30 noiembrie 1811: S-a născut Alexandru Hâjdeu, scriitor român din Basarabia, membru fondator al Academiei Române.

Alexandru Hasdeu (Hâjdău) (30 noiembrie 1811, Miziurînți, Șumsk, azi Ucraina – 9 noiembrie 1872, Cristinești, Hotin, azi Ucraina), din familia Hâjdău, a fost un scriitor român din Basarabia, tatăl lui Bogdan Petriceicu Hasdeu.

STUDII

Provenea din familia Hâjdău și avea origini poloneze, românești și evreiești. A studiat la Seminarul Teologic din Chișinău apoi la facultatea de drept a Universității din Harkov. În 1830, în revista moscovită "Vestnik Evropî" sunt publicate primele scrieri filosofice ale lui Alexandru Hâjdău - Despre calitatea Poeziei Divine și Despre scopul filosofiei. În 1836 se căsătorește cu Elisaveta Dauksz și tot atunci e ales efor al școlilor din județul Hotin. În 1838 se naște fiul său Bogdan Petriceicu Hasdeu. La 24 iunie 1840 rostește un renumit discurs în fața absolvenților și personalului pedagogic de la școala județeană din Hotin - Suvenire de cele trecute, idée de cele de față și arătare de cele viitoare ale Moldaviei, tradus imediat în română de Constantin Stamati. În 1842 este "obligat" să părăseasca postul de efor al școlilor din ținutul Hotin și se angajează învățător de limba franceză și matematică la gimnaziul de băieți din Vinița. Tot atunci scrie studiul Problema timpului nostru, care va fi tradus și publicat la București abia în 1938. În 1860 în "Foița de istorie și literatură" apare lucrarea sa Notiță asupra operei lui Kantemir Voievod. În 1866 este ales membru fondator al Societății Filologice Române.

COPILĂRIA

Informații amănunțite privind copilăria și mediul familial al lui Alexandru sunt precare. Sigur este, în schimb, că Alexandru a dobândit în familie cunoștințe în ce privește limbiile străine, argumente sigure ar fi instruirea deosebită pe care o avea tatăl său ca jurist și poet la universitățile din Cracovia, Tadeu Hâjdeu fiind de profesie avocat. Primind în familie o educație aleasă, lui Alexandru a absolvit cu ușurință cursurile preuniversitare. Astfel, el a manifestat încă din copilărie un grad de erudiție precoce, erudiție pe care, ajuns la vârsta maturității nu a cultivat-o cu aceeași determinare. Alexandru Hâjdeu a reprezentat, de fapt, o verigă intermediară între Tadeu Hâjdeu și eruditul Bogdan Petriceicu Hasdeu.

EDUCAȚIE

O serie de biografi ai lui Alexandru Hâjdeu, printre care se numără și fiul său Bogdan, au afirmat că după ce acesta a absolvit cursurile gimnaziale din Chișinău, ar fi urmat patru facultăți din Harkov, Lemberg (Liov), Heidelberg și München. La acestea a avut posibilitatea și în același timp oportunitatea de a audia prelegeri ale unor savanți de renume cum au fost Ast, Philips, Joseph Görres și Friedrich Wilhelm Schelling. După cum reise din corespondența și activitatea sa publicistică, se presupune că acesta nu ar fi avut, totuși, timpul, fizic, necesar pentru a urma toate cursurile acestor universități, făcând excepție doar facultatea de la Harkov. Din corespondența lui Alexandru cu erudiții ruși Ismail Ivanovici Sreznevsky, Piotr Ivanovici Bartenev și Mihail Petrovici Pogodin reies cu evidență, exagerările privind anii de studii și a facultăților urmate. Astfel, Alexandru Hâjdeu îi scria lui Bartenev în anul 1865: "După terminarea cursurilor de la München și Heidelberg, am trăit multă timp în străinătate". Similar îl asigura pe Sreznevski că: „a audiat circa trei ani prelegerile universităților din München și Heidelberg” și s-a întors acasă. În corespondența cu Pogodin spune că a urmat cursurile „după vechiul obicei rus, într-o universitate rusă”, și în plus și-a „completat studiile la München și Heidelberg".

