian nu conţineau aproape nimic despre Argentina pre-columbiană; majoritatea expoziţiilor se concentrau asupra lui San Martin şi a altor personalităţi naţionale, iar cel mai recent portret prezidenţial era cel al lui Hipolito Yrigoyen, izgonit de la putere de către armată în 1930. Acum, muzeul insistă mai mult asupra istoriei sociale, indusiv a originilor indigene şi imigrante ale Argentinei, şi asupra mişcărilor de masă (în acest context, portretele lui Juan şi Evita Peron sunt o noutate).

Diversitatea religioasă a celor care au imigrat în Argentina este expusă în apropiere Cu faţa spre parc de pe Avenida Brasil, Catedral Ortodoxa Rusa de la Santisima Trinidad (Brasil nr. 315), o biserică ortodoxă rusă, are atât bovindourile, cât şi domurile turcoaz importate din Sankt Petersburg. Două cvartale mai spre est, Svenska Kyrkan (Biserica Luterană Suedeză), într-un stil nordic cumpătat, ţine slujbe în spaniolă şi în înfloriturile filete decorează unele autobuze de oraş încă din anii 1970. Acest gen de artă a fost în cele din urmă interzis pe autobuze, dar în ultimii ani a revenit prin artişti ca Martiniano Arce sau Jorge Muscia, dar nu pe transportul în comun.