Dintre toate centrele universitare prin care a umblat, Alexandru a găsit la Universitatea din Harkov condițiile propice pentru asimilarea noilor ideii care au circulat prin Rusia la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de al XIX-lea. Universitatea din Harkov a devenit un important centru cultural care atrăgea tinerii studioși cu predilecție din sudul Rusiei. În această efervenscență a ideilor, clasicismul cu vechile lui tipare este influențat de mișcarea idelogică a lui Johann Gottfried von Herder, clasicismul reorientându-se către valorificarea creației populare și idealizarea trecutului. Cea mai parte a lucrărilor lui Alexandru Hâjdeu sunt tributare acestei mișcări.

Din anul 1829, Alexandru urmează cursurile facultății din Harkov unde studiază științele naturale, istoria, dreptul, filozofia, etnografia și limbile clasice. Există un raport dat de către guvernatorul Basarabiei în care se specifică cum că Alexandru „a învățat la Harkov și, fiind din naștere capabil, a învățat foarte bine”.

Alexandru Hâjdeu frecventează cercul de studii condus de către Sreznevski, înființat începând din anul 1817, cerc unde se prezentau referate și prelegeri pe teme filozofice, științifice și literare. Din anul 1831, redactează studiul "Spiritul legislației lui Alexandru I" (în rusă Дух законодательства императора Александра I). Această lucrare, nepublicată, a fost distinsă cu premiul acordat de către Facultatea de Drept a Universității. Pentru a fi publicată, cenzura a cerut autorului să modifice trei capitole. Textul a rămas în stadiul de manuscris până astăzi din cauza refuzului de a se conforma a lui Alexandru Hâjdeu.

Interesându-l botanica, Alexandru a urmat cursurile Facultății de Științe Naturale și elaborează studiul "Despre nutriția plantelor", care, la fel ca primul studiu, este distins cu Premiul Academiei Imperiale de Științe Ruse. El a mai scris studiile pentru Facultatea de Litere intitulate "Războiul de 30 de ani" și "Limba moldovenească".

Datele privind activitatea tânărului Hâjdeu în perioada de după absolvirea Facultății de la Harkov sunt controversate, astfel: Eufrosina Dvoicenco considera că Alexandru a plecat la München și Heidelberg, L. Marian crede că plecând de la Harkov, Alexandru a fost un timp profesor la Kamenița. Alte surse menționează prezența sa la Hotin unde a lucrat la traducerea "Istoriei legiuirilor slave", ale lui Maciejowski.

Prin publicarea studiului "Gregor Varsava Skovoroda‘s Lebenswandel und Wirkungskreis oder eine Geschichte der slawischen Volksweisbeit in Briefen an Job. Görres, Professor an der Universität zu München", unii cercetători au considerat că Alexandru și-ar fi dat doctoratul la München.

ȘCOALA BASARABEANĂ

Hâjdău a adus o contribuție importantă la unificarea principatelor române, în special prin discursurile din 1837 și 1840. Discursul din 1837, publicat în 1838 la Brașov și în 1839 la București, a fost piatră de temelie a unificării principatelor la 24 ianuarie 1859. Prin scrisoarea Epistolă către români (publicată la 2 ianuarie 1859), Hâjdău definește elementul cheie al "mesianismului românesc", denumit și "școala basarabeană", prin care dovedește participarea inteligentă (și de multe ori hotărâtoare, ca în 1918) a basarabenilor la actul de întregire a neamului românesc.

Sursa: pagina de Facebook: România - țara mea de glorii, țara mea de dor

A început competiția 𝐃𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐀𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟔. Cum poți vota

A început competiția 𝐃𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐀𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟔, iar Republica Moldova participă din nou la acest concurs important!

Nominalizează destinația ta preferată completând formularul din link: https://forms.gle/1j5uRwedhVKymf4Q7

Competiția națională este organizată de Oficiul Național al Turismului, cu susținerea Ministerului Culturii.

România și Republica Moldova își caută cele mai frumoase locuri, povești și experiențe care inspiră turiști de pretutindeni.

Până pe 15 ianuarie 2026, publicul poate nominaliza destinațiile preferate.

Anul acesta, competiția are 8 categorii care surprind diversitatea și frumusețea României și Republicii Moldova:

Orașe care inspiră – municipii cu notorietate, dezvoltare și promovare turistică.

Stațiuni Balneare și Turistice – stațiuni deschise tot anul, de interes local sau național.

Tărâmuri fermecate – zone sau localități cu natură, istorie și tradiții bogate (max. 3000 km²).

Sate de poveste – localități mici cu experiențe autentice rurale.

Joacă și Adrenalină – atracții turistice cu activități recreative și sportive.

Sanctuare ale Istoriei – obiective de patrimoniu istoric și spiritual.

Tărâmul Cunoașterii – instituții și obiective turistice educative.

Cea mai bună Promovare – destinații care s-au remarcat prin acțiuni de promovare.

Nu pot fi nominalizate destinațiile care au câștigat în ultimele două ediții.

Regulamentul complet: https://destinatiaanului.ro/competitia/regulament

🌄 Hai să arătăm împreună cât de frumoasă este Republica Moldova – nominalizează și tu destinația sau atracția ta preferată!

Tartă cu lămâie (flan), fără coacere, foarte ușoară și delicioasă

Rețetă pas cu pas pentru o tartă delicioasă cu lămâie, fără coacere; un desert proaspăt și delicios, perfect pentru orice ocazie. 

Este super ușor de preparat, simplu și atât de gustos... cu acea notă dulce și acrișoară pe care o iubim atât de mult.

Pâine cu usturoi de casă

Pâine cu usturoi de casă

Ingrediente:

Porții / Număr de persoane: 4

Timp de preparare: 15 minute

Timp de gătire: 10 minute

Categorie: Aperitive și Tapas

Ingrediente pentru pâine cu usturoi de casă

Jumătate de pâine

2 căței de usturoi

50 g unt

Puțin piper măcinat

Pătrunjel proaspăt

Jumătate de linguriță de pudră de usturoi

Cum se prepară pâinea cu usturoi de casă

Pâinea cu usturoi de casă este delicioasă. Dacă o consumi doar când ești la restaurant, nu ezita și prepar-o singur. Este o rețetă ușoară care nu folosește multe ingrediente și o poți personaliza după preferințele tale. Rezultatul va fi o pâine rafinată, cu o textură perfectă.

Pentru a te bucura de o pâine cu usturoi delicioasă de casă, primul lucru de făcut este să zdrobești usturoiul împreună cu untul, pudra de usturoi și pătrunjelul proaspăt.

Apoi, condimentează cu sare și piper, amestecă și taie pâinea în felii de grosimea dorită.

Întinde untul cu usturoi preparat pe felia de pâine și pune-o în cuptor, preîncălzit la 180°C.

Lăsați pâinea să se coacă până devine ușor aurie. În acest moment, scoateți-o din cuptor și presărați-o cu puțin pătrunjel. Delicios!

Despre angajatori și refuzurile de angajare în Republica Moldova

Tot auzi că în Moldova nu e de lucru, salarii mici și lumea fuge peste hotare în căutarea unui trai decent. Păi evident că lumea o să fugă peste hotare în căutarea unui loc de muncă bine plătit pentru că la tine în țară nu ai unde lucra. 

Sursa: digi24.ro

Expediezi CV-ul la diverse companii în căutarea unui job și când ești invitat la interviul de angajare, ai parte de tot felul de „motive” stupide:

- ba că nu ai studii în domeniu;

- ba că nu ai experiență în domeniu;

- ba că e laie;

- ba că e bălaie.

Dragi angajatori!!! 

Voi când citiți CV-ul persoanelor candidate, la ce vă uitați, de fapt, respectiv la ce vă gândiți atunci când îi chemați pe (aproape) toți la discuții? De ce naiba chemați omul la interviul de angajare ca să-i puneți niște întrebări, ca apoi să-i zici: 

- Îmi pare rău, dar nu ai studii în domeniu / experiență în domeniu! 

Oare totul se rezumă la studii și experiență? Da, nu ai studii ori experiență în domeniu, dar ai capacități de organizare și învățare. 

În cazul în care nu vrei să riști, poți preîntâmpina: dacă nu te descurci în 3-4 luni, ne despărțim frumos! Nu uitați voi de unde ați pornit și ce experiență ați avut în domeniu. Învățați și voi din mers. 

Înțeleg că suntem în continuă schimbare, deși pare neesențial multe lucruri. Mai înțeleg că e și concurența mare, mai ales în Chișinău. Dar... 

Din moment ce scrii ce responsabilități include postul oferit, cred că omul își asumă atunci când expediază CV-ul tău la organizația pe care o conduci, nu-i așa?

Ș-apoi, lumea se miră și te întreabă - de ce nu îți cauți de lucru în alt domeniu, pentru că ai capacități și poți mai mult decât locul de muncă pe care îl ai. 

- Lucrez unde lucrez pentru că „de atâta”! 

Diane Keaton, vedeta premiată cu Oscar pentru filmele „Annie Hall” și „Nașul”, a murit la 79 de ani

Diane Keaton, vedeta premiată cu Oscar din filmele „Annie Hall”, „Nașul” și „Tatăl miresei”, ale cărei maniere excentrice și vibrante și profunzime au făcut-o una dintre cele mai singulare actrițe ale unei generații, a murit. Avea 79 de ani, scrie npr.org.

Moartea ei a fost confirmată pentru NPR de Dori Rath, o producătoare a filmelor lui Keaton. Nu au fost disponibile imediat alte detalii.

Diane Keaton apare la Ralph Lauren Spring 2023 Fashion Experience din Pasadena, California, pe 13 octombrie 2022. Chris Pizzello/Invision/AP

Vestea neașteptată a fost întâmpinată cu șoc în întreaga lume.

„A fost amuzantă, complet originală și complet lipsită de viclenie sau de orice fel de competitivitate la care te-ai fi așteptat de la o astfel de vedetă. Ceea ce vedeai era cine era... oh, la, lala!”, a scris Bette Midler într-o postare pe Instagram. Ea și Keaton au jucat împreună în „The First Wives Club” („Clubul primelor soții”). Keaton a fost genul de actor care a contribuit la transformarea filmelor în iconice și atemporale, de la interpretarea ei „La-di-da, la-di-da” în rolul lui Annie Hall, îmbrăcată în cravată, melon, vestă și haine kaki, până la interpretarea ei sfâșietoare în rolul lui Kay Adams, femeia suficient de ghinionistă să se alăture familiei Corleone.

Nici interpretările ei de vedetă din anii 1970, multe dintre ele fiind în filmele lui Woody Allen, nu au fost o clipă, iar ea va continua să încânte noile generații timp de decenii, în parte datorită unei colaborări de lungă durată cu regizoarea Nancy Meyers.

A jucat rolul unei persoane de afaceri care moștenește în mod neașteptat un copil în „Baby Boom”, al mamei miresei în îndrăgitul remake al filmului „Fată de mireasă”, al unei femei recent singure în „Clubul primelor soții” și al unei dramaturge divorțate care se implică cu directorul muzical al lui Jack Nicholson în „Trebuie să se dea ceva”.

Keaton a câștigat primul ei premiu Oscar pentru „Annie Hall” și a fost nominalizată de încă trei ori, pentru „Reds”, în rolul jurnalistei și sufragistei Louise Bryant, „Marvin's Room”, în rolul unei îngrijitoare care are nevoie brusc de îngrijire, și „Something's Gotta Give”, în rolul unei divorțate de vârstă mijlocie care este obiectul afecțiunii mai multor bărbați.

În stilul ei specific lui Keaton, când a acceptat premiul Oscar în 1978, a râs și a spus: „Asta e ceva”.

Un copil al Hollywood-ului își face simțită prezența în New York

Keaton s-a născut Diane Hall în ianuarie 1946 în Los Angeles, deși familia ei nu făcea parte din industria cinematografică în care avea să se regăsească. Mama ei era casnică și fotografă, iar tatăl ei lucra în imobiliare și inginerie civilă, ambele profesii având ca scop inspirarea pasiunii sale pentru arte, de la modă la arhitectură.

Keaton a fost atrasă de teatru și canto în timp ce era la școală în Santa Ana, California, și a renunțat la facultate după un an pentru a se descurca în Manhattan. Actors' Equity avea deja o Diane Hall în rândurile sale, iar ea a ales Keaton, numele de fată al mamei sale, ca al ei.

A studiat cu Sanford Meisner în New York și i-a atribuit meritul de a i-a oferit libertatea de a „cartografia terenul complex al comportamentului uman în siguranța îndrumării sale. Asta a făcut ca joaca cu focul să fie distractivă”.

„Mai mult decât orice, Sanford Meisner m-a ajutat să învăț să apreciez latura mai întunecată a comportamentului”, a scris ea în memoriile sale din 2012, „Then Again”. 

„Am avut întotdeauna un talent pentru a o simți, dar încă nu curajul de a pătrunde într-un teritoriu atât de periculos și revelator”.

A început pe scenă ca dublură în producția de pe Broadway pentru „Hair” și în „Play It Again, Sam” de Allen în 1968, pentru care avea să primească o nominalizare la Tony. Și totuși, a rămas profund conștientă de aspectul ei și a luptat cu bulimia la 20 de ani.

Devenind vedetă cu „Nașul” și Woody Allen

Keaton și-a făcut debutul cinematografic în comedia romantică din 1970 „Îndrăgostiți și alți străini”, dar marea sa descoperire avea să vină câțiva ani mai târziu, când a fost distribuită în „Nașul” lui Francis Ford Coppola, care a câștigat premiul pentru cel mai bun film și a devenit unul dintre cele mai îndrăgite filme din toate timpurile. Și totuși, chiar și ea a ezitat să revină pentru continuare, deși după ce a citit scenariul a decis altfel.

Ea și-a rezumat rolul de Kay, un rol cu ​​care nu s-a identificat niciodată, chiar dacă savura amintiri din timpul rolurilor sale alături de Al Pacino.

Anii 1970 au fost o perioadă incredibil de fructuoasă pentru Keaton, în parte datorită colaborării sale continue cu Allen, atât în ​​roluri comice, cât și dramatice. A apărut în „Sleeper”, „Love and Death”, „Interiors”, „Manhattan” și versiunea cinematografică a filmului „Play it Again, Sam”. Drama polițistă din 1977 „Looking for Mr. Goodbar” i-a adus, de asemenea, elogii.

Allen și regretatul Marshall Brickman i-au oferit lui Keaton unul dintre cele mai emblematice roluri ale sale în „Annie Hall”, femeia contagioasă din Chippewa Falls pe care Alvy Singer, interpretată de Allen, nu o poate uita. Filmul este considerat una dintre marile comedii romantice din toate timpurile, având-o în centrul atenției pe excentrica și autoironica Annie, interpretată de Keaton.

În The New York Times, criticul Vincent Canby a scris: „În rolul lui Annie Hall, domnișoara Keaton apare ca Liv Ullman, interpretată de Woody Allen.” „Camera lui de filmat găsește frumusețe și resurse emoționale care, cumva, scapă atenției altor regizori. Annie Hall a ei este o nebună minunată.”

Ea a recunoscut paralele între Annie Hall și viața reală, dar le-a minimalizat totodată.

„Numele meu de familie este Hall. Woody și cu mine am avut o relație de dragoste semnificativă, oricum, după părerea mea”, a scris ea. „Am vrut să fiu cântăreață.” „Eram nesigură și chiar căutam cuvinte.”

Keaton și Allen au avut, de asemenea, o relație romantică, din jurul anului 1968, când ea l-a întâlnit în timp ce dădea o audiție pentru piesa sa, până în jurul anului 1974. Ulterior, au rămas colaboratori și prieteni. Mai târziu, ea a apărut în „Radio Days”, în 1987, și în „Manhattan Murder Mystery”, în 1993.

„Era atât de la modă, cu ochelarii lui groși și costumele cool”, a scris Keaton în memoriile sale. „Dar felul lui de a fi m-a captivat, felul lui de a gesticula, mâinile lui, tusea și privirea în jos într-un mod autoironic în timp ce spunea glume.”

De asemenea, a fost legată romantic de Pacino, care l-a interpretat pe soțul ei în „Nașul”, și de Warren Beatty, care a regizat-o și cu care a jucat împreună în „Reds”. Nu s-a căsătorit niciodată, dar a adoptat doi copii când avea peste 50 de ani: o fiică, Dexter, și un fiu, Duke.

„Mi-am dat seama că singura modalitate de a-mi realiza visul numărul unu de a deveni „O adevărată vedetă de comedie muzicală de pe Broadway trebuia să rămână o fiică adorabilă. A iubi un bărbat, un bărbat și a deveni soție ar trebui lăsate deoparte”, a scris ea în memorii.

„Numele s-au schimbat, de la Dave la Woody, apoi la Warren și, în final, la Al. Aș fi putut să-mi iau un angajament durabil față de ei? Greu de spus.” „În mod inconștient, trebuie să fi știut că nu va funcționa niciodată și, din această cauză, nu vor sta niciodată în calea îndeplinirii viselor mele.”

Când Keaton a întâlnit-o pe Nancy Meyers

Nu toate rolurile lui Keaton au fost de succes, precum incursiunea ei în acțiune în adaptarea lui George Roy Hill după John le Carré a filmului „Little Drummer Girl”. Dar în 1987, ea a început o altă colaborare de lungă durată cu Nancy Meyers, care avea să ducă la patru filme îndrăgite. Recenziile pentru acel prim film, „Baby Boom”, regizat de Charles Shyer, ar fi putut fi mixte la acea vreme, dar Pauline Kael chiar a descris-o pe cea a lui Keaton ca fiind o „performanță comică glorioasă care trece peste multe dintre absurdități”.

Următoarea lor colaborare avea să fie remake-ul filmului „Father of the Bride”, pe care Shyer l-a regizat și co-scris împreună cu Meyers. Ea și Steve Martin au jucat rolul părinților agitați ai miresei, film care avea să devină un mare succes și să dea naștere unei continuări.

În 2003, Meyers avea să o regizeze în „Something's Gotta Give”, o comedie romantică. în care începe o relație cu un afemeiat playboy, interpretat de Jack Nicholson, în timp ce este urmărită și de un doctor mai tânăr, interpretat de Keanu Reeves. Personajul ei, Erica Barry, cu frumoasa ei casă din Hamptons și ținutele de fildeș, a fost o inspirație cheie pentru recenta tendință a modei bunicilor de coastă. Aceasta i-a adus ceea ce avea să fie ultima ei nominalizare la Oscar și, mai târziu, avea să-l numească filmul ei preferat.

De asemenea, a regizat ocazional, cu lucrări precum un episod din „Twin Peaks”, un videoclip muzical Belinda Carlisle și comedia dramatică cu surori „Hanging Up”, pe care Nora Ephron și Delia Ephron au co-scris-o și în care a jucat alături de Meg Ryan și Lisa Kudrow.

Keaton a continuat să lucreze constant de-a lungul anilor 2000, cu roluri notabile în „The Family Stone”, ca o matriarhă pe moarte reticentă să-i dea inelul fiului ei, în „Morning Glory”, ca prezentatoare de știri de dimineață și în filmele „Book Club”.

De asemenea, a scris mai multe cărți, inclusiv memoriile „Then Again” și „Let's Just Say It Wasn't” „Frumoasă”, și o carte de artă și design, „Casa pe care a construit-o Pinterest”.

Keaton a fost sărbătorită cu un premiu AFI pentru întreaga carieră în 2017, declarând la acea vreme pentru AP că a fost o experiență suprarealistă.

„Simt că este nunta pe care nu am avut-o niciodată, sau marea reuniune pe care nu am avut-o niciodată, sau petrecerea de pensionare pe care nu am avut-o niciodată, sau toate aceste lucruri pe care le-am evitat întotdeauna - petrecerea mare”, a spus ea. „Este cu adevărat un eveniment important pentru mine și sunt foarte, profund recunoscătoare.”

În 2022, și-a „cimentat” moștenirea cu o ceremonie de semnare a mâinii și a amprentelor în fața Teatrului Chinez TCL din Los Angeles, cu copiii ei privind.

„Nu mă gândesc la moștenirea mea cinematografică”, a spus ea la eveniment. „Sunt pur și simplu norocoasă că am fost aici, în vreun fel sau altul. Sunt pur și simplu norocoasă. Nu mă văd în altceva decât atât.”

László Krasznahorkai a câștigat Premiul Nobel pentru literatură 2025

Comitetul Nobel a anunțat joi că scriitorul maghiar László Krasznahorkai, în vârstă de 71 de ani, a câștigat Premiul Nobel pentru literatură pe 2025. Este cunoscut pentru romane și nuvele postmoderne și apocaliptice precum „Satantango” și „Melancolia rezistenței”, scrie npr.org.

Ungurul László Krasznahorkai a câștigat Premiul Nobel pentru literatură în 2025. Comitetul Nobel

Într-un comunicat, comitetul declară că îl onorează pe Krasznahorkai „pentru opera sa convingătoare și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei”.

„Sunt profund bucuros că am primit Premiul Nobel - mai presus de toate pentru că acest premiu dovedește că literatura există în sine, dincolo de diverse așteptări non-literare, și că este încă citită”, a declarat Krasznahorkai într-un comunicat prin intermediul agenției sale literare RCW.

Satantango, primul roman al lui Krasznahorkai, a apărut în 1985. Este vorba despre o pereche de escroci și o fermă colectivă aproape abandonată. Cartea a fost adaptată într-un film de șapte ore în 1994. Iar Melancolia Rezistenței este despre un circ straniu, fantomatic, care apare într-un orășel, cu o balenă gigantică, moartă și împăiată.

Literatura, a continuat Krasznahorkai, „oferă o anumită speranță că frumusețea, noblețea și sublimul încă există de dragul lor. Poate oferi speranță chiar și celor în care viața însăși abia pâlpâie. Încredere - chiar dacă nu pare să existe niciun motiv pentru aceasta.”

Premiul Nobel, acordat din 1901, valorează astăzi 1,2 milioane de dolari. Printre laureați din trecut se numără Doris Lessing, Bob Dylan, Alice Munro și Derek Walcott.